„Şcoala albinelor“, o premieră în România
De mai multă vreme, starea apiculturii noastre este tot mai precară, tot mai mulţi crescători de albine abandonează această frumoasă îndeletnicire, astfel că faptul ca atare îi pune serios pe gânduri pe mulţi dintre împătimiţii din domeniu. Aceştia caută acum soluţii pentru redresarea situaţiei. Între aceştia şi componenţii Asociaţiei fermelor apicole de reproducţie din România – AFPAR, cu sediul în Ploiești.
Președintele acestui for, iscusitul apicultor Traian Enescu, fost președinte ACA Prahova, consideră că inițiativa „Școala albinelor“ este o necesitate.
„Pe acest fundal al nemulțumirii generale din apicultura țării noastre am mers drept la țintă, pornind prin apropierea și pregătirea profesională a tinerilor săteni pentru creșterea albinelor, prin școală profesională de profil. După mai bine de doi ani de demersuri și avize la cei în drept, în acest an școlar asociația noastră, compusă din 180 de membri, care dispune de un număr mare de familii de albine, a pornit cu dreptul la organizarea unei clase de școală profesională la Liceul Tehnologic din orașul Vălenii de Munte, sub coordonarea unui cadru didactic de specialitate, profesorul Viorele Aexe. Toți cei 35 de elevi sunt fii de săteni din zonă, care practică sistematic apicultura, timp de doi ani. Ei învață metodic la școală meseria de apicultor, iar în subsidiar și pe cea de sericicultor. După absolvire, ei urmează să fie încadrați în unități de profil din județ. În demersul nostru contăm și pe susținerea celor patru medici veterinari și ingineri zootehniști ai asociației noastre. Noi asigurăm școlii logistica necesară, precum și materialul didactic, potrivit programei școlare. Totodată, în demersul nostru de pregătire de specialitate contăm și pe sprijinul Institutul de cercetări de profil de la Băneasa și pe cel al ANARZ.“
Interlocutorul nostru ne-a mai spus că elevii de la clasa de apicultori de la Liceul Tehnologic din Vălenii de Munte au participat în acest an școlar și la unele confruntări profesionale derulate în diverse țări europene, precum Austria, Germania, Elveția, astfel de întâlniri fiind programate și în anul viitor, în Germania și în Marea Britanie.
Cristea BOCIOACĂ
Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 31
stupi, apicultura, apicultori, Romnia, ferme apicole
- Articol precedent: Afaceri apicole în Austria, Germania și Elveția
- Articolul următor: Reglementări și proceduri specifice stupăritului în Austria, Germania și Elveția