- Fonduri europene
- August 09 2024
AFIR primește solicitări de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare prin sM 17.1
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 12 august 2024, ora 9.00 până la data limită de 18 octombrie 2024, ora 16.00.
Fondurile disponibile pentru cea de-a șasea sesiune aferentă submăsurii 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile.
Precizăm că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin - submăsura 17.1 - Ghidul solicitantului.
Sursa: afir.ro
- Fonduri europene
- Aprilie 29 2020
Noi beneficii importante pentru fermieri prin submăsura 17.1 ce se va lansa la jumătatea lunii mai 2020
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va relansa la jumătatea lunii mai submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.
Submăsura va fi deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie 2020 și va fi destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Pentru sectorul zootehnic sesiunea va fi disponibilă la o dată ulterioară.
„În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toți să-și asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanțare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, alte fenomene climatice nefavorabile acoperite de submăsură sunt: arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.
MADR şi AFIR, din analiza pe care au realizat-o la nivelul departamentelor tehnice și prin colectarea unor sugestii ale asociațiilor de fermieri, au realizat îmbunătățiri şi simplificări consistente pentru această sesiune, atât în ceea ce privește fișa măsurii, cât şi condițiile de accesare.
Astfel, acestea vizează:
- Acordarea unui sprijin de 70% pentru toți fermierii, independent de dimensiunea fermei;
- Revizuirea procesului de organizare a sesiunilor, prin eliminarea celor două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă și deschiderea unei sesiuni anuale pentru toate tipurile de cultură sau specie.
Totodată, Ghidul solicitantului a fost simplificat semnificativ prin: reducerea numărului de documente obligatorii în cadrul pachetului depus împreună cu cererea de finanțare (de la 7 documente la 4 documente), eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi documente ștampilate, de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă și calculul privind dimensiunea economică a exploatației, precum şi clarificarea posibilității de a prezenta documente aferente plăților prin POS.
În ceea ce privește sesiunea organizată anul trecut, din cele 1.077 cereri de finanțare eligibile, până la această dată au fost contractate 998 cereri cu o valoare de aprox. 1,75 mil euro, fiind plătite 800 din acestea, diferența reprezentând cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.
- Fonduri europene
- Septembrie 06 2019
340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanțare în valoare totală de 1.348.988 de euro, dintre care 340 de solicitări în valoare de 497.311 euro au fost selectate în vederea rambursării unui procent consistent din valoarea primelor de asigurare aferente. Precizăm că prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 euro.
„Sesiunea curentă are adresabilitate pentru culturile de primăvară și vom deschide o nouă sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret și în cel mai scurt timp vom aproba și cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obținere a finanțării este facil și, pe această cale, îi încurajez pe toți fermierii să încheie polițe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă.”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.
Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.
AFIR a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanțării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă. Astfel, la nivelul unui grup de lucru se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obținere a sprijinului financiar ținând cont de experiența de până acum în implementarea acestei submăsuri, precum și de opiniile beneficiarilor.
Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1
Sursa: afir.info