reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Feb 2020

Semănatul de primăvară aşteaptă un impact atmosferic mai prietenos

Orizontul primăverii este foarte mare şi complex comparativ cu cel de toamnă. Impactul atmosferic cu suprafaţa este marcat de efecte diferite faţă de cel din toamnă. Aspectele de la lapoviță la soare puternic usucă solul recent pregătit pentru semănat. Apa evaporată reduce drastic rezerva acumulată în sol, în special în zonele secetoase, cum este Dobrogea. Această stare impune o apropiere a pregătirii solului până la simultan cu semănatul. Aici se impune şi o adâncire a depunerii seminţei în sol la umiditate maximă.

Am făcut o probă de încadrare în aspectele formulate mai sus. Am început totul în 2008 printr-o consultare a proiectanţilor la Uzina Ceahlăul P.N. asupra folosirii unei microrariţe prototip, ataşată la bara semănătorii în tentativa de pregătire parţială a solului odată cu semănatul în care este o prezenţă clară adâncirea depunerii seminţei în sol. Aripioarele ataşate au şi rolul de extirpare a buruienilor, asta pentru că semănatul se face în teren nepregătit, ogor de toamnă.

În acest fel s-au semănat 4 ha, iar în timp s-a făcut o erbicidare pentru combaterea buruienilor. Pentru parcela martor, în continuare s-a semănat în condiţii clasice cu pregătirea prealabilă a solului fără adâncirea depunerii seminţei în sol. La timpul cuvenit s-a erbicidat. La recoltare s-au făcut probe riguroase pentru cunoaşterea diferenţelor cantitative şi a rezultat o diferenţă de 400 kg la hectar, favorabilă condiţiilor de semănat prezentate mai sus, apa fiind factorul decisiv.

La concluzii semnalăm că a fost un singur exerciţiu în 2008 făcut la o microfermă privată, ing. Ion Ciortan, în comuna Nistoreşti, judeţul Constanța. Regretabil, dar nu s-a putut continua.

O singură certitudine care cred că trebuie luată în seamă în privința pregătirii terenului: sămânţa să fie depusă mai adânc în sol cu 2-3 cm în zona Dobrogei.

Semănăturile de primăvară trebuie să fie însoţite de o modelare a solului care să asigure îmblânzirea impactului atmosferic deosebit de complex faţă de cel din toamnă. Sunt alternări de frig cu lapoviţă şi insolaţii de durată, unde modelarea solului cu rigole atenuează aceste alternanţe în folosul evident al plăntuţelor proaspăt răsărite.

La protejarea clară a plantelor la îngheţ, dovedită fotografic, se află diferenţe de temperatură de multe grade. Din termometria făcută în poligon diferenţa de 10 grade între zona netedă şi fundul rigolei este prezentă şi joacă un rol deosebit şi la reducerea evaporării apei din sol.

Impactul atmosferic este un dar dumnezeiesc, dar trebuie să-i deschidem poarta, covorul de urme, ceea ce nu este greu de făcut.

Ing. Eugen Florea

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XIV)

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm (XIII)

Pe nesimțite, am ajuns la jumătatea toamnei, Chiar dacă până acum ne-am bucurat de temperaturi confortabile pe timpul zilei, trebuie să fim conștienți că nu va fi la fel și de-acum înainte. În orice zi ne putem deja trezi că încep ploile reci, de toamnă, sau că peste noapte a căzut bruma. Ca atare, este cazul să începem o serie de lucrări care să facă ca și în primăvară să avem o grădină cel puțin la fel de frumoasă, dacă nu și mai frumoasă ca cea din anul acesta. Iar până la înrăutățirea vremii putem să ne mai bucurăm de prospețimea pe care multe dintre flori o au în această perioadă. În special unele soiuri de trandafiri „se simt“ foarte bine acum, înflorind la fel de frumos ca primăvara.

Aromele pentru iarnă stau mai bine în congelator

La fel și o serie de plante aromatice, precum menta, salvia și altele asemenea, în această perioadă dezvoltă frunze cu o aromă deosebită. Acest lucru se petrece deoarece temperaturile mai scăzute nu mai fac ca cea mai mare parte a uleiurilor volatile ce dau aroma să se evapore. Ca atare, să profităm de ocazie și să ne facem provizii din frunze de plante aromatice. Recomandăm păstrarea frunzelor acestea congelate, în stare proaspătă. Pentru aceasta, imediat după recoltare se clătesc de praf și alte impurități, se scutură de apă, apoi se pun în pungulițe și se bagă la congelator, la o temperatură cât mai scăzută. Când se folosesc se adaugă congelate în sosuri sau alte preparate. Acest mod de păstrare este valabil în egală măsură și pentru mărar, pătrunjel, leuștean, dar și pentru frunzele de viță destinate sarmalelor. Însă acestea din urmă se dezgheață înainte de utilizare.

Față de frunzele uscate, cele congelate proaspete își păstrează mult mai bine aroma. Ca un ultim sfat referitor la acest aspect, puneți câte o etichetă pe fiecare pachet, astfel încât atunci când este congelat să știți ce conține. Astfel evitați situația în care, eventual, să folosiți de exemplu leuștean în loc de pătrunjel sau salvie în loc de mentă.

E vremea pentru săpatul gropilor

Pentru cei care își doresc să planteze pomi sau trandafiri, se apropie perioada optimă. Deocamdată este bine să vă hotărâți asupra locului unde le veți planta. Așa cum am mai spus, luați în calcul dimensiunea la care vor ajunge plantele când vor fi mature. Un pui de cireș sau măr, când este plantat, e doar un bețisor și pare ușor ridicol să îl sădești la cel puțin patru metri de alt pom. Dar când va ajunge la maturitate, coroana sa va avea nevoie de acest spațiu. Sau frunzele sale vor umbri trandafirii ori alte plante, care nu se vor mai putea dezvolta așa cum v-ați dori.

Dacă deja s-a întâmplat acest lucru, tot acum se apropie perioada în care puteți muta tufe de trandafiri sau alte specii.

După ce v-ați hotărât asupra locului, săpați gropile. Este foarte bine dacă gropile sunt săpate cu ceva vreme înainte, iar în ele se mai toarnă câte o găleată de apă la două-trei zile, dacă nu plouă.

În ceea ce privește dimensiunile gropilor, acestea se fac în funcție de puieții pe care îi vor găzdui. În orice caz, trebuie să fie măcar cu 20-30 de centimetri mai adânci decât lungimea rădăcinii. Asta pentru că pe fundul gropii, sub rădăcină, vom așeza în momentul plantării un strat de pământ afânat, care să permită o mai bună fixare și dezvoltare a rădăcinii. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește diametrul gropii, care trebuie să fie măcar cu 30 de centimetri mai mare decât diametrul rădăcinii. În general, pentru puieți de pomi sau de trandafiri sunt necesare gropi de aproximativ 60-70 cm diametru și cam de aceeași adâncime.

Un alt argument pentru care vă îndemnăm să pregătiți gropile de acum este și acela că e mai plăcut să le săpați pe un timp favorabil, și nu pe ploaie sau cu mâinile înghețate.

Frunzele uscate –  farmec, dar și bătaie de cap

Pentru că tot vorbim despre săpat, tot acum este bine să ne facem o provizie de pământ bine afânat, undeva la îndemână. Acesta va fi necesar în prima parte a lunii noiembrie pentru mușuroirea trandafirilor. Și pentru că în acea perioadă de obicei vremea nu mai este chiar atât de prietenoasă cu grădinarii, e mult mai bine ca pământul să fie pregătit din vreme. Altfel riscăm să creăm tot felul de gropi sau denivelări prin grădină, care ulterior ne vor da bătăi de cap și ne vor crea disconfort.

Tot în această perioadă e indicat să mai tundem gazonul, probabil pentru ultima oară pe anul acesta. Vremea răcoroasă și umedă îl face să crească repede și înalt. Dacă nu îl tundem acum, are mari șanse ca în primăvară, până când terenul va fi suficient de uscat ca să putem intra cu mașina, să fie prea înalt și să-i putrezească rădăcina neaerisită. De asemenea, gazonul mai scurt va înfrăți mai bine și, evident, va fi mai des.

O bătaie de cap pentru cei care au cultivat gazon o reprezintă frunzele uscate. Deși este destul de solicitant, nu este bine să fie lăsate în iarbă, pentru că odată cu ele va putrezi și gazonul. De aceea, măcar la două-trei zile, cu o greblă de frunze trebuie adunate, la fel ca și eventualele fructe căzute pe peluză. Desigur că există și aspiratoare speciale destinate acestei activități, dar dacă nu avem o suprafață prea mare sunt o investiție care nu este foarte rentabilă.

O altă activitate care se face foarte bine acum, la jumătatea toamnei, este săparea acelor zone din grădină unde florile deja s-au uscat. Lujerii mai lungi se îndepărtează înainte de a săpa. Dar, în limita posibilităților, este indicat ca părțile de plantă chiar uscate să fie înglobate în sol. Astfel, prin putrezire în timpul iernii, vor acționa ca un îngrășământ natural.

Săpătura de toamnă nu trebuie să fie urmată și de o mărunțire. Scopul ei este de a permite apei de peste iarnă să pătrundă mai bine și mai adânc în sol. Mare parte dintre bulgării de pământ rămași se vor sparge singuri peste iarnă, iar în primăvară oricum va fi necesară o nouă mărunțire.

În sfârșit, un alt lucru de care trebuie să avem grijă este să ne procurăm materialele de care avem nevoie pentru protejarea unor arbuști de ger. Smochinii tineri, magnoliile, ca și o serie de arbuști sau tufișuri de origine mediteraneeană trebuie protejate pe timpul iernii, dacă nu sunt plantate în ghivece care să permită mutarea lor la interior. În acest scop se folosesc de obicei folii de plastic, paie, tulpini de porumb. Mai indicată este folosirea foliilor speciale, care se pot procura din magazinele de specialitate și care permit o circulație a aerului care previne condensul.

Dar, deocamdată, până la acel moment, haideți să ne mai bucurăm, cât se poate, de farmecul toamnei, care ne-a colorat grădina! (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Să extindem sistemul conservativ de lucrare a solului

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

  • se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
  • se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
  • se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
  • se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
  • se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
  • se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
  • crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
  • se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
  • se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
  • se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
  • se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
  • se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
  • crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

  • nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
  • se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
  • crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
  • se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
  • sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (IX)

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Impactul atmosferic cu suprafaţă semănată, de la pagubă la câştig

Impactul atmosferic global este privit cu mare îngrijorare deoarece efectele atmosferice pe care le guvernează s-au agravat, devenind uneori un pericol deosebit.

Spectacolul climateric din luna martie a fost convingător privind impactul atmosferic, lansând astfel îngrijorare privind epocile semănatului care pot fi în pericol în special primăvara.

Suprafeţele semănate şi nivelate în mare viteză pulverizează drastic solul, grăbind deşertificarea. Astfel, până la răsărire impactul atmosferic în care curenţii de aer străbat suprafaţa în voie spulberă solul inclusiv particulele de humus, provocând o eroziune eoliană şi o posibilă descălţare a plantelor. Este interesant de semnalat faptul că perdelele de protecţie corect alcătuite, distanţate la 400 m, nu opresc eroziunea eoliană în lipsa urmelor de tasare pe rând.

Aceste mari neajunsuri pot fi în bună parte atenuate de urmele tasării pe rând.

Apa precipitaţiilor se scurge nestânjenită, determinând astfel acumularea neuniformă în sol. De asemenea, ploile reduse cantitativ (se constituie cca 20% din totalul ploilor) nu ajung la rădăcina plantelor şi se irosesc. Doar urmele de tasare le acumulează la rădăcină în mare măsură.

Impactul atmosferic cu suprafaţa netedă este expus frecvenţei curenţilor care amplifică temperatura pozitivă, mărind evaporarea apei din sol, activând starea de secetă sau negativă până la îngheţul plantelor.

În timp ce urmele tasării pe rând contribuie la sporul de recoltă prin acumularea de apă la rădăcina plantelor îmbunătăţind înrădăcinarea, răsărirea omogenă şi înfrăţirea masivă înaintea iernii influenţează şi conservarea mai bine a apei în condiţiile de secetă.

În condiţiile terenului neted semănat la 12,5 cm zăpada acoperă integral plantele, iar poleiul face masă compactă care, dacă rămâne astfel peste 10-12 zile, trebuie tăvălugit pentru a evita asfixierea plantelor.

Urmele tasării pe rând la 17,5 cm creează condiţii sigure de protejare a plantelor la îngheț, dar şi la polei prin faptul că zăpada face un pod deasupra plantelor care rămân astfel erecte.

Modelarea solului prin urmele de tasare este urmarea firească a drumului tehnicii, aduce un spor important de recoltă prin o mai bună acumulare a apei şi atenuarea curenţilor de aer dar, neînţeleasă şi despărţită de o nivelare deosebit de dăunătoare prin pulverizarea drastică a solului, grăbeşte deşertificarea.

Iată câteva imagini sugestive:

Pod de gheaţă peste coamele versanţilor rigolei. Plantele stau vertical, nu sunt stânjenite. Nu trebuie tăvălugit.

impactul atmosferic 1

Trebuie tăvălugit; plantele, fiind cuprinse de gheaţă, există riscul asfixierii dacă nu se dezgheaţă în 12-15 zile.

impactul atmosferic 2

Ing. Eugen FLOREA

Semănatul cerealelor, la al doilea moment apoteotic

La începutul secolului al XVIII-lea Anglia se afla în zorile revoluţiei tehnice care a cuprins activităţile vitale, iar agricultura trebuia să satisfacă nevoile uriaşe de cereale. Semănatul se făcea manual, cu producţii foarte mici. Se inventează astfel prima semănătoare care aduce practic dublarea producţiei la nivelul timpului.

Răspândirea semănătorilor cuprinde astfel întreaga lume, cu efectul magnific de care puţine inovări s-au bucurat – potolirea foamei în ţările continentului; tocmai de aceea merită să fie numit „moment apoteotic“.

De la apariţia primei semănători şi folosirea acesteia la semănatul cerealelor acoperirea seminţelor s-a făcut prin nivelare timp de 300 de ani.

Al doilea moment APOTEOTIC îl trăim astăzi, la început de secol XXI, când a devenit clară necesitatea folosirii tasării pe rând, un progres tehnologic EPOCAL, care în scurt timp s-a cuplat cu o invenţie recentă: semănatul simultan cu pregătire şi care a îmbunătăţit substanţial răsărirea, cu efecte pozitive clare. Dar... neştiinţa şi lăcomia vitezei şterg prin nivelare un spor de recoltă binecuvântat.

Îmblânzirea impactului atmosferic de la negativ la pozitiv este „misiunea“ momentului APOTEOTIC II:

  • caracterizată prin reducerea drastică a eroziunii eoliene şi parţial de apă, realizează fertilizarea pe rând, prin spălarea versanţilor, a nutrienţilor naturali şi chimici;
  • realizează, în anumite momente, cca 10 grade diferenţa de temperatură faţă de neted; în ferestrele iernii, confort termic pentru plante.
  • bilanţ mărit al apei din precipitaţii, iar atenuarea curenţilor de aer face posibilă protejarea plantelor la îngheţ.

În 1993, pe 9 octombrie, la IAS CASTELU am încercat semănatul orzului pe 2,5 ha, cu tasare pe rând. A urmat o răsărire normală, iar la 19 noiembrie apare un ger timpuriu care compromite peste 1.000 ha de orz, iar cele 2,5 ha rămân neatinse de ger (după 6 săptămâni de la semănat). Marea surpriză este confirmarea acestui fapt după 10 ani, pe 27 februarie 2003 (la 4 luni de la semănat), când au fost condiţii noi, optime: 17,5 cm între rânduri, versanţi rezistenţi la colmatare.

A fost necesară o discuţie colegială privind noutatea interesantă ce va deveni generalizată în timp. Este bine să cunoaştem din timp urmele de tasare şi cea mai favorabilă urmă. Avem nevoie de ajutorul cercetării în acest sens.

Am soliciat ajutorul ASAS care a răspuns promt. Astfel s-au aliniat forţele după nevoile din cercetare:

  • 4 cercetători din 2 institute;
  • 5 cercetători din 3 staţiuni de cercetări;
  • 5 specialişti din producţie.

Au participat trei IAS-uri şi 4 directori cu ţinută profesională de excepţie.

O altă mare încurajare a venit de la un academician din Moscova. Ne-a jurizat o invenţie din temă la Salonul Internațional Iaşi octombrie ’95 şi ne-a acordat medalia de aur, iar în noiembrie ’95, la Bruxelles, 2 medalii de argint, la Salonul Jubiliar ’96 de la Budapesta, o „Medalie Jubiliară“, totalizând cinci invenţii în tema cercetată şi cinci medalii obţinute.

Ultima merită să fie numită: „Evaporimetru Combinat şi Direcţionat“ în 2002, la Geneva, primeşte medalie de argint, invenţia fiind verificată experimental pe Platforma METEO Fundulea de ing. R. Gărgăiţa.

Cercetarea a durat 7 ani, între anii 1995-2002, iar verificarea în producţie zece ani, 1996-2006, la ferma dr. ing. Dumitru Manole în Amzacea (câmp vizitat de preşedintele ASAS acad. C. Hera cu o delegaţie din Bulgaria).

Producţiile experienţelor comparative sunt publicate în broşura „Să ocrotim pământul care ne hrăneşte“ din 2013, avizată de preşedintele ASAS și Ministerul Agriculturii. A fost distribuită prin poştă de ing. Eugen Florea în 21 de judeţe la sediile a 500 ferme cu peste 1.000 ha, iar 50 de broşuri au fost difuzate la minister de doamna director general dr. Elena Tatomir.

Am încercat să trezesc interesul cu câteva articole din datele cercetărilor pe fondul cunoştinţelor mele profesionale de-o viaţă (90 de ani). Am întâlnit: sol epuizat după 5.000 de ani de folosire (în China în ’72) şi caroiajul minunat al perdelelor de protecţie văzute din avion (Cuban zona Krasnodar ’76), iar la sol am observat vălul de praf erozional gros de cca 6-8 cm şi lat de cca 80 cm în perdele la 1,6 m şi unde se identificau clar particule de humus.

Acest fap mă îngrozeşte astăzi conştientizând ce ravagii fac agregatele agresive şi nivelările inutile, totul petrecându-se în mare viteză, din necunoaştere şi lăcomie.

Echipa mixtă de cercetare, în peste 7 ani, a adunat suportul documentar tehnologic pe care l-am folosit şi la redactarea articolelor comunicate de redacţia revistei Lumea Satului, căreia îi mulţumesc din suflet pentru ajutorul dat la cunoaşterea unui adevăr necunoscut.

Ing. Eugen FLOREA, coordonatorul cercetării

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (VII) - Trucuri cu erbicide

Așa cum spuneam la sfârșitul episodului trecut, vom continua să trecem în revistă câteva mici trucuri care să facă mai ușoară îngrijirea florilor. Este limpede pentru oricine că, indiferent cât de mult am vrea să evităm asta, tot felul de buruieni sau plante nedorite își vor face apariția în straturile cu flori. Și atunci chestiunea cea mai importantă este să scăpăm de ele cât mai simplu și cu pagube colaterale minime.

Cel mai simplu este ca, pur și simplu, să smulgem planta nedorită. Numai că, atunci când este vorba despre un puiet de prun sălbatic, corcoduș sau vreo plantă cu rădăcină adâncă ori foarte ramificată, smulgerea sa înseamnă distrugerea unor flori din jur. Tăierea n-ar face decât să îi întârzie dez­voltarea și eventual să îi crească vigurozitatea. În acest caz, soluția o reprezintă un erbicid. Cel mai indicat este produsul Round-up gel, special creat pentru horticultură. În lipsa lui se poate utiliza orice alt erbicid universal, preparat într-o concentrație mai mare, aproape dublă față de cea prescrisă pentru aplicarea obișnuită, prin pulverizare. Cu o pensulă convenabilă ca dimensiune, vom aplica erbicidul pe frunzele și pe tulpina plantei pe care dorim să o îndepărtăm. Totul este să fim atenți ca picături de pe pensulă sau de pe buruiană să nu se prelingă pe florile din jur. De asemenea, e preferabil să facem această operațiune într-o zi fără vânt.

Vestitorii primăverii

Primele flori de primăvară sunt ghioceii, brândușele și toporașii. Toate acestea sunt plante de bulb, perene. Plantarea bulbilor se face din toamnă, în locuri însorite, la o adâncime situată sub limita de îngheț. De fapt, alegerea adâncimii potrivite este o artă. Cu cât adâncimea este mai mică, cu atât florile vor răsări mai repede, dar riscul de îngheț peste iarnă e mai mare. Bulbii plantați mai adânc vor răsări mai târziu, în schimb vor avea tijele mai lungi și mai viguroase.

După înflorire, plantele se usucă și dispar până în anul următor. Cu toate acestea, bulbul se divide în mai multe părți, care vor genera tot atâtea plante. De aceea este recomandabil ca măcar o dată la doi-trei ani, după ce plantele s-au uscat, să dezgropăm bulbii și să-i replantăm. Această operațiune rezolvă cel puțin două probleme. Prima dintre ele este aceea că afânează pământul din jur, facilitând dezvoltarea viitoarelor plante. A doua chestiune rezolvată este că le rărește. Dacă se îndesesc prea mult, în timp ajung să își împiedice reciproc dezvoltarea și, în ani, să dispară.

Următoarele flori de primăvară – care apar, în funcție de vreme, în a doua jumătate a lui martie și la începutul lui aprilie – sunt narcisele, zambilele și unele lalele. Și aceste plante se îngrijesc relativ ușor. De fapt, narcisele nu au nevoie de niciun fel de îngrijire, fiind plante perene.

În schimb, bulbii zambilelor și cei ai lalelelor sunt ceva mai pretențioși. Ei trebuie dezgropați și răriți cel puțin o dată la doi ani. Dezgroparea se face după ce planta s-a uscat, în general în luna mai. Replantarea se face de regulă toamna, în octombrie, sub adâncimea de îngheț.

Farmecul colorat al bănuților...

gradina casa flori 2

O altă floare ce apare primăvara și care este foarte decorativă și, în același timp, total nepretențioasă este părăluța sau bănuțul. Cunoscute și sub numele de năsturași sau cocoșei, Bellis perennis, sunt plante perene ce cresc sub formă de rozetă, cu o înălțime cuprinsă între 5 și 25 de centimetri. Florile colorate în alb, galben, roz închis sau roșu apar grupate în capitule și sunt prezente în lunile aprilie și mai. Frunzele tinere se folosesc și în salate, cărora le dau o aromă specifică.

Părăluțele se pot folosi atât în straturi sau ronduri, ca plante acoperitoare de teren, cât și în gazon. Preferă spațiile însorite și un sol bine aerist și drenat, reavăn. Udarea se face cu moderație. Înmulțirea se face prin rizomi sau prin semințe. Înmulțirea prin rizomi se realizează prin divizarea tufei, recomandabil primăvara sau după trecerea perioadei de înflorire. Semințele se seamănă vara, din iulie până în august. Germinarea durează 9-10 zile. Când ajung la stadiul de trei-patru frunze, plantele noi se răsădesc la distanțe de 13-15 cm în grădini, sere sau pepiniere. În sfârșit, în primăvară, în februarie-martie, sau toamna, în septembrie-octombrie, se răsădesc din nou în grădină, la distanțe de 20-25 cm.

...și parfumul subtil al „lacrimilor Evei“

Vândută pe străzile Franței în data de 1 Mai, plantă națională a Finlandei, lăcrămioara este o pre­zență discretă și parfumată în grădinile noastre.

Vechile cărți astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de când Maia, fiica lui Atlas, a devenit mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). În „limbajul florilor“, lăcrămioara înseamnă întoarcerea fericirii. Legenda povestește despre afecțiunea lăcrămioarei pentru o privighetoare, care s-a întors după ce planta a înflorit în luna mai.

În unele legende creștine se spune că lăcrămioara provine din lacrimile Evei, dupa ce a fost alungată împreună cu Adam din Rai. În același timp, alte legende spun că lacrimile Fecioarei Maria s-au transformat în lăcrămioare când a plâns la Crucea lui Iisus.

Lăcrămioara este un simbol al umanității în picturile religioase. Se spune că planta este a doua revenire a lui Iisus pe Pământ. Puterea bărbatului de a visa la o lume mai bună a fost de asemenea atribuită plantei. Aceasta este o plantă erbacee, perenă, care se extinde pe suprafețe mari prin rizomi. Noile tulpini ale plantelor se formează la capătul stolonilor, vara. Planta înfrunzește primăvara, din rădăcinile rămase în pământ pe timpul iernii și care continuă să se extindă. Tulpina plantei are o înălțime de aproximativ 15-30 cm și este încadrată de una sau două frunze mari, eliptice, de aproximativ 10-25 cm. Tulpina cu flori are în general două frunze și inflorescența în formă de ciorchine, alcătuită din 5-15 flori la capăt.

Florile sunt albe (rareori roz pal), au formă de clopoței, măsoară 5-10 mm în diametru și au un parfum îmbietor. Planta înflorește de la începutul primăverii până la începutul verii. Fructul de lăcrămioară este de culoare roșu aprins și măsoară 5-7 mm în diametru. Conține câteva semințe de culoare albicioasă sau maronie. Când se usucă capătă o culoare translucidă și sunt rotunde, având dimensiunea de 1-3 mm.

Lăcrămioara nu se poate înmulți prin polen, iar coloniile formate dintr-o singură tulpină nu produc semințe. Este folosită și pentru proprietățile sale medicinale. Este utilizată pentru îmbunătățirea memoriei, tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și a amețelilor. Atenție, însă: deoarece planta este extrem de toxică, infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se folosesc numai sub stricta supraveghere a medicului. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VI)

Desigur că, atunci când purcedem la amenajarea unei grădini pe lângă casă, fiecare dintre noi ne gândim la peticele de culoare care să ne bucure zilnic ochii și sufletul. Cea mai mare parte dintre aceste pete de culoare sunt obținute, evident, prin florile pe care le vom crește în grădină.

Grădina, o fermă în miniatură

Arhitecții peisagiști împreună cu horticultorii specializați au ajuns, în timp, să poată crea grădini de vis. Există parcuri în care din flori felurit colorate s-au realizat chiar și tablouri. Desigur că aceasta este o realizare de vârf în domeniu, care implică foarte multă pasiune, muncă, dar și mijloacele necesare.

Totuși, este la îndemâna fiecăruia dintre noi să aibă o grădină plină cu flori, încă de la topirea zăpezii și până la prima ninsoare. Desigur, a celor care își doresc acest lucru și sunt și dispuși să investească eforturile necesare și să aloce un timp corespunzător. Pentru că, așa cum am mai spus-o, o grădină frumoasă înseamnă timp alocat și un volum de muncă propor­țional cu rezultatele scontate!

Și grădina este o fermă vegetală în miniatură, astfel încât necesită un plan de culturi bine pus la punct. Ba, îndrăznesc să adaug, având în vedere numărul mare de specii cultivate, mult mai bine pus la punct decât o fermă mare.

Principalele criterii pe care trebuie să le avem în vedere sunt perioada în care vrem să avem flori, microclimatul specific zonei, orientarea grădinii față de soare. Asupra acestor factori nu putem interveni în niciun fel. De aceea vor fi cei mai importanți. Apoi mai sunt unii factori determinanți, dar asupra cărora putem interveni, chiar dacă nu întotdeauna foarte ușor. Cei mai importanți dintre aceștia sunt cultura, calitatea solului și umiditatea specifică în zona grădinii noastre.

Flori pentru tot anul

Grădina trebuie, așa cum am tot repetat, creată întâi în cap și abia apoi în teren. În acest sens trebuie să ne gândim când ne dorim flori în grădină și ce fel de flori. Desigur, lângă o casă în care locuim permanent ne vom dori să avem flori o perioadă de timp cât mai lungă. În această situație vom cultiva ghiocei și brândușe, care înfloresc încă înainte de a se face simțită primăvara, nu vom uita narcisele, lalelele, delicatele mărgăritare, irișii, garofițele și bujorii. Vom avea și straturi de crini, mai mult sau mai puțin parfumați, în funcție de alergii, vom trece apoi la gladiole, flori de piatră, petunii, crăițe, margarete, mărărițe și alte flori de vară, pentru a trece pe nesimțite la crizanteme și tufănele, ale căror flori rezistă chiar și după prima brumă. Desigur că totul poate fi „asezonat“ cu trandafiri, liliac, iasomie și alte plante mai mari, despre care deja am vorbit.

Însă pentru o grădină de vară nu ar avea sens să cultivăm flori de care nu ne vom bucura, așa cum sunt cele de pri­măvară. În schimb, evident că, în funcție de condițiile specifice, vom prefera o densitate mai mare de plante cu flori pe timpul verii.

Cum amenajăm locul de plantare

Înainte de a începe să vorbim despre fiecare familie de flori în parte vă propun să trecem în revistă câteva reguli principale de plantare, fie că prin aceasta înțelegem semănat sau răsădire, să amintim câteva operațiuni și să enumerăm unele „trucuri“ simple, dar eficiente, care ne-ar putea ușura foarte mult munca.

Prima regulă atunci când plantăm ceva, indiferent ce, este ca pământul să fie bine afânat, astfel încât viitoarele rădăcini ale tinerei plante să se poată dezvolta cu ușurință. Solul trebuie afânat nu numai pe suprafața pe care se plantează, mai ales dacă vorbim despre răsaduri, ci și de jur-împrejur, pe o oarecare distanță, ca și în adâncime. Sub rădăcinile răsadurilor este necesar să se găsească un strat de câțiva centimetri de pământ moale, bine afânat. Pentru plantele mai pretențioase sau în solurile sărace nu este o idee rea dacă la plantare punem în sol și biostimulatori specifici. Aceștia vor ajuta tânăra plantă să crească mai repede și mai viguroasă.

Excepție de la această regulă se poate face doar atunci când vrem să „pictăm“ gazonul cu floricele. În această situație, cu ajutorul unui cui gros vom face din loc în loc găuri, în care vom pune câte două-trei semințe, apoi le vom astupa. Vom reveni asupra acestui subiect.

Când semănăm în grădină, mai ales plante pe care nu le cunoaștem foarte bine sau când în grădina noastră mai lucrează și alte persoane, este ideal ca locul să fie marcat cu un semn oarecare. Putem folosi semne speciale, cumpărate din magazin, care permit inclusiv inscripționarea, sau pur și simplu bețișoare. Atenție numai ca bețișoarele să fie uscate, astfel încât să nu prindă rădăcini înaintea plantei semănate!

Locul pe care semănăm florile trebuie să fie curățat complet de orice buruieni. În cazul în care dorim să realizăm un rond de flori într-un spațiu înconjurat sau mărginit de gazon trebuie să luăm câteva măsuri suplimentare. Înainte de toate, când vom pregăti locul vom avea grijă ca niciun fir de iarbă să nu mai rămână pe loc. Apoi vom delimita marginea rondului de gazon. Dacă este posibil, vom face un contur din pietre semiîngropate, din cărămizi ori chiar mici gărdulețe din plastic, lemn sau alte materiale. În felul acesta vom împiedica gazonul să migreze între flori, lucru care le va afecta atât estetic, cât și în dezvoltare.

Mulcirea, un procedeu controversat

Mulcirea este un procedeu tot mai folosit în ultima vreme și în grădinile de flori. Ea constă în acoperirea solului cu tot felul de materiale, cu o multitudine de scopuri. În funcție de materialul folosit pentru mulcire se asigură o temperatură mai apropiată de optim în sol, atât în cazul înghețului, cât și în cazul arșiței. De asemenea, stratul aplicat împiedică evaporarea excesivă a apei, precum și pierderea unor substanțe hrăni­toare. Răsărirea unor plante noi este și ea îngreunată sau chiar oprită după mulcire, în funcție de materialul utilizat. Totodată, în cazul mulcirii cu materiale organice, descompunerea lor aduce și un aport suplimentar de substanțe hrănitoare în sol.

La origine, acest procedeu a fost folosit în grădinile de legume. Pământul este acoperit cu diferite materiale, naturale sau artificiale. Desi­gur că o folie de plastic perforată nu ar fi un fond prea potrivit pentru straturile de flori. În schimb, un strat subțire de scoarță de copac mărunțită ar putea crea efecte plăcute ochiului, în anumite combinații. Totuși, părerile sunt împărțite în privința utilizării mulcirii în grădinile cu flori. Deseori, sub stratul de mulci se pot dezvolta, pe lângă râme și alte vietăți folositoare, o gamă largă de dăunători, precum limacșii și o lungă listă de insecte.

În concluzie, poate că e mai bine să-i lăsăm pe specialiști să folosească astfel de proceduri avansate. Despre alte procedee, mai simple sau mai complexe, vom vorbi și în numărul viitor. (Va urma)

Alexandru Grigoriev

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (IV)

Așa cum spuneam acum două săptămâni, gazonul este soluția de compromis pentru crearea unui „fond“ frumos al viitoarei grădini. De altfel, așa cum se poate vedea și în filme, vederi, reviste etc., se pare că este și cea mai răspândită soluție. Cu toate acestea, gazonul nu este nici pe departe simplu de creat și nici de întreținut, contrar părerii generale.

Primul pas – un teren bine nivelat

Pregătirea terenului pentru semănarea gazonului este destul de laborioasă. Terenul trebuie în primul rând foarte bine săpat, apoi totul trebuie foarte bine mărunțit. Ideal este să nu mai rămână în urmă niciun bulgăraș de pământ. În paralel, zona ce va fi semănată cu gazon trebuie și nivelată foarte bine, astfel încât să fie cât mai plană posibil. Toate denivelările rămase în urmă vor deveni obstacole în calea mașinii de tuns. Efectul va fi un gazon neuniform, cu un aspect departe de cel din revistele de prezentare.

Unii specialiști recomandă și o erbicidare a terenului înainte de semănat cu scopul de a distruge semințele celorlalte plante care, eventual, au rămas în sol. Atenție însă la produsele folosite, căci ar putea distruge chiar și semințele de gazon. Pentru a evita riscurile, putem sări peste acest pas. Dacă terenul este bine pregătit, atunci probabilitatea de apariție prea curând a buruienilor este mult diminuată.

Blocați accesul cârtițelor!

O problemă mare în dezvoltarea gazonului o creează cârtițele. Acolo unde apar mușuroaiele lor, gazonul este distrus și refacerea lui durează câteva luni. Iar când acest lucru se întâmplă pe o suprafață pe care gazonul tocmai a ajuns la maturitate și a dobândit acel aspect visat, impactul psihologic este devastator...

Acest lucru poate fi prevenit dacă suprafața de gazon nu este prea mare și proprietarul este dispus și are posibilitatea să facă o investiție suplimentară. Suprafața ce va fi semănată se acoperă cu o plasă de rabiț sau chiar de plastic ori fibră de sticlă, cu ochiuri cât mai mici. Plasa se acoperă cu un strat de câțiva centimetri – măcar cinci – de pământ. În acest fel, cârtițele nu vor mai putea împinge la suprafață pământul rezultat din săpatul galeriilor și, foarte probabil, vor săpa în zone mai favorabile. Și, legat de acest subiect, încă un sfat: nu vă bazați pe aparatele de alungat cârtițele care au împânzit piața. Deși eficiente în alte țări ale Europei, în România efectul lor este absolut nul. Explicația constă în aceea că funcționarea acestor dispozitive se bazează pe emisia unor unde de tip seismic care, în mod normal, ar trebui să sperie animalele. Dar cârtițele de pe plaiurile noastre, spre nefericirea horticultorilor amatori sau profesioniști, sunt născute într-o zonă seismică. Prin urmare, sunt adaptate.

Fără irigații, nu există gazon

O altă recomandare, pentru cei care își permit acest lucru, este ca instalarea țevilor pentru irigat și a microaspersoarelor să se facă și ea înainte de semănat, odată cu pregătirea terenului. Pentru că, trebuie să o spunem de la bun început, o peluză cu gazon nu poate exista fără un sistem de irigare, mai ales în condițiile verilor de la noi.

Există numeroase sisteme, mai vechi sau mai noi, create special pentru irigarea acestor suprafețe, astfel încât nu vom insista asupra lor. Ceea ce este important pentru toate este ca la montaj țeava să rămână sub pământ, iar înălțimea aspersoarelor să nu depășească solul cu mai mult de trei centimetri. Astfel mașina de tuns gazonul va putea trece peste ele fără dificultăți.

Desigur că instalarea unui astfel de sistem nu este vitală. Gazonul poate fi udat foarte bine și cu aspersoare clasice, alimentate cu câte un furtun. Ba chiar suprafețele mai mici pot fi udate cu un furtun de mână, cu o stropitoare în capăt. Doar că timpul necesar va fi destul de lung...

Alegeți sămânța în funcție de teren!

Odată depășită și această etapă, se poate trece la semănat. Probabil că aceasta este partea cea mai simplă din toată tehnologia gazonului!

Așa cum se știe, gazonul este, de fapt, un amestec de mai multe tipuri de iarbă, în proporții variabile. Tipul de amestec se alege în funcție de ceea ce dorim să obținem. Există soiuri de gazon mai rezistente la călcare, destinate terenurilor de sport, soiuri care cresc mai bine la umbră sau soiuri care rezistă mai bine la arșița soarelui. Alegerea trebuie să țină cont de toți factorii existenți în terenul unde va fi plantat. În câteva cuvinte trebuie să spunem că un gazon rezistent la trafic nu este prea mătăsos și nici foarte frumos colorat. În schimb, pe orice gazon obișnuit putem să ne așezăm, chiar și zilnic.

Perioada optimă de plantare este la începutul primăverii, de la jumătatea lunii martie și până la jumătatea lui aprilie. Dar, dacă există suficientă apă și timp, gazonul se poate semăna și în mai, până la începutul lunii iunie. În timpul lunilor de vară nu este recomandabilă înființarea unei peluze din cauza căldurii prea mari, care va împiedica dezvoltarea și, mai ales, înfrățirea firelor de iarbă. În a doua jumătate a lunii septembrie se poate încerca, de asemenea, semănatul gazonului. În condițiile unei toamne umede și cu temperaturi nu prea scăzute, rezultatele pot fi spectaculoase.

Uniformitatea peluzei depinde inclusiv de semănat

Densitatea de semănat se stabilește în funcție de recomandările producătorului. În orice caz, cu cât este mai mare, cu atât este mai bine. Pentru operațiune este indicat să se folosească dispozitive mecanice, pentru a obține o densitate cât de cât uniformă. Dacă nu altceva, se poate folosi un dozator manual de semințe și îngrășăminte. După împrăștiere, se trece cu un tăvălug, pentru a acoperi totul.

În timpul semănatului nu trebuie să bată vântul, având în vedere dimensiunile foarte mici ale semințelor de iarbă. Altfel, nu vom obține un gazon uniform, căci vântul va lua semințele și le va împrăștia.

După ce am trecut cu tăvălugul, se udă terenul, dacă se poate până când apa începe să băltească. Atenție însă la presiune, ca semințele să nu fie dezgropate și mutate.

Udarea se face zilnic, de dimineață sau seara. În mod normal, după zece zile gazonul ar trebui să răsară.

Pentru a sări această etapă, cei care sunt dispuși să facă o investiție pot apela la firmele specializate, care montează pe teren brazde pe care gazonul este gata crescut. Avantajul este că astfel se obține rapid și fără efort o peluză frumoasă. Dar costurile încep de la aproximativ 2 euro/mp...

Când ajunge la o înălțime de aproximativ patru-cinci centimetri, se face și prima tundere. Mașina se reglează la o înălțime de trei centimetri.

Pentru dezvoltarea gazonului, tunderea este cea mai importantă operațiune de întreținere. Fără niciun fel de exagerare, o tundere corectă și, mai ales, la timp face ca o peluză să se dezvolte sau să dispară.

Dar despre aceste aspecte, ca și despre alte operațiuni implicate de întreținerea peluzelor, vom vorbi în numărul viitor. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (III)

Încheiam episodul din numărul trecut vorbind despre arbuștii de grădină. Continuând subiectul, vom spune că o alegere inspirată poate fi și iasomia. Este un arbust nepretențios, care crește foarte bine atât în zonele însorite, cât și în cele care sunt umbrite o parte a zilei. Florile albe de lămâiță vor încânta cu mirosul lor din mai și până către a doua jumătate a lui iunie. Atenție însă, căci persoanele sensibile pot manifesta alergii destul de severe la polenul acestor flori.

Iasomia este verde din martie și până toamna târziu. Nu necesită decât un minim de îngrijire. Pentru că în mod natural crește în formă de buchet, nu necesită tunderi de formare a coroanei. Nici de apă prea multă nu are nevoie, deși uscăciunea în exces nu îi priește. După câțiva ani de la plantare, mai are nevoie de tăieri de întinerire. Se recomandă tăierea ramurilor îmbătrânite, astfel încât mlădițele tinere să se poată dezvolta în voie, iar arbustul să nu devină prea stufos, în dauna aspectului estetic.

Magnolie sau măceș?

Magnolia este un arbust care încântă ochiul, mai ales primăvara devreme, când înflorește. Este o plantă care iubește lumina și soarele, așa că se plasează la distanță suficientă de ziduri și garduri (minimum trei - patru metri). În primii ani sunt necesare tăieri de formare a coroanei, apoi tunderi pentru îndepărtarea crenguțelor uscate, mai ales după înflorire. Nu are nevoie de apă în mod special, cu excepția perioadelor secetoase. În schimb, este un arbust sensibil la ger și, mai ales, la înghețul târziu de primăvară. De aceea este indicat ca pe timpul iernii să fie protejat cu folie și, eventual, cu paie sau coceni. O altă variantă este Forsythia, care crește în general până la 3 metri, dar dacă are condiții optime poate ajunge și la 6 metri. Este denumit popular „ploaie de aur“ datorită florilor frumoase pe care le face, intens colorate în galben. Forsythia este un vestitor al primăverii și se spune că a venit primăvara cu adevărat atunci când acest arbust înflorește (martie-aprilie). Florile de Forsythia au o pereche de frunzulițe bazale și sunt opuse, simple. Nu are nevoie de îngrijire specială. La fel de ușor de întreținut este și Spirea, un arbust deseori plantat pentru a fixa solul, ce nu atinge 2 metri înălțime și care înflorește în mai-iunie, cu flori albe sau roz. Nu este un arbust pretențios, se dezvoltă bine în soluri drenate și se adaptează la orice fel de teren. În același timp este foarte rezistent la dăunători. Desigur că și măceșul, ruda sălbatică a trandafirului, poate da grădinii un aspect plăcut. Fiind o plantă sălbatică, este foarte rezistent atât la condițiile de mediu, cât și la boli și dăunători. Tuns și ghidat cu răbdare, poate căpăta forme interesante. Florile sale roz sau albe sunt foarte decorative, iar fructele sale ne vor oferi ceaiuri reconfortante în zilele de iarnă. Ba chiar pentru gospodine vor fi o excelentă materie primă pentru un delicios gem!

Arbuștii „nobili“ au dușmani noi

Există nenumărate alte variante de arbuști care pot înfrumuseța grădina de lângă casă. În magazinele de specialitate sau în pepiniere sunt disponibile zeci, dacă nu sute, de specii. Noi ne-am rezumat (deocamdată) la a propune câteva variante care se pretează unei grădini cu o amenajare minimalistă și care necesită doar puțin timp pentru îngrijire. Cei care își doresc mai mult, dar sunt și dispuși să muncească mai mult, pot alege, de exemplu, clasicul buxus sau diferite tipuri de tuia. Acestea poate fi tunse în cele mai neașteptate forme și modul în care sunt combinate ține doar de imaginația grădinarilor. Numeroase parcuri celebre din lumea întreagă își datorează faima acestor arbuști. Dar, cum am spus, necesită o îngrijire destul de minuțioasă, precum și tratamente preventive. Mai ales în ultima perioadă au fost semnalați și în România noi dăunători și boli care atacă cu precădere aceste specii!

Fondul, un aspect esențial

Când vorbim despre o grădină este ca și cum am vorbi despre un tablou. În acest context, un aspect care în general pare de amănunt este, de fapt, esențial: fondul! Pe ce plantăm arborii, florile și toate celelalte elemente? Desigur că o grădină cu spațiile dintre elemente înfățișând pământ gol nu e chiar visul unui proprietar. Pe de altă parte, porțiuni de pământ săpat mărunt, frumos greblat, au farmecul lor în interiorul unor ronduri de flori. Ele contribuie la realizarea unui contrast cu porțiunile cultivate, astfel încât ansamblul să capete un plus de frumusețe. Dar astfel de bucățele de suprafețe unde pământul este la vedere constituie excepția și nu regula. Pe de altă parte, sunt foarte greu de întreținut. În primul rând buruienile și apoi semințele altor plante din grădină vor începe să se dezvolte pe aceste suprafețe, stricând aspectul. De aceea recomandăm reducerea la minimum a zonelor care trebuie să rămână necultivate. Acestea constituie o permanentă bătaie de cap, un loc unde, mai ales în perioadele ploioase sau în grădinile udate, cel puțin săptămânal va trebui ca cineva să plivească.

Farmecul pietrișului mărgăritar

Prea mult ciment evident că nu își are locul în grădină, ca atare nici betonarea unor zone întinse nu reprezintă soluția. Rezultate mulțumitoare se pot obține prin utilizarea pietrișului, mai ales a celui mărgăritar. Presărat într-un strat nu prea gros, acesta dă un aspect foarte frumos grădinii. Pe de altă parte, împiedică dezvol­tarea majorității plantelor în zona unde a fost împrăștiat. Simpla lui greblare, o dată la câteva zile, va face ca eventualele plante răsărite sub el să fie smulse, iar cele care nu și-au fixat rădăcina în sol, încă (cazul majorității), să fie întoarse. Greblarea ușoară va reface aspectul suprafeței. Dezavantajele acestei variante sunt că doamnele se vor deplasa greu pe tocuri prin pietriș și că, la doi – trei ani, stratul mai trebuie completat. Cu timpul, o parte dintre pietricele se îngroapă în substrat. De aici și costurile implicate, nemaivorbind despre cheltuiala inițială. Pe de altă parte, dacă nu e vorba despre o suprafață mare, merită, având în vedere frumusețea unei grădini create pe o suprafață cu pietriș-mărgăritar.

Revenind la avantaje și dezavantaje, desigur că cea mai simplă variantă este ca, acolo unde este posibil, să păstrăm vegetația spontană a zonei. Din nefericire, sunt destul de puține zonele în care se poate face asta. De exemplu, în regiunile de deal și de munte, unde combi­nația de trifoi, știr, păpădie și alte plante din flora spontană alcătuiesc un covor des, nu prea înalt și moale. În schimb, în zonele de câmpie nu cred că ar fi prea mulți doritori să își vadă o parte din grădină acoperită de scaieți, pălămidă, armurariu și cine mai știe ce spini.

În această situație, soluția de compromis s-a dovedit a fi gazonul. Dar despre acesta, în numărul viitor. (Va urma).

Alexandru GRIGORIEV

Tasarea pe rând, un progres tehnologic epocal

Semănatul păioaselor a început în Anglia anului 1701, cu prima semănătoare, iar pentru a acoperi seminţele s-a nivelat solul.

Ce se întâmplă când bate vântul puternic pe terenul neted? Acesta spulberă particule de sol. Dar când sunt plăntuţe? Le „descalţă“. Şi când e frig? Le îngheaţă. Şi când plouă? Apa se scurge unde poate, nestigherită.

Către sfârşitul secolului al XX-lea, dezvoltarea tehnică a condus la o afânare excesivă a solului în ceea ce priveşte pregătirea pentru semănat. Acest fapt a determinat folosirea tăvălugului în toamnele secetoase pentru a grăbi răsărirea, dar se reface capilaritatea, iar pierderile de apă prin evaporare au impus tasarea pe rând.

Producţia de grâu semănat la 17,5 cm în anii 1994-2002 (2013)

semanatul paioaselor tabel

Cu timpul s-a ajuns la alcătuirea de astăzi a agregatelor complexe cu pregătirea simultană a terenului pentru semănatul cu tasare pe rând şi nivelat. Este o perfecţionare valoroasă, dar cu un mare neajuns: s-a păstrat nivelarea.

Trebuie semnalat un „amănunt“: din cauza vitezei mari la semănat, brăzdarele semănătorii la cea mai mică denivelare se ridică din sol şi lăsă seminţe la suprafaţă. Astfel devine necesară nivelarea după tasarea pe rând.

Normalizarea situaţiei este simplă. Se reduce viteza la semănat de la 60 ha la cca 40 ha şi dispare motivaţia nivelării; apar urmele tasării pe rând.

Din punctul de vedere agrofitotehnic tasarea pe rând este un progres tehnologic epocal care a detronat nivelarea care a dăinuit 300 de ani. Suprafaţa rigolată, ca urmare a urmelor tasării pe rând, schimbă impactul atmosferic din negativ în pozitiv. Efectele principale: se îmbunătăţesc radical condiţiile de vegetaţie prin bilanţul mărit al apei din precipitaţii, o nouă arhitectură de înrădăcinare, confort termic pentru plante, reducerea eroziunii de apă şi de vânt, protejarea solului şi plantelor la îngheţ toate acestea se oglindesc în sporul de recoltă. Acesta a fost determinat experimental şi verificat în producţie mulţi ani, datele fiind prezetate în tabelul alăturat. (Totul în condiţiile şi nivelul tehnic al anilor ’90). Dar sporul la nivelul zilei este evident cu mult mai mare depăşind cu mult costul „economiilor“ obţinute prin viteza de lucru mărită şi a efectelor colaterale ale acesteia. La 100 ha semănate sporul poate fi de cca 60 de tone.

O precizare importantă: folosirea urmelor distanţate la 17,5 cm nu reduce producţia. Aceasta este motivată de condiţiile optime de acumulare şi conservare a apei din precipitaţii rezistentă la colmatare pentru confortul termic, protejarea la îngheţ confirmată în 27 februarie 2003.

Conducătorii experimentărilor:

  • Comana: ing. Johanis Binder;
  • Stațiunea Valul lui Traian: dr. ing. Marioara Nicolaescu;
  • Castelu: ing. Eugen Florea;
  • Stațiunea Lovrin: dr. ing. Sabina Pop;
  • Amzacea: dr. ing. Dumitru Manole.

Ing. Eugen FLOREA

Semănatul timpuriu al porumbului

porumb sem simptome

Însămânțarea timpurie este o soluție tehnologică de mare ajutor, la îndemâna fiecăruia.

Semănatul timpuriu aduce o serie de avantaje fermierului

Cele mai bune rezultate sunt evidente atunci când fermierul selectează pentru semănatul timpuriu hibrizi din grupe de maturitate semitimpurie (FAO 300-400), cu perioada de vegetație scurtă (120-135 de zile), care reușesc ușor să atingă 10-11 tone la hectar. Desigur, potențialul genetic este mult mai mare, dar niciodată exprimat în condiții necontrolate de pluviometrie și temperatură.

Semănatul la sfârșitul lunii martie sau cât mai repede posibil impune alegerea hibrizilor cu o vigoare foarte bună în primele stadii de creștere. Amplitudinea termică între zi și noapte în această perioadă poate depăși 20°C, iar unii hibrizi (caracter determinat genetic) reacționează negativ, blocându-și activitatea fotosintetică. Nu e tocmai ce ne dorim, mai cu seamă dacă am efectuat și un tratament pentru combaterea buruienilor, caz în care putem întâlni fenomene de fitotoxicitate, adică pierderi de producție (frângere plante, defoliere, arsuri foliare, resorbția rădăcinilor adventive, nanism, anomalii în dezvoltarea știuleților s.a.).

Desigur, perioada calendaristică e foarte importantă. Nu recomandăm ieșirea în afara epocii optime de semănat a zonei cu mai mult de 2 săptămâni. Dacă condițiile atmosferice ale primăverii permit o însămânțare timpurie, suntem atenți la atingerea pragului termic de 6°C la adâncimea de semănat, înregistrată la ora 7 dimineața, Prognoza pe următoarele două săptămâni trebuie să ne creioneze temperaturi diurne de peste 8°C (pragul biologic al porumbului), fără riscuri de îngheț nocturn. Astfel, în prima săptămână de după semănat au loc imbibiția (n.r. – îmbibare cu lichid) și germinarea seminței, iar la momentul răsăririi tânăra plăntuță de porumb își începe activitatea fotosintetică, fără perturbări de metabolism.

 

Foarte multe aspecte agrotehnice și fiziologice influențează pozitiv productivitatea și profitabilitatea culturii de porumb însămânțate timpuriu:

– modelarea patului germinativ este mai ușoară (terenul este încă reavăn);

– un pat germinativ mai bine pregătit conduce la o însămânțare facilă, ceea ce conferă uniformitate răsăririi, deci șanse egale de creștere și dezvoltare fiecărei plăntuțe de porumb;

– un pat germinativ bine pregătit conduce la o eficacitate superioară a erbicidelor preemergente;

– o uniformitate bună la răsărire;

– polenizarea și fecundarea au loc devreme (început de iunie), moment în care seceta și arșița nu ating praguri excesive:

– umplerea boabelor are loc încă în perioada de zi lungă;

– dinamica de pierdere a apei din boabe este rapidă datorată temperaturilor încă ridicate din perioada sfârșit de august – început de septembrie;

– ușurință în recoltare;

– costuri reduse sau zero de uscare;

– recoltarea timpurie mărește șansa obținerii unui preț mai bun;

– cultura eliberează repede terenul;

– pregătirea din timp a terenului pentru cultura următoare sporește șansele acesteia de a obține rezultatele scontate;

– costuri reduse de pregătire a terenului pentru cultura următoare.

Astfel, punând totul într-o balanță economică, într-un an normal sub aspect climatic, profitabilitatea poate fi superioară, prin toate beneficiile amintite.

În anii în care arșița și seceta își lasă amprenta asupra producției de porumb (de altfel, tot mai numeroși de-a lungul unei decade), nivelul recoltei depășește cu mult nivelul hibrizilor tardivi sau al celor semănați mai târziu. Hibrizii companiei Pioneer din grupa maturității timpurii și semitimpurii recomandați pentru semănatul timpuriu: P8567 (FAO 275), P9074 (FAO 300), P9241 (FAO 330), P9486 (FAO 340), P9537 (FAO 350), P9903 (FAO 360), P0412 (FAO 480).

Dr. ing. Tomel PETRACHE,

DuPont Pioneer– Expert Agronom

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 32-33

Pe malul Dunării, la cumpăna dintre anii agricoli

După Bărăgan, Zona de Sud-Vest a Câmpiei Române este cunoscută pentru potențialul său de producție agricolă. Pământul bun și apele care traversează ținutul, ca să nu mai spunem de Dunărea care îl mărginește, creează un mediu propice pentru mai toate culturile. În plus fluviul înlesnește și transportul. La cumpăna dintre doi ani agricoli, am vizitat o fermă din Corabia, străvechea Sucidava, pentru a vedea cum s-a încheiat un an și sub ce auspicii începe celălalt.

Grâul este deja sub brazdă

Pe domnul Alexandru Bobonete, șeful fermei Celei, l-am găsit, așa cum îi stă bine unui conducător de exploatație, pe câmp. Coordona oamenii care semănau grâul. „Am încercat să profităm de ploaia care a căzut acum două săptămâni, ca și de vremea bună care încă mai e. Așa că îi dăm zor. Probabil că seara asta, cel târziu mâine dimineață, terminăm“, mi-a spus fermierul. Era puțin îngrijorat, pentru că vântul bătea foarte puternic, iar la radio tocmai se anunțase că la munte a început să ningă.

Două tractoare de generație nouă, un Claas și un New Holland, tractau cele două semănători Vaderstad de 6 metri. Un încărcător frontal prelua din Tir-ul parcat la capătul parcelei big-bag-urile cu sămânță și le transporta la rezervorul semănătorilor. Unul dintre mecanizatori, mai în vârstă, povestea celorlalți în scurtul răgaz de încărcare: „Habar n-aveți voi cum munceam eu la semănat! Sămânța era în saci de 50 kg, pe care îi cărai cu cârca la semănătoare și îi deșertai din brațe. Acum ți-aduce sacul și nu trebuie decât să-l tai și să aștepți să se golească.“

Printre glume, ziua se scurge. Până seara, la ferma Celei, care măsoară 1.200 ha, semănatul era încheiat. Rapița era deja răsărită. „Dacă în următoarele două săptămâni vine ploaia, atunci începem bine noul an agricol“, îmi spune, mulțumit, Alexandru Bobonete.

De la zahăr la cereale

Ferma Celei face parte dintr-o exploatație mai mare, de cca. 4.300 ha, divizată în cinci ferme. Pe lângă cea pomenită deja, mai sunt fermele Orlea (800 ha) și Vârtop (900 ha), aflate lângă Corabia, Izbiceni (600 ha) și Caracal (600 ha), lângă Caracal.

La un loc, alcătuiesc Zahărul SA. Cândva erau fieful fabricii de zahăr Corabia și erau cultivate integral cu sfeclă de zahăr. Din 2007, odată cu intrarea României în UE și introducerea cotelor de producție de zahăr, fabrica s-a închis. Culturile de sfeclă de zahăr s-au transformat în culturi de cereale, floarea-soarelui și rapiță, așa cum fuseseră în urmă cu 50 de ani. Pământul, mănos, a părut că se bucură de această revenire și i-a ajutat pe oameni să obțină recolte frumoase.

În anul acesta, chiar în condițiile secetei, producțiile au fost frumoase. Grâul „a dat“ 5.500-6.000 kg/ha. Rapița și floarea-soarelui au avut și ele o productivitate de 3.500 kg/ha. Porumbul a fost cel mai afectat de secetă: nu s-au obținut decât 5.500-6.000 kg/ha. „I-a lipsit o ploaie în luna iulie“, crede Alexandru Bobonete. „Știți cât de frumos era în iunie? Era o masă verde, superbă, viguroasă. Apoi a început seceta și s-a uscat pe zi ce trecea. Dacă ar fi avut două irigări, scotea, cum s-a întâmplat și în alți ani, și 11.500 kg/ha“, îmi spune, cu obidă agricultorul care și-a văzut recolta dijmuită de vremea potrivnică.

„Black lady“ și suratele sale

Rezultatele bune obținute de fermierii de la „Zahărul“ se datorează, după cum o spun chiar ei, atât input-urilor folosite, cât și tehnologiei. Iar eu adaug și profesionalismul celor care lucrează. Nu e puțin lucru să lucrezi 4.300 ha cu 20 de oameni, cum o fac ei.

Tractor Claas semanatoare Vaderstad

În sprijinul lor stă un parc de utilaje cu care orice agricultor din țară s-ar putea mândri. Tractoarele Claas și New Holland, de generație nouă, au puteri cuprinse între 150 și 350 CP. Ele pot tracta cele patru semănători Vaderstad de șase metri sau, pentru porțiunile mai înguste, pe cea de patru metri. Pentru culturi prășitoare există două semănători John Deer și alte două, pe 12 rânduri, luate de la Biso.

La vremea recoltatului, vedeta flotilei este Black Lady, o combină de serie mică, chiar unicat spun unii, cu o lățime de tăiere de 9 metri. Pe lângă ea, mai sunt patru CLAAS, două John Deer și două New Holland, cu fronturi de lucru cuprinse între 5 și 7 metri. În total, lățimea frontului de tăiere al combinelor însumează 57 de metri.

Îngrășămintele sunt împrăștiate de două mașini tractate John Deer și de un alt utilaj cu raza de împrăștiere de 24 metri. Pentru ierbicidat se foloseau MET-uri. De curând, ele au fost înlocuite de un utilaj Miller, cu o deschidere a brațelor de 36 de metri, care poate aplica și tratamente. Randamentul acestei mașini este de 250 ha/zi.

Pentru transport sunt disponibile 15 TIR-uri, iar o cisternă poate transporta direct la punctul de lucru combustibilul necesar.

„Bun pui, bun iese!“

Acesta este principiul după care se ghidează și fermierii noștri. Sămânța folosită este și ea de calitate. Furnizorii preferați sunt Pioneer, Monsanto și Syngenta. Pentru grâu, anul trecut a fost utilizat sortimentul Amicus, de la Donau Sat. Anul acesta s-a semănat cu sămânță din recolta proprie, Amicus C1. Fermierii speră la aceleași rezultate frumoase și la recolta din vara viitoare. La toate culturile se aplică îngrășăminte complexe, fie 20:20:0, fie 18:46, câte 200 – 250 kg/ha. Separat, în perioada de vegetație, se mai aplică 250 kg azot/ha. În funcție de cultură, de sezon și de condițiile concrete, se aplică tratamentele necesare. De exemplu, anul trecut s-a aplicat un tratament cu microelemente, în special zinc, care măresc absorbția de azot.

Secetă pe malul Dunării

Totuși, fermierii de la „Zahărul“ au un grăunte de venin care le otrăvește bucuria. Societatea dispune de 20 de pivoți de irigații, care, din nefericire, zac în câmp. Dunărea curge la nici un kilometru de trei din cele cinci ferme ale exploatației. Însă, când vine seceta, e ca și cum toate acestea nu ar exista.

Ultima oară stația de pompare a sistemului de irigații a funcționat în 2007 sau 2008. Apoi, sistemul s-a deteriorat încet, dar aproape iremediabil. Acum stația de pompare trebuie înlocuită cu totul iar pentru asta nu există bani. Așa că toate rămân la voia lui Dumnezeu.

„Din patru în patru ani mai vine câte un politician care ne promite că o să reabiliteze sistemul de irigații. Apoi trec alegerile și se uită de promisiuni“, îmi povestește Alexandru Bobonete. „Acum se vorbește despre implementarea unui program de modernizare cu fonduri europene. Dar totul e doar la nivel de discuții“, încheie, cu lehamite, fermierul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 20-21

Ce greșeli se pot face la semănat?

Alături de o bună pregătire a terenului, lucrarea de semănat este hotărâtoare în realizarea de culturi uniforme, cu potențial de producții ridicat.

Pentru aceasta, cultivatorii trebuie să urmărească evitarea oricăror greșeli care ar diminua calitatea semănatului.

Greșelile mai frecvente la lucrarea de semănat:

• Folosirea de sămânță necertificată, necunoscându-se capacitatea de germinație, conduce la realizarea unor culturi cu densitate scăzută, neuniforme, cu consecințe asupra nivelurilor de producție;

• Neefectuarea tratamentelor la sămânță contra patogenilor și dăunătorilor, motiv pentru care pot dis­părea multe plante în primele faze de vegetație;

• Semințele culturilor leguminoase, care se bacterizează, nu sunt ferite de acțiunea razelor solare, scăzând astfel eficiența tratamentului;

• Nu se respectă epoca optimă de semănat conform cerințelor fiecărei culturi și în funcție de evoluția condițiilor meteorologice;

• Nu se asigură adâncimea de semănat specifică fiecărei culturi, fie din cauza pregătirii patului germinativ la adâncime prea mare, fie a reglării necorespunzătoare a semănătorii;

• Sămânța nu este plasată pe un strat de sol așezat, cu ascensiune capilară și nu este asigurat un contact intim al seminței cu solul;

• Agregatul de semănat nu se deplasează oblic sau perpendicular pe direcția de pregătire a patului germinativ;

• Nu se realizează rânduri drepte, paralele și echidistante;

• Nu se corelează distanța între rânduri și lățimea de lucru a semănătorilor pentru prășitoare cu lățimea de lucru a cultivatorului și a mașinilor de recoltat și nici cu metoda de irigare (aspersiune sau brazde);

• Nu se respectă densitatea la hectar din cauza reglării necorespunzătoare a semănătorii și a probei superficiale, ca urmare a dereglărilor în timpul lucrului și nesupravegherii atente sau din cauza necunoașterii capacității de germinație a seminței;

• Ecartamentul tractorului nu este reglat pentru a călca pe intervalul dintre rânduri la semănătorile pentru prășitoare;

• La capetele parcelei, în special la intrare, nu se asigură turația corespunzătoare motorului și axului prizei de putere și deci exhaustorul nu asigură reținerea semințelor la orificiile discurilor distribuitoare și apar goluri. Se va coborî mașina din timp ca până la intrarea în parcelă să asigure distribuirea corectă a semințelor;

• Același lucru în cazul opririlor accidentale în parcelă. La reînceperea lucrului, cu mașina ridicată, se dă puțin înapoi și cu turația normală a motorului se coboară mașina și se începe deplasarea;

• Semănătorile nu se coboară brusc pe sol și mai ales nu se dau înapoi, pentru că se înfundă brăzdarele cu pământ.

• Nu se deplasează în lucru cu viteza optimă corespunzătoare tipului de semănătoare și culturii semănate;

• Nu se folosesc discuri distribuitoare cu orificiile cu diametru corespunzător pentru fiecare cultură și mărime a seminței.

• Nu se delimitează zona de întoarcere la capetele parcelei, în cazul semănătorilor în rânduri apropiate și însămânțarea acestora de-a curmezișul, la încheierea semănatului în parcela respectivă.

Veghind la reducerea acestor greșeli se vor obține culturi uniforme care vor valorifica benefic măsurile agrotehnice aplicate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 22

Controlul preciziei, de la semănat la recoltat

Soluțiile Trimble le permit fermierilor să opereze într-o manieră strategică

Fermierii se confruntă cu o presiune din ce în ce mai mare de a produce mai mult, cu costuri cât mai mici. Ei caută soluții care să ajute la maximizarea eficienței și la operarea într-o manieră mai profitabilă, respectând reglementările privitoare la protejarea mediului și conservarea resurselor naturale. Portofoliul de agricultură de precizie Trimble este destinat să ajute fermierii să își atingă aceste obiective, având soluții pentru toate anotimpurile, culturile, terenurile și utilajele.

A face diferența

Soluțiile Trimble pot să facă diferența în felul în care un fermier își conduce operațiunile. Soluțiile de ghidare Trimble minimizează omisiunile sau suprapunerile între treceri, reduc deteriorarea culturilor și compactarea pentru a îmbunătăți producția. Trimble oferă o gamă de monitoare de ghidare, de la nivelul de bază EZ-Guide® 250, care asigură funcționalități de bază pentru agricultura de precizie, până la cel mai nou monitor TMX-2050™ cu o interfață intuitivă, construită pe sistem de operare Android™. Pentru a le furniza fermierilor nivelul de precizie potrivit pentru operațiunile lor, Trimble oferă un portofoliu de opțiuni de corecție, care sunt cele mai precise și versatile de acest gen în industrie.

Cu sistemul de control al aplicării Trimble® Field-IQ™ fermierii pot avea mai multe beneficii:

- Field-IQ asigură economisirea din costurile de însămânțare, prin faptul că le permite fermierilor să monitorizeze și să aplice cu precizie până la 6 materiale diferite în același timp.

- Controlul automat al secțiunilor crește profitabilitatea deoarece evită suprapunerile și elimină irosirea semințelor.

- Monitorizarea avansată a însămânțării previne problemele costisitoare ale semănării, prin faptul că le surprinde din timp, înainte să fie afectată recolta.

- Din moment ce Trimble oferă o strategie care nu este limitată la o marcă, fermierii vor putea folosi produsele Trimble pe aproape orice autovehicul din flotă.

Pentru a maximiza stropirile cu azot, Trimble oferă sistemul cu sensor de detectarea stării culturii GreenSeeker®, care le permite fermierilor să aplice cantitatea potrivită de îngrășământ, în locul și la momentul potrivit. Aceasta îi oferă plantei exact cât are nevoie pentru a crește, rezultând o cultură mai bună și în același timp reducând costurile cu aplicarea îngrășămintelor, prin eliminarea aplicării excesive. În plus, deoarece GreenSeeker se asigură că planta primește cantitatea potrivită de nutrienți, șansele de a rămâne fără azot, în timpul fertilizării, sunt minimizate.

vantage logo

Fermierii din România văd beneficii uriașe de pe urma utilizării Sistemului de Semănat în Benzi Claydon

Interesul pentru semănătorile în benzi Claydon Hybrid în România este în creștere pe măsură ce fermierii din țară descoperă beneficiile pe care le poate oferi sistemul. Economii cu utilajele, combustibilul și forța de muncă cu o creștere a punctualității și a recoltelor, toate contribuie semnificativ la profituri crescute, aproximativ €200/ha mai mult decât atunci când se utilizează tehnici convenționale de însămânțare.

Experți de top la nivel mondial în tehnologia Semănatului direct în Benzi, Claydon Drills a fost înființată de fermierul englez Jeff Claydon în 2002 când prețurile la cereale au scăzut la niveluri ce făceau practic neeconomică producerea de recolte utilizând metode convenționale, având ca lucrare de bază arătura. Neputând cumpăra utilajul de care avea nevoie, Jeff a dezvoltat Semănătoarea în Benzi Claydon, o unitate cu două rânduri patentată, ce elimină pregătirea inutilă a terenului, asigurând o metodă mai eficientă, mai rapidă și mai fiabilă de înființare a recoltelor pemiriști, terenuri minim prelucrate sau complet cultivate.

Designul a avut un succes atât de mare încât și alți fermieri au dorit să adopte Sistemul Claydon și din acel moment compania a crescut cu rapiditate, semănătorile sale montate sau tractate, grapele pentru paie și tăvălugii fiind utilizate în ferme în 27 de țări, pe o gamă largă de tipuri de soluri și condiții climatice. Cel mai versatil și economic eficient sistem disponibil, Sistemul Claydon permite înființarea culturilor în aproximativ 20% din timpul și circa 30% din costul sistemului convențional bazat pe arătură. În comparație cu un sistem tipic de prelucrare minimă, timpul și costurile se reduc cu 50%.

Cultivând doar acolo unde este absolut necesar, doar pe lățimea de semănat, Sistemul Claydon patentat creează o brazdă fină ce asigură un mediu de creștere ideal. Solul rămas este lăsat neatins, ajutând la îmbunătățirea fertilității, ducând la o eliberare treptată a nutrienților, ceea ce ajută plantele să își atingă potențialul maxim și creează soluri bine structurate ce pot susține mai bine greutatea utilajelor precum instalații de stropit și utilajele de administrat îngrășăminte.

Mulți clienți au realizat că Sistemul Claydon a transformat modul în care practică agricultura. Adecvat pentru orice situație, este benefic în special atunci când păstrarea umezelii este esențială, asigurând cel mai bun start posibil pentru semințe, sau atunci când erodarea solului ar fi altfel o problemă.

De la modelul Hybrid M purtat cu o lățime de lucru de 3 m și până la unitatea tractată cea mai mare de 8 m Hybrid T, semănătoarele Claydon permit fermierilor să facă față oricărei situații la înființarea culturilor cu o singură semănătoare, ceea ce minimizează investițiile de capital și costurile operaționale.

Gama de semănători purtate Claydon Hybrid M include modele de 3m, 4m, 4,8m și 6m. Concepute pentru utilizarea cu tractoare cu puteri de minim 110kW, 150kW, 185kW și 225kW, aceste semănători au 9, 13, 15 sau 19 brăzdare pentru semănat și pot acoperi până la 700ha, 1000ha, 1200ha și 1500ha pe sezon. Gama Hybrid M include și o semănătoare de 3 m cu fertilizator, permițând administrarea îngrășământului sub semințe sau pe o bandă deasupra semințelor.

Noile semănători tractate Claydon Hybrid T sunt extrem de versatile, cu rate de lucru foarte mari. Cu lățimi de lucru de 4m, 6m și 8m, și 13, 19 sau 25 brăzdare de semănat, aceste modele asigură capacități zilnice de 30ha, 45ha și respectiv 60ha, permițându-le să acopere 1000ha, 1600ha și 2250ha pe sezon în spatele unor tractoare de 150kW, 225kW și 300kW. Modelul Hybrid T este simplu, robust și oferă o capacitate uriașă a rezervorului, 3500 litri pentru modelul Hybrid T4, 5500 litri pe Hybrid T6 și Hybrid T8, toate având posibilitatea de a utiliza această capacitate doar pentru semințe sau într-un raport de 60:40 -semințe: îngrășământ.

Toate modelele de semănători Hybrid pot fi adaptate pentru orice condiții sau culturi. Clienții au posibilitatea de a interschimba configurația standard cu un număr de opțiuni pentru a fi adecvată tipului de sol și condițiilor climatice.

În plus, tehnologia Claydon permite administrarea îngrășământului lichid, granular și/sau micro-granular direct în banda însămânțată. îngrășământul lichid poate fi plasat sub semințe, cel granular dedesubt sau deasupra semințelor, iar cel micro-granular poate fi amplasat odată cu semințele. Toate opțiunile sunt disponibile atât pe noile semănători cât și ca opțiune de reechipare pentru versiunile existente.

Grapele de paie Claydon, cu lățimi de lucru de 3m, 7,5m sau 15m reprezintă un instrument rapid și eficient pentru managementul paielor, care îndepărtează și distrug buruienile, reducând și populațiile de melci și realizând o micro-brazdă de 30 mm în partea superioară a solului.

Claydon TerraStar este un cultivator superficial simplu, cu cost redus, care creează o brazdă puțin adâncă, ideală, ce încurajează germinarea vegetației spontane și a buruienilor, ajutând însă și la controlul populațiilor de melci, drenaj și incorporarea îngrășământului natural.

Tăvălugii Claydon, cu lățimi de 6,3m, 8,3m sau 12,3m și cu discuri grele cu diametru de 600mm asigură o consolidare completă a solului în jurul zonei de însămânțare, îmbunătățind contactul dintre sol și semințe. Acestea ajută și la reținerea umezelii, reducerea eroziunii, cresc contactul pulverizării chimice și reduc activitatea melcilor, asigurând culturilor un start fără compromisuri.

Specificații complete pentru toate utilajele Claydon sunt disponibile pe www.claydondrill.com sau contactându-l pe domnul Gigel Stefan, Westland Farm Management - Tel: +4 0725911971 sau Email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Când și în ce condiții se execută lucrarea de tăvălugit?

În reușita unei culturi agricole calitatea lucrării de semănat este hotărâtoare, alături de respectarea epocii optime. Sămânța trebuie încorporată pe un substrat de sol așezat care să aibă duritatea aparentă (Da) 1,20 g/cm3 pentru a beneficia de aportul capilar al apei din adâncime. O arătură proaspătă este foarte afânată, are Da 0,8-1,0 g/cm3 și în acest caz este necesară tăvălugirea care presează solul pe 10-15 cm adâncime.

Un sol mijlociu, când este aprovizionat cu apă la capacitatea totală, conține 43% apă care este ușor accesibilă plantelor, iar când conține doar apă higroscopică are 7,8% apă, care este total inaccesibilă plantelor. Solul uscat mai conține apă higroscopică reținută cu o forță de 50-10.000 bari și apă policulară care este reținută cu o forță de 15-50 bari.

Plantele au capacitatea de a folosi apa care este reținută de sol cu forțe mai mici de 15-20 bari. Uneori la semănat, în special la semințele mici, este indicată folosirea tăvălugului prin care se asigură punerea în contact a semințelor cu particulele de sol. Dar nu întotdeauna lucrarea de tăvălugit se folosește cu discernământ și, pe lângă cheltuiala inutilă, poate deveni chiar dăunătoare. Ca orice lucrare a solului și tăvălugitul se efectuează când solul este reavăn, când are umiditatea optimă.

Ce rol are lucrarea de tăvălugit?

• Așază solul prea afânat, sfărâmă bolovanii și mărunțește solul, distruge crusta, culcă și presează plantele folosite ca îngrășământ verde și resturile vegetale pentru a se încorpora mai ușor în sol.

• Asigură o nivelare a solului, în special pentru culturi mai prețioase precum soia care, având păstăile situate spre baza plantei, nu pot fi recoltate de combină.

• Cerealele de toamnă însămânțate într-un teren prea afânat, în urma fenomenului de îngheț-dezgheț, rămân cu rădăcinile afară din sol (descălțarea cerealelor) și este necesară lucrarea de tăvălugit pentru a repune rădăcinile în contact cu solul.

• La însămânțarea semințelor mici care se încorporează la mică adâncime în sol, este necesară tăvălugirea pentru a pune sămânța în contact cu particulele de sol. Prin tăvălugire se asigură o răsărire cu 2-4 zile mai repede și cu 11-50% mai bună.

Ce tipuri de tăvălugi se folosesc?

Se întâlnesc tăvălugi cu suprafața netedă, de diferite mărimi ca diametru și cu greutate reglabilă. Apăsarea specifică pe sol a acestora este de 2,5-10 daN/cm2, iar rezistența la înaintare de 0,4-5 daN/cm lățime de lucru, în funcție de greutate. Tăvălugii netezi trebuie să lucreze în agregat cu o grapă ușoară, fie chiar de mărăcini, sau cu grapa cu colți reglabili cu colții înclinați spre înapoi pentru a realiza o ușoară mobilizare a stratului superficial al solului.

Cei mai folosiți sunt: tăvălugii inelari de tip Croskill, Cambridge ș.a. care au apăsarea pe sol de 1,5-4 daN/cm2 și rezistența la înaintare de 1,2-1,6 daN/cm lățime de lucru. Tăvălugii inelari îndeasă solul în adâncime, dar la suprafață acesta rămâne afânat.

În ce condiții trebuie folosită tăvălugirea la semănat?

• Când solul este uscat, sub apa higroscopică nu are rost tăvălugirea. Sămânța stă ca în sac și va germina numai după o ploaie. Dar în acest caz se însămânțează mai adânc pentru că o ploaie de câțiva mm o face să încolțească și apoi se usucă. Are loc „mințirea colțului“.

• Când solul are 1-1,5 apă higroscopică se va lucra solul cu grapa cu discuri pentru a-l vântura și a pierde această apă, pentru a se usca complet și apoi se însămânțează, evitând în acest fel „mințirea colțului“.

• Dacă se însămânțează în sol uscat și se tăvălugește, prin ascensiune capilară apa ajunge la nivelul seminței și atinge pragul critic de 1-1,5 apă higroscopică, se umezește, este atacată de ciuperci și mucegăiește.

• Dacă la semănat în sol există 1,5-2 apă higroscopică sămânța germinează, dar prin menținerea timpului uscat se ajunge la nivelul de 1-1,5 apă higroscopică și sămânța se usucă, mucegăiește.

• Rezultate bune dă lucrarea de tăvălugit când, în sol, la nivelul seminței este 1,5 apă higroscopică, dar dedesubt solul are 2,5-3 apă higroscopică și prin ascensiune capilară se asigură germinarea semințelor, răsărirea și creșterea plantelor.

Dr. ing. Vasile POPESCU

Mazărea trebuie semănată în „mustul zăpezii“

Cultura de mazăre este relativ ușoară, iar recolta obținută este foarte importantă. Se poate cultiva în toate zonele agricole și asigură producții bune în toți anii deoarece folosește bine apa acumulată în sol în perioada toamnă-iarnă.

Până se vor realiza soiurile de mazăre de toamnă, care sunt în curs de creare la INCDA Fundulea, mazărea de primăvară trebuie semănată foarte timpuriu. Boabele de mazăre fiind bogate în proteină (20-35%) și amidon (30-50%), sunt folosite în hrana oamenilor ca boabe verzi sau conservate, dar și ca boabe uscate, măcinate, iar din făina obținută se pot prepara piureuri sau participă (15%) la fabricarea unor sortimente de pâine.

Cel mai mult boabele se folosesc în furajarea animalelor, în special la tineret, sub formă de uruială în amestec cu alte furaje.

Plantele de mazăre în amestec cu unele graminee formează borceagul care se folosește în furajarea animalelor în stare verde, ca fân sau sub formă de siloz. Vrejii de mazăre, bogați în proteină (6-10%), se folosesc la furajarea oilor.

Cultura de mazăre lasă solul bogat în azot (80-100 kg/ha) și, eliberând terenul devreme, în condiții de irigare, se poate însămânța porumb sau floarea-soarelui cultura a II-a. Mazărea asigură „dospirea solului“ datorită capacității plantelor de a feri suprafața terenului de acțiunea directă a razelor solare, de a păstra umiditatea în sol și de a favoriza activitatea microbiologică.

Având rădăcină pivotantă ce pătrunde adânc în sol (100 cm) și cu capacitate de solubilizare a compușilor greu solubili de fosfor și calciu, poate valorifica apa și hrana dintr-un volum mare de sol și aduce la suprafață compuși de fosfor și calciu necesari cultu­rilor postmergătoare. Mazărea este o excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă.

În afară de aceste importante avantaje agronomice ale culturii de mazăre, în urma lansării de către Organizația Mondială a Sănătății a pericolului pe care îl prezintă consumul de carne roșie, nutriționiștii au scos în evidență și multe avantaje privind sănătatea oamenilor prin consumul de mazăre. Astfel, ei arată că, pe lângă conținutul ridicat de proteină, mazărea este o sursă de vitamine, minerale și fibre.

Conține vitamina K ce are rol în activitatea calciului din organism. Conține acid folic și vitamina B6 care combat osteoporoza și arteroscleroza. Este sursă importantă de vitamina C, principal antioxidant care protejează organismul de viruși și boli. Este mai ușor digestibilă decât carnea și încetinește procesul de îmbătrânire. Consumul de mazăre echilibrează funcțiile sistemului cardiovascular.

Având asemenea multiple și importante avantaje, credem că este necesar să se extindă această cultură și să i se acorde maximum de atenție tehnologică.

Semănatul reprezintă veriga tehnologică esențială în reușita culturii de mazăre.

Având ca plantă premergătoare, de regulă, porumbul, în toamnă se efectuează arătura la 20-25 cm adâncime cu plugul în agregat cu grapa stelată astfel ca la intrarea în iarnă terenul să fie afânat, mărunțit și nivelat.

Terenul astfel pregătit în primăvară se zvântă repede și uniform, putând trece la pregătirea patului germinativ cu combinatorul care lucrează la adâncimea de 6-7 cm, cât este adâncimea de încorporare a seminței.

În anii din urmă o astfel de situație s-a realizat la mijlocul lunii februarie, când am semănat 400 ha cu mazăre și am obținut 3.600-4.000 kg/ha.

Este necesar semănatul în „mustul zăpezii“ deoarece pentru germinare mazărea are nevoie de mai multă apă (peste 100% din greutatea seminței) și nu necesită temperaturi ridicate, mulțumindu-se cu 1-2°C.

Dacă la desprimăvărare terenul ar fi denivelat, se zvântă neuniform și trebuie așteptat până se poate intra pe teren cu grapa cu discuri pentru nivelare.

Grapa cu discuri răscolește solul, provocând mari pierderi de apă, iar semănatul nu se mai poate încadra în epoca optimă.

Întârzierea semănatului cu 2 săptămâni a dus la diminuarea producției cu 20-30%, iar după 3 săptămâni producția se reduce la jumătate sau se compromite cultura.

Nu trebuie să ne temem de eventualele temperaturi scăzute care apar după răsărirea mazării deoarece plantele tinere suportă ușor temperaturi de minus 5-6°C sau chiar minus 12°C de scurtă durată.

Semănată în „mustul zăpezii“, mazărea vegetează mai bine la temperaturi scăzute, iar înflorirea și fructificarea au loc în mai-iunie, când cad mai multe precipitații și scapă de fenomenele de arșiță și secetă.

Sămânța folosită trebuie să fie sănătoasă, fără galerii de gărgăriță, să aibă puritatea de 93-99% și germinație mai mare de 80%. În ziua semănatului se tratează cu nitragin, după care trebuie ferită de razele solare.

Se seamănă la distanța de 12,5 cm între rânduri, asigurând 125-130 boabe germinabile/m2, astfel ca la recoltare să rămână cel puțin 100-115 plante/m2.

Se folosesc 225-300 kg de sămânță/hectar.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Anul acesta grâul e semănat şi în noiembrie

Chiar dacă s-a depășit de mult epoca optimă de semănat, fermierii spun că toamna este bună și seamănă grâul inclusiv în luna noiembrie. Culturile de toamnă – rapiță, grâu, orz, orzoaică – au stat sub semnul unor caracteristici determinate de condițiile de climă și sol atipice din acest an: pregătirea greoaie a terenului, semănat în lipsă de umiditate, întârzieri în vegetație în cazul semănăturilor târzii (grâu) sau generate de așteptarea ploilor pentru a înființa cultura (rapiță). Există părerea că plantele răsărite după 15 octombrie (grâu, orz, orzoaică) au slabe șanse să asigure recolte mari dacă iarna nu va fi una prielnică sau că vor fi favorizate culturile semănate în terenuri unde nu s-au efectuat lucrări energice ale solului sau cele fertilizate corespunzător.

Între teorie și practică

RAPIȚA: Ca reguli generale, se seamănă începând cu 20 august în nordul țării și se încheie în jurul datei de 15-20 septembrie în zona de sud și sud-est. După alți specialiști, calendaristic, în Câmpia Română și Câmpia Banatului semănatul poate să înceapă după 1 septembrie, iar în zonele din afara celor două câmpii, în ultima decadă a lunii august. Condiția este ca, până la venirea iernii, rapița să acumuleze 800-900 grade Celsius, ceea ce corespunde cu formarea a 7-8 frunze adevărate. În acest an, semănatul rapiței a coincis cu perioada de secetă pedologică și atmosferică maximă. Plecând de la această realitate, fermierii au avut două soluții mari și late: să semene în epoca optimă, caz în care sămânța a stat în sol și a răsărit (neuniform) abia la primele ploi; să aștepte precipitațiile, aspect care a condus la ieșirea din epoca optimă de semănat, cu consecințele ulterioare știute, legate de neparcurgea corespunzătoare a vegetației până la intrarea în iarnă. Ca pregătire a solului, câștigați se pare că au fost cei care au avut posibilitatea (dată de planta premergătoare) să semene în miriște, cu pregătiri sumare ale patului germinativ. Alte repere tehnologice (îngrășăminte, sămânță de calitate) au depins în totalitate de posibilitățile financiare ale fiecărui fermier.

GRÂUL: Epoca optimă de semănat este 1-10 octombrie în sudul țării și cu 5-10 zile mai devreme în rest, plus-minus 7 zile, astfel încât, până la sosirea iernii, grâul să vegeteze 40-50 de zile la temperaturi medii mai mari de 5 grade Celsius (acumularea a 450-550 grade termice pozitive), condiții care duc la formarea a 3-4 frunze și 1-2 frați, la dezvoltarea bună a sistemului radicular și la acumularea în frunze a substanțelor care-l ajută să treacă peste rigorile din anotimpul rece. Teoria spune că respectarea epocii optime de semănat contribuie cu 40-50% la realizarea nivelului producției. În schimb, fiecare zi de întârziere a semănatului în luna octombrie ar aduce minusuri de producție de 30-50 kg/ha, iar în luna noiembrie - de 60-100 kg/ha, din cauză că nu se parcurg toate fazele de vegetaţie din toamnă (germinarea, răsărirea, înrădăcinarea, înfrățirea, călirea), plantele sunt afectate de primele înghețuri, își prelungesc perioada de vegetație în primăvară-vară, când rezerva de apă din sol este scăzută etc. Anul acesta, din motivele bine știute, exact epoca optimă nu a fost respectată.

Ce spun fermierii

Ing. Costel Trif, Balta Doamnei – Drăgănești – Gherghița, județul Prahova: „Cu excepția grâului semănat după floarea-soarelui, unde am pregătit solul sumar, am făcut arături plus complexul de lucrări cunoscut pentru pregătirea patului germinativ. Rapița am semănat-o în «uscat», acum este mare, bine dezvoltată, însă neuniformă ca răsărire și talie a plantelor, iar cu grâul am ieșit cu 10 zile din epoca optimă, dar condițiile meteo ulterioare au întors totul în favoarea noastră; cultura a răsărit integral și deocamdată arată neașteptat de bine. Vom vedea ce se va întâmpla peste iarnă.“

Ing. Emilia Ioniță, Vișani, Brăila: „Rapița am reușit să o semăn în epoca optimă, după o repriză de ploi, aspect care mi-a permis să efectuez lucrările agricole după manual. Cultura arată foarte bine. În privința grâului, am înființat  o parte din cultură după 1 octombrie, iar lotul unde urmează după soia, m-a întârziat mult. Bine, în Brăila, și când s-a semănat în noiembrie, chit că teoria spune că sunt pierderi semnificative de recolte, dacă am avut toamnă lungă și iarnă blândă, am scos producții mari. Singura măsură de siguranță pe care mi-o iau pentru cultura înființată în noiembrie este să măresc doza de sămânță, 700-800 boabe germinabile/mp, să am garanția că voi avea 600 se spice/mp. Nu știu cum va fi vremea în continuare, dar până acum toamna a fost una foarte bună, sper să fie așa până la sfârșitul lunii, ca să apuce grâul să răsară și să se călească puţin“.

Ing. Constantin Iancu, Padea, comuna Drănic, Dolj: „Am semănat (n.n. – 6 noiembrie, la unitatea Centro Trans Corporation) 80% din suprafața planificată. Pentru că în perioada 1-25 octombrie a fost vreme umedă, cu precipitații, nimeni din zonă nu a putut intra în câmp; după această perioadă, mai ales în ultimele 10-12 zile, când vremea s-a îndreptat, toți fermierii au trecut masiv la semănat. Grâul răsărit arată bine, dar oricum încolțirea se va face eșalonat. Eu admit că în zona noastră, cu veri imprevizibile, secetoase de obicei, acolo unde nu sunt irigații, semănatul în luna noiembrie duce la pierderi de producție din toate motivele cunoscute.“

Ing. Constantin Bazon, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale din Vrancea, cu ferma în comuna Golești: „Dacă mă întrebați despre ferma mea, am încheiat semănatul, cu o ușoare ieșire din epoca optimă la grâu, dar nu cred să fie afectat, din acest motiv, nivelul recoltei. Asta judecând lucrurile din perspectiva zilei de azi; ce va fi până la anul... Dar nu este cazul să ne lamentăm, au fost condiții bune de semănat, am avut și ploaie, grâul a răsărit foarte bine. N-am aplicat o tehnologie aparte, la niște condiții meteo atipice la început, dar apoi în parametri climatici normali pentru perioada în care ne aflăm, ci pe cea maximală pentru obținerea unei producții foarte bune. Eu am folosit ambele tehnologii, în funcție de planta premergătoare, și pe cea cu minim-utilaj, și pe cea clasică (arătură). În cadrul asociației ar mai fi de semănat 10% din suprafața de grâu planificată.“

Ing. Iosif Balla (cu ferma proprie la Gherla), președintele Asociației Agricole Cluj: „La noi sunt suprafețe unde nici nu s-a recoltat porumbul ca să se poată înființa cultura de grâu. Așa cum este timpul acum (prima decadă a lunii noiembrie) nu cred să fie probleme din cauză că se seamănă târziu. Față de ce a fost în acest an, zic că este încă bine. O să mărim doza de sămânță la hectar și probabil o să renunțăm pe mai multe suprafețe la arătură, ca s-o scoatem la capăt. Oricum, fiind investiția noastră, a fermierilor, în varianta în care vremea nu ne va mai permite, sistăm semănatul, fiindcă nimeni nu-și permite să îngroape banii degeaba, și ne reorientăm la alte culturi.“

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS