reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Kaki, o specie pomicolă rentabilă

Dacă până nu demult kaki era o specie pomicolă mai puțin cunoscută la noi în țară și, deci, un fruct exotic pe care îl puteam achiziționa doar de pe raftul supermarketurilor, ei bine interesul pomicultorilor pentru această plantă a crescut și chiar a început să fie cultivată și la noi în țară.

Soiuri rezistente la ger

Unul dintre producătorii de material săditor care pune kaki la dispoziția celor interesați să diversifice paleta de pomi pe care o cultivă este Marin Constantin. Acesta a achiziționat astfel de plante mai întâi din Grecia, apoi din Macedonia, acolo unde are un colaborator de nădejde. Și, pentru că nu multe soiuri trec peste iarnă, acesta a încercat să găsească cele mai bune variante pe care să le comercializeze. „Kaki este o specie pomicolă care rezistă și la noi în cultură, însă nu toate soiurile rezistă temperaturilor scăzute de peste iarnă, așa că este bine să fie plantați în zone unde să nu fie curent, de exemplu dacă este plantat lângă casă, lângă un perete, lângă un gard, unde planta este mai protejată. Noi am încercat să punem la dispoziție soiuri rezistente, de exemplu soiul Jiro se pretează în sudul și vestul țării, pentru că rezistă până la

-15°C; poate fi cultivat și în zone unde este mai frig, dar cu condiția să fie protejat, asemenea unui smochin. Noi mai avem un soi, Rosseyanka, pe care îl altoim pe portaltoi din soiul Virginiana și rezistă chiar și până la -28 grade. Noi nu vindem nimic fără să testăm; avem această plantă în cultură de doi ani, au trecut peste iarnă, așa că anul trecut am avut deja vânzările”, a punctat Marin Constantin.

Plantare și îngrijire

Plantarea acestei specii nu diferă de alte specii pomicole, însă trebuie menționat faptul că are nevoie de soluri fertile și bogate în humus, iar cele cu umiditate bogată trebuie evitate.  Înființarea unui culturi se poate realiza fie prin puieți achiziționați din pepiniere autorizate, cât și prin semințe, însă aici procesul este de durată și necesită respectarea mai multor pași. Este important de menționat faptul că este posibil ca planta să nu plece în vegetație imediat după plantare, ci poate dura câteva luni. Tratamentele de care are nevoie nu diferă de cele aplicate altor specii pomicole, nu trebuie să lipsească cele de bază – sulfatul de cupru și uleiul horticol.


Kaki este considerat fructul zeilor, conține beta-caroten, luteină, calciu, potasiu, zinc, fier, magneziu, fosfor, precum și vitaminele A, P şi C, iar pulpa este bogată în glucoză și fructoză. Este mai bogat în potasiu decât bananele, iar studiile au arătat că are de două ori mai multe fibre decât au merele. Conţine carbohidraţi de bună calitate şi la fel de mulţi antioxidanţi precum ceaiul verde. Are mărimea unei piersici, iar culorile pornesc de la galben până la portocaliu închis. Coaja este tare şi lucioasă, pulpa este astringentă atunci când este verde, iar când este coaptă devine dulce şi moale.

Larissa Sofron

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Cerințe față de temperatură și sol ale principalelor specii pomicole

Astăzi, la această rubrică, pentru că ne aflăm în pragul sezonului rece, când lucrările în livezi sunt minime, dar și pentru că mai puteți face plantări în grădină, acum sau la primăvară, vă prezentăm câteva dintre cerințele principalelor specii pomicole la factorii de climă și sol.

Mărul

Această specie prezentă aproape în fiecare grădină crește și fructifică bine în zonele cu o medie anuală cuprinsă între 8-11°C. Temperatura optimă se situează între 14 și 27°C, iar cele absolute, în intervalul de 8°C și 33°C. În afara celor două limite absolute creșterea încetează. În cazul țării noastre, în anumite zone, maxima absolută este deseori depășită, acest lucru însemnând influențe asupra producției și calității fructului. Limita de rezistență la ger este considerată a fi -40°C. După ce a intrat în vegetație, rezistența mărului se încadrează în următoarele limite: -5°C în faza de boboc a florilor; -1,6°C până la -2°C în faza de deschidere a florilor; -1,1°C fructele abia formate.

