Nu mai este o noutate pentru nimeni că seceta devine un dușman al agriculturii din ce în ce mai prezent de la an la an și va trebui să luptăm cu toate mijloacele împotriva ei.

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face?

Mai întâi trebuie să conservăm apa în sol prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.

Trebuie, pe de o parte, spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpan-ul) ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață pentru a se întrerupe legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări, sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Totuși, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să se evite „răscolirea“ solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătură nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultură de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație. Apoi, în primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapă cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovanii, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul; la o adâncime cât mai apropiată de cea de semănat distruge buruienile precoce și, eventual, încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierdera apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănatului, pentru ca apa să rămână în sol cu scopul de a ajuta la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănat, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului“, nivelare și tasare după semănat. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănat sau pentru a ajuta culturile „descălțate“ să crească și să se înrădăcineze suficient de bine primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și de orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în alte mijloace de transport.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca, imediat, după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, similar cu cel din fotografie (Terria de la Poettinger), care poate prelucra solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura pentru că, din cauza temperaturilor mari din vară, solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefică pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un start protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Dr. ing. Florin NEACȘU

Rezerva de apă acumulată în sol în sezonul rece este hotărâtoare pentru nivelul producției agricole atât la culturile de toamnă, cât mai ales la cele de primăvară.

S-a demonstrat experimental că 1 mm de apă acumulată în sol în sezonul toamnă-iarnă este echivalent cu 2-3 mm apă căzuți în perioada de vegetație. Cantitatea de apă acumulată în sol în această perioadă depinde atât de nivelul precipitațiilor căzute, cât și de capacitatea solului de a înmagazina un volum cât mai mare din aceste precipitații. Dacă asupra nivelului de precipitații căzute agricultorul nu poate acționa, el poate interveni prin măsuri de reținere a zăpezii și mai ales prin capacitatea solului de a înmagazina cât mai multă apă. Prin urmare, solul trebuie să se prezinte ca un burete care înmagazinează cantități cât mai mari de apă. El nu trebuie să conțină straturi compactate greu permeabile sau chiar impermeabile.

Măsurile care trebuie luate în acest scop se referă la:

1. Suprafețele care au fost lucrate pe uscăciune, cu utilaje agresive, prin treceri repetate care au produs prăfuirea solului, în urma precipitațiilor formează o crustă la suprafața solului din praful depus care astupă porii solului și apa căzută băltește sau se scurge. Asemenea suprafețe în țara noastră ocupă cca 2,3 mil. hectare. Ele trebuie lucrate cu combinatorul care afânează stratul superficial al solului, distrugând crusta. La fel se procedează și pe solurile cu o stare culturală bună și cu puține resturi vegetale (miriștea de soia) deoarece aceste soluri au capacitatea de autoafânare prin fenomenele de îngheț-dezgheț și uscare-umezire.

2. Terenurile care au fost lucrate an de an la aceeași adâncime și au format hardpan (talpa plugului), un strat gros permeabil situat la 20-35 cm adâncime, se vor ara la 18-20 cm cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul, sub fundul brazdei încă 10 cm distrugând hardpanul. Asemenea condiții se întâlnesc pe 6,5 mil. hectare.

3. Când stratul compactat, greu permeabil, se găsește la 30-35 cm, aceste suprafețe se vor lucra cu cizelul, care afânează solul pe această adâncime fără întoarcerea brazdei.

4. Sunt situații când stratul greu permeabil se găsește la adâncimi mai mari, 50-60 cm. Acestea se vor lucra cu scarificatorul, care afânează solul la aceste adâncimi.

Prin măsurile menționate se realizează posibilitatea ca apa din precipitații să se poată infiltra și depozita în sol pe stratul de 100-150 cm. Solul nu trebuie să fie nici prea afânat deoarece apa se infiltrează la adâncimi mai mari decât nivelul sistemului radicular al plantelor și antrenează, prin spălare, o bună parte din elementele nutritive ușor solubile. Condițiile favorabile înmagazinării apei în sol se referă la: porozitatea totală a solului să fie de 44-53%; porozitatea de aerație (necapilară) să fie 15-30%; densitatea aparentă a solului să fie 1,1-1,4 g/cm3; permeabilitatea solului să asigure o ușoară infiltrare a apei. Gradul de aprovizionare a solului cu apă se poate urmări în tabelul 1. (vezi revistă)

În condiții normale, starea de aprovizionare cu apă este de: 7,8%, când conține doar apă higroscopică; 11,45%, când conținutul în apă este la nivelul coeficientului de ofilire; 21%, când conținutul în apă este la valoarea echivalentă a umidității; 38%, când conținutul în apă este la nivelul capacității capilare; 43%  când solul este saturat cu apă la capacitatea totală. Forțele care acționează asupra apei din sol sunt: forța gravitațională, care favorizează pătrunderea apei în adâncime; forța de absorbție, care constă în reținerea apei de către particulele de sol; forțele capilare, care asigură deplasarea apei în toate direcțiile; forța de sugere a rădăcinilor; forțele osmotice întâlnite, în special pe solurile sărăturoase. Cunoașterea acestor elemente din dinamica apei în sol asigură posibilitatea ca agricultorii, cu sprijinul specialiștilor, să aleagă cele mai bune metode de lucrare a solului pentru a realiza condiții optime pentru acumularea și conservarea apei în sol în sezonul rece.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu