Pregătirea smochinului pentru iernare

Pe cât de abundent creşte, pe atât de sensibil este la ger, mai ales în iernile cu temperaturi negative severe. Pentru a preîntâmpina orice neplăcere, smochinul trebuie protejat pentru a trece cu bine peste perioada rece. Există mai multe tehnici. Dacă n-au căzut frunzele în întregime, scuturaţi-le mai întâi pe toate. Dacă smochinul este tânăr, executaţi o săpătură în lateral, adunaţi ramurile şi fixaţi-le de pământ (fundul şanţului) cu ajutorul unor cârlige ori a unor ţăruşi. Acoperiţi-l cu frunze, paie ori alte resturi vegetale şi peste ele veniţi cu o folie groasă de polietilenă. Fixaţi apoi marginile foliei cu pământ. Aveţi grijă să lăsaţi un spaţiu prin care planta să respire.

Dacă smochinul este matur, suprimaţi ramurile care credeţi că nu mai sunt necesare, adunaţi crengile aproape şi legaţi-le cu o sfoară groasă sau o bandă, pentru a nu provoca răni (sfoara subţire poate intra în trunchi). Puneţi frunze sau paie printre tulpini şi ramuri, împachetaţi-le într-o folie specială anti îngheţ ori într-un sac gros de hârtie şi legaţi din nou. Şi în acest caz lăsaţi un loc prin care smochinul să respire, altfel se va sufoca.

Muşuroirea trandafirului

Aproape toţi trandafirii sunt sensibili la valorile termice mai mici de minus 12 grade Celsius. Pentru a evita îngheţul rădăcinilor, mai ales că meteorologii au anunţat o iarnă aspră, ar fi de preferat să muşuroiţi planta. Lucrarea este cât se poate de simplă. Adunaţi pământ uscat şi bine mărunţit la rădăcina trandafirului astfel încât să realizaţi un muşuroi de maximum 30 cm. Puteţi cuprinde şi primele crenguţe. Nu se recomandă scurtarea ramurilor, fiindcă planta devine mult mai vulnerabilă la frig. Puteţi, în loc de pământ, să folosiţi şi frunze uscate, dar acestea trebuie cumva compactate. Pentru soiurile de tip arbust se practică şi protejarea părţii aeriene, prin învelirea în saci de hârtie cerată sau folie, cu precizarea că trebuie lăsat un spaţiu de aerisire, altfel trandafirul se sufocă, la formarea condensului.

Protejarea viţei-de-vie

Trebuie să vă reamintiţi că, în perioada de repaus, viţa-de-vie rezistă la următoarele temperaturi: rădăcinile – până la -5 -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C, la cele americane; mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi; coardele anuale: -21 ±3°C; lemnul multianual: -22, -24°C. Efectul temperaturilor scăzute poate fi accentuat de factori precum: amplasarea plantaţiilor (viile de la baza pantei sunt mai expuse îngheţului, cu pierderi şi de 100% a mugurilor); scăderile bruşte ale temperaturilor într-un interval scurt de timp; perioadele îndelungate cu temperaturi scăzute.

Pentru protejarea viei din grădină se poate efectua muşuroitul, prin acoperirea cu pământ a punctului de altoire, a scaunului butucului şi a primilor ochi de la baza coardelor. Muşuroirea se efectuează manual, dimensiunea acestuia fiind de 25-30 cm înălţime.

În plantaţii protejarea butucilor se face prin arătura cu aruncarea pământului în lături, creându-se un fel de bilon la rândul de butuci. Se poate practica şi îngroparea coardelor, prin aplecarea lor la sol şi acoperirea cu un strat de pământ de 10 cm.

Maria BOGDAN

Timp de trei zile, Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi a găzduit simpozionul, cu participare internaţională, Factori şi procese pedogenetice din zona temperată.

Organizată de Facultatea de Geografie, manifestarea, ajunsă la cea de a XXIII-a ediţie, a avut ca temă Terroir, viţă-de-vie şi vin.

Printre numeroşii participanţi s-au aflat cadre didactice universitare, cercetători din cadrul Academiei Române şi ai staţiunilor de cercetare, reprezentanţi ai direcţiilor agricole, directori ai oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice, specialişti şi manageri ai unor unităţi economice.

Manifestarea a fost onorată şi de prezenţa unor oaspeţi străini din Franţa, Belgia, Germania, Republica Moldova, China, Ucraina.

Termenul franţuzesc „terroir“, care este utilizat pentru a defini condiţiile de sol, subsol şi condiţii climaterice, pe scurt toţi factorii care contribuie la dezvoltarea viţei-de-vie şi obţinerea unui vin de înaltă calitate, a apărut în multe din cele peste 150 de comunicări şi postere prezentate în plen şi pe secţiuni. Între acestea şi comunicările Solul – element de bază al conceptului de „terroir“, Cotnari – particularităţi naturale şi specificitatea vinului de terroir sau Caracterele terroir ale podgoriei Panciu.

Numeroase alte comunicări au prezentat rezultatele unor Cercetări pedochimice asupra unor soluri cu utilizare viticolă din Regiunea de Nord-Est a României, Aspecte privind dinamica unor microelemente în sistemele sol-plantă din plantaţiile viticole, La Loire – departamentul a trei mari podgorii, Starea de calitate a solurilor din plantaţiile viticole ale Republicii Moldova etc.

După prezentarea comunicărilor participanţii au efectuat aplicaţii pe teren în partea de nord-est a României şi în Republica Moldova. S-au efectuat deplasări la Ferma Adamachi a USAMV Iaşi, SC Avereşti Vaslui şi podgoria Huşi, unde cei prezenţi au luat cunoştinţă de metodele folosite în descrierea profilelor, recoltarea probelor de sol şi cercetarea analitică a acestora.

S-a trecut apoi în Republica Moldova – cei care aveau paşaport –, unde specialiştii din cadrul Centrului Republican de Studii Pedologice au prezentat oaspeţilor la podgoriile de la Mileştii Mici şi Drăsliceni profile de sol – condiţii pedogenetice, descrierea morfologică şi determinări fizico-chimice. Cei prezenţi au vizitat şi crama de la Mileştii Mici, unde se află cea mai mare colecţie de vinuri din lume, cu cele mai lungi galerii din Europa – 250 km.

Lucrările simpozionului s-au bucurat de un deosebit succes. Iată şi opinia domnului profesor Jean-Pierre Garcia (foto) de la Universitatea din Bourgogne – Franţa: „Aş vrea să remarc înaltul nivel ştiinţific al lucrărilor simpozionului şi sunt bucuros că am avut posibilitatea să cunosc specialiştii de înaltă clasă de la Universitatea ieşeană, cu care sper să mă mai întâlnesc. Podgoriile de pe ambele maluri ale Prutului dispun de posibilităţi deosebite, de o lungă tradiţie şi ar trebui mai bine cunoscute în Europa.“

Stelian Ciocoiu

În plantaţiile de viţă-de-vie, luna iunie continuă cu o serie de lucrări în verde, intervenţii agrotehnice şi tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor. Cum sunt ele aplicate în mod practic ne spune ing. Iulian Zafiu (foto), de la SERVE, o societate înfiinţată în anul 1993 de contele francez Guy Tyrel de Poix, care mai deţine o plantaţie în Corsica, iar în România exploatează 110 ha la Ceptura-Prahova, parte a podgoriei Dealu Mare, şi la Cogealac-Babadag, în judeţul Tulcea.

Plivitul şi dirijatul lăstarilor

„La ora la care vorbim – ne spunea ing. Zafiu, specialist la această societate din 2007, viţa-de-vie se află, în podgoria Dealu Mare sau cel puţin în Ceptura, în fenofaza de început de înflorire. Pentru luna iunie, efectuăm două intervenţii în verde:

• plivitul lăstarilor este o operație prin care lăstarii crescuți de la baza butucului, de la nivelul punctului de altoire, sunt eliminați. De obicei acești lăstari sunt sterili, dar sunt situații în care, dacă aceștia provin de pe un cep, pot avea struguri. Lăstarii trebuie eliminați pentru că sunt în contact direct cu solul, de unde pot fi infestați cu boli criptogamice sau cu dăunători. Pe de altă parte, având în vedere circuitul sevei în butuc, aceștia sunt hrăniți primii, fiind în concurență directă cu ceilalți lăstari de pe butuc. Practic, iau hrana organelor care ne interesează direct pentru nivelul şi calitatea producţiei;

• dirijatul I, intervenţie care se face de cele mai multe ori concomitent cu plivitul lăstarilor, este operația prin care lăstarii sunt conduși printre primul rând de sârme duble. Este foarte important ca această lucrare să fie executată la timp, deoarece, prin întârzierea ei, pot surveni pierderi de producție și de lăstari, care asigură rodul pentru anul următor.“

În general, legatul sau dirijarea lăstarilor se efectuează de 2-3 ori în timpul perioadei de vegetaţie. Intervenţia este absolut necesară deoarece lăstarii au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, iar atunci când ating o anumită lungime, peste 40-60 cm, nu se mai pot susţine singuri, se apleacă, fapt care favorizează atacul bolilor şi dăunătorilor, dar împiedică şi executarea ulterioară a altor lucrări de întreţinere în plantaţii. Prin dirijarea lăstarilor se asigură o mai bună repartiţie în spaţiu a frunzelor, aspect care favorizează activitatea fotosintetică şi, implicit, calitatea producţiei. Teoretic, primul legat se face după înflorit, când lăstarii au 40-60 cm, perioadă care coincide cu mijlocul sau sfârşitul lunii mai, al doilea se efectuează în luna iunie, iar al treilea înainte de intrarea strugurilor în pârgă (final de iulie, început de august). Unii specialişti recomandă patru astfel de lucrări: primul înainte de înflorit, al doilea, după înflorit, următoarele fiind executate în iulie şi august. Ultima variantă este însă neeconomică.

Copilitul

Din raţiuni de ordin economic, copilitul este o lucrare exclusă din plantaţiile industriale. De altfel, la unele soiuri de masă (Cardinal, Perla de Csaba), strugurii dezvoltaţi pe copili reuşesc să ajungă la maturitate, cu sporul de producţie corespunzător. Lucrarea este recomandată deoarece contribuie la micşorarea masei vegetative şi reduce gradul de umbrire a lăstarilor principali. Copilitul constă în scurtarea (mai rar suprimarea) lăstarilor anticipaţi, formaţi din mugurii de vară, la subsuoara frunzelor, atunci când copilii au 6-7 frunze. Ei vor fi retezaţi la 4-5 frunze, deoarece partea rămasă pe lăstari ajută la hrănirea şi diferenţierea mai bună a ochilor de iarnă situaţi la baza lor. Copilitul se execută odată cu al doilea sau al treilea legat.

Prăşitul manual şi mecanic

„În perioada de vegetaţie a viţei-de-vie este foarte important ca solul să fie menţinut afânat şi curat de buruieni. Pentru aceasta vom executa săpatul manual pe rând, cu rol în eliminarea buruienilor din plantație. Este o lucrare indispensabilă,  fiindcă buruienile, mai ales când sunt în număr mare şi mai cu seamă în anii secetoşi, cum se prefigurează a fi acesta, vor consuma din apa din orizontul 0-30 cm, provocând şi uscarea accentuată a solului. Prășitul mecanic se execută cu tractoarele  viticole în agregat cu pluguri sau palpatoare (utilaje specifice pentru cultura viței-de-vie). Această lucrare va fi repetată ori de câte ori este nevoie, pentru distrugerea buruienilor și pentru a întrerupe capilaritatea şi crăpăturile din sol, cauzate de secetă. În anii secetoși, lucrarea de prășit se efectuează la adâncime mică, mobilizând un strat superficial de sol. O alternativă la prășitul repetat între rânduri este menținerea plantaţiei în benzi  înierbate  alternativ, adică vom avea un rând prăşit şi unul înierbat, cu avantaje deja consacrate.“

Tratamentele fitosanitare

Înainte de începerea înfloritului și după scuturarea florilor sunt obligatorii tratamentele „de siguranță“, cu produse care să asigure o protecție pe toată perioada înfloritului şi imediat după. Specialistul de la SERVE ne recomandă următoarele tratamente:

– Înainte de înflorit se folosesc produsele Verita (produs sistemic împotriva manei, doză 2-2,5 kg/ha, în funcţie de presiunea de infecţie), Kumulus (produs de contact împotriva făinării – 0,3%), Topas (produs sistemic împotriva făinării – 0,250 l/ha), Karate Zeon (insecticid împotriva moliei din generaţia 1-0,015%, respectiv 0,15 l/ha în 1.000 l sol/ha);

– După înflorit: Cabrio Top (produs sistemic împotriva manei, 1,5-2 l/ha), Flint Max (produs sistemic împotriva făinării – 0,16 kg/ha în 1.000 l apă), Kumulus (făinare), Rovral (produs de contact împotriva putregaiului cenuşiu – 1 l/ha). Cele două  tratamente „de siguranță“ sunt obligatorii în programul de combatere al SC Serve Ceptura.

Ar mai fi de reţinut că, pentru a evita trecerile repetate printre rândurile de viță-de-vie, este necesară o gamă de utilaje complexe și tractoare performante, care să reducă norma de motorină consumată pe hectar și, în același timp, să execute două operații la o trecere. De exemplu, erbicidare pe rând + prășit sau cârnit + tocat/prășit ori diverse alte combinații.

Această tehnologie pe care o folosim şi noi la SC Serve Ceptura ne permite să avem randamente foarte bune atât la folosirea utilajelor cât şi la optimizarea costurilor de producţie.“

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Alexandru Penescu a lucrat în cercetare şi direct în producţie, în viticultură şi pomicultură încă de la absolvirea Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară–Bucureşti. A adunat în această profesie o experienţă de peste 30 de ani la unităţi puternice, cum ar fi compartimentul de ameliorare de la Staţiunea de Cercetări Pomicole de la Măgurele–Prahova, astăzi desfiinţată, din reţeaua ICDP Piteşti–Mărăcineni, şi la Rovit Valea Călugărească. În prezent are propria sa fermă, iar în plantaţia de viţă-de-vie nu discută despre producţii mai mici de 10 tone/ha, chiar şi în anii mai puţini faşti din punct de vedere climatic şi în condiţiile unei game de soiuri obişnuite, gen Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Riesling.

Ca orice om dedicat profesiei sale, cu largă experienţă şi conectat întotdeauna la informaţie, inginerul Penescu depune în plus multă pasiune şi are un fel de legătură specială cu planta, cu natura, cu pământul, astfel că intervine asupra lor nu doar cu ştiinţa, ci şi cu un fel de a înţelege când este nevoie de implicarea sa. În termeni de specialitate, se cheamă echilibru în ecosistem. În limbaj comun, se numeşte ataşament şi respect faţă de natură. Inginerul nu merge în vie doar când lucrează; inspectează plantaţia zi de zi, să vadă stadiul de dezvoltare a viţei, în fiecare fenofază de creştere, eventualul atac de boli şi dăunători, cum se prezintă solul etc., astfel încât să suprime din faşă orice incident care ar avea urmări negative asupra capacităţii productive.

Ce intervenţii trebuiau făcute până acum?

Până la ora la care vorbim, 15 aprilie, exceptând arătura din toamnă, executată cât să arunce brazda înspre butuc, remedierea sistemului de susţinere, acolo unde a fost cazul, şi permanentul control al viabilităţii ochilor în plantaţia aflată în producţie au mai fost executate următoarele lucrări: tăierea (de producţie sau fructificare); cercuitul sau legarea, adică dirijarea coardelor pe sistemul de susţinere, ultima fiind indicată să fie încheiată la 15 aprilie.

Urmează:

– răzuirea manuală a solului pe rând, în vederea pregătirii terenului pentru erbicidat, fără a antrena pă­mântul cu sapa (15 aprilie-15 mai);

– erbicidarea, care din considerente economice şi rentabilizare a cheltuielilor se face doar pe rând, nu şi pe intervalul dintre rânduri. Lucrarea se execută preemergent şi ori de câte ori este cazul, în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de gradul de îmburuienare;

– lucrarea mecanică de afânare a solului pe interval, arătura de primăvară, cum mai este numită, cu răsturnarea brazdei spre mijlocul distanţei dintre rândurile de viţă-de-vie. În timpul vegetaţiei se mai execută câteva lucrări, limitate pe cât posibil, de afânare şi distrugere a buruienilor (praşile), cu utilaje uşoare, gen cultivatorul.

Completarea golurilor

În plantaţiile tinere, de până la 10 ani, se face, până la 15 mai, completarea golurilor, folosind viţă la ghiveci sau, dacă nu este posibil, viţă simplă, altoită, parafinată. Este de preferat ca punctul de altoire şi lăstarul să fie protejate cu tuburi din material plastic, spre a nu fi atinse/afectate de substanţele chimice utilizate la erbicidare sau tratamente chimice. Marcotajul este o metodă care nu se mai practică de mult în plantaţiile profesionale.

Primele tratamente

În funcţie de evoluţia vegetaţiei, în preajma datei de 5 mai sau atunci când frunza are mărimea unei monede de cinci bani, ceea ce corespunde unei dezvoltări a lăstarului de 10 cm, se intervine cu primul tratament preventiv pentru păianjen şi făinare. Apariţia unor pustule albicioase pe partea inferioară a frunzuliţei, care începe să se deformeze uşor, este semnul unui început de atac al păianjenului. Atunci este obligatoriu tratamentul. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, în funcţie de fenofază şi atacul de boli şi dăunători, inginerul Alexandru Penescu intervine în plantaţia sa cu aproximativ şapte tratamente, inclusiv cel tocmai descris mai sus. Următoarele se aplică orientativ: degajare ciorchine (mană, făinare, molii); începutul înfloritului (mană, făinare + putregai, molii); sfârşitul înfloritului (mană, făinare, putregai); creşterea boabelor (mană şi făinare); compactare ciorchini (mană, făinare, putregai); intrarea în pârgă (ultimul tratament, pentru putregai). Atenţie, însă: într-un an ideal, aceste tratamente nu sunt obligatorii, poate să treacă şi o lună fără astfel de intervenţii.

Alte intervenţii

În funcţie de disponibilitatea financiară şi dacă erbicidele nu au fost eficiente, până la 15 iulie se poate efectua lucrarea de rupere a lăstarilor de la butuc. Acolo unde au intervenit intemperii, gen căderi de grindină, se aplică un tratament chimic pentru calusarea rănilor provocate pe lăstari, frunze şi boabe (rănile sunt o poartă ideală de intrare a bolilor). Despre alte lucrări în verde (legat, dirijat lăstarii, copilit, ciupit) vom vorbi într-un viitor articol.

Temperaturile nocturne de -11°C până la -15°C , înregistrate la jumătatea lunii martie în nordul Moldovei, nu au afectat viţa-de-vie. Vegetaţia în această zonă este mai târzie cu 2-3 săptămâni decât în Banat ori sudul ţării, astfel că planta nu a ajuns, în perioada îngheţului târziu, în faza de decălire sau de circulaţie a sevei (plâns). În Banat, chiar dacă s-a produs mai timpuriu intrarea în vegetaţie, nu s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, astfel încât să producă pagube.

Reamintim că, în perioada de repaus, viţa de vie rezistă la următoarele temperaturi:

– rădăcinile rezistă până la -5, -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C la cele americane;

– mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi;

– coardele anuale: -21 ±3°C;

– lemnul multianual: -22, -24°C.

În schimb, primăvara, în perioada în care viţa se pregăteşte pentru intrarea în vegetaţie, ceea ce presupune decălirea, un ger poate afecta plantaţia şi la temperaturi de -15, -16°C. După pornirea în vegetaţie, organele viţei-de-vie au următoarele limite de rezistenţă:

– vârfurile lăstarilor rezistă până la -0,2, -0,5°C; baza lăstarilor şi frunzele: -0,5, -0,7°C.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Pagina 3 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti