Sute de locuitori din 24 de localități din Dolj, Gorj și Vâlcea au participat la cel mai mare festival din Oltenia, intitulat generic „Dealul Muierii“. Această acțiune are scopul de a reface una dintre cele mai frumoase legende ale zonei, în care un grup numeros de fete a pus pe fugă turcii cotropitori stabiliți la Alunu și Grădiștea. Evenimentul pune în evidență aspectul folcloric, tradiții și obiceiurile locale, de la alimentație, până la vestimentație.

Comuna Alunu din județul Vâlcea este situată într-o zonă de deal bogat împădurită, oferind astfel posibilitatea de a organiza plimbări în natură.

Aria geografică a comunei este bogată în resurse naturale atât din punctul de vedere al calității, cât și al cantității acestora, regăsindu-se în numărul mare de suprafețe agricole existente, dar și în resursele minerale sau petroliere.

Aproape de comuna Alunu sunt și alte obiective turistice: Castelul Vrăjitoarelor și Pădurea Colorată (Bumbești Pițic), Peștera Polovragi, Mănăstire Polovragi și Cheile Oltețului (Polovragi), Peștera Muierii și Cheile Galbenului (Baia de Fier), Mănăstirea Hurezi, ceramica de Horezu (Horezu), Mănăstirile Arnota, Bistrița și Cheile Bistriței (Costești).

În cadrul ediției a II-a a Festivalului Cultural Dealul Muierii, care a avut loc în perioada 21-25 iunie 2023, pe raza județelor Gorj, Vâlcea și Dolj, comuna Alunu a prezentat un stand cu produse locale naturale și sănătoase, realizate de micii producători locali, precum:

- produse lactate – brânză de vacă, brânză de oaie, lapte de bivoliță;

- siropuri – din plante medicinale (soc, coada șoricelului, sunătoare, sânziene), lavandă, mure, flori și fructe de soc, cireșe;

- gemuri – mure (cu și fără zahăr);

- dulcețuri – mure, căpșuni, fructe de soc, vișine, cireșe, afine, zmeură, de sfeclă roșie, de ardei iute, coacăze negre, piersici;

- murături – hribi la oțet;

- miere – de salcâm și floarea-soarelui;

- sucuri naturale – cătină, flori de soc (îndulcit cu miere);

- compoturi - căpșuni, mure, vișine;

- prăjituri de casă – brioșe, amandină, înghețată falsă;

- cozonac;

- produse de panificație – pâine, turtă (mălai);

- produse din legume – zacuscă de vinete, zacuscă de ciuperci;

- produse pe bază de alcool – vin de struguri, vin de mure, lichior de zmeură, lichior de măceșe, de nuci verzi, din fructe de soc, pălincă, țuică de prune;

- produse din carne – jumări, caltaboș, șuncă de porc, cârnați de casă, tocană de porc, tocan de ied, carne de ied la cuptor;

- legume proaspete – roșii, castraveți, ardei;

- produse artizanale – cusături tradiționale, flori croșetate;

- flori – lavandă proaspătă, lavandă uscată, trandafiri, spice de grâu;

- fructe – cătină, coacăze negre.

Anca LĂPUȘNEANU

În perioada 21 - 26 iunie 2023 Cluster BIO Oltenia va organiza Festivalul Cultural  Dealul Muierii, Ediția a II a, în vederea creării Brandului  Regional  Dealul Muierii și înființării OMD Local Dealul Muierii, cu implicarea județelor Gorj, Dolj și Vâlcea și a 21 de comune din cele 3 județe: Goiești, Brădești, Melinești, Farcaș, Tălpaș, Dănciulești, Stejari, Logrești, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Alimpești, Bumbești Pitic, Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni, Alunu, Mateești, Grădiștea, Livezi, Zătreni și Ghioroiu.

Brandul Dealul Muierii pune în valoare o legendă din trecut, undeva la începutul secolului XVIII, când femeile care, de teama turcilor, stăteau ascunse de câteva luni, împreună cu copii și bătrâni, în Peșterile din Polovragi,  Peștera Muierii și Peștera Frumoasă din Vaideeni. După un timp, acestea rămăseseră fără hrană, începuseră să se îmbolnăvească astfel că au decis să îi ia la goană pe turcii stabiliți în Garnizoane la Alunu și la Grădiștea, pe locul unor cetăți dacice.

“Se spune că în vremurile de invazie, femeile din Oltenia de sub Munte erau ascunse în peșterile din Cheile Oltețului și Galbenului (Polovragi și Muierii). Acolo stăteau luni dacă nu chiar ani până când situația se calma.

Astfel la un moment dat, trecând mai bine de un an iar o garnizoană otomană nu mai pleca din  zona Alunu – Grădiștea, iar rezervele din peșteri fiind terminate, femeile ascunse în peșteri au luat o decizie. Să alcătuiască un contingent și înarmate cu securi să îi atace pe turci.

Zis și făcut, cele câteva sute de femei din peșteri au ieșit și au plecat la luptă. Pe drum li s-au alăturat toate femeile din satele pe unde au trecut și astfel au coborât pe Valea Oltețului. La Grădiștea și Zătreni i-au surprins pe turci care evident nu înțelegeau ce se întâmplă. Adevărul este că armata de oltence ajunsă la peste 3000 ca efectiv i-au speriat pe păgâni și aceștia au fost nevoiți să părăsească locul și să fugă jos spre Dunăre”

Legenda va fi pusă în scenă în perioada 21 – 26 iunie și va prezenta plecarea femeilor din cele trei peșteri și izgonirea turcilor aflați în zona Cetății Dacice de la Grădiștea. Fetele vor înnopta la Alunu, Fântâna Rece din Bustuchin, Obârșia- Piscul Ursului și pe deal la intersecția celor 3 județe între Dănciulești și comuna Ghioroiu, satul Poienari.

Tot traseul Dealul Muierii  de la Peșteri si până în satul Cruci, comuna Goiești, măsoară 104  km, însă fetele vor merge  doar 83 km pe jos pe deal,  plecând din Peșteri  in dimineața zilei de 22 iunie și ajungând în 26 iunie în satul Gurița din comuna Goiești, în apropierea Craiovei. Scenariul cu izgonirea turcilor va fi pus în valoare în 24 iunie, de Sânziene, când un număr de peste 60 de fete vor lua la goană un număr de peste 30 de turci la Cetatea Dacică de la Grădiștea.

Festivalul continuă cu alte povești ale locului care vor fi puse în valoare în aceste zile:

Minunatele povești ale celor trei peșteri de unde vor pleca fetele.

Comorile găsite de-a lungul timpului în stânga și dreapta Dealului Muierii. Acest scenariu va fi pus în valoare prin proiect, fiind dispuse cutiuțe în copaci cu cifre de la 1 la 22, cifrele reprezentând diferite premii oferite de sectorul privat din regiune.

Coborârea oilor de la munte la câmpie când ciobanii se întâlneau la hotarul celor trei județe, coborau în sate după muieri, după care, încinși de alcool,  se luau la bătaie. Tot pe traseu în zona Livezi - satul Mecea din Zătreni, câțiva săteni săpau gropi pe traseul oilor, aceștia  le adunau după trecerea acestora și se hrăneau cu ele.

Pe tot traseul vor fi prezentate atât  povești ale locului cât și puncte istorice: Cula turcului, locul La Teapa, Ușile lui Traian, Târgul de vite de peste 200 de ani, crucile de piatra de câteva sute de ani, cizmele și fântâni din trecut, etc, locuri care prezintă un Deal încărcat de istorie, fiind și Drumul Dacilor de la Sucidava la Sarmisegetuza. Dealul Muierii  cu o lungime de peste 100 km, este cel mai lung Deal din Romania,  cu o înălțime de peste 600 metri în Roșia de Amaradia , este străbătut de 12 drumuri  naționale,  județene și comunale si 240 de poteci.

Promovarea destinațiilor turistice locale: Castelul Vrăjitoarelor, Căsuța răsturnată, Pădurea colorată, Conacul lu tăticu, Strutaria lui nea Marcel,  satele părăsite Mecea și Dealul Mare, Ferma Porumbelul, Mânăstirea de la Baza Cetății Grădiștea, Biserica din satul Cruci, etc

Crearea primelor trasee turistice de-a lungul Dealului Muierii;

Crearea unei piste de biciclete de la cele 3  Peșteri și până în comunele Goiești – Brădești;

Pe deal vor fi amplasate standuri cu promovarea produselor locale, a portului popular, a meșteșugurilor și tradiției locale. Daca anul trecut, la prima Ediție,  câteva mii de localnici au urcat pe Deal cu produse locale, participând la lansarea de la Peșteri, la serile culturale oferite la Ruget, Fântâna Rece, Piscu Ursului în Obârșia, Cabana Balaci din Tălpaș și Goiești, anul acesta numărul participanților se așteaptă să depășească 10.000 de localnici din cele 3 județe dar și turiști din țară și din străinătate.

Atât localnicii cât și turiștii vor însoți fetele pe jos, de-a lungul Dealului, unde se vor bucura de diverse surprize din partea organizatorilor. Finalul traseului va fi în satul Gruița ( Crucile) din comuna Goiești, pe Deal, la Biserica monument istoric de la 1753.

21 iunie/ Secvența 1 - Ziua I – Deschiderea Festivalului

În data de 21 iunie între 10.00 și 11.30 va avea loc primirea participanților la Pensiunea Cerna din Vaideeni. Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc la Căminul Cultural din comuna Polovragi, județul Gorj, începând cu ora 12.00. La deschidere vor fi prezente oficialități din partea județelor Gorj, Dolj și Vâlcea,  primarii parteneri în proiect, fetele participante, fii satelor aparținătoare Dealului Muierii,  invitați din Oltenia, turiști, mass media, etc.

După servirea mesei, fetele vor face o prezentare la Peșterile de unde va fi plecarea a doua zi si vor vizita Peșterile.

Comunele participante la ziua de deschidere sunt Polovragi, Baia de Fier și Vaideeni.

22 iunie/ Secvența II - Ziua II – traseul 1                                              

În dimineața zilei de 22 iunie, la ora 9 dimineața, după servirea micului dejun, cele trei echipe bine echipate pentru traseu, alcătuite din minim 15 fete + 1 coordonator pentru  fiecare echipă, vor pleca spre Dealul Muierii, aproximativ în același timp, din cele trei peșteri: Peștera Muierii, Peștera Polovragi și Peștera Frumoasă din Vaideeni.

Prima echipă care va fi alcătuită din fete din zona Baia de Fier, Polovragi și Vaideeni, va fi coordonată de Andreea Epure și va pleca din Peștera Polovragi pe Drumul Carelor, se va întâlni cu celelalte două echipe pe Dealul Muierii, în satul Sârbești, comuna Alimpești, la ieșirea de pe Strada Viilor, continuând împreună drumul.

A doua echipă, care va fi formată din minim 15 tinere din întreaga regiune a Olteniei, va fi coordonată de Mitrica Valentin, responsabilul proiectului și va pleca la aceeași oră cu celelalte echipe, de la intrarea în Peștera Muierii, pe drumul din Baia de Fier care intersectează DN 67 Tg Jiu – Râmnicu Vâlcea la Pădurea Colorată, Castelul Vrăjitoarelor, va înainta pe lângă Căsuța Răsturnată pe Dealul Muierii și se va întâlni cu cele doua echipe în satul Sârbești, comuna Alimpești.

A treia echipa, de minim 15 fete, va fi formată din fete din stânga și dreapta dealului și va fi coordonată de o reprezentantă a fetelor. Fetele vor pleca cu o oră mai devreme decât celelalte, din Peștera Frumoasă din Vaideeni și se vor intersecta cu fetele care pleacă din Peștera Polovragi, urmând drumul împreună.

Fetele vor înainta urmând a servi masa de prânz într-o poiana splendidă pe Dealul Muierii în comuna Alimpești, unde vor fi întâmpinate de localnici cu produse locale ți cu cântece și dansuri ale locului. Aici interpreta de muzica populară, Cristina Giuvelescu, participantă și la prima Ediție a Festivalului, va cânta o doină superbă care a fost denumită și imnul Dealului Muierii.

Traseul 1 al fetelor coincide și cu primul traseu turistic pus în valoare cu ocazia realizării evenimentului: Peștera Polovragi/Peștera Muierii/Peștera Frumoasă – Pădurea colorată - Castelul Vrăjitoarelor - Căsuța răsturnată -  Conacul lu taticu - Strutaria lui nea Marcel - Ferma Porumbelul din comuna Alunu.

Traseul se face în 7 ore și are o distanță de 21 de km.

Pe tot traseul vor fi amplasate standuri cu produse locale unde vor fi puse în valoare puncte gastronomice locale care se vor înființa anul acesta. Atât localnicii cat și turiștii care vor însoții fetele de-a lungul traseului pot gusta din produsele locului.

Cina va fi servită în satul Igoiu din comuna Alunu, la Ferma Porumbelul. Cazarea va fi la un km distanță, într-o zona minunată din comuna Alunu, fetele vor dormi în corturi de 10 persoane amenajate cu dușuri și toalete,  locul unde vor fi amplasate corturile fiind în vecinătatea unei piscine exterioare.

Seara se va încheia cu foc de tabără și seara culturală cu participarea ansamblurilor locale, a interpreților de muzică populară și instrumentală locali și a tarafului din comuna Alunu. Cu această ocazie se va înființa Festivalul Folcloric Dealul Muierii – Ediția I  la care vor participa ansamblurile folclorice și tineri interpreți de pe Dealul Muierii. Astfel, atât localnicii cât și turiștii vor participa la o superbă petrecere câmpeneasca aluneană.

Comunele participante la traseul 1 sunt  Bumbești Pitic, Mateești,  Alimpești și Alunu.

23 iunie/ Secvența 3 - Ziua III  - traseul 2  

În dimineața zilei de 23 iunie, după servirea micului dejun, fetele vor înainta spre comuna Roșia de Amaradia unde vor fi prezentate povești ale locului de către un localnic: Ușile lui Traian, La Teapa, Cula Turcului, apoi fetele vor urca pe cel mai înalt vârf al Dealului Muierii, coborând spre satul Ruget unde vor servi masa de prânz în natură pe un platou superb.

Pregătirea mesei de prânz va fi realizată cu sprijinul sătenilor din Roșia de Amaradia, o masă organizată pe Deal cu produse locale, în spirit tradițional. Pe traseu, vor fi amplasate standuri unde vor avea loc prezentări ale produselor locale, ale meșteșugurilor locale tradiționale. Atât localnicii care însoțesc fetele cat și turiștii care se alătură pot gusta din gastronomia locală și pot cumpăra produse locale naturale și tradiționale.

După servirea mesei de prânz, fetele vor înainta  pe Dealul Muierii, vor avea de  urcat un traseu puțin mai greoi de la Ruget spre Fântâna Rece din Bustuchin. Pe drum se vor întâlni din nou cu produse locale din satele Bustuchin și Logrești. Vor poposi la Fântâna Rece unde vor servi cina și vor avea parte de o seară culturală de neuitat, cu muzica și dansuri populare, cu povești ale locului și un foc de tabără, pe Deal.  Fetele vor înnopta în comuna Bustuchin într-un spațiu amenajat de către Primăria comunei Bustuchin, unde fetele pot beneficia de apă caldă pentru duș și toalete. Fântâna Rece este un spațiu amenajat pe terenul  comunei Bustuchin, comuna deține un teren de 50 ha, teren pe care dorește să dezvolte o zonă turistică și de agrement, fiind situat pe Dealul Muierii.

Traseul 2 al fetelor coincide  cu traseul turistic  2 pus în valoare cu ocazia realizării evenimentului: Ferma Porumbelul din Alunu – Ușile lui Traian – La Teapa – Cula turcului – satul Ruget – Fântâna Rece și se întinde pe o distanță de 20 km și poate fi străbătut în 7 ore.

 Comunele participante la traseul 2 sunt: Roșia de Amaradia – Bustuchin – Logrești.

24 iunie/ Secvența 4 Ziua IV  - traseul 3

În dimineața zilei de 24 iunie, de Sânziene, după servirea micului dejun, la plecarea de la Fântâna Rece, fetele care au urmat traseul în primele zile, li se vor alătură și alte fete din localitățile Dănciulești, Stejari, Ghioroiu, Zătreni, Grădiștea, Livezi, Melinești, Goiești, Fărcaș, Tălpaș și Brădești. Dimineața vor merge doar prin pădure, localnicii  vor pune în valoare produsele locale în special pregătirea mânătărcilor care se găsesc prin pădurile de pe Deal.  

În jurul orei 13.00 vor ajunge pe Deal, la Cetatea Dacica de la Grădiștea, unde vor pune în scenă goana turcilor. Evenimentul va fi filmat, fiind pregătit de o echipa de actori din Craiova, punerea în valoare a scenei reprezentând apogeul festivalului. Femeile vor fi înarmate cu furci, securi și topoare, vor realiza un plan de atac și vor pune turcii pe fugă, aceștia neștiind de cine sunt atacați. Din legendă reiese ca au fost atacați „ de niște arătări ciudate care nu semănau a om”.

De pe platoul unde a avut loc filmarea cu goana turcilor se va coborî la baza Dealului unde se află în construcție prima Mănăstire de pe Dealul Muierii unde se va servi masa de prânz. Aici vor fi  promovate produsele și gastronomia locală unde, atât localnicii cat și turiștii vor lua parte. Turiștii  pot cumpăra produsele locului, produse naturale de pe Dealul Muierii.

Fetele își vor continuă drumul împreună cu turcii spre satul Obârșia, comuna Dănciulești pe Deal, alergând-i din loc în loc.  În satul Obârșia vor poposi pe Deal pe un platou denumit și Piscul Ursului,  aflat chiar în mijlocul Regiunii Oltenia. Aici vor lua cina și vor înnopta în corturi dotate cu dușuri și toalete puse la dispoziție de organizatori.

Fiind și ziua de sânziene va fi realizată o seară culturală cu specific local, cu dansuri populare, muzică populară cu instrumentiști și interpreți locali, foc de tabără, cântece la chitară, etc.

Traseul 3 al fetelor coincide cu traseul turistic 3 pus în valoare cu ocazia realizării evenimentului: Fântâna Rece – Cetatea dacică de la Grădiștea – Mânăstirea de pe Dealul Muierii – Piscul Ursului și se întinde pe o distanta de 21 km și poate fi străbătut în 7 ore.

Comunele participante la traseul 3 sunt: Grădiștea – Livezi – Dănciulești - Zătreni

25 iunie/ Secvența 5 Ziua V – traseul 4

În dimineața zilei de 25 iunie, după servirea micului dejun, fetele vor pleca spre sud, pe Dealul Muierii, vor face un popas în satul Mecea, unde sunt câteva case părăsite de curând, chiar pe Deal, bătrânii fiind luați de copii jos în satele aparținătoare comunei Zătreni. Fetele vor lua o gustare în sat, pusă la dispoziție de localnici. Satul va fi conservat printr-un proiect realizat de comuna Zătreni, urmând a fi dezvoltată o zonă de agrement. De aici fetele vor porni spre sud, ajungând la intersecția celor trei județe Dolj, Gorj și Vâlcea unde vor poposi, se vor odihni și vor înnopta în corturi amenajate.

Vor fi amplasate pe Deal standuri cu produse locale unde localnicii din satele comunelor Dănciulești, Livezi, Stejari, Zătreni și Ghioroiu vor întâmpina fetele și persoanele participante cu bunătățile locului. Pe acest traseu se vor săpa gropi în timp ce vor trece oile către munte. Cel puțin o oaie va fi prinsă și sacrificată pentru cină.  De asemenea tot aici va avea loc scena cu oierii care se ceartă pe femei și se iau la bătaie.  Fiind și ultima seară, înainte de finalul Festivalului, va fi organizat un foc de tabără cu cântece live și povesti ale locului, fetele având nevoie de odihnă pentru ultima zi a Festivalului.

Fetele vor merge pe Deal 14 km de la Obârșia și până la intersecția Drumului Județean Dănciulești – sat Poienari, comuna Ghioroiu.

Traseul 4 al fetelor nu coincide cu traseul turistic nr. 4 pus în valoare în cadrul destinației turistice. De data aceasta vor fi puse în valoare sate care sunt depopulate și izolate din comuna Dănciulești și Stejari. Traseul va fi : Piscul Ursului – Satul Mecea, ambele pe Dealul Muierii – Rădinești – Zaicoiu – Dealu Leului din comuna Stejari.

Comunele participante la traseul 4 sunt: Zătreni - Ghioroiu – Stejari - Tălpași

26 iunie/ Secventa 6  Ziua VI – traseele 5 și 6

În dimineața zilei de 26 iunie, după servirea micului dejun, fetele vor cobori de pe deal, vor fi transportate  cu mijloace de transport la Pădurea Vogna, situata pe Dealul Muierii, la 7 km de  sosirea în satul Cruci din comuna Goiești, evitând parcurgerea a 27 de km pe distanta Tălpaș – Fărcaș – Melinești. Vor pleca de la Pădurea Vogna pe deal și până în satul Cruci unde va fi finalul traseului și unde vor fi primite de localnici și turiști în jurul orei 12.30.

Începând cu ora 13.00 la Primăria comunei din Goiești va avea loc festivitatea de premiere a fetelor, fetele putând fi felicitate și premiate pentru realizarea traseului de-a lungul a 5 zile de mers pe jos.

Tot la ora 13.00, în comuna Goiești va avea loc un Festival local cu muzica populară, cu înălțarea Baloanelor cu aer cald, cu invitați din toate satele de pe Dealul Muierii.

Traseul 5 al fetelor coincide cu traseul turistic 5 pus in valoare cu ocazia realizării evenimentului: DJ/intersecția celor 3 județe – Tălpaș – Fărcaș – Melinești și se întinde pe o distanță de 27 km și va fi realizat în 8 ore. Acest traseu nu va fi realizat cu ocazia evenimentului din acest an.

Traseul 6: Pădurea Vogna – satul Cruci – Pometești  -  Brădești Bătrâni – Piscani se întinde pe o distanță de 19 km și va fi realizat în 7 ore.

Comunele participante la traseele 5 și 6 sunt: Fărcaș – Melinești – Goiești și Brădești.

Prin realizarea Brandului regional Dealul Muierii vor fi puse în valoare:

• Dezvoltarea infrastructurii publice în cele 21 localități învecinate din stânga și dreapta Dealului Muierii;
• Promovarea produselor locale naturale sub brandul “Dealul Muierii”;
• Tradițiile și meșteșugurile locale;
• Frumusețile și identitatea locului;
• Conservarea satelor depopulate de pe Dealul Muierii;
• Povești ale locului, legende și întâmplări din trecut;
• Istoria Dealului Muierii - drumul dacilor de la Sucidava la Sarmisegetuza, drumul transhumanței, cu coborârea oilor la câmpie, cetățile dacice;
• Centre pentru tineret, de sănătate și de primire turistică înființate pe Dealul Muierii;
• pista de ciclism pe distanța Polovragi – Craiova, aproximativ 104 km;
• Parcuri de distracții pentru copii și tineri, pârtii de sanie pe perioada de iarnă, tiroliene intre dealuri, etc.
• Spații de cazare în agropensiuni și pensiuni.

Sursa: Cluster BIO Oltenia

George Alexandru Turel, un tânăr de 31 de ani din Râmnicu Vâlcea, deține împreună cu familia o suprafață agricolă de 4 ha (în câmp 3,7 ha și 3.000 mp de solarii), pe care cultivă legume. Povestea solariilor a început în urmă cu 25 de ani, când tatăl său făcea comerț ambulant în județul Olt. Luând exemplul celor de acolo, a construit primul solar din lemn de 500 mp, în care cultivă cu preponderență tomate.

Bani strânși peste hotare pentru un viitor acasă

„Am fost pasionat de legumicultură încă din liceu, când am luat decizia cu tatăl meu de a extinde solarul, ajungând la 1.000 mp, în care am cultivat pentru prima dată roșii profesionale cu creștere nedeterminată . După terminarea liceului am plecat la Facultatea de Horticultură din Craiova și nu m-am mai putut ocupa. În timpul facultății, în anul 2, am plecat într-un schimb de experiențe timp de 3 ani în Marea Britanie împreună cu soția mea (care a urmat aceeași facultate) la o fermă de căpșuni, unde stăteam 5-6 luni pe an și eram remunerați. După absolvirea facultății am plecat încă 4 ani tot cu soția în Italia pentru a mai strânge niște bani să ne creăm un viitor în legumicultură. Astfel, în martie 2019 am luat hotărârea să ne întoarcem acasă și să continuăm munca părinților mei într-un mod mai modern. Distribuția produselor o facem de acasă, dar în mare parte și în Târgul angro din Râmnicu Vâlcea și mai colaborăm cu un lanț de magazine local“, ne spune antreprenorul.

Tânărul legumicultor a pornit la drum cu o investiție inițială de 30.000 de euro din fonduri proprii, urmând ca tot venitul în fiecare an să îl reinvestească în modernizare și extindere.

„În acest fel am ajuns la o investiție de aproximativ 150.000 de euro și suntem în continuă evoluție. Serele metalice sunt construite de mine, învățând să sudez. Pe viitor intenționez să extind suprafața de solarii încălzite. Peste 5 sau 10 ani aș dori să ajung la o suprafață de cel puțin 1 ha de solarii încălzite, poate accesând și niște fonduri europene care ar fi de mare ajutor. Observ că din ce în ce mai puțini tineri mai activează în acest domeniu și este îngrijorător. Consider că tinerii pot veni cu idei inovative pentru a ușura munca în legumicul­tură. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să investească în legumicultură să facă asta dacă sunt pasionați pentru că trebuie să investească în primul rând foarte mult timp și muncă, să studieze în permanență despre legume, trata­mente și tot ce tine de business pentru că apar lucruri noi și trebuie într-un fel sau altul să ținem pasul, altfel nu mai ai randament și costurile de producție cresc“, specifică tânărul.

În prezent, activitatea principală a familiei Turel constă în producerea de răsaduri pe perioada decembrie-iunie. Restul anului cultivă în solarii salată verde. În câmp cultivă o suprafață de 2 ha de cartofi și 1,7 ha grădină cu mărar verde, pătrunjel verde, țelină de frunze și leuștean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Născut în comuna Ștefănești, județul Vâlcea, la 24 februarie (zi de Dragobete) 1935 din părinți țărani gospodari, cu moși și strămoși de sute de ani pe aceste meleaguri.

Comuna Ștefănești are o așezare frumoasă și este lipită de municipiul Drăgășani. Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase și conifere Dobrușa, iar cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, componentă a vestiților Codri ai Mamului, cuibul multor generații de haiduci.

Are o suprafață de 3.500 ha și o populație de 3.700 locuitori. Este străbătută de râulețul Dobrușa care colectează mai multe izvoare din dealurile învecinate și își duce apele în râul Olt.

Teritoriul comunei Ștefănești reprezintă, de fapt, un amfiteatru. Terenurile agricole plane se întind pe cea de-a doua terasă a Oltului, folosite pentru cultura mare și legume (solarii), urmează zona de dealuri pentru vii și pomi, după care se întind pădurile.

Comuna Ștefănești face parte din Centrul viticol Dobrușa, component al Podgoriei Drăgășani. Aici se găsesc via și crama lui Valeriu Stoica, fostul ministru al Justiției.

În această frumoasă comună s-a născut eroul discuției noastre, marele învățător Ilie Stoica. După școala primară a făcut două clase la Liceul „Brătianu“ din Drăgășani. După Reforma învățământului din 1948 s-au format școlile elementare și clasele V-VII erau socotite de gimnaziu. În anul 1949 a absolvit clasa a VII-a la Ștefănești și a plecat la Școala pedagogică din Râmnicu Vâlcea. A fost predestinat pentru această profesie, având o mare dragoste pentru copii și talent muzical atât ca voce, cât și ca acordeonist.

La școala pedagogică, alături de Constantin Popescu, fost coleg de clasă la Ștefănești, un talentat violonist, a pus bazele activității sale cultural-artistice.

În anul 1953, după absolvire, șansa a făcut să fie repartizat la școala primară din Dobrușa, satul lui de naștere. A fost o șansă pentru el și un mare noroc pentru copiii, tinerii și cetățenii comunei Ștefănești. Copiii din Dobrușa nu beneficiau de o școală propriu-zisă și învățau în câte o cameră mai spațioasă a unora din părinți.

