În campania de toamnă cultura grâului ocupă un loc important, dar reușita unei culturi bune depinde în mare măsură de respectarea tehnologiei specifice de cultură, spun specialiștii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea“ Suceava. Informațiile agrotehnice din rândurile următoare vin din partea dr. ing. Danela Murariu.

Lucrările solului, rotația culturilor și fertilizarea

Cele mai recomandate culturi premergătoare sunt: borceagurile, trifoiul, lucerna, cartoful, porumbul. La grâu nu se recomandă monocultura.

Odată cu pregătirea terenului, se aplică 20-30 tone gunoi de grajd/ha, o dată la 3-4 ani, și îngrășăminte pe bază de fosfor şi potasiu, în cantitate de 40-60 kg substanță activă/ha. În lipsa gunoiului de grajd, cantitatea de fosfor şi potasiu crește la 80-100 kg s.a. la hectar.

Se efectuează în așa fel încât între executarea arăturii şi semănat să treacă un interval de 15-20 zile, necesar pentru a se realiza „așezarea solului“. Arătura se efectuează, în funcție de sol, la 18-20 cm adâncime, cu precizarea că pe solurile cu o vegetație prea înaltă se procedează mai întâi la o mărunțire a acesteia cu grapa cu discuri. Dacă solul este prea uscat şi rezultă bulgări prea mari, se renunță la arat şi se pregătește terenul utilizând grapa cu discuri grea, GDG-4,2M, în agregat cu grapa stelată. Pregătirea patului germinativ se face cu 1-2 zile înainte de semănat şi constă în afânarea şi mărunțirea bulgărilor pe o adâncime de 6-8 cm cu ajutorul grapei cu discuri.

Semănatul

Sămânța trebuie să aibă o valoare biologică şi culturală ridicată, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: puritate peste 98%, capacitate germinativă peste 90%, sănătoasă, umiditate sub 14%. Înainte de semănat sămânța se tratează în mod obligatoriu cu fungicide (CELEST STAR -1l/tonă)) pentru protejarea împotriva principalelor boli.

Semănatul se realizează în epoca optimă, data semănatului fiind diferită în funcţie de zonă. Cantitatea de sămânță necesară pentru un hectar de cultură este cuprinsă între 200 şi 240 kg/ha, în funcţie de condițiile pedoclimatice, fertilitatea terenului şi epoca semănatului. Adâncimea de semănat este de 3-4 cm pe solurile luto-argiloase sau lutoase şi de 5-6 cm pe solurile nisipoase.

Este bine de știut că cercetările efectuate au consemnat că pentru fiecare zi de întârziere a semănatului în luna octombrie se pierd 60 kg/ha, iar pentru luna noiembrie 100 kg/ha. Semănat în perioada optimă, grâul are posibilitatea să înfrăţească şi să se călească, fortificându-se pentru perioada de iarnă, în aceste condiţii putând rezista până la -20°C.

Lucrările de întreţinere și producerea de sămânță

În situaţia în care, în perioada semănatului, se manifestă fenomenul de secetă se recomandă tăvălugirea semănăturilor pentru a realiza un contact mai bun al seminţelor cu solul şi a asigura o răsărire uniformă şi rapidă.

Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura speciilor de buruieni. În funcţie de nivelul precipitaţiilor, irigarea constituie o măsură eficientă şi se aplică astfel: o udare pentru răsărire şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 500-600 m3/ha apă.

În ceea ce privește producerea de sămânţă la populaţiile locale de grâu, tehnologia de cultivare folosită are în vedere respectarea următoarelor aspecte specifice:

– izolarea culturii folosită pentru sămânţă la cel puţin 4 m faţă de alte soiuri de grâu sau alte specii de cereale păioase;

– asigurarea celor mai bune premergătoare şi evitarea cu stricteţe a revenirii în rotaţie a culturilor de grâu după grâu sau alte cereale păioase la intervale mai mici de doi ani;

– executarea a cel puţin două purificări biologice, din care prima imediat după înspicare, iar ultima la intrarea în faza de coacere în pârgă;

– curăţirea perfectă a combinelor şi a sacilor utilizaţi la recoltare;

– uscarea, condiţionarea şi păstrarea seminţei până în momentul semănatului în magazii răcoroase şi uscate.

Semănatul este lucrarea prin care se pun bazele nivelului și calității recoltelor. Se poate spune despre un semănat că este de bună calitate atunci când sămânța a fost corect repartizată pe orizontală, la aceeași adâncime, pe un substrat de sol așezat, cu aport capilar al apei la nivelul seminței, unde germinarea semințelor și răsărirea plantelor au loc în timp scurt, exploziv, uniform, cu plante viguroase și s-a realizat densitatea stabilită cu acoperirea rapidă a terenului și înăbușirea buruienilor.

Pentru realizarea acestor condiții este necesar:

a) Să se folosească numai sămânță de calitate, procurată de la comercianți autorizați, însoțită de buletin de analiză și tratată contra bolilor și dăunătorilor.

b) Să se respecte epoca optimă de semănat specifică fiecărei culturi și ținând seama de evoluția schimbărilor climatice.

c) Să se folosească semănători bine pregătite, corect reglate și să se efectueze proba cu semințe pentru a realiza toți parametrii în condiții optime.

d) Semănatul să se efectueze într-un pat germinativ corespunzător cerințelor fiecărei culturi.

e) Deplasarea agregatului de semănat să se facă perpendicular sau oblic față de deplasarea agregatului de pregătire a patului germinativ și să se realizeze rânduri drepte, paralele și echidistante.

f) Viteza de deplasare în lucru să fie cât mai uniformă.

g) La capetele parcelei se va asigura o zonă de întoarcere egală cu 1-2 lățimi de lucru a semănătorii care se vor însămânța la încheierea lucrării.

h) În cadrul AC se vor folosi semănători speciale care să asigure un contact intim al seminței cu solul, fără resturi vegetale.

i) În cadrul agriculturii de precizie, semănătorile digitalizate, pe baza hărților realizate în urma analizelor agrochimice, vor distribui cantități variabile de sămânță, în funcție de fertilitatea terenului.

Trecând în mod corect la semănatul grâului care ocupă cea mai mare suprafață la însămânțările din toamnă, precizăm următoarele:

Epoca de semănat este foarte importantă deoarece de alegerea corectă a datei semănatului depinde pregătirea tinerelor plante pentru iernare. De regulă, semănatul începe când se înregistrează temperaturi de 13-15°C și trebuie să se încheie la 8-9°C, adică în 10-15 zile.

Este necesar ca, până la sosirea înghețului, suma gradelor termice utile accumulate să fie de 500°C. În condiții normale, aceasta se realizează între 1 octombrie și 1 decembrie. De aceea, epoca optimă de semănat era între 1-10 octombrie. Cu frecventele schimbări climatice acum este mai greu de stabilit aceste date. Trebuie urmărită și prognoza METEO pe timp mediu și mai lung și ar fi de dorit ca ANM să comunice aceste prognoze pe zone agricole, după care să se orienteze fermierii. Oricum, semănatul s-a prelungit până în 20-25 octombrie, în funcție de evoluția vremii.

Nu este indicat semănatul mai timpuriu deoarece apar atacurile de afide, de făinare și rugini, plantele cresc mult vegetativ, devenind sensibile la iernare, terenul se îmburuienează din toamnă și plantele sunt predispuse la cădere.

Și întârzierea semănatului este nedorită deoarece plantele nu sunt suficient călite pentru iernare, au rezistență scăzută la secetă, nu valorifică eficient elementele nutritive și întârzie vegetația.

Important este ca, la intrarea în iarnă, plantele să aibă 2-3 frați, să fie bine dezvoltat sistemul radicular embrionar și să acumuleze în nodul de înfrățire și în frunze cantități mari de zaharuri.

La stabilirea densității culturii se ține seama de calitatea terenului, de însușirile solului și se urmărește realizarea a 600-700 spice/m2 la recoltare.

Există păreri diferite în această privință. Unii fermieri doresc ca toate spicele să provină numai de la plantele principale și folosesc cantități mai mari de sămânță la semănat (600-700 boabe germinabile/m2), iar alții reduc cantitatea de sămânță (300-400 boabe germinabile/m2) și obțin același număr de spice și de la frați (soiuri cu capacitate de înfrățire mare).

Fiecare fermier, pe baza propriei experiențe, folosește la semănat cantitatea de sămânță care îi asigură cele mai mari producții.

Adâncimea de semănat este, de regulă, 4-5 cm, depinzând de teren și starea de umiditate a solului, dar și de lungimea coleoptilului la soiul folosit.

În toamnele secetoase este foarte greu de apreciat adâncimea de semănat. Dacă solul are puțină umiditate la adâncimea de 5-6 cm, există tendința de a semăna mai adânc pentru a beneficia de această umiditate. Dar umiditatea respectivă nu este suficientă pentru a asigura procesul de germinare, în schimb este suficientă pentru înmulțirea ciupercilor care provoacă mucegăirea și putrezirea semințelor.

În acest caz este mai indicat să se însămânțeze la adâncime mai mică, într-un strat de sol uscat, unde sămânța stă ca în sac și la prima ploaie germinează și răsare.

Există un risc și în acest caz dacă prima ploaie are o cantitate de apă redusă. Ea poate provoca germinarea seminței, însă dedesubt solul, fiind uscat, germenul se usucă, având loc ceea ce se numește mințirea colțului.

Însă, de regulă, toamna ploile aduc suficientă apă pentru a asigura germinarea și răsărirea plantelor. Important este ca solul să aibă un grad de afânare care să asigure înmagazinarea și conservarea întregii cantități de apă din precipitațiile din perioada de toamnă-iarnă, iar în primăvară grâul să își reia vegetația într-un sol cu suficiente rezerve de apă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Evoluția culturilor agricole este stabilită încă din toamnă, când startul lor depinde aproape în exclusivitate de condițiile meteo. Toamna aceasta a fost una prielnică, iar perspectiva este una pozitivă, spune Alexandru Daniel, șeful Laboratorului de Agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Informațiile sunt cumulate din 66 de puncte de observație din țară

Reporter: Administrația Națională de Meteorologie are în teren 66 de stații care furnizează constant informații despre starea vremii și modul în care culturile agricole au evoluat în funcție de  impactul condițiilor meteo.

Alexandru Daniel: Într-adevăr, Departamentul de Agrometeorologie are 66 de puncte în ceea ce privește Rețeaua de Monitorizare a Principalelor Culturi Agricole din țară. Acestea furnizează săptămânal informații referitoare la starea de vegetație a principalelor culturi aflate în câmp. Aceste observări de natură fenologică – stadiul de dezvoltare a culturii, faza în care se găsesc aceste culturi, lucrările care s-au efectuat în cultura respectivă, dacă s-au aplicat sau nu irigații – se coroborează cu măsurătorile decadale, la 10 zile, efectuate pentru măsurarea umidității în câmp în culturile de grâu de toamnă și la porumb și floarea-soarelui pe parcursul sezonului de primăvară-vară. Aceste informații se compilează aici, la București, și se realizează hărțile de umiditate a solului în care se evidențiază zonele cu probleme legate de regimul hidric în sol. Adică, dacă există fenomenul de secetă și care sunt gradele acestuia. Aceste informații sunt bazate și validate de fiecare dată prin formule matematice care ne ajută să facem o estimare cât mai apropiată de realitatea din teren. Din nefericire, nu putem să avem în toate zonele din România astfel de puncte de observație, așa că facem o situație la nivel de țară cu rigoarea corespunzătoare calculelor și măsurătorilor din teren.

Perspectiva evoluției culturilor de toamnă este optimistă

Rep.: Îmi spuneați că ați primit deja informări de la aceste puncte de observație, cum le spuneți, și că sunt culturi care arată foarte bine în momentul de față.

A.D.: Anul acesta agricol a debutat foarte târziu, în mod normal sezonul agricol începe în septembrie anul curent și se termină în luna august a anului viitor, și a fost secetă aproape în toate culturile semănate în această toamnă. Pregătirea terenului înainte de semănat a fost foarte greu de realizat, dar și semănatul în sine și acest fapt a cauzat probleme foarte mari fermierilor în ceea ce privește semănatul de toamnă. Unii au reușit să semene, alții au depășit perioada optimă de la jumătatea lunii octombrie și au prelungit-o către sfârșitul lunii octombrie, chiar începutul lunii noiembrie. Chiar dacă acestea au fost semănate târziu, au reușit să răsară și să parcurgă primele faze fenologice, germinarea, apariția primelor frunze și chiar înfrățirea. Din informațiile pe care le avem noi, grâul și orzul în acest moment prezintă un covor bine încheiat, adică răsărirea culturilor a fost făcută uniform. Asta ne creează o perspectivă optimistă în ceea ce privește evoluția culturilor în anul viitor. Acest lucru s-a produs în condițiile în care abia acum, în luna noiembrie, am avut primele precipitații după o perioadă foarte îndelungată. În aproape patru luni cantitățile de precipitații au lipsit cu desăvârșire pentru terenurile care au fost cultivate în toamnă. Dar, spre deosebire de alți ani, ultimii ani au avut particularități specifice în ceea ce privește culturile din câmp. În toamna anului 2018, spre exemplu, când a fost, de asemenea, secetă, dar ploile au apărut mai devreme, prin luna octombrie s-a semănat mai târziu și au existat zone în care culturile de grâu și orz nu au răsărit înainte de intrarea în iarnă, dar au răsărit în primăvară. Culturile acestea au dat producții foarte bune, chiar dacă au fost semănate în afara perioadei optime.

Ultimii doi ani au fost atipici

Rep: Și ce relevă acest aspect?

A.D.: În această ecuație plantă-climă- atmosferă-sol există o complexitate care uneori nu poate fi explicată. Sunt situații în care nu știm cum vor decurge lucrurile pentru că, pe parcurs, condițiile meteo se pot îmbunătăți. Avem exemplul anului trecut care, deși a fost unul dificil la început, ulterior lucrurile s-a redresat prin precipitațiile care s-au acumulat pe perioada iernii. Trebuie să precizăm că în intervalul decembrie – februarie plantele intră într-o așa-zisă perioadă de odihnă. Asta nu înseamnă neapărat că își întrerup procesele, ci are loc o desfășurare mult mai lentă a acestor procese biologice. Practic, intră într-o fază de latență și nu mai utilizează foarte mult resursele din sol, nici apa. Așadar, se pot acumula precipitații care ar trebui să vină preponderent din zăpadă, dar este bine și dacă vin din lapoviță sau ploaie. Această apă care se acumulează în sol va fi foarte bună în primăvară, atunci când au loc primele faze în dezvoltarea culturilor de toamnă și când cerința de apă este mai mare. Ultimii doi ani au fost foarte atipici pentru agricultură pentru că am avut perioade foarte secetoase sau cu cantități foarte mari de precipitații la începutul verii în acest an și iarăși cu secetă care s-a prelungit până în  pragul iernii.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

• se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
• se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
• se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
• se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
• se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
• se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
• crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
• se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
• se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
• se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
• se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
• se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
• crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

• nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
• se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
• crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
• se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
• sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

După Bărăgan, Zona de Sud-Vest a Câmpiei Române este cunoscută pentru potențialul său de producție agricolă. Pământul bun și apele care traversează ținutul, ca să nu mai spunem de Dunărea care îl mărginește, creează un mediu propice pentru mai toate culturile. În plus fluviul înlesnește și transportul. La cumpăna dintre doi ani agricoli, am vizitat o fermă din Corabia, străvechea Sucidava, pentru a vedea cum s-a încheiat un an și sub ce auspicii începe celălalt.

Grâul este deja sub brazdă

Pe domnul Alexandru Bobonete, șeful fermei Celei, l-am găsit, așa cum îi stă bine unui conducător de exploatație, pe câmp. Coordona oamenii care semănau grâul. „Am încercat să profităm de ploaia care a căzut acum două săptămâni, ca și de vremea bună care încă mai e. Așa că îi dăm zor. Probabil că seara asta, cel târziu mâine dimineață, terminăm“, mi-a spus fermierul. Era puțin îngrijorat, pentru că vântul bătea foarte puternic, iar la radio tocmai se anunțase că la munte a început să ningă.

Două tractoare de generație nouă, un Claas și un New Holland, tractau cele două semănători Vaderstad de 6 metri. Un încărcător frontal prelua din Tir-ul parcat la capătul parcelei big-bag-urile cu sămânță și le transporta la rezervorul semănătorilor. Unul dintre mecanizatori, mai în vârstă, povestea celorlalți în scurtul răgaz de încărcare: „Habar n-aveți voi cum munceam eu la semănat! Sămânța era în saci de 50 kg, pe care îi cărai cu cârca la semănătoare și îi deșertai din brațe. Acum ți-aduce sacul și nu trebuie decât să-l tai și să aștepți să se golească.“

Printre glume, ziua se scurge. Până seara, la ferma Celei, care măsoară 1.200 ha, semănatul era încheiat. Rapița era deja răsărită. „Dacă în următoarele două săptămâni vine ploaia, atunci începem bine noul an agricol“, îmi spune, mulțumit, Alexandru Bobonete.

De la zahăr la cereale

Ferma Celei face parte dintr-o exploatație mai mare, de cca. 4.300 ha, divizată în cinci ferme. Pe lângă cea pomenită deja, mai sunt fermele Orlea (800 ha) și Vârtop (900 ha), aflate lângă Corabia, Izbiceni (600 ha) și Caracal (600 ha), lângă Caracal.

La un loc, alcătuiesc Zahărul SA. Cândva erau fieful fabricii de zahăr Corabia și erau cultivate integral cu sfeclă de zahăr. Din 2007, odată cu intrarea României în UE și introducerea cotelor de producție de zahăr, fabrica s-a închis. Culturile de sfeclă de zahăr s-au transformat în culturi de cereale, floarea-soarelui și rapiță, așa cum fuseseră în urmă cu 50 de ani. Pământul, mănos, a părut că se bucură de această revenire și i-a ajutat pe oameni să obțină recolte frumoase.

În anul acesta, chiar în condițiile secetei, producțiile au fost frumoase. Grâul „a dat“ 5.500-6.000 kg/ha. Rapița și floarea-soarelui au avut și ele o productivitate de 3.500 kg/ha. Porumbul a fost cel mai afectat de secetă: nu s-au obținut decât 5.500-6.000 kg/ha. „I-a lipsit o ploaie în luna iulie“, crede Alexandru Bobonete. „Știți cât de frumos era în iunie? Era o masă verde, superbă, viguroasă. Apoi a început seceta și s-a uscat pe zi ce trecea. Dacă ar fi avut două irigări, scotea, cum s-a întâmplat și în alți ani, și 11.500 kg/ha“, îmi spune, cu obidă agricultorul care și-a văzut recolta dijmuită de vremea potrivnică.

„Black lady“ și suratele sale

Rezultatele bune obținute de fermierii de la „Zahărul“ se datorează, după cum o spun chiar ei, atât input-urilor folosite, cât și tehnologiei. Iar eu adaug și profesionalismul celor care lucrează. Nu e puțin lucru să lucrezi 4.300 ha cu 20 de oameni, cum o fac ei.

În sprijinul lor stă un parc de utilaje cu care orice agricultor din țară s-ar putea mândri. Tractoarele Claas și New Holland, de generație nouă, au puteri cuprinse între 150 și 350 CP. Ele pot tracta cele patru semănători Vaderstad de șase metri sau, pentru porțiunile mai înguste, pe cea de patru metri. Pentru culturi prășitoare există două semănători John Deer și alte două, pe 12 rânduri, luate de la Biso.

La vremea recoltatului, vedeta flotilei este Black Lady, o combină de serie mică, chiar unicat spun unii, cu o lățime de tăiere de 9 metri. Pe lângă ea, mai sunt patru CLAAS, două John Deer și două New Holland, cu fronturi de lucru cuprinse între 5 și 7 metri. În total, lățimea frontului de tăiere al combinelor însumează 57 de metri.

Îngrășămintele sunt împrăștiate de două mașini tractate John Deer și de un alt utilaj cu raza de împrăștiere de 24 metri. Pentru ierbicidat se foloseau MET-uri. De curând, ele au fost înlocuite de un utilaj Miller, cu o deschidere a brațelor de 36 de metri, care poate aplica și tratamente. Randamentul acestei mașini este de 250 ha/zi.

Pentru transport sunt disponibile 15 TIR-uri, iar o cisternă poate transporta direct la punctul de lucru combustibilul necesar.

„Bun pui, bun iese!“

Acesta este principiul după care se ghidează și fermierii noștri. Sămânța folosită este și ea de calitate. Furnizorii preferați sunt Pioneer, Monsanto și Syngenta. Pentru grâu, anul trecut a fost utilizat sortimentul Amicus, de la Donau Sat. Anul acesta s-a semănat cu sămânță din recolta proprie, Amicus C1. Fermierii speră la aceleași rezultate frumoase și la recolta din vara viitoare. La toate culturile se aplică îngrășăminte complexe, fie 20:20:0, fie 18:46, câte 200 – 250 kg/ha. Separat, în perioada de vegetație, se mai aplică 250 kg azot/ha. În funcție de cultură, de sezon și de condițiile concrete, se aplică tratamentele necesare. De exemplu, anul trecut s-a aplicat un tratament cu microelemente, în special zinc, care măresc absorbția de azot.

Secetă pe malul Dunării

Totuși, fermierii de la „Zahărul“ au un grăunte de venin care le otrăvește bucuria. Societatea dispune de 20 de pivoți de irigații, care, din nefericire, zac în câmp. Dunărea curge la nici un kilometru de trei din cele cinci ferme ale exploatației. Însă, când vine seceta, e ca și cum toate acestea nu ar exista.

Ultima oară stația de pompare a sistemului de irigații a funcționat în 2007 sau 2008. Apoi, sistemul s-a deteriorat încet, dar aproape iremediabil. Acum stația de pompare trebuie înlocuită cu totul iar pentru asta nu există bani. Așa că toate rămân la voia lui Dumnezeu.

„Din patru în patru ani mai vine câte un politician care ne promite că o să reabiliteze sistemul de irigații. Apoi trec alegerile și se uită de promisiuni“, îmi povestește Alexandru Bobonete. „Acum se vorbește despre implementarea unui program de modernizare cu fonduri europene. Dar totul e doar la nivel de discuții“, încheie, cu lehamite, fermierul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 20-21

Este o întrebare la care cercetarea ar trebui să răspundă.

Cu atât mai mult cu cât suprafețele agricole din țara noastră au un grad de umiditate diferit. De la exces de umiditate în zonele cu inundații, la o secetă cumplită în principalele zone agricole, unde solul are conținutul de apă sub coeficientul de ofilire.

Principala greșeală făcută pe aceste suprafețe este executarea arăturii adânci care „rupe“ solul sub forma unor bolovani tari, însoțită de uzura exagerată a utilajelor agricole folosite și cu mare consum de energie. În asemenea condiții, printre bolovani s-au realizat adevărate canale prin care circulă aerul uscat, provocând pierderi de apă din puțina care mai există sub stratul arat.

Măsura cea mai potrivită, în acest caz, ar fi ca parcelele respective să fie destinate culturilor de primăvară.

Dacă nu există această posibilitate, recomandarea ar fi executarea lucrărilor de pregătire prin puține treceri, lucrări superficiale mai puțin agresive asupra solului, sistem ce asigură o bună afânare a solului pe adâncimea de semănat cu pierderi minime de apă.

La semănat, brăzdarele semănătorii pătrund ușor prin acel strat mărunțit, distribuind uniform sămânța. În cazul pregătirii agresive după arătură majoritatea semințelor se strecoară printre bolovani la diferite adâncimi, până la fundul stratului arat și o mică parte rămâne în stratul mărunțit de la suprafață.

În urma unei ploi de 10-15 mm stratul mărunțit se umezește, determinând germinarea seminței. Dacă ulterior apare o sămânță de secetă germenii respectivi se usucă.

Pentru a clarifica situația privind comportarea seminței de grâu încolțit după întreruperea umidității un anumit timp, am organizat la INCDA Fundulea o experiență cu următoarele variante:

1. am asigurat umiditate continuă (Mt) martor.

2. am întrerupt umiditatea 24 de ore, după care am reumezit

3. am întrerupt umiditatea 48 de ore, după care am reumezit

4. am întrerupt umiditatea 72 de ore, după care am reumezit.

După 7 zile am constatat următoarele:

La var. 1 se formaseră câte 5 rădăcini embrionare care măsurau, în medie, 11,1 cm, iar tulpinița avea 8,5 cm.

La var. 2 se formaseră câte 3 rădăcini embrionare cu lungimea de 4,7 cm, iar tulpinița avea 4,2 cm.

La var. 3 apăruseră rădăcini embrionare foarte scurte, iar tulpinița avea 1,5 cm.

La var. 4 am constatat doar tendințe de reluare a activității, dar majoritatea germenilor erau uscați.

Prin urmare, sunt suficiente 3 zile de uscăciune după germinarea seminței de grâu ca să apară uscarea germenilor (mințirea colțului).

În concluzie, să se renunțe la arătură mai cu seamă în anii secetoși.

Cultivatorii cu experiență și care nu renunță la arătură urmăresc să o efectueze imediat după recoltarea culturii premergătoare și numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani.

O asemenea arătură, cu încă o grapă după o eventuală ploaie, este corespunzătoare semănatului de calitate.

Altfel, în asemenea condiții, cel mai indicat este să se lucreze cu grapa cu discuri grea sau să se efectueze semănatul în teren nelucrat în măsura în care avem semănători corespunzătoare.

De asemenea, este mai bine să se întârzie epoca de semănat ca sămânța să germineze când timpul devine răcoros și cu probabilitate mai mare de aport pluviometric natural.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 16