reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Plantarea tutunului

În numărul trecut al revistei am scris despre producerea răsadului de tutun, iar acum revenim cu informații agrotehnice legate de plantarea lui. Materialul de față este realizat cu sprijinul Băncii de Gene Vegetale de la Suceava și a doamnei Daniela Murariu, specialistul care a întocmit tehnologia de cultură.

Cum se alege răsadul

Răsadul de tutun se scoate din răsadniţă numai în ziua plantării şi atunci cu puţin timp înainte de plantare, prin smulgere fir cu fir, alegându-se plantele uniforme şi dezvoltate. În seara precedentă, răsadul se udă până la umezirea stratului nutritiv pe adâncimea de 8-10 cm şi se acoperă cu o pânză de iută, tifon sau cu rogojină. Nu este indicată udarea cu puţin timp înainte de scoatere din răsadniţe, din cauză că rădăcinile se spală parţial şi la smulgere rămân acoperite cu prea puţin pământ. După smulgere, răsadul se triază, eliminând firele pipernicite, iar plantelor oprite pentru plantare li se elimină foile de la bază, care sunt îngălbenite şi li se îndepărtează vârful rădăcinii principale. Răsadul smuls, fără să se scuture de pământ, se aşază într-un singur strat, în cutii acoperite cu o pânză udă şi se transportă în câmp pentru plantare. Plantatul se face numai în orele de dimineaţă şi de după-amiază, când temperatura este mai scăzută şi umiditatea aerului mai mare. Dacă timpul este mai răcoros, plantatul se poate face în tot cursul zilei.

Perioada optimă de plantare

Aceasta se stabileşte în funcţie de condiţiile climatice de cultură, iar data de plantare se alege în funcţie de prezenţa brumelor târzii de primăvară. Timpul optim de plantare în condiţiile ţării noastre se încadrează între 20 aprilie şi 10-15 mai. Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de soi, variind între 35-60 cm între rânduri şi de la 12-40 cm/rând. Tehnica plantării răsadului se aseamănă cu tehnica plantării oricărui răsad. Se face o gaură cu plantatorul, se umple cu apă, se aşază răsadul, se acoperă cu pământ. Pentru păstrarea apei, pe lângă răsad se adună pământ uscat. La 3-4 zile de la plantare se face o atentă verificare a lanului pentru determinarea golurilor (a răsadurilor neprinse) şi se iau imediat măsuri pentru completarea lor. Lucrările de îngrijire în câmp presupun combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, politul, cârnitul, copilitul.

Combaterea buruienilor se face prin praşile sau prin erbicidare. Prima praşilă se face după 7-8 zile de la plantare. Urmează apoi încă 2-3 praşile, la intervale de 1015 zile. Când plantele sunt mari şi acoperă solul se mai fac încă două praşile.

Erbicidarea se face înainte de plantare. Pe terenurile infestate cu pir se face o erbicidare totală cu Fusilade 4,5 l/ha. Se are în vedere că este important să nu existe buruieni în cultura de tutun. De aceea este bine să se combine erbicidarea totală cu praşile mecanice şi manuale.

Politul sau înlăturarea foilor de la bază se execută când pe plante s-au format foile din mijloc şi cele din vârf. Foile de la bază se dezvoltă în condiţii necorespunzătoare, sunt lovite în timpul lucrărilor de întreţinere sau stropite de pământ din cauza picăturilor de ploaie. Aceste frunze nu prezintă nicio importanţă din punct de vedere industrial, în schimb constituie mediu de infecţie şi consumă din substanţele necesare celorlalte frunze de pe plantă.

Cârnitul este o lucrare care constă în înlăturarea florilor ce apar în vârful plantelor împreună cu un număr de frunze mai mare sau mai mic, în scopul creşterii producţiei de foi şi calităţii acestora. Florile se înlătură la îmbobocire cu un număr mai mare sau mai mic de frunze, în funcţie de fertilitatea solului. Dacă solul este mai fertil se înlătură mai puţine frunze, dacă solul este mai sărac se înlătură mai multe frunze de la vârf.

Copilitul plantelor de tutun este o lucrare importantă şi se execută după cârnit, când lăstarii au 6-10 cm lungime. Copilii sunt lăstarii adiacenţi care apar lângă tulpina principală.

Recepatul – în cazul în care o cultură de tutun este distrusă de grindină (tulpinile şi frunzele au fost distruse) are loc retezarea tulpinilor la 10-12 cm deasupra solului. Din porţiunea de tulpină rămasă pornesc lăstari din care se reţin unul-doi pe fiecare plantă. Aceştia, prin fertilizare şi irigare, pot asigura o recoltă bună de tutun. În cazul în care daunele provocate de grindină sunt parţiale nu se execută receparea, ci frunzele neindustrializabile se elimină de pe plantă, creând astfel condiţii pentru o bună dezvoltare a celor rămase.

Irigarea – tutunul este una dintre plantele avizate la irigare întrucât această cultură ocupă suprafeţe însemnate în zona irigabilă a ţării. Irigarea tutunului atrage după sine creşterea însemnată a producţiei de foi, fără diminuarea evidentă a calităţii. La o cantitate mai mare de apă se reduce procentul de nicotină și se îmbunătățesc culoarea şi consistenţa. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în ultima decadă a lunii iunie – prima decadă a lunii august, când zilnic se consumă 5,2-6,1mm l/ha. Cel mai mare consum se înregistrează cu 10-15 zile înainte de apariţia inflorescenţei şi tot cu atâtea zile, după apariţia acesteia. Prima udare se administrează înainte de plantare (150-250 m3/ha) pentru a crea răsadului condiţii bune de plantare. A doua udare se administrează după ce plantele s-au prins, s-au înrădăcinat şi au pornit în creştere. Până la înflorire tutunul se mai irigă de 2-3 ori.

  • Cel mai păgubitor dăunător este tripsul tutunului. Acesta are trei generaţii: de primăvară, care începe în aprilie şi durează până în iunie; a doua generaţie, de vară, lunile iulie – august; a treia, de toamnă, care durează din luna august până în luna aprilie a anului următor. Combaterea tripsului se face cu Carbetox 37 (0,2%, folosind 20-30 l la 100 m2 de răsadniţă), cu o zi înainte de plantare, al doilea tratament, la 10-15 zile de la plantare, al treilea, după încă 10 zile, urmat de un ultim tratament la un interval de 10-15 zile. În câmp se foloseşte concentraţia de 0,3-0,4%. Mana tutunului se tratează cu Zineb 0,3%, prin tratamente săptămânale cât timp sunt condiţii favorabile bolii.

Laura ZMARANDA

Producerea răsadului de tutun

Banca de Gene Vegetale de la Suceava este un fel de bastion al ultimelor soiuri de legume autohtone. Patrimoniul vegetal al acestei instituții este impresionant, iar colecția cu cele mai multe resurse este cea de semințe. Aceasta are aproximativ 17.469 de probe din 431 de specii vegetale. Pe lângă rolul primordial de menținere și conservare a acestui patrimoniu, instituția s-a implicat în promovarea și diseminarea materialului biologic către fermierii din toată țara, dar și în acordarea de consultanță. Articolul de față a fost realizat cu sprijinul instituției și are ca temă producerea răsadului de tutun.

Sfaturi pentru germinarea semințelor de tutun

Sămânța de tutun pentru semănat trebuie să fie certificată şi să aibă o puritate fizică de minimum 96% și capacitate de germinaţie minimă de 70%. Pentru grăbirea răsăririi, seminţele de tutun care se seamănă în răsadniţe după 20-25 martie se supun în prealabil procesului de încolţire. Un săculeţ de seminţe (maximum 1 kg) se introduce într-un vas cu apă călduţă (30°C), unde se ţine 10-12 ore. În acest timp, seminţele absorb cantitatea de apă necesară încolţirii. Apoi, seminţele se ţin în continuare în săculeţ 3-5 zile într-o încăpere cu temperatura de 20-25°C. Din când în când, săculeţul se stropeşte cu apă călduţă şi se întoarce de pe o parte pe alta. În aceste condiţii sămânţa încolţeşte. Datorită sensibilităţii mari a plantelor faţă de temperaturile scăzute şi a seminţelor de dimensiuni foarte mici, tutunul nu se seamănă direct în câmp, ci în răsadniţe. Se produce mai întâi răsadul de tutun, care se plantează apoi în câmp, după ce a trecut pericolul brumelor târzii. În momentul semănatului lungimea colţului nu trebuie să depăşească lungimea seminţei. Din practica cultivării tutunului s-a tras concluzia că, în condiţiile de climă din ţara noastră, cele mai indicate pentru producerea răsadului de tutun sunt răsadniţele calde. În acestea, care au ca sursă de căldură biocombustibilul (gunoiul de grajd proaspăt), răsadul corespunzător pentru plantare se obţine în 39-44 zile. Gunoiul cel mai indicat este cel de cabaline, cu condiţia să fie destul de păios şi bogat în dejecţii. Se face o platformă de gunoi cu o înălţime de 40-60 cm, se lasă 5-6 zile să se taseze, apoi se pune un strat de pământ gros de 15-20 cm,  format dintr-o parte pământ de ţelină, două părţi mraniţă şi o parte nisip. 

Lucrări de îngrijire în răsadniţe

Sămânţa este foarte mică şi de aceea trebuie semănată la suprafaţa solului. După ce a fost semănată se acoperă cu un strat de mraniţă mărunţită, în grosime de 4-5 mm. Apoi solul se tasează cu o scândură şi se stropeşte uşor cu apă călduţă. Sămânţa răsare în 7-9 zile. Cele mai importante lucrări sunt aerisirea, udatul, plivitul, terotajul, îngrăşarea, combaterea bolilor şi pregătirea răsadului pentru plantat.

Ø Aerisirea – dacă s-a semănat într-o răsadniţă caldă acoperită cu sticlă, zilnic trebuie să se deschidă geamurile pentru că gunoiul de grajd emană bioxid de carbon şi amoniac. Este important ca temperatura din răsadniţă să nu coboare sub 20 grade Celsius.

Ø Udatul se face ori de câte ori este nevoie. Se foloseşte apă călduţă depozitată în butoaie. La început se udă de 2-3 ori pe zi cu puţină apă, până când plăntuțele sunt în faza de cruciuliţă. Înainte de plantare numărul de udări se reduce.

Ø Plivitul se efectuează cu atenţie pentru a nu se smulge plăntuţele. Această lucrare se face numai când pământul este umed. Este mai indicat să se erbicideze cu Dymid. Acest erbicid se aplică după semănat 10 g pentru 20 m² dizolvaţi în 6-8 litri de apă. Acest erbicid se poate aplica de două ori, jumătate din cantitate înainte de semănat şi jumătate după semănat. Terotajul (adăugarea mraniţei) se face începând cu faza de cruciuliţă, în fiecare săptămână, până când frunzele plantelor se îndesesc şi nu mai este cu putinţă pătrunderea mraniţei la baza tulpiniţelor. După aplicarea mraniţei plăntuţele se udă pentru a se curăţa de pământ şi pentru tasarea mraniţei. Pentru a nu se produce îmburuienarea răsadului, mraniţa pentru terotaj trebuie dezinfectată. 

Aplicarea îngrăşămintelor

Datorită udărilor repetate şi a densităţii mari a plantelor, pământul din răsadniţă sărăceşte în substanţe nutritive. Cu foarte bune rezultate se folosesc la îngrăşarea răsadului îngrăşămintele minerale dizolvate în apă, circa 200 l soluţie/100 m2 (300 g azotat de amoniu, 1.000 g superfosfat şi 600 g sulfat de potasiu). Se fac trei fertilizări, prima în faza de urechiuşe, a doua după 6-8 zile de la prima, iar a treia cu o săptă­mână înainte de plantare. Bolile în răsadniţe sunt numeroase (rhizoctonioza, putrezirea neagră a rădăcinilor, căderea răsadurilor, mana tutunului), de aceea combaterea lor este una dintre cele mai importante lucrări de îngrijire ale răsadului de tutun. Se folosesc fungicide sistemice sau semisistemice (Benlate, Fundazol, Captan etc.), numărul de tratamente stabilindu-se în funcţie de intensitatea atacului. Pentru mană se iau măsuri preventive, prin stropiri din momentul răsăririi până la plantat (câte 1-2 tratamente/săptămână). Călirea răsadului este obligatorie, realizându-se astfel o adaptare a plantelor pentru condiţiile naturale din câmp (aeraţie, luminozitate, temperatură). Pentru aceasta, cu 7-8 zile înainte de plantare, răsadniţele se ţin descoperite ziua şi noaptea, iar udatul se face mai rar şi cu apă mai puţină. În ultimele 3-4 zile, înainte de plantare, udatul se suspendă pentru a determina planta la o mai bună înrădăcinare. Cu o oră înainte de plantare răsadul se stropeşte cu Zineb, în concentraţie de 0,3%, pentru prevenirea atacului de mană. Pentru plantatul manual în câmp răsadul de tutun trebuie să aibă lungimea de 7-8 cm şi un număr de 5-6 frunze.

  • Fertilizarea solului cere o deosebită atenţie întrucât elementele nutritive utilizate trebuie să influenţeze în egală măsură atât producţia de frunze, cât şi calitatea acestora. Consumul de elemente nutritive pentru 100 kg frunze este de: 2,4 kg N, 0,7 kg P2O5 şi 5,0 kg K2O.
  • O deosebită importanţă o are arătura de vară care trebuie realizată la adâncimea de 22-25 cm, în cazul în care urmează după grâul de toamnă. Această arătură se menţine toată vara afânată şi curată de buruieni și nu se mai efectuează arătura de toamnă. Primăvara, solul se lucrează până la plantare cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili echipată cu lama nivelatoare, pentru ca solul să fie cât mai afânat şi nivelat. Ultima lucrare a solului se face înainte de plantare, cu cultivatorul combinat pentru pregătirea patului germinativ.

Tutunul este una dintre plantele care suportă să fie cultivate mai mulţi ani de-a rândul pe aceeaşi suprafaţă de teren – 15-20 de ani şi chiar mai mult. Se poate semăna foarte bine după grâul de toamnă şi orzul de toamnă.

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS