An apicol slab... Trebuie să ne salvăm albinele!

Anul 2015 a fost, din punct de vedere apicol, destul de slab per ansamblu, iar pentru unii apicultori foarte slab, motiv pentru care am considerat că anul 2016 nu poate fi mai rău. Ei bine, se pare că 2016 este mult mai rău decât ne puteam închipui.

Rapița în acest an a înflorit cu două săptămâni mai repede decât în mod obișnuit, dar familiile de albine nu au fost dezvoltate cu două săptămâni mai repede, astfel că producțiile de miere, în cele mai multe cazuri, au fost sub așteptări. Dar, măcar la culesurile de rapiță familiile de albine s-au dezvoltat mulțumitor, astfel că apicultorii au așteptat cu mari speranțe culesurile de la salcâm. Dar, deziluzie, în majoritatea cazurilor, culesurile la salcâm au fost un dezastru. Ploile și nopțile reci au făcut ca secrețiile de nectar să fie mici sau deloc și, colac peste pupăză, în lipsă de culesuri și de posibilitate de a ieși din stupi din cauza ploilor, familiile de albine au început să intre în frigurile roitului. Mai mult, la unele stupine, din cauza lipsurilor de culesuri de întreținere, albinele au început să-și evacueze trântorii ceea ce, având în vedere perioada în care ne aflăm, este foarte grav; mai rămâne ca albinele să înceapă să-și consume puietul larvar.

Situația este foarte gravă și, dacă nu se intervine cu hrăniri sau culesuri de întreținere, familiile se vor depopula iar, din cauza scăderii imunității, vor izbucnii diverse boli care le vor slăbi și mai mult, mergând până la distrugere.

Speranța, care moare ultima, este să menținem vitalitatea familiilor până la culesurile de la tei, dacă vor fi și acelea, sau până la floarea-soarelui. Până ajungem la mult speratele culesuri de producție ar trebui să căutăm eventuale zone care pun la dispoziție culesuri de întreținere sau, în lipsa acestora, neapărat să recurgem la hrăniri de completare a rezervelor de hrană.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN și PĂSTURĂ și numai în absența acestora, respectiv numai în situații de excepție, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate și de urgență pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, și zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză și una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză și fructoză și astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză și fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreției de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viață.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii și zahărul gata invertit, găsit la comercianți, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuși, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor așa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conține, pe lângă fructoză și glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime și elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor și elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuși împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantitățile de miere obținute din zahăr să nu depășească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercați ca substituenți laptele degresat, gălbenușul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ș.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conțin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se și substanțe care nu se găsesc în mod obișnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă și s-au încercat numeroase rețete de hrană pe bază de zahăr și înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-și demonstreze viabilitatea. Așadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen și păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescențele alunului.

Măzărichea, zisă Landră, o oportunitate meliferă în mai - iunie

În această perioadă în unele zone din țară, cum ar fi Câmpia Dunării și unele zone colinare, înflorește o plantă spontană și anuală numită Măzăriche sau Landră (Vicia spp. din ordinul Fabales și familia Fabaceae). Această plantă este răspândită cu preponderență în fânețe, pe terenuri necultivate, dar mai ales în semănături și pe marginea lor, printre tufișuri și de-a lungul drumurilor la altitudini de la 0 la 850 m.

Există și varietatea de măzăriche cultivată (Vicia sativa) care este furajeră și intră în componența borceagului împreună cu ovăzul care are proprietatea că fixează foarte bine azotul în și poate fi folosit ca îngrășământ natural și pentru conservarea umidității în solurile pe care cresc.

Măzărichea prezintă frunze alternative și compuse, fiecare formată din 3 până la 8 perechi opuse liniare sau cu vârf de ac în formă de pană alungită în formă de lance de până la 2,5 la 3,5 centimetri lungime și fiecare frunză compusă se termină cu un lujer ramificat.

Înflorește în perioada mai-iunie, florile apărând în axilele frunzelor solitare sau în perechi, fiind de culoare purpurie, roz-violet și, mai rar, albicioase sau galbene.

În perioadele zilelor suficient de călduroase și nu excesiv de uscate măzărichea pune la dispoziția albinelor nectar și polen, fiind deosebit de atractive, astfel că se obține o miere deschisă la culoare și foarte parfumată.

Literatura de specialitate arată că secreția de nectar a florilor de măzăriche este de 0,2-1,5 mg/floare și lanurile sale au o producție de miere de 30-100 kg/ha.

Fructul măzărichei este sub formă de păstaie de 6 la 7 centimetri lungime, care este păroasă atunci când este crudă, mai târziu netedă, apoi maro sau neagră la maturitate. Această păstaie conține 4-12 semințe.

Evident că acolo unde există măzăriche această oportunitate meliferă trebuie fructificată, scoțând astfel din impas familiile de albine în privința culesurilor de întreținere și menținându-le pregătite pentru culesurile de producție de la tei și floarea-soarelui dacă vor fi în acest an.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 32-33