Față de precipitații, mărul are cerințe relativ mari, necesitând o medie de 700-900 mm precipitații anual pentru soiurile care se păstrează peste iarnă și o minimă de 500 mm în cazul soiurilor de vară și de toamnă. Nu suportă excesul de umiditate (pânza de apa freatică trebuie să fie la 2,5 m adâncime), dar nici seceta prelungită. În ceea ce privește lumina, cerințele sunt mai mici față de alte specii. În privința substratului de cultură, mărul dă cele mai bune rezultate pe soluri fertile, profunde, bine structurate, luto-argiloase sau lutoase, suficient de umede, cu un pH moderat spre slab acid (5-7).

Cireșul

specii pomicole cires 2

Rodește bine în zonele cu medii anuale de 9-10,5°C. Temperaturile orare optime se situează între 18 și 28°C, iar cele absolute, între minime de 6°C și maxime de 40°C. Suportă greu căldurile excesive din vară, mai ales când acestea sunt însoțite de insuficiența apei în sol, caz în care necesită irigații. Iarna, cireșul rezistă la -27°C, dar mugurii florali pier în masă la temperaturi mai scăzute de -24°C, uneori chiar la -20°C. În perioada de vegetație, florile în faza de buton alb, adică nedeschise (buton alb), rezistă până la -2,8°C (la -4,4°C, 90% dintre butoni sunt afectați), iar când sunt complet deschise, numai până la -2,2°C (la -3,9°C, 90% dintre flori sunt afectate). Față de apă, cerințele sunt moderate (600-800 mm precipitații anuale). Cireșul iubește foarte mult lumina, preferând versanții însoriți. Agreează solurile mijlocii și ușoare, permeabile, potrivit de umede, care se încălzesc ușor, cu un conținut de calciu de maximum 6%, o reacție slab acidă spre neutră (pH de 5,8 – 7,4), cu pânza de apă freatică la sub 1,2-2 m. Câteva recomandări: în solurile argiloase vegetează slab, scăzând și rezistența la ger, nu suportă sărăturile și nici apa stagnată chiar și pentru perioade scurte (se produce asfixia radiculară), dar la fel, nu tolerează nici seceta îndelungată.

Prunul

specii pomicole prune

În comparație cu mărul, este mai exigent față de căldură, comportându-se mai bine în zona dealurilor mici ori la câmpie (soiuri de masă). În zona dealurilor înalte, exceptând soiul Grase românești, prunul dă recolte mici, iar fructul e slab calitativ. Temperaturile orare optime se situează între 18 și 33°C, iar cele absolute între minime de 8°C și maxime de 36°C. Prunul are o rezistență mai mică la ger, respectiv -35°C, iar mugurii florali suportă temperaturi cuprinse între -31 și  -33°C. Florile, în schimb, sunt sensibile la ploile reci, ceață persistentă și brume; în faza de boboc rezistă până la -3,3°C, cel mult -5,5°C, când sunt deschise degeră începând de la -2,2°C, iar la -5°C distrugerea florilor se produce în masă (90%). Fructele abia formate sunt compromise la temperaturi de -0,5°C până la -1,1°C. Prunul reușește bine în zonele cu precipitații de peste 600 mm precipitații anual, din care 300-350 mm în intervalul mai-iulie. În silvostepă, soiurile Agen, Anna Spath, Renclod D’Althan, Tuleu gras, Stanley, care au o mai bună rezistență la secetă, vor produce recoltă, dar fructele sunt inferioare calitativ. La câmpie se impune obligatoriu irigarea. Față de lumină, cerințele nu sunt foarte mari, dar, plantat pe versanți mai puțin însoriți, fructul este slab calitativ. Prunul valorifică aproape toate tipurile de sol din țară, cu un pH de 5,8-7,4, dar nu agreează solurile sărăturoase și nici pe cele cu calciu în exces.

Vișinul

specii pomicole visine

Este mai rezistent la ger decât cireșul și are și cerințe mai mici față de căldură. Temperaturile orare optime se situează între 15 și 25°C, iar cele absolute se încadrează între minime de 4°C și maxime de 30°C. Mugurii florali rezistă iarna până la -29°C, florile încă nedeschise (buton alb) – până la -2,8°C, iar când sunt complet deschise, până la -2,2°C. Sub -4,4°C, în ambele cazuri (buton alb sau flori deschise), 90% dintre flori sunt afectate. Specia are o capacitate mai mare de adaptare față de umiditate, reușind la fel de bine și în zonele secetoase, cu 400-500 mm precipitații medii anuale, cât și în cele umede, cu 700-900 mm precipitații medii anuale. Nu este foarte exigent nici față de lumină, putându-se cultiva și pe terenuri cu expoziții mai puțin însorite, valorifică solurile mai puțin fertile (se aseamănă, din acest punct de vedere, cu prunul), cu un pH de 5,8-7,4.

Gutuiul

specii pomicole gutui

Este cea mai exigentă specie pomicolă față de căldură din grupa semințoaselor; iubește căldura și este sensibil la ger, în orice caz mai sensibil decât părul. Din această cauză reușește în zone cu veri călduroase și ierni mai blânde sau locuri bine adăpostite natural. Gutuiul suportă temperaturi de până la -26°C, dar pomii tineri sunt vătămați și la -20°C. Vorbind despre alte cerințe, este pretențios față de lumină (în condiții de umbrire se dezvoltă și fructifică slab), poate fi cultivat deopotrivă în zone cu precipitații scăzute și în cele cu ploi moderate și preferă solurile adânci, fertile, bine structurate, calde, suficient de revene, cu textură mai argiloasă, rezistând în același timp și la excesul de apă din sol.

Părul

specii pomicole par

Este mai pretențios față de temperatură decât mărul, prunul și vișinul, reușind în zone cu temperaturi medii anuale cuprinse între 9,5 și 11°C, cu condiția ca în perioada de vegetație media să fie de 16-18°C. Temperaturile absolute minime sunt de 10°C și maxime de 37°C (în afara acestor limite creșterea încetează). Se știe de fapt că în veri mai răcoroase (în funcție de zonă) acesta rodește slab. Părul are o rezistență mai scăzută și la frig: mugurii de rod degeră la -26 ... -23°C; ramurile anuale, la sub -26 ... -28°C; florile, în fenofaza de boboc înainte de înflorire -3,3°C... -5,5°C (procent de distrugere – 10%, la teme­peratura de -3°C și 90%, la sub -5°C); florile deschise degeră la -2,2... -4,4°C; fructele tinere, de curând formate, încep să fie distruse de la -1,5°C. Față de umiditate, soiurile de toamnă și iarnă preferă zonele cu 650-900 mm precipitații anuale, iar cele de vară, cu 500-600 mm medie anuală. Părul are cerințe mari și față de lumină, recomandându-se plantarea pe terenuri cu expoziție sudică, dar și față de sol. În general nu suportă terenurile grele și reci. În funcție de altoi, necesită soluri profunde, calde, cu textură mijlocie, suficient de afânate și revene, cu apă freatică sub adâncimea de 2-2,5 m (franc) sau soluri mai subțiri, suficient de fertile, revene și calde, cu apa freatică la sub 1-1,5 m adâncime (gutui). În ambele cazuri, pH ideal este de 6,4-7,4.

Piersicul

specii pomicole piersic

Arealul ideal de cultură este cel care are o temperatură medie anuală de 10-11,5°C. Tempera­turile absolute minime sunt de 7°C și cele maxime, de 35°C (în afara limitelor încetează creșterea). Rezistența la ger este mică: pomul -25°C, iar mugurii florali,  -24° ... -25°C. Totuși, dacă răcirea vremii este progresivă și revenirea la temperaturi normale este lentă, piersicul rezistă și la -32°C și rodește aproape ca în anii normali din punct de vedere climatic. La variații bruște de temperatură, specia are foarte mult de suferit, mugurii florali putând fi compromiși la -20°C.

Pragul biologic pentru umflarea mugurilor florali este de 6,5°C, iar optimul termic pentru înflorit – 13-16°C. În timpul vegetației, rezistența la brume târzii sau îngheț scade mult, putându-se înregistra distrugeri la -4,9°C în faza de buton roz, la -3... -4°C florile deschise și la -1,1°C fructele abia formate. Altfel spus, îngețurile târzii sunt mai periculoase decât gerul din perioada de repaus.

Altoit pe migdal și franc, piersicul rezistă bine la secetă, dar cele mai bune și de calitate producții se obțin în condiții de irigare, atenție, fără să fie provocată vreodată, involuntar, băltirea de apă. Cerințele față de lumină sunt mari, recomandându-se terenurile cu expoziții sudice, sud-estice și sud-vestice. Piersicul necesită soluri profunde și bine drenate, cu un pH de 6,4-7,4.

Caisul

specii pomicole cais 1

Are cerințe mari față de căldură, mai ales în lunile de vară, fiind cultivat în zonele cu o medie anuală a temperaturii de 9,6-11 °C și o medie a lunilor iulie și august de peste 19°C. Temperaturile absolute minime sunt de 7°C și cele maxime, de 40°C. Rezistența la ger este mică: mugurii florali degeră la -20° ... -22°C; florile în fenofaza de buton alb suportă minime de -4,4°C, cu o pierdere de 10% a recoltei (la -10°C este compromisă integral recolta); florile deschise, -2,7°C până la -5,5°C; fructul abia format, 0° până la -2,8°C. Este specia care, din cauza timpurietății, suferă cel mai mult la înghețurile târzii de primăvară. În funcție de soi, rezistența la secetă este diferită, cele europene fiind sensibile la secetă prelungită. Caisul nu suportă excesul de apă, este o specie iubitoare de lumină, iar solul agreat este aproximativ același ca în cazul piersicului, cu diferența că pH poate să fie cuprins între 6,4 și 8. În solurile argiloase, grele, compacte vegetează slab și are o durată scurtă de viață.

Maria BOGDAN

Fertiirigația la speciile pomicole în condițiile țării noastre

Pomicultura modernă se străduiește continuu să-și îmbunătățească tehnologiile de producție pentru realizarea anual de producții mari și de calitate. Ca în orice alt sector al agriculturii, trebuie să ne conducem după principiile fermierilor din vestul Europei (pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii mereu diferit), unde piața concurențială este nemiloasă și de aceea comanda socială este = cu producții mari și de calitate, cu costuri mici pe kilogram de produs și care în ultimii 30 de ani au primit un puternic sprijin financiar din partea statului (și primesc și în prezent), pentru modernizare și remodernizare.

Tendința actuală în pomicultura modernă are la bază conceptul de dirijare de către fermier a factorilor de producție, dintre care irigarea și aplicarea concomitent a îngrășămintelor chimice sunt cele mai importante. Noua orientare în pomicultura clasică, intensivă și superintensivă în acest segment tehnologic este de a aplica apă + îngrășăminte în fiecare zi din luna martie până în luna noiembrie, asigurând consumul pe toate fazele de vegetație. Acest principiu are la bază cercetările specialiștilor din Olanda și Italia, care au calculat cu ajutorul funcțiilor de producție pentru X producție ce consum de azot, fosfor, potasiu, elemente nutritive este necesar. Principiul acesta de hrănire cu lingurița, după datele propuse de firma Haifa, l-am aplicat timp de 8 ani și îl recomand acum celor care au sisteme de fertiirigare cu picătura pentru producții mari și constante, pentru principalele specii pomicole, la nivelul condițiilor climaterice din țara noastră.

Specia măr

La o producție estimată de 45 t/ha, avem un consum anual de apă de 6/000 metri cubi/ha, care se aplică în mod obișnuit toamna, o irigare de aprovizionare una primăvara și de două ori în vegetație. Irigarea prin picurare se face zilnic, în funcție de starea de vegetație, după următoarea schemă:

fertirigatii 1

Îngrășămintele chimice substanță activă aplicate în 30 de zile (norma pe zi este a 30 parte) kg/ha

fertirigatii 2

Specia cireș

fertirigatii cires

La o producție estimată de 20 t/ha, necesarul de apă de irigat pe perioada de vegetație este de 1.300 mc pe un ha. În livezile cu sistem de irigație prin picurare, irigăm zilnic după următorul program:

fertirigatii 3

Îngrășăminte substanță activă kg/ha aplicate într-o lună, repartizate uniform pe zile:

fertirigatii 4

Sintetic, pentru alte specii consumul zilnic de apă pe pom va fi următorul:

fertirigatii 5

Consumul de elemente nutritive substanță activă kg/ha la o producție estimată:

fertirigatii 6

Cantitatea de îngrășăminte recomandată va fi aplicată la irigarea din prima parte a zilei. Este posibil ca acolo unde apa este mai dură să fie necesar să irigăm și după-amiază, împărțind norma ape pom.

Pentru asigurarea și a microelementelor necesare în anumite perioade de vegetație, vom folosi fertilizarea odată cu aplicarea insectofungicidelor.

Petre EREMIA

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 22-23

Curmalul chinezesc, o nouă specie pomicolă pentru Europa

În cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București programele de cercetare ocupă un loc important în desfășurarea activităților fiecărui an universitar. Într-un astfel de proiect de cercetare a fost inclus acum 20 de ani și curmalul chinezesc, o plantă din Familia Rhamnaceae ce provine din Asia Centrală. Promotorul acestei specii în România este domnul prorector Florin Stănică, iar cel mai recent eveniment pe care l-a organizat în susținerea curmalului a fost work-shop-ul „Curmalul chinezesc, o nouă specie pentru Europa“.

De ce curmalul?

Manifestarea ce a avut loc la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a fost organizată în colaborare cu Universitatea de Agricultură din Hebei – China, sub auspiciile Societății Române a Horticultorilor și a Asociației China Cash Forest. Printr-o serie de prezentări, participanții din China, Italia, Republica Moldova și România au demonstrat faptul că această specie poate fi cultivată și valorificată cu ușurință și pe continentul european.

interviu despre curmalul chinezesc

Care ar fi șansele reale ale acestei specii pentru a intra în pomicultura românească ne-a detaliat domnul prof. univ. dr. Florin Stănică: „Noi, Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, studiem curmalul de 20 de ani. Atunci am reușit să aducem din China primele soiuri ameliorate, dar vreau să spun că această plantă exista la noi în țară de peste 2000 de ani, de pe vremea coloniștilor greci. Să nu uităm că este cunoscut sub numele de măslin de Dobrogea. Este o plantă destul de valoroasă, rezistă la secetă și valorifică foarte bine terenurile sărăturate, dar și pe cele nisipoase, deci solurile cu conținut scăzut de materie organică. O altă caracteristică importantă este rezistența la ger, deci poate produce, în condițiile din România, fructe deosebite. Sunt câțiva pași pe care trebuie să îi urmăm. Am dat deja 3 soiuri chinezești pentru înregistrare la ISTIS – Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor și, după ce aceste soiuri vor fi înregistrate în lista oficială, cred că este important să trecem la înmulțirea rapidă a acestora, precum și la plantarea lor pe suprafeţe cât se poate de mari. Am discutat cu partenerii noștri chiar despre posibilitatea realizării unui proiect european atât de cercetare, cât și de promovare a acestei specii. Având în vedere că această specie este cultivată în marea majoritate a țărilor mediteraneene, este nevoie de un efort un pic mai mare din partea oficialităților pentru a putea fi inclusă pe lista de specii pomicole, și să beneficieze de finanțare cu fonduri europene.“

Deși este o specie ce se întâlnește din vechi timpuri pe teritoriul României, ne-am putea întreba dacă fermierii români au suficiente informații pentru a-l cultiva. „Cu siguranță că le-ar fi ușor să îl cultive. Unul dintre cele mai importante aspecte este acela că nu are nevoie de irigare pentru că este o plantă foarte rezistentă la secetă. De asemenea, planta poate fi cultivată ușor pentru că nu necesită tăieri foarte multe sau foarte complicate. Fructifică rapid și, din studiile noastre, am constatat faptul că nu este atacat de boli și dăunători periculoși. Pe parcursul celor 20 de ani noi nu am făcut niciun fel de tratament în livada din campusul USAMV, de aceea credem că această specie se pretează și pentru culturi bio“, a mai declarat domnul prorector.

Peste 700 de soiuri de curmal

curmal IMG 3375La nivel mondial, și mai ales în China, se cultivă 700 de soiuri de curmal, iar valorificarea fructelor este mult mai diversificată decât poate părea la prima vedere. În China este considerat fruct uscat, în proporție de 80% se deshidratează și se valorifică ca atare, asemeni prunelor uscate la noi. Însă există și soiuri care se consumă în stare proaspătă. Tot de la domnul prorector am aflat mai multe informații cu privire la calitatea fructelor. Acestea au o cantitate mare de substanță uscată solubilă, cca 30%, iar conținutul în glucide depășește de multe ori 27%. Vitamina C se regăsește, în funcție de soi, cu valori cuprinse între 330-1.000 mg/100 g produs proaspăt. De asemenea, mai conține vitaminele B și P, dar și microelemente, iar pe lângă acestea prezintă cea mai ridicată cantitate de adenozin monofosfat întâlnită până acum în fructele din toată lumea.

Cum pot fi valorificate fructele?

Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, dar există și numeroase rețete de produse preparate, mai ales în Asia, dar mai nou și la noi în țară, la nivel de cercetare, desigur. „Am încercat alături de colegii de la Centrul de Cercetare pentru studiul Calității produselor Agroalimentare să realizăm câteva produse. Am făcut compot, chiar și lichioruri îndulcite cu miere, deși fructul nu are nevoie de foarte mult zahăr. Am mai făcut și fructe deshidratate, chiar și pudră. Am realizat toate aceste lucruri pentru a lărgi spectrul de posibilități de consum pe care curmalul chinezesc îl oferă“, a adăugat Florin Stănică.

Curmalele chinezești pentru diversificare

Despre importanța diversificării speciilor pomicole în România ne-a vorbit și domnul Gheorghe Glăman, președintele Societății Române a Horticultorilor: „Este necesară diversificarea pomiculturii românești. După cum bine știm, în România se cultivă pe suprafețe însemnate în special măr și prun. Nu prea există diversitate, de exemplu 90% din producția de fructe din acest an a fost de măr și prun. De aceea concurența la măr este extraordinară, iar fermierii cu suprafețe mari care nu au depozit au de suferit. Un exemplu este ceea ce se întâmplă în această toamnă la Voinești, unde pomicultorii nu prea au spații de depozitare, de aceea sunt disperați, dacă putem spune așa, mai ales dacă mai adăugăm la acest aspect și prețul. În ultima vreme am tot făcut demersuri pentru a diversifica pomicultura, iar fermierii au început să fie tot mai interesați de cultura alunului, a afinului. E necesar ca diversele fructe pe care le găsim în noile magazine să provină și din livezile producătorilor români.“

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 48-49

Abonează-te la acest feed RSS