De ce am pus semnul egalității între solul cu râme și febrilitatea solului? Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare.

Or aceștia sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic. Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol. Râmele trec prin corpul lor 40-50 t/ha/an (până la 300-400 t/ha/an) sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.

Primăvara râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Credem că sunt suficiente argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil. Pe glob există 1.800 specii de râme, iar în Europa 400 specii. În România se întâlnesc 7 genuri cu 47 specii de râme.

Corpul râmelor este format din: gură, faringe, esofag, gușă, stomac, intestine, inimă, ganglioni și aparat de reproducere feminin și masculin. În intestinele râmelor, în excrețiunile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiu are loc o activitate microbiologică intensă. În asemenea condiții cantitatea fixatorilor de azot este de 100 ori mai mare. Râmele transformă orice materie organică în cel mai bogat fertilizant.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar vara și iarna se retrag în adâncime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ în intestinele lor prin mișcări peristaltice și sunt eliminate sub formă de agregate glomerulare. Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase și substanțele humice se combină, formând complexul coloidal argilo-humic cu rol important în structurarea solului. Astfel că un sol bun înseamnă porozitate și permeabilitate optime, regim aerohidric, termic și de nutriție foarte favorabil pentru plante, dar mai înseamnă și activitate microbiologică intensă și eroziune redusă.

Neoformațiile biogene din sol rezultate în urma aglomerării materiei organice cu pământ de către râme se numesc coprolite, iar canalele realizate de râme și alte viețuitoare din sol se numesc certocine.

În intestinele și în căptușeala mucilaginoasă a galeriilor are loc o intensă descompunere a resturilor vegetale de către microorganisme cu formarea de nutrienți. Materialele mai greu digerabile precum celuloza, lignina sunt degradate de către râme și transformate în humus. Se apreciază că într-o zi râmele transformă în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor. În ultimul timp s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor preparate fertilizante.

La Buzău se prepară Biohumussol, un îngrășământ natural produs cu ajutorul râmelor, cu conținut de macro și microelemente care contribuie la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice. Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foetida cu care se produce extractul lichid de humus.

În zona Banatului se produce vermicompost cu râme din Olanda.

Iată deci o paletă largă de activități desfășurate de râme în folosul agriculturii. Agricultorii au o singură obligație, și anume să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Prezenţa râmelor într-un teren arabil ne indică faptul că acel teren are o fertilitate bună, favorabilă culturilor agricole.

Râma este considerată un plug biologic care sapă galerii până la 1 m adâncime.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul și intestinele, care constituie traseul digestiv și care interesează în activitatea lor din sol. Ele se hrănesc cu materia organică pe care o preiau cu tot cu sol și se apreciază că prelucrează anual cantități importante de pământ pe care îl îmbogățesc în acizi aminici și lianți biologici favorabili structurării solului.

Râmele au mare rol în amestecarea materiei organice din sol, în formarea de complexe argilo-humice, în aerația și drenarea solului.

Prin urmare, râme multe înseamnă că există cantități importante de materie organică, deci mult humus care asigură o bună structurare a solului și un regim aerohidric și de nutriție favorabil creșterii și dezvoltării plantelor, precum și un potențial pentru recolte bogate și de bună calitate.

În sol se găsesc mai multe feluri de râme, dar cea mai răspândită este Lumbricus terrestris. În Europa s-au înregistrat 400 specii de râme.

Se estimează că se găsesc chiar 40-60 râme/m2, iar dacă solul are suficientă materie organică, temperatura și umiditatea sunt potrivite, se poate ajunge la 400 exemplare/m2.

Râmele pot descompune și materialele greu degradabile ca celuloza, lignina și amidonul, iar într-o zi pot fi degradate cantități egale cu jumătate din greutatea corpului lor și transformate în humus.

Se apreciază că în câteva decenii întregul strat arabil trece prin intestinul râmelor.

Marele naturalist Ch. Darwin (1809-1882) a studiat amănunțit activitatea râmelor și el afirma: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor.“

Râmele activează în stratul superficial al solului primăvara și toamna, iar în timpul verii și iarna se retrag în profunzime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute și pot muri la temperaturi negative de 1-2°C.

În solul cu râme cantitatea de fixatori de azot este de 100 ori mai mare. Deci, solul cu multe râme este bogat în humus, este bine structurat, conține mai mult azot, este poros şi fertil.

Într-un profil al solului se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din acțiunea organismelor din sol și sunt reprezentate prin:

– coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor;

– cervotocine – canale realizate de râme sau alte animale mici.

În ultimul timp râmele sunt folosite pentru obținerea:

– Extractului lichid de humus de râmă;

– BioHumusSolului.

La acestea se folosește o anumită specie de râme, Eisenia foetida.

Rezultă că, dacă dorim să avem sol cu fertilitate ridicată și cu cheltuieli minime trebuie să dăm de lucru râmelor prin asigurarea a cât mai multă materie organică și prin realizarea unei porozități și umidități favorabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU