În urmă cu aproximativ un an publicam un interviu cu cercetătorul Adam Tofilski de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, autor al programului de măsurare a aripii (Drawwing/Identifly). Acesta venise în România pentru a studia, în colaborare cu cercetătorii români de la Institutul Apicol București, caracteristicile albinei românești. Cercetătorul polonez s-a declarat atunci uimit de faptul că Apis mellifera carpatica este o albină deosebită de alte specii.

Studierea comparativă a albinei românești prin metode de morfometrie a aripii, metodă ce oferă informații foarte relevante pentru încadrarea populațiilor pe diverse niveluri taxonomice, confirmă, prin toate datele existente, că Apis mellifera carpatica este o albină unică. Ultimul articol pe această temă publicat de către cercetătorii români în Jurnalul Insects este rezultatul unei îndelungi colaborări cu profesorul Adam Tofilski. În cadrul programului (Drawwing/Identifly), conceput de profesorul Tofilski, s-a folosit și colecția de probe existentă în cadrul laboratorului Institutului Apicol București, cu probe mai vechi – 1982-1997 și mai noi – 2016-2019, dar și probe de albine colectate de cercetătorul polonez pentru a se asigura de veridicitatea datelor. Astfel s-a putut studia evoluția în timp a albinelor din acest punct de vedere.

Ing. Eliza Căuia: „Concluziile studiului ne arată că albina locală (Apis mellifera carpatica) constituie o unitate taxonomică distinctă în comparație cu A.m. carnica în mod special, în contextul utilizării unei referințe elaborate pe probe de albine din colecția Institutului Apicol de la Oberursel. Cu toate acestea, constatăm că rasa locală de albine a suferit o serie de modificări în evoluția sa, probabil ca urmare a hibridizării cu alte rase sau hibrizi, dar acestea nu i-au afectat unicitatea. În plus, se disting și două subpopulații (ecotipuri), separate de bariera geografică a munților Carpați, barieră utilizată în separarea originii probelor, întrucât și alte studii mai vechi sau mai noi au identificat diferențe între cele două zone (intra și extra carpatice) și am dorit să vedem cum stau lucrurile având în vedere colecția de probe studiată.

Apicultorii români au un rol extrem de important în evoluția și protecția rasei locale, iar activitatea de apicultor trebuie legată de cea de conservare întrucât acest lucru este, în principal, în interesul albinei ca specie, iar din asta derivă și celelalte avantaje legate de bunăstarea omului. Acest lucru trebuie înțeles la nivel de societate pentru că presiunile asupra albinei sunt mult mai complexe: schimbări de climă, agricultura intensivă și pesticidele etc.

La ora actuală suntem pe un drum bun pentru că majoritatea apicultorilor apreciază rasa locală și ea este protejată și la nivel legislativ. Dar cel mai important lucru în protecția raselor presupune conștientizarea rolului mai sus amintit, educația pentru păstrarea diversității raselor în arealele lor de origine deoarece este premisa de bază pentru o apicultură durabilă. În plus, procesul de ameliorare (îmbunătățirea unor caractere) care poate fi integrat în tehnologiile de creștere poate avea succes doar pe populații largi – România, e un caz fericit – cât mai stabile genetic, nealterate de hibridare, de unde și conceptul de «conservare prin utilizare» promovat la nivel științific.“

(Z.D.)