Câte bordeie…

Este bine cunoscută zicala printre români. Ea se potriveşte cum nu se poate mai bine acum când fiecare dintre instituţiile centrale şi corespondentele lor din teritoriu interpretează actele normative de pildă, după cum le taie capul… interpreţilor lor. Sau, după cum le dictează interesele, personale sau de grup.

Dacă ar trebui să mă refer la câte astfel de acte normative sunt tălmăcite uneori de inşi care sunt rupţi de realităţile din teritoriu, să nu mai spun de cei care „creionează“ astfel de documente ce ar trebui să reglementeze viaţa socio-economică, culturală etc. a românilor, nu cred că mi-ar ajunge paginile unui număr al acestei publicaţii.

O să încerc să rămân în zona de interes a agricultorilor, în general a locuitorilor satelor, oameni care fără o minimă cultură legislativă, devin cele mai uşoare victime ale notarilor, bancherilor, Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, birocraţilor de pe la multe structuri cu care, vor, nu vor, trebuie să relaţioneze pentru o speţă sau alta, indivizi care cer hârtii, cât mai multe hârtii care să dovedească… nimic.

De pildă, pentru accesarea fondurilor europene pe oricare dintre măsuri, solicitantului i se cer, în funcţie de judeţ, zonă etc., avize, adeverinţe, declaraţii care, judecate în raport cu obiectul proiectului, n-au nici-o legătură cu acesta.

Să vă dau un exemplu? Iată-l: pentru un proiect privind achiziţii de utilaje agricole sunt solicitate – repet, în funcţie de judeţ – aviz de la DSP, DSVSA, mediu, ape etc. Ce legătură au veterinarii de pildă, cu tractorul, plugul, ori semănătoarea?! Mulţi dintre cei din respectiva breaslă rămân la rându-le uimiţi, dar dacă autorităţile o cer…

Apoi, pentru toate acestea se plătesc taxe, se pierde timp, se consumă nervi. Motivaţia autorităţilor: „s-au petrecut abuzuri şi vrem să le evităm!“ Păi, dacă pentru asta trebuie să supui unei birocraţii excesive un neam întreg, să-mi fie iertat, dar este lipsă de raţiune. „Când cineva comite un abuz, să fie pedepsit exemplar, nu să chinuie pe toţi ceilalţi pentru fapta sa“ – îmi spunea unul dintre miile de solicitanţi de fonduri europene pentru investiţii în agricultură.

„Pe de altă parte – continuă interlocutorul meu – să vrei să întabulezi un teren, casă etc., te costă mai mult decât valoarea respectivului imobil. Notariatele şi Oficiile de cadastru au ajuns stat în stat. Ei stabilesc tarife, ei iau banii şi tot ei, la urmă, huzuresc. Păi, este corect domnule?“

Ce i-aş putea răspunde?! Este un adevăr trist, poate cu unele diferenţe de la un judeţ la altul. Cert este că dintotdeauna cadastru a fost la instituţia care coordonează, mai nou, creionează politicile pentru agricultură. Dacă ar fi rămas unde a fost mereu, cu siguranţă aveam chiar şi cadastru funciar executat până acum. Dar aşa, vom mai aştepta încă ani buni, chiar dacă din 2020 nu se vor mai acorda subvenţii pe suprafaţă decât pentru terenurile cadastrate.

Dar, cum spuneam, câte bordeie, tot atâtea obiceie! Să fie consecinţa absenţei unei legislaţii clare şi obligatorii – la propriu? A unei structuri şi organizări a instituţiilor raţionale? Cu siguranţă.

Ce să mai spun?! Baftă la bordeie, că obiceie avem, slavă domnului.

Ion Banu