reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Culturi agricole care trebuie evitate ca plante premergătoare

În mod obișnuit, în stabilirea rotației culturilor se prezintă care sunt cele mai bune, cele mai potrivite premergătoare pentru fiecare cultură.

În cele ce urmează încercăm să prezentăm care sunt culturile agricole „rele“ premergătoare și care trebuie evitate în cadrul rotației culturilor.

• Se întâlnesc culturi autotolerante care suportă cultura repetată sau monocultura un anumit număr de ani. Așa sunt secara, porumbul, meiul, soia, fasolea.

• Alte culturi sunt intolerante, care nu suportă cultura repetată, precum floarea-soarelui, inul, trifoiul roșu, sfecla-de-zahăr, mazărea, ovăzul, rapița, grâul, orzul, iar dacă se practică din necesitate, riscul diminuării producției este asumat. Așa este cazul toamnelor secetoase când, după culturile recoltate în toamnă, nu se poate pregăti terenul pentru semănat și se folosesc suprafețele care au fost recoltate în vară și lucrate și care în majoritate au fost cu grâu, după care se însămânțează tot grâu.

• De asemenea, se întâlnesc perechi de culturi care nu se tolerează, având boli și dăunători comuni. Astfel:

– nu se recomandă grâu după orz;

– nu sfeclă-de-zahăr după rapiță și invers;

– nu in după mazăre și invers;

– nu floarea-soarelui după soia și invers;

– nu leguminoase perene după leguminoase anuale și invers.

Referindu-ne la plantele necorespunzătoare ca premergătoare pentru fiecare cultură agricolă, acestea sunt:

Pentru cultura porumbului sunt contraindicate ca premergătoare sorgul, meiul și iarba de Sudan, iar rotația grâu-porumb trebuie întreruptă după 3-4 cicluri, având peste 10 boli comune care se înmulțesc.

Pentru grâul de toamnă nu se recomandă ca premergătoare sorgul și iarba de Sudan întrucât sărăcesc pământul în apă și dezvoltă în sistemul radicular microorganisme consumatoare de azot. Nu se recomandă nici alte cereale păioase, cu excepția ovăzului, având boli comune, și nici lucerna care provoacă atac de Fuzarioză.

Pentru floarea-soarelui nu se recomandă porumbul care a fost erbicidat cu triazine și atacat de Tanymecus, nici sfecla-de-zahăr care este mare consumatoare de potasiu, precum și floarea-soarelui și, dacă a fost atacată de Tanymecus, nici fasolea, soia și rapița având atac comun de Sclerotinia și nici pe suprafețele care au fost cultivate cu plante atacate de Orobanche.

Pentru sfecla-de-zahăr sunt contraindicate floarea-soarelui, care este mare consumatoare de potasiu, și cânepa, având boli și dăunători comuni. Nici după porumbul erbicidat cu triazine și atacat de Tanymecus, nici după culturi din familia Crucifere și Chenopodiacee, având atac comun de nematoză.

Pentru cultura de soia și fasole nu sunt indicate ca premergătoare plante din aceeași familie (leguminoase) nu după floarea-soarelui, având atac comun de Sclerotinia, și nici după porumb și sorg care au fost erbicidate cu triazine.

Pentru orzuri nu se recomandă ca premergătoare alte cereale păioase, precum și hibrizii tardivi de porumb și soiurile tardive de soia și sfecla de zahăr decât dacă se recoltează înainte de 15 septembrie.

În cazul orzoaicei pentru bere nu se recomandă ca premergătoare culturile leguminoase care lasă solul bogat în azot și crește conținutul în proteină al bobului de orzoaică, nedorit în fabricarea berii.

Pentru cultura de rapiță care se însămânțează timpuriu, în luna august, nu sunt indicate ca premergătoare decât culturile recoltate în vară și nu porum­bul, sorgul, sfecla-de-zahăr, soia și chiar floarea-soarelui.

Respectând aceste recomandări, fiecare cultură își va valorifica întregul său potențial de producție.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 14

Rolul rotației culturilor în creșterea producției agricole

Fiecare plantă agricolă are propriu regim de hrană, de creștere și dezvoltare. Menținerea unei culturi pe același teren mai mulți ani duce la diminuarea continuă a nivelului producției.

Aceasta impune o rotație dirijată a culturilor agricole deoarece:

• Au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele consumă mai multe fosfor și calciu, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr consumă mai mult potasiu. Raportul N:P:K la diferitele culturi este: la porumb 2,8:1:2; la grâu 2,5:1:2,3; la floarea-soarelui 1,5:1:8,8; la sfecla-de-zahăr 2,8:1:3 etc.

• Au consumuri diferite de apă pe parcursul perioadei de vegetație. Exemplu: fasolea 4.000 m3/ha, porumbul 5.100 m3/ha, sfecla-de-zahăr 7.100 m3/ha. Recunoscute ca cele mai mari consumatoare de apă sunt porumbul, floarea-soarelui, sfecla-de-zahăr și lucerna.

pg14 figura1

• Au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa (fig. 1). Cerealele păioase au rădăcina fasciculată răspândită mai mult în stratul superior al solului. Porumbul își întinde rădăcina până la 2,4 m, explorând un volum mare de sol. Leguminoasele au rădăcini pivotante care pătrund mai adânc în sol (lucerna până la 10 m), de unde aduc la suprafață calciu și fosfor atât de necesare pentru refacerea structurii solului și pentru nutriția plantelor.

• După recoltare rămân cantități diferite de materie organică în sol și pe sol din care se obțin substanțele nutritive și humusul. Astfel, cerealele păioase (rădăcini + miriște) 1,5-2 t/ha, mazărea 1,5-2 t/ha, porumbul (cu tulpini) 4-6,5 t/ha, sfecla (colete + frunze) 5-6 t/ha, lucerna 10 t/ha.

• La unele culturi sistemul radicular are însușirea de a solubiliza substanțele minerale greu solubile din sol. Așa sunt ovăzul și secara, precum și culturile leguminoase.

pag14 Lan de porumb

• Fiecare cultură este invadată de anumite specii de buruieni care în cazul monoculturii se înmulțesc foarte repede. La grâu, în monocultură s-au găsit 525 de buruieni/m2, după porumb – 183 de buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 67 de buruieni/m2. La porumb, în monocultură – 163 de buruieni/m2, după grâu – 88 de buruieni, iar în rotația de 3 ani 45 de buruieni/m2. De regulă, culturile de secară și rapiță lasă terenul curat de buruieni. La fel, culturile prășitoare bine întreținute asigură terenuri curate.

• Culturi sau grupe de culturi au boli și dăunători specifici. Porumbul și grâul au cel puțin 10 boli comune. Tanymecus atacă porumbul, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr. Cercosporioza la sfecla-de-zahăr a înregistrat atac de 1,7-3,4 ori mai mare în monocultură.

• Lucrarea solului diferă la diferitele culturi. Dacă ne referim la lucrarea de bază a solului, cerealele păioase se pot însămânța într-un teren lucrat superficial cu grapa cu discuri sau în arătură la 15-18 cm, pe când cartoful și sfecla-de-zahăr pretind arătură la 28-30 cm.

pag14 sfecla zahar

• Erbicidarea este specifică fiecărei culturi deoarece și buruienile care trebuie combătute sunt diferite. Unele erbicide au un anumit grad de remanență și chiar persistență, care pot deveni fitotoxice pentru alte culturi.

• Îngrășămintele aplicate diferă atât ca doză cât și ca sortiment în funcție de cultura fertilizată, așa cum am văzut mai sus. O parte din efectul lor poate fi folosit de plantele postmergătoare.

• Diferitele culturi au acțiune diferită asupra însușirilor solului. Plantele prășitoare, prin diferitele lucrări asupra solului, contribuie la distrugerea structurii solului, pe când culturile perene (graminee + leguminoase) asigură o bună structurare a solului.

pag14 Lan de grau

Astfel, greutatea volumetrică în rotația grâu-porumb a fost 1,41 g/cm3, pe când după trifoi 1,25 g/cm3. Porozitatea totală a solului a fost 44,67% în rotația grâu-porumb și 50,65% după trifoi, iar porozitatea de aerație 12,67, respectiv 18,34%. Stabilitatea hidrică a structurii a fost 33,7% în monocultura de porumb și 46,2% după lucernă.

Din cele de mai sus rezultă paleta largă de deosebiri între diferitele culturi.

Practicarea monoculturii determină epuizarea diferitelor straturi de sol, de apă și elemente nutritive și înmulțirea anumitor specii de buruieni, boli și dăunători.

Folosind rotația culturilor se schimbă mediul natural de înmulțire a acestora și prin alternarea măsurilor agrotehnice se împiedică dezvoltarea nestânjenită a agenților dăunători. În acest fel se pot obține producții superioare la toate culturile.

La Institutul Fundulea, socotind 100% producția de porumb obținută în monocultură, a fost 108% în rotația grâu-porumb și 132% în rotația de 3 ani, iar producția de grâu socotită 100% în rotația porumb-grâu a fost 145% după soia și 219% după lucernă.

Prin urmare, există o multitudine de motive care ne determină să renunțăm la monocultură și să practicăm o rotație cât mai judicioasă a culturilor agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 14-16

Floarea-soarelui și rotația culturilor

În ultima perioadă, floarea-soarelui a cunoscut o extindere foarte mare, depășind 1 milion ha, situație în care nu mai este posibilă o rotație rațională a culturii.

Această extindere se datorează unor factori favorizanți, și anume:

- este o cultură ușoară, complet mecanizabilă și nu necesită cheltuieli mari;

- eliberează terenul mai devreme decât porumbul, fiind o bună plantă premergătoare pentru cerealele de toamnă;

- prin contribuția sa morfologică suportă mai bine perioadele de secetă;

- poate valorifica mai bine terenurile cu fertilitate medie și are cerințe moderate față de îngrășămintele cu azot și fosfor;

- calendarul lucrărilor la floarea-soarelui nu se suprapune cu cel al celorlalte culturi;

- recolta obținută este ușor și bine valorificată.

Agricultorii trebuie să aibă însă în vedere că extinderea suprafeței cultivate cu floarea-soarelui peste o anumită limită nu este posibilă existând anumiți factori restrictivi, și anume:

- floarea-soarelui este atacată de o paletă largă de boli și dăunători care impun ca această cultură să revină pe același loc după 5-6 ani. Cu toate că în ultima vreme au fost creați hibrizi cu o anumită toleranță și chiar rezistență, nu se poate renunța la respectarea rotației culturilor decât cu riscuri;

- floarea-soarelui are boli și dăunători comuni cu alte culturi, ceea ce ne obligă să evităm cultivarea ei după:

- fasole, soia și rapiță având atac comun de putregai alb;

- cartof, fasole, soia, lucernă și in având atac comun de putregai cenușiu;

- după porumb și sfeclă având atac comun de Tanymecus;

- după tutun și cânepă având atac comun lupoaia (orobanche).

n cultura florii-soarelui nu se recomandă să fie cultivată după lucernă, sorg, iarbă de Sudan care sunt mari consumatoare de apă și care lasă solul cu rezerve reduse de apă.

Din cele de mai sus rezultă că suprafețele favorabile pentru cultura florii-soarelui sunt foarte reduse și nerespectarea restricțiilor de mai sus diminuează drastic nivelul producției.

În tabelul 1 se prezintă rezultatele privind atacul de mană la floarea-soarelui în diferite rotații.

Tabel 1

Atacul de mană la floarea-soarelui în funcție de rotația culturilor
(vezi tabel în revista tiparită)

Se constată că, atunci când se respectă perioada de rotație de 6 ani, atacul de mană este nesemnificativ și se obține producție maximă.

Pe măsură ce scade perioada de rotație crește atacul de mană, iar producția se reduce la jumătate în monocultură.

În tabelul 2 se urmărește atacul de Sclerotinia la floarea-soarelui constatându-se aceeași situație. Când asolamentul a cuprins o rotație de soia – grâu – floarea-soarelui – porumb, atacul a fost redus de 14%, iar în monocultură ajuns la 45%. De observat că atunci când floarea-soarelui a urmat în rotație după o cultură care este atacată de același agent fitopatogen (soia) gradul de atac a fost cel mai mare (63%). Nivelul producției, la fiecare caz în parte, a scăzut invers proporțional cu nivelul atacului.

Tabel 2

Atacul de Sclerotinia la floarea-soarelui în funcție de asolament
(vezi tabel în revista tiparită)

Prin urmare, pentru a obține rezultate bune la cultura florii-soarelui este absolut necesar să se respecte timpul de revenire pe același loc de 5-6 ani și această cultură să nu ocupe mai mult de 18-20% din suprafața unei ferme.

Nerespectarea acestor cerințe a făcut ca în majoritatea ultimilor ani producția medie pe țară să nu depășească 1.000 kg/ha.

Deși hibrizii existenți în cultură au potențial de producție de peste 3.500-4.000 kg/ha, iar fermierii care au respectat tehnologia de cultivare a florii-soarelui au obținut producții apropiate de acest potențial, în majoritatea cazurilor nu s-au respectat aceste restricții și producția a oscilat în jurul a 1.000 kg/ha.

Oare nu ar fi mai corect să se cultive 450-500 mii ha cu floarea-soarelui respectând tehnologia cerută și să se obțină peste 1 milion tone de sămânță STAS decât să cultivăm peste 1 mil. ha și să obținem sub 1 milion tone de sămânță?

Suprafața care ar rămâne disponibilă se poate cultiva cu alte plante, inclusiv plante destinate obținerii de biocombustibil.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Rolul rotaţiei culturilor în combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor

Se apreciază că pagubele aduse de boli, dăunători şi buruieni prin diminuarea producţiei şi deprecierea calităţii recoltelor la principalele culturi se prezintă astfel:

Diminuarea producţiei ca urmare a:

                                        bolilor  dăunătorilor  buruienilor

la grâu (%)                           9,1      5,0      9,8

la porumb (%)                     9,4      12,4    13,0

la oleaginoase (%)            10,2    11,2    10,8

la sfecla-de-zahăr (%)       16,5    16,5    12,2

Observaţii şi studii îndelungate au dus la concluzia că fiecare cultură determină o înmulţire a propriilor paraziţi, crescând deci riscul dacă se practică cultura repetată înainte ca echilibrul biologic să se fi restabilit.

La grâu, de exemplu, scade producţia în monocultură din cauza bolilor şi dăunătorilor care fac să se acumuleze în sol o floră bacteriană rizosferică ce, prin produsele ei vitale, dăunează creşterii şi funcţionării în bune condiţii a rădăcinilor grâului.

De asemenea, rotaţia porumb-grâu este necorespunzătoare, având mai mult de zece boli comune.

Au boli şi dăunători comuni culturi ca:

– fasolea, soia, rapiţa, floarea-soarelui – putregaiul alb;

– inul, cartoful, soia, fasolea, lucerna – putregaiul cenuşiu;

– tutunul şi cânepa – lupoaia;

– porumbul şi sfecla de zahăr – Tanymecus;

– sfecla-de-zahăr, ovăzul şi cruciferele – nematozi;

– lucerna, trifoiul şi alte plante perene – viermi sârmă.

Pentru aceasta, la întocmirea structurii şi rotaţiei culturilor şi a asolamentelor este necesar să se ţină seama de toate aceste aspecte.

În ceea ce priveşte combaterea bolilor trebuie să se urmărească alcătuirea rotaţiilor cu culturi care nu sunt atacate de aceleaşi boli.

În tabelul 2 (vezi tabel în revistă) se observă că la grâu, faţă de monocultură, în asolamentul de 3-5 ani atacul este de 2-3 ori mai mic.

La floarea-soarelui (tabelul 3) (vezi tabel în revistă) atacul de Sclerotinia (putregaiul alb) faţă de monocultură creşte în rotaţia cu soia, dar scade în asolamentul de 4 ani. Este importantă şi ponderea fiecărei culturi în asolament.

În tabelul 4 (vezi tabel în revistă) se constată că atacul de mană la floarea-soarelui este de 4,9% când are pondere de 18% şi ajunge la 37,5% în monocultură.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la sfecla-de-zahăr – atacul de Cercosporioză creşte de la 7-13% în asolamentul de 5 ani şi la 60-85% în monocultură (tabelul 5) (vezi tabel în revistă).

Atacul de dăunători urmează aceeaşi linie, manifestându-se mai virulent în rotaţii scurte şi în monocultură decât în asolamente corect întocmite.

În tabelul 6 se constată că atacul gândacului ghebos (zabrus) la grâu este puţin evident în primul an de cultură şi creşte pe măsură ce cultura grâului se repetă, ajungând ca în al cincilea an să fie în totalitate compromisă cultura.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la atacul de Tanymecus la sfecla-de-zahăr (tabelul 7) (vezi tabel în revistă), de la 0,6 dăunători/m2 în rotaţii de 4 ani la 39-42 dăunători m2, când sfecla urmează după porumb, care este atacat tot de Tanymecus.

Prezenţa buruienilor în culturi este cu atât mai mare cu cât se respectă mai puţin recomandările privind o corectă rotaţie a culturilor.

În tabelul 8 (vezi tabel în revistă) se constată că în rotaţia simplă, de 2 ani, s-au găsit 138,8 kg/ha substanţă uscată de buruieni, pe când în rotaţii de 4 ani 23,3 kg/ha s.u.

La Institutul Fundulea, în monocultura de grâu s-au găsit 815 buruieni/m2, pe când în asolamentul de 4 ani numai 32 buruieni/m2.

La Staţiunea Şimnic – Craiova rezerva de buruieni a fost de 100% în monocultură, de 81% în rotaţia de 2 ani şi de 13% în asolamentul de 4 ani.

Aspecte mai în detaliu se pot urmări în tabelele anexate care prezintă situaţia la diferite culturi, în diferite rotaţii şi în diferite zone.

Concluzia ce se desprinde, însă, este că în cadrul luptei integrate împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor un loc important îl ocupă alcătuirea de asolamente raţionale cu rotaţii de culturi corespunzătoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS