reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Nov 2019

Acarianul Acarapis sp. nu pune în pericol albina românească (I)

  • Publicat în Apicultura

Considerând mult prea important subiectul abordat în interviul intitulat „Un nou acarian atacă albina românească“, am contactat-o pe doamna dr. biolog Gabriela Chioveanu, coordonator al Laboratorului Naţional pentru Bolile Albinelor şi ale altor insecte utile din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală București, căreia i-am relatat subiectul dezbătut în interviul anterior și i-am adresat câteva întrebări necesare lămuririi apicultorilor români.

– Care este poziția dumneavoastră privind existența acarianului traheial Acarapis sp. pe teritoriul României și cum va afecta existența acestuia activitatea apicolă în țara noastră?

– În întrebarea dumneavoastră vreți să faceți referire la singura specie cunoscută de acarian cu localizare traheală, mai precis specia care parazitează numai trunchiul traheal principal al albinei adulte, și anume Acarapis woodi care face parte din genul Acarapis.

Este incorect din punct de vedere științific să vorbim de acarianul traheal Acarapis sp, iar dacă există cercetători, specialiști care au identificat o nouă specie de acarieni, alta decât Acarapis woodi, aceasta trebuie confirmată și agreată de comunitatea științifică națională și internațională. De asemenea, este aberant, tot din punct de vedere științific, să vorbim de o localizare la nivelul larvelor de trântor a acarianului Acarapis woodi.

În altă ordine de idei, în România există un Program Naţional de supraveghere a efectivelor de albine care se derulează prin ANSVSA, autoritate care coordonează rețeaua sanitară veterinară de stat. Programul național cuprinde și acțiuni de supraveghere a acarapiozei albinelor produsă de acarianul traheal Acarapis woodi. România este teritoriu declarat indemn (liber) pentru această specie endoparazită, așa că orice semnalare a prezenței acestuia, fie că este făcută de un specialist de la un laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor județean, fie că este făcută de un alt specialist din altă instituție sau de un apicultor trebuie, potrivit legii, confirmată de Laboratorul Național de Referință pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile din cadrul IDSA.

LNR din cadrul IDSA are competență recunoscută pentru a confirma sau infirma o suspiciune pentru un agent etiologic dintr-o specie nouă și este singurul abilitat legal să declanșeze procedurile de notificare la nivel național și ulterior prin ANSVSA la nivel internațional a unei boli noi pentru care România este declarată indemnă.

În anul 2016, până în prezent, nu m-am confruntat cu nicio suspiciune de parazitare a efectivelor de albine cu specia Acarapis woodi.

În anii anteriori (1988-2015) au existat suspiciuni privind alte specii de acarieni din genul Acarapis, care pot exista numai pe corpul albinei sau în stup, specii semnalate de către colegii parazitologi de la laboratoarele sanitare veterinare județene sau direct de către apicultori. În urma analizelor efectuate atât în stupine cât și în laborator s-a dovedit că speciile încriminate erau acarieni externi din genul Acarapis aparținând uneia dintre speciile: Acarapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis, iar în cele mai multe cazuri era vorba de un alt acarian frecvent întâlnit în sezonul activ în rezervele de păstură din faguri, și anume Glycyphagus domesticus.

Deci, din genul Acarapis, principala specie cu importanţă medical-veterinară este Acarapis woodi, care este un endoparazit care se localizează la nivelul sistemului respirator al albinelor adulte.

Repet, acest parazit intratraheal pătrunde, se dezvoltă şi se reproduce în traheea principală prototoracică a albinei din speciile: Apis mellifera (albina europeană), Apis mellifera scutellata (albina africană) şi Apis cerana (albina asiatică). Se hrăneşte numai cu hemolimfa gazdei. În infestaţiile masive acarienii pot fi găsiţi în cap, torace şi sacii aeriferi abdominali. Pot fi parazitate atât lucrătoarele, cât şi trântorii şi matca. Capacitatea acarianului de a trăi în această nişă ecologică este rezultatul adaptărilor numeroase de morfologie şi comportamentale. De exemplu, adaptarea morfologică principală a speciei este transformarea pieselor bucale într-o structură capabilă să ingere cu uşurinţă hrana, adică specia are aparat bucal adaptat la înţepat şi supt.

Genul mai cuprinde şi alte specii, dar cu localizare externă, fiind condiţionaţi paraziţi ai albinei adulte. Speciile Acarapis externus, Acarapis vagans şi Acarapis dorsalis sunt morfologic similare cu Acarapis woodi, dar nu au aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt hemolimfa.

Speciile Acapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis sunt considerate bioagresoare ale familiei de albine, se întâlnesc numai în familiile slabe și agresează mecanic albinele adulte, nehrănindu-se cu hemolimfa, așa cum se întâmplă în cazul endoparazitului Acarapis woodi. Aceste specii există în entomofauna sălbatică din Europa și în general acolo unde sunt albine.

În concluzie, la momentul acesta nu putem vorbi de existența endoparazitului traheal Acarapis woodi în familiile de albine din România, iar celelalte specii de acarieni externi nu sunt specii nou introduse în România, ele existând în entomofauna sălbatică a Europei.

– Cum ar putea apicultorii să depisteze eventuala existență a acestui acarian în familiile de albine deținute și, în caz de răspuns afirmativ, cum trebuie să procedeze în continuare?

– Apicultorii nu pot să depisteze endoparazitul Acarapis woodi, ei pot numai să suspicioneze existența acestuia și evoluția bolii numită acarapioză. Prezența parazitului traheal Acarapis woodi poate fi depistată de un specialist numai în condiții de laborator, în urma unei disecții care evidențiază trunchiul traheal principal al albinei adulte și a unui examen microscopic care permite identificarea morfologică a speciei.

Dar am să prezint câteva elemente care indică disfuncționalități la nivelul familiei de albine și care pot să alarmeze apicultorii.

În primul rând, boala, acarapioza, produsă de Acarapis woodi se manifestă clinic în a doua jumătate a iernii și începutul primăverii, adică pentru țara noastră începând cu 15 ianuarie, lunile februarie, martie și câteodată până la 15 aprilie.

Semnele clinice ale bolii nu sunt caracteristice pentru că albinele manifestă simptome comune altor boli, și anume: depopularea familiei ca urmare a efectului spoliator al parazitului, abdomen dilatat și diaree, incapacitate de zbor, înaintarea albinelor în salturi și tremurături ale corpului, aripi destinse asimetric, albine care mor cu aripile în forma literei „K“; albinele bolnave părăsesc stupul și pe vreme nefavorabilă, se adună în grupuri mici și, pierzându-și capacitatea de zbor, mor în afara stupului.

Modificările anatomopatologice sunt evidențiate numai de examenul microscopic și numai la nivelul sistemului respirator al albinei adulte, deci pentru diagnostic este obligatoriu examenul de laborator. Pentru efectuarea în condiții optime a examenului de laborator este necesară o cantitate minimă de 10 g de albine vii și moarte/proba, recoltate de pe suprafața fagurelui.

În cazul unui rezultat pozitiv pentru Acarapis woodi într-o stupină, diagnostic stabilit de o autoritate recunoscută, atunci se declanșează alertă la nivel național, iar apicultorul în cauză va beneficia de supravegherea și consilierea autorităților sanitare veterinare.

În cazul celorlalte specii de acarieni externi, ele nu sunt considerate a avea importanță medical veterinară, deci nu pot fi impuse restricții sanitare veterinare și, având în vedere dimensiunile și caracteristicile fiziologice ale acestora, un simplu tratament antivarroa ar trebui să fie suficient pentru combaterea lor din familia de albine.

De reținut că aceste specii de acarieni externi nu apar decât în familiile de albine foarte slabe, neigienizate corespunzător, la fel ca și triungulinii, larvele de muscă sau ca larvele de la molia cerii și că efectele asupra albinelor sunt date numai de numărul mare al acestor bioagresori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 28-29