reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Apr 2019

Biocharul și sănătatea solului

„Prietenos cu mediul“ este o sintagmă care se folosește în ultima vreme în agricultură. Dar există preocupări reale în acest sens? Iulian Hornet, producător de echipamente pentru încălzire spune că există soluții, dar că nu există interes. În interviul acordat ne-a vorbit despre biochar, un produs care poate contribui favorabil la menținerea sănătății solului, fără a dăuna în vreun fel mediului înconjurător.

„Fertilitatea pământului scade cu un procent pe an“

‒ Prin prisma activității de inventator și antreprenor român, ați fost nevoit să vă măriți aria de cunoștințe chiar și în domeniul pedologiei. Ce știți despre sănătatea solului din România?

‒ Îl ținem bolnav și îl îngrijim doar ca să rămână în viață. Menținem solul sub tratamente, dar nu ne gândim să înlăturăm efectul. În momentul în care băgăm sub arătură deșeul agricol de pe teren îmbolnăvim pământul pentru că deșeul fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan. Astfel slăbim rezistența plantelor în fața bolilor. În 2001 terenurile agricole ale României aveau o fertilitate de 55%, iar în 2018 procentul scăzuse până la 35%. Și asta nu îngrijorează pe nimeni. Fertilitatea scade cu aproape un procent pe an tocmai din cauza acestor lucrări. Solul are, într-adevăr, nevoie de materie organică (compost, gunoi de grajd), dar trebuie administrată corect și atât cât trebuie, nu din abundență. Am stat de vorbă cu mulți agricultori și avem exemplul Insulei Mari a Brăilei. Acolo nu ară. Miriștea și cu rădăcinile plantelor sunt suficiente pentru introducerea în sol, iar resturile vegetale de pe sol sunt transformate în peleți. Tăvălugesc ca să nu piardă apa, iar producțiile lor sunt duble. Există o mulțime de lucrări științifice pe tema asta și chiar o teorie care spune că dacă se inventa discuirea înaintea aratului, plugul nu mai apărea niciodată.

‒ Care este definiția biocharului?

‒ Biocharului i se mai spune popular și cărbune vegetal  și se obține foarte simplu, chiar și prin metode rudimentare. Se așează lemne, crengi, frunze într-o groapă și i se dă foc fără aer. Același lucru se întâmplă și în stațiile de piroliză, doar că mult mai eficient și cu obținerea unor cantități mult mai mari.  Din două tone de biomasă se obțin între 400-700 kg de biochar, dar cantitatea diferă în funcție de materia primă folosită.

De ce biochar?

‒ Spre deosebire de produsele similare existente acum, ce proprietăți are biocharul?

‒ Prin comparație cu alte produse, biocharul are o valoare de zece ori mai mare în ceea ce privește mărirea fertilității solului. Odată ajuns în sol, acesta își activează proprietățile precum sechestrarea carbonului și reținerea apei în pământ. În momentul în care am pus 10 tone de biochar la hectar am certitudinea că păstrez cel puțin 75% din umiditatea solului. Chiar dacă soarele este puternic, apa nu se evaporă din biochar așa cum se evaporă din sol. Biocharul are și rol de fertilizant. Există așa-zisa „foame de azot“ care se manifestă atunci când introduci deșeul agricol în sol. Practic azotul din biomasă se pierde prin descompunere și de aici necesitatea de a administra ulterior azot. Acest lucru nu este valabil în cazul biocharului pentru că are capacitatea unui burete. Reține în sol azotul, nutrienții chiar și bacteriile E-colli. Are calități extraordinare.

‒ Cât de cunoscut este în lume?

‒ Portugalia, Spania sunt printre țările care folosesc cantitățile cele mai mari de biochar. Există o localitate în Suedia în care primăria a hotărât că nimeni nu are voie să folosească pe terenurile regiunii altceva decât biochar. S-au realizat instalații simple cu ajutorul cărora toate resturile vegetale obținute, spre exemplu, prin toaletarea copacilor se transformă în biochar. În Amazonia sunt sute de insulițe unde se folosește biocharul.

Avem tehnologia și materia primă, dar nu le folosim

fertilizanti IMG 20190215 141520196

‒ În România se folosește acest biochar?

‒ O delegație a Parlamentului României a vizitat o astfel de insuliță. Am discutat apoi cu cineva din delegație care îmi povestea foarte entuziast ce a văzut acolo și despre faptul că biocharul este o minune. Îmi spunea că a mâncat roșii și castraveți ca la bunica, de pe terenuri unde nu se administrează deloc îngrășăminte chimice. Și am întrebat ce vom face în România că și noi putem produce biochar. Nu am primit niciun răspuns. În Amazonia oamenii se chinuie să producă biocharul cu tehnologii rudimentare, iar noi avem și tehnologia, dar nu o folosim, iar sursa de materie primă pentru biochar o distrugem. Nu s-a luat nicio măsură parlamentară. Pe banii noștri, o delegație mare a plecat acolo doar ca să mănânce roșii și castraveți. Pământul României este în deșertificare, iar singura soluție în opinia mea este acest biochar. Țara noastră pierde prin deșertificare 1.200 de hectare pe an. Eu am propus un experiment, să vedem cum reacționează solul din Oltenia, acolo unde deșertificarea este un fenomen, după ce am aplicat biochar. Nu s-a dorit realizarea acestui experiment.

‒ Există recomandări de utilizare sau dozaj al biocharului?

‒ Înainte de aplicarea biocharului se face o analiză a solului. Nu contează dacă ai aplicat o doza mare, nu are contraindicații nici măcar atunci când este vorba despre un exces, dar din ce am citit între 10-20 de tone pe hectar este suficient. Se poate folosi orice tip de biochar, de epurare, de deșeu agricol sau menajer. În funcție de compatibilitatea lui cu solul se stabilește doza care trebuie administrată. Nu există recomandări speciale de administrare. Trebuie doar pus pe sol și discuit sau arat de suprafață astfel încât să ajungă la 15-20 cm în sol. În Portugalia, unde biocharul se folosește pe scară largă, prețul este de 600 de euro pe tonă.

Laura ZMARANDA

Pământul - bogăția de neprețuit a României

De la nivelul mării, până în vârf de munte, România dispune de un mozaic de forme de relief așezate în amfiteatru, cum nu se poate găsi în alte țări. Pe formele respective de relief se eșalonează și vegetația în zonele de stepă, de silvostepă, zona pădurilor (forestieră) și zona alpină. Dispunem astfel de câmpii mănoase, de dealuri și coline favorabile culturii viței-de-vie, pomilor fructiferi și de frumoasele pajiști din zonele de deal și de munte și, nu în ultimul rând, de bogăția pădurilor de foioase și conifere (aurul verde al țării).

În cele ce urmează vom trata, în mod deosebit, suprafața arabilă a României care ocupă cca 9,4 mil. ha și care este împărțită în următoarele zone agricole:

  • Câmpia Română de sud și est cu soluri de tip cernoziom și cu o medie a precipitațiilor anuale de 470-560 mm.
  • Câmpia Română centrală și de vest cu soluri de tip cernoziom și brun-roșcat și cu 520-560 mm precipitații.
  • Câmpia de Vest cu soluri tip cernoziom și lăcoviște și 570-630 mm precipitații.
  • Câmpia Dobrogei cu sol cernoziom și bălan și 380-460 mm precipitații.
  • Câmpia Transilvaniei cu sol cernoziom și argiloiluvial și 540-610 mm precipitații.
  • Câmpia Jijiei cu sol tip cernoziom și 630-670 mm precipitații.
  • Podișul Transilvaniei cu sol tip podzol și 610-640 mm precipitații.

După textură, cele 9,4 mil. ha se împart în:

  • Soluri cu textură grosieră sunt solurile nisipoase și nisipolutoase.
  • Soluri cu textură mijlocie sunt solurile lutonisipoase și lutoase.
  • Soluri cu textură fină (grele) sunt solurile luto­argiloase și argiloase.

În țara noastră se găsește întreaga gamă a acestor soluri care pot fi cultivate cu anumite culturi și cărora li se aplică tehnologii de cultură specifice. Corect cultivate, toate pot fi soluri productive.

În funcție de favorabilitatea lor pentru practicarea agriculturii, se împart în următoarele clase de pretabilitate:

  • Clasa I – foarte bune, ocupă 3,8% din suprafața arabilă și sunt terenuri plane, pretabile la mecanizare, de calitate.
  • Clasa a II-a – bune, ocupă 35,8% din arabil, are versanți slab înclinați, mecanizabile.
  • Clasa a III-a – mediocre, ocupă 25,2% din arabil, cu panta până la 6°, este erodabil, pentru folosire necesită ameliorare.
  • Clasa a IV-a și a V-a – slabe, ocupă 35% din arabil, cu panta mai mare de 6°, prezintă eroziune intensă, greu cultivabile fără ameliorare.

Printr-un studiu amănunțit al terenului s-au stabilit următoarele Note de bonitare:

  • 80-100 ocupă 4,02% din suprafață, este teren fără restricții, cel mai bun.
  • 61-80 ocupă 38,56% din suprafață, este teren cu limitări mici.
  • 41-60 ocupă 32,44% din suprafață, este teren cu limitări mijlocii.
  • 21-40 ocupă 13,51 din suprafață, este teren cu limitări mari.
  • 1-20 ocupă 11,48% din suprafață, este teren cu limitări severe, cel mai slab.

Asemenea categorii de terenuri se găsesc în fiecare exploatație agricolă și ele trebuie să fie bine cunoscute de fiecare fermier pentru:

  • stabilirea amplasării culturilor mai pretențioase și cu valoare economică mai ridicată, pe parcelele cele mai bune;
  • stabilirea dozelor de îngrășăminte diferențiat, în funcție de starea de fertilitate a fiecărei parcele;
  • în asolament, sola amelioratoare va fi mai mult prezentă pe parcelele cu fertilitate scăzută și mai rar pe parcelele fertile.

În sinteză, parametrii calitativi ai solului sunt potrivit tabelului de mai jos.

pamantul tabel

În general, România dispune de soluri cu grad de fertilitate ridicat și, atunci când se folosesc soiuri și hibrizi de ultimă generație, cu potențial de producție superior, cu o tehnologie de cultură adecvată, recoltele sunt din ce în ce mai mari și de calitate superioară.

Recoltele din anii 2017 și 2018 au confirmat nivelurile de producție agricolă ridicate obținute în țara noastră.

Din păcate, nu întotdeauna știm să apreciem valoarea pământului nostru și uneori intră în posesia unor străini.

Marele poet Tudor Arghezi spunea: „Să nu se uite că agricultura reprezintă cel mai vechi meșteșug al omului care e custodele, dar, mai bine zis, gestionarul celui mai de preț bun al țării – pământul. El, pământul, via și glia (nația) reprezintă cartea de identitate a moșilor și strămoșilor noștri, și durata și sacrificiul lor trecut prin secole.“

Dar, așa cum menționa conf. dr. Avram Fițiu de la Universitatea Agronomică din Cluj-Napoca: „În decursul ultimilor 2000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace cum au făcut românii.“

Actuala clasă politică, cu responsabilitate diminuată, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură și de mare progres. Să transformi în milogi ai statului 9 milioane de români din mediul rural reprezintă un act de trădare națională.

Noi suntem generația care ne-am trădat strămoșii, prin vânzarea a o treime din pământul țării. Dacă în ultimele două milenii am avut generații statornice, care s-au încăpățânat să lucreze și să apere acest pământ, generațiile de după 1990 sunt complet dezrădăcinate de glia acestei țări.

Mai sunt unele voci care spun că nu este nicio nenorocire că s-a vândut din pământ, că el rămâne în țară nu pleacă peste hotare.

Este adevărat că pământul nu pleacă, dar pleacă peste hotare roadele lui, iar vechii proprietari devin slugi pe fostele lor pământuri.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Factorii de care se ține seama la stabilirea dozelor de îngrășăminte

Realizarea de recolte bogate, de calitate superioară și cu eficiență maximă presupune aplicarea rațională a îngrășămintelor, în doze optime și bine echilibrate.

La stabilirea dozelor se ține seama, pe de o parte, de plantele cultivate, cu cerințele acestora în funcție de producția prognozată, iar pe de altă parte, de sol, cu proprietățile sale privind starea de fertilitate.

În situația când se cultivă porumb, de exemplu, și se prognozează o producție de 10 t/ha se are în vedere că pentru 1 t porumbul consumă, în medie, 25 kg N, 10 kg P2O5 și 20 kg K2O, ceea ce înseamnă un necesar de 250 kg N, 100 kg P2O5 și 200 kg K2O pentru realizarea celor 10 t/hectar.

Pe de altă parte, avem buletinul cu analiza agro­chimică a solului care ne indică un sol fertil având indicele de azot (IN) 3, cu 12 mg P2O5/100 g sol și 22 mg K2O/100 g sol. Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5 și 1 mg K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/hectar.

Asta înseamnă că solul poate furniza: IN3 este echivalent cu 50 kg N/ha, 12 mg P2O5 x 7 = 84 kg/ha și 22 mg K2O x 13 = 282 kg/hectar.

Prin urmare, sunt necesare:

  • 250 kg N/ha – solul oferă 50 kg/ha;
  • 100 kg P2O5/ha – solul oferă 84 kg/ha;
  • 200 kg K2O/ha – solul oferă 282 kg/ha.

Rezultă că ar mai trebui aplicate 200 kg N/ha și 16 kg P2O5/hectar.

Aceasta ar fi o apreciere simplistă privind stabilirea dozelor de îngrășăminte deoarece, dacă ne referim la buletinul de analiză agrochimică a solului, datele înscrise în acest buletin reprezintă situația existentă în sol în momentul ridicării probelor. La scurt timp, situația se schimbă deoarece solul este un organism viu, cu activitate dinamică și o parte din elementele nutritive sunt consumate de buruieni, sunt levigate, se volatilizează sau intră în diferite combinații insolubile. În același timp, prin activitatea microbiologică și biochimică din sol se produc noi cantități de elemente nutritive.

De aceea, calculele de mai sus sunt cu totul orientative.

Trebuie să se țină seama de dinamica modificărilor din sol care se referă la:

  • În anul de aplicare a îngrășămintelor chimice se consumă 40% din N, 18% din P2O5 și 40% din K2O. Dacă se aplică și gunoi de grajd în anul I se consumă 0,35% N, 0,45% P2O5 și 0,654 K2O.
  • În funcție de pH-ul solului:
    • la pH 4,5 se valorifică 30% din N, 23% din P2O5 și 33% din K2O;
    • la pH 5,5 se valorifică 77% din N, 48% din P2O5 și 77% din K2O;
    • la pH 6,5 se valorifică 100% din N, 100% din P2O5 și 100% din K2O;
  • În funcție de cantitatea de precipitații acumulate în perioada de toamnă-iarnă:
    • se adaugă 3 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în plus;
    • se scad 5 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în minus.
  • Doza de azot se corectează și în funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:
    • până la 60 cm se aplică 50% din doza calculată;
    • la 90 cm – 75%;
    • la 120 cm – 100%:
    • la 150 cm – 125-150%.
  • Dacă se cultivă într-un asolament cu graminee și leguminoase perene:
    • se reduce cu 30-50% doza de azot;
    • se reduce cu 20-40% doza de fosfor și potasiu.
  • Prin activitatea microbiologică din sol se realizează cantități importante de azot de care se va ține seama:
    • 10-30 kg/ha prin fixare liberă;
    • 70-90 kg/ha prin fixare asociativă și
    • 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.
  • Prin valorificarea resturilor vegetale tratate cu Bacto-Fil 10 se reduce doza N cu 30-50%.
  • Fertilizarea foliară crește coeficientul de valorificare a N cu 6-18% și a fosforului cu 6-9%.
  • Se apreciază că în sistemul clasic de fertilizare se valorifică 30-50% din îngrășăminte, când se aplică îngrășăminte cu eliberare controlată – 50-60%, iar când se asociază cu fertilizarea foliară și biostimulatori se valorifică 80-90% din îngrășăminte.
  • La aplicarea îngrășămintelor microgranulate cu efect de starter asupra germinației, răsăririi și creșterii plantelor, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.
  • Folosirea inhibitorului N. LOCK de descompunere a azotului face ca atunci când se administrează uree, la pregătirea patului germinativ, aceasta este transformată în azot amoniacal care rămâne 3 luni la dispoziția plantelor.
  • Prin folosirea îngrășămintelor de la Năvodari:
    • când se aplică tehnologia NG aceasta cuprinde îngrășăminte pe bază de N și S pelicularizate cu inhibitor N Guard care are la bază uleiuri vegetale care împiedică levigarea și asigură azot 70-90 zile la dispoziția plantelor.
    • când se aplică tehnologia Amesal pentru îngrășămintele cu fosfor. Acesta este un polimer de sinteză cu capacitate de schimb cationic mare care blochează ionii de Fe, Al și Ca și împiedică formarea de fosfați insolubili.
  • La stabilirea dozelor de îngrășăminte se mai ține seama de speciile cultivate care au consum specific diferit. De exemplu, necesarul de K la grâu și porumb este de 16 kg/t, iar la floarea-soarelui de 50 kg/t.
  • În cadrul speciilor se ține seama de capacitatea de valorificare a soiurilor (hibrizilor) care este diferită.
  • Se au în vedere plantele premergătoare și cum acestea au fost fertilizate.
  • În egală măsură se ține seama de factorii care reduc din eficiența îngrășămintelor:
  • soiuri (hibrizi) greșit raionate;
  • întârzierea semănatului și densitatea culturii neadecvată;
    • atacul de boli, dăunători și buruieni;
    • administrarea neuniformă și neechilibrată a îngrășămintelor.

Starea de fertilitate a solului se poate determina, în timpul vegetației, cu Ferti Drona prevăzută cu senzori care determină necesarul de azot din plante pe baza conținutului de clorofilă. Transmite la calculator și indică doza necesară de aplicat.

De asemenea, cu dispozitivul N. Pilot care are un senzor optic ce măsoară reflectanța luminoasă a culturilor și afișează nivelul de azot.

Prin urmare, acțiunea de fertilizare a culturilor agricole este o activitate de înalt profesionalism și la realizarea ei trebuie să se țină seama de multitudinea factorilor care acționează în sens pozitiv sau negativ asupra valorificării îngrășămintelor de către plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Din ciclul: Avem pământ, dar ce facem cu el? Solul, mijloc de producție sau factor esențial al vieții?

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

Sisteme de întreținere a solului în livezi

Oricare ar fi sistemul de întreținere din plantația de pomi pentru care fermierul a optat, în funcție de specie ori condițiile climatice, trebuie știut că acesta e necesar să răspundă unor cerințe majore: prevenirea eroziunii solului, menținerea proprietăților solului, distrugerea buruienilor, favorizarea executării celorlalte lucrări din veriga tehnologică, încorporarea îngrășămintelor cât mai aproape de sistemul radicular.

Sisteme de întreținere între rânduri:

– Ogorul negru: presupune menținerea afânată și fără buruieni a intervalului, prin mobilizarea periodică a solului. Se practică îndeosebi pe terenurile plane sau cu pantă redusă, în zonele cu precipitații reduse, unde și irigarea este aproape obligatorie, pentru a asigura producții ridicate. Lucrările mecanice constau în arătura de toamnă, cu două săptămâni înainte de căderea frunzelor, prilej cu care se încorporează și îngrășământul organic sau mineral și 3-4 discuiri, în timpul perioadei de vegetație. Acest sistem pierde însă teren în fața altor tehnologii care prezintă mai multe avantaje.

– Înierbarea solului sub formă de benzi: se recomandă în special pe terenurile în pantă, pentru a preveni eroziunea solului, dar și pe terenuri plane, în zonele cu precipitații sporite. Înierbarea se realizează în anul 2-3 de la plantare, cu amestec din specii larg răspândite la noi, cum ar fi Lolium perenne sau multiflorum, Poa pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens etc. Sunt preferate leguminoasele pentru aportul de azot pe care-l aduc în sol, combinate cu ierburile care asigură densitatea. Lățimea benzilor diferă în funcție de distanța dintre rânduri. Semănatul se realizează în luna martie sau, în livezile irigate, în luna august, norma de sămânță la hectar fiind de 40-60 kg. După consolidarea covorului, acesta se cosește de 4-5 ori pe an și se lasă sub formă de mulci, pe rând.

Sisteme de întreținere a solului pe direcția rândului de pomi (între pomi pe rând):

Practicienii cunosc faptul că, pe direcția rândului de pomi, solul se va menține curat de buruieni pe o bandă cu lățimea de 1,2-1,4 m, prin lucrări mecanice și manuale, mulcire sau erbicidare.

Ogorul negru se realizează prin afânarea repetată a solului, la adâncimea de 7-10 cm, fie manual, fie prin echipamente specifice, dotate cu palpator.

Mulcirea solului: acoperirea solului fie cu mulci natural (ierburi rezultate din cosirea benzilor dintre rânduri, coceni, paie, frunze, fân), fie cu mulci artificial (polietilenă de diferite culori, agrotextil). Se practică mai ales în livezile tinere intensive și superintensive, pe terenurile nisipoase și în zonele secetoase. În prealabil, e bine ca solul să fie afânat, fertilizat cu îngrășăminte chimice, mai ales cu o doză de azot, utilizat de microorganisme pentru descompunerea materiei organice din mulciul natural.

Erbicidarea cu substanțe de contact sau sistemice asigură menținerea solului curat de buruieni, pe benzi cu lățimea minimă de 1,2 m în plantațiile cu forme de conducere plată și 2-3 m în plantațiile cu coroane globuloase.

Maria BOGDAN

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil din cauza eroziunii

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, pe terenurile în pantă, "din deal în vale", unde nu există vegetaţie, din cauza eroziunii la suprafaţă, pe terenurile în pantă unde nu există vegetaţie, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la o conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) cu tema 'Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală'.

El a precizat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi, care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

"Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze", a mai spus Daea.

Ministrul a precizat în conferinţă că un raport FAO arată că un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţionarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

"În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului în loc să-l menţii te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficientă de activă în momentul acesta", a mai spus ministrul Daea.

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Sursa: AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS