abonament lumea satului

update 27 Feb 2017

EPILOG la periplul apicol european (III)

  • Publicat în Apicultura

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii despre ce am aflat și văzut în privința desfășurării stupăritului în țara noastră – România.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de acest domeniu să tragă învățăminte și să procedeze în consecință, „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Una dintre principalele teme de discuție în spațiul apiculturii românești din partea apicultorilor, dar și din partea autorităților statului, care ar trebui să reglementeze această activitate, este ce rasă, respectiv ce rase de albine ar trebui să folosească apicultorii pentru a obține produse apicole cât mai multe, bune și sănătoase.

Totodată, este îndeobște cunoscut că eficienţa economică a unei stupine este determinată, în primul rând, de potenţialul genetic al albinelor, respectiv de rasa lor așa că una dintre preocupările mele în această documentare a fost aflarea unor informații despre utilizarea și obținerea reginelor din rase pure, protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase și ameliorarea, respectiv conservarea raselor de albine folosite.

O concluzie majoră pe care am tras-o este aceea că în Austria apicultorii încă folosesc în majoritate rasa lor tradițională – albina carniolioniană (Apis mellifera carnica Polm) care poate fi considerată rasă locală și este o albină mult apreciată datorită producțiilor ridicate pe care le realizează și a blândeții care o caracterizează.

În continuare, trecând la vizite și discuții cu apicultorii elvețieni, am dedus că în Elveția, deși apicultorii folosesc și ei albina carniolioniană, încearcă, și nu fără succes, revitalizarea rasei lor autohtone – albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă) și tot apicultorii elvețieni ne-au declarat că folosirea hibridului Buckfast în Elveția nu a dat rezultate mulțumitoare, așa că nu-l prea folosesc, axându-se pe carnica sau pe albina neagră.

Referitor la reginele și rasele de albine utilizate în prezent în Germania, trebuie să ne reamintim că, încă din anul 1980, RUTTNER consemnează că importurile de albine în Germania au făcut să supravieţuiască doar albinele carnioliene şi italiene, care sunt bine adaptate la condiţiile de iernare şi la cele din primăvară, la care adaptarea nu este uşoară. În urma încrucişărilor necontrolate, reputatul cercetător a constatat o sporire a vitalităţii şi productivităţii, dar şi o mai mare agresivitate şi înclinare spre roire.

Actualmente, pe teritoriul Germaniei albina neagră, fostă autohtonă, aproape a dispărut în totalitate, fiind înlocuită de rasa carnioliană (carnica) sau de hibridul Fratelui Adam – Buckfast, acestea răspunzând mai bine cerințelor actuale ale apicultorilor germani.

Evident, în timpul documentării am încercat să aflu cum în aceste țări se protejează puritatea raselor de albine utilizate și cum sprijină și încurajează organele de stat această acțiune și am aflat mai multe aspecte.

Astfel, protecția raselor de albine folosite se face organizând punctele de împerechere ale reginelor în zone libere de existența altor familii de albine, care de altfel sunt protejate de reglementările legale pentru efectuarea stupăritului în cele trei țări vizitate. Acestea prevăd să se păstreze distanța minimă de stupinele din zonă de 3 km pentru stupinele de multiplicare și de 10 km pentru stupinele de elită și aceste restricții sunt respectate cu strictețe.

periplu european fig1a

De asemenea, este de remarcat asi­gurarea de către organele statale (ale cantoanelor în Elveția și ale landurilor în Germania) de suport material pentru menținerea stării de sănătate a familiilor de albine și restricționarea deplasării stupinelor în zone unde există semnalate unele boli ale albinelor.

O acțiune salutară o constituie încurajarea existenței asociațiilor care își propun ca obiectiv revitalizarea rasei tradiționale istorice albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă). Astfel că am constatat că, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf, institut gestionat de Guvernul Landului Baden – Württembergde din Germania, în zonă există Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, la care este afiliată și asociația elvețiană Association for Apis melifera melifera din Cantonul Zürich, cu scop de protecție și revitalizare a aceleiași rase.

periplu european fig2

Și, referitor la această asociație elvețiană, este de remarcat că promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultură și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă. De asemenea, Guvernul Cantonului Zürich se implică, subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 euro, determinări ADN – finanțate în totalitate și tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre și există și 30 de stațiuni de testare și selectare a acestora de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel, este de specificat că momentan există din ce în ce mai mulți apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană. Tot pentru stimulare s-a impus că, dacă un apicultor care face miere cu albina neagră dă mierea pentru vânzare într-un magazin din canton, acesta din urmă va vinde 250 g cu 9 CHF, din care 7 CHF vor fi remiși apicultorului.

Revenind acasă la apicultorii români, trebuie să recunoaștem că situația nu este roză din punctul de vedere al păstrării și revitalizării rasei noastre istorice albina carpatină – Apis mellifera carpatica F. Altfel spus, se pare că atât apicultorii cât și cei în drept, însărcinați să vegheze și chiar să emită reglementări ca dezideratul mai sus amintit să se îndeplinească, nu pot și chiar, îi bănuiesc că nu vor să-și facă treaba.

Astfel, importul legal și mai ales ilegal de regine din alte rase este scăpat complet de sub control, reprezentanții MADR-ului ascunzându-se după reglementarea UE privind libertatea comerțului în țările sale. Acești reprezentanți, neputând înțelege că acest comerț cu material genetic va duce ireversibil la distrugerea rasei locale – albina carpatină, ceea ce contravine Convenției de la Rio de Janeiro (1992) privind conservarea diversității biologice, altfel spus, conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica F.

periplu european 3fig

Este adevărat că Autoritatea Națională de Zootehnie (ANZ) a emis o reglementare privind instituirea unor zone de protecție în jurul stupinelor de elită și de multiplicare, dar în România, spre deosebire de țările vizitate, aceste restricții nu sunt respectate și nici nu există organele care să pună aceste restricții în aplicare. Totodată, având în vedere că în România există și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A), acesta ar trebui stimulat, chiar obligat și susținut financiar, pentru orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creștere selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat de către ANZ și, împreună cu acesta din urmă, va desfășura un program amplu de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde urmează să fie conservat material genetic autohton care să fie valorificat prin programe de selecție și creștere de regine.

Aici închei seria epilogurilor cu speranța rezultării unor concluzii benefice pentru apicultorii români, formele asociative care îi reprezintă și organele statului, cu răspunderi în domeniu, care, aplicate simplu și eficient, să ducă la îmbunătățirea activității apicole în țara noastră.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 32-34

Mai multe din această categorie: « Reţete de hrană proteică pentru albine