reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2019

Apicultura în Uniunea Europeană din 2020 (I)

  • Publicat în Apicultura

Marți, 23 ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un raport referitor la perspectivele și provocările în sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

De la începutul susținerii raportului s-a arătat, în expunerea de motive, că:

„Sprijinul UE pentru apicultori trebuie revizuit. În timp ce populația de albine din UE a crescut cu 47,8% între 2004 și 2016, bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut cu doar 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, reprezentând un total general de trei la mie din bugetul PAC! Bugetul UE pentru aceste programe trebuie așadar să fie majorat cu 47,8%, ceea ce reprezintă 47 de milioane de euro pe an. Acest lucru este ușor de realizat. Ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, includerea în politica agricolă de după 2020 a unei noi subvenții directe, bazată pe numărul de colonii de albine. În plus, cercetarea și dezvoltarea în domeniul apiculturii, educația și formarea continuă a apicultorilor, precum și stimulentele fiscale (de exemplu, scutirile fiscale pentru activitățile apicole) ar ajuta apicultorii să prospere.“

Totodată, în scopul susținerii modificărilor care sunt propuse să intervină în politica de susținere a sectorului apicol, raportul enumeră principalele motive care creionează importanța apiculturii, astfel:

- se consideră că albinele îndeplinesc un serviciu agricol de bază prin polenizarea culturilor, serviciu fără de care agricultura europeană și, în special, cultivarea plantelor nu ar exista sub nicio formă;

- se consideră că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității, astfel încât sectorul trebuie să se afle în centrul Politicii Agricole Comune;

- se consideră că finanțarea apiculturii trebuie să fie suplimentată în viitoarea politică agricolă.“

- Referitor la prima considerație a importanței apiculturii trebuie accentuat faptul că beneficiul cel mai important pe care ni-l aduc albinele nu este cel obținut din produsele apicole, în general, și în special cel din miere, ci din sporirea productivității culturilor agricole entomofile datorită polenizării care este un proces vital pentru toate plantele cu flori.

De-a lungul milioanelor de ani s-a format și s-a întărit în natură într-ajutorarea dintre floare și albină, acțiune concretizată prin așa-numita polenizare.

Polenizarea este un proces de natură fizico-mecanică întâlnit numai la plantele cu flori, care reprezintă transportul grăuncioarelor de polen de la anterele staminelor pe stigmatul gineceului florilor. Fecundarea (fertilizarea) este contopirea conținutului grăuncioarelor de polen cu celula ovulului. Apoi, după fecundare, din ovule se dezvoltă sămânța, iar din ovar fructul. Însă polenizarea nu asigură întotdeauna fecundarea și astfel legarea fructelor sau semințelor. De aceea, în lumea plantelor florile au adoptat diferite forme de polenizare.

Din punctul de vedere al provenienței polenului necesar pentru obținerea rodirii se disting ca forme de polenizare: polenizarea directă sau autopolenizarea și polenizarea indirectă sau încrucișată (singamie).

Polenizarea indirectă se realizează prin transportul polenului, în cadrul aceleiași specii, de pe anterele staminelor unei flori, de pe o plantă, pe stigmatul gineceului unei flori de pe altă plantă. Această polenizare poate fi asigurată de vânt – anemofilie, de apă – hidrofilie sau de animale – zoomofilia. Aceasta din urmă, la rândul său, se subdivide după felul agenților polenizatori. Astfel se distinge entomofilia, când polenizarea se efectuează de către insecte (albine, bondari, viespi, muște sau fluturi).

Polenizarea entomofilă este întâlnită în majoritatea angiospermelor (plante cu flori, peste 253.000 în lume și 3.700 în România) din aproape toate zonele climaterice ale Pământului. În decursul evoluției vieții, adaptările morfoanatomice și fiziologice ale florilor și cele de corelație între flori și polenizatori sunt ajunse aproape la perfecțiune.

S-a stabilit că majoritatea plantelor, respectiv peste 80%, sunt polenizate încrucișat cu ajutorul insectelor și, dintre acestea, aproximativ 77% sunt polenizate numai de către albine.

Datorită metodelor actuale de practicare a agriculturii moderne polenizarea indirectă se efectuează, în exclusivitate, dirijat numai de către albine sau bondari, ceea ce duce la măriri substanțiale de producții, cum ar fi creșteri la plantațiile de meri cu 15-20%, la solele de floarea-soarelui sau lucernă cu 20% și la cele de trifoi roșu, bostani și pepeni, la 200-300%. Bineînțeles că aceste cifre sunt orientative, creșterile depinzând de mai mulți factori, cum ar fi numărul de stupi care participă la polenizarea dirijată, calitatea seminței, tipul solului ș.a.m.d.

În final, trebuie precizat că importanța polenizării dirijate a plantelor agricole entomofile cu ajutorul albinelor crește și mai mult în condițiile intensivizării agriculturii, când, datorită folosirii pesticidelor, entomofauna naturală este parțial sau total distrusă.

- A doua considerație din enunțarea importanței apiculturii arată că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității.

Este evident că menținerea echilibrului ecologic și al biodiversității este o condiție fundamentală de existență a unor medii de viață sănătoase.

Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și dinamica ideală a acestuia.

Se poate considera că echilibrul ecologic este același cu echilibrul natural.

Menținerea echilibrului ecologic presupune adoptarea unei strategii și aplicarea unor instrumente de ordin economic, tehnic, juridic și instituțional.

În natură speciile de plante și animale nu se repartizează la întâmplare: ele formează întotdeauna anumite complexe relativ constante, numite comunități. Aceste comunități există în natură numai datorită faptului că între ele și mediul ambiant există o anumită armonie, bazată pe schimbul permanent de materie (substanțe nutritive) și energie (lumină solară, căldură). Atât timp cât aceasta din urmă favorizează viața de toate zilele a plantelor, animalelor și micro­organismelor, între ele se menține un echilibru stabil, numit echilibru ecologic: din mediu organismele își iau atâta hrană câtă au nevoie, iar mediul asigură existența atâtor vietăți câte îi permite capacitatea sa.

De asemenea, biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa pe pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi – tot mai mult – ca urmare a schimbărilor climatice la nivel global.

Evident, existența sau dispariția albinelor sociale întreținute și exploatate de apicultori are un impact deosebit în menținerea echilibrului ecologic și biodiversității pe teritoriul Europei și al întregului Pământ.

- Necesitatea suplimentării finanțării apiculturii din 2020 apare ca o considerație implicită. Nu se pot aplica primele două considerații fără o importantă susținere financiară.

Trăgând concluzia, din cele descrise mai sus se pare că a răsărit sau, mai bine zis, urmează să răsară soarele și pe ulița apiculturii. Numai să fie adevărat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Articole recente - Lumea Satului