Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Ce mai urmează?

Ce mai urmează?
Distribuie:   

Auzim adesea vorbindu-se despre criza ce-a început și ale cărei efecte începem să le resimțim tot mai sever atunci când ne aprovizionăm cu cele necesare.

De parcă pandemia și criza care încă este într-o fază incipientă nu ar fi fost de ajuns, acum stăm cu frica începerii războiului...

Incertitudinea, venită din toate părțile, ne mistuie... Deschidem televizorul sau orice alt mijloc de comunicare și vedem doar știri despre rate de incidență, decese, scumpiri fără precedent, dobânzi care au luat un trend ascendent, să nu mai vorbim de inflația care a atins cote alarmante și mai noile discuții diplomatice între cei mai importanți președinți din lume.

Peste tot vedem doar lucruri care ne tulbură visele, viziunea ori emoțiile pentru că nu ne poate fi ușor să fim înconjurați doar de asemenea vești. Mai mult, poate fi de-a dreptul tragic pentru cei care nu au o stăpânire de sine bine consolidată.

Tinerii, plini de entuziasm, de visuri și putere, cum ar putea avea curajul să-și pună în aplicare viziunea în aceste vremuri incerte?

Una dintre problemele de care aud vorbindu-se este cea a scăderii imunității pe fond de stres din cauza multiplelor vești negative pe care le auzim la tot pasul. Cum am putea rămâne uniți când parcă cineva ne vrea dezbinați?

Tot citesc în publicații străine faptul că tot ce ni se întâmplă în aceste zile este conturat în jurul unei zicale provenite din latină – Divide et impera! Nu știu cât este adevărat sau cât este ficțiune, dar ce știu este că, fără o imunitate solidă, fie că vorbim de cea emoțională sau fizică, nu putem trece cu bine de aceste perioade incerte!

Andrei OPREA-BANU

social, adolescenti, criza energetica, criza financiara

Alte articole:

Vreau să fiu din nou copil!

O lume despre oameni

Circuitul vieții

O altfel de școală

VIAȚA LA ȚARĂ

Scrisoare de generație…PRIETENIA