reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

Reglementări și proceduri specifice stupăritului în Austria, Germania și Elveția

  • Publicat în Apicultura

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câteva numere ale revistei Lumea Satului le voi detalia pe cele pe care le consider mai importante.

Fac aceste relatări în speranța că apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

În cadrul acestei teme voi accentua cu prioritate reglementările privind efectuarea stupăritului pe vetrele permanente și de pastoral și modurile de identificare a familiilor de albine și stupinelor.

În toate țările vizitate care efectuează stupărit staționar și pastoral numărul de familii pe vetrele permanente – de iernare nu depășește 50, iar pe vetrele temporare de pastoral, maximum 35 familii de albine. Aceste numere au fost stabilite de practica apicolă îndelungată a apicultorilor care au făcut încercări cu diferite densități de stupi pe vetre.

Ca exemplificare, dl Mario Vogel din Austria, care are în jur de 1.000 familii de albine, face stupărit pastoral cu deplasări de circa 75 km la polifloră și 200 km la mană pe 30 de vetre pe locații cu contracte de închiriere, pentru care plătește anual 5.000 de euro. În Elveția numărul de vetre ale unei exploatații apicole este restricționat la maximum 50 și dacă o vatră este ocupată mai mult de 6 luni trebuie obținută autorizație de staționare de la primăria locală. De asemenea, organele sanitar-veterinare ale cantoanelor elvețiene pot declara zone interzise stupăritului dacă în acestea se constată existența locii europene și/sau americane.

Tot în Elveția deplasările pe vetre noi se anunță la primăriile locale și fiecare localitate are un număr anunțat public pe Internet.

Cred că cea mai mare deficiență a celor care efectuează stupărit staționar și pastoral în România este folosirea unor densități exagerate pe vetrele permanente sau de pastoral, iar argumentul că stupii trebuie păziți nu stă în picioare, probabil din creșterea producțiilor obținute prin optimizarea numărului de stupi pe vetre se vor găsi bani pentru asigurarea securității stupinelor.

Aici trebuie amintit și faptul că majoritatea apicultorilor români care efectuează stupărit pastoral au pavilioane apicole tractate sau autotractate. Este adevărat că pavilioanele au avantajele lor privind pregătirea de deplasare și asigurarea securității și integrității, dar, mai ales având în vedere că ofertele melifere vor fi, în lumina schimbărilor climatice care vin, din ce în ce mai mici, poate apicultorii ar trebui să gândească altă strategie privind efectuarea stupăritului în viitor.

Poate ar fi necesar să ne obișnuim că trebuie să și investim ca să scoatem profit, să nu mai mergem pe investiții cât mai mici; cele văzute în exploatațiile străine vizitate îmi confirmă părerea.

Referitor la distanțe și condițiile amplasării vetrelor în toate cele trei țări există reglementări similare cu mici diferențe, astfel: distanțele între vetrele permanente trebuie să fie de minimum 600 m în Austria și de 500 m în Elveția, iar la vetrele de pastoral distanța minimă este de 200 m și stațiile de împerechere regine sunt protejate cu restricționări de 10 km (cele de tip A) sau 3 km (cele de tip B).

Stupina Austria

Totodată, la așezarea vetrelor distanța minimă impusă față de clădirile publice este de 50 m și față de drumuri de 5 m.

Apicultorii din România nu duc lipsă de reglementări legislative pentru stupărit. Astfel, Asociația Crescătorilor de Albine din România a elaborat cu finanțare europeană și română Ghidul de bune practici în apicultură și există și Legea apiculturii, dar prevederile din acestea nu sunt luate în considerare de majoritatea apicultorilor. Problema constă în faptul că nu este dispus niciun organ al statului să vegheze ca aceste reglementări să fie respectate. Dacă apicultorii din Austria, Germania și Elveția nici nu concep să încalce reglementările legislative privind practicarea stupăritului, apicultorii români de multe ori caută portițe de eludare a reglementărilor legislative care îi privesc. Pot proba aceste afirmații cu faptul că uneori în zonele de cules melifer pavilioanele apicole stau ca în parcare și astfel pe suprafețe de câțiva kilometrii pătrați apar densități de câteva mii de familii de albine.

Un subiect foarte dezbătut și controversat în România este cel referitor la identificarea exploatațiilor apicole și familiilor de albine pentru care s-au emis ordinele ministrului Agriculturii OM 119/2011 și OM 246/2012, urmate de o încercare de nou proiect în 2016 din care a rezultat cel mai sofisticat sistem de identificare a exploatațiilor apicole și familiilor de albine, care implică un vast sistem birocratic și, bineînțeles, un volum de muncă pe măsură. Din documentările noastre ceva similar nu există nicăieri în lume.

Voi proba cele afirmate cu cele aflate din cele trei țări vizitate, cei în drept nu au decât să ne aducă exemple contrarii concrete.

Conform celor afirmate de apicultorii Mario Vogel din Gols – Austria și Klaus Fehrenbach din Ravensburg – Germania, în aceste două țări existența stupinelor se anunță în luna august la primăriile locale, numărul de stupi putând fi anunțat sau nu.

În Elveția Ursula Lüthi din Signau ne-a informat că identificarea stupilor nu există, făcându-se numai identificarea stupinelor pentru care se primesc coduri numerice.

Aici țin să amintesc celor în drept de la MADR, ANZ și ANSVSA că la întâlnirea consultativă din primăvara anului 2016 majoritatea reprezentanților formelor asociative ale apicultorilor prezenți au semnat și depus la ministrul MADR un memoriu în care se cerea să se renunțe la actualul sistem de identificare și numărul de familii de albine să se anunțe anual la primăriile locale, acestea fiind înscrise în registrele agricole. Stupinele trebuie să primească coduri numerice de identificare – „simplu și eficient“. Mingea a fost ridicată la fileu, așteptăm o replică constructivă.

Cu speranța că informațiile pe care le conțin aceste articole vor contribui la îmbunătățirea activității apicole din România, vă anunț că voi continua cu informații despre producerea, condiționarea și desfacerea mierii în Austria, Germania și Elveția.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 26