Experiențe de lungă durată și observațiile practice au dus la concluzia că, prin lucrările solului, chiar dacă sunt de bună calitate, se provoacă degradarea însușirilor ce caracterizează fertilitatea acestuia. De aceea se recurge la agricultura conservativă, cu lucrări minime sau cu semănatul direct în teren nelucrat.

Caracteristicile solului din țara noastră, cu conținut mai ridicat de argilă, care favorizează fenomenul de tasare-compactare și care necesită periodic lucrări de afânare și, mai ales, gradul foarte ridicat de îmburuienare fac ca agricultura conservativă să pătrundă mai greu în România.

Așa se explică faptul că, dacă parcurgem țara în lung și în lat în pragul iernii, constatăm că marea majoritate a suprafețelor agricole sunt arate. Dar procesul de degradare a solului se accentuează când se practică lucrări de calitate necorespunzătoare, când se fac greșeli în acest domeniu, și anume:

→ Se lucrează la umiditatea necorespunzătoare. Când solul este uscat se rup bolovani, iar când este umed se taie felii (curele), care prin uscare se întăresc beton. În ambele cazuri se aplică lucrări repetate de mărunțire care prăfuiesc solul, praful astupă porii solului și îngreunează procesul aerohidric, se formează crustă, se distruge structura solului. Are loc și o tasare a solului, mașinile se uzează, cu consum exagerat de combustibil, cu influențe negative asupra mediului.

→ Se lucrează la adâncimi necorespunzătoare. În general, se știe că pentru cerealele păioase este suficientă lucrarea la 18-20 cm, pentru porumb și floarea-soarelui la 20-25 cm, pentru sfecla de zahăr la 28-30 cm. Uneori se lucrează nejustificat numai la adâncimi mari, cu degradarea însușirilor solului, cu uzura mașinilor și cu consum mare de combustibil.

→ Se folosesc utilaje neadecvate. De exemplu, în toamnele secetoase, la pregătirea terenului pentru însămânțarea culturilor de toamnă, este indicat să se folosească grapa cu discuri și nu aratura care scoate bolovani și necesită lucrări repetate de mărunțire cu distrugerea structurii solului.

→ Nu se grăpează concomitent cu arătura sau cel târziu a doua zi, când solul este încă reavăn și se mărunțește ușor. Se întârzie lucrarea, solul se usucă, bolovanii se întăresc și consecințele sunt cunoscute.

→ Pentru încorporarea resturilor vegetale se folosesc pluguri cu antetrupiță care introduc materia organică la fundul brazdei, unde are loc o descompunere anaerobică, cu degajarea de substanțe toxice pentru sămânță. Materia organică trebuie încorporată în stratul până la 12-15 cm, unde are loc descompunerea aerobă, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante.

→ În primăvară sunt necesare lucrări cât mai puține sau deloc. Uneori se efectuează lucrări energice cu grapa cu discuri care răscolesc solul cu mari pierderi de apă și fără a putea pregăti un pat germinativ corespunzător.

→ Se aplică lucrări cu sapa rotativă pe teren uscat sau umed, cu buruieni bine înrădăcinate și buruieni perene, când plantele de cultură sunt turgescente și se rup ușor.

→ Se folosesc utilaje care nu sunt corect reglate și nu au organele active ascuțite.

→ Se practică sistemul de treceri repetate, cu distrugerea structurii solului, cu tasarea-compactarea solului și consum exagerat de combustibil.

→ Pe teren în pantă se lucrează din deal în vale și nu paralel cu curbele de nivel.

→ Se folosesc utilaje de tipul grapei rotative care macină solul și tăvălugi Güttler care pisează solul, îl prăfuiesc, cu consecințele cunoscute.

Asemenea greșeli trebuie evitate pentru a avea un sol sănătos, cu fertilitate ridicată, cu lucrări cât mai puține efectuate numai în epoca optimă, cu consum redus de muncă și combustibil, cu protecția mediului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

De ce am pus semnul egalității între solul cu râme și febrilitatea solului? Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare.

Or aceștia sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic. Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol. Râmele trec prin corpul lor 40-50 t/ha/an (până la 300-400 t/ha/an) sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.

Primăvara râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Credem că sunt suficiente argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil. Pe glob există 1.800 specii de râme, iar în Europa 400 specii. În România se întâlnesc 7 genuri cu 47 specii de râme.

Corpul râmelor este format din: gură, faringe, esofag, gușă, stomac, intestine, inimă, ganglioni și aparat de reproducere feminin și masculin. În intestinele râmelor, în excrețiunile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiu are loc o activitate microbiologică intensă. În asemenea condiții cantitatea fixatorilor de azot este de 100 ori mai mare. Râmele transformă orice materie organică în cel mai bogat fertilizant.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar vara și iarna se retrag în adâncime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ în intestinele lor prin mișcări peristaltice și sunt eliminate sub formă de agregate glomerulare. Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase și substanțele humice se combină, formând complexul coloidal argilo-humic cu rol important în structurarea solului. Astfel că un sol bun înseamnă porozitate și permeabilitate optime, regim aerohidric, termic și de nutriție foarte favorabil pentru plante, dar mai înseamnă și activitate microbiologică intensă și eroziune redusă.

Neoformațiile biogene din sol rezultate în urma aglomerării materiei organice cu pământ de către râme se numesc coprolite, iar canalele realizate de râme și alte viețuitoare din sol se numesc certocine.

În intestinele și în căptușeala mucilaginoasă a galeriilor are loc o intensă descompunere a resturilor vegetale de către microorganisme cu formarea de nutrienți. Materialele mai greu digerabile precum celuloza, lignina sunt degradate de către râme și transformate în humus. Se apreciază că într-o zi râmele transformă în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor. În ultimul timp s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor preparate fertilizante.

La Buzău se prepară Biohumussol, un îngrășământ natural produs cu ajutorul râmelor, cu conținut de macro și microelemente care contribuie la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice. Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foetida cu care se produce extractul lichid de humus.

În zona Banatului se produce vermicompost cu râme din Olanda.

Iată deci o paletă largă de activități desfășurate de râme în folosul agriculturii. Agricultorii au o singură obligație, și anume să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Aplicarea tehnologiilor de cultură necorespunzătoare duce la degradarea continuă a solului, care ajunge uneori la starea de nefolosință prin sărăturarea secundară, prin acidifiere, prin înmlăștinire, prin eroziune avansată, prin tasare-compactare, prin scăderea conținutului în humus, prin diminuarea elementelor fertilizante etc.

O contramăsură la aceste dezechilibre o constituie agricultura durabilă care constă în capacitatea acesteia de a satisface necesitățile generației actuale, fără a compromite șansa generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Pentru a evita aceste fenomene de degradare a solului sunt necesare o serie de măsuri, și anume:

1. Dezvoltarea sectorului zootehnic care, pe lângă faptul că poate valorifica superior producția agricolă, este un furnizor de îngrășăminte naturale foarte favorabile îmbunătățirii însușirilor solului. Dacă ne referim numai la sectorul taurin, efectivele au scăzut de la peste 5 mil. capete în 1989 la mai puțin de jumătate.

a) Dacă există zootehnie se vor cultiva plante furajere, graminee și leguminoase anuale și perene. Acestea, pe lângă faptul că oferă furaj de bună calitate, au acțiune benefică asupra structurii solului și acumulării și conservării apei. Prin procesul de simbioză al leguminoaselor solul este îmbogățit în azot.

Totodată, leguminoasele, prin rădăcinile pivotante adânci, aduc calciu la suprafață, acesta fiind foarte necesar în complexul coloidal argilo-humic de formare a agregatelor structurale.

b) Dacă există zootehnie există gunoi de grajd care, prin aplicarea a 30 t/ha, asigură 3.000 kg humus care constituie sursa de elemente nutritive pentru plante.

2) Prin menținerea solului permanent verde, adică după recoltarea culturilor principale, se însămânțează culturile secundare prin care se valorifică energia luminoasă până toamna târziu, se protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de temperaturile foarte ridicate.

Se reține apa și se previne eroziunea, se evită levigarea nitraților și, foarte important, se asigură cantități importante de masă organică pentru sol.

3) Încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Pentru a menține în echilibru procesele de humificare/mineralizare este necesar să se asigure anual cca 10 t/ha materie organică. Din resturile vegetale se asigură până la 5 t/ha, restul trebuie administrat ca îngrășământ organic.

4) Fertilizarea corectă a culturilor se face evitând fenomenele de acidifiere sau alcalinizare. Scăderea sau creșterea pH-ului sunt determinate atât de fertilizări necorespunzătoare cu îngrășăminte cu caracter acid pe solurile cu pH-ul scăzut sau un caracter basic pe cel cu pH-ul ridicat, dar și din cauza capacității de tamponare a solului scăzută ca urmare a legării calciului de către radicalii acizi.

Prin aplicarea gunoiului de grajd și prin culturile leguminoase și, dacă este necesar prin amendamente, se îmbunătățesc aceste soluri.

5. Se recomandă executarea de lucrări mecanice cât mai puține, cu utilaje ușoare, la umiditatea optimă pentru a evita acțiunea de prăfuire a agregatelor structurale, praf care astupă porii solului și nu permite infiltrarea apei care băltește, se scurge, se evaporă, se pierde.

De dorit ar fi să se lucreze cu utilaje agricole cu șenile care reduc cu 60% presiunea asupra solului, evitând astfel compactarea. În astfel de condiții regimul aerohidric este favorabil unei activități intense a microorganismelor din sol, creatoare de elemente nutritive pentru plante.

Din cele de mai sus rezultă că este la îndemâna agricultorilor ca, prin tehnologii de cultură corecte, să prevină evoluția negativă a solurilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Solul cu structură glomerulară stabilă asigură condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Aici regimul aerohidric termic și de nutriție se găsesc la parametrii cei mai favorabili.

Astfel, porozitatea totală are valori de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%, densitatea aparentă este cuprinsă între 1,0 și 1,4 g/cm3 și această stare de afânare asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol, iar lucrările solului se efectuează cu efort minim și consum redus de combustibil.

Un sol este considerat bine structurat atunci când are peste 55% agregate hidrostabile cu diametrul de 0,25-7,0 mm.

Rezistența la degradare a agregatelor structurale este maximă atunci când conțin 4-6% materie organică, 25-45% argilă și ioni de calciu și magneziu.

Condițiile în care se poate distruge structura solului sunt:

1. Condiții de natură mecanică

S-a constatat că picăturile de ploaie cu diametrul de 0,5 mm și greutatea de 0,65 g, la o viteză de cădere de 7 m/secundă, au o energie cinetică de 16,3 g/cm/sec și determină sfărâmarea agregatelor structurale.

Picăturile lovesc agregatele, apa intră în ele prin vasele capilare și elimină aerul cu presiune, spărgând agregatele structurale. Apa are, în același timp, și acțiune de levigare.

Când terenul lucrat este uscat se rupe solul în bolovani foarte mari, iar când este umed taie brazda sub formă de curele care prin uscare se întăresc beton. Pentru sfărâmarea acestora se folosesc utilaje care lucrează prin lovire, zdrobire de tipul grapei rotative care macină solul sau tăvălugi Güttler care pisează solul transformând totul în praf.

Praful astupă porii solului și nu mai permite infiltrarea apei. Aceasta băltește și se scurge la suprafață, provocând eroziunea solului.

Dacă s-a făcut o asemenea greșeală este indicat ca aceste suprafețe să fie lăsate pentru primăvară ca în timpul iernii, prin procesul de îngheț-dezgheț, să se asigure o mărunțire naturală.

Tot cu acțiune mecanică, de degradare a structurii solului, este și procesul de compactare, când se efectuează lucrări la umiditate ridicată, cu utilaje grele și prin treceri repetate.

Măsurile de prevenire a distrugerii structurii solului au în vedere procedeul „permanent verde“, menținerea la suprafața solului a unui mulci cu rol de protecție și lucrarea solului numai la umiditatea optimă cu utilaje cu acțiune de presare sub 1 daN/cm2.

2. Condiții de natură fizico-chimică

Acestea, care pot contribui la degradarea structurii solului, au în vedere tot apa care înlocuiește cationii de calciu (Ca++) din complexul caloidal al solului cu cationic de hidrogen (H+) și sodiu (Na+). Se știe că structura glomerulară stabilă se obține atunci când în complexul coloidal care unește particulele elementare de sol în agregate hidrostabile se găsește calciu. Prezența calciului în sol se poate realiza prin aplicarea de amendamente și prin cultivarea plantelor leguminoase care aduc calciu din adâncime la suprafața solului.

Degradarea structurii are loc și atunci când printr-o afânare exagerată a solului are loc procesul de mineralizare a humusului.

3. Condiții de natură biologică

Se referă la sărăcirea solului în materie organică din care, prin descompunere, se formează humusul. Lipsa materiei organice înseamnă lipsa humusului și inexistența complexului coloidal argilo-humic care constituie factorul de bază al structurării solului.

Prin urmare, pentru a preveni degradarea structurii solului, trebuie asigurată materie organică, cca 10 t/ha pe an, din care 4-5 t/ha provin de la resturi vegetale, restul trebuie adăugat prin îngrășăminte organice, îngrășăminte verzi etc.

Prin lucrări raționale trebuie să se asigure un grad de afânare a solului în care activitatea microbiologică să realizeze un echilibru în procesele de humificare/mineralizare.

Este la îndemâna fiecărui cultivator ca prin tehnologiile de cultură aplicate să prevină distrugerea structurii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Însușirea de bază a solului este fertilitatea, care este asigurată de conținutul în humus, iar humusul provine din materia organică transformată în sol de către microorganisme.

Rezultă că pentru a avea soluri fertile trebuie să le asigurăm cu cantităţi corespunzătoare de materie organică.

Materia organică provine din plante verzi în urma procesului de fotosinteză. Prin urmare, pentru a avea cât mai multă materie organică trebuie să fie valorificată la maximum energia solară prin plante.

Se apreciază că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în fenomenul de fotosinteză.

Energia solară furnizată în principalele zone agricole ajunge la 3.800-4.100°C, din care plantele valorifică, în cultura principală, 2.500-3.000°C. Rămân peste 1.000°C din vară până cade bruma nevalorificate. Din acest motiv solul trebuie să fie permanent verde. Asigurarea cu materie vegetală se poate realiza prin:

  • cultura de plante leguminoase folosite ca îngrăşământ verde fie în cultura principală, fie cultură în mirişte;
  • din resturile vegetale rămase după recoltarea culturilor;
  • din masa de buruieni rezultată în urma dezmiriştirii;
  • din acţiunea de „înverzire“ devenită obligatorie în ţările UE, pe anumite suprafeţe.

În perimetrele irigate terenul se poate menţine permanent verde prin cultivarea de soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole, în miriştea de orz, grâu, rapiţă. Acestea pot ajunge la maturitate până cade bruma folosind foarte eficient energia solară, prin producţiile obţinute sub formă de boabe sau pentru siloz. După recoltarea acestora resturile vegetale se adaugă la cele din cultura principală, îmbogăţind solul în materia organică. În zonele neirigate, după culturile recoltate în vară, este obligatorie lucrarea de dezmiriştit care prezintă multiple avantaje, printre care şi acela că forţează germinarea seminţelor de buruieni care acoperă terenul pe perioada de vară-toamnă folosind energia solară, iar după tocarea masei de buruieni se asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol.

În mod asemănător se procedează la acţiunea de înverzire care se realizează după recoltarea culturilor principale. Se folosesc seminţe de diferite plante precum: ovăz, muştar, facelia, rapiţă, latir, măzăriche, mazăre, secară, triticale, lupin, trifoi, bob, camelină, care se însămânţează două câte două, în funcţie de condiţiile climatice din zonă.

Se foloseşte utilajul tip APV care asigură pregătirea solului şi însămânţarea. Culturile verzi se înfiinţează în vară sau toamna, până la 1 octombrie, şi rămân pe teren peste iarnă.

În primăvară, culturile respective se desfiinţează până la 31 martie fie putrezind singure în sol, fie prin erbicidare.

Principalele avantaje ale menţinerii terenului permanent verde sunt:

  • reţine şi conservă apa din precipitaţii, evitând eroziunea solului;
  • se valorifică îngrăşămintele neconsumate de cultura principală;
  • este evitată levigarea nitraţilor care se întorc în sol cu masa vegetală;
  • se reduce rezerva de seminţe de buruieni şi agenţi fitogeni, dăunători;
  • se valorifică energia solară, cresc biodiversitatea şi agenţii polenizatori;
  • protejează agregatele structurale ale solului de lovirea picăturilor de ploaie;
  • prezenţa covorului vegetal fereşte solul de arşiţă, menţinând o temperatură mai mică cu 4-6°C, favorabilă microorganismelor din sol;
  • rădăcinile acestor plante afânează straturile compactate ale solului, solubilizează substanţele greu solubile din sol şi contribuie la îmbunătăţirea structurii solului.

Considerăm că sunt suficiente motive pentru a milita pentru menţinerea terenului permanent verde.


Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La prezentarea într-o parcelă mai puțin cunoscută fermierul este interesat să îi cunoască principalele caracteristici la fața locului.

La aprecierea texturii solului se urmăresc următoarele caracteristici:

  • este sol nisipos dacă este format din grăunți de nisip nelegați care nu formează agregate;
  • este sol nisipos dacă alături de nisip se găsește material fin. Acesta formează agregate care se sfărâmă ușor;
  • este sol lutonisipos cu aspect heterogen, formând agregate cu grad de sfărâmare mijlociu;
  • este sol lutos, alcătuit din material fin, omogen, formează agregate care se sfărâmă greu;
  • este sol lutoargilos format din material foarte fin și omogen care formează agregate rezistente;
  • este sol argilos din care lipsesc grăunții de nisip și formează agregate tari care nu se sfărâmă.

Determinarea texturii solului în câmp

Se ia o probă de sol din parcelă, se umectează și se sfărâmă în mână până când se poate modela. Se face un sul de 3-5 cm lungime și 0,5 cm grosime care se îndoaie în formă de inel. În urma acestei proceduri se constată următoarele:

  • dacă nu se poate forma sulul și se sfărâmă este o textură grosieră;
  • dacă se poate forma sulul, dar se rupe la îndoire, este o textură mijlocie;
  • dacă se formează ușor sul și nu se rupe la îndoire este textură fină.

Când se dorește verificarea umidității solului în câmp se procedează în felul următor:

A) se strânge în mână un bulgăre din parcela respectivă și, dacă este rece și palma se udă, este prea umed și nu se poate lucra;

- dacă se udă mâna și, trecut peste o hârtie sugativă nu lasă urmă, se poate lucra;

B) se frământă în mână un bulgăre din parcelă și i se dă drumul de la 1 metru înălțime. Dacă se turtește, este prea umed și se amână lucrarea;

- dacă se sfărâmă în agregate, se poate lucra;

C) se trage o brazdă și, dacă se varsă în urma plugului, se poate lucra;

- dacă se lipește de melte și taie brazda sub formă de curele, se amână lucrarea.

Determinarea umidității

Aprecierea aproximativă a gradului de umiditate a solului se face cu degetele, iar dacă prin cădere se turtește are umiditate de 40-50%.

  • Este sol umed când umezește ușor mâna și hârtia și dă senzația de rece la mână. Are umiditate de 36-40%.
  • Este jilav când prin presare umezește hârtia și prin uscare se decolorează. Strâns în mână, formează un bulgăre care prin cădere se desface în agregate. Are umiditate de 25-30%.
  • Este reavăn atunci când în contact cu mâna dă senzația de rece, dar nu umezește hârtia. Are umiditate de 18-25%.
  • Este sol uscat atunci când prin frecare rezultă praf, iar prin umezire se închide la culoare. Are umiditate 15-18%.

Gradul de tasare-compactare

Se decupează din sol o bucată cât o cărămidă:

  • dacă se sfărâmă ușor, în bucăți mici, nu este tasat;
  • dacă sfărâmăturile sunt mari și colțuroase, este tasat.
  • Se mai poate aprecia tasarea după o ploaie de 15-20 mm:
  • dacă parcela respectivă se usucă în mai puțin de 5 zile, este afânat;
  • dacă se usucă în mai mult de 8 zile, este tasat.

Dacă după ploaie umiditatea ajunge, în 24 de ore, la 1 metru adâncime solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

Aprecierea Ph-ului solului după buruienile care cresc în parcelă

Se apreciază că:

  • este sol puternic acid când crește Nardus stricta (țepoșica);
  • este sol acid când predomină Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui);
  • este slab acid spre neutru când crește Anemone nemorosa (păștiță);
  • este sărătură când crește Salicornia herbacea și Sueda maritima.

Sunt suprafețe cu apă stagnantă când întâlnim buruienile coada calului (Egvizetum arvense), isma (Mentha longifolia) și stuf (Pharagmites communis).

Sunt soluri bogate în azot cele pe care cresc știr (Amaranthus), lobodă (Chenopodium), zârnă (Solanum nigrum), laptele cucului (Euphorbia), răcovină (Stelaria media) etc.

Sunt soluri sărace în calciu, cu structură necorespunzătore, pe care cresc punguța (Thlaspi arvense), trei frați pătați (Viola tricolor), piciorul cocoșului (Ranunculus rp) etc.

Cunoașterea acestora dă posibilitatea fermierilor să se orienteze în câmp asupra caracteristicilor parcelelor pe care lucrează.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

Un teren tasat-compactat, chiar dacă are conținut ridicat de materie organică, humus și elemente nutritive, acestea nu pot fi valorificate. Aici au loc procese lente de descompunere anaerobă cu acumulare de gaze toxice.

Prin afânare se asigură mobilizarea fertilității potențiale a solului, iar schimbul de gaze se realizează ușor, fără acumularea gazelor toxice de tipul nitriților, hidrogenului sulfurat, metanului etc.

Afânarea trebuie însă realizată în anumite limite deoarece în terenul prea afânat apa se infiltrează repede peste nivelul de creștere a rădăcinilor, antrenând cu ea diverși produși chimici care poluează pânza freatică.

În același timp, aerul circulă intens prin sol antrenând apa care se evaporă la suprafața solului și provocând mineralizarea materiei organice și a humusului din sol cu eliminarea de elemente nutritive peste nivelul de consum al plantelor și surplusul se pierde prin levigare, volatilizare și eroziune.

Afânarea corectă se realizează pe solurile cu structură glomerulară stabilă și prin lucrări raționale, numai la umiditatea optimă care este de 8-26% pe solurile nisipoase, 12-22% pe solurile lutoase și 19-21% pe solurile argiloase. În aceste condiții solul se fragmentează pe linia de minimă coeziune și nu prin rupere sau compresiune.

Împrospătarea aerului din sol depinde de variațiile de temperatură între zi și noapte, de variațiile de presiune, de unghiul de incidență a vântului, de prezența apei din precipitații sau irigații care înlocuiește aerul, precum și de galeriile formate de șoareci, cârtițe și râme. Solul realizează și o afânare naturală prin îngheț-dezgheț, uscare-umezire și contracție-gonflare.

Gradul de afânare a solului se poate determina astfel:

  • Prin măsurarea densității aparente (Da) a solului a cărei valori favorabile plantelor variază între 1,0-1,4 g/cm3. Într-o arătură proaspătă, negrăpată, terenul este foarte afânat, cu Da 0,8-1,0 g/cm3, iar pe terenul tasat-compactat Da este mai mare de 1,5-1,6 cm3 și apa pătrunde greu, se scurge la suprafața solului sau băltește, deci se pierde.
  • Sistemul radicular crește nestingherit la Da 1,07-1,40 g/cm3, iar nitrificarea la 1,11-1,15 g/cm3.
  • Prin măsurarea vitezei de infiltrare a apei în sol, care este influențată în mod direct de gradul de afânare sub denumirea de permeabilitate.
  • Prin măsurarea rezistenței la penetrare care pe solurile nisipoase este mică, de 15 daN&cm2, iar pe solurile argiloase variază între 50 și 150 daN/cm2.

Aceste valori ne indică, pe de o parte, gradul de afânare, iar pe de altă parte permeabilitatea solului în funcție de care are loc circulația apei și aerului, precum și creșterea rădăcinilor.

Cunoașterea acestor valori ne indică ce lucrări să fie efectuate asupra solului. Pe solurile tasate-compactate sunt necesare lucrări de distrugere a straturilor impermeabile, de aplicare a îngrășămintelor organice, iar în asolament să nu lipsească sola săritoare de graminee și leguminoase perene care contribuie la refacerea structurii solului.

Exemplu: porumbul cultivat într-un sol tasat-compactat are sistemul radicular mai mic cu 41%, suprafața foliară scăzută de la 5.504 cm2 pe o plantă la 2.804 cm2/plantă, iar înălțimea redusă de la 171 cm la 140 cm și, bineînțeles, producțiea este diminuată corespunzător.


În terenul corect afânat au acces apa, aerul și căldura, asigurând o intensă activitate microbiologică aerobă și procese de oxidare generatoare de energie care este folosită în creșterea sistemului radicular și în procesul de absorbție a apei și elementelor nutritive și de circulație a acestora în corpul plantelor.

Pentru realizarea și menținerea gradului de afânare corespunzător nevoilor de creștere și dezvoltare optimă a plantelor este necesar să se intervină cât mai puțin asupra solului și numai la umiditatea optimă cu utilaje complexe, de mare productivitate și care să aibă o presiune asupra solului de maximum 1 daN/cm2.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

  • afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
  • încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
  • acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
  • favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
  • asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
  • contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
  • terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

  • produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
  • produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
  • stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
  • este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.

Care sunt cerințele plantelor?

Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a acumula și conserva apa, cu porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Să aibă densitatea aparentă 1,0-1,4 g/cm3, un conținut optim de umiditate cuprinsă între capacitatea de câmp (Cc) și coeficientul de ofilire (Co), bogat în humus și elemente nutritive, cu o activitate microbiologică intensă și încadrate în asolament după premergătoare favorabile, în sole cu o stare fitosanitară bună, cu grad de îmburuienare redus.

Sunt necesare asolamente elastice, corespunzătoare cerințelor pieței, dar din care să nu lipsească sola amelioratoare și datoria agronomilor este să facă din fiecare cultură o bună premergătoare.

Asupra solului să se intervină cât mai puțin și numai la umiditatea optimă, să se asigure minimum 10 t/ha/an materie organică pentru a menține în echilibru procesele de formare/mineralizare a humusului.

O atenție deosebită trebuie acordată pH-ului solului, cunoscând că peste 3,5 mil. ha au grad de aciditate ridicat.

Eficiența îngrășămintelor aplicate este condiționată de nivelul pH-ului astfel:

Pierderile de recoltă, în fiecare an, în funcție de pH sunt:

  • La pH 5,8 scade producția de grâu cu 5% și de porumb cu 5%;
  • La pH 5,4 –,,– cu 20% –,,– cu 15%;
  • La pH 5,0 –,,– cu 26% –,,– cu 19%;
  • La pH 4,8 –,,– cu 32% –,,– cu 23%;

Gradul de valorificare a fosforului din sol este influențat de pH astfel:

  • La pH sub 5 coeficientul de valorificare este 10;
  • La pH 5,5-6,0 –,,– este 20;
  • La pH 6,5-7,0 –,,– este 30;
  • La pH 7,5-8,0 –,,– este 15.

Din aceste motive este necesar ca, atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,8, să se aplice amendamente calcaroase, socotindu-se câte 2 t/ha pentru o unitate pH.

Ce poate oferi solul?

Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență. Adică, prin activitatea microbiologică din sol, de descompunere-mineralizare a materiei organice, are loc eliberarea de elemente nutritive dar, în același timp, are loc și un consum al acestora de către plante, precum și prinderi prin levigare, volatilizare, eroziune.

Aprecierea conținutului în azot se face după indicele de azot, astfel:

  • slab aprovizionat la IN = sub 2, mediu aprovi­zionat 2-4 și bine aprovizionat 4-6.

Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:

  • slab aprovizionat la 2,1/4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.

La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:

  • slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.

Aprecierea gradului de fertilitate potențială a solului lutos se poate urmări în tabelul nr. 1.

Cantitatea de elemente nutritive necesară pentru obținerea a 1 tonă produs principal (boabe) este prezentată în tabelul nr. 2.

În tabelul nr. 3 se prezintă cantitatea de îngrășăminte care trebuie aplicată la principalele culturi agricole, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața cultivată, pentru diferite niveluri de producție.

Datele de mai sus vin în sprijinul fermierilor pentru a putea gestiona mai bine inputurile în funcție de producțiile programate.

Tabelul nr. 1

Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

necesitatile plantelor tabel 1

Tabelul nr. 2

necesitatile plantelor tabel 2

Tabelul nr. 3

necesitatile plantelor tabel 3

necesitatile plantelor tabel 4

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

Orice cultivator știe că atunci când se ia în cultură o solă care a fost ocupată 3-4 ani cu graminee și leguminoase perene se obțin producții foarte bune deoarece solul respectiv are capacitatea de producție ridicată.

Cu trecerea anilor, capacitatea de producție scade și aceasta se datorează, în primul rând, lucrărilor solului, mai ales când acestea se execută necorespunzător.

Din aceste motive este necesar să se respecte anumite reguli la lucrările solului, și anume:

  • Să se efectueze cât mai puține intervenții asupra solului pentru a-l menține afânat, cu un regim aero-hidric și termic favorabil activității microorganismelor și creșterii rădăcinilor, cu un raport optim humificare-mineralizare. Se vor folosi agregate complexe care la o singură trecere realizează mai multe lucrări. Unde este posibil, se va aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct.
  • Lucrările solului se vor efectua numai la umiditatea optimă, când agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune și se varsă în urma plugului. Lucrat când este prea uscat, solul se rupe în bolovani mari, iar când este prea umed, se taie sub formă de felii (curele) care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul. În ambele cazuri mărunțirea se realizează prin treceri repetate cu utilaje care acționează agresiv asupra solului pe care îl prăfuiește, îi distruge structura. Praful respectiv astupă porii solului, care devine impermeabil, iar după fiecare ploaie formează crustă și apa nu se poate infiltra.
  • Este de dorit să se folosească agregate ușoare, care nu produc tasarea – compactarea solului, agregate care au roțile cu balonul voluminos și cu presiunea redusă sau, cel mai indicat, agregate semișenilate sau șenilate care să nu producă asupra solului o presiune mai mare de 1 daN/cm2.
  • Lucrările solului să se execute numai până la adâncimea necesară. Solurile normale, la peste 20 cm adâncime, au o afânare naturală suficientă. Dacă solul nu are umiditatea necesară, se lucrează numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani. Fiecare 1 cm în plus la adâncime înseamnă 130 t/ha sol răsturnat în plus, cu consum suplimentar de motorină și uzura utilajelor. Arătura adâncă duce la diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Vechii agronomi apreciau că arătura la peste 15 cm adâncime înseamnă lucrat în pagubă.
  • Să se lucreze imediat după recoltarea culturilor de vară. Prin analize s-a constatat că arătura imediată scoate 1,2 bolovani/m2, iar după 15 zile se scot 12,4 bolovani/m2. Cu fiecare zi de întârziere se pierd 1-2 puncte procentuale din umiditatea solului. În urma determinărilor efectuate în toamnă, în terenul lucrat s-au găsit 19,5% umiditate, iar în cel nelucrat 11%. Conținutul în nitrați a fost de 2-6 ori mai mare și de fosfor solubil, de 3-5 ori mai mare în cel lucrat.
  • Arătura trebuie grăpată concomitent sau imediat, cel târziu a doua zi. Este foarte important ca suprafețele să intre în iarnă afânate, mărunțite și nivelate, situație care asigură zvântarea terenului în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, în special, pentru însămânțările din urgența I. În arătura grăpată umiditatea a ajuns la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm adâncime. Nu trebuie folosită grapa cu discuri în primăvară deoarece provoacă pierderi de apă de 15 l/m2, iar la cultura sfeclei-de-zahăr a scăzut densitatea plantelor cu 30%. Arătura de primăvară este socotită o crimă agrotehnică.
  • Trebuie excluse uneltele agresive de tipul frezei și al grapei rotative de la lucrările solului. Acestea macină solul, distrug structura, îl prăfuiesc, cu toate urmările nedorite asupra creșterii și dezvoltării plantelor.
  • Pentru menținerea solului nivelat, în fiecare an trebuie schimbate direcția de deplasare a utilajelor în lucru precum și modul cum se brăzdează.
  • Utilajele folosite la lucrările solului trebuie să fie bine reglate, iar organele active ale acestora corect ascuțite.
  • Pe terenurile în pantă se va lucra numai de-a lungul curbelor de nivel cu pluguri reversibile, cu coame care să constituie stavilă împotriva șiroaielor de apă.

Este datoria fiecărui cultivator ca prin lucrări ale solului corect executate să asigure menținerea și sporirea gradului de fertilitate a solului, favorabil și pentru generațiile viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

„Prietenos cu mediul“ este o sintagmă care se folosește în ultima vreme în agricultură. Dar există preocupări reale în acest sens? Iulian Hornet, producător de echipamente pentru încălzire spune că există soluții, dar că nu există interes. În interviul acordat ne-a vorbit despre biochar, un produs care poate contribui favorabil la menținerea sănătății solului, fără a dăuna în vreun fel mediului înconjurător.

„Fertilitatea pământului scade cu un procent pe an“

‒ Prin prisma activității de inventator și antreprenor român, ați fost nevoit să vă măriți aria de cunoștințe chiar și în domeniul pedologiei. Ce știți despre sănătatea solului din România?

‒ Îl ținem bolnav și îl îngrijim doar ca să rămână în viață. Menținem solul sub tratamente, dar nu ne gândim să înlăturăm efectul. În momentul în care băgăm sub arătură deșeul agricol de pe teren îmbolnăvim pământul pentru că deșeul fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan. Astfel slăbim rezistența plantelor în fața bolilor. În 2001 terenurile agricole ale României aveau o fertilitate de 55%, iar în 2018 procentul scăzuse până la 35%. Și asta nu îngrijorează pe nimeni. Fertilitatea scade cu aproape un procent pe an tocmai din cauza acestor lucrări. Solul are, într-adevăr, nevoie de materie organică (compost, gunoi de grajd), dar trebuie administrată corect și atât cât trebuie, nu din abundență. Am stat de vorbă cu mulți agricultori și avem exemplul Insulei Mari a Brăilei. Acolo nu ară. Miriștea și cu rădăcinile plantelor sunt suficiente pentru introducerea în sol, iar resturile vegetale de pe sol sunt transformate în peleți. Tăvălugesc ca să nu piardă apa, iar producțiile lor sunt duble. Există o mulțime de lucrări științifice pe tema asta și chiar o teorie care spune că dacă se inventa discuirea înaintea aratului, plugul nu mai apărea niciodată.

‒ Care este definiția biocharului?

‒ Biocharului i se mai spune popular și cărbune vegetal  și se obține foarte simplu, chiar și prin metode rudimentare. Se așează lemne, crengi, frunze într-o groapă și i se dă foc fără aer. Același lucru se întâmplă și în stațiile de piroliză, doar că mult mai eficient și cu obținerea unor cantități mult mai mari.  Din două tone de biomasă se obțin între 400-700 kg de biochar, dar cantitatea diferă în funcție de materia primă folosită.

De ce biochar?

‒ Spre deosebire de produsele similare existente acum, ce proprietăți are biocharul?

‒ Prin comparație cu alte produse, biocharul are o valoare de zece ori mai mare în ceea ce privește mărirea fertilității solului. Odată ajuns în sol, acesta își activează proprietățile precum sechestrarea carbonului și reținerea apei în pământ. În momentul în care am pus 10 tone de biochar la hectar am certitudinea că păstrez cel puțin 75% din umiditatea solului. Chiar dacă soarele este puternic, apa nu se evaporă din biochar așa cum se evaporă din sol. Biocharul are și rol de fertilizant. Există așa-zisa „foame de azot“ care se manifestă atunci când introduci deșeul agricol în sol. Practic azotul din biomasă se pierde prin descompunere și de aici necesitatea de a administra ulterior azot. Acest lucru nu este valabil în cazul biocharului pentru că are capacitatea unui burete. Reține în sol azotul, nutrienții chiar și bacteriile E-colli. Are calități extraordinare.

‒ Cât de cunoscut este în lume?

‒ Portugalia, Spania sunt printre țările care folosesc cantitățile cele mai mari de biochar. Există o localitate în Suedia în care primăria a hotărât că nimeni nu are voie să folosească pe terenurile regiunii altceva decât biochar. S-au realizat instalații simple cu ajutorul cărora toate resturile vegetale obținute, spre exemplu, prin toaletarea copacilor se transformă în biochar. În Amazonia sunt sute de insulițe unde se folosește biocharul.

Avem tehnologia și materia primă, dar nu le folosim

fertilizanti IMG 20190215 141520196

‒ În România se folosește acest biochar?

‒ O delegație a Parlamentului României a vizitat o astfel de insuliță. Am discutat apoi cu cineva din delegație care îmi povestea foarte entuziast ce a văzut acolo și despre faptul că biocharul este o minune. Îmi spunea că a mâncat roșii și castraveți ca la bunica, de pe terenuri unde nu se administrează deloc îngrășăminte chimice. Și am întrebat ce vom face în România că și noi putem produce biochar. Nu am primit niciun răspuns. În Amazonia oamenii se chinuie să producă biocharul cu tehnologii rudimentare, iar noi avem și tehnologia, dar nu o folosim, iar sursa de materie primă pentru biochar o distrugem. Nu s-a luat nicio măsură parlamentară. Pe banii noștri, o delegație mare a plecat acolo doar ca să mănânce roșii și castraveți. Pământul României este în deșertificare, iar singura soluție în opinia mea este acest biochar. Țara noastră pierde prin deșertificare 1.200 de hectare pe an. Eu am propus un experiment, să vedem cum reacționează solul din Oltenia, acolo unde deșertificarea este un fenomen, după ce am aplicat biochar. Nu s-a dorit realizarea acestui experiment.

‒ Există recomandări de utilizare sau dozaj al biocharului?

‒ Înainte de aplicarea biocharului se face o analiză a solului. Nu contează dacă ai aplicat o doza mare, nu are contraindicații nici măcar atunci când este vorba despre un exces, dar din ce am citit între 10-20 de tone pe hectar este suficient. Se poate folosi orice tip de biochar, de epurare, de deșeu agricol sau menajer. În funcție de compatibilitatea lui cu solul se stabilește doza care trebuie administrată. Nu există recomandări speciale de administrare. Trebuie doar pus pe sol și discuit sau arat de suprafață astfel încât să ajungă la 15-20 cm în sol. În Portugalia, unde biocharul se folosește pe scară largă, prețul este de 600 de euro pe tonă.

Laura ZMARANDA

De la nivelul mării, până în vârf de munte, România dispune de un mozaic de forme de relief așezate în amfiteatru, cum nu se poate găsi în alte țări. Pe formele respective de relief se eșalonează și vegetația în zonele de stepă, de silvostepă, zona pădurilor (forestieră) și zona alpină. Dispunem astfel de câmpii mănoase, de dealuri și coline favorabile culturii viței-de-vie, pomilor fructiferi și de frumoasele pajiști din zonele de deal și de munte și, nu în ultimul rând, de bogăția pădurilor de foioase și conifere (aurul verde al țării).

În cele ce urmează vom trata, în mod deosebit, suprafața arabilă a României care ocupă cca 9,4 mil. ha și care este împărțită în următoarele zone agricole:

  • Câmpia Română de sud și est cu soluri de tip cernoziom și cu o medie a precipitațiilor anuale de 470-560 mm.
  • Câmpia Română centrală și de vest cu soluri de tip cernoziom și brun-roșcat și cu 520-560 mm precipitații.
  • Câmpia de Vest cu soluri tip cernoziom și lăcoviște și 570-630 mm precipitații.
  • Câmpia Dobrogei cu sol cernoziom și bălan și 380-460 mm precipitații.
  • Câmpia Transilvaniei cu sol cernoziom și argiloiluvial și 540-610 mm precipitații.
  • Câmpia Jijiei cu sol tip cernoziom și 630-670 mm precipitații.
  • Podișul Transilvaniei cu sol tip podzol și 610-640 mm precipitații.

După textură, cele 9,4 mil. ha se împart în:

  • Soluri cu textură grosieră sunt solurile nisipoase și nisipolutoase.
  • Soluri cu textură mijlocie sunt solurile lutonisipoase și lutoase.
  • Soluri cu textură fină (grele) sunt solurile luto­argiloase și argiloase.

În țara noastră se găsește întreaga gamă a acestor soluri care pot fi cultivate cu anumite culturi și cărora li se aplică tehnologii de cultură specifice. Corect cultivate, toate pot fi soluri productive.

În funcție de favorabilitatea lor pentru practicarea agriculturii, se împart în următoarele clase de pretabilitate:

  • Clasa I – foarte bune, ocupă 3,8% din suprafața arabilă și sunt terenuri plane, pretabile la mecanizare, de calitate.
  • Clasa a II-a – bune, ocupă 35,8% din arabil, are versanți slab înclinați, mecanizabile.
  • Clasa a III-a – mediocre, ocupă 25,2% din arabil, cu panta până la 6°, este erodabil, pentru folosire necesită ameliorare.
  • Clasa a IV-a și a V-a – slabe, ocupă 35% din arabil, cu panta mai mare de 6°, prezintă eroziune intensă, greu cultivabile fără ameliorare.

Printr-un studiu amănunțit al terenului s-au stabilit următoarele Note de bonitare:

  • 80-100 ocupă 4,02% din suprafață, este teren fără restricții, cel mai bun.
  • 61-80 ocupă 38,56% din suprafață, este teren cu limitări mici.
  • 41-60 ocupă 32,44% din suprafață, este teren cu limitări mijlocii.
  • 21-40 ocupă 13,51 din suprafață, este teren cu limitări mari.
  • 1-20 ocupă 11,48% din suprafață, este teren cu limitări severe, cel mai slab.

Asemenea categorii de terenuri se găsesc în fiecare exploatație agricolă și ele trebuie să fie bine cunoscute de fiecare fermier pentru:

  • stabilirea amplasării culturilor mai pretențioase și cu valoare economică mai ridicată, pe parcelele cele mai bune;
  • stabilirea dozelor de îngrășăminte diferențiat, în funcție de starea de fertilitate a fiecărei parcele;
  • în asolament, sola amelioratoare va fi mai mult prezentă pe parcelele cu fertilitate scăzută și mai rar pe parcelele fertile.

În sinteză, parametrii calitativi ai solului sunt potrivit tabelului de mai jos.

pamantul tabel

În general, România dispune de soluri cu grad de fertilitate ridicat și, atunci când se folosesc soiuri și hibrizi de ultimă generație, cu potențial de producție superior, cu o tehnologie de cultură adecvată, recoltele sunt din ce în ce mai mari și de calitate superioară.

Recoltele din anii 2017 și 2018 au confirmat nivelurile de producție agricolă ridicate obținute în țara noastră.

Din păcate, nu întotdeauna știm să apreciem valoarea pământului nostru și uneori intră în posesia unor străini.

Marele poet Tudor Arghezi spunea: „Să nu se uite că agricultura reprezintă cel mai vechi meșteșug al omului care e custodele, dar, mai bine zis, gestionarul celui mai de preț bun al țării – pământul. El, pământul, via și glia (nația) reprezintă cartea de identitate a moșilor și strămoșilor noștri, și durata și sacrificiul lor trecut prin secole.“

Dar, așa cum menționa conf. dr. Avram Fițiu de la Universitatea Agronomică din Cluj-Napoca: „În decursul ultimilor 2000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace cum au făcut românii.“

Actuala clasă politică, cu responsabilitate diminuată, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură și de mare progres. Să transformi în milogi ai statului 9 milioane de români din mediul rural reprezintă un act de trădare națională.

Noi suntem generația care ne-am trădat strămoșii, prin vânzarea a o treime din pământul țării. Dacă în ultimele două milenii am avut generații statornice, care s-au încăpățânat să lucreze și să apere acest pământ, generațiile de după 1990 sunt complet dezrădăcinate de glia acestei țări.

Mai sunt unele voci care spun că nu este nicio nenorocire că s-a vândut din pământ, că el rămâne în țară nu pleacă peste hotare.

Este adevărat că pământul nu pleacă, dar pleacă peste hotare roadele lui, iar vechii proprietari devin slugi pe fostele lor pământuri.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Realizarea de recolte bogate, de calitate superioară și cu eficiență maximă presupune aplicarea rațională a îngrășămintelor, în doze optime și bine echilibrate.

La stabilirea dozelor se ține seama, pe de o parte, de plantele cultivate, cu cerințele acestora în funcție de producția prognozată, iar pe de altă parte, de sol, cu proprietățile sale privind starea de fertilitate.

În situația când se cultivă porumb, de exemplu, și se prognozează o producție de 10 t/ha se are în vedere că pentru 1 t porumbul consumă, în medie, 25 kg N, 10 kg P2O5 și 20 kg K2O, ceea ce înseamnă un necesar de 250 kg N, 100 kg P2O5 și 200 kg K2O pentru realizarea celor 10 t/hectar.

Pe de altă parte, avem buletinul cu analiza agro­chimică a solului care ne indică un sol fertil având indicele de azot (IN) 3, cu 12 mg P2O5/100 g sol și 22 mg K2O/100 g sol. Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5 și 1 mg K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/hectar.

Asta înseamnă că solul poate furniza: IN3 este echivalent cu 50 kg N/ha, 12 mg P2O5 x 7 = 84 kg/ha și 22 mg K2O x 13 = 282 kg/hectar.

Prin urmare, sunt necesare:

  • 250 kg N/ha – solul oferă 50 kg/ha;
  • 100 kg P2O5/ha – solul oferă 84 kg/ha;
  • 200 kg K2O/ha – solul oferă 282 kg/ha.

Rezultă că ar mai trebui aplicate 200 kg N/ha și 16 kg P2O5/hectar.

Aceasta ar fi o apreciere simplistă privind stabilirea dozelor de îngrășăminte deoarece, dacă ne referim la buletinul de analiză agrochimică a solului, datele înscrise în acest buletin reprezintă situația existentă în sol în momentul ridicării probelor. La scurt timp, situația se schimbă deoarece solul este un organism viu, cu activitate dinamică și o parte din elementele nutritive sunt consumate de buruieni, sunt levigate, se volatilizează sau intră în diferite combinații insolubile. În același timp, prin activitatea microbiologică și biochimică din sol se produc noi cantități de elemente nutritive.

De aceea, calculele de mai sus sunt cu totul orientative.

Trebuie să se țină seama de dinamica modificărilor din sol care se referă la:

  • În anul de aplicare a îngrășămintelor chimice se consumă 40% din N, 18% din P2O5 și 40% din K2O. Dacă se aplică și gunoi de grajd în anul I se consumă 0,35% N, 0,45% P2O5 și 0,654 K2O.
  • În funcție de pH-ul solului:
    • la pH 4,5 se valorifică 30% din N, 23% din P2O5 și 33% din K2O;
    • la pH 5,5 se valorifică 77% din N, 48% din P2O5 și 77% din K2O;
    • la pH 6,5 se valorifică 100% din N, 100% din P2O5 și 100% din K2O;
  • În funcție de cantitatea de precipitații acumulate în perioada de toamnă-iarnă:
    • se adaugă 3 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în plus;
    • se scad 5 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în minus.
  • Doza de azot se corectează și în funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:
    • până la 60 cm se aplică 50% din doza calculată;
    • la 90 cm – 75%;
    • la 120 cm – 100%:
    • la 150 cm – 125-150%.
  • Dacă se cultivă într-un asolament cu graminee și leguminoase perene:
    • se reduce cu 30-50% doza de azot;
    • se reduce cu 20-40% doza de fosfor și potasiu.
  • Prin activitatea microbiologică din sol se realizează cantități importante de azot de care se va ține seama:
    • 10-30 kg/ha prin fixare liberă;
    • 70-90 kg/ha prin fixare asociativă și
    • 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.
  • Prin valorificarea resturilor vegetale tratate cu Bacto-Fil 10 se reduce doza N cu 30-50%.
  • Fertilizarea foliară crește coeficientul de valorificare a N cu 6-18% și a fosforului cu 6-9%.
  • Se apreciază că în sistemul clasic de fertilizare se valorifică 30-50% din îngrășăminte, când se aplică îngrășăminte cu eliberare controlată – 50-60%, iar când se asociază cu fertilizarea foliară și biostimulatori se valorifică 80-90% din îngrășăminte.
  • La aplicarea îngrășămintelor microgranulate cu efect de starter asupra germinației, răsăririi și creșterii plantelor, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.
  • Folosirea inhibitorului N. LOCK de descompunere a azotului face ca atunci când se administrează uree, la pregătirea patului germinativ, aceasta este transformată în azot amoniacal care rămâne 3 luni la dispoziția plantelor.
  • Prin folosirea îngrășămintelor de la Năvodari:
    • când se aplică tehnologia NG aceasta cuprinde îngrășăminte pe bază de N și S pelicularizate cu inhibitor N Guard care are la bază uleiuri vegetale care împiedică levigarea și asigură azot 70-90 zile la dispoziția plantelor.
    • când se aplică tehnologia Amesal pentru îngrășămintele cu fosfor. Acesta este un polimer de sinteză cu capacitate de schimb cationic mare care blochează ionii de Fe, Al și Ca și împiedică formarea de fosfați insolubili.
  • La stabilirea dozelor de îngrășăminte se mai ține seama de speciile cultivate care au consum specific diferit. De exemplu, necesarul de K la grâu și porumb este de 16 kg/t, iar la floarea-soarelui de 50 kg/t.
  • În cadrul speciilor se ține seama de capacitatea de valorificare a soiurilor (hibrizilor) care este diferită.
  • Se au în vedere plantele premergătoare și cum acestea au fost fertilizate.
  • În egală măsură se ține seama de factorii care reduc din eficiența îngrășămintelor:
  • soiuri (hibrizi) greșit raionate;
  • întârzierea semănatului și densitatea culturii neadecvată;
    • atacul de boli, dăunători și buruieni;
    • administrarea neuniformă și neechilibrată a îngrășămintelor.

Starea de fertilitate a solului se poate determina, în timpul vegetației, cu Ferti Drona prevăzută cu senzori care determină necesarul de azot din plante pe baza conținutului de clorofilă. Transmite la calculator și indică doza necesară de aplicat.

De asemenea, cu dispozitivul N. Pilot care are un senzor optic ce măsoară reflectanța luminoasă a culturilor și afișează nivelul de azot.

Prin urmare, acțiunea de fertilizare a culturilor agricole este o activitate de înalt profesionalism și la realizarea ei trebuie să se țină seama de multitudinea factorilor care acționează în sens pozitiv sau negativ asupra valorificării îngrășămintelor de către plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

Oricare ar fi sistemul de întreținere din plantația de pomi pentru care fermierul a optat, în funcție de specie ori condițiile climatice, trebuie știut că acesta e necesar să răspundă unor cerințe majore: prevenirea eroziunii solului, menținerea proprietăților solului, distrugerea buruienilor, favorizarea executării celorlalte lucrări din veriga tehnologică, încorporarea îngrășămintelor cât mai aproape de sistemul radicular.

Sisteme de întreținere între rânduri:

– Ogorul negru: presupune menținerea afânată și fără buruieni a intervalului, prin mobilizarea periodică a solului. Se practică îndeosebi pe terenurile plane sau cu pantă redusă, în zonele cu precipitații reduse, unde și irigarea este aproape obligatorie, pentru a asigura producții ridicate. Lucrările mecanice constau în arătura de toamnă, cu două săptămâni înainte de căderea frunzelor, prilej cu care se încorporează și îngrășământul organic sau mineral și 3-4 discuiri, în timpul perioadei de vegetație. Acest sistem pierde însă teren în fața altor tehnologii care prezintă mai multe avantaje.

– Înierbarea solului sub formă de benzi: se recomandă în special pe terenurile în pantă, pentru a preveni eroziunea solului, dar și pe terenuri plane, în zonele cu precipitații sporite. Înierbarea se realizează în anul 2-3 de la plantare, cu amestec din specii larg răspândite la noi, cum ar fi Lolium perenne sau multiflorum, Poa pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens etc. Sunt preferate leguminoasele pentru aportul de azot pe care-l aduc în sol, combinate cu ierburile care asigură densitatea. Lățimea benzilor diferă în funcție de distanța dintre rânduri. Semănatul se realizează în luna martie sau, în livezile irigate, în luna august, norma de sămânță la hectar fiind de 40-60 kg. După consolidarea covorului, acesta se cosește de 4-5 ori pe an și se lasă sub formă de mulci, pe rând.

Sisteme de întreținere a solului pe direcția rândului de pomi (între pomi pe rând):

Practicienii cunosc faptul că, pe direcția rândului de pomi, solul se va menține curat de buruieni pe o bandă cu lățimea de 1,2-1,4 m, prin lucrări mecanice și manuale, mulcire sau erbicidare.

Ogorul negru se realizează prin afânarea repetată a solului, la adâncimea de 7-10 cm, fie manual, fie prin echipamente specifice, dotate cu palpator.

Mulcirea solului: acoperirea solului fie cu mulci natural (ierburi rezultate din cosirea benzilor dintre rânduri, coceni, paie, frunze, fân), fie cu mulci artificial (polietilenă de diferite culori, agrotextil). Se practică mai ales în livezile tinere intensive și superintensive, pe terenurile nisipoase și în zonele secetoase. În prealabil, e bine ca solul să fie afânat, fertilizat cu îngrășăminte chimice, mai ales cu o doză de azot, utilizat de microorganisme pentru descompunerea materiei organice din mulciul natural.

Erbicidarea cu substanțe de contact sau sistemice asigură menținerea solului curat de buruieni, pe benzi cu lățimea minimă de 1,2 m în plantațiile cu forme de conducere plată și 2-3 m în plantațiile cu coroane globuloase.

Maria BOGDAN

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, pe terenurile în pantă, "din deal în vale", unde nu există vegetaţie, din cauza eroziunii la suprafaţă, pe terenurile în pantă unde nu există vegetaţie, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la o conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) cu tema 'Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală'.

El a precizat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi, care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

"Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze", a mai spus Daea.

Ministrul a precizat în conferinţă că un raport FAO arată că un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţionarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

"În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului în loc să-l menţii te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficientă de activă în momentul acesta", a mai spus ministrul Daea.

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Sursa: AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti