Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 27 Oct 2021

Rolul și importanța aerului în viața plantelor

În perioada de toamnă-iarnă-primăvară apare fenomenul de băltire a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii. Acesta se întâlnește în special pe terenurile grele, argiloase, compactate, în care infiltrarea apei se face cu mare greutate. Băltirea mai poate avea loc la desprimăvărare, când se topește zăpada și nu se poate infiltra în solul care a fost puternic înghețat. Culturile care se găsesc sub stratul de apă mai mult de 48 ore, de regulă, sunt compromise din lipsă de aer. Tot așa se poate întâmpla iarna, când deasupra stratului de zăpadă s-a format o pojghiță de gheață care nu permite accesul aerului.

Aerul are rol important atât deasupra cât și în interiorul solului, cu mențiunea că aerul din interior este diferit, în ceea ce privește compoziția, de aerul atmosferic de deasupra solului, astfel:

                     În atmosferă    În stratul superior al solului

Oxigenul                    21%      10-20%

Azotul                       78%      78,5-80%

Dioxidul de carbon    0,03%    0,2-3,5%

Se mai găsesc urme de amoniac și vapori de apă.

Rolul oxigenului apare de la germinația seminței și în tot cursul vieții plantelor. Prin procesul de respirație în plante pătrunde oxigenul care realizează oxidarea hidraților de carbon din care rezultă energia necesară creșterii și dezvoltării plantelor.

În solul corect aerisit se dezvoltă microorganismele aerobe care descompun materia organică și rezultă substanțele nutritive pentru plante. Într-un teren afânat și aerisit sistemul radicular se dezvoltă mai bine, asigurând explorarea unui volum mai mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive, iar fenomenul de secetă este mai puțin resimțit.

Prezența oxigenului este benefică pentru bacteriile fixatoare de azot și simbiotice. Când proporția oxigenului în aerul din sol scade sub 5% activitatea rădăcinilor încetează.

Azotul din aer este un gaz inert și deasupra unui hectar de teren se găsesc 300.000 t de azot care nu poate fi folosit de plante decât după intervenția microorganismelor care îl transformă în săruri de azot.

De asemenea, bacteriile simbiotice (Rhizobium) fixează zilnic 10 cm3 azot/m2 sol, asigurând ca după cultura de mazăre să se găsească în sol 60 kg/ha de azot, iar după lucernă 280 kg/ha de azot.

Amoniacul (NH3) există în aer în cantităţi reduse. El este oxidat de bacteriile nitrificatoare şi transformat în nitraţi.

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit în procesul de fotosinteză. Apa din sol încărcată cu CO2 are putere de solubilizare mai mare.

Vaporii de apă existenţi în aerul din sol pot condensa şi formează „roua interioară“ care poate constitui o sursă secundară de aprovizionare cu apă.

Din cele de mai sus rezultă importanţa afânării solului pentru accesul aerului.

Cel mai indicat este ca 1/3 din porii solului să fie ocupaţi cu aer şi 2/3 cu apă. La capacitatea de câmp pentru apă a solului, capacitatea de aer este:

  • 30-40% pe solul nisipos, când mineralizarea humusului este 2,5-3% anual;
  • 10-25% pe solul lutos, când mineralizarea humusului este 1,3-1,8% anual;
  • 5-15% pe solul argilos, când mineralizarea humusului este 0,8-1,3% anual.

Regimul aerohidric optim al solului se realizează atunci când densitatea aparentă (Da) este 1,1-1,4 g/cm3.

Porozitatea optimă de aeraţie a solului are următoarele valori:

  • porozitatea totală: 48-60%, din care:

– porozitate capilară 30-36%;

– porozitate de aeraţie 18-24%.

  • se consideră porozitate deficitară când are valori de 6-10%, moderată – 11-22% şi bună cu valori între 23-30%.

Aerul favorizează regimul termic al solului deoarece are conductibilitate termică scăzută. Primenirea aerului se realizează prin difuziune, prin variaţiile de temperatură, prin schimbarea presiunii atmosferice, prin vânt, cu apa de ploaie, prin galeriile realizate de râme, de cârtiţe.

Măsurile de dirijare a regimului de aer din sol sunt:

– menţinerea solului într-o stare optimă de afânare;

– distrugerea crustei ori de câte ori se formează;

– eliminarea excesului de apă prin şanţuri de scurgere, drenaj;

– aplicarea îngrăşămintelor organice care îmbunătăţesc însuşirile solului;

– irigaţia intermitentă – apa elimină aerul încărcat cu CO2 din sol şi după infiltrarea apei pătrunde aer oxigenat;

– asolamente cu sole înierbate care asigură îmbunătăţirea structurii solului şi deci reglarea regimului de aer;

– efectuarea praşilelor chiar dacă lipsesc buruienile;

– pe suprafeţele prea afânate se execută tăvălugirea;

– când se formează pojghiţă de gheaţă deasupra stratului de zăpadă se trece cu grape uşoare sau cu turme de oi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 24

5 decembrie, Ziua Mondială a Solului

Câmpurile experimentale: soluții pentru salvarea solurilor

Ziua Mondială a Solului, desemnată de Organizaţia Națiunilor Unite pe data de 5 decembrie, are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a rolului solului în viața noastră de zi cu zi și a problemelor legate de necesitatea protejării calitative a resurselor noastre limitate de sol. Dacă luăm în discuţie problemele pe care le ridică asigurarea rezervelor de hrană, inundațiile sau schimbările climatice, multe dintre răspunsurile pe care le căutăm s-ar putea afla în sol. Solul, această crustă fragilă, este de fapt un sistem complex și în egală măsură încă plin de mistere, iar cercetarea științifică dezvăluie an de an, tot mai multe despre rolul și importanța sa în susținerea vieții pe pământ.

Ca parte a celor mai recente demersuri științifice, proiectul European FP 7 ”RECARE” reunește oameni de știință din întreaga Europă într-un efort conjugat de a găsi răspunsuri practice cu privire la menținerea stării de sănătate a solului. Echipe de cercetători din Islanda şi până în Cipru, în colaborare cu reprezentanți cheie ai utilizatorilor de terenuri, testează în prezent soluții pentru problemele urgente legate de buna gestionare a solului.

În diversele ţări europene participante la proiect, au fost configurate și organizate câmpuri experimentale în vederea identificării soluțiilor practice pentru limitarea efectelor diverselor tipuri de degradare a solurilor, pornind de la impactul incendiilor spontane asupra eroziunii terenurilor până la modalităţile de reabilitare a solurilor din zonele afectate de eroziunea datorată vânturile arctice din Islanda sau de remediere a solurilor poluate cu metale grele aflate în zone din România și Spania.

Domnul Prof. dr. Mihail Dumitru, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, referindu-se la colaborarea din cadrul acestui proiect de cercetare menționa: "Suntem încântați de faptul că proiectul a ajuns la mijlocul perioadei de desfăşurare iar comunitatea din zona de studiu aleasă (Axente Sever și Copșa Mică din județul Sibiu) ne-a fost alături în tot acest timp, participând cu entuziasm la identificarea, ierarhizarea și selectarea măsurilor de remediere ce au fost testate in câmpurile experimentale organizate în acest proiect"

"A răspunde la întrebările practice legate de contaminarea solului cu metale grele reprezintă o chestiune critică nu numai pentru comunitatea din zona afectată. De aceea, rezultatele studiilor noastre realizate în câmpurile experimentale vor fi prezentate nu numai în România, ci și în toată Europa. Întreaga colaborare și efortul depus alături de partenerii noștri sociali din zona Axente Sever-Copșa Mică va căpăta astfel o importanță internațională și totodată va contribui la rezolvarea problemelor locale printr-o mai bună gestionare a solului".

Coordonatorul proiectului, Prof. dr. Coen Ritsema, de la Universitatea din Wageningen, Olanda, a declarat: "În Europa ne confruntăm cu multe provocări legate de protecţia mediului înconjurător, dar noi avem convingerea că putem gestiona solul mai eficient și astfel putem reduce din problemele cu care se confruntă omenirea. Noi, în calitate de cercetători, propunem mai multe soluții practice pentru diverse probleme pornind de la alunecări de teren în zonele montane şi continuând cu inundaţiile apărute în orașe din cauza impermeabilizării solulului. Proiectul ”RECARE” lucrează cu oameni ce se confrută cu soluri degradate din diferite cauze iar noi folosim cunoștințele acestor comunități pentru a găsi răspunsuri și soluții rapide. "RECARE” reprezintă un model de colaborare remarcabilă între oamenii de știință din Europa; sunt sigur că în câțiva ani, la finalul proiectului, vom putea anunța o serie de măsuri care pot fi luate în considerare pentru a ajuta la conservarea solurilor și în consecinţă la protejarea oamenilor de problemele pe care le generează degradarea solurilor "

Notă surse adiționale

  • Pentru mai multe informații cu privire la studiile realizate în zona Copșa Mică, Axente Sever, vă rugăm să accesaţi: http://www.recare-hub.eu/tools-and-outputs/recare-experiments
  • Pentru informații suplimentare ”RECARE”, pentru postări Facebook, vă rugăm să contactați Jane Mills. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., +44 1242 714137 @Jane__Mills și
  • Pot fi găsite mai multe informaţii despre ”RECARE” pe YouTube - https://www.youtube.com/watch?v=3dt7gINkCJw
  • ”RECARE” este un proiect sprijinit de programul UE FP7 Programme.

Premieră pentru România, maşina de drenare a solului

Jumătatea lunii octombrie a fost rezervată unui eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Porumb din România în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Ialomiţa. Destinaţia a fost societatea Sopema, o fermă ce aparţine preşedintelui APPR, Arnaud Perrein. Tema evenimentului a fost excesul de apă şi soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

Alina Creţu, director executiv APPR - „Asociaţia Producătorilor de Porumb din România nu îşi propune să organizeze foarte multe evenimente publice, dar avem lunar întruniri interne pentru membrii noştri. Evenimentul acesta a fost deschis şi altor fermieri decât celor care fac parte din APPR, în special celor din sudul ţării, pentru a vedea un utilaj extraordinar, primul din România, achiziţionat de ferma Sopema. Este vorba despre un utilaj de drenare a solului. În anumite zone din judeţul Ialomiţa, Călărăşi, chiar şi Prahova sunt probleme foarte mari cu excesul de apă, iar fermierii au dorit să afle mai multe despre acest utilaj şi în acest context a venit ideea organizării unui astfel de eveniment. În final, acesta s-a conturat mai complex de atât, pentru că au fost şi discuţii despre sol şi pedologie. Totul pentru a veni cu cât mai multe răspunsuri pentru fermierii noştri. Am avut-o ca invitat special pe dna Laura Paulete de la Universitatea din Cluj şi un specialist în agrochimie de la Universitatea din Oregon, SUA.“

Atracţia evenimentului a fost însă utilajul olandez Inter-Drain, care costă nici mai mult, nici mai puţin de 450.000 de euro. Ferma Sopema se întinde pe 3.700 de hectare, însă pe o parte din suprafaţa lucrată excesul de apă este o problemă serioasă care cauzează pierderi importante bugetului unităţii. Recent adus în fermă, utilajul a fost deja folosit pentru drenarea a 78 de hectare.

premiera3 masina de drenare a solului

„Când vorbim despre exces de apă nu vorbim de ceva permanent, ci de perioade cu băltiri. În special toamna târziu sau primăvara devreme. Acest exces de apă împiedică efectuarea lucrărilor la timp, recoltarea, semănatul care este primul moment important din viaţa plantelor. În această zonă, mulţi ani la rând nu s-a putut intra la semănat decât la sfârşitul lunii mai şi dacă vorbim despre porumb sau floarea-soarelui este mult peste epoca optimă de însămânţare“ .

Sistemul de drenare a solului implementat în ferma Sopema este unul complex, cu multe piese, utilajul fiind doar una dintre ele. În fapt, vorbim despre un sistem de ţevi de colectare îngropate la minim 80 de cm adâncime în pământ. La această distanţă nu mai există riscul de a fi agăţate de alte utilaje agricole. Principiul acestei mașini este să instaleze țevile la același nivel indiferent de cum se prezintă parcela la suprafață, de aceea în prealabil se fac măsurători topografice. Abia după ce se obţin toate coordonatele, toate diferențele de nivel din parcelă, se stabileşte cum vor fi așezate țevile de drenaj. Este o procedură standard de la care nu se face abatere niciodată, pentru a evita riscul diferenţelor de nivel şi implicit de greșeală a instalării.

Utilajul de tip scarificator, piesa vizibilă a acestui sistem, este prevăzut în spate cu un cuțit care trage țeava în față. Acesta este ghidat prin laser sau GPS. Sistemul laser funcționează cu două aparate, un emițător și un receptor. Acest laser citește o linie de lumini care nu se văd cu ochiul liber. El face un disc luminos, pe care îl citește și se așează singur în poziție. Echipamentul are prevăzut și un sistem prin care controlează diferențele de nivel care trebuie să fie de maxim 0,2% scurgere.

Arnaud Perrein, preşedinte APPR- „ În zona aceasta există o problemă cu excesul de apă, mai ales după ploile masive care au fost. Vrem să împărtăşim din experienţa noastră, nu să dăm lecţii, pentru că şi noi încercăm încă să găsim soluţii acum la această problemă. Din calculele făcute, folosirea acestui utilaj în ferma Sopema implică un cost de până în 1.000 euro/hectar. Acest preţ include topografia terenului și instalarea sistemului de drenaj. Estimăm că putem facem în jur de 10 hectare pe zi, dacă totul este bine pregătit înainte de a pune utilajul la treabă. Din experiența noastră, din munca pe care o depunem pentru a ne lupta cu astfel de terenuri care se inundă, investiția pe hectar se amortizează în cel mult șase ani.“

premiera masina de drenare a solului

Alina Creţu - „Asociaţia are destul de multe proiecte, dar încercăm să le prioritizăm şi să facem ce este cel mai util pentru membrii noştri. Un eveniment important va fi în perioada 3-4 noiembrie, când vom fi organizatori ai Congresului Internaţional al Sorgului, o manifestare unică în România, pentru că aduce laolaltă specialişti din SUA, Germania, Rusia, Ucraina, Africa. Sunt deja peste 200 de participanţi care s-au înscris pe site-ul acestei conferinţe internaţionale. Asta nu se întâmplă foarte des în mediul agricol din România şi credem că va fi un succes.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 12-13

Să cunoaștem mai bine pământul care ne hrănește

În noțiunea generală de pământ care ne hrănește avem în vedere, în primul rând, solul.

Acesta este definit ca stratul afânat de la suprafața scoarței terestre care poate asigura creșterea plantelor datorită proprietății sale fundamentale care este fertilitatea.

Aceasta reprezintă capacitatea solului de a pune la dispoziția plantelor, în mod simultan și neîntrerupt, apa și substanțele nutritive.

Vom prezenta în continuare principalele însușiri și valori care caracterizează solurile noastre:

1. Solul este alcătuit din:

• 50% partea solidă formată din

            – 95% substanțe minerale

            – 5% substanțe organice:

                        → 85% humus

                        → 10% rădăcini

                        → 5% organisme

• 50% pori ocupați:

            – 25% cu apă

            – 25% cu aer, variabil în funcție de:

                        textura solului:

                        → pe sol nisipos = 30-40% aer

                        → pe sol lutos = 10-25% aer

                        → pe sol argilos = 5-10% aer

De regulă, porii sunt ocupați 1/3 cu aer și 2/3 cu apă.

2. Suprafața totală a fondului funciar în România este de 23.839.100 ha.

Suprafața agricolă este de 14.630.100 ha, reprezentată de:

• 9.395.300 ha de teren arabil;

• 4.828.500 ha de pășuni și fânețe;

• 209.400 ha de vii și pepiniere viticole

• 169.900 ha de livezi și pepiniere pomicole.

3. Calitatea terenurilor din România este apreciată astfel:

• Terenuri de clasa I și II de calitate bună și foarte bună 27,5%

• Terenuri de clasa a III-a de calitate mijlocie 20,8%

• Terenuri de clasa IV și V de calitate slabă și foarte slabă 51,7%

După aprecierile Institutului de Pedologie și Agrochimie, în ultimii 20 de ani s-a pierdut o clasă de fertilitate.

4. Aprecierea gradului de fertilitate potențială a unui sol lutos este – vezi tabelul nr. 1 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

5. În general, fertilitatea solului din țara noastră este relativ bună.

Se apreciază că la nivel mondial există soluri cu:

• Fertilitate redusă pe 62% din suprafață.

            → În România, pe 52%.

• Soluri cu fertilitate moderată în lume, pe 27%

            → În România, pe 20,7%

• Soluri cu fertilitate ridicată în lume, pe 11%

            → În România, pe 27,3%

6. Starea de fertilitate a solurilor noastre este evaluată prin note de bonitare astfel:

• Teren fără restricții, cu nota de bonitare 81-100, ocupă 4,02% din suprafață.

• Teren cu limitări mici, cu nota de bonitare 61-80 ocupă 38,56% din suprafață.

• Teren cu limitări mijlocii, cu nota de bonitare 41-60 ocupă 32,64% din suprafață.

• Teren cu limitări mari, cu nota de bonitare 21-40 ocupă 13,51% din suprafață.

• Teren cu limitări severe, cu nota de bonitare 1-20 ocupă 11,48% din suprafață.

Culturile agricole cu pretenții mai mari față de sol vor fi amplasate pe terenurile cu nota de bonitare mai mare de 60.

7. Asupra gradului de fertilitate, un rol important îl are conținutul în humus, astfel:

• Sunt socotite soluri sărace când conțin 2-3% humus.

• Sunt socotite soluri moderate când conțin 3-5% humus.

• Sunt socotite soluri bogate când conțin 5-7,5% humus.

8. În ceea ce privește porozitatea de aerație

a solului, aceasta este considerată:

• deficitară, când are valori de 6-10%

• moderată, când are valori de 11-22%

• bună, când are valori de 23-30%

9. Capacitatea de reținere a apei de către sol este socotită:

• mică, atunci când reține 300-500 mm

• mijlocie, când reține 500-900 mm

• mare, când reține  900-1.200 mm

10. După nivelul precipitațiilor anuale care cad în România, acestea sunt de:

• 390-550 mm pe suprafața de 5,4-5,5 mil. ha

• 500-600 mm pe suprafața de 4,5-4,9 mil. ha

• peste 600 mm pe suprafața de 3,5-3,9 mil. ha.

11. Din punctul de vedere al resurselor termice și solare teritoriul țării noastre se împarte în trei zone – vezi tabelul nr. 2 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Suma gradelor de temperatură necesară plan­telor pe parcursul perioadei de vegetație este de:

• 2.000-2.300°C la grâul de toamnă;

• 1.200-2.300°C la porumb;

• 1.700-2.500°C la floarea-soarelui;

• 2.400-2.700°C la sfecla-de-zahăr;

• 2.000-3.000°C la soia;

• 2.500-5.000°C la sorg.

În funcție de aceste cerințe are loc și zonarea culturilor agricole

12. Indicii hidrofizici ai solului au valori variate în funcție de textură – vezi tabelul nr. 3 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Cunoașterea acestor indicii ne ajută în dirijarea regimului de apă pe solurile pe care lucrăm.

13. Dacă nu se iau măsuri de folosire rațională a solului, vor apărea probleme precum:

• Eroziunea prin apă existentă pe - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe afectate de secetă - 7,1 mil. ha.

• Soluri cu pH-ul acid - 3,4 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de fosfor - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de azot - 5,1 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de humus - 7,4 mil. ha.

• Suprafețe cu tendințe de deșertificare - 4,0 mil. ha.

Prin urmare, cunoscând această stare de lucruri privind solurile din țara noastră, avem obligația să întreprindem toate măsurile care duc la îmbunătățirea fertilității solului, din care să nu lipsească, periodic, cartarea agrochimică și pedolo­gică, pentru a-l lăsa în condiții favorabile generațiilor viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 14-15

Lucrările agricole specifice campaniei de vară se vor efectua în condiții relativ bune, în perioada următoare

Lucrările agricole specifice campaniei de vară se vor efectua în condiții relativ bune, dar în majoritatea regiunilor rezerva de umiditate din sol va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, reiese din prognoza agrometeorologică publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), și valabilă pentru următoarea săptămână.

Din punct de vedere agrometeorologic, până pe 12 august, în stratul de sol 0-20 cm, conținutul de umiditate, se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă) în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei și Crișanei, Maramureșului, centrul și estul Transilvaniei, izolat în nord-vestul Banatului.

De asemenea, în cea mai mare parte a Banatului, Transilvaniei, nordul Olteniei, estul Maramureșului și al Crișanei, izolat în nord-vestul Munteniei, aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și izolat optime.

În același timp, conținutul de apă, în cultura de porumb, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei și Olteniei, local în vestul Crișanei, izolat în centrul și sud-estul Transilvaniei.

Rezerva de umiditate a solului va prezenta, în general, valori satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, în Banat și Maramureș, pe suprafețe extinse din Crișana, Transilvania, nordul Olteniei, izolat în nord-vestul Munteniei și al Moldovei.

Pe terenurile agricole unde există culturi de câmp și specii pomi-viticole se mențin deficite de umiditate în sol, iar procesele vegetative vor fi întârziate. Totodată, în cazul porumbului, se vor semnala știuleți subdimensionați, semințe seci și capitule reduse la floarea-soarelui, precum și un ritm de creștere al fructelor/boabelor mai redus decât în mod normal, acumularea forțată a zahărului în fructe, subdimensionarea și căderea prematură a rodului.

Potrivit specialiștilor, în funcție de data semănatului, floarea-soarelui se va afla la înflorire (70-100%) și maturitate în ceară (40-100%), precum și maturitate deplină (10-50%), la nivelul întregii țări, în timp ce sfecla de zahăr va înregistra alungirea și îngroșarea axei hipocotile (40-100%), concomitent cu procesul de acumulare a zahărului în rădăcină, iar la cartof se va consemna creșterea tuberculilor și uscarea prematură a vrejilor, precum și maturitatea tehnologică și recoltarea.

La soiurile de semințoase (măr, păr, gutui) se vor semnala creșterea rodului și acumularea zahărului în fructe, iar la sâmburoase (piersic, prun) se vor extinde lucrările de recoltare. Vița-de-vie va parcurge creșterea boabelor, frunzelor și lăstarilor în majoritatea podgoriilor, iar la soiurile timpurii de masă va fi posibilă coacerea în 'pârgă'.

În ceea ce privește estimările meteorologice, perioada următoare se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Astfel, temperatura maximă a aerului se va încadra între 23 și 36 de grade Celsius, în majoritatea zonelor agricole, iar minimele se vor situa între 8 și 25 de grade Celsius, în aproape toată țara, valorile cele mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei.

Sub aspect pluviometric, sunt posibile ploi locale cu caracter de aversă, acestea fiind însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină, mai frecvente în vestul și centrul țării. În prima parte a intervalului, izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

AGERPRES

Vremea și solurile, în viziunea unui specialist

Anul acesta vremea foarte capricioasă și total atipică i-a ținut în șah pe fermieri. Despre specificul acestui an și modul în care agricultorii ar putea să-și adapteze mai bine tehnologiile am stat de vorbă cu dl prof. dr. Mihail Dumitru, directorul științific al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București.

„Anul acesta nu este unul grozav“

„Temperaturile nu au încurcat. Greutățile au venit pentru solurile grele, cu peste 35%, ba chiar 40 – 45% argilă, unde nu s-a putut lucra la timp. Există chiar și acum (n. red. - 15 iunie) suprafețe pe care nu s-a putut intra. De data aceasta, excesul de apă este cel care ne creează probleme. Au fost inundații care au afectat și ele diverse zone; grindina a afectat și ea unele regiuni. Suntem gata să recoltăm rapița și orice vânt, orice grindină scutură o mare parte din ea. În aceeași situație este și orzul, a cărui recoltare trebuie să înceapă și ea“, spune dl Dumitru.

Ca o apreciere generală asupra acestui an agricol, așa cum s-a văzut până acum, domnia sa consideră că „majoritatea fermierilor mari, care au avut un excedent de utilaje agricole cu productivitate mare, au reușit să semene la timp și să țină sub control buruienile, astfel încât să se poată bucura de excedentul de apă.“ Mai greu a fost pentru agricultorii care nu au avut suficiente utilaje la îndemână și, ca atare, nu au reușit să semene în scurtele intervale dintre ploi. De aceea au semănat cu întârziere sau chiar deloc, crede directorul științific al ICPA.

„În general, nu stăm rău, dar nici grozav. Dacă ne gândim și la recolta de fructe, care a fost afectată de zilele reci din primăvară, apoi de ploile care au făcut necesare numeroase stropiri, apoi ne gândim și la vița-de-vie, unde au fost destule pierderi definitive pricinuite de degerarea butucilor, anul acesta nu este unul grozav!“

„Vai de capul celor fără potențial economic!“

În ultimii ani, fermierii români erau obișnuiți să se plângă de lipsa apei. În anul acesta lucrurile au stat invers. Și anul trecut a fost o primăvară ploioasă, dar cantitățile de ploi au fost mult mai mici decât în anul acesta, astfel că situația a fost mai ușor de gestionat. „Pentru agricultorii cu un potențial mediu, 2016 nu este unul grozav. Iar pentru cei care au un potențial sub medie, e vai de capul lor! Nu mai vorbesc despre țăranii din fermele de subzistență. Neavând utilaje, ei așteaptă pe cineva să le lucreze pământul. Numai că fiecare și-l lucrează înainte pe al lui și abia apoi pe al altora. Apoi, acolo unde nu s-a ierbicidat, așa cum este cazul gospodăriilor mici, semințele au avut condiții foarte bune de dezvoltare, să îmburuieneze culturile de grâu, orz și ce mai aveau oamenii. Nu s-a putut intra nici cu sapa, așa că pentru toți acești oameni apreciez că este un an modest“, consideră dl Mihail Dumitru.

„De asemenea, în Teleorman și în Argeș, unde sunt soluri argiloase, a fost o mare problemă pentru toată lumea. Acolo a băltit apa pe terenurile agricole, iar porumbul și floarea-soarelui fie nu s-au semănat la timp, fie nu s-au semănat deloc“, a mai spus specialistul.

„Până și colegii de la Stațiunea de Cercetări Agricole Teleorman, care sunt niște specialiști cu o foarte mare experiență, au avut mari probleme. Chiar și ei au rămas cu niște suprafețe neînsămânțate. Mă gândesc că, dacă niște specialiști de talia lor nu s-au putut descurca, cu atât mai puțin o pot face alții“, a exemplificat domnia sa.

„Producția reală e cea din hambar“

Domnul Mihail Dumitru consideră că nu există o regulă generală. Regimul de lucru al terenurilor depinde de putința economică a fiecărui agricultor. „Totul depinde acum de echipamentele pe care le ai. Dacă ploile continuă în același stil, atunci e foarte important să poți prinde o pauză între ploi, ca să ieși și să recoltezi. Producția reală este cea pe care o ai în hambar. Restul, ceea ce vezi, e frumos, arată bine, dar e doar o producție potențială.

Anul acesta probabil că e nevoie și de mai multe tratamente pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, ceea ce nu e nici simplu, nici ieftin. Dacă vin două săptămâni de secetă, deja intrăm în partea cealaltă, vorbim de deficit de apă. Noi avem nevoie, în condiții ideale, de o ploaie de 15-20 mm/mp la fiecare zece zile. De aceea spun că fermierii care au echipamente și putere economică sunt cei care reușesc să valorifice întregul potențial de producție al pământului“, crede domnia sa.

„Solul este un mecanism extraordinar“

Din punctul de vedere strict al menținerii calității solurilor, directorul științific al ICPA apreciază că ploile numeroase au spălat azotul. Ca atare, fermierii ar trebui să administreze îngrășămintele care conțin acest element în mai multe faze, inclusiv împreună cu un tratament foliar.

„Mai trebuie avut în vedere, atunci când se calculează necesarul de îngrășăminte, că solul este un organism extraordinar, care știe și să se autoregleze, atât cât poate. După ploi, cum cresc temperaturile peste 20°C, materia organică începe să se descom­pună și să readucă azotul în sol.“

Conform constatărilor sale, tot mai mulți dintre marii fermieri au început să practice o agricultură conservativă. Faptul că resturile vegetale rămase în urma recoltării sunt lăsate pe teren este foarte important. În felul acesta, o parte din substanțele scoase din sol sunt restituite. Ideal este ca ele să fie înglobate superficial în sol, la o adâncime de 4 – 5 cm, cu un disc.

Astfel se îmbunătățesc foarte rapid toți parametrii solului. În același timp, scade presiunea referitoare la cantitățile tot mai mari de îngrășăminte care sunt necesare pentru a completa rezerva de substanțe nutritive a terenurilor agricole.

Avem nevoie de studii la nivel național

Cea mai mare problemă referitoare la terenurile din România (după aceea că se vând tot mai des și în suprafețe tot mai mari străinilor – discuție asupra căreia vom reveni cu altă ocazie) este, în opinia cercetătorului, lipsa unor studii metodice la nivelul întregii țări. „Studii pedologice, ca să știm ce soluri avem, nu se mai fac decât dacă ne obligă cineva când înființăm o plantație. Studii agrochimice, la fel. Nici unele la nivel național. Așa se face că am ajuns în situația în care nu mai avem date recente referitoare la compoziția solurilor. Or, aici este un mecanism complex, cu interdependențe foarte strânse. Dacă dai pământului ce și cât îi trebuie, atunci cresc producțiile. Creșterea producțiilor înseamnă creșterea randamentelor, iar creșterea randamentelor înseamnă scăderea prețurilor. Asta se traduce în creșterea competitivității pe piață. Și iată cum se leagă lucrurile între ele. Numai că cineva trebuie să și vrea să țină cont de aceste lucruri“, spune Mihail Dumitru.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 12-13

Posibilități de dirijare a regimului de apă din sol

Acad. D. Davidescu făcea următoarea ierarhizare a factorilor care contribuie la obținerea de pro­ducții agricole: APA – substanțele nutritive – însușirile solului cu capacitatea sa productivă – combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Prin urmare, apa este factorul primordial care trebuie avut în vedere. Fiecare agricultor trebuie să își propună ca obiectiv prioritar crearea condițiilor ca fiecare picătură de apă din precipitații să fie înmagazinată în sol și să fie evitate la maximum pierderile de apă. Aceasta deoarece în condițiile țării noastre seceta afectează peste 7 mil. hectare.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

1. Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și a permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile. Când pe stratul 0-30 cm s-a format hardpanul (talpa plugului) se va lucra cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil este situat la 30-40 cm se va lucra cu cizelul pe această adâncime, iar dacă se găsește la 50-70 cm se va lucra cu scarificatorul. Prin aceasta se asigură condiții pentru acumularea de mari cantități de apă în sol pe adâncimea de până la 100-150 cm care se poate valorifica de către rădăcini. Aprovizionarea optimă cu apă a solului pe 0-100 cm este de 1.200-1.500 m3/ha când poate rezista, fără pierderi semnificative, la 1-2 luni de secetă. S-a determinat că din precipitațiile căzute în perioada de toamnă s-au pierdut 80% pe solul nelucrat și numai 13,7% pe cel lucrat corect.

2. Ameliorarea structurii solului, care asigură o porozitate și permeabilitate optime, se realizează printr-o corectă fertilizare organo-minerală, cu valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente unde este necesar și prin cultivarea de ierburi perene într-un asolament rațional întocmit. Desigur, trebuie evitate multiplele lucrări ale solului și la umiditate necorespunzătoare care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului.

3. Măsuri eficiente pentru reducerea pierderilor de apă din sol. Cele mai mari pierderi se produc prin evaporare la suprafața solului. Trebuie evitate lucrările de răscolire, de vânturare a solului, cum se constată la grapa cu discuri la care s-au înregistrat pierderi de apă de până la 29%. Realizarea unui mulci natural sau artificial la suprafața solului evită pierderile prin evaporare. Un teren bine structurat realizează la suprafața solului, pe 2-5 cm, un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderile de apă prin evaporare.

Prașilele efectuate foarte superficial, cu cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt, fără a răscoli solul, asigură reducerea pierderilor de apă prin evaporare. S-a demonstrat că porumbul prășit în luna mai a înregistrat pierderi de apă de 1,8 mm/zi, iar cel neprășit 4,9 mm/zi. Foarte important este ca terenul să se mențină nivelat, fără coame. Prin analize efectuate în primăvară pe stratul 0-10 cm s-a găsit 23% umiditate pe terenul nivelat și 17% pe cel denivelat, iar pe coamă s-a găsit doar 7,74% apă.

4. Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă prin aceea că se are în vedere ca, după culturile mai consumatoare de apă, să urmeze culturi cu consum mai mic, iar după culturile cu înrădăcinare adâncă să urmeze culturi cu înrădăcinare superficială care, deci, vor folosi apa din straturi diferite.

5. Folosirea rațională a îngrășămintelor este foarte importantă în dirijarea regimului de apă din sol. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură înmagazinarea și reținerea unor cantități mai mari de apă (humusul reține de 6 ori mai multă apă).

Pe suprafețele corect fertilizate consumul de apă este mai mic. Astfel, porumbul într-un sol sărac consumă 550-600 l de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată, iar pe un sol fertilizat, doar 350-400 l de apă.

6. Semănatul în epoca optimă asigură o creștere și dezvoltare normală a plantelor cu capacitatea de a realiza o masă vegetală mai mare cu un consum redus de apă deoarece sunt evitate stresurile. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol. Când în perioada de toamnă-iarnă au căzut mai puține precipitații, densitatea plantelor va fi mai mică.

7. Folosirea de specii și soiuri (hibrizi) care valorifică mai bine apa existentă în sol, care s-au dovedit mai rezistente la secetă. Astfel, consumul specific (coeficientul de transpirație) care ne indică necesarul de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată este: 311 la mei, 322 la sorg, 518 la grâu, 831 la lucernă etc. S-a constatat că floarea-soarelui la 1 l de apă consumat realizează 3,4 g de substanță uscată (s.u.), pe când sorgul realizează 6,6 g de substanță uscată. Tot așa porumbul la fiecare 1 mm de apă consu­mată realizează o producție de 2-3 kg, pe când sorgul realizează 8-11 kg.

8. Distrugerea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă (de 2-3 ori mai mult decât plantele de cultură) asigură ca apa existentă în sol să fie consumată numai de plantele de cultură.

9. Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură o îmbunătățire radicală a regimului hidric din sol. Ele reduc viteza vântului cu 26-50% și pierderea apei prin evaporare cu 20-45%. În spațiul dintre perdele se menține o atmosferă mai umedă, determinând reducerea transpirației plantelor și deci consum mai mic de apă. La Stațiunea Mărculești – Ialomița s-a găsit în spațiul pro­tejat de perdele un strat de zăpadă de 60-80 cm, iar în afara acestui spațiu doar 15 cm. Se știe că fiecare 10 cm strat de zăpadă aduce în sol 300 m3/ha apă.

10. Irigarea este măsura cea mai sigură de dirijare a regimului de apă din sol dar, deocamdată, este asigurată pe suprafețe reduse.

Pentru aceasta este necesar să fie valorificate, cu maximă eficiență, celelalte mijloace care stau la îndemâna agricultorilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cum mărim productivitatea solului?

Capacitatea productivă a solurilor, adică starea de fertilitate a acestora, este condiționată de o serie de factori care nu întotdeauna acționează în sens pozitiv.

Fermierii trebuie să intervină pentru a le diminua din efectul lor negativ.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate reduce din efectul restrictiv al acestor factori:

1. Rezerva redusă de humus din sol, existentă pe cca 4,7 mil. ha (suprafețele sunt furnizate de dr. ing. M. Dumitru, directorul Institutului de Pedologie și Agrochimie), face ca pe aceste suprafețe să se obțină producții reduse dacă nu se iau măsuri de fertilizare corespunzătoare. Important este ca prin măsuri de lungă durată să se asigure un conținut optim de humus în sol, de 4-8%, realizat prin administrarea de cantități ridicate de materie organică aplicate ca îngrășământ, prin folosirea tuturor resturilor vegetale și prin încorporarea acestora în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a asigura o descompunere aerobă.

2. Asigurarea slabă a solului cu fosfor mobil, existentă pe 6,3 mil. ha, face ca recoltele, la majoritatea culturilor, să fie reduse. Fosforul este responsabil cu înmagazinarea și transportul energiei necesare în procesele fiziologice din plante, fiind component al acidului adenozindifosforic (ADP) și acidului adenozintrifosforic (ATP).

Conținutul optim de fosfor mobil din sol ar trebui să fie de 36-72 părți per milion (ppm).

El se poate realiza prin aplicarea de îngrășăminte fosfatice într-un sol în care nu trebuie să intervină factori de imobilizare a fosforului.

Astfel, într-un sol acid fosforul este imobilizat de cationii de Fe și Al, iar în solul alcalin este imobilizat de cationii de Ca. Al reține ionul fosforic cu mare energie și numai humusul îl poate desprinde și trece în soluția solului de unde este folosit de plante.

Un rol important are și temperatura din sol. S-a observat că atunci când temperatura solului a scăzut de la 21°C la 13°C disponibilitatea fosforului a scăzut cu 70%. De aceea în primăverile răcoroase, pe frunzele de porumb se observă pete de culoare violacee care indică o carență de fosfor.

3. Soluri cu asigurare slabă de azot se găsesc pe 5,1 mil. hectare. Lipsa azotului se resimte hotărâtor în nivelul și calitatea recoltelor.

Aprovizionarea optimă cu azot este atunci când IN (indicele de azot) este 3-6.

IN = (H x V) / 100  H – Conţinutul în humus (%); V – gradul de saturaţie în baze

Există multiple căi de îmbogățire a solului în azot care trebuie avute în vedere, în totalitatea lor, de către fermieri.

Cea mai directă măsură constă în aplicarea îngrășămintelor chimice cu azot. Trebuie să se administreze în cantități și în momente bine determinate, când plantele au nevoie și le pot consuma. Altfel, o parte din ele se poate pierde, în special prin levigare. Cu posibilități de furnizare treptată și timp îndelungat este azotul provenit din descompunerea materiei organice și în special a humusului.

Sursă importantă de azot este și activitatea microbiologică din sol, bacteriile fixatoare de azot, bacteriile care trăiesc în simbioză cu rădăcinile plantelor leguminoase (Ahizobium) ș.a.

4. Solurile cu reacție acidă existente pe 3,4 mil. ha sunt improprii majorității plantelor de cultură. Pentru a fi aduse într-o stare culturală favorabilă, măsura indicată este administrarea de amendamente calcaroase. Când pH-ul solului coboară sub 5,8 se aplică var ars, var stins ș.a. socotind 2-2,5 t/ha pentru o unitate pH, o dată la 5-6 ani.

5. Solurile cu reacție alcalină, când depă­șesc pH 8,5 devin nefavorabile culturilor și pe acestea se aplică amendamente cu gips (CaSO4 + 2H2O).

Aici Ca înlocuieşte Na din sol conform relaţiei Na2CO3 + CaSO4 CaCO3 + Na2SO4.

6. Suprafeţe cu grad de compactare ridicat existente pe 6,5 mil. ha îngreunează atât infiltrarea apei cât şi creşterea rădăcinilor. Pe aceste terenuri sunt necesare lucrări de afânare cu plugul prevăzut cu scormonitori, cu cizelul sau cu scarificatorul, în funcţie de adâncimea la care se găsesc straturile impermeabile. Dar trebuie avută în vedere, în permanenţă, reducerea trecerilor pe teren mai ales la grad de umiditate ridicat.

7. Alte suprafeţe cu tendinţă de a forma crustă, pe 2,3 mil. ha, care îngreunează răsărirea tinerelor plante, pătrunderea apei din precipitaţii, iar prin capilaritatea formată provoacă mari pierderi de apă prin evaporare. Crusta se formează pe solurile fără structură stabilă şi prin lucrarea necorespunzătoare a solului cu unelte ca grapa rotativă şi freza care provoacă prăfuirea solului.

8. Suprafeţe expuse eroziunii prin apă, pe 6,3 mil. ha, se găsesc pe terenurile cu anumite grade de înclinaţie a pantei. Pe acestea se va aplica o agrotehnică diferenţiată, în sensul că se vor cultiva cu specii de plante cu proprietăţi protectoare, ca ierburile perene, cerealele păioase, leguminoasele anuale şi pe suprafeţe mai reduse culturile prăşitoare, puţin protectoare.

Lucrările solului se vor executa numai paralel cu curbele de nivel, arăturile nu se grăpează şi se vor folosi, cu precădere, plugurile reversibile. Sistemele de cultură, în funcţie de înclinarea pantei, vor fi:

  • culturi în fâşii cu plante cu rol protector alături de prăşitoare;
  • culturi cu benzi înierbate;
  • sistemul de agroterase.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Posibilitățile de creștere a fertilității solului. Ce înseamnă un sol corect lucrat

Fertilitatea este o însușire fundamentală a solului. De-a lungul timpului, majoritatea oamenilor de știință din agricultură au elaborat definiții cât mai fundamentate științific din punct de vedere agronomic, agrochimic și biologic pentru însușirea solului numită fertilitate.

Pe scurt, fertilitatea este capacitatea solului de a asigura toți factorii necesari pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pe tot parcursul perioadei de vegetație, până la recoltare. Solul, corect lucrat, asigură în condiții optime regimul aerohidric și de nutriție al plantelor.

Ce presupune un sol corect lucrat?

– presupune că este necesar să se intervină cât mai puțin asupra solului pentru a evita fenomenul de tasare-compactare;

– să nu se lucreze când solul este foarte uscat sau umed deoarece rezultă bolovani care pentru mărunțire solicită lucrări energice care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului;

– solul prăfuit produce crustă (scoarță) care îngreunează răsărirea plantelor și împiedică accesul aerului (oxigenului) și eliminarea CO2, cu efecte negative asupra sistemului radicular; totodată, împiedică pătrunderea apei care băltește sau se scurge la suprafața solului, deci se pierde;

– solul nu trebuie să fie nici prea afânat, deoarece se intensifică circulația aerului în sol ducând la pierderea apei prin evaporare, la infiltrarea apei la adâncimi mai mari decât nivelul sistemului radicular și, totodată, se intensifică procesul de mineralizare a materiei organice din sol, la scăderea conținutului în humus;

– solul trebuie să aibă densitatea aparentă (d.a.) de 1-1,4 g/cm3, iar porozitatea totală să fie de 44-53%, din care porozitatea de aerație de 15-30%. În asemenea condiții aerul și apa se găsesc în proporții optime, este favorizată activitatea microbiologică din sol, asigurând o bună nutriție a plantelor.

În astfel de condiții se va observa și un număr destul de mare de râme în sol, care constituie un indiciu al fertilității.

Tabelul 1 – Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

tabel 1 articol fertilitate soluri

Tabelul 2 - Aprecierea gradului de aprovizionare a solului cu elemente nutritive pe 0-20 cm (kg/ha)

tabel 2 articol fertilitate soluri

Cum se poate interveni pentru creșterea fertilității solului?

Se poate interveni, în primul rând, prin lucrarea corectă a solului, așa cum am arătat mai sus:

– prin aplicarea de îngrășăminte organice și a tuturor resturilor vegetale prin care se asigură o activitate biologică intensă în sol și deci furnizarea de elemente nutritive pentru plante;

– printr-o fertilizare chimică echilibrată pe baza buletinului de cartare agrochimică și cu evitarea poluării;

– prin aplicarea de amendamente, când este necesar, să se corecteze pH-ul solului pentru a-l aduce în apropiere de neutru (pH 6,8-7,2);

– prin executarea de drenaje unde este necesară evacuarea surplusului de apă;

– prin aplicarea irigațiilor care, în condițiile actuale, anii secetoși sunt tot mai frecvenți;

– prin alcătuirea de asolamente raționale, cu prezența solei amelioratoare și cu asigurarea unei bune structuri a solului;

– prin măsuri integrate de limitare a atacului de boli, de dăunători și de infestare cu buruieni;

– prin creșterea conținutului solului în elemente nutritive accesibile plantelor, așa cum se prezintă în tabelul 1.

La aceste măsuri bine asigurate este necesar să se folosească soiuri și hibrizi cu potențial de producție ridicat, capabili să valorifice la maximum condițiile de fertilitate create. O privire de ansamblu asupra gradului de fertilitate potențială a unui sol lutos se poate urmări în tabelul 2.

Din cele de mai sus rezultă că stă la îndemâna fermierilor să ia toate măsurile care pot duce la creșterea fertilității solului.

Prof. dr. univ. Vasile POPESCU

Nivelarea, un pericol major care duce la degradarea solului

Tranziţia: vechiul devine dăunător, noul trebuie acomodat

Nivelarea s-a făcut prezentă timid, la început de secol 18, odată cu apariţia primelor semănători, motivată fiind de necesitatea acoperirii uniforme a seminţelor. Nivelarea era aproximativă, rămâneau suficienţi bulgări, pentru ca impactul atmosferic cu suprafaţa să fie prietenos.

Pe măsură ce mijloacele tehnice mărunţesc mai bine solul şi nivelarea se face mai „grădinăreşte“ impactul atmosferic devine tot mai agresiv, în special în a doua parte a secolului 20, când mărunţirea şi afânarea solicită compactare, tăvălug şi timid apare tasare pe rând cu nivelat.

La începutul secolului 21 (la noi) evoluţia tehnică a mecanizării s-a axat pe tractoare de mare putere, însoţite de maşini performante de mare randament, obţinut prin viteză mare de lucru, unde grija faţă de protejarea solului lipseşte, iar nivelarea după tasarea pe rând, în mare viteză, pulverizează drastic şi, odată cu schimbarea galopantă a climei, se măreşte alarmant efectul destructiv asupra solului.

Situaţia actuală este de tranziţie, nivelarea după tasare este menţinută „din obicei“ şi, sub motivarea acoperirii unor seminţe rămase accidental neacoperite, astfel, câştigându-se un leu, se pierde o sută.

În prezent se întrunesc trei factori care mai de care mai agresivi; nivelarea după tasarea pe rând, inutilă şi dăunătoare; evoluţia galopantă, agresivă a climei şi Sistemul colonial de exploatare a celor 30-40% din suprafaţa agricolă a ţării (conform Studiului).

Nivelarea şi-a încheiat ciclul, de cca 300 de ani. Să recapitulăm: impactul pe care l-a realizat şi îl mai realizează încă presupune: pulverizarea drastică a solului are loc eroziunea sub influența apei şi a vântului, grăbind deşertificarea; amplifică temperatura pozitivă sau negativă, până la îngheţul plantelor, şi măreşte starea de secetă.

Aspecte

Cercetări făcute între anii 1996-2000 de dr. ing. Marioara Nicolăescu la Stațiunea Valul lui Traian.

Poligonul în care s-au făcut determinările privind termometria comparativă cu suprafaţa netedă, precum şi evaporarea pe segmente de puncte cardinale cu 3 evaporimetre originale, brevetate la OSIM, au scos în evidență aspecte care ne conving de puternica eficacitate a rigolei în calea curenţilor de aer.

Progresul tehnic firesc intră în decor: urmele tasării pe rând, o modelare poziţionată a solului (faţă de vântul dominant). Schimbă radical impactul atmosferic cu suprafaţa astfel semănată şi creează condiţii pentru un spor de recoltă de peste 10%.

Iată motivaţia:

1. bilanţ mărit al apei din precipitaţii;

2. reduce eroziunea sub influența apei şi a vântului;

3. atenuarea frecvenţei curenţilor de aer care reduc eroziunea eoliană; reduc evaporarea apei, a temperaturilor pozitive şi negative, protejând plantele la îngheţ.

Ing. Eugen FLOREA

Cum trebuie pregătit patul germinativ?

Marii agronomi apreciau că, pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru germinarea semințelor, este necesar „pat tare și plapumă moale“ (fig. 1).

nr3 patulgerminativ fig1

Un pat germinativ bun asigură un semănat de calitate, germinarea și răsărirea uniformă a plantelor, realizarea densității optime și, în final, recolte ridicate, de bună calitate.

Pregătirea necorespunzătoare a patului germinativ, prin lucrări adânci, cu denivelări și mari pierderi de apă, face ca sămânța să fie încorporată la adâncimi diferite, cu germinarea și răsărirea eșalonate, goluri în cultură, nerealizarea densității și plante debilitate, ușor concurate de buruieni și atacate de agenți fitopatogeni.

S-a demonstrat că o plantă de porumb răsărită cu întârziere, când plantele vecine au 2 frunze, înregistrează un minus de producție de 30%.

Cerințele agrotehnice la pregătirea patului germinativ sunt:

– afânarea și mărunțirea solului să se execute numai până la adâncimea de semănat;

– să se realizeze prin cât mai puține treceri;

– să se încorporeze uniform îngrășămintele și erbicidele volatile aplicate;

– să se folosească grape cu colți sau combinatorul, cel mai indicat (fig. 2), și nu grapa cu discuri.

nr3 patulgerminativ fig2

Folosirea grapei cu discuri în primăvară, pentru sfecla de zahăr, de exemplu, a dus la reducerea densității culturii cu 30%.

Patul germinativ este optim pregătit când are parametrii din tabelul 1.

nr3 patulgerminativ tabel1

Pentru cerealele păioase se cere ca sub nivelul de încorporare a seminței densitatea aparentă (Da) să fie de 1,2-1,3 g/cm3, cu menținerea capilarității și ascensiunea apei la semințe, iar deasupra seminței stratul de sol să fie afânat, cu densitatea aparentă 1,1-1,2 g/cm3 pentru a asigura accesul ușor al aerului și căldurii (vezi fig. 1).

Condițiile de calitate la pregătirea patului germinativ se pot urmări în tabelul 2.

nr3 patulgerminativ tabel2

Din cele de mai sus, pentru activitatea practică rezultă următoarele:

– pentru culturile de primăvară terenul să intre în iarnă afânat, mărunțit și nivelat (suprafețele nelucrate să se definitiveze în ferestrele iernii);

– primăvara, pentru culturile din urgența I, patul germinativ se poate pregăti numai printr-o singură trecere cu grapa cu colți reglabili, în special pentru culturile cu semințe mici;

– pentru culturile care se însămânțează mai adânc (mazărea) se va lucra cu combinatorul până la adâncimea de încorporare a seminței;

– pentru culturile însămânțate mai târziu, în cazul când apar buruieni, se va lucra cu grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă, când buruienile sunt slab înrădăcinate, iar în preziua sau în ziua semănatului se va lucra cu combinatorul până la adâncimea de semănat a fiecărei culturi.

Regula de bază: pregătirea patului germinativ până la adâncimea de semănat. Pentru a înțelege consecințele abaterilor de la această regulă oferim un exemplu: cultura sfeclei de zahăr.

a) când patul germinativ s-a pregătit până la 8 cm, la semănat unele semințe ajung la 8 cm, altele la 4-5-6 cm. Cele de la 4-5-6 cm nu au germinat pentru că nu au avut suficientă apă, nefiind în legătură cu substratul așezat, cu capilare prin care se ridică apa. Ele germinează după eventualele ploi; cele ajunse la 8 cm au germinat dar, având substanțe de rezervă, nu au reușit să ajungă la suprafață;

b) când patul germinativ s-a pregătit corect, la adâncimea de semănat însă, prin treceri repetate cu grape, tăvălugi, combinator care au pulverizat solul și au format crustă, semințele au germinat, dar nu au putut străbate crusta sau au răsărit parțial și debilitate;

c) când terenul a fost pregătit din toamnă, iar în primăvară s-a efectuat pregătirea patului germinativ printr-o singură trecere, până la adâncimea de semănat, s-au obținut cele mai bune rezultate.

Prin urmare, lucrării de pregătire a patului germinativ trebuie să i se acorde un maxim de atenție deoarece de aceasta vor depinde, în mare parte, nivelul și calitatea recoltelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Să urmărim cu atenție reacția solului

Ce este reacția solului?

Reacția solului este dată de concentrația ionilor de hidrogen (H+), care dau aciditatea solului și, a ionilor de oxidril (OH–), care dau alcalinitatea (bazicitatea) solului și care se exprimă în valori pH. Valorile pH-ului sunt cuprinse între 1 și 14. Când cantitatea de ioni de H+ este egală cu cea a ionilor OH – solul are pH-ul 7, adică neutru. Valorile mai mici de 7 exprimă aciditatea, iar cele mai mari de 7 exprimă alcalinitatea solului. Majoritatea plantelor de cultură preferă reacția neutră sau slab acidă și slab alcalină cu pH-ul cuprins între 5,81 și 8,40.

Ce importanță prezintă reacția solului?

Reacția solului influențează activitatea biologică din sol și unele procese fizico-chimice. Ea ne indică ce culturi se pretează pe fiecare parcelă, ce îngrășăminte să folosim și dacă este necesar să fie corectată reacția solului prin aplicarea de amendamente.

Cum se determină reacția solului?

Recunoașterea reacției solului se poate face pe baza florei spontane cu plante indicatoare, și anume:

– unde se întâlnește țepoșica (Nardus stricta) este un sol puternic acid;

– unde crește măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella) este un sol acid;

– unde crește floarea paștelui (Anemone nemorosa) este sol slab acid spre neutru.

Reacția solului se poate determina și în câmp de către fermier, cu ajutorul pehametrului (fig. 1). Acesta este format dintr-o plăcuță de porțelan pe care se găsește o scobitură semisferică continuată cu un șanț în formă de T. Pe ambele margini ale șanțului se găsește o scară de culori notate de la 4 la 9 care reprezintă pH-ul. Pehamentul este însoțit de o sticluță care conține o soluție indicatoare.

Din parcela din câmp se ia puțin sol mărunțit și se pune în scobitură peste care se toarnă soluția indicatoare. Se amestecă bine, se lasă să se limpezească și apoi se înclină plăcuța, iar lichidul colorat trece în șanțul în formă de T. Se compară culoarea lichidului cu culorile de pe plăcuță și unde corespunde se citește pH-ul.

Desigur, cea mai corectă determinare a reacției solului se face în laboratoare specializate.

Care sunt treptele valorice ale reacției solului?

– se consideră sol cu reacția puternic acidă când are pH-ul sub 5

– moderat acidă  pH – 5-5,8

– slab acidă               – 5,8-6,8

– neutră                      – 6,8-7,2

– slab alcalină          – 7,2-8,4

– alcalină         peste 8,4

Suprafața ocupată cu soluri acide în țara noastră este de 3,4 milioane ha, iar în soluri alcaline de 220.000 ha.

Ce pierderi de recoltă se înregistrează pe solurile cu pH acid?

                             grâu              porumb

– la pH 5,8 se pierde 5% și  5% din producție

–          5,6               10%     8%

–          5,2               20%   15%

–          4,8               2%     23%

Se constată că, pe măsură ce crește aci­ditatea, scade producția.

Care sunt coeficienții de utilizare a fosforului în funcție de pH?

– la pH 5,0-5,5 coeficientul de valorificare este 15

–          5,5-6,0            20

–          6,0-6,5            25

–          6,5-7,0            30

–          7,0-7,5            20

–          7,5-8,0            15

Se constată că la reacția neutră se utilizează cel mai bine fosforul.

Cum se comportă culturile agricole față de reacția solului?

– culturi puțin rezistente la aciditate sunt: grâul, orzul, lucerna, sfecla, rapița;

– culturi potrivit de rezistente la aciditate sunt: floarea-soarelui, porumbul, mazărea, fasolea;

– culturi care suportă aciditatea sunt: cartoful, secara, ovăzul și lupinul.

Cum se comportă microorganismele față de reacția solului?

Bacteriile nitrificatoare cu pH de 6,5-7,9; cele amonificatoare, de 7,0, iar cele din nodozități 6,5-7.

Cum se ține seama de reacția solului la aplicarea îngrășămintelor?

Pe solurile cu reacție acidă nu se vor aplica îngrășăminte chimice cu reacție fiziologică acidă, de exemplu Sulfatul de amoniu (NHn)2SO4, iar pe cele alcaline nu se folosesc îngrășăminte cu reacție fiziologic alcalină, ca azotatul de calciu (CaNO3).

Cum se poate corecta reacția solului?

Reacția solului se poate corecta prin aplicarea de amendamente. Pe solurile acide, care au pH-ul sub 5,8, se aplică amendamente calcaroase socotindu-se câte 2 t pentru fiecare unitate pH. Ele se repetă la fiecare 5-6 ani. Mai des utilizate sunt carbonatul de calciu (CaCO3) și hidroxidul e calciu Ca(OH)2.

Prin calcarizare se reduce acțiunea toxică a Al mobil, se intensifică activitatea microbiologică din sol și se îmbunătățește structura solului. Pe solurile cu pH-ul de peste 8,5 se aplică gips (CaSO4 . H2O)

Prin urmare, starea chimică a solului trebuie să fie în atenția fiecărui fermier deoarece acesta are multiple influențe asupra activității din sol și asupra plantelor și, în final, asupra nivelului și calității recoltelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Lucrările solului în „ferestrele iernii“

Reușita culturilor de primăvară este condiționată, în primul rând, de modul cum a fost pregătit terenul din toamnă sau, cel mai târziu, în „ferestrele iernii“.

Practica a demonstrat că este necesar să se considere culturile de primăvară drept culturi de toamnă în ceea ce privește pregătirea terenului, și în special cele însămânțate în urgența I.

Ideal ar fi ca toate suprafețele destinate culturilor de primăvară, la ieșirea din iarnă, să fie mărunțite și nivelate, zvântate uniform, cu cât mai puține intervenții asupra solului în primăvară și cu posibilități de însămânțare a fiecărei culturi în epoca optimă.

O arătură corect realizată, cu plugul în agregat cu grapa stelată, nu mai are nevoie de alte intervenții. Este regretabil că nu se mai folosește grapa stelată și asta deoarece plugurile reversibile și cele cu mai multe trupițe nici nu sunt prevăzute cu suport pentru grapă.

Care este situația terenurilor la intrarea în iarnă?

a) O parte din suprafețe au fost arate din vară sau în toamnă la umiditate corespunzătoare și se prezintă bine mărunțite și nivelate. Ele vor fi destinate însămânțării culturilor din urgența I (mazăre, orz, ovăz, muștar, lucernă, sfeclă de zahăr).

b) Alte suprafețe au fost lucrate când solul era uscat, rezultând bolovani greu de sfărâmat. În urma precipitațiilor căzute și prin fenomenul de îngheț-dezgheț, bolovanii devin sfărâmicioși. În funcție de gradul de denivelare, aceste suprafețe se vor lucra cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili, când denivelarea este mai mare, sau numai cu grapa cu colți reglabili la o denivelare mai mică. Deplasarea agregatului se va face oblic sau perpendicular pe direcția arăturii.

c) Se întâlnesc și suprafețe care nu au fost lucrate și conțin resturile vegetale de la culturile anterioare. Mai întâi trebuie tocate resturile vegetale și aceasta se poate face când solul este înghețat, evitând tasarea, după care se execută arătura nu mai adânc de 15-18 cm, în funcție de cantitatea de resturi vegetale.

Arătura se efectuează când solul nu este acoperit cu zăpadă și este zvântat la suprafață sau chiar dacă are un strat subțire de zăpadă, dar porțiunea înghețată se găsește la adâncime mai mare.

Până la desprimăvărare mai cad precipitații, se mai succed fenomenele de îngheț-dezgheț astfel ca la apropierea semănatului terenul să fie mărunțit, nivelat și bine aprovizionat cu apă.

De ce sunt preferate lucrările solului în „ferestrele iernii“?

Pentru că până la desprimăvărare se succed câteva alternanțe ale fenomenului de îngheț-dezgheț cu influențe favorabile asupra însușirilor solului. În acest interval mai cad precipitații care pot fi înmagazinate și păstrate mai bine în sol. Prin experiențe s-a demonstrat că în terenul lucrat s-au acumulat 21,9% din precipitații, iar în cel nelucrat 10,2%.

Totodată, se conservă mai bine apa în sol deoarece în primăvară nu se mai răscolește pământul, el fiind mărunțit și nivelat. În acest caz mai este necesară doar o lucrare cu grapa cu colți reglabili când se pot pierde 3 mm din apa din sol sau cu combinatorul, când se pot pierde până la 6 mm. Altfel, ar fi necesară lucrarea cu grapa cu discuri care provoacă pierderi de apă de 12,8 până la 29 mm.

În perioada de iarnă sunt tractoarele disponibile și nu sunt retrase de la alte lucrări cum s-ar întâmpla în primăvară.

Foarte important este faptul că, terenul fiind pregătit din iarnă, se poate asigura semănatul în epoca optimă cu avantajele cunoscute asupra nivelului și calității recoltelor.

De ce trebuie evitată arătura de primăvară?

Pentru a efectua arătura în primăvară este necesar să așteptăm zvântarea terenului și astfel se depășește epoca optimă de semănat.

Prin lucrările ulterioare arăturii, de pregătire a patului germinativ, se produc tasarea și compactarea solului, se distruge structura, se prăfuiește solul creând astfel condiții pentru formarea crustei.

Semănatul în arătură proaspătă, înfoliată, în teren neașezat face ca să­mânța să ajungă la diferite adâncimi, cu răsărire neuniformă și densitate redusă. Totodată, s-a pierdut foarte multă apă.

Rezultatele experimentale demonstrează faptul că prin arătura de primăvară se înregistrează minusuri de producție de 15-25% la porumb, 30-40% la floarea-soarelui, iar la culturile din urgența I pierderile ajung la 50% sau chiar la compromiterea acestor culturi.

Analizând comparativ arătura efectuată în diferite etape pentru cultura porumbului se constată că, față de arătura de primăvară, s-au înregistrat sporuri de producție de 2.500-3.500 kg/ha în arătura de vară, de 1.500-2.500 kg/ha în arătura de toamnă și de 800-1.500 kg/ha atunci când s-a arat în „ferestrele iernii“.

Prin urmare, arătura din timpul iernii nu este cea mai favorabilă culturilor agricole, dar este net superioară arăturii de primăvară.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cum se poate aprecia natura solului și starea de umiditate în câmp?

Nu rareori specialiștii agronomi sunt puși în situația să preia noi suprafețe în cultură din zone necunoscute. În acest caz, o primă preocupare este să viziteze parcelele respective și să stabilească: dacă au drum de acces practicabil, dacă este teren plan sau cu ceva pantă, dacă pe suprafața respectivă se găsesc crovuri în care băltește apa și, mai ales, să marcheze eventualele obstacole în interiorul parcelelor.

Într-o fază următoare trebuie stabilită natura solului din parcelele respective. Aceasta se apreciază cu ochiul liber luând solul, ușor umezit, în palmă și încercând să-l modelezi sub formă de sferă, de suluri, de inele și de panglici, după care să concluzionezi:

a) Este sol nisipos dacă este foarte aspru la pipăit, nu se poate modela, nu este plastic și nu murdărește mâna. Solul respectiv nu are coeziune, iar grăunții de nisip nu sunt legați.

b) Este sol nisipo-lutos dacă este aspru la pipăit, are o slabă plasticitate și nu se modelează, dar murdărește degetele. Are ceva coeziune și formează agregate ușor friabile (sfărâmicioase).

c) Este sol luto-nisipos când este tot aspru la pipăit, dar este ceva mai plastic și se poate modela sub formă de sferă; se pot forma și suluri dar se rup ușor.

d) Este un sol lutos când are aspect făinos la pipăit, are plasticitate moderată, se pot forma sfere, suluri care se crapă ușor și inele care se rup ușor.

e) Este sol argilos când este alunecos, are plasticitate ridicată, se pot forma sfere și suluri, inele care se crapă ușor și panglici lucioase care se rup ușor.

În final, se trece la aprecierea organoleptică a umidității solului.

a) Se consideră sol uscat când prin strângere în palmă nu formează bulgăre, prin umezire se închide la culoare, iar când se lucrează iese praf. În acest caz are 15-18% umiditate.

b) Se consideră sol reavăn când la pipăit dă senzația de răcoare, dar nu umezește hârtia, iar când se lucrează nu iese praf. În aceste condiții solul are 18-25% umiditate.

c) Sol jilav este atunci când prin strângere în pumn se formează bulgăre, este plastic, prin presare se umezesc degetele, iar prin uscare se decolorează. Bulgărele format, eliberat de la înălțimea de 1 m, când atinge solul se desface în agregate. Are 25-30% umiditate.

d) Sol umed este atunci când umezește degetele sau hârtia fără presare. Prin strângere rezultă picături de apă. Este plastic și când se lucrează se lipește de unelte. Are 30-40% umiditate.

e) Sol ud se consideră atunci când este îmbibat cu apă care se separă fără presare, murdărește mâna, are plasticitate mare, iar bulgărele format în mână prin cădere se turtește. Are 40-50% umiditate.

În funcție de starea de umiditate se stabilesc și indicii hidrofizici ai solului. (vezi tabel în revistă).

De observat că, dacă după o perioadă secetoasă nivelul apei din sol a ajuns la coeficientul de ofilire, o ploaie de 20 mm poate asigura plantelor 18 mm pe solul nisipos, 8 mm pe solul lutos, iar pe solul argilos plantele nu primesc nimic.

Caracteristicile hidrofizice ale solului și influența lor asupra indicatorilor tehnico-economici. (vezi tabel în revistă).

Se observă că pe solul greu, cu conținut ridicat de argilă, rezistența la arat este dublă, capacitatea de lucru se reduce, iar consumul de combustibil crește foarte mult. Din aceste motive este necesar să cunoaștem bine ce categorii de sol avem în fermă, care este gradul de umiditate și, în funcție de acestea, să se stabilească momentul executării lucrărilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Prezența râmelor, criteriu important de apreciere a fertilității solului

Prezenţa râmelor într-un teren arabil ne indică faptul că acel teren are o fertilitate bună, favorabilă culturilor agricole.

Râma este considerată un plug biologic care sapă galerii până la 1 m adâncime.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul și intestinele, care constituie traseul digestiv și care interesează în activitatea lor din sol. Ele se hrănesc cu materia organică pe care o preiau cu tot cu sol și se apreciază că prelucrează anual cantități importante de pământ pe care îl îmbogățesc în acizi aminici și lianți biologici favorabili structurării solului.

Râmele au mare rol în amestecarea materiei organice din sol, în formarea de complexe argilo-humice, în aerația și drenarea solului.

Prin urmare, râme multe înseamnă că există cantități importante de materie organică, deci mult humus care asigură o bună structurare a solului și un regim aerohidric și de nutriție favorabil creșterii și dezvoltării plantelor, precum și un potențial pentru recolte bogate și de bună calitate.

În sol se găsesc mai multe feluri de râme, dar cea mai răspândită este Lumbricus terrestris. În Europa s-au înregistrat 400 specii de râme.

Se estimează că se găsesc chiar 40-60 râme/m2, iar dacă solul are suficientă materie organică, temperatura și umiditatea sunt potrivite, se poate ajunge la 400 exemplare/m2.

Râmele pot descompune și materialele greu degradabile ca celuloza, lignina și amidonul, iar într-o zi pot fi degradate cantități egale cu jumătate din greutatea corpului lor și transformate în humus.

Se apreciază că în câteva decenii întregul strat arabil trece prin intestinul râmelor.

Marele naturalist Ch. Darwin (1809-1882) a studiat amănunțit activitatea râmelor și el afirma: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor.“

Râmele activează în stratul superficial al solului primăvara și toamna, iar în timpul verii și iarna se retrag în profunzime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute și pot muri la temperaturi negative de 1-2°C.

În solul cu râme cantitatea de fixatori de azot este de 100 ori mai mare. Deci, solul cu multe râme este bogat în humus, este bine structurat, conține mai mult azot, este poros şi fertil.

Într-un profil al solului se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din acțiunea organismelor din sol și sunt reprezentate prin:

– coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor;

– cervotocine – canale realizate de râme sau alte animale mici.

În ultimul timp râmele sunt folosite pentru obținerea:

– Extractului lichid de humus de râmă;

– BioHumusSolului.

La acestea se folosește o anumită specie de râme, Eisenia foetida.

Rezultă că, dacă dorim să avem sol cu fertilitate ridicată și cu cheltuieli minime trebuie să dăm de lucru râmelor prin asigurarea a cât mai multă materie organică și prin realizarea unei porozități și umidități favorabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Salcâmul, rentabil pe orice tip de sol

Considerat de unii o „pacoste“ în propria livadă, salcâmul se dovedeşte a fi o specie rentabilă pentru cei care se hotărăsc să înfiinţeze o cultură „ca la carte“. Originar din America de Nord, salcâmul a fost introdus în ţara noastră încă din anul 1852, iar principalul avantaj al acestei culturi este adaptabilitatea foarte mare la orice tip de sol, chiar şi la cele care prezintă un slab potenţial agricol. Pentru a afla cât mai multe detalii despre rentabilitatea şi beneficiile unei culturi de salcâm am apelat la cunoştinţele domnului inginer silvic Ruben Dudău, unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai acestei specii.

Înfiinţarea culturii

Salcâmul este o specie cu valoare silviculturală, socială, economică şi, nu în ultimul rând, ornamentală. Producţiile însemnate de masă lemnoasă, pe care le oferă începând de la vârste mici şi până la 80-100 de ani, plus numeroasele întrebuinţări pe care le poate da lemnului întregesc valoarea acestei specii. De asemenea, salcâmul este considerat una dintre principalele specii melifere din România, mierea de salcâm fiind una dintre cele mai apreciate produse apicole atât de cei din industrie, cât şi de consumatori.

Chiar dacă în popor este cunoscut ca fiind o specie invazivă, pentru a înfiinţa o cultură de salcâm este totuşi nevoie de anumite lămuriri tocmai pentru ca rezultatele să fie conforme cu aşteptările.

Plantarea se realizează fie primăvara, fie toamna, iar atenţia principală trebuie acordată alegerii puieţilor, aceştia având grosimi diferite – 8, 6 sau 4 mm, iar preţul este cuprins între 0,2 lei - 0,.5 lei/bucata. Odată aleşi puieţii, se încep lucrările de pregătire a terenului care, indiferent că a fost utilizat în agricultură ori a devenit disponibil în urma defrişărilor altor specii de arbori, trebuie pregătit corespunzător. Chiar dacă poate părea doar o cultură forestieră, iar terenul nu ar avea nevoie de lucrările ce se aplică în cadrul culturilor agricole, puieţii de salcâm au nevoie ca solul să fie bine pregătit pentru a avea o dezvoltare corespunzătoare. În primul rând terenul trebuie curăţat, apoi arat şi chiar discuit, iar dacă nu a fost folosit foarte mult timp este necesară şi scarificarea. Adâncimea necesară pentru plantare diferă în funcţie de tipul de sol şi este cuprinsă între 8-15 cm, pentru cele cu un conţinut mare de nisip, şi 20-40 de cm pentru solurile care au fost împădurite. Salcâmul se dezvoltă foarte bine dacă beneficiază de un teren bine aerisit.

Pentru înfiinţarea unei culturi ce se întinde pe 1 ha sunt necesari între 5.000-7.000 de puieţi, în staţiuni de bonitate superioară, sau 8.000 – 10.000 în staţiuni de bonitate inferioară. Numărul de puieţi variază nu doar în funcţie de tipul terenului, ci şi în funcţie de tipul de cultură ales. Numărul mai mic de puieţi este recomandat pentru culturile a căror recoltare se va face când lemnul este la maturitate, iar culturile cu până la 10.000 de plante sunt cele agrosilvice, prin care se produce biomasă şi recoltarea se face la 1-2 ani, sistemul de plantare aplicat în cazul acesta fiind de 2 metri între rânduri şi 1 metru între puieţi.

Domnul inginer Dudău a realizat inclusiv un cost mediu pe care l-ar presupune înfiinţarea unui hectar de pădure de salcâm: 1.000 de lei sunt necesari pentru achiziţionarea puieţilor, 5.000 de puieţi cu un cost de 0,2 lei/bucata, la care se adaugă cheltuielile privind pregătirea terenului – 700 de lei şi alţi 300 de lei sunt necesari pentru cultivarea puieţilor în teren, un total de 2.000 de lei care asigură în 3-4 ani de la plantare propria pădure de salcâm.

„Au înnebunit salcâmii...“

Adaptabil la condiţiile de mediu vitrege, salcâmul, faţă de alte specii forestiere, are o creştere rapidă, în 2 ani poate ajunge la înălţimea de 2-3 metri şi are un ritm alert de înmulţire. O astfel de plantaţie devine rentabilă după 2-4 ani dacă lemnul este valorificat pentru cozi de unelte, însă adevărata producţie se poate observa după 15 ani, atunci când lemnul poate atinge volumul dorit. Însă profitul în urma înfiinţării unei plantaţii poate fi resimţit şi mai repede deoarece, la cultura agroforestieră, după 2 ani sunt suficiente flori pentru a obţine miere de salcâm. Însă, după 10 ani, atunci când se spune că „înnebunesc cu adevărat salcâmii“, se pot obţine chiar şi 1.000 de kg/ha. Odată cu trecerea fiecărui an, nectarul este tot mai mult şi mai calitativ.

Recoltarea lemnului poate fi realizată chiar şi după 2 ani de la plantare, însă producţia adevărată se obţine după 10-15 ani. Lemnul de salcâm poate fi folosit pentru foc, în construcţii – pentru mobilă şi parchet sau stâlpi pentru gard.

Chiar dacă acest tip de cultură nu este foarte cunoscută la noi în ţară sunt speranţe că rentabilitatea acesteia va fi dovedită şi vor fi tot mai mulţi adepţi care îşi vor înfiinţa propria pădure de salcâm, valorificând astfel chiar şi terenurile cu potenţial slab.

Loredana Larissa SOFRON

Ce influenţează umiditatea solului

Problema acumulării şi conservării apei în sol este preocuparea principală a tuturor agricultorilor. În special pentru semănăturile din toamnă este necesar ca, pe perioada de vară, după recoltarea culturilor timpurii, să se efectueze acele lucrări care asigură în cele mai bune condiţiuni problema apei.

În acest scop s-a organizat o experienţă în care s-au efectuat lucrările solului în vară, la o umiditate foarte scăzută (6,4% în stratul 0-10 cm), iar următoarele determinări de umiditate s-au făcut în preajma semănatului (10 octombrie).

Datele obţinute din aceste determinări sunt înscrise în tabelul 1.

Din analiza acestor date se pot desprinde următoarele concluzii:

1. Executarea unei lucrări superficiale, în perioada de vară, cu combinatorul echipat cu organe active tip săgeată dă cele mai bune rezultate. Aceasta deoarece organele active lucrează la mică adâncime, taie miriştea şi buruienile pe dedesubt fără a răscoli solul. Materialul tăiat se amestecă cu solul în stratul superficial formând un mulci care este foarte favorabil pătrunderii în sol a apei provenite din precipitaţiile din perioada de vară-toamnă şi împiedică pierderea apei prin evaporare.

În preajma semănatului solul conţine 21% apă, optimă pentru germinarea, răsărirea şi creşterea plantelor în perioada de toamnă.

2. Când lucrarea s-a executat cu combi­natorul echipat cu organe active tip daltă, acestea răscolesc solul mai mult şi o parte din apa acumulată se pierde, în toamnă găsindu-se 17-19% apă în sol.

3. La lucrarea cu cizelul, acesta afânează solul pe o adâncime mai mare şi pe urma organelor active rămân un fel de galerii prin care pierderile de apă sunt mai mari. S-au reţinut 17-18% din umiditate.

4. Lucrarea cu grapa cu discuri care răscoleşte şi denivelează terenul face ca pierderile de apă să fie mai mari. Se ajunge la 17-18% umiditate.

5. Efectuarea arăturii cu plugul realizează cea mai puternică afânare evaporare deoarece terenul rămâne denivelat şi înfoiat. În lipsa grapei stelate, prin pierderile de apă se ajunge să rămână doar cu 12%. De aceea este obligatoriu ca plugul să lucreze în agregat cu grapa stelată care asigură o mărunţire, nivelare şi „aşezare“ a solului.

Desigur că nu este indicat să se lucreze solul foarte uscat sau, dacă este absolut necesar, se vor efectua doar lucrări superficial.

Acum se dispune de utilaje moderne din care se pot alege cele mai corespunzătoare scopului urmărit.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Protejarea solului, în responsabilitatea fermierilor

2015 este considerat Anul Internaţional al Solului, motiv pentru care compania Timac Agro România a organizat conferinţa Împreună avem grijă de plantă, dar şi de sol, la care au participat specialişti din domeniul agricol care au semnalat importanţa cunoştinţelor în domeniul fertilizării.

Marius Marica, director de marketing Timac Agro, semnalează faptul că 40% din producţie se datorează nutriţiei, iar aplicarea produselor corespunzătoare tipului de sol poate duce la dublarea producţiei şi la menţinerea elementelor corespunzătoare pentru a nu se ajunge la sărăcirea terenului.

Prezent la eveniment, Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR, a subliniat faptul că, pentru a avea o agricultură performantă, trebuie realizată în cunoştinţă de cauză. „Peste 50% din fermierii din România nu au citit nici măcar o revistă de speciali­tate în materie de fertilizare. Au auzit ei că azotul face bine la orice cultură şi caută să dea cât mai mult ca să aibă porumbul mare. În realitate nu fac altceva decât să distrugă echilibrul din sol“, susţine Baciu.

Un alt aspect semnalat în cadrul conferinţei a fost acela al importanţei realizării analizelor de sol înaintea aplicării fertilizanţilor. „În ultima perioadă ne-am concentrat atenţia doar pe atragerea banilor europeni în agricultură şi am neglijat cea mai importantă resursă pusă la dispoziţia agricultorilor în mod natural - pământul. Ne lăudăm că avem cea mai frumoasă ţară, cele mai fertile terenuri arabile, dar nu ştim cum să le valorificăm în mod eficient. Este o crimă nu doar pentru sol, dar şi pentru buzunarul fermierului să aplici îngrăşăminte fără ca măcar să faci o analiză simplă de sol, pentru a vedea în mod clar ce îţi lipseşte şi cum poţi corecta“, semnalează Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

Loredana Larissa SOFRON

Ce ştim despre starea de sănătate a pământului

Solul reprezintă condiţia esenţială pentru existenţa pe Terra a unei părţi însemnate a vieţii, inclusiv a omului.

Dr. ing. Mihail Dumitru – directorul Institutului de Cercetări Pedologice şi Agrochimice, făcând o radiografie asupra solului din ţara noastră, pune şi diagnosticul: este „bolnav“. Prezintă totodată principalele simptome:

• seceta afectează peste 7 mil. ha, eroziunea se întinde pe 6,3 mil. ha;

• sunt cu exces de apă 3,5 mil. ha, au conţinut mic şi foarte mic de humus 7,5 mil. ha;

• au conţinut mic şi foarte mic de azot peste

5 mil. ha, au conţinut mic şi foarte mic de fosfor 6,9 mil. ha, iar conţinut scăzut de potasiu 780.000 ha.

Dr. Dumitru concluzionează că, în ultimii 20 de ani, s-a pierdut o clasă de fertilitate a solului ca urmare a tehnologiilor de cultură necorespunzătoare.

Acad. Cristian Hera, vicepreşedintele Academiei Române, menţionează că mitul pământului bogat în România a dispărut deoarece s-a practicat o agricultură de tip minerit, doar am extras din sol cantităţi importante de elemente nutritive (cu fiecare recoltă de cereale 300-400 Kg NPK/ha), dar înapoi nu am dat decât cantităţi foarte reduse (30-40 kg/ha s.a., faţă de 300-500 kg/ha s.a. cât dau unele ţări din UE).

Ce măsuri se impun?

1. Anii secetoşi devin tot mai frecvenţi, astfel încât este obligatorie reamenajarea suprafeţelor irigate cu tehnologii moderne, cu consumuri mai reduse de apă şi energie. Totodată, sunt necesare măsuri care să asigure acumularea în sol a tuturor precipitaţiilor şi consumarea apei cu mare grijă pentru a se folosi numai de către plantele de cultură.      

Se va recurge mai mult la folosirea culturilor alternative care sunt mai rezistente la secetă (sorgul – alternativă la porumb, şofrănelul ca alternativă la floarea-soarelui, năutul, la leguminoase pentru boabe ş.a.) Totodată, se va intensifica activitatea de creare a „cultivarelor“ cu perioada de vegetaţie mai scurtă şi mai tolerante la stresul hidric.

2. Pentru prevenirea şi reducerea eroziunii solului sunt de luat în seamă rezultatele experimentale concludente, în special de la Staţiunea de Cercetări Perieni, care trebuie aplicate în practică. Desigur că fragmentarea suprafeţei agricole în peste 40 mil. parcele îngreunează aceste măsuri. În zonele cu teren în pantă parcelele s-au împărţit din deal în vale şi aşa se execută lucrările solului favorizând fenomenul de eroziune.        

Se mai adaugă defrişarea masivă a pădurilor, a lizierelor, desfiinţarea teraselor etc. Numai comasarea suprafeţelor şi executarea lucrărilor de-a lungul curbelor de nivel, plus celelalte măsuri stabilite de cercetarea agricolă în domeniu, pot stăvili dezastrul produs de fenomenul de eroziune.

3. În ceea ce priveşte creşterea conţinutului de humus al solului, de care depinde, de fapt, gradul de fertilitate şi capacitatea de producţie, este necesar ca solul să fie îmbogăţit în materie organică atât prin aplicarea de gunoi de grajd, cât şi prin valorificarea tuturor resturilor vegetale. În acelaşi timp, trebuie să fie create condiţii în sol pentru activitatea microorganismelor care să descompună materia organică cu formarea de humus şi mineralizarea ei pentru a asigura nutrienţi pentru plante. Aceasta se poate obţine printr-o raţională lucrare a solului şi menţinerea lui într-o stare optimă de afânare.  

Toate acestea se pot rezolva atunci când în exploataţia agricolă respectivă se asigură o structură de culturi adecvată, din care să nu lipsească sola amelioratoare şi o rotaţie corectă, într-un asolament raţional.

4. Deficitul de elemente nutritive şi în primul rând de fosfor şi azot se poate completa prin aplicarea de îngrăşăminte chimice. Dacă problema azotului este mai uşor de rezolvat prin culturile leguminoase care pot aduce 60-250 kg N/ha şi printr-o activitate biologică susţinută în sol, cu tehnologii de cultură adecvate prin care cu ajutorul nitrificării poate aduce 50-60 kg N/ha, problema fosforului rămâne sub semnul întrebării. Fosforul este elementul nutritiv de bază fără de care nivelul producţiei nu trece de 50-60% din potenţialul culturii respective.

Fabrica de superfosfat de la Năvodari, precum şi alte fabrici care produc îngrăşăminte complexe trebuie să producă la capacitatea maximă.

Ministerul Agriculturii, Guvernul trebuie să se implice în această acţiune dacă dorim ca agricultura să devină, cu adevărat, ramura de bază a economiei naţionale.

Este la îndemâna şi de datoria organelor de decizie, dar mai ales a agricultorilor şi specialiştilor, ca, prin măsuri tehnologice adecvate, să amelioreze măcar o parte din simptomele organismului „bolnav“.

Din lucrarea „Cercetarea ştiinţifică şi agricultura durabilă“

„Datoria specialiştilor din cercetare şi învăţământ, a tuturor lucrătorilor din agricultură, dar şi a celor din alte domenii ale economiei naţionale, inclusiv a politicienilor şi guvernanţilor este, în primul rând, aceea de a milita pentru o agricultură durabilă şi performantă în ţara noastră, de a proteja solurile, de a le apăra de orice proces de degradare, de a preveni şi combate toate acţiunile ce conduc la diminuarea sau pierderea fertilităţii pământului.“ – Prof. dr. doc. Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Perioada optimă pentru lucrările solului

De câte ori au prilejul specialiştii insistă ca lucrările solului să fie efectuate în perioada optimă. Motivaţia? Doar astfel se îmbunătăţesc şi menţin însuşirile de fertilitate ale solului, condiţie primordială pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Perioada optimă sau maturitatea fizică a solului reprezintă intervalul de umiditate la care lucrările se execută conform cerinţelor tehnologice, de cea mai bună calitate. În aceste condiţii stratul lucrat se revarsă în agregate, fără bolovani, fără praf, fără brazde sub formă de „curele“, cu minimum de consum de energie şi de uzură a utilajelor folosite. Acest interval optim se poate stabili în funcţie de umiditatea solului care variază în funcţie de tipul acestuia astfel:

– solul nisipos se lucrează bine la 8-30% umiditate;

– solul nisipos-lutos – la 10-28% umiditate;

– solul luto-nisipos – la 13-26% umiditate;

– solul lutos – la 15-25% umiditate;

– solul luto-argilos – la 17-23% umiditate;

– solul argilos – la 18-20% umiditate.

Se observă că, dacă pe solul nisipos se poate lucra corect şi la 8% umiditate, dar şi la 30%, deci pe un interval de 22 puncte procentuale, pe solul argilos se poate lucra numai între 18 şi 20% umiditate, deci un interval foarte scurt.

Umiditatea solului poate fi determinată fie în laboratoare cu ajutorul unei sonde de neutroni sau pe cale gravimetrică, în etuve, fie în mod practic, în câmp, astfel: din par­cela respectivă se ia pământ, se strânge uşor în pumn şi i se dă drumul de la înălţimea de 1 m. Dacă la atingerea solului se desface în agregate, este momentul optim de lucrat. Dacă se turteşte înseamnă că este prea umed şi nu se poate executa lucrarea. Totuşi, pentru a nu avea dubii, trageţi o brazdă şi astfel veţi aprecia cel mai corect situaţia din teren.

La stabilirea perioadei optime se au în vedere şi alte criterii:

- lucrarea cu grapa cu colţi sau cu sapa rotativă se execută când solul are crustă şi când buruienile anuale au început să răsară;

- lucrarea cu grapa cu discuri sau cu combinatorul pentru întreţinerea arăturii se efectuează când solul s-a îmburuienat;

- lucrarea cu cultivatorul la prăşit porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr se efectuează când plantele au o anumită înălţime (când sunt prea mici, pot fi acoperite cu pământ, iar când sunt prea mari, pot fi rupte de cadrul cultivatorului) şi sunt puternic îmburuienate.

Iată ce se întâmplă când se lucrează în afara perioadei optime:

a) Când solul este prea uscat, are coeziunea mare, organele active ale utilajului produc ruperea solului, se scot bolovani mari şi se produce praf.

b) Când solul este prea umed, are plasticitate mare şi adeziune, se lipeşte de unelte, organele active taie solul sub formă de „curele“ care după uscare se sfarmă foarte greu.

În ambele cazuri rezistenţa la arat creşte cu 30-50%.

Pentru mărunţirea bolovanilor şi „curelelor“ uscate sunt necesare treceri repetate cu utilaje cu acţiune energetică asupra solului (grape cu discuri, freze, tăvăluguri grele etc.) care distrug structura şi prăfuiesc solul, cu consumuri mari de energie şi de uzură a utilajelor. Praful rezultat astupă porii solului, formându-se crustă care favorizează pierderea apei prin evaporare şi care împiedică primenirea aerului din sol. Lipsa oxigenului, concomitent cu creşterea concentraţiei de CO2, influenţează negativ desfăşurarea activităţilor biologice din sol.

c) Lucrat în perioada optimă, solul se revarsă în agregate structurale, nu se lipeşte de unelte şi opune cea mai mică rezistenţă, cu consum redus de energie şi fără uzura utilajelor.

De aici rezultă concluzia că la desprimăvărare se încep lucrările pe solurile nisipoase, se continuă pe cele lutoase, iar în momentul când solurile argiloase ajung la umiditatea optimă se întrerup lucrările pe celelalte soluri şi se lucrează acestea care au un interval foarte scurt de umiditate optimă.

Ulterior se continuă lucrările pe celelalte soluri care au un interval mai lung. Toate aceste măsuri urmăresc evitarea distrugerii structurii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS