reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Nov 2019

Cartoful dulce - o cultură de perspectivă pentru solurile nisipoase din sud-vestul Olteniei

Cartoful dulce sau batatul (Ipomoea batatas) face parte din familia Convolvulaceae și este originar din America Centrală sau nord-vestul Americii de Sud. Se cultivă pe suprafețe mari în China, India, Japonia, Africa, SUA, dar și în zonele mediteraneene ale Europei. Cartoful dulce (Ipomoea batatas) este una dintre cele mai importante şi uşor adaptabile culturi din lume, ocupând locul şapte la nivel mondial în ceea ce priveşte producţia totală (FAOSTAT, 2008).

Cartoful dulce este cultivat în peste o sută de ţări datorită faptului că reprezintă o importantă sursă de calorii, proteine şi vitamine. Producţii ridicate, input-uri agricole reduse şi o bogăţie de nutrienţi, în principal carbohidraţi, sunt doar câţiva dintre factorii care fac din această plantă un aliment de bază pentru milioane de oameni care trăiesc cu precădere în regiuni sărace de pe glob. Calităţile remarcabile ale provitaminei A prezente în cartoful dulce cu pulpa portocalie fac din acesta o soluţie rapidă pentru combaterea deficienţei de vitamina A.

Ca importanţă, pe plan mondial cartoful dulce ocupă locul 5 după orez, grâu, porumb şi manioc. Deşi îşi are originea în America Centrală, cea mai extinsă regiune producătoare de cartof dulce este Asia, în cadrul căreia China furnizează peste 80% din producţia mondială totală, fiind urmată de Indonezia, Vietnam, Japonia, India şi Uganda. În prezent, datorită plasticităţii sale ecologice, această cultură este întâlnită şi în zonele temperate.

Cartoful dulce constituie un important aliment într-o alimentaţie sănătoasă. Comparativ cu cartoful obişnuit, gătit în același fel consumul de cartof dulce măreşte nivelul zahărului din sânge cu 30% mai puțin decât cartoful obişnuit. Abundent în nutrienți și fibre (din care 40% fibre solubile, cele care ajută la scăderea zahărului din sânge și a colesterolului), cartoful dulce este alimentul ideal pentru diabetici, copii şi femei gravide, acesta având un indice glicemic scăzut și putând reduce apariția sindromului de insulino-rezistență. Fibrele din cartofii dulci au rolul de a regla glicemia și de a îmbunătăți digestia, prevenind constipația și balonarea. Prin calităţile sale, varietăţile de cartof dulce cu pulpa galbenă şi portocalie constituie o valoroasă sursă de vitamine A şi vitamina B6. De asemenea, cartoful dulce furnizează o cantitate importantă de vitamina C şi vitamina D, esenţiale în formarea oaselor şi a dinţilor, pentru o bună digestie, pentru vindecarea rănilor şi întărirea sistemului imunitar. Cartoful dulce mai conţine şi fier, care ajută la metabolizarea proteinelor, dar şi magneziu, un mineral antistres. Conținutul ridicat de carotenoide al cartofilor dulci portocalii este asociat cu favorizarea sănătății vizuale, prevenirea degenerării maculare, a cataractei și reducerea riscului de retinită pigmentară.

La cartofii dulci mov, pigmenții numiți antocianine pot fi benefici sistemului vizual prin îmbunătățirea circulației capilare la nivelul retinei, a vederii pe timp de noapte, reducerea riscului de retinopatie diabetică și protecția împotriva degenerării maculare produse de vârstă.

Varietățile portocalii și galbene au un conținut ridicat de betacaroten, precursorul vitaminei A, acesta putând ajuta la prevenirea cancerului de prostată, conform studiilor făcute de experții de la Universitatea Harvard. Vitamina A este esențială în timpul sarcinii și alăptării, pentru a asigura un echilibru hormonal, favorizează creșterea și regenerarea oaselor, reglează reproducerea celulară și sinteza celulelor sangvine. De aceea se încurajează cultivarea acestor specii în țări ca Africa, unde deficiența vitaminei A creează mari probleme de sănătate. Toate speciile de cartofi dulci sunt bogate în antioxidanți. Cartoful dulce, deşi are gust dulceag, prin prezența carbohidraților complecși, care ajută la reglarea glucidelor şi scade rezistența la insulină, este benefic persoanelor cu diabet.

Pe baza acestor considerente nutritive, Centrul pentru Știință în Interes Public din America i-a acordat cel mai mare punctaj în comparație cu alte legume. De asemenea, aceştia au un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că senzaţia de foame va apărea mai târziu. Culoarea lor portocalie (deşii unii au miezul alb) dă o idee asupra nivelului ridicat de betacaroten: 11.500 mcg per 100 g produs, în comparaţie cu doar 6 mcg conţinute de cartofi şi chiar cu 40% mai mult decât morcovii. Betacarotenul este convertit de către organism în vitamina A, ajutând la întărirea imunităţii, la sănătatea pielii şi a membranelor care căptuşesc nasul, plămânii şi intestinele. Planta nu tolerează înghețul. Aceasta crește cel mai bine la o temperatură medie de 24°C, cu soare abundent și nopți calde. Precipitațiile anuale de 750-1.000 mm sunt considerate cele mai potrivite, cu un minim de 500 mm în sezonul de creștere. Cultura este sensibilă la secetă în etapa de inițiere a tuberculilor (50-60 zile după plantare) și nu este tolerantă la stagnarea apei deoarece poate provoca putregaiuri ale tuberculilor și reducerea creșterii rădăcinilor ca urmare a aerației slabe.

cartoful dulce 1

În condiţiile de la SCDCPN Dăbuleni planta de cartof dulce s-a dezvoltat pe parcursul perioadei de vegetaţie la o temperatură medie în aer de 22,3°C, prin acumularea în aer a 2.266,3°C biologic active. Studii recente efectuate în China au arătat că randamentul la cartofii dulci ar putea crește cu până la 30-40%, fără îngrășământ suplimentar, pesticide sau ameliorare genetică, prin folosirea la plantare a unui material sănătos, liber de virus. Importanța calităţii materialului biologic de cartof dulce folosit la plantare (lăstari) este redată şi de cercetările autohtone realizate la INCDCSZ Braşov, iar preocupări pentru cultivarea cartofului dulce în România au avut loc la USAMV Bucureşti şi au fost concretizate prin crearea a două soiuri (Victoria IANB în anul 1991şi Crux în anul 1997), având ca scop diversificarea sortimentului de plante consumate în stare proaspată sau conservată, în vederea asigurării unei alimentații raționale din punct de vedere nutritiv.

Cartoful dulce este o plantă bine adaptată la climate tropicale și subtropicale, dar poate crește cu succes într-o gamă largă de condiții climatice în care media sezonului rece să nu fie mai mare de 5 luni. Este o plantă destul de tolerantă la secetă și poate supraviețui perioade de timp mai lungi cu secetă în timpul verii, iar creșterea este reluată când apar ploi suficiente.

Caracterul variabil al climei din zona solurilor nisipoase, în special lipsa precipitaţiilor, precum şi fertilitatea scăzută a solurilor nisipoase determină ca pe suprafeţe destul de întinse producţia obţinută la unele culturi agricole să fie mult diminuată. Pentru obţinerea de producţii ridicate, sigure şi stabile se impune ca o necesitate alegerea sortimentului de plante, a soiurilor cu adaptabilitate ridicată la condiţiile vitrege de climă şi sol. În acest context, la SCDCPN Dăbuleni s-au iniţiat cercetări privind testarea unor genotipuri coreene de batat (Ipomoea batatas), folosind diferite epoci de plantare, în scopul elaborării tehnologiei de cultură şi promovării în zonă a acestei plante în 2020.

În prezent, se fac experiențe pe 5 soiuri de cartof dulce, și anume, KSP 1, KSC 1, YULMI, JUHWANGMI și HAYANMI, iar în testare se află alte patru genotipuri.

Datorită calității și plasticității ecologice a soiurilor de cartof dulce, cultura acestora va deveni o cultură de perspectivă pentru solurile nisipoase din sud-vestul Olteniei.

Drd. ing. Gheorghe COTEȚ, SCDCPN Dăbuleni

Prima Cl. 1022 - Soi de perspectivă la strugurii de masă pe soluri nisipoase

Îmbunătățirea sortimentului de soiuri de viță-de-vie se află permanent printre obiectivele de cercetare la SCDCPN Dăbuleni. În acest sens, în anul 2010  s-a înființat o nouă colecție ampelografică, cu 50 de soiuri. Din grupa soiurilor cu struguri de masă s-a evidențiat prin precocitate, dar și prin nivelul producției de struguri ridicat soiul Prima Cl. 1022.

Este un soi de viță-de-vie cu struguri de masă originar din Franța. Butucii sunt de vigoare mijlocie.

Organele verzi ale butucului sunt sensibile la oidium sau făinare (Uncinula necator), iar strugurii sunt sensibili la putregaiul cenușiu (Botryotinia fuckeliana).

În anii favorabili din punct de vedere climatic, strugurii intră în faza de pârgă, începând cu data de 24 iunie. Momentul intrării strugurilor în faza de pârgă depinde de condițiile climatice, dar și de încărcătura de struguri pe butuc. La acest soi faza de pârgă este mai avansată cu 10-12 zile comparativ cu soiul Chasselas d’oré.

Maturarea strugurilor este de la precoce la foarte precoce. În condițiile de climă din sud-vestul țării maturarea strugurilor are loc între 15-22 iulie. Strugurele are formă piramidală, mărime medie, cu rahis lung, puțin compact. Bobul are mărime medie (3,7-3,9 g) și formă elipsoidală. Culoarea pieliței este negru-albăstruie, uniformă. Pielița bobului este subţire, fiind acoperită de un strat intens de pruină. Pulpa bobului este crocantă şi suculentă, cu gust echilibrat, dulce şi plăcut. Deși are pielița subțire, bobul prezintă o bună capacitate la conservare şi transport.

Producția de struguri realizată de acest soi este medie spre mare. În medie, pe 6 ani (2012-2017), producția obținută a fost de 12.967 kg/ha, din care producția marfă 10.800 kg/ha. Potenţialul de producție este asemănător cu cel al soiului Victoria. Din punct de vedere economic, profitul realizat în cazul soiului Prima Cl. 1022 este mai mare cu 25% față de soiul Victoria datorită precocității maturării strugurilor. Producția de struguri a soiului Prima Cl. 1022 depășește cu 15-20% producția medie a soiurilor cultivate în zona solurilor nisipoase din sud-vestul Olteniei.

Deși potențialul de producție cel mai ridicat se manifestă pe coarde lungi de 10-12 ochi, butucii soiului Prima Cl. 1022 au capacitatea de a rodi relativ bine și pe elemente de rod scurte, respectiv cepi de 3-4 ochi, situate la baza butucului, în cadrul formei de conducere clasică (joasă), situație în care asigură o producție de struguri de 6-7 t/ha.

Dr. ing. Iulian RĂȚOI

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Arahidele - o cultură rentabilă pentru zona solurilor nisipoase

  • Soiuri create la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Arahidele se bucură de o largă răspândire în lume, prin folosirea acestora ca seminţe întregi sub formă prăjită fiind mult apreciate. Datorită conţinutului ridicat în proteină (20-35%) şi grăsimi (38-56%) al boabelor, acestea cunosc utilizări foarte valoroase şi variate.

Din boabele de arahide se poate extrage ulei care este folosit fie ca atare, deoarece conţine 80% acizi graşi nesaturaţi (acid oleic şi acid linoleic), fie la fabricarea margarinei, untului, pâinii, ciocolatei, a unei halva de foarte bună calitate.

Prezenţa proteinelor şi în celelalte organe ale plantei le conferă şi o mare valoare furajeră.

Turtele şi şroturile de arahide constituie un nutreţ concentrat deosebit de valoros pentru hrana animalelor, cu deosebire a păsărilor de curte.

Calitatea de leguminoasă le conferă posibilitatea de a-şi procura o parte din azotul necesar pe cale simbiotică, având un aport substanţial la îmbunătăţirea însuşirilor de fertilitate a solurilor.

Arahidele, fiind plante de origine tropicală, sunt pretenţioase faţă de căldură, care rămâne factorul limitativ în extinderea arealului de cultivare, având nevoie în cursul perioadei de vegetaţie de circa 3.000°C.

Pretenţiile pe care le are această plantă faţă de factorii naturali sunt în strânsă legătură cu diferite stadii prin care trece în cursul perioadei de vegetaţie.

arahidele 3

Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 12°C. În perioada înfloririi şi fructificării arahidele au cele mai mari cerinţe privind căldura, ele fiind sensibile la variaţiile de temperatură de la o zi la alta. În perioada de maturare arahidele au cerinţe mai reduse de temperatură, aceasta putând scădea până la 10-12°C, temperatura optimă fiind de 25°C.

În ceea ce priveşte umiditatea, arahidele sunt mai puţin pretenţioase în primele 15 zile de la răsărire, apoi pretenţiile cresc, ajungând la valori maxime în perioada înfloririi şi fructificării, după care nevoile de apă scad din nou.

Arahidele sunt pretenţioase şi în ceea ce priveşte solul. Acestea necesită soluri profunde, uşoare, care înlesnesc pătrunderea în sol a ginoforilor și creşterea păstăilor.

Cultura de arahide este una dintre cele mai profitabile culturi, reușind să asigure rentabilitatea culturii de la producții care depășesc 1.800-2.000 kg/ha, putându-se pot realiza relativ ușor, în condițiile respectării unei tehnologii adecvate de cultivare.

Având în vedere producţiile bune care se realizează la arahide atât pe solurile nisipoase cât şi pe alte tipuri de sol şi avantajele pe care această plantă le oferă se poate considera că, prin cultivarea pe suprafeţe cât mai mari, se realizează o valorificare superioară şi o rentabilizare ridicată a acestor terenuri.

În lunile februarie-martie se efectuează lucrarea de decorticare, care constă în desprinderea boabelor din păstaie, manual sau mecanic. Se face apoi alegerea la masă a seminţelor, îndepărtându-se boabele mici, sparte sau şiştave. Boabele se păstrează până la semănat în locuri uscate, ferite de rozătoare.

Pregătirea terenului în vederea semănatului se face primăvara, printr-o arătură la adâncimea de 25-30 cm şi 1-2 lucrări de nivelare cu discul și freza, în preziua semănatului. Se poate efectua arătura de toamnă dacă suprafeţele ce urmează a fi cultivate cu arahide nu sunt expuse fenomenului de eroziune eoliană.

Înainte de semănat sau după, până la răsărire, se erbicidează cu Stomp Aqua în doză de 2-4 l/ha.

Semănatul se face la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai. Când condițiile atmosferice ale primăverii permit o însămânțare timpurie, suntem atenți la atingerea pragului termic de 12°C în sol, la adâncimea de semănat. Semănatul se face mecanic, cu semănătoarea, sau manual în cazul producătorilor care deţin suprafeţe mici, care trebuie să realizeze o distanţă între rânduri de 70 cm şi între plante pe rând de 15-17 cm.

arahidele 4

Arahidele nu sunt plante pretenţioase în ceea ce priveşte fertilizarea, astfel că se pot obţine rezultate bune printr-o fertilizare moderată cu 90 kg/ha N, 60 kg/ha P2O5, 60 kg/ha K2O. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se încorporează în sol sub arătură. Îngrăşămintele cu azot se vor aplica fracţionat: 1/2 din doză la pregătirea patului germinativ şi 1/2 din doză la începutul înfloritului.

Soiurile care se pretează în cultură sunt soiuri autohtone create la SCDCPN Dăbuleni precum: Viviana, Dăbuleni, Viorica, care prezintă o bună adaptabilitate la condițiile de cultură de pe solurile nisipoase și sunt recomandate în special pentru consumul de boabe.

Alături de acestea se mai pot cultiva soiurile străine Brazilian Begici, Sadovo, Provenienţă China, care au realizat producţii de peste 2.000 kg păstăi/ha.

Cultura de arahide nu suportă îmburuienarea, de aceea trebuie menţinută permanent curată de buruieni.

La puţin timp de la însămânţare se face praşila „oarbă“ atât pentru a distruge unele buruieni necontrolate de erbicide, cât şi pentru afânarea, aerisirea şi încălzirea mai rapidă a solului.

Prevenirea și combaterea buruienilor se face atât prin efectuarea a 2-3 praşile mecanice şi a 1-2 pliviri în a doua parte a perioadei de vegetaţie, cât şi prin aplicarea erbicidelor, mai ales pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, prin folosirea unuia dintre erbicidele Agil 1,5 l/ha, Fusilade 2 l/ha, Pantera 2 l/ha etc.

O lucrare de întreţinere deosebit de importantă la cultura de arahide este bilonarea, de care depinde în mare măsură nivelul producţiilor realizate. Această lucrare se face la începutul înfloritului şi înlesneşte atât formarea păstăilor în sol, cât şi creşterea şi dezvoltarea acestora în condiţii corespunzătoare.

O altă lucrare importantă, de care depinde producţia de arahide, este irigarea culturii, prin care se va urmări menţinerea umidităţii solului la un plafon minim cuprins între 30-50% din i.u.a., pe adâncimea de 50 cm.

Pentru menţinerea acestor plafoane sunt necesare 4-7 udări, cu o normă de udare de 350-400 m3/ha.

Recoltarea arahidelor se începe când cca 80% din păstăi sunt mature şi nu au apărut păstăi încolţite. Calenda­ristic, aceste condiţii se realizează la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

Recoltarea se face în două faze, constând în smulgerea tufelor și detașarea păstăilor mature de pe tufele smulse.

Pentru a preveni mucegăirea păstăilor, care în momentul recoltării au umiditate ridicată, este necesară uscarea acestora, fie natural, prin întindere la soare în strat subţire, fie artificial, în uscătorii.

Păstrarea păstăilor se face în spaţii uscate şi bine aerisite, ferite de roză­toare.

arahidele 5

Dr. ing. Milica DIMA

Despre făinarea viței-de-vie pe solurile nisipoase din sud-vestul țării

Făinarea sau oidium-ul viţei de vie (Uncinula necator), mai puţin cunoscută de către micii viticultori, este o boală la fel de importantă și de păgubitoare precum mana viţei-de-vie (Plasmopara viticola).

În țara noastră boala a fost descoperită în anul 1951, iar în prezent este răspândită în toate podgoriile, fiind o boală care în anumiți ani depășește pierderile provocate de mană. Întrucât conidioforii ciupercii germinează la temperaturi de peste de 3-4°C, în condiții de umiditate atmosferică ridicată, făinarea este prima boală care apare la vița-de-vie, în anii cu condiții climatice favorabile. Deși apare la temperaturi de 3-4°C, boala este favorizată de temperaturile de 20-25°C și de umiditatea atmosferică moderată (50-80%). Această boală a devenit tot mai dăunătoare, în condițiile restrângerii folosirii fungicidelor cuprice pentru combaterea manei.

Asemănător manei, făinarea atacă toate organele verzi ale viței-de-vie (frunze, lăstari erbacei, inflorescențe, struguri în formare, ciorchini, boabe și cârcei în stare erbacee), pe toată durata perioadei de vegetație. Pe frunze, atacul se manifestă sub forma unui miceliu pâslos de culoare alb-cenușiu, acoperit cu o pulbere cu aspect de „făinare“, reprezentând conidiile ciupercii, ce se întinde treptat, pe ambele suprafețe ale limbului, sub formă de pete neregulate. Sub pâsla de miceliu țesuturile se brunifică sau se înroșesc ușor. Atacul pe frunze produce răsucirea acestora. Frunzele cad, în lipsa vânturilor puternice, doar spre toamnă. Atacul, cel puțin pe frunze, nu poate fi confundat cu atacul produs de mană, întrucât acesta se manifestă sub forma unor „pete untdelemnii“ cu aspect regulat, iar în dreptul acestora, pe suprafața inferioară, se formează un puf albicios, reprezentând organele de înmulțire ale ciupercii.

Pe lăstarii și cârceii nelemnificați se observă aceleași pete alb-cenușii, uneori pulverulente.

Cel mai păgubitor este atacul pe inflorescențe, apărut chiar înainte de înflorit, așa cum s-a întâmplat în anul 2014, sau după legarea florilor, când inflorescențele se usucă. Boabele atacate mai târziu crapă și se brunifică, iar semințele ies în evidență. Lichidul ce se scurge în afară, după crăparea boabelor, oferă un mediu propice pentru dezvoltarea altor microorganisme, respectiv mucegaiuri. În toamnele ploioase, boabele atacate de oidium sunt supuse infecțiilor cu Botrytis fuckeliana (putregaiul cenușiu), producând pagube foarte mari. Spre toamnă, pe pâsla miceliană de pe organele parazitate se constată, uneori, prezența periteciilor, care apar ca niște formațiuni punctiforme mici, de culoare neagră.

În sud-vestul țării, perioada aprilie-septembrie din anul 2014, s-au înregistrat 640,7 mm precipitații, repartizate pe un număr de 74 zile din 183, comparativ cu suma lunară multianuală din perioada de vegetație 1956-2014, de 311,4 mm. Zilnic s-a format rouă care a persistat până la orele 11-12. În asemenea condiții, care au surprins chiar și viticultorii cu experiență, tratamentele chimice și-au diminuat eficacitatea, iar producția de struguri a fost compromisă în unele plantații.

Atacul de făinare se poate recunoaște ușor, chiar fără a analiza simptomele, întrucât organele atacate emană un miros de „baltă“ sau de pește proaspăt.

Urmele lăsate de atacul produs de ciuperca Uncinula necator se pot observa pe coarde, după căderea frunzelor, sub forma unor pete mai închise la culoare. Pentru a reduce sursa de infecție se recomandă ca lăstarii atacați să fie tăiați, îndepărtați din plantație și distruși prin ardere.

Ciuperca iernează sub formă de miceliu în muguri, mai ales în mugurii lăstarilor infectați, fiind bine protejată de rigorile iernii și în cleistotecii (fructificații de rezistență), din care apar sporii în primăvară. Primăvara, miceliul se dezvoltă concomitent cu începutul creșterii lăstarilor, formându-se organele de înmulțire ale ciupercii.

De aceea, pentru prevenirea și combaterea atacului produs de ciuperca Uncinula necator, primul tratament se efectuează atunci când lăstarii au 5-7 cm lungime. Acest moment coincide cu apariția primelor fructificații ale ciupercii și tratamentul are rolul de a distruge sursa de infecție. Al doilea tratament se va efectua la două săptămâni după primul sau înainte de înflorit, tot cu caracter de siguranță. Al treilea tratament se efectuează imediat după fenofaza de înflorit, iar următoarele la circa 10-14 zile, în funcție de dezvoltarea organelor verzi ale viței-de-vie receptive la oidium (frunze tinere, lăstari tineri, struguri).

Soiurile mai sensibile sunt cele cu struguri de masă și cele cu struguri pentru vin alb, cu pielița boabelor subţire și boabe așezate dens pe ciorchine.

În colecția ampelografică a CCDCPN Dăbuleni există 50 de soiuri nobile și hibrizi moderni sau rezistenți.

Substanţele chimice recomandate pentru preve­nirea și combaterea făinării sunt numeroase și pot fi cu acţiune de contact sau sistemică: Folicur Multi 50 WP, Folicur Solo 250 EW, Sulfomat 80 PU, Quadris SC, Bumper 250 CE, Cabrio Top, Falcon 460 EC, Flint Max 75 WG, Karathane Gold 350 EC, Kumulus S, Manoxin C 50 PU, Manoxin M 60 PU, Mystic 250 EC, Orius 25 EWShavit F 72 WDG, Shavit F 72 WP, Shavit F 71,5 WP, WDG Stroby DF, Sulphur 80 WDG, Systhane Forte, Talendo, Thiovit Jet 80 WG, Topas 100 EC, Topsin 500SC.

Dr. ing. Iulian RĂȚOI

Abonează-te la acest feed RSS