reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

Diversificarea lucrărilor solului

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

  • afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
  • încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
  • acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
  • favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
  • asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
  • contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
  • terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

  • produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
  • produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
  • stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
  • este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Materia organică, baza fertilității solului

Deși plantele nu se hrănesc cu materia organică din sol, ea reprezintă totuși materia primă din care, sub acțiunea microorganismelor, are loc descompunerea materiei organice cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și formarea de humus.

Se știe că 97-98% din corpul plantelor este format în procesul de fotosinteză din CO2 și apă și numai 2-3% din substanțele minerale extrase din sol sau primite prin fertilizarea foliară. Dar cei 3% au o influență importantă asupra plantelor ținând seama de felul produselor administrate, când și sub ce formă ajung la plante pentru a fi asimilate. În condițiile în care sunt raze luminoase există în aer CO2 și se asigură necesarul de apă, iar aparatul foliar se menține intact. Astfel, cei 3% au o influență determinantă asupra nivelului și calității recoltelor.

În plus, materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă. Acumularea în sol a 10-15% t/ha materie organică este echivalentă cu aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Aplicarea a 30 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aduce în sol 3.000 kg/ha humus, iar aplicarea a 1.000 kg/ha substanță uscată din paie este echivalentul a 120 kg/ha humus.

Din 1.000 kg de resturi vegetale se acumulează în sol 200 kg de humus. Resturile vegetale de la o cultură bună de grâu asigură 1.700 kg/ha humus, de la porumb 1.800 kg/ha, iar de la sfeclă 1.200 kg/hectar.

Pe un sol de tip cernoziom, pe stratul 0-100 cm se găsesc 426 t/ha de humus. Aplicarea fiecărei tone de gunoi de grajd, bine fermentat, aduce în sol 3,5 kg de azot, 2 kg de fosfor și 5-6 kg de potasiu.

Pentru menținerea unui bilanț corect de humus în sol sunt necesare 8-10 t/ha materie organică în fiecare an. Din resturile vegetale se asigură cca 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat pentru a asigura o bună fertilitate a solului.

Aceasta se poate realiza prin aplicarea de gunoi de grajd, prin culturile verzi speciale, prin îngrășăminte verzi din lupin, măzăriche, bob sau, prin covorul verde creat după dezmiriștire, din buruienile și samulastra răsărite care trebuie tocate înainte de a forma semințe.

Prin urmare, la baza formării humusului din sol stă materia organică. Humusul apare ca o substanță organică coloidală amestecată cu nisip, argilă ș.a. El conține peste 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul are capacitatea de a reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu 2 săptă­mâni efectele secetei.

Din humusul nou format prin descompunerea materiei organice din sol de către microorganismele aerobe, 80% se mineralizează și rezultă substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului, îmbogățindu-l.

Sporirea conținutului în humus al solului ca un punct procentual asigură spor de producție de 1 t de cereale/ha. Pe stratul 0-20 cm din sol se pierd anual, prin mineralizare, cca 3.000 kg/ha de humus care trebuie completat cu materie organică.

În același timp, humusul plus argila formează complexul coloidal argilohumic care constituie liantul (cimentul) pentru unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale stabile.

După conținutul în humus, solul se consideră sărac atunci când are 2-3%, moderat la 3-5% și bogat la 5-7,5%. Un sol cu conținut de 3-4% humus poate furniza, în perioada de vegetație, 20-30 kg de azot în anii secetoși și 80-100 kg în anii ploioși. Coeficientul de mineralizare anuală a humusului este de 2,5-3% în solul mai nisipos, 1,8-2,5% în solul luto-nisipos și 0,8-1,3% în solul argilos.

Din datele de mai sus rezultă rolul esențial pe care îl are materia organică introdusă în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a se asigura descompunerea aerobă cu formare de humus și substanțe nutritive pentru plante. În același timp, materia organică asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante. Niciun efort nu este prea mare pentru asigurarea materiei organice în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Să cunoaștem bine necesitățile plantelor și ce poate oferi solul

Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.

Care sunt cerințele plantelor?

Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a acumula și conserva apa, cu porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Să aibă densitatea aparentă 1,0-1,4 g/cm3, un conținut optim de umiditate cuprinsă între capacitatea de câmp (Cc) și coeficientul de ofilire (Co), bogat în humus și elemente nutritive, cu o activitate microbiologică intensă și încadrate în asolament după premergătoare favorabile, în sole cu o stare fitosanitară bună, cu grad de îmburuienare redus.

Sunt necesare asolamente elastice, corespunzătoare cerințelor pieței, dar din care să nu lipsească sola amelioratoare și datoria agronomilor este să facă din fiecare cultură o bună premergătoare.

Asupra solului să se intervină cât mai puțin și numai la umiditatea optimă, să se asigure minimum 10 t/ha/an materie organică pentru a menține în echilibru procesele de formare/mineralizare a humusului.

O atenție deosebită trebuie acordată pH-ului solului, cunoscând că peste 3,5 mil. ha au grad de aciditate ridicat.

Eficiența îngrășămintelor aplicate este condiționată de nivelul pH-ului astfel:

Pierderile de recoltă, în fiecare an, în funcție de pH sunt:

  • La pH 5,8 scade producția de grâu cu 5% și de porumb cu 5%;
  • La pH 5,4 –,,– cu 20% –,,– cu 15%;
  • La pH 5,0 –,,– cu 26% –,,– cu 19%;
  • La pH 4,8 –,,– cu 32% –,,– cu 23%;

Gradul de valorificare a fosforului din sol este influențat de pH astfel:

  • La pH sub 5 coeficientul de valorificare este 10;
  • La pH 5,5-6,0 –,,– este 20;
  • La pH 6,5-7,0 –,,– este 30;
  • La pH 7,5-8,0 –,,– este 15.

Din aceste motive este necesar ca, atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,8, să se aplice amendamente calcaroase, socotindu-se câte 2 t/ha pentru o unitate pH.

Ce poate oferi solul?

Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență. Adică, prin activitatea microbiologică din sol, de descompunere-mineralizare a materiei organice, are loc eliberarea de elemente nutritive dar, în același timp, are loc și un consum al acestora de către plante, precum și prinderi prin levigare, volatilizare, eroziune.

Aprecierea conținutului în azot se face după indicele de azot, astfel:

  • slab aprovizionat la IN = sub 2, mediu aprovi­zionat 2-4 și bine aprovizionat 4-6.

Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:

  • slab aprovizionat la 2,1/4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.

La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:

  • slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.

Aprecierea gradului de fertilitate potențială a solului lutos se poate urmări în tabelul nr. 1.

Cantitatea de elemente nutritive necesară pentru obținerea a 1 tonă produs principal (boabe) este prezentată în tabelul nr. 2.

În tabelul nr. 3 se prezintă cantitatea de îngrășăminte care trebuie aplicată la principalele culturi agricole, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața cultivată, pentru diferite niveluri de producție.

Datele de mai sus vin în sprijinul fermierilor pentru a putea gestiona mai bine inputurile în funcție de producțiile programate.

Tabelul nr. 1

Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

necesitatile plantelor tabel 1

Tabelul nr. 2

necesitatile plantelor tabel 2

Tabelul nr. 3

necesitatile plantelor tabel 3

necesitatile plantelor tabel 4

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

NHR Agropartners - grapele cu discuri Poettinger 8001T/10001T, specialiştii în pregătirea solului de mică adâncime

Grapele cu discuri scurte de la Poettinger sunt concepute pentru dezmiriștire şi pentru pregătirea solului de însămânţare. Modul de construcţie compact, precum şi poziţia agresivă a discurilor asigură pătrunderea sigură în sol şi amestecarea eficientă a reziduurilor de la recoltare pentru o bună conservare a apei în sol.

Grapele cu discuri TERRADISC 8001 T și 10001 T de la Pöttinger, cu lățimi de lucru de 8 și 10 metri, garantează încorporarea fără blocaje a reziduurilor de la recoltare, precum și a funcționării fiabile în diferite condiții de operare, chiar și cu niveluri ridicate de paie și iarbă. Fiabilitatea ridicată în combinație cu vitezele de lucru de până la 18 km/oră asigură volumul enorm de producție a grapelor cu discuri Poettinger TERRADISC. Adâncimea mică la care lucrează este uniformă, iar bătătorirea solului este optimă şi duc la o solă lucrată foarte bine. Construcția compactă, unghiul agresiv al discului și configurația deviației instrumentelor asigură penetrarea sigură și amestecarea excelentă a solului și vegetației, chiar și în condiții uscate. Construcția scurtă reprezintă o caracteristică cheie a grapei compacte cu discuri Pöttinger. Cu TERRADISC aveți de ales între adâncimi de lucru cuprinse între 5 și 15 cm pentru cea mai bună cultivare a solului specifică terenului.

Rezultate de lucru optime datorită sistemului de braţe portante cu două discuri TWIN ARM

Finisarea uniformă a solului datorită sistemului de brațe portante cu două discuri crestate pe o bridă de prindere atinge așteptările fermierilor în privința prelucrării terenului. Pentru a realiza acest lucru, producătorul Pöttinger a optimizat geometria, dimensiunea și unghiul de montare și penetrare a discurilor. Două brațe solide de susținere sunt sudate pe o consolă de prindere foarte lată. Acest lucru asigură păstrarea în orice moment a poziției și unghiului discurilor. Chiar și în cazul solului greu sau cu pietre este imposibilă devierea discurilor în lateral – urmele solide de roți sunt afânate în mod constant. Reglajul central și hidraulic al adâncimii de lucru (opțional pe 8001 T, standard pe 10001 T) este convenabil și ușor de realizat. Rezultatul: urme joase, penetrare perfectă, urmărire foarte bună a solului, cea mai bună adâncime și încorporarea reziduurilor de recoltare în sol.

Conservarea apei în sol, chiar și cu lățimi mari de lucru

Conservarea apei în sol reprezintă, de asemenea, un aspect cheie al grapelor cu discuri TERRADISC T: secțiunile individuale ale cadrului se adaptează la contururile terenului pentru a asigura conservarea optimă a apei în sol. La capătul nearat al terenului, sistemul TERRADISC T (disc tractat pliabil) este ridicat pe suspensia şaşiului în partea din spate, astfel încât greutatea acestuia să fie distribuită pe toată lățimea de lucru. Ca standard la producătorul austriac Pöttinger, grapele cu discuri TERRADISC T oferă lățimea efectivă de lucru conform specificațiilor. Pentru grapele cu discuri TERRADISC sunt disponibile următoarele tăvăluguri tăvălug simplu sau dublu cu bare cilindrice pentru solurile uscate, tăvălug inelar de tăiere pentru soluri uscate şi dificile, tăvălug cu discuri de tăiere pentru soluri pietroase şi umede, tăvălug oscilant cu ţepi pentru soluri fără probleme, tăvălug de compactare cu discuri de cauciuc pentru soluri neuniforme și tăvălug CONOROLL simplu sau în tandem pentru soluri cu probleme.

În ciuda lățimii mari de lucru, grapele cu discuri TERRADISC T sunt compacte în timpul transportului: șasiul este prevăzut cu un sistem integrat de pliere și un sistem de transport pentru deplasarea sigură pe șosea, cu o înălțime de transport de 4,0 m și o lățime de 3,0 m. Sunt disponibile frâne pneumatice sau hidraulice.

Funcțiile de preselectare sunt utilizate pentru controlarea mașinii în mod standard, fiind necesare doar trei dispozitive cu dublă acționare de la distanță. Opțional sunt disponibile un sistem de comandă ISOBUS compatibil și sisteme hidraulice cu senzor de încărcare. Pentru acest lucru, Pöttinger oferă noul terminal EXPERT 75 ISOBUS – un sistem de comandă simplu și intuitiv pentru utilizarea cu o singură mână, cu ecran tactil și consolă de derulare. Terminalul poate fi utilizat împreună cu toate mașinile Poettinger ISOBUS compatibile.

Utilajelele agricole Poettinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator de utilaje agricole de înaltă calitate. În prezent, NHR Agropartners  deţine o reţea de 13 filiale care oferă gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii, mai mult de 230 de angajați şi în portofoliu mărci de top distribuite exclusiv cum ar fi DEUTZ-FAHR, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck, pentru a numi doar câteva dintre acestea. În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitatea şi, cu certitudine, perspectiva de viitor.

Câteva reguli utile în executarea lucrărilor solului

Orice cultivator știe că atunci când se ia în cultură o solă care a fost ocupată 3-4 ani cu graminee și leguminoase perene se obțin producții foarte bune deoarece solul respectiv are capacitatea de producție ridicată.

Cu trecerea anilor, capacitatea de producție scade și aceasta se datorează, în primul rând, lucrărilor solului, mai ales când acestea se execută necorespunzător.

Din aceste motive este necesar să se respecte anumite reguli la lucrările solului, și anume:

  • Să se efectueze cât mai puține intervenții asupra solului pentru a-l menține afânat, cu un regim aero-hidric și termic favorabil activității microorganismelor și creșterii rădăcinilor, cu un raport optim humificare-mineralizare. Se vor folosi agregate complexe care la o singură trecere realizează mai multe lucrări. Unde este posibil, se va aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct.
  • Lucrările solului se vor efectua numai la umiditatea optimă, când agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune și se varsă în urma plugului. Lucrat când este prea uscat, solul se rupe în bolovani mari, iar când este prea umed, se taie sub formă de felii (curele) care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul. În ambele cazuri mărunțirea se realizează prin treceri repetate cu utilaje care acționează agresiv asupra solului pe care îl prăfuiește, îi distruge structura. Praful respectiv astupă porii solului, care devine impermeabil, iar după fiecare ploaie formează crustă și apa nu se poate infiltra.
  • Este de dorit să se folosească agregate ușoare, care nu produc tasarea – compactarea solului, agregate care au roțile cu balonul voluminos și cu presiunea redusă sau, cel mai indicat, agregate semișenilate sau șenilate care să nu producă asupra solului o presiune mai mare de 1 daN/cm2.
  • Lucrările solului să se execute numai până la adâncimea necesară. Solurile normale, la peste 20 cm adâncime, au o afânare naturală suficientă. Dacă solul nu are umiditatea necesară, se lucrează numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani. Fiecare 1 cm în plus la adâncime înseamnă 130 t/ha sol răsturnat în plus, cu consum suplimentar de motorină și uzura utilajelor. Arătura adâncă duce la diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Vechii agronomi apreciau că arătura la peste 15 cm adâncime înseamnă lucrat în pagubă.
  • Să se lucreze imediat după recoltarea culturilor de vară. Prin analize s-a constatat că arătura imediată scoate 1,2 bolovani/m2, iar după 15 zile se scot 12,4 bolovani/m2. Cu fiecare zi de întârziere se pierd 1-2 puncte procentuale din umiditatea solului. În urma determinărilor efectuate în toamnă, în terenul lucrat s-au găsit 19,5% umiditate, iar în cel nelucrat 11%. Conținutul în nitrați a fost de 2-6 ori mai mare și de fosfor solubil, de 3-5 ori mai mare în cel lucrat.
  • Arătura trebuie grăpată concomitent sau imediat, cel târziu a doua zi. Este foarte important ca suprafețele să intre în iarnă afânate, mărunțite și nivelate, situație care asigură zvântarea terenului în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, în special, pentru însămânțările din urgența I. În arătura grăpată umiditatea a ajuns la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm adâncime. Nu trebuie folosită grapa cu discuri în primăvară deoarece provoacă pierderi de apă de 15 l/m2, iar la cultura sfeclei-de-zahăr a scăzut densitatea plantelor cu 30%. Arătura de primăvară este socotită o crimă agrotehnică.
  • Trebuie excluse uneltele agresive de tipul frezei și al grapei rotative de la lucrările solului. Acestea macină solul, distrug structura, îl prăfuiesc, cu toate urmările nedorite asupra creșterii și dezvoltării plantelor.
  • Pentru menținerea solului nivelat, în fiecare an trebuie schimbate direcția de deplasare a utilajelor în lucru precum și modul cum se brăzdează.
  • Utilajele folosite la lucrările solului trebuie să fie bine reglate, iar organele active ale acestora corect ascuțite.
  • Pe terenurile în pantă se va lucra numai de-a lungul curbelor de nivel cu pluguri reversibile, cu coame care să constituie stavilă împotriva șiroaielor de apă.

Este datoria fiecărui cultivator ca prin lucrări ale solului corect executate să asigure menținerea și sporirea gradului de fertilitate a solului, favorabil și pentru generațiile viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Biocharul și sănătatea solului

„Prietenos cu mediul“ este o sintagmă care se folosește în ultima vreme în agricultură. Dar există preocupări reale în acest sens? Iulian Hornet, producător de echipamente pentru încălzire spune că există soluții, dar că nu există interes. În interviul acordat ne-a vorbit despre biochar, un produs care poate contribui favorabil la menținerea sănătății solului, fără a dăuna în vreun fel mediului înconjurător.

„Fertilitatea pământului scade cu un procent pe an“

‒ Prin prisma activității de inventator și antreprenor român, ați fost nevoit să vă măriți aria de cunoștințe chiar și în domeniul pedologiei. Ce știți despre sănătatea solului din România?

‒ Îl ținem bolnav și îl îngrijim doar ca să rămână în viață. Menținem solul sub tratamente, dar nu ne gândim să înlăturăm efectul. În momentul în care băgăm sub arătură deșeul agricol de pe teren îmbolnăvim pământul pentru că deșeul fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan. Astfel slăbim rezistența plantelor în fața bolilor. În 2001 terenurile agricole ale României aveau o fertilitate de 55%, iar în 2018 procentul scăzuse până la 35%. Și asta nu îngrijorează pe nimeni. Fertilitatea scade cu aproape un procent pe an tocmai din cauza acestor lucrări. Solul are, într-adevăr, nevoie de materie organică (compost, gunoi de grajd), dar trebuie administrată corect și atât cât trebuie, nu din abundență. Am stat de vorbă cu mulți agricultori și avem exemplul Insulei Mari a Brăilei. Acolo nu ară. Miriștea și cu rădăcinile plantelor sunt suficiente pentru introducerea în sol, iar resturile vegetale de pe sol sunt transformate în peleți. Tăvălugesc ca să nu piardă apa, iar producțiile lor sunt duble. Există o mulțime de lucrări științifice pe tema asta și chiar o teorie care spune că dacă se inventa discuirea înaintea aratului, plugul nu mai apărea niciodată.

‒ Care este definiția biocharului?

‒ Biocharului i se mai spune popular și cărbune vegetal  și se obține foarte simplu, chiar și prin metode rudimentare. Se așează lemne, crengi, frunze într-o groapă și i se dă foc fără aer. Același lucru se întâmplă și în stațiile de piroliză, doar că mult mai eficient și cu obținerea unor cantități mult mai mari.  Din două tone de biomasă se obțin între 400-700 kg de biochar, dar cantitatea diferă în funcție de materia primă folosită.

De ce biochar?

‒ Spre deosebire de produsele similare existente acum, ce proprietăți are biocharul?

‒ Prin comparație cu alte produse, biocharul are o valoare de zece ori mai mare în ceea ce privește mărirea fertilității solului. Odată ajuns în sol, acesta își activează proprietățile precum sechestrarea carbonului și reținerea apei în pământ. În momentul în care am pus 10 tone de biochar la hectar am certitudinea că păstrez cel puțin 75% din umiditatea solului. Chiar dacă soarele este puternic, apa nu se evaporă din biochar așa cum se evaporă din sol. Biocharul are și rol de fertilizant. Există așa-zisa „foame de azot“ care se manifestă atunci când introduci deșeul agricol în sol. Practic azotul din biomasă se pierde prin descompunere și de aici necesitatea de a administra ulterior azot. Acest lucru nu este valabil în cazul biocharului pentru că are capacitatea unui burete. Reține în sol azotul, nutrienții chiar și bacteriile E-colli. Are calități extraordinare.

‒ Cât de cunoscut este în lume?

‒ Portugalia, Spania sunt printre țările care folosesc cantitățile cele mai mari de biochar. Există o localitate în Suedia în care primăria a hotărât că nimeni nu are voie să folosească pe terenurile regiunii altceva decât biochar. S-au realizat instalații simple cu ajutorul cărora toate resturile vegetale obținute, spre exemplu, prin toaletarea copacilor se transformă în biochar. În Amazonia sunt sute de insulițe unde se folosește biocharul.

Avem tehnologia și materia primă, dar nu le folosim

fertilizanti IMG 20190215 141520196

‒ În România se folosește acest biochar?

‒ O delegație a Parlamentului României a vizitat o astfel de insuliță. Am discutat apoi cu cineva din delegație care îmi povestea foarte entuziast ce a văzut acolo și despre faptul că biocharul este o minune. Îmi spunea că a mâncat roșii și castraveți ca la bunica, de pe terenuri unde nu se administrează deloc îngrășăminte chimice. Și am întrebat ce vom face în România că și noi putem produce biochar. Nu am primit niciun răspuns. În Amazonia oamenii se chinuie să producă biocharul cu tehnologii rudimentare, iar noi avem și tehnologia, dar nu o folosim, iar sursa de materie primă pentru biochar o distrugem. Nu s-a luat nicio măsură parlamentară. Pe banii noștri, o delegație mare a plecat acolo doar ca să mănânce roșii și castraveți. Pământul României este în deșertificare, iar singura soluție în opinia mea este acest biochar. Țara noastră pierde prin deșertificare 1.200 de hectare pe an. Eu am propus un experiment, să vedem cum reacționează solul din Oltenia, acolo unde deșertificarea este un fenomen, după ce am aplicat biochar. Nu s-a dorit realizarea acestui experiment.

‒ Există recomandări de utilizare sau dozaj al biocharului?

‒ Înainte de aplicarea biocharului se face o analiză a solului. Nu contează dacă ai aplicat o doza mare, nu are contraindicații nici măcar atunci când este vorba despre un exces, dar din ce am citit între 10-20 de tone pe hectar este suficient. Se poate folosi orice tip de biochar, de epurare, de deșeu agricol sau menajer. În funcție de compatibilitatea lui cu solul se stabilește doza care trebuie administrată. Nu există recomandări speciale de administrare. Trebuie doar pus pe sol și discuit sau arat de suprafață astfel încât să ajungă la 15-20 cm în sol. În Portugalia, unde biocharul se folosește pe scară largă, prețul este de 600 de euro pe tonă.

Laura ZMARANDA

Din ciclul: Avem pământ, dar ce facem cu el? Solul, mijloc de producție sau factor esențial al vieții?

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

Sisteme de întreținere a solului în livezi

Oricare ar fi sistemul de întreținere din plantația de pomi pentru care fermierul a optat, în funcție de specie ori condițiile climatice, trebuie știut că acesta e necesar să răspundă unor cerințe majore: prevenirea eroziunii solului, menținerea proprietăților solului, distrugerea buruienilor, favorizarea executării celorlalte lucrări din veriga tehnologică, încorporarea îngrășămintelor cât mai aproape de sistemul radicular.

Sisteme de întreținere între rânduri:

– Ogorul negru: presupune menținerea afânată și fără buruieni a intervalului, prin mobilizarea periodică a solului. Se practică îndeosebi pe terenurile plane sau cu pantă redusă, în zonele cu precipitații reduse, unde și irigarea este aproape obligatorie, pentru a asigura producții ridicate. Lucrările mecanice constau în arătura de toamnă, cu două săptămâni înainte de căderea frunzelor, prilej cu care se încorporează și îngrășământul organic sau mineral și 3-4 discuiri, în timpul perioadei de vegetație. Acest sistem pierde însă teren în fața altor tehnologii care prezintă mai multe avantaje.

– Înierbarea solului sub formă de benzi: se recomandă în special pe terenurile în pantă, pentru a preveni eroziunea solului, dar și pe terenuri plane, în zonele cu precipitații sporite. Înierbarea se realizează în anul 2-3 de la plantare, cu amestec din specii larg răspândite la noi, cum ar fi Lolium perenne sau multiflorum, Poa pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens etc. Sunt preferate leguminoasele pentru aportul de azot pe care-l aduc în sol, combinate cu ierburile care asigură densitatea. Lățimea benzilor diferă în funcție de distanța dintre rânduri. Semănatul se realizează în luna martie sau, în livezile irigate, în luna august, norma de sămânță la hectar fiind de 40-60 kg. După consolidarea covorului, acesta se cosește de 4-5 ori pe an și se lasă sub formă de mulci, pe rând.

Sisteme de întreținere a solului pe direcția rândului de pomi (între pomi pe rând):

Practicienii cunosc faptul că, pe direcția rândului de pomi, solul se va menține curat de buruieni pe o bandă cu lățimea de 1,2-1,4 m, prin lucrări mecanice și manuale, mulcire sau erbicidare.

Ogorul negru se realizează prin afânarea repetată a solului, la adâncimea de 7-10 cm, fie manual, fie prin echipamente specifice, dotate cu palpator.

Mulcirea solului: acoperirea solului fie cu mulci natural (ierburi rezultate din cosirea benzilor dintre rânduri, coceni, paie, frunze, fân), fie cu mulci artificial (polietilenă de diferite culori, agrotextil). Se practică mai ales în livezile tinere intensive și superintensive, pe terenurile nisipoase și în zonele secetoase. În prealabil, e bine ca solul să fie afânat, fertilizat cu îngrășăminte chimice, mai ales cu o doză de azot, utilizat de microorganisme pentru descompunerea materiei organice din mulciul natural.

Erbicidarea cu substanțe de contact sau sistemice asigură menținerea solului curat de buruieni, pe benzi cu lățimea minimă de 1,2 m în plantațiile cu forme de conducere plată și 2-3 m în plantațiile cu coroane globuloase.

Maria BOGDAN

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil din cauza eroziunii

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, pe terenurile în pantă, "din deal în vale", unde nu există vegetaţie, din cauza eroziunii la suprafaţă, pe terenurile în pantă unde nu există vegetaţie, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la o conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) cu tema 'Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală'.

El a precizat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi, care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

"Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze", a mai spus Daea.

Ministrul a precizat în conferinţă că un raport FAO arată că un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţionarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

"În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului în loc să-l menţii te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficientă de activă în momentul acesta", a mai spus ministrul Daea.

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Sursa: AGERPRES

Să extindem sistemul conservativ de lucrare a solului

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

  • se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
  • se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
  • se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
  • se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
  • se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
  • se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
  • crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
  • se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
  • se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
  • se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
  • se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
  • se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
  • crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

  • nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
  • se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
  • crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
  • se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
  • sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Sănătatea solului și a apei, monitorizată cu pilele de biocombustie

Înapoi la Facultatea de Fizică de la Măgurele, acolo unde m-am întâlnit cu profesorul universitar Ioan Stamatin, cel care conduce o echipă de cercetători ai Centrului 3NanoSAE. După articolele despre aparatul care măsoară prospețimea produselor la raft și proiectul solarului încălzit cu doar 500 de euro toată iarna, urmează o altă temă de discuție. Pilele de biocombustie.

Natura, transpusă la nivel micro

Primele pile de biocombustie au fost realizate în 1900 întâi ca o curiozitate, apoi ca o necesitate. Astăzi, spune profesorul Ioan Stamatin, sunt folosite în special pentru monitorizarea calității apelor și este o dovadă a faptului că natura poate fi transpusă la nivel micro și studiată astfel încât să fie retranspusă în monitorizarea și protecția mediului. Ce sunt și cum arată aceste pile? Pila de biocombustie arată la prima vedere rudimentar, însă procesele care se întâmplă în interiorul ei demonstrează încă o dată cât de complexă este natura. Practic, componentele unei pile de biocombustie monocamerală (în cazul de față, recipient de plastic) sunt doi electrozi, respectiv un anod și un catod. Interiorul ei este parțial umplut cu apă de râu (sau apă care să aibă proprietăți similare celei de râu) și cu o selecție de microorganisme care metabolizează materia organică (glucoză, carbohidrați etc.) și o transformă în produși biocompatibili.

Cum acționează microorganismele

Societățile de microorganisme sunt existente pretutindeni – apă, aer, sol – și sunt asemeni unei microjungle. Microorganismele se divid, unele sunt mai puternice decât altele, mănâncă mai mult, iar când nu mai există mâncare cele mai puternice le mănâncă pe cele mai slabe. Aceste noțiuni despre existența microorganismelor au fost completate cu rezultatele proiectului celor de la Centrul 3Nano SAE

„Este suficient să pui în apă doi electrozi realizați din material conductor (hârtie carbonică sau derivat de grafit) și anumite selecții de microorganisme. Sau putem păstra microorganismele native apei pe care o folosim. După un timp, microorganismele vor forma un biofilm (forma macroscopică a societății de microorganisme) pe electrod. Este important de știut că sunt microorganisme cărora nu le place fierul, spre exemplu, dar care preferă rocile. Alte microorganisme preferă mediul carbonic. Cert este că în acest mediu microorganismele se concentrează în jurul anodului. Catodul stă la suprafața apei unde există oxigen și se produce fermentația aerobică și anaerobică. Circulația electronilor de la anod la catod și a protonilor prin apă produce potențial electric.“

pile biocombustie c

Experiment de laborator...

„Această pilă are multiple funcțiuni. Dacă, spre exemplu, îi schimb lichidul și microorganismele și pun în interiorul ei un sol umed, atunci ea devine un senzor și un analizor al calității solului. Cum funcționează? Prin activitatea bioelectrochimică, microorganismele au capacitatea de a produce electricitate. Aceasta este colectată printr-un circuit electric mic care are conectat un led sau o diodă luminiscentă. Atât timp cât microorganismele trăiesc și au activitate vor produce electricitate, iar aceasta va menține aprins ledul sau dioda. Dacă acestea se aprind înseamnă că microorganismele se dezvoltă, cresc, iar solul este sănătos. Dacă se sting, înseamnă că se întâmplă ceva. Posibil să fi fost un exces de pesticide, de îngrășăminte sau alte cauze au dus la degradarea solului.“

...și cum poate fi replicat în natură

Sol – Profesorul Stamatin spune că pilele de biocombustie pot fi folosite cu succes în agricultură, mai ales cea ecologică. Acestea pot fi folosite pe orice suprafață cultivată și, dacă este înțeles principiul lor de funcționare, pot deveni un instrument foarte util în agricultură. Biochimia solului se schimbă în funcție de substanțele aplicate și, prin monitorizarea cu ajutorul celor doi electrozi a tensiunii electrice produse de microorganisme, se pot identifica problemele.

Pădure – „Pilele de biocombustie pot fi folosite și pentru monitorizarea pădurilor. Este suficient să renunțăm la capacul recipientului. Astfel catodul sau un electrod rămâne în aer. Insectele din pădure (musculițe, țânțari etc.) vor cădea în recipient, iar microorganismele le vor descompune. Prin această metabolizare vor produce suficientă energie electrică ca să aprindă ledul.  Și așa l-am transformat într-un senzor de monitorizare a ceea ce se întâmplă în pădure. Dacă pila de biocombustie are un circuit de transmitere a datelor te poate informa ce se întâmplă în pădure. Dacă există un incendiu, spre exemplu.“

Râuri – În ape, pilele de biocombustie vor monitoriza calitatea ei, concentrația de oxigen, materia organică dizolvată. Un sistem de pile de biocombustie pus în apă în diferite poziții îți poate spune ce s-a întâmplat în râu, unde anume și când. Dacă au loc deversări accidentale, spre exemplu, microorganismele mor, dispare implicit activitatea electrobiochimică, iar pila nu mai transmite nicio informație sau emite o avertizare. Practic, natura prin ea însăși ne va informa dacă apa a fost infestată sau nu.

Tratarea apei – „Microorganismele există oriunde, dar cele din ape și sol, prin metabolizarea materiei organice în exces, tratează, epurează și menține calitatea apelor. Aceasta a fost o altă etapă a proiectului nostru în care am încercat să folosim tensiunea de la tipuri diferite de surse pentru a activa și mai mult microorganismele. Practic, le-am accelerat metabolismul și astfel le-am crescut capacitatea de epurare a apelor.“

  • Pilele de biocombustie pot fi folosite pentru studiu fundamental, pentru analiză sau dezvoltare de miniroboți, numiți ecoboți sau gastroboți, această ultimă denumire fiind pusă pe seama asemănării cu un stomac artificial. Practic, putem produce un minirobot care își folosește energia electrică pentru a se plimba prin păduri sau ape și pentru a monitoriza ce se întâmplă cu mediul înconjurător.

Laura ZMARANDA

Măsuri pentru evitarea evoluției negative a solurilor

Exploatarea nerațională a solului, prin aplicarea de tehnologii de cultură necorespunzătoare, a dus la degradarea continuă a acestuia, ajungând uneori la starea de nefolosință prin sărăturare secundară, acidifiere, înmlăștinare, eroziune avansată, tasare-compactare, prin scăderea conținutului în humus, distrugerea agregatelor structurale, reducerea activității microbiologice și prin diminuarea elementelor fertilizante din sol etc.

O contramăsură la aceste dezechilibre o constituie agricultura durabilă.

Dezvoltarea durabilă a agriculturii constă în capacitatea acesteia de a satisface necesitățile generației actuale, fără a compromite șansa generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Dacă se dorește evitarea degradării solului sau măsuri de reducere a acestor fenomene pe suprafețele degradate, sunt necesare o serie de măsuri la care ne vom referi în continuare:

1. Dezvoltarea sectorului zootehnic care, pe lângă faptul că poate valorifica superior producția agricolă, este un furnizor de îngrășăminte naturale complexe, foarte favorabile îmbunătățirii însușirilor solului.

Dacă ne referim numai la sectorul taurin, acesta a scăzut, din păcate, de la peste 5 mil. de capete în 1990, la cca 2 mil. de capete în prezent.

a) Dacă există zootehnie, există gunoi de grajd care, prin aplicarea a 30 t/ha se asigură 3.000 kg de humus care constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. Totodată, humusul împreună cu argila formează complexul coloidal argilo-humic care constituie liantul (cimentul) unirii particulelor de sol în agregate structurale stabile. În solul cu structură regimul aero-hidric este favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol.

b) Dacă există zootehnie, suntem obligați să cultivăm plante furajere graminee și leguminoase anuale și perene incluse în asolamente științific întocmite. Acestea, pe lângă furajul asigurat animalelor, au acțiune benefică asupra structurii solului, asupra acumulării și conservării apei în sol și asupra îmbogățirii solului în azot natural prin acțiunea simbiotică a plantelor leguminoase. Totodată, plantele leguminoase, prin sistemul radicular pivotant adânc, aduc la suprafață calciu, care foarte important în asigurarea structurii stabile a solului.

2. Menținerea solului permanent verde, adică după recoltarea culturilor principale se însămânțează culturi secundare sau, cel puțin, favorizarea creșterii buruienilor și a samulastrei după dezmiriștit și arătură. Prin aceasta se valorifică energia soarelui până toamna târziu, se protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de temperaturile foarte ridicate, se reține apa și se previne eroziunea, se asigură consumarea nitraților formați, evitând levigarea lor și, nu în ultimul rând, se asigură cantități importante de materie organică pentru sol.

3. Încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Pentru menținerea în echilibru a cantității de humus din sol este necesar să se adauge anual câte 10 t/ha materie organică. Prin resturile vegetale de la culturile agricole se asigură 4-5 t/ha. Restul trebuie adăugat. Culturile secundare și buruienile crescute și tocate înainte de a produce sămânță sunt bine-venite pentru asigurarea solului cu materie organică.

4. Fertilizarea corectă a culturilor, evitând fenomenul de acidifiere sau de alcalinizare. Scăderea sau creșterea pH-ului solului este cauzată atât de fertilizarea necorespunzătoare folosind îngrășăminte cu caracter acid pe solurile cu pH-ul scăzut sau cele cu caracter bazic pe solurile cu pH-ul ridicat, cât și de capacitatea de tamponare a solului scăzută ca urmare a legării calcului de către radicalii acizi.

Prin aplicarea gunoiului de grajd și prin culturile leguminoase care aduc calciu din adâncime și, dacă este nevoie, prin aplicare de amendamente se pot îmbunătăți aceste soluri.

5. Executarea de lucrări mecanice mai puține, cu utilaje mai ușoare, la umiditatea optimă și fără mașini de tip freză sau grapă rotativă care pur și simplu macină solul, îl prăfuiesc, distrugând structura și contribuind la tasarea și impermeabilizarea solului prin înfundarea porozității cu praful produs. Sunt recomandate utilaje ușoare și prevăzute cu roți duble sau cu șenile care tasează mai puțin solul.

Este indicat ca presiunea pneurilor pe sol să nu fie mai mare de 1 daN/cmp, iar utilajele cu șenile reduc presiunea pe sol cu 60% față de cele cu pneuri.

Ca urmare a tasării solului se reduce porozitatea și permeabilitatea, se înrăutățește regimul aerohidric, scade activitatea microbiologică și conținutul în humus, se degradează structura solului, crește densitatea aparentă (Da) și lucrările solului se efectuează din ce în ce mai greu, cu consum ridicat de combustibil, iar recoltele obținute sunt scăzute.

Așa se explică de ce un sol natural, sub vegetația unei pajiști, nederanjat, are grad de fertilitate ridicat. El are structură glomerulară, asigură o bună înmagazinare și conservare a apei, o activitate microbiologică optimă, cu conținut ridicat de humus și elemente fertilizante, fără eroziune.

În măsura în care, prin tehnologiile de cultură aplicate, se va ajunge la apropierea de aceste caracteristici, nu vor mai fi probleme cu privire la evoluția negativă a solurilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Urmele tasării pe rând, deosebit de valoroase

Intrarea în scenă a tasării pe rând, văzută ca evoluţie a tehnologiei aplicate asupra solului, a fost firească şi strict necesară. După 10-15 ani creştea producţiei este o mare bucurie, însă în mod dureros solul este puternic afectat de pulverizare.

Ø Tasarea în sine este cunoscută; urma tasării pe rând care aduce progresul este abandonată din necunoaştere... Tribuna Viaţa Satului ne poate ajuta în acest sens;

Ø Suprafaţa împodobită cu urmele tasării schimbă impactul atmosferic şi nu este un amănunt; ocroteşte viaţa solului (valoare incalculabilă) şi plantele la îngheţ, iar valoarea sporului de recoltă depăşeşte cu mult „economiile“ obţinute direct şi indirect prin agresivitatea vitezei şi a utilajului;

În decada anilor ’90 tasarea pe rând era o noutate şi era firesc să încercăm să cunoaştem cum putem folosi cât mai eficient urmele la care se întrevedea un impact semnificativ, iar deschiderea optimă a fost studiată în poligon şi verificată în experimentări comparative pe parcursul a 10 ani şi a rămas 17,5 cm între rânduri.

Schiţa desenată sugerează clar zona de acumularea a apei pe teren neted şi în rigolă, determinând schimbarea favorabilă a arhitecturii de înrădăcinare printr-o mai bună dezvoltare a plantelor cu sporul firesc de recoltă.

Acumularea şi conservarea apei din precipitaţii reprezintă factorii decisivi privind sporul de recoltă. Urma tasării realizează prin spălarea versanţilor acumularea pe rând a fertilizanţilor naturali şi artificiali (la rădăcina plantelor).

Acţiunea de atenuare a curenţilor de aer contribuie la reducerea evaporării apei din sol şi a eroziunii de apă şi de vânt, precum şi a confortului termic pentru plante. Protejarea la îngheţ s-a confirmat în 19 noiembrie ’93 şi la 27 feb 2003.

tasare tabel

La Staţiunea Valul lui Traian s-a realizat un poligon cu rigole orientate pe direcţia celor 4 puncte cardinale şi supus unor încercări diferite: evaporarea apei, temperatura în rigolă şi pe terenul neted a fost studiată în diferite momente: vară, toamnă şi s-au înregistrat diferenţe şi peste 10 grade faţă de cele din terenul neted. Acest fapt ilustrează potenţialul schimbării pe care-l instalează NOUL IMPACT ATMOSFERIC.

tasare 1

Ing. Eugen FLOREA

Cum recunoaștem calitățile solului în funcție de flora spontană

Una dintre metodele științifice prin care se pot afla informații despre structura și compoziția chimică a solului este cartarea agrochimică. Dar străbunii noștri nu aveau la îndemână această tehnologie și totuși cunoșteau foarte bine pământul. Cum? Se foloseau de anumite indicii. Spre exemplu, flora spontană spune multe despre caracteristicile pământului.

Pe solurile cu pH sub 7 puteți întâlni planta denumită trei-frați-pătați cunoscută sub numele de Viola tricolor. Una dintre alternativele prin care puteți mări pH-ul este adăugarea de var sau cenușă. Pe un astfel de teren puteți cultiva pepene, andive, rubarbar, ceapă și cartofi.

plante Viola tricolor 2

Pelinul negru (Artemisia vulgaris) preferă terenurile puțin fertile. Pe un astfel de sol puteți cultiva ridichii, morcovi, mazăre, sfeclă, păstârnac, salvie și cimbru. Pentru a fertiliza acest tip de sol puteți folosi compost sau bălegar care reprezintă o importantă sursă de azot. Puteți adăuga de asemenea fosfor și potasiu.

plante Artemisia vulgaris

Amaranthus ssp, cunoscută popular drept talpa-gâștei, apare în general pe solurile care prezintă azot liber.

plante talpa gastei

Prezența pătlaginei – Plantago major – pe un anumit teren semnalează faptul că acesta este argilos, neaerisit și compact.

plante patlagina

Laura ZMARANDA

Cum recunoaștem calitățile solului în funcție de flora spontană

Înainte de existența tehnologiilor de care dispunem acum, oamenii știau să interpreteze semnele vremurilor doar privind cerul, pământul sau comportamentul animalelor. Știau, spre exemplu, dacă un sol este roditor sau nu doar privind cu atenție flora spontană. Chiar dacă acum există o serie de metode științifice prin care pot fi aflate structura și compoziția solului, vă propun să ne întoarcem în timp și să abordăm agricultura dintr-o perspectivă holistică. Pentru cei care sunt preocupați de permacultură, acesta va fi mai mult decât un exercițiu de imaginație. De pe site-ul Institutului de Cercetare în Permacultură din România am aflat ce caracteristici are solul în funcție de flora spontană care crește în anumite regiuni.

Prezența urzicilor, cunoscute științific drept Urtica dioica, anunță faptul că solul este unul fertil, dar că are un exces de azot și o lipsă de cupru.

Busuiocul sălbatic, Galinsoga parviflora în termeni științifici, se dezvoltă pe solurile cu exces de azot și care prezintă o lipsă de cupru.

Rumex obtusifolius, cunoscută popular drept ștevia de unt, preferă solurile argiloase, compacte și umede.

În general, prezența trifoiului (Oxalis oxyptera) pe anumite terenuri semnalează un sol argilos, cu o deficiență de calciu și molibden și un nivel scăzut al PH-ului.

Raphanus raphanistrum sau ridichea sălbatică preferă solurile care au o lipsă de bor și magneziu.

Rogozul (Cyperus rotundus) crește de obicei pe solurile acide, dense, anaerobice și care prezintă o lipsă de magneziu.

Taraxum officinalis, păpădia, este probabil planta cel mai ușor de recunoscut. Însă ce nu știu poate mulți dintre noi este că existența ei pe anumite terenuri este condiționată de solul fertil și care are în compoziția sa bor.

Iarba grasă – Portulaca oleracea – crește pe soluri cu umiditate, fertile, bine structurate, bogate în materie organică.

GALERIE FOTO


Laura ZMARANDA

  • Publicat în Mediu

Dinamica materiei organice în sol

Fertilitatea solului este condiționată, în primul rând, de prezența materiei organice, în can­titate cât mai mare. Sursele de materie organică pentru sol provin, în cel mai ușor și sigur mod, din resturile vegetale ale culturilor respective (rădăcini, tulpini, vreji, frunze etc.).

De dorit ar fi să se administreze cantități mai mari de gunoi de grajd, de compost, să se folo­sească îngră­șăminte verzi. În ultima perioadă, folosirea sistemului de „culturi verzi“ care este obligatoriu pentru anumite suprafețe, pe lângă faptul că asigură rezerva de apă, reprezintă și o sursă importantă de materie organică pentru sol.

Cu fiecare recoltă se exportă cantități importante de materie organică și pentru menținerea bilanțului humusului sunt necesare 8-10 t/ha materie organică. Din resturile vegetale se pot asigura până la 5-6 t/ha, iar restul trebuie adăugat dacă vrem să avem un sol fertil.

Indiferent care este sursa de proveniență a resturilor vegetale, acestea trebuie să ajungă în sol până la adâncimea de 12-15 cm pentru a fi descompuse în condiții aerobe.

Armata de microorganisme care ia în primire această materie organică este foarte numeroasă:

– microflora solului formată din bacterii, ciuperci (care acționează, de regulă, în mediu acid) și actinomicete (care descompun substanțele cu molecula mare de tipul celulozei) reprezintă zeci de milioane, până la 1 miliard pe 1 g de sol uscat;

– fauna solului alcătuită din protozoare – sunt sute de mii la 1 g de sol uscat – realizează o bună mărunțire a culturilor vegetale;

– se mai menționează râmele care trec prin aparatul lor digestiv cca 40 t de sol pe an/ha.

În mod practic, dinamica materiei organice constă în:

  • la recoltare, combinele toacă resturile vegetale la 5-6 cm lungime și le împrăștie uniform pe întreaga suprafață;
  • se efectuează imediat o lucrare cu grapa cu discuri (dezmiriștit) care continuă mărunțirea materialului vegetal pe care îl amestecă cu stratul superficial al solului;
  • intervine, în prima etapă, microfauna solului (protozoare, viermi, râme ș.a.) care este considerată utilaj pentru mărunțirea resturilor vegetale;
  • pe suprafețele astfel mărunțite se instalează ciupercile care distrug cuticula externă a materialului vegetal și pătrund în interior;
  • în final, sunt create condiții pentru activitatea bacteriilor care descompun materia organică cu produși intermediari și finali.

Pe seama produșilor intermediari (polifenoli, aminoacizi), sub acțiunea microorganismelor, aceștia se unesc, condensează și polimerizează rezultând acizi humici, deci se formează humusul. Cca 80% din humusul format se mineralizează, rezultând substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului.

În urma tuturor acestor acțiuni resturile vegetale devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de microorganisme.

Acum este momentul pentru efectuarea arăturii și încorporarea resturilor vegetale până la 12-15 cm, unde se continuă descompunerea.

Din descompunerea materiei organice rezultă glucoza care constituie sursa de energie pentru întreținerea proceselor metabolice ale microflorei.

Uneori se eliberează mai multă glucoză și surplusul este folosit de bacteriile fixatoare de azot (Azotobacter chreococum ș. a.).

Procesul de mineralizare intensă a materiei organice din sol nu este indicat deoarece rezultă o cantitate mare de substanțe nutritive, peste valorile și posibilitățile de consum ale plantelor și o parte din acestea se pierd prin levigare și volatilizare.

Intensitatea descompunerii materiei organice depinde de raportul Carbon/Azot (C/N). Cu cât acest raport este mai mic (bacteriile preferă C/N = 5), cu atât procesul de mineralizare este mai activ. Cel mai repede se mineralizează îngrășămintele verzi care au C/N = 17. Resturile vegetale provenite din cereale au C/N mai mare de 50 și atunci microorganismele folosesc ca sursă de energie descompunerea humusului. În acest caz se recomandă ca la fiecare tonă de paie să se administreze cca 10 kg de azot pentru a preveni așa-numita „foame de azot“.

Cum humusul este indicatorul principal al fertilității solului, menționăm că, la o producție bună de grâu, din rădăcini, miriște și paie se obțin cca 1.700 kg/ha humus, iar de la porumb 1.800 kg/ha și de la sfecla de zahăr (frunză și colete) se obțin 1.200 kg/h humus.

Prin urmare, este la îndemâna cultivatorilor să folosească toate aceste surse de material vegetal și prin dirijarea corectă a procesului de descompunere să asigure atât substanțele nutritive pentru plante cât și rezerva de humus a solului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU

Agritechnica 2017 - CLAAS TERRA TRAC, totul pentru sol

Bazându-se pe experiența acumulată în mulți ani de lucru pe câmp și prin respectarea nevoilor unui număr de 25.000 de clienți mulțumiți, CLAAS și-a etalat expertiza TERRA TRAC la târgul Agritechnica prin versiuni îmbunătățite ale sistemului de șenile care echipează o combină de recoltat furaje JAGUAR și un tractor AXION de dimensiuni mari.

Totul pentru sol – și așa a fost timp de 30 de ani

Compactarea solului reduce randamentul și necesită multă muncă pentru a-l afâna din nou. Acesta este motivul pentru care CLAAS acordă o mare importanță protecției solului, începând cu măsurile luate în timpul procesului de dezvoltare a utilajelor. În urmă cu 30 de ani, compania a prezentat prima combină de recoltat produsă în serie cu șenile în totalitate din cauciuc. Câțiva ani mai târziu a urmat conceptul TERRA TRAC. De atunci, CLAAS a urmărit în mod sistematic dezvoltarea tehnologiei sistemelor de șenile la combina de recoltat LEXION de dimensiuni mari. Avantajele oferite de acest sistem pentru combinele de recoltat includ:

  • reducerea cu 66% a presiunii exercitate asupra solului comparativ cu utilajele cu roți;
  • viteza de deplasare de 40 km/h cu o lățime de transport care respectă reglementările de licență pentru transportul rutier;
  • nivelul ridicat de confort în timpul conducerii datorită suspensiei hidropneumatice;
  • ghidarea uniformă a implementului frontal și o stabilitate direcțională de excepție;
  • stabilitate ridicată pe pantele laterale;
  • potențial de reducere a costurilor prin protejarea structurii solului și reducerea efortului necesar pentru aratul ulterior.

Ca următorul pas logic, CLAAS echipează acum tractoarele AXION de dimensiuni mari și combinele de recoltat furaje JAGUAR cu acest concept.

TERRA TRAC pentru JAGUAR

Echipând combina JAGUAR cu TERRA TRAC, CLAAS este primul producător de combine de recoltat furaje care prezintă un sistem de șenile montat din fabrică, integrat la combinele de recoltat furaje, care protejează solul și covorul de iarbă prin intermediul unei funcții unice de protecție la capătul rândului. În timpul manevrelor de întoarcere, utilajul este susținut de rolele de sprijin din mijloc, ridicând astfel parțial fiecare șenilă. Ca urmare, zona de contact și presiunea exercitată asupra solului se modifică rapid la un nivel comparabil cu cel specific anvelopelor 800.

Studiile efectuate în cadrul Universității de Științe Aplicate din Kiel au demonstrat că prin reducerea în acest mod a suprafeței de contact este posibilă reducerea efectului nedorit de forfecare (care altfel este întâlnit în cazul întoarcerii pe iarbă a unui utilaj cu șenile) la aproape același nivel ca în cazul unui utilaj cu roți. Acest concept inovator per­mite utilizarea intensă a utilajelor, pe parcursul întregului an, fără a pierde timp pentru conversie. Cu șenile late de 635 mm, modelul JAGUAR cu TERRA TRAC se încadrează în lățimea de transport de 3,0 m, cu o viteză maximă de 40 km/h. Cu șenile late de 800 mm, utilajul are o lățime exterioară mai mică de 3,5 m. Alt avantaj practic este demontarea și montarea din lateral mult mai ușoară a zdrobitorului de boabe, deoarece șenilele sunt montate mai jos decât anvelopele.

TERRA TRAC pentru AXION

AXION 900 TERRA TRAC dezvoltat de CLAAS este primul tractor semișenilat cu suspensie completă. Societatea Germană pentru Agricultură (DLG) a premiat acest concept cu o medalie de argint la târgul Agritechnica. Sistemul de șenile are la bază tehnologia utilizată în prezent la combinele de recoltat. Roata de acționare, care este mai mare decât cele de la unitățile de șenile ale combinelor de recoltat și combinelor de recoltat furaje, asigură transmisia unui cuplu mai mare. Chiar și în timpul lucrărilor grele de arătură la viteze mici, sistemul de șenile transmite puterea la nivelul solului, cu alunecare minimă. Prototipul AXION 900 TERRA TRAC combină avantajele unui tractor cu șenile în materie de tracțiune și protecție a solului cu confortul de conducere al unui tractor standard. Suspensia independentă de la nivelul roții motrice, al roții în contact cu solul și al rolelor de susținere permite sistemului de șenile să se adapteze optim la conturul solului. În ciuda suprafeței mari de contact, prototipul AXION 900 TERRA TRAC are o lățime semnificativ redusă comparativ cu cea a unui tractor cu anvelope late sau duble. Suspensia oferă un nivel foarte ridicat de confort la conducerea cu viteze de până la 40 km/h.

Calitatea agrofondului determină nivelul și calitatea recoltelor

Suportul pe care se bazează producția agricolă este solul. Principala caracteristică a acestuia este fertilitatea, care reprezintă capacitatea de a pune la dispoziția plantelor, pe tot parcursul vegetației, apa și sărurile nutritive, precum și ceilalți factori de vegetație. În funcție de baza materială de care dispun și de pregătirea profesională, cultivatorii pot asigura culturilor agricole un agrofond mai mult sau mai puțin corespunzător cerințelor acestor culturi.

Calitatea agrofondului depinde, în primul rând, de natura și caracteristicile solului, dar și de tehnologia aplicată, dacă se respectă asolamentul și rotația culturilor, de lucrările solului, de îngrășă­mintele organice și minerale aplicate, dozele și momentele aplicării lor etc.

Pentru practicarea unei agriculturi științifice, raționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze cartarea agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive pot pune solul la dispoziția plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de producție.

De asemenea, cunoscând pH-ul solului știm dacă este necesar să aplicăm amendamente, știm ce tipuri de îngrășăminte să aplicăm pentru a nu provoca creșterea pH-ului, ce culturi se pretează în funcție de reacția solului etc.

Trebuie să se renunțe la agricultura de tip minerit care se practică, în bună măsură, în țara noastră. Se apreciază că în fiecare an, cu recoltele obținute, se extrag din sol peste 1.200.000 t NPK și se aplică cca 330.000 t NPK, rămânând un deficit de peste 850.000 t NPK an de an. S-a ajuns astfel să avem, așa cum apreciază agrochimiștii și pedologii, 7,4 mil. ha cu conținut redus de humus, 6,3 mil. ha cu conținut redus de fosfor, 5,1 mil. ha cu conținut redus de azot, 3,4 mil. ha cu pH acid etc.

radacini fertilitatea solului

Cum determină diferiți factori îmbunătățirea calității agrofondului?

a) Conținutul în humus este de dorit să fie mai mare de 4%, deoarece prin mineralizare el pune la dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegetației. Totodată, împreună cu argila, constituie liantul care asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de humus asigură anual 20-25 kg de azot/ha sau, mai bine zis, fiecare unitate Indice de azot (IN) produce 20-30 kg/ha de azot pe timp secetos, 50-60 kg/ha de azot în anii cu precipitații medii și 80-100 kg/ha în anii ploioși.

b) Nivelul fosforului mobil din sol să fie 8-16 mg P2O5/100 g de sol, cunoscând că fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5.

c) Nivelul potasiului din sol să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol echivalând cu 13 kg/ha K2O.

d) Reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 când este pretabilă majorității culturilor agricole.

e) Să dispună de o structură glomerulară cu puternică stabilitate hidrică. În solul bine structurat gradul de afânare are valori optime, cu densitatea aparentă (Da) de 1,0-1,4 g/cm3, iar nivelul porozității totale a solului este de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație) 18-24%.

f) Astfel de sol, acumularea și conservarea apei se realizează în cele mai bune condiții depășind perioadele scurte de secetă.

g) Pe asemenea agrofond nota de bonitare poate fi 80-100, respectiv ar face parte din clasele I și II de calitate.

h) Dacă se are în vedere și un grad de îmburuienare redus, se poate sconta pe producții, așa cum au obținut în ultimul timp marile societăți agricole conduse de specialiști de înaltă clasă.

În Insula Mare a Brăilei s-au obținut în 2016, pe anumite suprafețe, 20.350 kg/ha de porumb boabe în condiții de irigare.

Fermierul Carol Costandache din Ialomița, la neirigat a obținut 11.403 kg/ha de porumb boabe.

La grâu s-au obținut producții de 11.000 kg/ha cu soiul Apache de la firma Limagrain, la soia, în Brăila, 6.000 kg/ha, la rapiță, în Teleorman, 6.330 kg/ha etc.

Prin urmare, pe un agrofond în care toți factorii de vegetație acționează în condiții optime, se pot obține producții nebănuite comparativ cu producțiile medii obținute în țara noastră.

Important este să ne cunoaștem bine pământul pe care lucrăm și să-i dăm tot ce este necesar, atunci când este momentul.

Rezultatele obținute pe suprafețe limitate demonstrează potențialul productiv al solurilor noastre, al geneticii superioare și îndemnul că, atunci când se aplică tehnologii de cultură superioare, rezultatele vor fi pe măsură.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 12-13

Folosirea eficientă a apei din sol

Cantitatea de apă existentă în sol, în stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor, poate asigura recolte mai mari sau mai mici în funcție de mai mulți factori și în primul rând de tehnologia de cultură aplicată.

Apa din sol poate fi folosită pentru consum productiv, în procesul de transpirație a plantelor, dar și în consum neproductiv (pierderi), prin evaporare la suprafața solului și prin consumul de către buruieni.

Evaporația apei și volumul de îmburuienare pot fi limitate printr-o tehnologie de cultură adecvată.

Dar și apa destinată consumului productiv, în procesul de transpirație al plantelor, poate fi folosită cu eficiență mai mare dacă se iau măsuri ca:

– menținerea umidității aerului cât mai ridicată prin asigurarea lanurilor compacte, fără goluri, prin perdele de protecție, prin reducerea vitezei vântului;

– folosirea soiurilor (hibrizilor) cu frunze dispuse mai aproape de verticală, prevăzute cu strat de ceară și cu pori care micșorează transpirația;

– realizarea unei fertilizări raționale, echilibrate, care asigură concentrarea sucului celular, reținând astfel mai multă apă.

De exemplu, fertilizarea corectă a porumbului a redus transpirația cu 20-40%. Transpirația este procesul fiziologic prin care plantele elimină în atmosferă apa sub formă de vapori.

Care este rolul transpirației plantelor?

Prin transpirație se intensifică absorbția apei și a sărurilor minerale din sol în plantă. Soluția solului (apa cu sărurile minerale dizolvate în ea) este absorbită de plante, prin procesul de osmoză, deoarece sucul celular al plantelor este mai concentrat decât soluția solului.

Transpirația este motorul care asigură circulația sevei în corpul plantelor, jucând rol de pompă aspiratoare. Totodată, prin transpirație se împiedică supraîncălzirea frunzelor și se reglează temperatura plantelor deoarece pentru transformarea a 1 g, apă în vapori se consumă 536 de calorii, motiv pentru care frunzele au temperatura mai scăzută cu 6-7°C decât temperatura aerului înconjurător.

Transpirația previne creșterea exagerată a turgescenței plantelor care ar influența negativ procesele fiziologice de fotosinteză, respirație, transpirație etc. Când soluția solului este mai concentrată, ca urmare a aplicării îngrășămintelor, cantitatea de apă consumată în procesul de transpirație este mai mică.

Coeficientul de transpirație sau consumul specific reprezintă cantitatea de apă consumată de plante pentru a forma 1 g de substanță uscată. Când nu s-au mai aplicat îngrășăminte, consumul specific este de 1,5-2 ori mai mare, adică planta consumă mai multă apă pentru a forma 1 g de substanță uscată și în condiții de secetă plantele suferă mai mult. Așa, de exemplu, grâul are consumul specific de 928 când nu s-au aplicat îngrășăminte și de 349 când s-a fertilizat.

Consumul specific mediu la diferite culturi este:

Mei – 311       porumb – 368          cartof – 636

Sorg – 322      sfecla zahăr – 397     lucerna – 831

Ce factori influențează transpirația plantelor?

Temperatura influențează transpirația prin aceea că de la energia luminoasă primită de la soare plantele folosesc în procesul de fotosinteză 1-10% care se transformă în energie chimică și este înglobată în substanțele organice sintetizate, iar restul se transformă în căldură, care mărește intensitatea transpirației. Stratul de ceară, porozitatea și alte modificări anatomo morfologice micșorează intensitatea transpirației.

Lumina este importantă deoarece într-o atmosferă saturată cu vapori de apă, în lipsa acesteia, transpirația are loc numai pe seama energiei puse în libertate în procesul de respirație, care ridică temperatura plantelor peste temperatura mediului înconjurător.

În timpul zilei transpirația este de 10-12 ori mai mare decât noaptea. Radiațiile albastru-violet cresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Umiditatea atmosferică influențează transpirația plantelor în sensul că, atunci când umiditatea relativă a aerului este scăzută, crește intensitatea transpirației.

Vântul intensifică transpirația în primul rând prin stomate deoarece sunt înlăturați de vânt vaporii de apă din jurul plantelor.

În funcție de intensitatea vântului, transpirația poate crește de 2-3 ori până la 20 ori.

Prin urmare, cunoscând fenomenul de transpirație al plantelor, respectiv consumul specific de apă al fiecărei culturi, se poate realiza o zonare corectă a plantelor în funcție de rezerva de apă și regimul precipitațiilor.

Prin tehnologii de cultură corect aplicate se pot obține producții agricole ridicate și în anii cu precipitații mai reduse.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 16

Cum putem preveni a distrugerea solului

Solul este un bun național. El trebuie exploatat în așa fel încât să-i menținem și să-i sporim fertilitatea pentru generațiile viitoare. Trebuie să se aibă în vedere că solul fertil s-a format într-o îndelungată perioadă istorică și că distrugerea lui se poate întâmpla în cadrul unei generații prin aplicarea de lucrări necorespunzătoare.

Se apreciază că pentru formarea unui strat de sol gros de 2,5 cm sunt necesari 500 ani.

Am făcut aceste mențiuni pentru a trezi responsabilitatea agricultorilor asupra modului cum lucrează pământul.

Solul este un organism viu și trebuie acționat asupra lui cu blândețe, cu multă grijă și delicatețe.

Un iscusit agronom al Bărăganului spunea că de sol trebuie să te apropii atunci când te primește, dar să nu-l faci să te aștepte. Se referea la faptul că solul trebuie lucrat numai la umiditatea optimă sau maturitatea fizică, adică atunci când stratul lucrat se revarsă, fără bolovani, praf sau sub formă de curele. Atunci bulgării se desfac după suprafețele de contact, de minimă coeziune, protejând agregatele structurale ale solului. În asemenea condiții solul opune minimum de rezistență, cu consum redus de combustibil și cu evitarea uzurii utilajelor agricole.

Trebuie să menționăm că deja solurile din țara noastră, așa cum apreciază pedologii, nu se găsesc într-o stare de fertilitate optimă pentru a valorifica potențialul soiurilor hibrizilor cultivați.

Peste 6,3 mil. ha sunt supuse eroziunii prin apă, 378.000 ha eroziunii prin vânt, 4 mil. ha au tendința de deșertificare, 6,5 mil. ha sunt predispuse la formarea hardpanului (talpa plugului), iar 2,3 mil. ha au tendința de a forma crustă.

Toate acestea ne atrag atenția că lucrările solului trebuie executate cu mult discernământ:

– Nu se lucrează când solul este uscat deoarece are loc ruperea solului sub formă de bolovani printre care circulă intens aerul, producând mineralizarea materiei organice și a humusului din sol.

– Nu se lucrează nici când este umed deoarece solul este tăiat sub formă de curele care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul.

Și în primul și în al doilea caz pentru mărunțirea solului se folosesc utilaje agresive care de fapt macină solul, distrugând agregatele structurale și rezultând praf care, după prima ploaie, astupă toți porii solului și formează o crustă groasă care blochează circuitul aerului și infiltrarea apei în sol.

Prin arătura efectuată imediat după recoltarea unei culturi, când solul mai are încă umiditate, au rezultat 1,5 bolovani/m2.

Când arătura s-a efectuat după două săptămâni au rezultat 12,4 bolovani/m2.

Este indicat să se folosească agregate complexe care la o singură trecere execută mai multe lucrări, evitând tasarea și compactarea solului.

Se consideră că un sol se găsește în condiții optime de cultură când are densitatea aparentă (Da) 1,25-1,45 g/cm3, porozitatea totală 44-53%, porozitatea de aerație 15-30%, iar porozitatea capilară 30-35%, când are permeabilitatea 2 mm/oră, iar cantitatea de apă utilă 2.000 m3/ha.

Unde este posibil, este indicat să se aplice sistemul conservativ de lucrări ale solului care este mai ieftin, evită distrugerea acestuia, menține mai ușor apa și elementele nutritive în sol, îmbogățește solul în materie organică și influențează pozitiv activitatea microbiologică din sol.

Este de dorit să fie excluse de la lucrările solului utilajele foarte agresive precum freze și mai ales grapa rotativă care la 500 rot./min. macină solul.

Fenomene de distrugerea solului au loc mai ales pe terenurile în pantă.

Ele s-au identificat după aplicarea Legii nr. 18/1991, când s-a cerut reconstituirea proprietății pe vechile amplasamente și când s-au distrus toate amenajările antierozionale.

S-au defrișat pădurile, s-au desțelenit pășunile, se lucrează solul de la deal la vale și în structura culturilor se găsesc multe plante prășitoare care nu au rol protector.

Au apărut șiroaie, ogașe, ravene care în urma ploilor torențiale și a topirii zăpezilor rup solul, îl spală și îl deplasează la vale, unde colmatează culturile și șanțurile de scurgere a apei, provocând inundații în zonă.

Pe pantele peste 12% sunt necesare culturi de protecție pe care micul producător nu-și permite să le facă. Bune protectoare ar fi leguminoasele și graminele perene, precum și cerealele păioase. Contraindicate sunt culturile prășitoare de porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof care, de fapt, sunt predominante.

Desființarea teraselor și împărțirea terenului pe linia de cea mai mare pantă nu mai dă posibilitatea lucrării terenului de-a lungul curbelor de nivel, cu pluguri reversibile, cu răsturnarea brazdei în amonte etc.

Semănatul culturilor ar trebui realizat tot paralel cu curbele de nivel pentru ca fiecare rând de plante să constituie un obstacol în calea apei.

Se recomandă arătura cu coame, negrăpată, tot cu intenția de stăvilire a apei.

Prin urmare, numai prin asocierea micilor producători și trecerea la organizarea terenului pe principii antierozionale se mai poate preveni distrugerea terenului prin eroziune.

Este necesar să se întreprindă asemenea măsuri până nu este prea târziu.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 12-14

Abonează-te la acest feed RSS