Învățătorul Ilie Stoica s-a străduit și, cu ajutorul primăriei și al părinților a construit o școală pentru clasele I-IV. Populația școlară din Dobrușa fiind numeroasă, a reușit să mai construiască 2 săli de clasă și să se înființeze Școala cu clasele I-VIII, al cărei director a fost Ilie Stoica peste 20 ani.

Terenul pentru construcția școlii a fost oferit de fostul învățător Marin Bădârcea și, având o suprafață mai mare, învățătorul Ilie Stoica a amenajat și locuri de joacă pentru copii, dar și un parc frumos cu mulți pomi și arbuști și straturi de flori amenajate cu ajutorul elevilor, constituind locurile în care copiii își petrec recreațiile.

Preocuparea principală a învățătorului Ilie Stoica a fost pregătirea și perfecționarea profesională și pedagogică, promovând toate gradele didactice cu rezultate maxime.

Aceasta s-a reflectat și în pregătirea elevilor care în majoritate au urmat liceul și apoi învățământul superior, astfel încât în prezent fiii țăranilor din Dobrușa se găsesc în cele mai diferite profesii, în toate colțurile țării.

Având talent muzical, s-a implicat direct în organizarea și conducerea activităților cultural-artistice și sportive din cadrul căminului cultural. Tinerii veneau cu bucurie să asculte muzică, să danseze și să participe la activitățile organizate.

A organizat și condus coruri, brigăzi artistice, piese de teatru, dansuri populare, desfășurând spectacole la căminul cultural, dar și în împrejurimi, inclusiv Drăgășani.

A fost deputat și consilier, participând direct la acțiunile edilitar-gospodărești și de înfrumusețare a comunei, la asfaltarea tuturor drumurilor, la alimentarea cu apă și canalizare.

I-a plăcut fotbalul și a organizat echipe sportive cu tinerii cu care a organizat competiții cu alte echipe, iar el a participat ca jucător în echipa municipiului Drăgășani, Divizia C.

A vizitat țara în lung și în lat, fiind un împătimit motociclist, dar și șofer pe mașina proprie. A organizat tabere și excursii cu elevii pentru cunoașterea frumuseților și bogățiilor țării. Un alt hobby este vânătoarea, organizând activități de vânătoare cu toți vânătorii din zonă.

Toate acestea le-a realizat și datorită familiei sale, care a acționat în aceeași direcție. S-a căsătorit cu o frumoasă moldoveancă, Doamna Ileana (așa îi spunea toată comuna), asistent pediatru și deci se ocupa tot de copii. Împreună au participat și la toate acțiunile bisericești, cântând în corul bisericii. Menționez că în comuna Ștefănești se găsesc 3 biserici, bine întreținute, și 2 mănăstiri.

Am lăsat mai la urmă să menționez că învățătorul Ilie Stoica și-a organizat o gospodărie model pentru cetățenii din comună. A refăcut și modernizat casa părintească, a mai construit o casă alături pentru vizita copiilor, nepoților și strănepoților, a construit și amenajat tot felul de anexe, toate cu proiectare și execuția personală.

Are o suprafață destul de mare care este ocupată cu legume (solarii), cu vie și foarte mulți pomi fructiferi, în majoritate altoiți de el. Totul este lucrat permanent numai de mâna lui. Prepară vinuri de bună calitate, fabrică țuică la cazanul propriu etc.

Această succintă prezentare a activităților unui învățător dintr-un sat românesc cred că ar dori să aibă fiecare comună.

Învățătorul Ilie Stoica are copii, nepoți și strănepoți care îl vizitează, în special în perioada de vară-toamnă, când găsesc din abundență legume, fruncte și struguri și se mândresc că acest tată, bunic și străbunic, care se aproprie de 90 ani, prestează singur asemenea activități.

Demn de remarcat este faptul că pentru această prodigioasă activitate Consiliul local al comunei Ștefănești a hotărât și organele superioare în drept au aprobat ca Școala din satul Dobrușa să poarte numele învățătorului Ilie Stoica.

După pensionare a început să scrie cărți pentru a lăsa urmașilor aspecte din viața și activitatea sa, și anume:

– Firul vieții – Editura Rotipo (2017)

– Învățătorul și consătenii – Editura Rotipo (2020)

– Despre Ștefăneștenii Vâlceni – Via Drăgășani – Editura Rotipo (2021)

Semnatarul acestor rânduri se mândrește cu faptul că a fost coleg de clasă și este consătean cu acest MARE învățător.

Îi doresc multă sănătate și încă ani buni de activitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

„Hora satului“, „Aolică Mare“ și „Claca în toamnă“ reprezintă doar câteva exemple de tradiții și obiceiuri foarte populare în trecut printre locuitorii comunei vâlcene Păușești-Măglași, dar care, odată cu pătrunderea influențelor occidentale în comunitate, au intrat într-un con de umbră. Prin proiectele pe care le desfășoară, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să popularizeze toate aceste obiceiuri și tradiții românești în rândul comunității din Păușești-Măglași pentru a transmite copiilor și tinerilor valorile culturale incontestabile ale zonei.

Datinile străvechi creează punți de legătură între generații

Formată din peste 100 de copii și adulți din Păușești-Măglași, Asociația „Familia Pro-Natură“ promovează patrimoniul cultural al localității. Izvorâte din experienţă de viață şi înţelepciune, din bucurie şi tristețe, din nevoia de pace sau din dragostea pentru simplitate și frumos, datinile și tradițiile creează punţi de legătură între generaţii. La Păușești-Măglași, seniorii transmit tinerilor datinile străvechi pentru ca acestea să nu se piardă în negura timpului. Astfel, Căminul Cultural din localitate a devenit, recent, un loc de poveste, în care unii înțelepți ai satului au depănat amintiri sub privirile pline de curiozitate ale copiilor de la clubul de coding „The Byte Coders“, ce activează în cadrul Bibliotecii Publice „Antim Petrescu“ Păușești-Măglași.

„Un obicei care se practica înainte de Lăsata Secului era «Aolică Mare», prin care tinerii se adunau pe deal și făceau un foc mare. Acesta era un prilej prin care se anunțau viitoarele căsătorii. Acolo unde exista competiție, atunci când doi tineri din sate învecinate plăceau aceeași fată, începeau ironiile sub formă de strigări“, a povestit Gheorghe Oprescu, unul dintre înțelepții din comună. Textele se nășteau pe loc, într-un inegalabil concurs de interpretare, cu care lumea satului de odinioară era obișnuită. „Să nu uităm de Ziua Teiului, ce făcea parte din sărbătorile câmpenești. Formațiile artistice, care erau alcătuite din trei generații (școlari, părinți și bunici), veneau, pe rând, pe o scenă improvizată, unde interpretau cu măiestrie cântece populare și sărbătoreau pe dansuri tradiționale. Unul dintre aceste dansuri foarte apreciate era «floricica»“, a povestit cu entuziasm bunicul Paul Rădulescu.

La Păuşeşti-Măglaşi, dealurile sunt acoperite cu păduri, teiul dominând aceste locuri. Sărbătoarea Teiului este considerată Ziua Comunei Păușești-Măglași, fiind marcată la data de 29 iunie, când se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înțelepții satului consideră că un tei plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi îi ajută pe localnici să reziste vicisitudinilor de orice fel. 

Păstrarea identității culturale, adusă în prim-plan

Vizitarea Muzeului Satului din Păușești-Măglași a reprezentat o activitate educativă, prin care bunicii și directorul Căminului Cultural din localitate, Roxana Bogoslov, le-au prezentat celor mici obiectele vechi, de o însemnătate inestimabilă. Războiul de țesut, fierul de călcat care funcționa pe bază de cărbuni încinși, lampa cu gaz, lada de zestre, toate acestea sunt obiecte despre care copiii au aflat amănunte din povestirile pline de savoare ale seniorilor care trăiesc pe meleaguri vâlcene. Par două lumi total diferite, dar pe care le unesc valorile, noblețea sufletească, dragostea pentru frumos, care s-au transmis din generație în generație. Prin proiectele pe care le derulează, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să contribuie la dezvoltarea personală, culturală, dar și la evoluția tinerilor din localitatea Păușești-Măglași, prin educație formală, dar mai ales nonformală, aducând în prim-plan importanța legăturii dintre generații și păstrarea identității culturale, atât la nivel local, cât și la nivel național.

„Am renunțat la viața tumultuoasă a Bucureștiului pentru a mă întoarce la «rădăcini», în comuna unde am copilărit... Nimic nu se compară cu simplitatea oamenilor de aici, cu spiritul mereu viu al locului, cu liniștea sufletească pe care ți-o conferă natura. Prin proiecte precum «Bunicii, legătura dintre generații» ne-am propus să facem cunoscute tradițiile și obiceiurile zonei în rândul copiilor și tinerilor din localitate, pentru ca valorile spirituale și culturale să se perpetueze“, a precizat Elena-Alina Deaconesi, președintele și fondatorul Asociației „Familia Pro-Natură“.

Trei tipuri de proiecte pentru locuitorii din Păușești-Măglași

Activitatea Asociației „Familia Pro-Natură“ se axează pe trei tipuri de proiecte: culturale, educaționale, recreaționale și sportive.

• Printre proiectele culturale ale organizației se numără „Bunicii, legătura dintre generații“, „Gastronomie locală“, „Obiceiuri și tradiții“, „Dansuri tradiționale – Hora satului“, „Serbări câmpenești – Claca în toamnă“, „Aolică Mare“.
• Proiectele educaționale se axează pe educația tinerelor generații în domenii precum activități de voluntariat, protejarea mediului înconjurător prin organizarea de tabere și programe de ecologie. Vor fi nelipsite și programele de educație pentru sănătate, ce vor promova adoptarea unui stil de viață echilibrat.
• Proiectele recreaționale și sportive de tipul drumețiilor scot în evidență importanța mișcării în natură. De asemenea, proiectele „Picnic cu trei generații“ și „Sănătatea în natură“ sunt menite să aducă laolaltă generațiile de bunici, părinți și copii, promovând, totodată, potențialul turistic al zonei.

Simona Soare Ghișea, Asociația „Familia Pro-Natură“

Corteva Agriscience angajează promotori în județele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Teleorman!

DESCRIEREA COMPANIEI:

Corteva Agriscience, cu un portofoliu complet, care conține atât semințe, cât și produse pentru protecția plantelor are ca obiectiv îmbogățirea vieților tuturor celor care produc și consumă, asigurând astfel progresul generațiilor viitoare. Punem la dispoziţia cultivatorilor din România cei mai productivi hibrizi de porumb, floarea soarelui, rapiţă şi soiuri de soia, cu o înaltă puritate genetică şi cele mai performante produse pentru protecția plantelor și acordăm asistenţă tehnică, precum şi alte servicii pentru realizarea de producţii şi profituri mari. Oferim prezența noastră globală, cunoștințele și resursele noastre, astfel încât fermierii să progreseze.

DESCRIERE JOB - PROMOTOR (contract prestari servicii)

RESPONSABILITĂȚI:

- Promovarea și vânzarea produselor din portofoliu (semințe și produse pentru protecția plantelor) către fermierii din zona de activitate alocată

- Menţinerea unui contact permanent cu fermierii din zona sa de activitate

- Identificarea potenţialilor clienţi

- Administrarea conturilor de clienţi din regiune

- Pregătirea şi controlul loturilor şi a încercărilor din zona de activitate

- Asigură asistenţă directorului de vânzări la diferite activităţi

CERINȚE:

- Studii superioare în agricultură

- Abilităţi de comunicare şi relaţii personale excelente concentrate pe client

- Cunoştinţe minime de calculator

- Posesie de vehicol auto și disponibilitate de desplasare

- Experiență în vânzări (semințe și produse pentru protecția plantelor)

OFERIM:

- Un mediu de lucru cu standarde profesionale foarte înalte

- Onorariu atractiv

- Instruire permanentă

Cei interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresele de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

În lucrarea Sarea în preistoria României, semnată de dr. Dan Monah, una dintre personalitățile marcante ale arheologiei preistorice, se afirmă că geologii români au inventariat în țară peste 300 de mari depozite de sare, ce acoperă o suprafață de circa 30.000 kmp. Acestea sunt grupate în două mari zone salifere: prima, în exteriorul arcului carpatic, se întinde din nordul țării (Suceava) și până prin Valea Jiului, trecând prin Carpații de Curbură, pe o bandă care ar însuma 1.500 km și o lățime de câțiva kilometri; a doua, în Transilvania, care ar ocupa în jur de 16.200 kmp. În afara acestora mai sunt câteva zăcăminte importante în Maramureș și în Moldova, în afara Carpaților, la Ibănești – Dorohoi și la Hârlău.

Sarea se pare că ar fi exploatată pe teritoriul României de azi de prin anii 6000 î.Hr. Două situri de valoare excepțională din județul Neamț stau mărturie: Lunca (Vânători) și Țolici (Petricani); pentru primul, așezat pe linia zăcământului de la Oglinzi, cercetătorii de la Muzeal Județean Neamț și Universitatea din Regensburg (Germania) au stabilit vechimea prin anii 6050 î.Hr., iar pentru al doilea datarea este localizată în perioada 6.000-3.500 î. Hr. De asemenea, cercetările de la Băile Figa (Bistrița-Năsăud) au scos la lumină, conservate ideal, instalații de lemn de acum 3.000 de ani, jgheaburi mari, troace, lopeți, baroase decupate din trunchiuri de copac, vase de lemn și ciocane masive de minerit realizate din piatră, toate utilizate la exploatarea sării. Evident că dacii exploatau sarea înainte de cucerirea romană. Dar aceștia au venit cu un plus de tehnologie, atât cât putea fi, în acele vremuri, iar urme ale salinelor romane s-au găsit la Ocna Sibiu, Ocna Mureș, Cojocna, Sic, Ocna Dej, Domnești, Mărtiniș, Ocnele Mari, Mănastur, Bata, Reteag, Ciceu, Cristur, Arpas, Beclean etc.

Sarea, azi

Venind în zilele noastre, Societatea Națională a Sării-Salrom are în exploatare 7 saline, corespunzătoare sucursalelor din subordine: Slănic (Prahova), Râmnicu Vâlcea (Vâlcea),Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Cacica (Suceava), Ocna Dej (Cluj) și Ocna Mureș (Alba). Alte saline și-au pierdut interesul pentru exploatare (închise), dar nu și din punct de vedere turistic: Turda (Cluj), Coștiui (Maramureș), Ocna Șugatag (Maramureș), Rona de Sus (Maramureș), Ocna Sibiului (Sibiu), Cojocna (Cluj), Sic (Cluj), Doftana (Telega, Prahova). Dincolo de importanța economică a exploatărilor de sare, că mai sunt sau nu active, acestea au avut două efecte majore de-a lungul timpului: pe lângă saline s-au consolidat și dezvoltat localități urbane importante; proprietățile curative inclusiv ale apelor sărate au transformat aceste așezări într-o reală industrie turistică. În cele ce urmează vom scrie, pe scurt, despre exploatările active.

Slănic Prahova

Zăcământul, cu vârsta fixată prin Tortonian Superior, se întinde pe o suprafață de 10 kmp. Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, când spătarul Mihail Cantacuzino, realizând potențialul zonei, a cumpărat moșia Slănic, deschizând mina Valea Verde (1688), apoi Baia Baciului (1689-1691). Ulterior, aproape până în zilele noastre, s-a exploatat sare din minele Mihai, Carol, Unirea și Victoria. Minea Unirea (208 m adâncime) a devenit, după ce s-a închis, cel mai important obiectiv de vizitat din stațiune, având în adâncuri camere amenajate, busturi în sare ale lui Burebista, Traian și Decebal, Mihai Viteazul și Mihai Eminescu, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice, spațiu delimitat pentru tratament. Dar la fel de căutate sunt, în ordine, Baia Baciului și Baia Roșie, ambele concesionate, Baia Verde (domeniul public) și Muntele Verde, precum și baza de tratament.

Râmnicu Vâlcea (Ocnele Mari)

Conform descoperirilor arheologice, pe aceste locuri s-a aflat vestitul centru tribal „Buridava“, despre care a scris istoricul grec Ptolemeu. Exploatarea de la Ocnele Mari este cumva localizată în timpul domniei lui Constantin Brincoveanu. Primele „găuri“ sunt săpate la Cărpiniș, dar acestea se surpă, lăsând loc lacului „Din Brazi“. Mai târziu se efectuează altele, din care se exploateză 15 ani, dar și acestea se prăbușesc, formând „Balta Roșie“. Apar, cu timpul, minele Sf. Ioan Vechi, Sf. Ioan cel Nou, Pavel (1 Mai). Din 1993 au început lucrările la mina nouă din punctul Cocenești. Salina Ocnele Mari oferă condiții de relaxare, agrement și tratament (sport, spații de joacă, restaurant și cramă, un magazin de souveniruri și de băuturi răcoritoare, fast-food, tratament), dar foarte vizitată este biserica cu hramul Sf. Varvara și Sf. Gheorghe. În afară se găsesc, foarte cătate și acestea, ștrandurile Ocnele Mari și Ocnița.

Târgu Ocna, Bacău

Cea mai veche mărturie scrisă despre zăcământul de sare de la Tg. Ocna datează din anul 1380. Este, de fapt, un hrisov domnesc din care rezultă plata unei catități de 2.000 ocale de sare pentru construcția unui pod de piatră. Dezvoltarea exploatarii este pusă apoi pe seama domnitorului Ștefan cel Mare, acesta întărind privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a se aproviziona cu sare de la Târgu Ocna. Prin secolul al XVIII-lea, ocnașii condamnați la muncă pentru grave delicate stăteau în adâncul minei zile în șir; Grigore Ghica a fost atât de impresionat de soarta acestora încât a luat primele măsuri de cazare a lor în afara ocnei. Exploatarea s-a realizat în minele Moldova Veche (mina Carol I), Moldova Nouă (mina Carol II), Pilot (aici a funcționat, în perioada 1974-2005, un sanatoriu), Trotuș și Unirea. Din punct de vedere turistic, este exploatat orizontul IX al minei Trotuș, amplasat la 240 m adâncime și desfășurat pe 13.000 mp. În adâncuri se găsește o biserică ortodoxă, spații pentru activități sportive și de joacă, jocuri mecanice, punct de prim ajutor, lac cu apă sărată și cascadă, iar în afară, baza de tratament a fost completată cu ștrand, un muzeu al sării etc. (Va urma)

Primele atestări documentare

În analiza „Exploatarea zacămintelor de sare din România”, prof. univ. dr. ing. Dumitru Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, scrie că primele documente care semnalează existența unor ocne de sare s-ar referi la Turda (1075), Rona și Ocna Șugatag (1191), Ocna Dej (1236), Cojocna (1291) și Ocna Sibiului (1326) – în Transilvania și Maramureș și Tg. Ocna (1380), Trotuș (1.570), Ghitioara (1557), Ocnele Mari (1408), Ocnele Mici (1517), Telega (1563) – în Moldova și Țara Românească. Mai târziu apar exploatări la Praid, Vișeu, Câmpulung pe Tisa, Teișani, Sărari, Grozesti, Ibănești etc. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Transilvania se produceau anual 100.000 tone de sare, în Țara Românească – 8.000 tone, iar în Moldova, în jur de 13.000 tone. În anul 1938, producția României Mari se ridica la 350 000 de tone sare, iar prin anii 1990-2000 cantitatea de sare solidă era de 2 milioane tone/an, iar cea de sare în soluție depășea 3 milioane tone/an.

Maria BOGDAN

Dacă am enumera fie și numai Transalpina (porțiunea de la Obârșia Lotrului), Valea Oltului, Defileul Lotrului, stațiunea Voineasa, ceramica de Horezu, mănăstirile Horezu (UNESCO), Cozia, Frăsinei ori schitul Ostrov, stațiunile Călimănești-Căciulata, Olănești și Govora, Parcul Național Cozia etc. am avea  un etalon pentru ceea ce ar putea însemna Vâlcea din punctul de vedere al patrimoniului natural, turistic și cultural. Întrebarea pe care și-ar pune-o fiecare ar fi următoarea: județul s-a ridicat oare la nivelul resurselor de care dispune? Iar răspunsul nu ar fi unul care să favorizeze zona...

Situat în nordul regiunii Sud-Vest Oltenia, în Subcarpații Getici, județul Vâlcea se întinde pe suprafața de  5.764,77 kmp, ceea ce reprezintă 2,4 % din teritoriul național și 19,73% din cel al regiunii. În 2020, populația rezidentă se cifra la 348.377 de locuitori (din care în mediul rural – 191.345 de locuitori, 54,92%), iar populația după domiciliu număra 394.725 de persoane (din care 204.249 în mediul rural, 51,74%). În 2019, Produsul Intern Brut a fost de 14.324 miliarde lei, al 25-lea, la nivel național și al treilea, pe regiune, după Dolj și Gorj. În același an, PIB/per capita a fost calculat la 8.667 euro, față de 8.487 euro media regiunii și 11.333 euro media națională, valoare care plasa județul pe locul 21 în țară.

Bogăție de resurse naturale

Vâlcea prezintă un relief variat, format din 33% munți, 20% dealuri și depresiuni subcarpatice, 45% dealuri piemontane și 2% lunci. Această poziționare îi oferă în primul rând resurse turistice importante (Munții Cozia, Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng, Depresiunea Loviștea, chei, abrupturi, izbucuri, stâncării, peșteri, defileuri etc.). În județ sunt două parcuri naționale (Cozia, cu o suprafață de 17.100 ha și Buila – Vânturarița, cu 4.186 ha), 19 rezervații naturale (1.727,5 ha), 11 monumente ale naturii (10,5 ha), la care se adaugă Aria de Protecție Specială Avifaunistică – Lacul Strejești (2.378 ha) și rezervația naturală Muzeul Trovanților, de la Costești (1,1 ha). În afară de natură, județul Vâlcea mai are o altă mare bogăție, cea a izvoarelor sulfuroase de la Călimănești-Căciulata, Olănești, Govora, Muereasca, Dobriceni, Bunești, a izvoarelor cu oligominerale de la Râmnicu Vâlcea, Mateești, izvoarelor clorate de la Ocnele Mari, Ocnița, Oteșani, Pietrarii de Sus și cea a izvoarelor iodate la Gorunești. Faima Vâlcei o reprezintă, apoi, ansamblul mănăstiresc Horezu, monument din patrimoniul UNESCO, mănăstirile Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, Govora, Arnota, Surpate, Dintr-un Lemn, Turnu, Stănișoara, Frăsinei, Ostrov, precum și defileurile Oltului și Lotrului sau porțiunea extraordinară a celui mai înalt drum din România, am numit Transalpina etc.

În jumătatea a doua a clasamentului, ca dezvoltare economică

Din punct de vedere economic, județul Vâlcea se bazează pe resursele subsolului: petrol, gaze naturale (Băbeni, Mădulari, Făurești), zăcăminte de cărbuni (Berbești, Alunu, Copăceni), pegmatite cu cuarț, feldspat și mică (zona Voineasa), sare (Ocnele Mari), gnaisul ocular (Cozia), gresii (Turnu, Tomșani, Căciulata), calcare cristaline (Brezoi, Râul Vadului). O privire de ansamblu asupra dezvoltării reliefează că afacerile sunt dominate de servicii (comerț, transport, hoteluri și restaurante etc.), cu o pondere de 77% din totalul firmelor înregistrate în județ, în vreme ce 19% înseamnă industrie (chimică, alimentară, extractivă, prelucrare lemn, textile) și construcții. În ramura industriei alimentare, pe lângă marile unități de prelucrare a legumelor și fructelor existente, în Vâlcea își au sediul unele dintre cele mai cunoscute branduri de panificație din țară. Densitatea județeană a firmelor (la 1.000 locuitori) este de 23,67, iar distribuția ponderii IMM-urilor (% din total pe țară) se limitează la 1,55. Cum spuneam însă, ca economie exprimată în PIB general, Vâlcea se situează în a doua jumătate a clasamentului la nivel național, iar ca PIB pe cap de locuitor este cam la jumătatea ierarhiei. În 2019, populația ocupată se cifra la 151.4 00 persoane, iar numărul mediu de salariați, la 80.200 persoane, respectiv, 52,97 % din populația ocupată. Rata șomajului înregistra 3,0% (4.800 de șomeri), față de 5,8%, la nivelul regiunii, și 3,2 pe total economie, iar câștigul mediu net salarial s-a oprit la 2.434 lei, față de 2.693 lei media regională și 3.025 lei media națională (sursă: Comisia Națională de Strategie și Prognoză).

Infrastructura publică: 81 km de drumuri din pământ, 19,10 % alimentare cu gaze, 86,51% grad de acoperire cu apă în sistem centralizat

Tot în 2019, veniturile administrației publice la nivel de județ au fost de 1,194 miliarde de lei: comune (78, cu 560 de sate) – 0,535 miliarde lei, orașe (11) – 0,376 mld. lei, Consiliul Județean – 0,283 mld lei. Dintre localitățile din spațiul rural, doar 13 au avut venituri mai mari de 10 milioane de lei. Ei bine, în ce fel au utilizat banii în ultimii 30 de ani autoritățile județene, municipale, orășenești și comunale s-ar putea vedea în felul în care arată infrastructura publică. Și observăm, din tabelele de mai jos, că Vâlcea mai are 81 km de drumuri din pământ (3,48% din total căi rutiere naționale, județene și comunale) și 407 km de drumuri pietruite (17,53%), iar în orașe mai sunt 188 km de străzi nemodernizate, ceea ce înseamnă fie că sunt pietruite, fie din pământ. Ocnele Mari, Băile Olănești stau cel mai rău din acest punct de vedere. În statistică nu sunt cuprinse și drumurile de interes local din satele Vâlcei, așa că procentul căilor rutiere din pământ sau pietriș ar putea fi, în realitate, mai mare.

Cu privire la celalalte utilități publice, lucrurile stau în felul următor:

- alimentare cu apă: 11 orașe și 66 de comune, din 89 de unități administrativ-teritoriale (86,51%). Populația deservită de sistemul public de alimentare cu apa se cifrează, conform INS, la 241.416 de persoane, ceea ce înseamnă că nu toate gospodăriile sau satele beneficiază de această facilitate, chiar dacă există sistem de alimentare;

- rețea de canalizare: 11 orașe și 38 de comune (55,05%), cu o populație deservită de 150.078 de persoane, mai puțin de jumătate așadar din populația județului;

- alimentare cu gaze: 8 orașe și 9 comune (19,10 %).

Ca infrastructură socio-culturală, Vâlcea dispune de:

- infrastructură educațională: 5 facultăți, din care 2 de stat și 3 private, 153 de școli, din care 72 în mediul urban și 81 în mediul rural, cu 2.299 săli de clasă, 356 de laboratoare, 88 săli de gimnastică, 100 ateliere școlare, 110 terenuri de sport;

- infrastructură culturală și religioasă: 96 de monumente și situri arheologice, 33 mănăstiri, 327 biserici și 22 schituri, 70 de monumente civile (cule, conace, case cu valoare arhitecturală), 23 de obiective clasate la categoria „tezaur“, 249 de biblioteci, 9 case de cultură și 129 de cămine culturale;

- sănătate: 7 spitale, 6 ambulatorii integrate, 12 policlinici, 215 de cabinete medicale de familie, 207 cabinete stomatologice, cu 19 laboratoare de tehnică dentară, 228  de cabinete medicale de specialitate, 164 de farmacii și puncte farmaceutice, 51 de laboratoare;

- infrastructură socială: 12 servicii de tip rezidențial pentru copii /tineri, 11 centre pentru persoanele cu dizabilități, 2 centre pentru bătrâni, 1 centru medico-social.

Munții, Horezu și stațiunile balneoclimaterice, baza turismului în Vâlcea

Deși nu are o pondere economică însemnată, turismul este văzut ca un integrator al dezvoltării infrastructurii specifice, dar și de transport, contribuind hotărâtor la dezvoltarea durabilă a județului bazată pe valorificarea superioară a potențialului natural și antropic. Posibilitățile de a practica turismul sunt multiple: turismul balneoclimateric (stațiunile Călimănești-Căciulata, Băile Olănești și Băile Govora), turismul montan (parcurile naționale Cozia și Buila-Vânturarița, peșterile, celebrele Transalpina, Valea Oltului (DN7) și Defileul Lotrului (DN7A), stațiunea Voineasa, cu 7 pârtii de schi), turismul rural și agroturismul, turismul cultural-istoric și monahal (Horezu, Cozia), turismul activ (sportiv, de vânătoare și pescuit).

În ceea ce privește dezvoltarea spațiului rural, în Strategia de dezvoltare a județului sunt cuprinse doar așa, niște generalități, sugerându-se legătura dintre expansiunea economică și infrastructură (rutieră, de utilități) ori servicii de bază (cultură, educație, sănătate). Sau făcându-se trimiteri la potențialul de creștere a activităților din agricultură (fructe, zootehnie, producția ecologică). Ori la agroturism. Ori la activitățile non-agricole, care să exploateze tradiția culturală a satelor.

Vezi tabele în revistă!

- Structuri de primire turistică: 275;

- capacitatea de cazare turistică existentă: 11.375 de locuri;

- sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică: 423.279 total, din care români 412.900 și străini 10.379;

- înnoptări în structuri de primire turistică:1.523.203 total, din care români 1.500.544 și străini 22.659.

Maria BOGDAN

Pe o stradă a orașului Băbeni, din județul Vâlcea (practic, un sat de deal cu pretenția de cartier!), am avut surpriza să găsesc o afacere integrată, gândită de un vânzător profesionist, Lucian Stancu. Ferma Bunicii, business-ul dezvoltat în curtea bunicii sale, a ridicat pe verticală, dar mai ales pe orizontală, o afacere cu prepelițe japoneze! Cu un final aproape fericit, ca în filmele americane!

Totul a pornit de la un studiu de piață realizat pentru niște investitori nemți

Acest studiu de piață scotea în evidență, pe lângă alte mari oportunități de investiții, apetitul nesatisfăcut al pieței locale, dar și al celei europene pentru produsele din prepeliță. Așa s-a ajuns la concluzia că e loc de investit pe acest domeniu și Lucian Stancu, tânăr și ambițios, a marșat spre afaceri cu prepelițe. A început cu o fermă, apoi cu abatorizare și procesare, culminând anul acesta, în plină pandemie, cu un concept inovator, francizabil, de urban fast-food cu preparate din prepeliță și vită românească numit simbolic PREPELIȚESCU. Dar să povestim un pic despre cum s-a ajuns aici.

Ferma de prepelițe a luat viață prin martie 2012

Locul de început al fermei a fost în partea de sus a satului, ba pardon, a cartierului Pădurețu. Acolo unde azi găsim abatorul și linia de procesare. Dar și birourile!

Ferma cea nouă, modernă, și-a găsit loc mai în vale, unde erau și încă sunt condiții pentru dezvoltare pe orizontală. Ferma a fost populată pentru prima dată în decembrie 2014. E o fermă modernă și de aceea sunt în acest moment singurul centru autorizat pentru incubarea de ouă de prepeliță. În fermă se găsesc peste 100.000 de prepelițe japoneze care produc în medie circa 70.000 ouă/zi. De aici fac livrările de ouă pentru consum. O activitate nu prea profitabilă, care practic l-a dus la un moment dat la concluzia că afacerea trebuie rentabilizată pentru că nu reușea să acopere datoriile și ajunsese în impas. Ajutat financiar de asociatul său (fostul său patron din regiunea de vânzări!), a ales procesarea ca o cale spre profit. Și asta s-a dovedit a fi calea cea bună. Deși, așa cum am spus în preambul, ideea afacerii i-a venit după ce la firma unde lucra ca director de vânzări s-a realizat un studiu de piață pentru niște investitori din Germania care căutau să afle care sunt domeniile atractive pentru investit chiar și pe perioadă de criză; niciodată nu a crezut că va veni o astfel de criză cum este pandemia de Covid-19. Așa cum nu s-a gândit niciodată ce greu va fi într-o astfel de conjunctură. Nici că va trebui să învețe totul din mers, alături de angajații și colaboratorii săi.

Una din găselnițele, care au îmbunătățit mult randamentul producerii de ouă pentru consum, a venit de la îmbunătățirea sistemul de iluminare. Dacă la început aveau becuri pe tavan, acum au becurile așezate în scară, pe lateralele fermei, în așa fel încât lumina să ajungă la fiecare din cele 6 etaje ale bateriilor. Stresul cel mai mare era din pricina stingerii și aprinderii bruște a luminii. Acum au un sistem care imită apusul și răsăritul. Un sistem care nu a costat nici prea mult, circa 5.000 euro, dar care a adus un spor important în producția de ouă și, foarte important, în scăderea mortalității.

„Totul a fost un pionerat și acum pot spune că stăpânesc cât de cât tehnologiile în așa fel încât pot da consultanță și altor investitori interesați pe această piață în creștere.

Cât privește profilul de bază al clienților pentru produsele procesate din prepelițe, aceștia sunt oameni cu venituri peste medie. Mai precis, corporatiștii dar și, cel puțin în ultima vreme, bugetarii! Tinerii corporatiști au cel mai mare aport în clasa clienților țintă!

De aici până la conceptual PREPELIȚESCU mai era un pas important de făcut!

Calitatea produselor a fost principalul atu în relația cu supermarketul

Li s-a impus încadrarea în standardele IFS de către retaileri, iar apoi au trecut la IFS Hi Level, ceea ce a presupus audituri externe, apoi audituri interne aleatorii, cu analize costisitoare și proceduri de îndeplinit la milimetru. Între timp, au devenit practic integratori, recurgând la căutarea fermelor mici și medii pentru a le prelua producția. Însă pentru oul proaspăt nu folosesc decât ouă din ferma lor, acolo unde furajele sunt atent selecționate, fără OMG, fără hormoni de creștere sau alte bazaconii care ar putea crește producția în detrimentul calității naturale. La rândul lor impun reguli colaboratorilor și merg în audit. Așa cum primesc și ei auditul retailerilor lunar și ori de câte ori sunt solicitați. De altfel, fiecare lot este analizat înainte de a ajunge în piață. Dorința lor era să dubleze capacitatea de producție, prin construirea unei ferme noi, dar și modernizarea abatorului cu soluții italiene. Dar și în fabrica de procesare au nevoie de spații și dotări noi pentru a avea capacitate de export. Deocamdată livrează doar către Lidl Bulgaria, iar în Germania exportă ouă pentru incubat. În România mai livrează către Mega Image și Carrefour.

Cu toate că Lucian Stancu încă mai are nostalgia perioadei în care lucra în vânzări și consultanță, „atunci viața era mai frumoasă, veniturile mai consistente și problemele, evident, mult mai mici. Poate eram și mult mai tânăr. Cine știe?! Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur de fiecare pas sigur pe care îl fac în această investiție în care mi-am pus tot sufletul și dorința de succes. Succes de care acum depind peste 60 de angajați și foarte mulți colaboratori.“

Dublarea capacității de producție trebuie să se realizeze concomitent cu găsirea și stabilizarea de noi rețete și produse care să diversifice oferta către o piață dinamică și veșnic crescătoare pe acest segment, al produselor alimentare naturale, cu o calitate hi level. Aceste căutări l-au trimis către afacerea PREPELIȚESCU.

Primul pas a fost trecerea de la ouă proaspete la cele fierte și la pateu de prepeliță

Și de la ouă fierte și decojite la ouă marinate. De la pateul de prepeliță la chiftelele de prepeliță cu ou la mijloc și chiar ouă marinate. Cele cu sfeclă roșie sunt bestiale. Totul făcut cu respect pentru consumator, iar cei care l-au ajutat să crească au fost retailerii deoarece statul român îl pedepsește pe acest investitor, chipurile, pentru că are ferma și procesarea într-un oraș. Deși, vă jur, e un sat de deal prins aiurea într-o localitate botezată oraș doar pentru a se crește impozitele și schema primăriei. Lucian Stancu, inițiatorul și directorul general al Dilumir Consulting, firmă care a dat vânzarea și consultanța în afaceri pe activitatea de creștere a prepelițelor, a avut noroc cu fostul său patron, care, într-un moment dificil al investiției, a decis să-l sprijine financiar, devenind partener în Ferma Bunicii. Sunt multe de spus și desigur că le vom scrie în aceste rânduri, dar pot spune că m-au impresionat determinarea și inventivitatea acestui antreprenor.

Ferma de prepelițe este modernă, cu linie automată de colectat și selectat ouăle pe mărimi și colorit, linie care elimină extremele pentru un carton de ouă trase parcă la xerox!

Rețetele produselor procesate au fost realizate la fața locului

Toate aceste rețete sunt realizate fără conservanți, iar conservarea se face doar prin tratare termică și, în cazul ouălor marinate, prin marinare ca la bunica. Desigur că au fost sute de încercări pe fiecare nou produs adus în procesare. Cu zeci și sute de eșecuri răsunătoare. Unul din exemple fiind crenvurștii din carne de prepeliță care erau ambalați în mațe de oaie pentru un rezultat cât mai bio, însă prețul era mult prea mare ca să reziste competiției din piață, așa că au renunțat atunci, deși găsiseră o rețetă de succes în privința calității! Acum i-au readus în rețetele din urban stret food-ul PREPELIȚESCU.

Dar, încetul cu încetul, au reușit. Tinerețea, dorința de a face ceva nemaifăcut dar și viziunea de ansamblu a fostului consultant și vânzător profesionist au adus afacerea la împlinire. Cu siguranță că viziunea sa ar fi putut crește mult mai bine cu binefacerea fondurilor europene sau măcar cu o subvenție pentru bunăstare, așa cum au fermele de păsări și de porci. Din nefericire, prepelițele japoneze nu sunt galinacee, ci altceva. „Mult mai adânc și mult mai înalt“ vorba poetului! Mai precis, autoritățile spun că prepelițele fac parte din familia fazanilor și ar trebui vânate, nu crescute în ferme! Ca să fie totul și mai frumos, localitatea Băbeni a devenit oraș, iar satul în care a crescut Lucian Stancu a devenit și stradă, dar și cartier al Băbeniului, cartierul Pădurețu! Așa că nema accesare a fondurilor europene destinate activităților agricole și non agricole din zona rurală. Iată cum se scot comunitățile din regimul rural fără să se facă vreo investiție.

Dar criza pandemică a venit și cu IMM Invest, așa că asta l-a ajutat mult la dezvoltarea conceptului francizabil PREPELIȚESCU, mai precis prima unitate, etalon în care clienții au aceleași condiții precum într-un fast-food cu rădăcini americane. Inclusiv servirea direct în automobile.

Urban food-ul este în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea și e de ajuns să tastați Prepelițescu pe Waze, Google Maps sau pe Facebook ca să ajungeți la el. Nu ratați ocazia de a servi produse unice, cu gust desăvârșit, de la fermieri români!

Tudor CALOTESCU

Satul Șerbănești este component al comunei Ștefănești, situată în extremitatea sudică a județului Vâlcea. El se întindea cândva de la Codru și Poienile Mamului până la Râul Olt, cuprinzând și satele Șanțu și Petculești care în prezent fac parte din comuna Grădinari, județul Olt.

Scurtă prezentare

Denumirea de Șerbănești se apreciază că provine de la cuvântul latin servus care înseamnă șerb, servitor.

Prima atestare apare într-un document din 2 august 1437, când Vlad Dracul (fiul lui Mircea cel Bătrân) întărește stăpânirea unor slugi și boieri, comandanți de oști, pentru proprietățile Șerbănești, Dobrușa, Mamu. Dar satul exista încă de la începutul primului mileniu, de pe vremea romanilor, locuitorii satului fiind folosiți la construcția Drumului lui Traian care traversa Șerbăneștiul și la apărarea castrului Rusidava (Drăgășani).

Între 1400-1450 lângă Poienile Mamului a fost construită o mănăstire în pădure, dar, fiind departe de sat, nu a fost folosită și între 1530-1550 a ars. Zona respectivă se numește Dealul Mănăstirii și este cultivată cu vii.

În 1596 Mihai Viteazul întărește stăpânirea lui Nicolae și Radu peste moșie în satul Șerbănești: O parte din Dealul Mănăstirii a fost luată de frații Buzești și închinată Mănăstirii Dobrușca.

La un moment dat vine în Șerbănești popa Ionache din Morânglavi și se stabilește aici aducând și alți consăteni (Morânglavi – localitate din fostul județ Romanați, pe Olteț).

În 1930 Leon Tomșa-voievod întărește stăpânirea preotului Ionache peste moșia Șerbănești, iar Banul Buzescu, în 1635, îi conferă drept de stăpânire peste viile din Dealul Mănăstirii.

În același an, Matei Basarab întărește această stăpânire.

Popa Ionache a avut un fiu, Giura, care la rândul său a avut 2 băieți, Pătru și Dumitrașcu.

Dumitrașcu a avut 5 copii, mai mare fiind Matei Morunglavu, ctitorul Mănăstirii Șerbănești.

Matei afirma că, „nefăcând feciori, am făcut acest schit în loc de fecior“.

Construcția mănăstirii începe în 1746 și se termină în 1753. Este în formă de cruce cu 2 turle și o parte din pictură a fost realizată de Gheorghe Tătărăscu.

Pentru a asigura îngrijirea mănăstirii Materi Morunglavu se călugărește sub numele de Metodiu.

Prin testament închină Mănăstirea Morunglavu Mănăstirii Pantelimon din București, zidită de Grigore Ghica, și din veniturile mănăstirii, căreia îi donase 2.611 pogoane, contribuie cu 50 taleri anual pentru Spitalul Pantelimon.

De la construcția mănăstirii rămăsese material pentru construcția clopotniței, chiliilor și zidului împrejmuitor, realizate de urmași.

Matei Morunglavu moare în septembrie 1756.

În 1964 mănăstirea ajunsese într-o stare grea și mitropolitul Grigore îi cere lui Mihai Racoviță-voievod să întărească trecerea a 3 sălașe de țigani și un plug cu boi de la Mănăstirea Pantelimon la Mănăstirea Șerbănești și domnul aprobă.

În 1821 mănăstirea a fost ocupată de turci și de aici s-au luptat cu pandurii lui Tudor Vladimirescu. Între panduri erau și unii din județul Teleorman, din familia Coandă, care după revoluție s-au stabilit în Șerbănești unde au mai venit și alții, formând un sat vecin, Condoești.

Pe Drumul lui Traian și Drumul Mănăstirilor au circulat turcii, haiducii, dar și frații Buzești. Pe aici au trecut Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Al. Odobescu, Al. Vlahuță ș.a.

În 1889 vine ca învățător în Comuna Ștefănești Teodor Bălășel, figură emblematică a acestei așezări. El înființează, în 1910, în chiliile Mănăstirii Șerbănești, prima școală agricolă din Oltenia, inaugurată în prezența ministrului Spiru Haret.

Prin strădania lui T. Bălășel și cu sprijinul lui Nicolae Iorga se construiește un local nou de școală agricolă în satul Petculești în care se mută în 1927 elevii de la Mănăstirea Șerbănești.

În 1937 mănăstirea este reparată prin strădania preotului V. Georgescu.

În 1943 apare ca mănăstire de maici, iar după 1947 a fost neglijată.

În anii din urmă a venit savantul Henry Coandă, strănepot al celor care au înființat satul Condoești, cu intenția de a repara mănăstirea. A făcut planurile respective, dar nu a mai avut timp pentru că a decedat.

Acest material este inspirat din lucrările respectatului profesor de matematică Ilie Bucă, cetățean al satului Șerbănești.

Semnatarul acestor rânduri se mândrește că este fiu al comunei Ștefănești.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Gurguiata, Vâlcea, sat aparținător Băilor Olănești, situat la mai puțin de 10 km de stațiune. Drumul de acces, ce trece și prin Tisa, un sat cu câteva case, e mai greu accesibil și deloc pe timp de ploaie pentru mașinile obișnuite. Doar un 4 x 4 poate face față în condiții vitrege. Acolo, într-o poiană, chiar la poalele munților ce țin de Parcul Național Buila-Vânturița, în 1996 maica stareță Arsenia, împreună cu alte două nevoitoare și cu binecuvântarea arhiepiscopului Râmnicului, Gherasim Cristea, s-au stabilit la Schitul Bradul, nelocuit de peste 100 de ani. Cunoșteau bine locurile fiindcă până atunci viețuiseră vreo trei kilometri mai la vest, tot în munți, la Iezer. Au cărat ani la rând materiale cu cârca, așa cum făcuseră acum 200 de ani înaintașii, până ce au făcut schitul așa cum îl găsim astăzi.

Istoria schitului vine din urmă cu câteva sute de ani. În 1784, un oarecare ieromonah Sava, sosit tot de la Iezer, cu sprijinul localnicilor din satul Cheia și al boierilor donatori, construiește o biserică din piatră, pe temeliile altui lăcaș din lemn, edificat prin 1737. Aceasta va fi închinată Sf. Ioan Botezătorul. A fost zugrăvită de „popa Dimitrie zograf“; acea pictură se păstrează și astăzi în aproximativ tot interiorul bisericii, dar și pe pereții și bolta pridvorului. Frumusețea extraordinară este dată, în afară de picturile cu patina timpului, de dimensiunile mici ale lăcașului, de simplitatea sa. Biserica nu are pronaos, nici turle, ci doar un pridvor, cu două ferestre mici. Ai zice că e desprinsă din pagini de poveste. Clopotnița este mult mai înaltă decât biserica, având două etaje, fiecare cu câte o chilioară, deasupra cărora sunt așezate clopotele vechi. De la ctitorire și până prin 1850 aici au locuit câțiva călugări. Însă, cu vremea, neexistând chilii, nevoitorii locuind prin colibe și peșteri, schitul a fost părăsit și trecut cumva în grija altor călugări de la Sărăcinești, din Valea Cheii (comuna Păușești-Măglași). Dar pentru că viața monahală se desfășura în condiții foarte grele, ambele lăcașuri au fost abandonate, fiind la un pas de ruinare. Despre Bradul se știe că a fost complet părăsit prin anul 1905, dar neîngrijit n-a mai fost de prin 1855. După 101 ani a fost să i se arate maicii Arsenia voia de a pune pe picioare schitul din inima pădurii și a munților. Și a făcut-o, cu sprijinul de început al altor două maici, în chip absolut temerar. O vreme au locuit într-o chilie prin acoperișul căreia ploua, au găsăt bisericuța și clopotnița ruinate, nu exista curent electric, drumul era necirculabil pentru orice fel de mașini. Încet-încet, cu sprijin de la pelerini, de la duhovnicul schitului, cărând materialele cu spinarea și o muncă titanică, au renovat bijuteria locului – am numit biserica – o parte din clopotniță, au construit câteva chilioare, au turnat ziduri de sprijin, au construit pavimentul din curte etc. Astăzi, lăcașul e plin de viață. În obște locuiesc 11 maici, iar în afară, în chilii separate sau în munți, nevoiesc 8 pustnice. Fiecare are câte o poveste de viață absolut fascinantă. Chiar și dohovnicul de azi al schitului este un fost atlet de performanță, antrenor și profesor de sport, care a simțit apoi nevoia să caute altceva pentru viața sa. Și așa a luat drumul altei facultăți, iar calea spre Dumnezeu l-a adus în cele din urmă la Bradul.

Maria BOGDAN

Ţurcana, cea mai cunoscută rasă de oi din România, este preferată şi de Cristian Buican din Perişani, judeţul Vâlcea, graţie rezistenței şi adaptabilităţii sporite a efectivelor, precum și a aptitudinilor productive.

Moştenire din Mărginimea Sibiului

Ferma de la Perişani este aproape dintotdeauna, ne spune crescătorul, având în vedere că familia sa provine din Mărginimea Sibiului şi tot timpul s-au ocupat cu creşterea oilor. „În anul 2015 exploataţia a fost transformată într-una de tip A, deci s-a încercat trecerea de la o gospodărie ţărănească la o activitate economică, în adevăratul sens al cuvântului. Nu pot estima exact costul unei astfel de investiţii pentru că a fost făcută în timp, dar cred că, dacă se porneşte de la zero, probabil trebuie investite câteva sute de mii de euro. Până de curând a fost practicată transhumanţa, am crescut o oaie adaptată condiţiilor de la munte, vara, şi de la câmpie, iarna, adică Ţurcana românească. Dacă în familie se creşteau câteva sute de oi, acum efectivele au depăşit o mie şi sunt în creştere. Am ales această rasă deoarece se evidenţiază prin rusticitatea şi rezistenţa deosebită. Suportă bine iernile geroase prin faptul că este puţin pretenţioasă la condiţiile de furajare şi adăpostire. Valorifică toate categoriile de furaje; vorbim de: fânuri, vreji, paie, coceni de porumb, fără a necesita cantităţi mari de hrană. În schimb, furajarea este diferită la tineretul pregătit de abatorizare; se furajează pe stabulaţie cu raţii calculate de fibroase şi făinuri concentrate, iar animalele de prăsilă şi oile cu lapte se hrănesc pe pajişti“, adaugă Cristian.

La rasa Ţurcană productivitatea depinde de vârsta efectivelor, individualitatea, sezonul de fătare, durata lactației, greutatea corporală, numărul și intervalul dintre mulsori, nivelul de alimentație şi condițiile climatice, mai adaugă crescătorul. „La prima lactație se obțin, de regulă, 60-70% din cantitatea maximă de lapte. În aceste condiții trebuie urmărite rezultatele fiecărui exemplar pentru a se putea face un grafic al productivității. Exemplarele care realizează o cantitate de lapte de 2-3 ori mai mare decât media pe turmă trebuie să formeze nucleul principal de selecție, care va fi folosit la încrucișările viitoare. Totodată, este foarte importantă perioada de montă. Oile din rasa Ţurcană care fată primăvara devreme au o producție de lapte cu 30% mai mare datorită prelungirii perioadei de lactație și a valorificării vegetației în plină dezvoltare. Pot spune că la exemplarele pe care le am producţia de lapte a crescut de la 400-500 ml pe zi până la 700-800 ml pe zi, pe măsură ce a avut loc o selecţie riguroasă a exemplarelor.“ În perioada august-septembrie oile din rasa Ţurcană trebuie pregătite pentru montă. Acestea se redistribuie în urma selectării oilor cu o productivitate ridicată la lapte.

Din fermă se valorifică în prezent animale pentru reproducţie (berbeci cu origine), animale pentru abatorizare (miei îngrăşaţi) şi brânză. Mieii au fost livraţi de la mase începând cu 20 kg până la performanţa actuală de 50 kg, masa unui miel de 4 luni. Vânzarea se face către terţi şi prin cele două magazine proprii din Râmnicu Vâlcea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ceramica de Horezu poate fi considerată un brand de țară. Nu cred că există persoană care să nu fi auzit măcar o dată de meșterii de aici, care modelează obiecte deosebite, iar renumele lor a ajuns demult dincolo de granițele țării. Însă câți dintre tinerii de astăzi vor să mai învețe acest meșteșug? Tot mai puțini, o spun chiar meșterii care și-ar dori să aibă pe cine învăța… Un astfel de exemplu este și familia Țambrea Gheorghe și Carmina din Olari – Horezu, care practică acest meșteșug de mai bine de 20 de ani.

Tradiție din tată-n fiu

De cele mai multe ori, meșteșugurile se transmit din generație în generație, cei tineri învață de la părinți și bunici cum să lucreze cu lutul, iar Gheorghe Țamdrea nu a fost o excepție. A învățat de mic să modeleze lutul și să facă obiecte tot mai frumoase, iar Carmina, odată ce a intrat în familia Țambrea, adică după ce s-a căsătorit, a învățat și ea acest meșteșug.

„Noi ducem mai departe arta olăritului pe care a practicat-o și familia soțului meu. Chiar dacă există un centru la Horezu, fiecare are și un atelier acasă. Diferența dintre familii și produsele fiecăruia este dată de decorul realizat pe obiecte. Într-adevăr, motivele sunt vechi, dar fiecare meșter are felul propriu în care îl realizează“, a declarat Carmina Țambrea.

Emblema ceramicii de Horezu, cocoșul

De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la obiectele din ceramică de Horezu ne apare în minte imaginea celebrului cocoș. Însă nici acest cocoș nu este ca un logo adăugat pur și simplu, identic de fiecare dată, ci este unic pentru fiecare familie, modul în care este realizat fiind diferit de la un olar la altul. Astfel că, prin ochiul cunoscătorilor, două obiecte care în aparență sunt la fel pot fi diferențiate prin modul în care este pictat cocoșul de Horezu.

Ce obiecte realizează familia Țambrea? Farfurii, platouri, castroane de diverse mărimi, străchini, ulcele mai mari și mai mici, vaze pentru flori, dar nu și oale pentru sarmale, adică cele care rezistă în cuptor. Motivul? Ceramica de Horezu nu rezistă la temperaturi înalte, deci cine spune că face astfel de obiecte la Horezu minte sau oferă un produs care nu va rezista așa susține Carmina. „Vindem produsele la bucată, în târgurile de specialitate, însă lucrăm și pe comandă, adică în cantități mai mari. E multă muncă până la realizarea unui produs finit, iar prețul pe care îl primim nu reflectă adevărata valoare a obiectului. Nici măcar nu aș putea spune cât timp durează să realizez un singur obiect pentru că este vorba de mai multe etape: trebuie să aduci lutul, să-l pregătești, să ai măcinate culorile, apoi să modelezi, să decorezi, să usuci, urmează apoi finisarea dosului, arderile. Lucrăm în serie, nu putem elimina anumite etape și astfel ne trebuie destul de mult timp până când putem să umplem un cuptor. Avem un cuptor special pentru vase, iar vara muncim aproximativ o lună și jumătate până umplem un cuptor. Bineînțeles, depinde și de mărimea obiectelor“, a mai punctat meșterul.

Întrebată dacă a numărat vreodată câte obiecte realizează într-un singur an, Carmina  a precizat faptul că nu știe un astfel de număr, însă într-o lună și ceva face peste 1.000 de obiecte de diferite mărimi. Una dintre cele mai importante etape din acest proces de realizare a obiectelor de ceramică este uscarea lor. Ele nu se usucă la soare pentru că de cele mai multe ori crapă. Tot din acest motiv apar și pierderile și, chiar dacă pare că se poate trăi doar din practicarea acestui meșteșug, lucrurile nu stau tocmai așa pentru că meșterii nu au o siguranță a vânzărilor, deci nu au niciun venit stabil.

Culori natural și comenzi speciale

Dacă în ceea ce privește motivele ce apar pe obiecte am înțeles deja că sunt unice, trebuie să știm acest lucru și despre culori. Ele sunt obținute natural, din pământ. „Am realizat multe comenzi speciale, chiar și mărturii de nuntă, dar am folosit mereu doar culori naturale. Eu nu pot să am pe un obiect, să spunem, frez, roz adică, pentru că nu am cum să-l obțin în mod natural. Consider că nu poți practica acest meșteșug dacă nu îți place, eu am învățat să fac astfel de obiecte după ce m-am căsătorit, însă la noi în familie băiatul nu vrea să aibă această activitate“, a mai precizat Carmina.

Internetul reprezintă o importantă cale de comercializare a produselor, însă nu și pentru obiectele de ceramică. „Nu ne prea pricepem, ce-i drept. Însă este dificil și să livrăm produsele pentru că vorbim totuși despre obiecte fragile și nu știm ce se întâmplă cu transportul până ajung produsele la cel care le-a comandat“, a conchis meșterul vâlcean.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Maria Ștefănescu este născută în Horezu, județul Vâlcea, și provine din familia Maria și Mihai Biscu, olari renumiți în Horezu. O familie numeroasă cu patru copii la părinți, care cu toții au deprins tainele acestui meșteșug, realizat manual din lut pe roata olarului.

Olăritul, un mare „zăcământ“ de talent

Cine își imaginează că vasele de la Horezu sunt făcute cu ușurință, din pământ sau pastă argiloasă luate din curte și modelate la roată, rămâne cu mult în afara adevărului. Drumul este, în realitate, lung și anevoios, ne spune Maria, care practică de o viață acest meșteșug. „De când mă știu nu am făcut altceva decât „Ceramică de Horezu“. În prima fază, copil fiind, îmi ajutam părinții, iar în adolescență parcă asta a fost o magie. De cum m-am pus la roată totul a mers perfect! Mi-am dat seama că acolo în interiorul meu este un mare zăcământ de talent. L-am pus în practică tot timpul, nu am dat înapoi. Este cel mai frumos lucru să vezi cum dintr-un «boţ» de lut, adică un «gogoloţ» de pământ pus pe roată și cu mâini dibace, ia formă un vas de ceramică“, mărturisește meșterul olar.

Ceramica de Horezu este utilitară, dar mai mult decorativă, mai adaugă femeia. „Decorarea se realizează pe un vas care în prima fază, după ce s-a evaporat apa din el, se poată ține în mână; fără a-i modifica forma se dă fondul alb, iar cu cornul de vită, care are în vârf o pană de gâscă, prin care curge culoarea (…) și cu mișcarea circulară a roții se desenează o spirală deasă numită pânză de păianjen pe toată suprafața vasului. Ulterior, desenul continuă prin «jiravit», adică cu gaița (obiect de lemn subțire care are în vârf un metal subțire sau păr de porc mistreț), executându-se efectul desenului, adică motivul pe care doresc să-l execut.“

Meşteşug inclus în patrimoniul UNESCO

Aceasta de-a lungul anilor şi-a format un stil propriu ca de altfel fiecare meșter. „Motivele remarcabile, caracteristice vaselor mele sunt: Cocoșul, Pomul vieții, Coadă de Păun, peștele, coroniță de flori și spice, steaua, brâul, forme geometrice, peisaje, păsări etc. Culorile folosite sunt: alb, negru, cărămiziu (roșu), nuanțe de verde și albastru. Totodată, taierul din imagine are o vechime de aproximativ 25 ani și are motivele principale tradiționale: Cocoșul, Pomul Vieții, Șarpele, aflându-se în colecția personală din atelierul meu“, mai adaugă aceasta.

La rândul său meșterul olar are o familie care este sprijinul său la realizarea a tot ceea ce face. „Familia și ceramica reprezintă viața mea. Sunt mândră de ceea ce fac, dar ceea ce mă mulțumește sunt cuvintele «îmi place» pe care le aud de la cei care îmi văd vasele de ceramică (farfurii de diferite mărimi, cești, castroane, căni etc.), cei care le cumpără și îmi adresează cuvinte de laudă atât în mod direct cât și online. Ceramica de Horezu o consider unică în lume, iar fiecare meșter este special. Horezu este o zonă cu multă încărcătură istorică, un loc unde ai ce vizita și cumpăra. Dar, să nu uităm că Horezu este cel mai important centru de olărit din țară, meșteșugul făcând parte din patrimoniul mondial UNESCO“, încheie Maria Ștefănescu.

Beatrice Alexandra MODIGA

În data de 10 octombrie, la Pitești, a avut loc reuniunea de informare intitulată ”Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (CIPN), sub deviza ”Agricultura, un domeniu care poate ridica nivelul de trai în comunitățile locale. Fermieri bogați înseamnă comune bogate!“

Reuniunea și-a propus să ofere informații concrete despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură, în același timp diminuându-se nivelul poluării apelor cu nitrați. Au susținut intervenții specialiști ai APIA Argeș, ai Administrațiilor Bazinale
Argeș-Vedea și Olt, Direcțiilor de Sănătate Publică, alături de fermieri și asociații agricole, reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală.

Cod de Bune Practici Agricole

În partea a doua a reuniunii au avut loc dezbateri legate despre proiectul noului Cod de Bune Practici Agricole aflat în consultare publică, modul în care gestionarea gunoiului de grajd condiționează plățile din partea UE, în cadrul noii Politici Agricole Comune, precum și despre provocările cu care se confruntă fermierii pentru respectarea prevederilor Directivei Nitrați.

Evenimentul a fost util și important, pentru că în județele Argeș și Vâlcea creșterea animalelor este o activitate cu o pondere însemnată, precizează Ion Meţiu. Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Managementul gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a Proiectului, având în vedere că, la ora actuală, în România sunt peste 3 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice. Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 90 de comunități locale“, a declarat Ion Meţiu, Coordonator Instituțional UMP ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.

Beatrice Alexandra MODIGA

Știm cu toții deja că 2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului, iar hibrizii Pioneer au oferit producții foarte bune în fiecare județ din țară. Ar fi imposibil să prezentăm fiecare fermă din fiecare județ în care producțiile au fost pe măsura așteptărilor fermierilor, însă vrem totuși să prezentăm performanța obținută de cel puțin un fermier din fiecare județ.

Începem cu județul Gorj, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul campion Cristian Marinescu, care lucrează 160 ha, iar cu porumb a semănat anul trecut 60 ha. Cel mai performant hibrid din fermă in 2018 s-a dovedit P9903, care i-a asigurat 14.800 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, astfel că după recoltatul acestei culturi am arat la 30 cm și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat cu lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară, am făcut o lucrare cu discul și una cu combinatorul, apoi am semănat în perioada 14-20 aprilie și tot atunci am aplicat 150 kg/ha de azotat. Am erbicidat de două ori și am prășit o dată, atunci am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. A fost anul bun, nu am mai aplicat altceva, iar perioada de recoltat a fost între 20 septembrie și 1 octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în ultimii 4 ani a ales hibridul P9903, a obținut recolte foarte bune, motiv pentru care și în acest an îl va semăna pe 100 ha.

Un alt fermier din județul Gorj este Cristian Fulger, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 12.200 kg/ha. “Lucrez 190 ha, iar anul trecut am semănat pe 40 ha, după grâu. În toamnă am arat la 30-35 cm, iar în primăvară am discuit și am aplicat îngrășăminte complexe 16.16.16 – 300 kg/ha și apoi am intrat cu combinatorul. Am semănat după în perioada 20 aprilie -15 mai, cultura a primit un singur erbicid, nu am mai dat nici un fel de substanță sau tratamente, doar atunci când  am intrat cu cultivatorul am mai aplicat azot – 270 kg/ha.  Am recoltat începând cu data de 20 octombrie. În acest an intenționez să semăn cel puțin 130 ha cu porumb, suprafața poate fi mai mare pentru că intenționez să măresc suprafața din fermă. Momentan am ales hibrizii P0023, P9903 și P9874”, a afirmat agricultorul.

Și în județul Hunedoara s-au înregistrat anul trecut producții foarte bune la porumb. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat doamna Vionelia Bălușe, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. “În cadrul a 5 societăți lucrăm în total 4.400 ha, iar anul trecut am avut 1.800 ha cu porumb, am semănat după floarea-soarelui, grâu, dar am avut și monocultură. Am arat în toamnă, iar 400 ha le-am scarificat, după care în primăvară am aplicat între 300 și 350 kg/ha îngrășăminte complexe în funcție de fiecare solă, după care am pregătit terenul cu combinatorul sau freza și am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în cea de a doua decadă a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 25 kg/ha de îngrășământ starter. În vegetație, acolo unde am putut intra, am aplicat azot în două tranșe a câte 150 kg/ha, iar acolo unde porumbul a fost prea mare am făcut o singură trecere cu 250 kg/ha de azot. Am erbicidat toată suprafața în postemergență, iar unde a fost nevoie am corectat în vegetație. Am aplicat un îngrășământ foliar cu zinc, pe toată suprafața, iar unde a fost nevoie am revenit și cu a doua trecere, în rest nu am mai aplicat nimic, doar 30% din suprafața am prășit-o. Am început campania de recoltat în luna septembrie și am terminat în luna decembrie. În această primăvară voi semăna cel puțin 2.000 ha cu porumb, dar suprafața poate ajunge și la 2.500 ha în funcție de cum se dezvoltă rapița până în luna martie”, a precizat aceasta.

Un alt fermier campion din județul Hunedoara este domnul Miron Dragostesc, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9074.

În județul Mehedinți cea mai bună producție a obținut-o agricultorul Alexandru Rădoi, care a semănat hibridul P9537 și a obținut 14.000 kg/ha. “Am avut anul trecut 65 ha cu porumb, a fost monocultură. În toamnă am scarificat, după care în primăvară am discuit și pregătit terenul pentru semănat și am aplicat triplu 16 - 200 kg/ha. Am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg/ha de azot. Cultura a primit 2 erbicide și un foliar cu bor, atunci când plantele aveau 40-50 cm. Nu am aplicat nimic altceva și nici nu am prășit, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii septembrie. Nu au fost probleme anul trecut, cultura a mers bine, chiar dacă răsărirea a fost mai greoaie din cauza frigului. Pentru acest an am ales hibrizii P9537, P9241 și un hibrid nou, voi semăna 70 ha cu porumb”, a punctat fermierul.

Alin Ancuța este primul fermier campion din județul Vâlcea. Acesta a semănat hibridul P9911 și a obținut 13.580 kg/ha. “Anul trecut am lucrat 1.300 ha, însă am crescut suprafața la 2.000 ha. Am avut 200 ha de porumb și am semănat după orz, rapiță sau grâu. Astfel că am arat sau scarificat, în funcție de solă și planta premergătoare. În primăvară am fertilizat cu triplu 15  - 250 kg/ha și uree - 200 kg/ha, după care am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în jur de 70.000 b.g/ha  în prima decadă a lunii aprilie. Am erbicidat toată suprafața o singură dată, iar unde a fost cazul am corectat cu un alt erbicid. Am prășit pe o suprafață mai mică, în jur de 50 ha, am aplicat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în luna octombrie, a fost o campanie bună, fără probleme, motiv pentru care anul acest voi semăna 500 ha cu porumb și am ales pentru toată suprafața hibrizi Pioneer, dintre care doi hibrizi pe care i-am mai cultivat - P9911 și P9903, plus alți doi hibrizi noi ”, a precizat fermierul campion.

Tot în județul Vâlcea fermier campion a devenit și domnul Elvis Nițu, care lucrează 1.300 ha, porumb a avut pe 200 ha și a obținut 11.100 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, grâu sau chiar după porumb. Am arat din toamnă, iar în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0., după care am semănat 70.00 b.g./ha în perioada 10 aprilie – 12 mai. Am aplicat un singur erbicid, fără alte tratamente și am recoltat în perioada 5-10 octombrie. În acest an voi semăna 300 ha cu porumb și am ales hibrizii P9911 și P9903”, a declarat fermierul.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea și Nicolae Sărdescu, primarul orașului Horezu, au participat  marți, la Horezu, în județul Vâlcea, la o acțiune de plantare a 100 de stejari în jurul mai multor stejari multiseculari, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, când toate provinciile locuite de români s-au unit într-un singur stat.

La acțiunea de plantare a celor 100 de stejari au participat reprezentanți ai autorităților locale și o sută de preșcolari și elevi ai Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu.

Fiecare stejar plantat a fost ”adoptat” de un elev, fiind emise și Certificate de Adopție nominale.

Stejarii au fost oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, silvicultorii fiind implicați și în asigurarea asistenței tehnice la plantare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, și Primăria Horezu.

În acest an, Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente.

Silvicultori din România și Republica Moldova au aniversat în luna aprilie Centenarul Unirii Republici Democrate Moldovenești cu Regatul României, prin plantarea simbolică a ”Pădurii Centenar” pe ambele maluri ale râului Prut, iar în septembrie a fost inaugurat ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un observator ridicat de silvicultori la punctul de întâlnire a celor trei mari provincii istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania.

De asemenea, tot în luna septembrie a fost vernisată, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, expoziția jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Sursa: RNP-Romsilva

România este, din multe puncte de vedere, un loc binecuvântat de Dumnezeu. De altfel, nu degeaba a fost supranumită și „Grădina Maicii Domnului“. Poate că ne-am obișnuit cu tot ce avem în jur și, fie-ne iertat, nu mai apreciem întotdeauna ceea ce ne înconjoară. Și atunci o vizită într-un loc unde mare parte din aceste daruri sunt strânse la un loc ne deschide ochii și ne face să gândim puțin mai mult la tot ce avem. Un astfel de loc este stațiunea Căciulata.

Un amalgam de minuni

În lungul Oltului, la nici 20 de kilometri în amonte de Râmnicu Vâlcea se desfășoară în toată splendoarea sa orașul Călimănești împreună cu stațiunea Căciulata. Greu de spus de ce a trebuit să existe o împărțire între ele, când de fapt formează un tot. De fapt, cu adevărat doar Călimănești este un oraș așa cum scrie în dicționar. Căciulata este mai degrabă o concentrare de hoteluri, vile, restaurante, terase și locuri de agrement, animate de turiștii veniți în vilegiatură. Pe de altă parte, istoria spune că vatra localității s-ar fi aflat pe locul Căciulatei de astăzi. Și iată-ne în clasica dilemă: „Întâi a fost oul sau găina?“.

Oricum ar fi, până la urmă este vorba despre același loc în care Dumnezeu a înghesuit laolaltă o bogăție de minuni. Rezultatul? Un loc din care nu ți-ai mai dori să pleci! Un loc unde trupul se poate vindeca de dureri prin vraja apelor termale și minerale, sufletul își poate afla alinare prin rugăciune și meditație, fie în mănăstirile străvechi din localitate și din împrejurimi, fie la umbra pădurilor din zonă, iar mintea se poate odihni și apoi concentra grație microclimatului și liniștii.

Dar să le luăm pe rând.

Vatră de istorie și credință...

Descoperirile arheologice arată că zona a fost locuită încă din timpuri străvechi. Lucru de altfel firesc, având în vedere amplasarea localității într-o vale adăpostită, în lungul Oltului. Unii autori afirmă chiar că muntele sacru al dacilor, Kogayon, ar fi Muntele Cozia. Nu știm încă dacă este așa ori nu, dar este cert că în anul 138 d.C. cuceritorii romani au ridicat un castru pe malul Oltului, pe care l-au botezat Arutela. Urmele sale se mai văd încă și astăzi.

În jurul taberei militare s-a dezvoltat o obște sătească, care în secolul V s-a împărțit în patru. Partea care i-a revenit lui Căliman a dat numele actualei localități. Din celelalte trei părți s-au dezvoltat așezările Stoenești, Șerbănești și Bogdănești.

Câteva secole mai târziu, la îndemnul Sfântului Nicodim Valahul, Mircea cel Bătrân a ctitorit Mănăstirea Cozia. „A binevoit domnia-mea să ridic din temelie o mănăstire... la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri“, se scrie într-un hrisov din 20 mai 1388. Legenda spune că Mănăstirea Cozia a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găsește la poalele Muntelui Capra, ceva mai la nord.

Între zidurile Coziei își dorm somnul de veci ctitorul ei, Mircea cel Bătrân, dar și Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul. Pe de altă parte, în 12 septembrie 1882, plin de indignare Mihai Eminescu scria în „Timpul“: „Cozia, unde este înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!“. Astăzi, sfântul lăcaș este restaurat în întregime și își așteaptă cu porțile deschise vizitatorii, fie ei credincioși în pelerinaj sau doar admiratori ai istoriei.

Mănăstirea Turnu se află așezată pe malul stâng al Oltului, la circa 2 km amonte de Cozia. Numele îi vine de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil“, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela. Prin secolul XV-XVI niște călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn ori chilii săpate în stâncă, așa cum au procedat pustnicii Daniil și Misail. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, adunându-se mulți pustnici, Misail ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“.

Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la Mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului și care mai târziu ajunge mitropolitul Țării Românești, totul se schimbă pentru viața pustnicilor de aici. Se construiește o bisericuță din piatră și cărămidă în locul celei de lemn, așezându-se sub ea moaștele cuvioșilor Daniil și Misail. Prin aceasta devine o așezare monahală statornică.

Schitul Ostrov, construit pe o insuliță a Oltului, aproape de centrul actualului orașul, a fost construit între anii 1518 – 1522. A fost ctitorit de domnitorul Neagoe Basarab, împreună cu soția sa, Despina. Este prima mănăstire de maici din Țara Românească.

...izvor de tămăduire, dar și de „obiceiuri românești“

Puterile tămăduitoare ale izvoarelor din localitate sunt și ele cunoscute din vremuri vechi. O legendă spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de metehnele trupului scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman. Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatră pucioasă“. Meșteri în a vindeca diferite metehne ale trupului, construiesc pe lângă mănăstire o bolniță, unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Apele de la Călimănești – Căciulata sunt recomandate pentru tratamentul unei impresionant de largi game de afecțiuni digestive, ortopedice, ginecologice, neurologice și dermatologice.

Prima captare modernă a unui izvor a fost cea a Izvorului 1 de la Căciulata, realizată de Alexandru Golescu, unul dintre cei patru fii ai lui Dinicu Golescu. În anul 1868 el a început captarea, având promis un important sprijin financiar al mai multor beneficiari ai apei miraculoase și mână de lucru asigurată de prefectul de Vâlcea. După o săptămână, n-a mai primit decât o sumă modestă, iar dintre cei zece oșteni comandați de un căprar n-a mai venit la lucru niciunul. Așa se face că a încheiat lucrarea cu oameni și materiale plătite de mama sa, Zoița Golescu. Parcă de-atunci nu s-au schimbat prea mult lucrurile în România, nu ?

Începând de prin 1900 s-au construit numeroase vile și hoteluri elegante în stațiune. Hotelul „Central“ din Călimănești pare adus direct din Karlovy Vary. În Căciulata complexul balnear alcătuit din trei hoteluri moderne poate satisface cele mai exigente pretenții.

Cât despre farmecul pădurilor din jurul stațiunii, al căror foșnet se îmbină cu susurul Oltului, vă lăsăm să-l descoperiți singuri!

Alexandru GRIGORIEV

Mănăstirea Bistrița se află în apropiere de Râmnicu-Vâlcea, în comuna Costești. Temelia așezământului a fost pusă de boierii Craiovești, la sfârșitul secolului al XV-lea. Zidirea ei s-a făcut în doar doi ani, între 1492 și 1494, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, cu hramul Sfintei Parascheva. 15 ani mai târziu, în 1509, oștile domnitorului Mihnea Vodă, zis și Turcitul, au distrus mănăstirea din temelii. Dar Craioveștii erau boieri de neam, evlavioși și încăpățânați, așa cum le cade bine oltenilor. Ca atare, în 1515, au început o nouă mănăstire. După sfințirea sa, în 1519, marele Ban al Craiovei, Ion Barbu Craiovescu, avea să aducă de la Constantinopol cea mai de preț zestre a așezământului: moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.

„Creștinul la creștin trage!“

Legenda spune că marele ban le-ar fi cumpărat de la un turc. Învoiala a fost ca moaștele să fie plătite cu echivalentul greutății lor în aur. Când racla în care se afla sfântul a fost așezată pe un taler al balanței, acesta s-a înclinat puternic. Turcul deja își freca mâinile, bucuros de averea pe care urma s-o înca­seze. Dar, minune: când Barbu Craiovescu a început să așeze, una câte una, monedele de aur pe celălalt taler, balanța iute s-a echilibrat, la o sumă mică. Înciudat, turcul a exclamat: „Vezi, vezi, cum creștinul la creștin trage?“. De o jumătate de mileniu de când se află la Bistrița, sfintele moaște și-au arătat adesea puterile. Ele apără credincioșii de bolile trupești și sufletești și aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini.

Se mai povestește că în 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi.

Vatră de credință și de învățătură

Mulți alți domnitori și boieri au făcut danii mănăstirii. Între ei, Mihai Viteazul, aflându-se fugar în anul 1600, a cumpărat satul de moșneni Costești și l-a dăruit mănăstirii. Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii un clopot, obiect de o inestimabilă valoare, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

În urma cutremurului din 1810, mănăstirea a fost grav afectată. Cu ajutorul domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, între anii 1846-1855 mănăstirea a fost rezidită. Pictura interioară a noii construcții a fost făcută de Gheorghe Tattarescu în anul 1850. În anii 1877-1888, pe durata Războiului de Independență, aici a funcționat un spital militar. Tot aici, între anii 1883-1898, a funcționat o școală militară. Până în anul 1948, la această mănăstire au funcționat diferite școli, inclusiv o școală normală. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului „popular democratic“.

De asemenea, aici se mai afla un dispensar, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe.

În anul 1959 furia comuniștilor s-a abătut și asupra Mănăstirii Bistrița. Călugărițele au fost pur și simplu trimise „acasă“. Sfântul lăcaș a fost transformat într-un cămin-școală pentru copiii cu grave deficiențe psihice. Mulți dintre pacienți au reușit să devină autorii unor piese de mobilier ornamentate deosebit, cu mare căutare la export în epoca respectivă. În anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, episcopul Episcopiei Vâlcei, Argeșului și Oltului, viața monahală a acestui așezământ și-a reluat cursul. Sub pretextul înființării unui muzeu al tipografiei, încet, încet așezământul a fost repopulat, clădirile refăcute și firul istoric s-a reînnodat.

Prima carte în limba română

De Mănăstirea Bistrița se leagă și capitole importante din istoria culturii românești. Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, „Liturghierul“ (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul al XVII-lea aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin, grămatic din satul Corbeasa – Vâlcea: „Să se știe că am șezut la Mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte“. Aici de-a lungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul dintre cele mai vechi acte românești, datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș. Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici „prima istorie universală“ de pe meleagurile noastre intitulată „Cronograful Țării Românești“. O lucrare despre viața Sfântului Grigore Decapolitul este scrisă de Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt care studiază la Constantinopol și Moscova, refugiat la mănăstire în iarna anilor 1610 - 1611. Lucrarea are o prefață istorică importantă deoarece prezintă o scurtă cronică a războaielor lui Radu Șerban. La chemarea episcopului de Râmnic, Ilarion, vine și-și desfășoară activitatea la Bistrița între 1694-1704 Alexandru Dascălul. I se atribuie lucrările: Otocenic sau Patetic, Cheia înțelesului, O odă pentru cititori și „gogiomanii“ Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului. Alți numeroși copiști și traducători au lucrat la Bistrița. Între ei, Teofil (Evanghelie învățătoare – 1644), Teofan (Psaltire slavonă – 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania – 1724), Ioachim din Bărbătești - grămatic (Istoria Troadei – 1766).

Despre importanța cărților aflate în biblioteca Mănăstirii Bistrița Alexandru, într-un raport prezentat Ministrului Cultelor, spunea: „Prin unele din aceste mănăstiri și mai ales în Bistrița și în Cozia am găsit, între altele, și câteva cărți care, nefiind de trebuință serviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire și amenințând a se pierde. Aceste cărți însă, manuscripte și tipărite, sunt de o importanță mare pentru limba noastră și cea slavonă, precum arta tipografiei în țară la noi: sunt rare și lipsesc din Biblioteca națională.“

Multiculturalismul mănăstirii

O altă tradiție face Mănăstirea Bistrița un loc sacru pentru etnicii romi din România. În fiecare an, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, cum se numește popular sărbătoarea, mii de țigani se roagă în sfântul lăcaș, iar apoi încing un praznic de pomină pe malul Bistriței. Lucrurile se petrec astfel de mai bine de 50 de ani. Originea acestei tradiții se află în faptul că încă din vremuri străvechi orice țigan rob mănăstiresc putea veni la Bistrița. Aici, contra sumei de doi galbeni, își putea cumpăra libertatea. În catastifele mănăstirii se înscria numele slobozitului, astfel încât să se poată dovedi, la nevoie, că este om liber.

Așadar, la Bistrița trecutul este încă viu. Mănăstirea trăiește, iar Sfântul Grigorie Decapolitul așteaptă să împlinească rugile celor care cu credință vin la dânsul. Iar pentru cei dornici de a descoperi câteva capitole din istoria zbuciumată a culturii românești acesta este locul unde o pot face!

Alexandru GRIGORIEV

Situată în imediata vecinătate a municipiului Drăgășani, comuna Ștefănești face parte din zona viticolă a podgoriei Drăgășani, având centrul său viticol „Dobrușa“.

Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase Dobrușa și cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, parte componentă a vestitului codru al Mamului care a constituit cuibul de șoimi al Buzeștilor (căpitanii lui Mihai Viteazu) și cărările umbrite ale haiducilor Jianu, Dragu, Miu, Stanciu, Munteanu ș.a., precum și drumurile pe care au călătorit în zonă Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.

Comuna Ștefănești are o suprafață de 3.493 ha și o populație de 3.675 locuitori, fiind constituită din 5 sate (Ștefănești – centru, Șerbănești, Condoiești, Dobrușa de jos și Dobrușa de sus) și având ca activitate principală viticultura, legumicultura și culturile de câmp. Este atestată documentar din 1.437, când Vlad Dracul întărește unele drepturi de stăpânire ale supu­șilor săi „să le fie lor satele anume zise Dobrușa și Șerbănești“.

A devenit vatră folclorică a Olteniei datorită preotului Teodor Bălășel. Acesta s-a născut în 7 noiembrie 1869 în satul Bogdănești, județul Vâlcea, a absolvit seminarul din Râmnicu Vâlcea și în 1889 a venit ca învățător în comuna Ștefănești, iar din 1894, ca preot, unde a rămas până la sfârșitul vieții (1940). Preotul

A. Bălășel a fost o personalitate importantă a timpului său, având relații apropiate cu personalități de seamă ale vremii și fiind vizitat, la el acasă, în Dobrușa, de Nicolae Iorga, Spiru Haret, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Gala Galaction, Artur Gorovei, George Coșbuc ș.a.

Pe când era în seminar la Râmnicu Vâlcea, a citit în diferite reviste culegeri de folclor românesc și a conchis bucuros că aceste piese se pot tipări, ele fiind, sublinia elevul seminarist Bălășel, „cântecele pe care eu le cântam când pășteam vitele la tata“.

„Atunci, spune el, m-am gândit că și eu aș putea face acest lucru, adică să adun cântece populare, ceea ce am și început să fac.

Așa m-am făcut folclorist.“

El menționa că este o imperioasă datorie de a aduna cât se poate de mult din vechile cântece, basme, obiceiuri etc. ale poporului român. Acționând în mod serios în acest domeniu, a adunat de la oamenii în vârstă, de la săteni, de la lăutarii vestiți ai zonei cântece, balade ș.a., ajungând la 2.000 de bucăți.

Având un volum așa mare de material adunat, se adresează lui Simion Florea Marian (un bucovinean instruit), cu rugămintea de a-l ajuta în organizarea și clasificarea materialului respectiv.

Acesta îi recomandă să-l clasifice astfel: 1) colinde, 2) cântece bătrânești, 3) doine, 4) cântece de veselie, 5) cântece de joc, 6) satire, 7) vrăji, farmece și descântece, 8) ovațiuni de nuntă și cu alte prilejuri.

Spre sfârșitul vieții, opera folcloristică a lui T. Bălășel reprezenta un tezaur cu diamante strălucitoare care luminează prin vremuri lungul drum urcat de poporul nostru pe treptele istoriei. Ea cuprindea 84 colinde, 93 cântece, 288 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 de satire, 80 cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 cântece de dor, 207 de dragoste, 159 doine haiducești, ostășești și istorice, 21 cântece bahice, 81 balade. În total, peste 1.600 de bucăți, în 3.000 de pagini.

O parte dintre acestea a fost publicată în timpul vieții, restul se găsește în „Casa muzeu Teodor Bălășel“ din Dobrușa care cuprinde „Centrul cultural T. Bălășel“ și care a fost întreținut și valorificat parțial de ginerele său, preot Gh. Ionescu, și în prezent de fam. Florin Radu.

În anul 2016 a văzut lumina tiparului o amplă și valoroasă lucrare a unui scriitor vâlcean Costea Marinoiu, numită „Preotul Teodor Bălășel învățător, folclorist și apostol haretian.“

Printre preocupările preotului T. Bălășel s-au aflat și cele legate de organizarea folclo­riștilor. În anul 1923 se încearcă convocarea unui Congres al folcloriștilor la Râmnicu Vâlcea în amintirea lui Anton Pann. După multe frământări abia în zilele de 3-4-5 ianuarie 1927, în casa preotului T. Bălășel, din Dobrușa, se semnează „Legământul“, ce pune temelia „Asociației folcloriștilor din Oltenia“ sub genericul „Tovărășia folcloriștilor olteni“ la care au participat Gh. Ceaușeanu, N.I. Dumitrașcu – Dolj, Gh. N. Dumitrescu – Bistrița, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, C.S. Nicolăescu-Plopșor și Teodor Bălășel. Pentru conducerea asocia­ției a fost ales preotul T. Bălășel, iar ca organ de presă revista „Suflet oltenesc“.

Se subliniază că Tovărășia folclorului oltenesc și revista Suflet oltenesc au jucat un rol important în organizarea vieții folcloristice din Oltenia.

Semnatarul acestor rânduri menționează cu mândrie că s-a născut și a crescut în această comună.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU