Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Cum să realizăm producții mari în livezile pe rod

A început depunerea de dosare pentru accesarea de fonduri europene și pentru pomicultură. Suntem în faza când trebuie să ne hotărâm în ce tip de livadă investim, dacă avem experienţa necesară și fondurile pentru realizarea investiţiei și cele necesare până la intrarea pe rod. Să vedem tipurile de livadă recomandate de Institutul pentru Pomicultură de la Mărăcineni, pentru cele mai importante specii.

(vezi tabel în revista tipărită)

Din experiența pe care o am lucrând la înființarea și exploatarea plantației pomicole de la Însurăței, ținând seama de factorii locali climatici, edafici și bio, împletind experiența locală cu cea a consultanților din Italia și Olanda, pot afirma că, indiferent de tipul de plantație = semiintensivă, intensivă sau superintensivă, producții mari și constante la nivel de potențial biologic al soiurilor plantate se obțin dacă vom aplica în modul cel mai serios o tehnologie intensivă de producție care trebuie să țină cont de dotările și sistemele tehnologice aplicate de pomicultorii din vestul Europei. Aceştia știu să aleagă portaltoiul, soiurile valoroase pe care le schimbă o dată la 20 de ani după cerințele pieței; aplică cele mai eficiente și economice tratamente fitoeficiente împotriva bolilor și dăunătorilor, dar care să protejeze flora entomofilă; aplică un complex de îngrășăminte în funcție de fenofaze; realizează plantații numai dacă au suficientă apă; pentru economia de apă amenajează sisteme de irigat folosind metoda fertigației prin picurare; se ocupă să livreze fructele numai condiționate și prerăcite.

Ce tip de livadă primeşte fonduri europene

Tinerii fermieri trebuie să înființeze o livadă semiintensivă, iar cei cu experiență, care dețin livezi îmbătrânite și vor să le refacă, trebuie să investească în superintensive, spun specialiştii.

Indiferent de tipul de fermă, tehnologia de producție trebuie să fie intensivă și se rezumă la următoarele aspecte:

- dotarea fermei cu utilaje care să permită realizarea în timp scurt a lucrărilor la sol (frezat, tocat iarba, erbicidat), a tratamentelor fitospeciale care pot fi executate în 2, maximum 3 zile; să dispunem de platforme autopropulsate pentru tăieri, recoltări și transport, deci un flux tehnologic continuu – recoltare-depozitare-livrare.

- în plantație să asigurăm apa pentru tratamente și fertirigare, un sistem de fertirigație pentru a putea aplica economic apa și îngrășămintele în sistem tip HAIFA (cu lingurița), adică fertirigarea zilnică din aprilie până în toamnă folosind reţetele recomandate de cercetarea aplicativă în funcție de producția pe care dorim să o obținem. Să construim în fermă la nivelul posibilităților locale: foraje, lacuri de acumulare, captarea apei din ploi și să avem obligatoriu un bazin de retenție pentru stocarea apei pe minimum 3 zile.

- dacă livada este într-o zonă unde pericolul este o dată la 2 ani, să punem plasă antigrindină pentru a aplica tehnologiile fără grija eșecului, numai așa avem liniștea că facem cheltuieli și acestea vor fi acoperite de venituri, indiferent de condițiile atmosferice.

- existența unui depozit corespunzător pentru păstrarea fructelor de la recoltare până la livrare reprezintă garanția că putem recolta și păstra producția o perioadă de timp care să ne permită găsirea beneficiarilor care să ofere prețul necesar acoperirii cheltuielilor de producție.

- alegerea și aplicarea tehnologiei intensive, din primăvară până în toamnă, diferențiat pe specii și soiuri, asigurând un suport material, să întocmim un buget de venituri și cheltuieli în care să prevedem fonduri, termene și responsabilități, alegerea partenerilor de afaceri pentru valorificarea producției. Din propria experiență, într-un an normal, cheltuielile totale de producție pe hectar, diferențiat pe specii și destinații, sunt cuprinse între 4.000-15.000 euro. Planificând corect, vom realiza toate verigile tehnologice care se împletesc ca un lanț cu multe zale. Este de ajuns să se rupă o za și ratăm sigur obținerea nivelului de producție și valoarea de încasat pe care ne-am propus-o. În pomicultură, spre deosebire de alte culturi, contează ziua și ora; orice întârziere face ca tehnologia să nu mai funcționeze şi ratăm posibilitatea de a obține și a rentabiliza activitatea din fermă. Cine se vaită că vinde în pierdere, că nu are producție să analizeze ce trebuia să facă lună de lună pentru a constata ce nu a făcut, unde a greșit pentru a ști ce să facă pe viitor. Prin prezența zilnică în livadă fermierul poate constata ce, când, cum și cu ce trebuie să intervină în faza de vegetație. Să urmărim lucrările pe fenofaze de vegetație, lucrări pe care trebuie să le aplicăm, de exemplu, în primăvară, de la umflarea mugurilor și până la scuturarea petalelor la flori, la recoltare și livrare, să facem lucrări în verde în lunile de vară, să pregătim producția anului viitor.

Lună de lună voi prezenta lucrările ce trebuie făcute pentru ca, în final, să obținem producția dorită.

Petre EREMIA

Factorii care determină nivelul producției de lapte la oaie

Laptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului, și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția totală de lapte este formată din laptele muls și laptele marfă. Pe lângă faptul că este de 1,5-2 ori mai nutritiv decât cel de vacă și mai bogat în vitamine și fier, poate fi consumat crud, fără pericolul de a transmite tuberculoza, doar în cel mult 3‰ din cazuri.

Producția cantitativă și calitativă de lapte este determinată de mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei.

O grupă de factori ce pot determina producția de lapte o reprezintă cei genetici, primul factor fiind individul. În cadrul aceleiași rase și turme există indivizi izolați care pot prezenta o variabilitate mai mare decât mediile între rase. Din practică se cunoaște faptul că, în aceleași condiții de mediu, în cadrul aceleiași rase și turme sunt indivizi care nu au lapte nici pentru creșterea mielului, alături de indivizi ce produc în total 200-300 l de lapte, și chiar mai mult, într-o perioadă de lactație. Prin asigurarea unei întrețineri și alimentații corespunzătoare, dublate de selecție, producția de lapte a fiecărei rase poate fi mult îmbunătățită.

Dintre factorii de mediu externi, cel care influențează cel mai mult producția de lapte este regimul de hrănire. Pentru producerea fiecărui litru de lapte trebuie asigurate 0,7 UN și 85 g P.B.D., peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale. Pentru a mări secreția de lapte, hrănirea stimulativă trebuie să înceapă încă din a doua jumătate a perioadei de gestație. Clima exercită, de asemenea, o puternică influență asupra producției de lapte, temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C.

Oaia este foarte sensibilă la perturbarea factorilor de mediu și a celor alimentari. Suprimarea unui furaj în perioada de stabulație poate duce la diminuarea cu 10-15% a producției de lapte, o ploaie de vară poate provoca o diminuare cu 5-30%, iar tunsul cu 10%. După tuns, ca urmare a stării generale mai bune, prin eliberarea de cojocul călduros de lână, producția de lapte se majorează cu 10-15%.

Diminuarea producției de lapte este provocată și de lipsa așternutului în timp de iarnă, neadăpostirea turmei pe timpul arșiței sau de drumurile lungi până la sursa de adăpare. La pășune sursa de apă nu trebuie neglijată, dar și asigurarea bulgărilor de sare pentru lins întrucât, în lipsa apei și a sării, oile devin neliniștite, stresul reducând producția de lapte. De remarcat faptul că nu este de dorit o singură sursă de apă într-un loc constant deoarece oile vor face poteci pe pășune, mergând pe același drum la adăpat.

Oile lactante hrănite cu ierburi suculente, fără apă, slăbesc, iar cele hrănite cu ierburi ce au sub 40% apă (secetă severă) inițial reduc consumul și, în final, mor.

Printre factorii de mediu interni, vârsta oilor și, legat de aceasta, numărul de lactații influențează, de asemenea, producția de lapte. Se constată că, până la a treia lactație, la vârsta de 4 ani, producțiile realizate se situează sub media pe viața productivă, între 4-7,5 ani peste media de viață, după care scad din nou.

Prolificitatea este un alt factor ce influențează producția de lapte a oilor. Aceasta este cu 30% mai mare la oile care au fătat gemeni, față de aceea a oilor care au fătat un singur miel. La oile care au fătat 3 miei producția de lapte este cu 65% mai mare decât la acelea care au fătat un singur miel. Se poate spune că oile cu un singur miel produc sub potențial. Din păcate însă, oile cu mai mult de doi miei pot face mastite (afecțiuni ale ugerului) după 4-6 săptămâni de supt.

Durata lactației, în condițiile obișnuite de la noi, este de 6-7 luni, începând din martie și încheindu-se în septembrie. Este greșită concepția că oile trebuie înțărcate cu 3-4 săptămâni înainte de montă, deoarece astfel nu ar intra în călduri. Secreția de lapte nu lipsește de energie alte funcții ale organismului doar în prima parte a lactației.

O cale de a obține mai mult lapte (8-10%) este deplasarea sezonului de fătare din martie spre februarie pentru a lungi perioada de lactație și pentru a avea o vegetație bună când, după înțărcarea mieilor, începe mulsul. Fătările exagerat de timpurii, în lipsa unor condiții bune în timpul stabulației de iarnă, pot compromite total producția de lapte, printr-o înțărcare foarte timpurie.

Îmbunătățirea, mai ales cantitativă, a producției de lapte, cu referire specială la rasele de la noi, trebuie să aibă în vedere desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone și extinderea controlului producției de lapte, pentru identificarea de „mame de berbeci“ și alegerea riguroasă a acestora, în vederea folosirii lor la însămânțări artificiale: efectuarea unor încrucișări de infuzie și industriale, cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Rețeta unei producții de 47 litri de lapte

La îndemnul Grupului de Acţiune Locală Dealurile Târnavelor am mers să cunosc un fermier în satul Boiu, comuna Albești, judeţul Mureș. Din Sighișoara ne-am abătut vreo 10 km pentru a face cunoștinţă cu Sebastian Aldea, un crescător de vaci care a ameliorat Bălţata Românească cu genetică americană de top.

Material genetic american

Am fost poftită să vizitez mai întâi boxele vițeilor abia fătați, apoi tăurașii tineri, pentru ca mai apoi să discutăm despre performanța productivă în prezența senioarelor fermei.

Cu o specializare în electrotehnică și ASE-ul terminat la București, Sebastian Aldea a revenit în 2005 pe plaiurile natale pentru că a văzut aici oportunitatea de a investi în agricultură și zootehnie. În 2005 a preluat un lot de animale de la tatăl său și a început să construiască o fermă bazată pe un management nou și genetică performantă. Așa cum se spune în industria construcțiilor de mașini, s-a folosit un șasiu românesc pe care s-a montat o carcasă americană. „Pe un lot de Bălțată Românească și câțiva metiși de Red Holstein am venit cu o genetică nouă, din Statele Unite, Franța, Germania plus un management cu obiective clare. De atunci am tot mărit numărul de animale din propriul efectiv, ajungând astăzi la 113 animale, dintre care mulgem 50, celelalte fiind în diverse stadii de dezvoltare de la viței până la juninci gestante“, își începe fermierul povestea. Apropiindu-ne de grajdul vacilor în pregătire de fătare, fermierul a simțit nevoia să facă prezentările. „Ea este Lugojana, Moașcăna, Oacheșa, Majoreta și Georgiana. La noi fiecare animal primește un nume la naștere“, explică fermierul. Și alegerea numelui are o poveste în spate. Spre exemplu, numele Majoreta vine de la bunica tatălui. „În catalogul de tauri al unei companii americane, când am văzut taurul cu care am însămânțat vaca am văzut că pe bunica taurului o chema Majoreta. Așa am hotărât ca vițelului pe care l-a fătat să-i punem numele Majoreta. Arăta și foarte bine juninca, așa că i s-a potrivit“, adaugă Sebastian Aldea.

Producții... „de speriat“

Pasiunea, dar și materialul genetic „de revistă“ au dus la producții „de speriat“. „Astăzi avem o producție medie de 22 litri/cap de animal. Însă recordul fermei l-a realizat Zeița, campioana noastră care a dat 47 litri de lapte și aproape că ne-a speriat. Noi vrem să facem o ameliorare genetică, dar vrem să o facem controlat. Vrem ca Bălțata Românească să ajungă la o producție de 35-40 litri de lapte, dar să-și păstreze caracterele de sănătate. Un animal care dă 15.000 – 20.000 de litri de lapte nu poate trăi mai mult de 3-4 lactații, iar eu îmi doresc animale cu 5-6 lactații“, explică proprietarul fermei.

Pentru că am surprins momentul în care cisterna procesatorului era cuplată la tancul de răcire nu am rezistat tentației de a întreba care este producția livrată și dacă prețul este mulțumitor. „De la cele 40-50 de vaci pe care le mulgem obținem cam 850-900 litri de lapte pe zi, din care o mică parte merge și spre consumul vițeilor. În ceea ce privește prețul, acesta este unul de piață. Ar putea fi mai mare, dar sunt diferite lucruri care influențează piața laptelui, cum ar fi dispariția cotelor de lapte. Acestea au creat o pre­siune pe piață ce a generat scăderea prețului. Ceea ce nu mi se pare corect pentru că, în opinia mea, a producătorului, eu produc lapte la aceleași costuri. Nimeni nu a venit să-mi scadă prețul la costuri și atunci de ce ar trebui să scadă la lapte?“, se întreabă cu năduf și pe bună dreptate fermierul.

Deși face parte dintr-o asociație locală a crescătorilor de vaci cu 50 de membri și 350 de animale, ideea investiției într-o unitate de procesare este doar un vis în care nu pot investi din prețul actual al laptelui. „Este destul de greu să faci o asemenea investiție, deocamdată prefer să investesc în fermă, să ajung să produc 2.000 de litri pe zi, pentru că aș putea discuta altfel cu procesatorii. Pentru moment nu avem bani să investim și în producție, și în procesare“, argumentează Aldea.

Rețete de furajare personalizate

În ecuația performanței productive intră obligatoriu, în plus față de calitatea materialului genetic, și furajarea. „Avem o colaborare cu un medic nutriționist și avem rețete pentru fiecare categorie de animal în parte. Încercăm să facem lotizări pe cel puțin două categorii. O rețetă este strict pentru vaca de lapte și o rețetă este pentru viței, tineret și vacile pregătite de fătare“, spune Sebastian Aldea. Pentru ca rațiile să fie perfect echilibrate și asigurate pe tot parcursul anului fermierul lucrează 120 ha, dintre care 60 ha de pășune și tot atâta teren arabil folosit strict pentru obținerea furajelor. „Avem 20 ha de lucernă, foarte importantă pentru vaca cu lapte, 25-30 ha de porumb siloz și 10-12 ha cu grâu, triticale. Mai sunt unele furaje pe care le cumpărăm, cum sunt șroturile proteice, de soia, de rapiță, premixurile, pentru că se fac mai greu și nu avem în zonă o fabrică de procesare a soiei, de exemplu.

Ca și componență, la vaca cu lapte rația pe o zi cuprinde: 15-20 kg siloz, 7-8 kg fân de lucernă, 2-3 kg de fân, 3 kg de porumb, 3 kg de grâu, 2 kg de șroturi proteice și 5 kg borhot de bere. O vacă mănâncă zilnic între 45 și 50 kg de furaje, iar producțiile diferă în funcțiile de curba de lactație, dacă animalul se află în primele 100 de zile de lactație sau după“, ne lămurește Aldea.

Totul merge acum „ca pe roate“ și în ceea ce privește munca câmpului pentru că de curând ferma a fost dotată cu noi utilaje achiziționate din fonduri europene. După câteva încercări de depunere a proiectelor la nivel național soldate cu eșec, Sebastian Aldea a reușit, în final, să ajungă la mult râvnitele fonduri europene prin Grupul de Acțiune Locală Dealurile Târnavelor. Prin Măsura 313 – proiectul său – Modernizarea și retehnologizarea fermei de vaci a obținut banii necesari pentru a cumpăra un tractor cu încărcător frontal, o freză, 2 semănători, una pentru prășitoare și alta pentru păioase, o presă și o greblă despre care spune că „au sosit, am început să lucrăm cu o parte dintre ele și sunt foarte mulțumit de productivitate, de consumuri, de modul de lucru și de rezultatele muncii cu ele“.

Patricia Alexandra POP

Cercetarea şi producţia, la voia întâmplării

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare – Iaşi.

• O unitate de cercetare uitată.

• Suprafaţa de plantaţii viticole scade continuu.

• O reorganizare a cercetării care se lasă aşteptată.

• Sechestrul, o soluţie a finanţării?

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Vitivinicolă – Iaşi s-a făcut de-a lungul anilor remarcată în întreaga Moldovă prin rezultatele obţinute de cercetătorii de aici. Să amintim doar de obţinerea unor noi soiuri de struguri de masă ca Gelu, Paula, Mara - rezistent la boli şi dăunători, Ozana sau a celor pentru vin: Golia - rezistent la ger, Raluca, Unirea ş.a. care s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea viticultorilor. În acelaşi timp, cercetătorii de aici au realizat clone din soiurile care alcătuiesc podgoriile din judeţul Iaşi: Frâncuşa la Cotnari, Busuioacă la Bohotin acordând, atunci când erau solicitaţi, consultanţă în toate problemele de agrotehnică viticolă la standarde de ultimă oră. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Acum, din cele 450 ha de plantaţii pe care staţiunea le avea până în 2005, au mai rămas, ne spune doamna dr. Doina Damian, directorul instituţiei, doar 125 ha, dintre care 47 ha sunt în litigiu.

Problemă acută – lipsa finanţării

„Trăim de la o zi la alta, continuă doamna director, în condiţiile în care suntem înglodaţi în datorii. Din această cauză, din aprilie până în septembrie 2014, cu utilităţile tăiate, practic nu am mai putut să ne continuăm activitatea. De-abia odată cu începerea recoltării am vândut struguri, am plătit o parte din datoriile la furnizori, taxele şi impozitele locale şi le-am reeşalonat pe cele rămase. Am reuşit să plătim în parte şi salariile restante astfel încât acum suntem la nivelul lunii august 2014.“

Consecinţa imediată a acestei situaţii este evidentă în mişcarea personalului. Staţiunea mai are 43 de salariaţi, dintre care doar şapte sunt cercetători.

„Din cauza salariilor şi aşa mici şi plătite, cum se spune, din an în Paşti, o parte din personal, mulţi dintre ei deosebit de capabili, e nevoită să-şi caute de lucru în altă parte şi e păcat.“

Care este consecinţa, până la urmă, a lipsei de finanţare care este evidentă în activitatea de zi cu zi? Aflăm, de pildă, că în 2014 lucrările în plantaţii au fost efectuate la minimum, doar întreţinerea efectivă şi tratamentele. În rest, cele care ţin de lucrările solului sau lucrările în verde: cârnit, copilit, desfrunzit au fost ignorate, obţinând în final o medie de 6.600 kg de struguri la hectar, „o producţie mulţumitoare, subliniază doamna director, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a lucrat“. Lipsa acută a finanţării este evidentă şi la combinatul de vinificaţie, unde se impun retehnologizarea şi modernizarea utilajelor cu care staţiunea a fost dotată din 1970.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare şi condiţionare, care nu sunt dotate cu utilaje moderne. Cei aproape 50 de ani de existenţă influenţează, fireşte, calitatea vinului, ca să nu mai amintim de faptul că în ultimii ani staţiunea a obţinut circa 40 de vagoane, faţă de capacitatea de 480 de vagoane produsă anual altădată.

„Sprijinul“ statului şi soluţii care se aşteaptă

Ce este de făcut? La această întrebare doamna director dr. Doina Damian nu ezită:

„Se impune respectarea legii, trebuie ca Statul, în speţă ASAS, coordonatorul de credite, să şteargă, cum se spune, arieratele şi să salveze astfel unitatea. Vorbeam de lipsa acută a finanţării. E adevărat că o parte din nevoile noastre trebuie asigurate din venituri proprii. Dar cum s-o facem, în condiţiile în care, vă spuneam mai înainte, suprafaţa cu plantaţii a scăzut an cu an, iar vinul pe care îl obţinem trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe a produselor venite din afara ţării? Pentru a ieşi pe piaţă ar trebui să vindem vinul la preţuri în pierdere. Mai mult, din cauza cantităţii reduse de vin, nu putem intra în marile magazine, unde una dintre condiţii este o aprovizionare ritmică tot timpul anului.

Se vorbeşte, de asemenea, de reorganizarea cercetării în agricultură. Conform unui proiect, pentru care ni s-a cerut părerea, ar urma ca unitatea noastră să fuzioneze cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură – Iaşi şi cu cea de la Fălticeni - Suceava. Nu am fost de acord pentru că în proiect nu există niciun cuvânt care să amintească de existenţa noastră, ceea ce ar însemna că rămânem ca până acum, un fel de copil vitreg.

Şi revin la bani: în bună măsură ieşirea din această situaţie ar fi obţinerea de către staţiune a materialului săditor viticol, aşa cum până în 2007 am livrat la Cotnari cantităţi mari de Frâncuşă, Tămâioasă Românească ş.a. E drept că avem şi acum unele comenzi, dar cantităţi mici.

Cât priveşte «sprijinul» de la stat, să mai amintesc doar faptul că ANAF a pus sechestru pe multe utilaje din combinatul de vinificaţie, a sigilat, de asemenea, o cantitate importantă de rachiu care stă uitată în depozit în ciuda numeroaselor adrese pe care le-am trimis şi, în sfârşit, tot ANAF-ul a blocat sumele pe care le-am primit datorită unor proiecte câştigate de noi, bani de care aveam atâta nevoie.

În cadrul acţiunii de reorganizare, despre care se vorbeşte, probabil vom putea încheia contracte de prestări servicii, de asociere pentru întreţinerea plantaţiilor cu agenţi economici importanţi, iar la sfârşitul lunii februarie se pare că există posibilitatea accesării de fonduri europene prin Măsura 16.1. Aşteptăm.“

Activitatea continuă

În ciuda tuturor acestor greutăţi, lucrătorii şi cercetătorii staţiunii ieşene îşi continuă treaba. Se lucrează timid la tăiat în vie, pregătirea materialului pentru altoire, altoitul propriu-zis, iar cercetătorii, câţi au mai rămas, continuă munca de cercetare. Între realizări, să amintim colecţia ampelografică pe 2,3 ha – o sursă importantă de germoplasmă – care cuprinde 470 de soiuri româneşti şi străine aflate acum în anul III, precum şi serviciile de consultanţă de specialitate pe care le acordă la solicitarea atât a agenţilor economici cât şi a micilor fermieri.

„Într-un cuvânt, accentuează doamna director, încercăm să ne facem datoria, chiar dacă cei care diriguiesc cercetarea ne-au uitat. Sperăm ca în cel de al 12-lea ceas o instituţie ca a noastră, ca de altfel şi altele din ţară, să fie salvate.“

Stelian Ciocoiu

Prognoze moderate pentru producția de rapiță, în 2015

Gerurile din luna ianuarie au afectat suprafețele cultivate cu rapiță, mai ales în zonele în care a fost secetă în toamnă, la semănat. În Buzău, de exemplu, agricultorii vorbesc de pierderi de 10-20%, în condițiile în care câteva sute de hectare de rapiță au fost compromise total. Nici estimările din piață pentru producția din 2015 nu sunt prea optimiste, raportat la recolta din 2014, mai ales că la nivel național există destule suprafețe semănate în toamnă care n-au răsărit, suprafața totală cultivată fiind mai mică.

Unul dintre județele cele mai afectate de gerul din ianuarie – la mijlocul lunii ianuarie, temperaturile au scăzut în Câmpia Bărăganului până la minus 15 grade – este Buzău, unde specialiștii estimează că aproximativ 300 de hectare au fost compromise în totalitate, iar cele peste 9.000 de hectare cultivate cu rapiţă au fost afectate în proporţie de circa 10-20%. Directorul Direcţiei Agricole Judeţene Buzău, Cosmin Florea, a declarat pentru Agerpres că, din cauza secetei din perioada de semănat din toamna trecută, culturile de rapiţă au intrat în iarnă slab dezvoltate. „Culturile de rapiţă sunt neuniforme, iar gerurile siberiene le-au prins fără o dezvoltare satisfăcătoare“, a spus Cosmin Florea. Gerul a afectat și culturile de grâu şi orz, însă pierderile sunt mai mici.

Probleme sunt și în județul Prahova, după cum a declarat Adrian Mocanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice din județul Prahova. El s-a plâns de faptul că rapița nu a crescut așa cum ar fi trebuit, motiv pentru care agricultorii se așteaptă la producții mai mici în acest an față de 2014, când nivelul a fost de 3.600 kg la hectar.

În Vrancea, în schimb, Constantin Bazon, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județ, spune că deocamdată nu sunt probleme, chiar dacă au fost câteva zile de îngheț cu geruri care au ajuns chiar la minus 20-21 de grade Celsius, deoarece cultura a fost acoperită de zăpadă. Recunoaște, însă, că suprafețele cultivate sunt mai mici față de anul trecut, deoarece nu au fost condiții bune de semănat în toamnă, din cauza secetei. De altfel, potrivit datelor Direcției pentru Agricultură a județului Vaslui, în toamna anului trecut suprafețele semănate cu rapiță s-au redus la 8.615 ha, în scădere cu 11.423 ha raportat la anul anterior. În prima săptămână a lunii ianuarie, doar 41% din suprafețe erau răsărite, 45% erau parțial răsărite și nerăsărite. Peste 2.500 ha au fost întoarse în toamnă, nefiind exclus ca și în primăvară alte suprafețe să fie întoarse, cu pierderi financiare însemnate pentru fermieri.

În Ilfov, în schimb, se pare că nu sunt încă probleme. Ilie Dan, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județul Ilfov, spune că în această zonă a țării a fost suficientă zăpadă care a acoperit culturile, acestea nefiind puse în pericol, cel puțin deocamdată, din cauza gerurilor. În Ilfov suprafețele cultivate se ridică la nivelul celor din 2014, susține Ilie Dan.

În 2014 România a înregistrat o producţie-record de rapiţă, de peste un milion de tone, aproape dublu față de anul anterior, de pe cele 423.237 de hectare cultivate. Datele Ministerului Agriculturii arată că aceasta a fost cea mai mare producţie consemnată după 1970.

Interesul fermierilor pentru cultura rapiței a crescut în ultimii ani, dovadă fiind și suprafețele semănate, care s-au majorat de la 105.295 de hectare în 2012 la 284.874 de hectare în 2013, respectiv 423.237 de hectare în 2014. Anul trecut media la hectar a fost de 2,573 de tone de rapiţă, față de 2,274 de tone în anul anterior.

Ioana GUŢE

Peste 200 de fermieri au primit diploma de "Fermierul anului" pentru producțiile obținute în 2014

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat marti prima ediție a „Balului Fermierilor”, singurul eveniment de acest tip de anvergură națională, în cadrul căruia au fost recunoscute eforturile și rezultatele deosebite înregistrate în acest an de producători agricoli din întreaga țară, atât cei care derulează activități în sectorul vegetal, cât și în zootehnie.

Câștigătorii premiilor „Fermierul Anului 2014”, decernate marti, au fost fermieri care au declarat la direcțiile agricole județene producțiile obținute în 2014 la culturile de grâu, rapiță și orz, precum și tinerii fermieri și administratorii fermelor de familie, care au devenit afaceri de succes.

Prin acordarea premiilor „Fermierul Anului 2014”, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dorește atât să încurajeze producătorii agricoli să continue investițiile și eforturile, astfel încât agricultura românească să devină principalul motor al creșterii economice, cât și aducă în prim plan producătorii agricoli care au contribuit la obținerea acestor rezultate extraordinare, prin care demonstrează că, în România, se poate face agricultură performantă, la standarde europene, cu respectarea cerințelor consumatorului.

Lista câstigătorilor premiilor „Fermierul Anului 2014” (pdf)

  • Publicat în Social

Fertiirigația, tehnologie modernă pentru producții mari

Pomicultura modernă se străduieşte continuu să-şi îmbunătăţească tehnologiile de producţie pentru ca să obţină producţii de fructe mari şi de calitate. Ca în orice alt sector al agriculturii, trebuie să tindem ca şi în pomicultură să satisfacem mereu noile tendinţe: producţii mari şi de calitate, cu costuri mici de producţie. Or, aceste obiective nu se pot realiza decât prin investiţii în modernizări, retehnologizări etc.

Noua tehnologie în pomicultură are la bază conceptul de dirijare a factorilor de producţie. Sunt deosebit de importanţi factorii climatici (lumină, căldură, aer). E necesară o dozare inteligentă a apei şi hranei, astfel încât să obţinem rezultate indiferent de condiţiile climatice – frig, brumă, secetă, vijelii, grindină etc. Producţia pe care speciile şi soiurile din plantaţiile pomicole le au în structura lor genetică este optimizată printr-o sporire a cantităţii şi calităţii, în condiţii cât mai economice.

Apa este un factor de producţie indispensabil în activitatea vitală a tuturor organismelor, fără apă nefiind posibilă manifestarea proceselor caracteristice vieţii. Până la intrarea în vegetaţie pomii au nevoie de apă pentru completarea rezervei de hrană din trunchi, ce va fi consumată la dezmugurire. Din primăvară până în toamnă, datorită unui proces intens de transpiraţie, ca urmare a consumului mare de elemente nutritive dirijate spre locurile de creştere, consumul de apă creşte progresiv.

Noua orientare în acest segment tehnologic este aceea de a asigura zilnic apă şi hrană fiecărui pom. Aplicarea îngrăşămintelor de calitate, solubile în apă, în fiecare zi, prin intermediul sistemului de irigare, este metoda optimă pentru furnizarea unei alimentaţii echilibrate a pomilor pe perioada de vegetaţie. Prin fertiirigare se asigură substanţele nutritive esenţiale: azot, fosfor, potasiu, magneziu şi calciu. Acestea sunt plasate exact la locul de activitate intensă a rădăcinilor şi în momentul potrivit, astfel încât să fie disponibile atunci când plantele o cer, adică în fiecare zi, din luna martie până în octombrie. Hrănirea zilnică cu apă şi îngrăşăminte chimice nu se face întâmplător, fiind rezultatul cercetării prin folosirea funcţiilor de producţie şi care se exprimă prin aceea că producţia este egală cu consumul de azot + fosfor şi potasiu pentru o tonă de fructe, respectând raportul ca la o parte de azot să se adauge fosfor 0,5 părţi şi 1,5 de potasiu.

Hrănirea „cu linguriţa“ o aplicăm în fermă pe cele 80 ha livadă superintensivă. Rezultatele pe care le-am prezentat de-a lungul timpului în revista Lumea Satului, primele în anul 2009, m-au convins de această teorie revoluţionară, aplicarea zilnic la fiecare pom de 2-16 l apă împreună cu minimum 0,12 gr azot. Fosforul şi potasiul se calculează în funcţie de producţia dorită.

Voi exemplifica pentru două specii la ce concluzii am ajuns, pornind de la producţia planificată, consumul de apă şi îngrăşăminte pe fiecare lună, cifra urmând să se dea fracţionat pe fiecare zi, cu ajutorul computerului din staţia de fertiirigare.

Exemplificarea se face pentru o livadă superintensivă, dar calculul se poate extrapola şi pentru alt tip de livadă: rămâne constant consumul de apă şi variabil consumul lunar pentru elementele de bază (N, P, K, MG, CA), dar distribuite zilnic din total.

Datele prezentate în continuare sunt recomandate pentru speciile măr şi cireş, pe total şi pe lună şi numai pe totalul perioadei de vegetaţie la celelalte specii.

Îngrăşămintele folosite pentru reţetă sunt: Multi K (13.0.46), MAP (mono amoniu fosfat) 0.61.0, Amm, nitrat de amoniu 34.0.0, Mgnisal nitrat – 10.8.0.0.15.8 şi Nitrat de Ca.

În ziua cu precipitaţii peste 20 l/mp se irigă cu 2-4 l/pom pentru a aplica Porţia de îngrăşăminte.

Sintetic, pentru speciile cais, piersic, prun consumul anual de apă şi elemente nutritive recomandat de firma HAIFA’S, experimentat în fermă, este:

Pentru asigurarea recoltelor mari de cea mai bună calitate, odată cu lucrarea de stropit împotriva bolilor şi dăunătorilor, folosim şi spray-urile foliare, denumite generic hrănirea foliară cu linguriţa, o metodă rapidă şi foarte eficientă pentru furnizarea nutrienţilor ca supliment, format din amestec de microelemente: bor, calciu, mangan, fier, sulf, sodiu, zinc, cupru şi, mai nou, alge.

Este o metodă ideală de hrănire în anumite condiţii de creştere în care absorbţia substanţelor nutritive din sol este ineficientă. Spray-urile foliare cu precizie măsurată ajută fenomene hotărâtoare înainte de înflorit, stimulează fenomenul de inducţie a florilor (se aplică bor, zinc, mangan) pentru creşterea fructelor, rezistenţa acestora la depozitare şi transport după recoltare, evitarea fenomenului de crăpare la specia cireş… Pentru aceasta la fie­care tratament după căderea petalelor se dă calciu, de exemplu la speciile cireş şi măr minimum 2-4 kg la fiecare stropit până la recoltare. Aplicarea foliară a nutrienţilor corecţi, în concentraţii relativ scăzute, în decursul etapelor critice de dezvoltare a culturilor contribuie în mod semnificativ la recolte mari şi de o calitate îmbunătăţită.

Petre EREMIA

Oscilaţii mari la producţia de porumb

România a cultivat, în 2013, 2.573.000 ha cu porumb, mai puţin cu 148.200 ha decât în 2012. Producţia medie, cel puţin în faza evidenţelor intermediare, este mult mai bună, comparativ cu atipicul an secetos 2012, apropiindu-se de media înregistrată în 2011 (4,525 t/ha, faţă de 11,5 t/ha în Belgia, 9,38 t/ha în Germania, 7,86 t/ha în Portugalia şi 6,75 t/ha în Croaţia - sursa UE ). În trendul nefavorabil al acestui an din punctul de vedere al preţurilor se prefigurează o livrare a porumbului la valori destul de mici, 0,50 lei/kg (în echivalent lei, 0,568 la CBOT Chicago şi 0,78 lei, în Franţa), situaţie care menţine nemulţumirea în rândul fermierilor. În decada a treia a lunii octombrie, stadiul recoltării porumbului era între 100% la Iaşi şi 42%, la Arad.

Recolte modeste spre bune în vestul şi centrul ţării

Arad (informaţii DADR): Din 121.600 ha s-au recoltat 54.720 ha (45%), cu o medie de 3,48 t/ha. Fermele care au aplicat tehnologia completă, situate în zonele în care regimul precipitaţiilor a fost unul acceptabil, au obţinut 7 t/ha, iar cea mai mică producţie, şi nu neapărat în gospodăriile populaţiei, a coborât la 1,5 t. Aradul s-a confruntat cu o secetă severă în lunile în care porumbul avea mare nevoie de apă, acesta fiind motivul unei producţii modeste.

Satu Mare (DADR): Doar 40.000 ha, din 82.000 ha cultivate, au fost recoltate, cu o medie la hectar de 5 t. Recoltarea se va încheia probabil prin noiembrie pentru motivul că semănatul s-a executat mai târziu din cauza precipitaţiilor din primăvară, iar recoltarea, de asemenea, a fost întreruptă de mai multe secvenţe cu ploi. Nimeni nu-şi face griji însă din acest motiv, în zonă practicându-se frecvent ridicarea foarte târzie a recoltei, până spre sfârşitul lunii noiembrie sau, rar, în decembrie, dacă timpul este favorabil.

Alba (DADR): S-a recoltat 80% din suprafaţă (30.800 ha din 38.686 ha cultivate). Media este de 3,7 t/ha, cu maxime de până la 5 t şi minime de 3 t/ha. De reţinut că în Alba mai multe suprafeţe au fost afectate de grindină.

Cluj (DADR): Din 40.000 ha cultivate, s-au recoltat în jur de 30.000 ha, cu o medie de 3,4 t porumb boabe la hectar. Anul nu a fost foarte bun pentru cultura porumbului, dată fiind seceta intervenită în şi după perioada legatului. În zonele cu fertilitate bună a solului (Cianu Mare, Mihai Viteazul, Câmpia Turzii, Viişoara) şi în fermele mai mari de 50 ha recolta s-a situat la 6 t. Maximul de producţie a ajuns la 6,5 t/ha inclusiv în fermele în care, în anii favorabili meteorologic, potenţialul urcă obişnuit la 8-9 t/ha.

Sudul ţării, de la 4 la 6 t/ha, cu excepţii de 12 t/ha

Argeş (DADR): Media producţiei este una peste medie, 4,4 t/ha, după ce s-au recoltat 50.000 ha, din 54.000 ha cultivate. În zona Miroşi, recunoscută pentru performanţele agrare, fermierii au obţinut 8-9 t/ha. Minimul de producţie a ajuns sub 3 t/ha în gospodăriile populaţiei, acolo unde se mai foloseşte ceea ce numim „sămânţă din pod“, pe principiul că „dacă vând cu 0,50 lei, de ce să cumpere sămânţa cu minimum 1,25 lei/kg.“

Teleorman (DADR): Din totalul suprafeţei, de 85.361 ha cultivate cu porumb, s-au recoltat mai bine de 80.000 ha, cu o producţie medie la unitatea de suprafaţă de 4,66 t. În nordul judeţului, acolo unde solul este mai bun, iar regimul precipitaţiilor adecvat, producţia este de 7-8 t/ha, faţă de 3-4 t/ha în sud. În fermele de subzistenţă recolta a coborât la 3 t/ha.

Ialomiţa (DADR): Fermierii au recoltat 81.320 ha din totalul suprafeţei, de 90.209 ha. Media recoltei este de 6 t/ha, cu recorduri de 12 t la unităţile care aplică tehnologie de ultimă generaţie. În zona Feteşti, acolo unde s-a manifestat fenomenul de secetă la semănat şi în perioada de creştere şi dezvoltare a porumbului, producţia n-a depăşit 3 t/ha.

Călăraşi (DADR): Judeţul se menţine ca pondere a producţiilor medii la hectar printre primele din ţară. Din 102.940 ha cultivate cu porumb s-au recoltat 96.320 ha, cu o recoltă medie de 5,18 t/ha, maxime de 12 t/ha, în fermele mari şi minime de 3,5 t/ha, în fermele mici.

Giurgiu (DADR): Influenţa producţiilor din fermele de subzistenţă este covârşitoare. Media la hectar a fost coborâtă la 3,9 t boabe/ha. În fermele mari anul acesta s-au obţinut 12 t/ha, cu un record de 13 t într-o unitate care aplică tehnologie de vârf, dar pe loturile din gospodării se vorbeşte şi de 1,5 t/ha!

Modova şi Dobrogea recoltă medie sub 4 t/ha

Iaşi (DADR): Toată suprafaţa de 95.572 ha a fost recoltată, cu o medie de 3,870 t/ha. În zona Movilenilor producţia a fost de 7-8 t/ha. Ca regulă, în jumătatea de est a judeţului rezultatele au fost mai bune.

Botoşani (DADR): Producţia la hectar este în curs de evaluare. Din cele aproximativ 100.000 ha s-au recoltat 60.000 ha, cu o medie care depăşeşte 4 t/ha. În zona de favorabilitate pentru porumb, în nordul judeţului, rezultatele sunt infinit mai bune decât în sud, cu o diferenţă de 3-4 tone/ha.

Galaţi (DADR): Judeţul a fost printre cele mai afectate din România, însemnate suprafeţe din 29 de sate fiind distruse de inundaţiile din luna septembrie. Calamitatea a succedat secetei din luna iulie, şi aceasta cu impact negativ asupra nivelului recoltei. Din 115.000 ha de porumb se recoltase aproape 85% din suprafaţă, cu o medie a recoltei de 3,755 t/ha. La porumbul pentru sămânţă producţia medie s-a situat la 3,37 kg/ha.

Constanţa (DADR): Fermierii constănţeni repetă situaţia neplăcută de anul trecut, când seceta a diminuat drastic recolta. Dobrogea de Sud s-a confruntat cu o perioadă de câteva luni în care nu a plouat deloc, ceea ce a făcut ca producţia medie la porumb să fie de 2,88 t/ha, poate cea mai scăzută din ţară. Lucrarea de recoltare pe cele 64.525 ha s-a încheiat. La porumbul pentru sămânţă (325 ha) producţia a fost de 1,78 t/ha.

Maria BOGDAN

Producţii bune la sfecla de zahăr, chiar duble în unele zone

După producţiile mici de anul trecut, 2013 se anunţă un an bun pentru producătorii de sfeclă de zahăr, care încep să simtă gustul dulce al profitului. Cultivatorii estimează o producţie medie de 40 de tone la hectar, mai mare cu circa 40% faţă de 2012 sau chiar dublă, în unele cazuri, cum ar fi în Braşov, de exemplu.

Producţia medie de sfeclă de zahăr este estimată în acest an la 40 de tone la hectar, faţă de 28 de tone anul trecut, afirmă preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, Ioan Gherman. Nivelul mare al producţiei se datorează şi faptului că a plouat la timp, mai ales că la noi nu se irigă – nici nu avem condiţii şi oricum nu-şi permite multă lume acest lucru. În acelaşi timp însă ploile din ultima perioadă au redus conţinutul de zahăr.

Cea mai mare producţie, vorbim chiar de 75 de tone la hectar, se înregistrează în judeţul Braşov, unde suprafeţele cultivate în acest an cu sfeclă se ridică la 6.000 de hectare.

Radu Taus, un cultivator de sfeclă din Feldioara, declară că în medie are o producţie mai mare cu 10 tone la hectar, aceasta apropiindu-se de 50 de tone. Anul trecut abia a obţinut 30 de tone la hectar din cauza secetei. Taus livrează sfecla, ca de altfel toţi agricultorii din zonă, direct din câmp către fabrica din Bod,

„Recolta este foarte bună anul acesta. Mult mai bună decât anul trecut. Avem, în medie, cu 10 tone mai mult la hectar. Până acum (n.r. – în jurul datei de 15 octombrie) avem cam 48 de tone la hectar. (…) Irigaţii n-am avut, pentru că nu prea a fost nevoie“, a declarat Radu Taus, care a cultivat anul acesta circa 80 de hectare de sfeclă.

Şi Năstase Mihai Vlad, un alt fermier din zonă, se aşteaptă la o producţie mare, ba chiar dublă raportată la cea de anul trecut.

„Pe suprafaţa pe care am recoltat până acum, de vreo zece hectare, pot spune că avem 60 de tone la hectar. Ne aşteptăm să avem o medie de 50 de tone la hectar pe toate cele 320 de hectare pe care le lucrăm. Anul acesta n-am irigat deloc. Anul trecut media a fost undeva pe la jumătate, adică vreo 25 de tone la hectar, din cauza secetei (…) Însă în 2012, digestia sfeclei (concentraţia de zahăr) a fost mai bună“, a declarat Năstase Mihai Vlad. Producţiile sunt bune chiar şi în cazul culturilor înfiinţate mai târziu, care au avut o răsărire proastă.

„Producţia este mult mai bună anul acesta faţă de anul trecut datorită ploilor. La mine, însă, nu e chiar aşa bună, pentru că am însămânţat mai târziu şi am avut o răsărire proastă. Cred că producţia este cam cu 30-40% mai mare acum faţă de anul trecut.

Cred că vom obţine în zonă vreo 50-60 de tone la hectar. Preţurile sunt bune – la cei 36 de euro pe tonă se adaugă, potrivit contractului, alţi 2 euro pentru conţinutul de zahăr şi încă 2 euro pentru cantitatea mare contractată. Eu am 17 hectare cu răsărire târzie, aşa că o să fac o medie de 38-40 de tone la hectar pe cele 50 de hectare pe care le lucrez“, spune Tibor Fazakas, cultivator din judeţul Braşov.

Interesul pentru această cultură a revenit

Producţiile ridicate din acest an fac din sfecla de zahăr una dintre cele mai rentabile culturi. Ioan Gherman susţine că, pentru a-şi acoperi costurile de producţie, cultivatorii au nevoie de cel puţin 40 de tone la hectar.

Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea unui hectar de sfeclă de zahăr se ridică la circa 6.000 de lei. Fabricile de zahăr cumpără tona de sfeclă în funcţie de conţinutul de zahăr cu circa 40 de euro (conţinutul de zahăr trebuie să fie de cel puţin 17%), ceea ce înseamnă că la o producţie de 50 de tone cultivatorii primesc 2.000 de euro. La aceste sume se adaugă şi subvenţia de 500 de euro la hectar.

Gherman susţine că, în ultima vreme, interesul agricultorilor pentru sfeclă a revenit, pentru că este o cultură sigură, care poate deveni şi rentabilă. O dovadă este şi menţinerea suprafeţelor cultivate la circa 26.000 ha, după mai mulţi ani în care acestea au scăzut semnificativ.

În ultimii ani s-a remarcat şi fenomenul de concentrare a suprafeţelor. Dacă în primii ani de după Revoluţie în România existau circa 230.000 de cultivatori, suprafaţa medie pe exploataţie fiind de 0,3 ha, în prezent s-a ajuns la 1.700 de cultivatori, media pe exploataţie fiind de 20 de hectare şi cultura în întregime mecanizată, după cum susţine Gherman.

România a primit de la UE o cotă de 104.000 de tone de zahăr din sfeclă şi 329.000 de tone care pot fi obţinute din prelucrarea de zahăr brut.

În prezent, ţara noastră mai are doar patru unităţi de procesare (Oradea, Aluduş, Bod şi Roman), comparativ cu 33 înainte de Revoluţie – cu care cultivatorii au încheiate contracte.

Cote de producţie realocate

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a aprobat recent Ordinul nr. 707/24.07.2013 privind repartizarea cotei de producţie de zahăr din sfecla de zahăr, începând cu anul de comercializare 2013-2014, pentru societăţile comerciale acreditate producătoare de zahăr.

„Realocarea cotei naţionale de producţie de zahăr creează o stabilitate mai mare în rândul cultivatorilor români, prin posibilitatea măririi cotei, respectiv prin încheierea unui număr mai mare de contracte pentru fabricile de zahăr care depăşesc cota, dar şi posibilitatea realizării acesteia. Realocarea are în vedere şi diminuarea cotei în cazul fabricilor care nu au reuşit să încheie un număr suficient de contracte care să le asigure realizarea acesteia“, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Realocarea cotelor a venit în întâmpinarea solicitărilor producătorilor de sfeclă de zahăr din România, dar şi a organizaţiilor profesionale ale acestora, având drept scop stimularea producătorilor în vederea menţinerii în cultură a sfeclei de zahăr.

Ioana GUŢE

La cartofi producţii mari, dar sub aşteptări

Aşa cum se ştie, Suceava este unul dintre judeţele mari cultivatoare de cartofi. Anul acesta condiţiile meteo au făcut ca producţia să fie ceva mai bună, cel puţin comparativ cu anul trecut dar, din spusele specialiştilor, se pare că aceasta nu s-a ridicat totuşi la nivelul aşteptărilor.

Producătorii se descurcă pe cont propriu

„Nu a fost suficient de bună, nu pe cât ne-am fi aşteptat. Noi am spus că obţinem peste 20 de tone la hectar din cele 21.695 hectare cultivate, dar din ceea ce s-a recoltat până acum – şi s-a reuşit recoltarea a peste jumătate din suprafaţă – producţia medie este de numai de 15 tone la hectar. Noi speram la mai mult. Unul dintre factorii care au determinat diminuarea producţiei a fost folosirea seminţei de proastă calitate. În plus, în perioada în care ar fi trebuit să se facă erbicidările şi tratamentele la cartof am avut un aport de ploi însemnat, motiv pentru care o parte din acestea nu s-au putut realiza. Sperăm însă să ajungem la o medie de 17-18 tone la hectar“, este de părere ing. Vasile Schipor, directorul Direcţiei Agricole Suceava.

Tot de la conducerea Direcţiei Agricole am aflat că nu vor fi probleme cu desfacerea producţiei de cartofi, pentru că aceasta în general este diminuată, iar suprafeţele cultivate sunt mai mici decât cele de anul trecut. „Suntem un judeţ în care cultura cartofilor se află pe primele locuri, pieţele abundă cu această legumă, ceea ce este un lucru bun mai ales că şi preţul este accesibil. Nu cred că vom avea probleme la valorificare, fiecare producător se descurcă pe cont propriu, până când vom avea o asociaţie mare, puternică, care să aibă depozite de capa­citate mare“, a mai spus Vasile Schipor.

În judeţul Suceava există o asociaţie a cultivatorilor de cartofi, dar care nu are încă un depozit unde să poată fi stocată producţia de cartofi disponibilă din judeţ astfel încât aceasta să poată pătrunde în marile magazine. „Intenţia noastră este de a intra pe piaţa reţelelor de supermarketuri şi hipermarketuri, dar trebuie să avem ritmicitate şi o sortare corectă pentru a asigura condiţiile de calitate. Neavând aceste dotări, marile magazine au reticenţe în a face contracte cu producătorii de cartofi dacă nu respectă standardele lor. Vin cartofi din Uniunea Europeană, din Polonia sau din Grecia, dar şi din afară, din Turcia, care sunt însăcuiţi, au toţi aceeaşi dimensiune, sunt de aceeaşi calitate“, mai spune directorul DADR.

Sămânţa de cartof autohtonă, aclimatizată şi fără boli

Pentru a-i face pe oameni să înţeleagă de ce este recomandată sămânţa autohtonă de cartof, specialiştii invocă aclimatizarea acesteia şi lipsa bolilor. „Dintr-un patriotism local aş face recomandarea să cumpărăm produsul local, cum aş recomanda strict profesional folosirea cartofului autohton pentru sămânţă, care este aclimatizat şi fără boli. Ştiţi ce probleme am avut cu cartofii aduşi din Polonia, cu o incidenţă foarte mare a clavibacterului, motiv pentru care a trebuit să închidem câteva ferme din cauza acestei boli. Recomand folosirea cartofului de sămânţă autohton. Deja lucrăm cu Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Suceava pentru a sprijini fermierii mari să-şi producă sămânţa proprie pentru a intra pe piaţă cu un material săditor aclimatizat pentru judeţul Suceava“, arată Vasile Schipor.

Specialiştii spun că pentru a avea producţii bune şi sănătoase, dincolo de factorii climatici, producătorii trebuie să folosească sămânţă autohtonă de calitate, deşi cartoful nostru de sămânţă s-ar părea să aibă un preţ puţin mai mare. „De cele mai multe ori cartoful adus din Polonia este de consum şi se vinde ca şi cartof de sămânţă, având un preţ mai mic. Folosindu-l la înmulţire este evident că acesta nu răspunde aş­teptărilor la nivel de producţie. Hibrizii de primă generaţie sau înmulţirile din categorii biologice inferioare nu dau producţiile pe care noi le aşteptăm. Luând o sămânţă de calitate cu certificat şi cu atestat putem avea producţii mai bune“, spune directorul DADR Suceava.

Tot de la specialiştii din cadrul Direcţiei Agricole Suceava am aflat că instituţia a început o colaborare cu Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, dar nu numai la cartof. S-au purtat discuţii cu firme producătoare de seminţe pentru a înfiinţa loturi semincere în judeţ, în special cu porumb dar şi cu grâu autohton astfel încât producătorii, pe care direcţia agricolă vrea să-i atragă în acest proiect, să beneficieze de soiuri bune, adaptate la condiţiile judeţului Suceava.

Silviu BUCULEI

Producţie record de cereale în 2013, profituri minime pentru agricultorii români

Producţia de cereale şi oleaginoase a Românei se apropie în acest an de 24 de milioane de tone, uşor peste nivelul anului 2011, când s-au recoltat în jur de 23,5 milioane de tone, dar cu aproape 70% mai mult decât în 2012, an în care seceta "a pârjolit" recoltele până la un nivel de numai 14 milioane de tone.

Anul 2013 se anunţă unul record pentru recolta de cereale păioase - grâu, porumb, orz, orzoaică - dar şi pentru oleaginoase precum floarea soarelui, soia sau rapiţă, chiar dacă, deocamdată, în câmp se mai lucrează pentru strângerea lor în hambare. 
Din primele estimări realizate pe baza preţurilor de vânzare pe piaţa locală reiese că valoarea producţiei de cereale şi oleaginoase a României nu va depăşi în acest an 4 miliarde de euro, profiturile agricultorilor fiind sub aşteptări, în pofida recoltei bogate, din cauza preţurilor mult mai scăzute decât cele înregistrate cu un an în urmă..

Dacă în iunie 2013, preţul unei tone de grâu în România era de 227 de euro, la începutul lunii septembrie, tona de grâu costa numai 140 de euro, în timp ce pe piaţa europeană preţul de achiziţie al unei tone de grâu nu coborâse sub 180-200 de euro. O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi la porumb, unde, la nivelul lunii iunie, preţul local era de 208 euro pe tonă, iar în septembrie nu depăşea 119 euro. În prezent, în bazinul Mării Negre, tona de grâu se vinde cu circa 145 de euro, mult mai jos decât în Franţa, de pildă, unde depăşeşte 185-190 de euro, la acelaşi nivel de calitate.

Agricultorii români consideră că preţurile de 0,50 - 0,60 lei pe kilogramul de grâu şi porumb şi de un leu/kg la floarea soarelui sunt "o bătaie de joc", fiind total insuficiente pentru recuperarea investiţiilor şi reluarea ciclului agricol în toamna acestui an. 
Potrivit unor analize furnizate de Organizaţia Europeană a Producătorilor Agricoli COPA - COGECA, preţurile produselor agricole au scăzut în 2013 cu aproximativ 50% faţă de anul trecut, în timp ce producţia europeană nu a crescut cu mai mult de 13%. În anul 2013 au fost cultivate cu grâu la nivel european 23 de milioane hectare, în timp ce în 2012 suprafaţa cultivată a fost de 22 de milioane hectare. În ceea ce priveşte producţia medie, aceasta a fost de 5,8 tone la hectar în 2013, faţă de numai 5,4 tone anul trecut.

"În România, din cele nouă milioane tone de porumb care se produc în medie, numai jumătate intră în circuitul economic, restul cantităţii rămânând în gospodării pentru consumul populaţiei. Ca atare, numai aproximativ patru milioane tone de porumb trebuie luate în calcul pentru stabilirea impozitării, a plus - valorii şi a Taxei pe Valoarea Adăugată", consideră Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România /LAPAR/.

Estimările din câmp arată că producţia de porumb din acest an va sări de 10,5 milioane de tone, ceea ce înseamnă valoric în jur de 1,1 miliarde de euro, iar la seminţele de floarea soarelui vom fi campioni în rândul ţărilor UE, cu o producţie de peste două milioane de tone. În cea ce priveşte producţia de grâu obţinută în 2013 aceasta a ajuns la 7,296 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani, iar la orz şi orzoaică recolta a depăşit 1,511 milioane tone. 

Motivul principal pentru scăderea bruscă a preţurilor la produsele agricole a fost legat mai ales de decapitalizarea producătorilor agricoli, dar şi de lipsa spaţiilor de depozitare. Traderii sunt singurii care dispun de spaţii de depozitare şi ajung astfel să impună preţul de achiziţie pe piaţa din România. După recoltare, grânele au fost cumpărate la preţuri de nimic de o mână de intermediari, care deţin silozuri, şi care îşi permit să le vândă mai târziu pe piaţa externă, când cotaţiile pe pieţele internaţionale sunt în creştere. Din această cauză, într-un an cu producţie record, agricultorii care nu au acces la astfel de spaţii de depozitare, nu pot să îşi acopere nici măcar costurile de producţie. 

Pe fir a intrat şi Consiliul Concurenţei în vederea eliminării disfuncţionalităţilor de pe piaţa cerealelor, investigaţia autorităţii de concurenţă vizând până în prezent 12 companii active pe piaţa comercializării cerealelor din Bucureşti şi din ţară. 
Apetitul jucătorilor din agricultura pentru investiţiile în silozuri s-a remarcat vizibil, în condiţiile în care, în ultimii patru ani, capacitatea de stocare totală a României a crescut cu circa 20%, până la 17,4 milioane de tone, numai că, din păcate, acestea sunt controlate într-o mică măsură de agriculturi. Dacă luăm în calcul doar producţia de cereale din acest an, fără să mai punem la socoteală recoltele de legume şi fructe, se poate vedea cu ochiul liber că sunt insuficiente capacităţile locale de stocare.
Pe de altă parte, autorităţile îşi pun mari speranţe în producţia agricolă din acest an, considerând că poate "să ofere acea creştere economică importantă de care avem nevoie", afirmă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

"Mi-e greu să estimez în acest moment, dar anul acesta agricultura poate să salveze indicatorii macroeconomici ai României şi poate să ofere acea creştere economică importantă de care avem nevoie. Anul trecut ne bazam pe o creştere de 1,5 -1,7% la nivel naţional. Pentru că a fost un an secetos am avut o creştere de doar 0,7%. Agricultura a schimbat semnificativ aceşti indicatori. Anul acesta, dacă ne dorim o creştere economică aproape de 2%, cred că se poate realiza, în special, cu sprijinul agriculturii", ne-a precizat recent şeful de la Agricultură.

De asemenea, aprecierile din primăvară ale consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, arătau că PIB-ul României poate creşte, în condiţiile "unei veri bune, cu recolte bune", cu până la două miliarde de lei. În luna iulie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2%, datorită exporturilor "mai puternice" în prima jumătate a acestui an, dar şi producţiei agricole.

Exporturile de cereale au devenit în ultimii ani tot mai profitabile pentru România, grâul şi porumbul românesc continuând să fie printre cele mai căutate produse agricole pe piaţa externă. Numai anul trecut "au plecat" către Egipt, Arabia Saudită, Iran dar şi către Italia sau Spania aproape 5 milioane de tone de cereale, în special grâu şi porumb.

Datele Ministerului Agriculturii arată că, în 2012, cele mai mari încasări au fost obţinute din exporturile de porumb şi grâu, respectiv 1,4 miliarde de euro. Circa 596,5 milioane euro au fost aduse de 2,27 milioane de tone de porumb, iar o sumă de 544 milioane de euro pentru 2,31 milioane tone de grâu, acestea reprezentând o pondere cumulată de 29% din totalul încasărilor de 3,914 miliarde euro realizate de România din comerţul cu produse agroalimentare.

Anul trecut, Uniunea Europeană a plasat România pe primul loc în rândul statelor membre în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb, deşi la producţie a fost doar pe poziţia a treia, după Franţa şi Italia, din cauza unui randament inferior, iar la floarea soarelui, una dintre culturile cu tradiţie în România, din punct de vedere al suprafeţei cultivate, ţara noastră a ocupat prima poziţie. Producţia realizată în anul 2012 a clasat ţara noastră pe locul doi după Franţa, ca urmare a randamentului mai mic cu 18,1% faţă de media din UE, dar în mod sigur în acest an, cu o producţie estimată de două milioane de tone de seminţe de floarea soarelui, România va ocupa prima poziţie.

România, cu circa 15 milioane de hectare de teren agricol şi 10 milioane de hectare de terenuri arabile şi cultivate la această dată, are toate şansele să devină un jucător important pe piaţa cerealelor nu numai din bazinul Mării Negre ci şi din Europa, dacă îşi va îmbunătăţi randamentul de producţie, va creşte capacitatea de stocare, va reduce dependenţa de condiţiile de mediu, iar producţia agricolă va fi folosită pentru consolidarea poziţiei în zonă, nu doar pentru rotunjirea conturilor bancare. AGERPRES

Hibrizii siloz de calitate cresc producţia de lapte

Una dintre principalele preocupări ale crescătorilor de vaci este creşterea producţiei de lapte ce se poate obţine mai ales printr-o furajare cât mai completă şi eficientă. Soluţia? În primul rând calitatea hibridului de porumb ales şi apoi cantitatea de siloz recoltat. Aceasta a fost informaţia transmisă fermierilor din zona Transilvaniei de către reprezentanţii Limagrain România, în cadrul evenimentului Zilele câmpului LG 2013, desfăşurat la începutul lunii septembrie în Baraolt – Covasna. Parteneri au fost companiile Agrocomerţ Holding Timişoara – dealer Claas în România şi BASF, furnizor de produse pentru protecţia plantelor.

Cum alegem hibrizii pentru porumbul siloz?

Un rol important îl constituie alegerea hibridului şi adaptabilitatea acestuia la zona unde se cultivă, potrivit lui Sorin Chiru, director la Institutul Naţional de Cercetare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov. „Sigur că este interesantă şi această direcţie pe care cei de la Limagrain au dezvoltat-o în ultima perioadă, în sensul de a creşte eficienţa utilizării porumbului prin nişte transformări făcute la nivelul genomului de porumb pentru hibrizii lor. Am reţinut că se pot obţine de la 0,5 până la 1 l de lapte/zi în plus prin utilizarea acestor hibrizi, dat fiind faptul că au digestibilitatea mai ridicată decât cei normali“, a mai specificat Sorin Chiru.

În ceea ce priveşte obţinerea silozului din porumb acesta trebuie să aibă aproximativ 54% fibre şi 46% boabe, iar fibrele să fie mărunţite între 1 şi 2 cm, dacă sunt mai mari, odată ajunse în rumenul vacii, bacteriile nu vor digera masa vegetală şi se vor regăsi în dejecţii, fapt care nu va fi decât o pierdere pentru fermier. De asemenea, boabele nu trebuie tocate, ci doar zdrobite. Şi iată de ce este necesară recoltarea cu echipamente speciale, gen combina Jaguar 880 prezentată de Claas, care să asigure obţinerea unui furaj de calitate înaltă.

„La noi porumbul siloz nu este doar un input în agricultură, ci o parte din producţia de lapte. Mare parte dintre voi vă gândiţi câte tone de siloz aţi făcut la recoltare, ceea ce nu este rău, dar bani de pe aşa ceva nu vin. Abia după ce vindeţi laptele se încasează şi bani. Pentru fermier este important să ştie cât lapte se va obţine dintr-un kg de siloz sau de pe un ha cultivat cu porumb siloz.

Şi acesta trebuie să fie raţionamentul fiecăruia“, a explicat Stanislav Studenka, responsabil LG Nutriţie Animală pe Europa de Est.

„Hibridul de porumb 32.52 se dezvoltă foarte bine pe zona Covasna, Harghita şi Braşov şi trebuie recoltat la 30-35% substanţă uscată. Dacă este recoltat mai târziu, când va ajunge în bateria de siloz se va presa greu şi va avea o fermentaţie proastă. La recoltare, silozul trebuie să fie cât mai curat, să nu fie amestecat cu pământ sau noroi, pentru a nu ajunge în bateria de siloz şi astfel să apară acea fermentare.“ Alina Creţu, director de marketing Limagrain România.

Procentul de digestibilitate face diferenţa

În mod tradiţional, lumea consideră că energia vine doar de la boabe. Amidonul din boabe este şi acesta important în nutriţia animalelor, dar energia din porumbul siloz este reprezentată de fibră, fără de care vacile ar muri.

„După mai mulţi ani de cercetare, am văzut că, dacă amidonul din porumb nu se poate ameliora prea mult, la calitatea fibrelor însă se poate lucra. La ora actuală, pe piaţă există hibrizi care au digestibilitate de 40% şi alţi hibrizi care prin ameliorare genetică pot ajunge la 65% digestibilitate. Şi aici am lucrat noi, iar oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că şi un singur procent de diferenţă de digestibilitate între hibrizi poate să aducă o îmbunătăţire a cantităţii de lapte de vacă/zi de 0,25 l, ceea ce poate să fie enorm pentru un producător.

Al doilea pas este să ştim cum să ameliorăm aceşti hibrizi, cum să facem să creştem această digestibilitate. După această etapă de teorie, am dovedit acest lucru prin testele pe animale din ferme. În fiecare an facem 200.000 de analize a calităţii hibrizilor de porumb siloz în Europa.

Anul trecut am terminat o testare de trei ani a hibrizilor în Ungaria şi în multe alte ţări europene, precum Cehia, Polonia, Franţa. Şi beneficiul pentru fermieri atunci când au folosit comparativ un alt hibrid cu un hibrid LG Nutriţie Animală a fost de la minimum 0,5 l în plus/vacă/zi până la 2,5 l/vacă/zi.

În Olanda LG a calculat profitul pentru o fermă cu 100 de vaci şi acesta a fost de 4.000 de euro/an, doar pentru că au ales acest hibrid de tip LG Nutriţie Animală“, a spus Stanislav Studenka.

Limagrain ocupă poziţia de lider în Europa în ceea ce priveşte porumbul şi în special porumbul siloz. Locul întâi a fost câştigat prin politica practicată de companie, accentul fiind pus pe producţia de lapte şi apoi pe cantitatea de siloz recoltat.

Portofoliul Limagrain Nutriţie Animală cuprinde 4 hibrizi: cel mai reprezentativ pentru zona de Est a Transilvaniei este hibridul de porumb 32.52, din grupa FAO 250-260, Shannon, grupa FAO 400, LG 34.90, grupa FAO 490 şi Janett, care face parte dintr-o grupă mult mai târzie, depăşind 500. Aceştia întrunesc atât calităţi agronomice, rămân verzi mai mult timp în câmp, iar ştiuleţii se dezvoltă bine, cât şi nutritive, crescând digestibilitatea fibrelor şi implicit cantitatea de lapte produsă de vaci.

Recomandări BASF pentru combaterea ciupercilor şi buruienilor la porumb

În cadrul Zilelor câmpului LG 2013, Ruxandra Chiru, reprezentant vânzări BASF zona Transilvania, a prezentat fermierilor 3 tratamente necesare unei culturi de porumb pentru a fi sănătoasă şi productivă. Acestea sunt: fungicidul Opera, erbicidul Frontier Forte şi Pachetul Rekord.

Fungicidul pentru cultura de porumb Opera este un produs care trebuie folosit preventiv, până la momentul instalării secetei. Se poate aplica timpuriu, 1 l la ha atunci când porumbul are 1-1,2 m înălţime sau târziu, cu 1,5 l la ha, la înflorit, cu echipamente speciale.

„Opera face parte din gama AgCelence, asta înseamnă că, pe lângă faptul că este fungicid, are şi efecte fiziologice benefice asupra plantei. De exemplu, ne reduce sinteza de etilenă. Stresul termic determină o creştere a hormonului numit etilenă, care la rândul său duce la o coacere prematură. Astfel porumbul tratat cu Opera reduce producerea de etilenă, iar planta va reuşi să stocheze mai mult timp elementele nutritive din boabe, de unde vom avea o coacere uniformă, ceea ce va aduce producţie sigură şi de calitate. Tot datorită reducerii sintezei de etilenă ne menţine planta mai mult timp verde“, a menţionat Ruxandra Chiru.

Erbicidul Frontier Forte este un produs destinat combaterii buruienilor monocotiledonate anuale şi a unor dicotiledonate anuale în cultura de porumb. Se foloseşte în preemergenţă înainte de semănat, cu încorporare în sol la adâncime de 3-4 cm dacă este secetă sau după semănat dacă există o umiditate suficientă în sol, în doză de 0,8 până la 1,4 l la ha, în funcţie de conţinutul de humus.

În postemergenţă se poate utiliza Pachetul Rekord, format din Kelvin Top, Cambio şi adjuvantul Dash. Este singura soluţie de pe piaţă cu trei substanţe active, trei moduri de acţiune diferite, care printr-o singură trecere poate combate toate buruienile în postemergenţă la cultura de porumb. Ca doză: 1 l/ha Kelvin Top, 2 l/ha Cambio şi 0,6 l/ha Dash.

Daniela CRISTESCU

Nici în anii cu producţii-record fermierii nu o scot la capăt

Preţurile input-urilor au crescut în acest an cu până la 25%, dar preţurile cerealelor s-au redus la jumătate sau chiar la o treime faţă de anul trecut. În aceste condiţii, mai pot fi fermierii profitabili într-un an cu producţii-record?

Care este pragul de rentabilitate şi cât primesc fermierii pentru producţia din acest an? Acestea sunt doar câteva dintre temele la ordinea zilei în agricultură. Un an bun, cu producţii record nu înseamnă neapărat şi preţuri bune. Acestea au scăzut atât de mult încât agricultorii au ajuns la ideea că e mai bine să aibă parte de un an secetos, cu producţii mici, dar preţuri bune decât de un an cu recolte-record. 

„Toţi fermierii sunt dezamăgiţi. Input-urile au crescut puternic în acest an, iar noi primim 60-70% din preţurile de anul trecut pentru grâu. Nu am luat nici şase sute de lei pe tonă. La floarea-soarelui am luat 800-900 de lei pe tonă“, a declarat Ion Mănăilă, preşedintele Asociaţiei de Marketing şi Consultanţă Agricolă „ASOMAR“ Teleorman.

Fermierii acuză politica de monopol, discreţionară de stabilire a preţurilor de către traderi şi lipsa de implicare a Guvernului în protejarea intereselor producătorilor.

„Traderii au capacităţile pline până la refuz şi îşi permit să se joace cu preţul. Nu accepţi preţul, nu ţi-l luăm. Aşa gândesc. (...) Există şi o lipsă totală de implicare a Guvernului. Totul este după cum dictează multinaţionalele. (...) Nu a existat niciodată vreo negociere între producători şi comercianţi, care doar şi-au impus propriile preţuri. Ar fi trebuit să intervină Ministerul Agriculturii să ne protejeze interesele, să nu le mai dea comercianţilor autorizaţii de export. Dar Ministerului Agriculturii nu-i pasă de această nedreptate. Am fi putut depozita producţia în rezerva de stat. Ni se dădea un certificat de depozit şi am fi putut să vindem cerealele mai târziu, la preţuri corecte“, este de părere fermierul din Teleorman.

Mai mult, agricultorii solicită o reacţie urgentă din partea Consiliului Concurenţei, care a demarat de curând o anchetă în cazul acestei situaţii flagrante de monopol pe piaţa cerealelor. Este drept şi că anul trecut au fost ceva controale pe la câţiva comercianţi de cereale, care s-au lăsat şi cu arestări, dar acestea au vizat mai mult aspecte legate de evaziunea fiscală. 

„Avem de-a face cu un monopol al comercianţilor. Ni se impun nişte preţuri de mizerie, chiar dacă avem cele mai mici ajutoare din Europa. Ungurii, de exemplu, ies pe piaţă cu preţuri mai mari decât noi, chiar dacă au subvenţii de 3-4 ori mai mari, adică vreo 400 de euro“, a adăugat preşedintele ASOMAR.

Şi agricultorii din Gorj denunţă cvasimonopolul comercianţilor, însă spun că producătorii sunt nevoiţi să accepte preţurile derizorii pentru că au de achitat credite-furnizor.

„Un an mai bun ca acesta n-a fost niciodată şi nici nu va mai fi în viitorul apropiat, atât la cereale cât şi în horticultură. Anul trecut preţurile au fost mult mai bune, dar acum s-au înţeles traderii între ei au adunat tot din piaţă încă de la începutul recoltei şi acum se joacă cu preţurile.(...) Creditele-furnizor trebuie achitate pentru că firmele te aşteaptă doar până la recoltă. Cel puţin în zona noastră, majoritatea fermierilor lucrează cu credit-furnizor. Sunt puţini cei care nu apelează la acest mijloc“, a declarat Traian Ghinoiu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Gorj.

Pragul minim de rentabilitate

Preţurile sunt mult trase în jos de către comercianţi, sub nivelul de profitabilitate, în condiţiile creşterii accentuate a costurilor.

„Este inadmisibil un preţ de 60 de bani pe kilogram la grâu. Sub 80 de bani n-ar fi trebuit să scadă. N-am zis un leu, un leu şi zece bani, dar la 60 de bani nu au bieţii fermieri cum să mai înceapă un nou ciclu de producţie, nu mai vorbim de investiţii. Cum să supravieţuieşti, dacă preţul input-urilor a crescut cu 25% de anul trecut până acum, iar preţul grâului s-a redus cu peste 30%?! La fel la floarea-soarelui. Anul trecut vindeam cu 1,7-1,8 lei kilogramul, iar acum preţul pe care-l primim este la jumătate, adică 90 de bani pe kilogram. Nu cred că această cultură este profitabilă la un preţ mai mic de 1,5 lei pe kilogram. Porumbul va fi de râsul lumii anul acesta. Preţul va fi de 50 de bani pe kilogram, faţă de 90 de bani, cât a fost media anul trecut. Ca să fie profitabil, porumbul ar trebui să fie vândut cu minimum 1,1-1,3 lei/kg. Nu o să mai pună nimeni porumb“, a estimat fermierul din Teleorman.

O presiune mare este pusă de traderi şi pe fermierii din Oltenia, în contextul unor producţii-record înregistrate în judeţele învecinate din Banat.

„Preţurile au scăzut până la 45 de bani pentru grâul furajer şi până la 65 de bani pe kilogram pentru cel de panificaţie. Preţurile la grâu s-au redus în Gorj până la 50 de bani pe kilogram pentru că au venit puternic cei din Timiş, care au obţinut culturi de 8.000 de kilograme la hectar şi au vândut şi cu 54 de bani kilogramul. La 7-8.000 de kilograme la hectar le convine să dea cu 45-50 de bani. Mie, la 4.000 de kilograme, nu-mi convine. Este un an deosebit şi pentru porumb, aşa că deja se fac contracte pe 50 de bani kilogramul. Preţurile vor oscila între 45 şi 50 de bani pe kilogram. La floarea-soarelui preţurile nu vor depăşi 1,4-1,5 lei pe kilogram în niciun caz pentru că toată lumea produce, Ucraina, Rusia. În UE va fi cea mai mare producţie din istorie. Noi suntem o picătură într-un ocean. Aici este însă mai complicat, pentru că nu ştii ce indice are până nu o duci în depozit, aşa că e mai greu de stabilit preţul pentru fiecare caz în parte“, a spus fermierul din Gorj.

„Pentru o minimă rentabilitate, kilogramul de grâu trebuie vândut cu cel puţin 70 de bani, dar acum se vinde cu 50-60 de bani. Numai că fermierii au început să refuze să-l dea sub 60 de bani. Preţul la porumb nu ar trebui să scadă sub 60 de bani pe kilogram, dar, potrivit estimărilor de preţ, va ajunge la 50 sau chiar 40 de bani. Pentru rapiţă pragul ar fi de 1,8 lei. Dacă rapiţa se vindea la începutul recoltării cu 1,5 lei, acum se vinde şi cu 1,3 lei kilogramul. La floarea-soarelui preţul n-ar trebui să scadă sub 1,5-1,6 lei pe kilogram, numai că acum se vinde cu mai puţin de un leu, deşi se negociaseră în contracte preţuri de 1,2 lei/kg“, a arătat Daniel Ciobanu, vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Fermierii: „Dacă nici într-un an bun nu ai profit, atunci când?“

Agricultorii constată cu surprindere că nu pot face profit şi nu se pot capitaliza nici măcar în anii în care obţin o producţie bună.

„Suntem dezamăgiţi total. Nu ne mai vedem viitorul. Dacă nici într-un an bun nu putem câştiga, atunci când? Într-un an bun aveai şansa să te capitalizezi în sfârşit, să ai bani de investiţii. Îmi este foarte greu să spun ce cultură mai poate fi profitabilă în România. Cred că, în condiţiile de acum, nicio cultură“, a conchis Mănăilă.

Pe de altă parte, fermierii cred că porumbul şi rapiţa vor rămâne în continuare culturile preferate de agricultorii români.

„Porumbul ne-a salvat pe timp de secetă şi este un fel de garanţie pentru supravieţuire pentru că are patru consumatori – micii fermieri, consumul uman, zootehnia şi producătorii de biodiesel. Rapiţa a făcut treabă bună tot timpul. E singura cultură care s-a vândut bine mereu. În schimb, grâul nu este rentabil, dar trebuie să-l cultivăm pentru că aşa ne cer acţionarii, oamenii care au dat pământul în arendă vor grâu“, a conchis Ghinoiu.

Marius ŞERBAN

Agricultura viitorului, producţii mari pe timp de secetă

Iată un deziderat greu de atins până acum, dar care devine realitate graţie oamenilor de ştiinţă care-şi desfăşoară activitatea în domeniul ameliorării plantelor de cultură. Pioneer, unul dintre marii furnizori de seminţe din România, dar şi din lume, a lansat în cadrul unei întâlniri de lucru cu fermierii o nouă generaţie de hibrizi şi programe de monitorizare a condiţiilor pedoclimatice în ferme, cu care speră să cucerească piaţa.

Staţiile meteo vor indica hibridul potrivit

Proprietara celei mai mari rezerve de germoplasmă la nivel mondial, Pioneer este la ora actuală numărul 1 în ameliorarea porumbului şi compania dominantă în toate arealele aride şi semiaride din lume. Din păcate, schimbările climatice din ultimii ani aduc şi unele zone din ţara noastră pe harta suprafeţelor constant secetoase, în care culturile au mereu de suferit din cauza lipsei apei. Datorită acestui fapt, Pioneer îşi dezvoltă noi strategii cu care să câştige încrederea fermierilor.

„În România compania se apropie de o cotă de piaţă de 40% la porumb, însă noua gamă Aquamax ne va ajuta cu siguranţă în următorii 3-4 ani să depăşim 50% din piaţă“, a declarat Jean Ionescu, director de vânzări la Pioneer.

Studiile realizate de companie duc acum la lansarea unui program care să ajute fermierii să lupte cu schimbările climatice. „În ultimii ani au fost monitorizate precipitaţiile şi temperaturile şi s-a constatat că în fiecare an temperaturile au crescut cu 4 grade, iar precipitaţiile au scăzut cu 15%. Ceea ce înseamnă că nu ne putem lupta cu natura, dar putem crea produse care să se adapteze mai bine acestor condiţii“, a afirmat Maria Cârjă, director de marketing Pioneer. În felul acesta s-a ajuns la hibrizii AQUAmax lansaţi anul acesta, la ameliorarea cărora s-a lucrat timp de 10 ani.

Compania deţine peste 40 de staţii meteo în România, însă „de anul viitor va fi lansat un program în cadrul căruia vor fi instalate staţii meteo în cele mai mari ferme, astfel încât să poată fi analizate condiţiile meteo şi, în funcţie de ceea ce are fermierul în ferma lui, vom încerca să-i dăm hibridul cel mai potrivit. Nu vom mai vorbi de zone de cultură, ci vom încerca să ne adaptăm la microzonele de cultură în funcţie de evoluţiile climatice“, a menţionat Maria Cârjă. Programul se va derula pe foarte mulţi ani şi se va extinde în cât mai multe ferme.

Hibrizii AQUAmax, campioni în lupta cu seceta

Faţă de toţi ceilalţi hibrizi din portofoliul companiei, cei din gama AQUAmax au fost creaţi sau, mai bine zis, dotaţi cu caracteristici care le permit să producă chiar şi în condiţii de secetă pedologică. Dacă vorbim de aspectul plantei, aceasta „are un foliaj bogat, unghiul de inserţie este din ce în ce mai mic, pentru a reduce expunerea aparatului foliar la soare şi pentru a evita evapotranspiraţia, iar planta rămâne verde până la maturitate, ceea ce înseamnă că se poate recolta şi la umiditate de 11%. Sunt hibrizi cu polenizare de 100%, boabele au o inserţie foarte adâncă, iar rahisul este din ce în ce mai subţire. Privind în sol, sistemul radicular este mult mai bogat, iar rădăcinile explorează un volum mult mai mare de teren. Chiar dacă rădăcina principală la toţi hibrizii ajunge la 2 m adâncime, la hibrizii AQUAmax rădăcinile secundare sunt foarte dezvoltate şi sunt ca nişte pompiţe“, explică Maria Cârjă.

În această gamă se înscriu hibrizii 9175 cu FAO 300, P0216 şi P0412, aceştia intrând în categoria FAO 450-480, fiind hibrizi semitardivi. Hibridul P0216 care îl va înlocui pe Florencia are polenizare 100%, cu un nivel de producţie de cel puţin 12 tone/ha fără irigare şi 16 tone/ha în condiţii de irigare, la o densitate de 75.000 de seminţe la hectar.

„Avantajul lor cel mai mare este în anii secetoşi. Vă recomand să nu cumpăraţi hibrizi AQUAmax dacă consideraţi că mergeţi pe o producţie de 3-4 tone, pentru că nu se justifică. AQUAmax trebuie cumpăraţi pentru producţii foarte ridicate“, a precizat directorul de vânzări, Jean Ionescu.

Noii hibrizi Express de floarea-soarelui

În noua generaţie de hibrizi de floarea-soarelui cu tehnologia Express există 4 hibrizi: P64LE11, P64LE19, P64LE20 şi P64LE25. Primul dintre aceştia este varianta lui A90 cu Express, cel de-al doilea are rezistenţă la Orobanche până la rasa H, un aspect important mai ales în cazul în care sunt intemperii şi nu se poate aplica Pulsar. Pentru prevenirea infestării cu Orobanche specialiştii recomandă să aveţi grijă cum folosiţi utilajele. „În cazul în care vă duceţi cu utilajul la cineva care are cultura infestată cu Orobanche, o rasă mai agresivă de rasa E, plecaţi de acolo cu discul, plugul, combina, pentru că o puteţi inocula în solul dumneavoastră, iar ceea ce este cel mai rău este că supravieţuieşte chiar şi 25 de ani“, afirmă Jean Ionescu.

Hibridul P64LE25 reprezintă varianta îmbunătăţită a clasicului P64LE50; el a fost introdus anul trecut în portofoliu şi este cel mai productiv hibrid Express. Fermierii care aplică tehnologii performante pot obţine 4 tone/ha. El are o toleranţă excelentă la secetă, iar dintre toţi hibrizii Express semitimpurii este cel mai tardiv.

Toţi hibrizii au rezistenţă totală la erbicidul Express, sunt heterozigoţi, cu rezistenţă primită atât de la mamă, cât şi de la tată, rezistenţă totală la mană, sunt creaţi special pentru zonele aride şi semiaride, iar procentul de autopolenizare este de minimum 85%.

Despre tehnologia Express cei de la Pioneer spun că este cea mai bună atât din punctul de vedere al productivităţii, cât şi al combaterii buruienilor dicotiledonate anuale şi perene. „Express-ul tribenuronmetil 50%, în doză de 30g/ha, îl recomandăm din faza de 2 frunze a florii-soarelui, până la 8 frunze, nu pentru că ar deveni toxic după această fază, ci pentru că planta îşi dezvoltă foliajul şi acoperă buruienile. Express-ul, fiind un produs de contact, nu mai pică pe buruieni şi atunci eficacitatea lui este scăzută. Ştim cu toţii că nu putem duce un hibrid spre potenţialul maxim de producţie, fără aplicarea a cel puţin 1 tratament fungicid Tanos sau Acanto Plus“, a explicat Cătălin Răboj, director de vânzări pe regiunea sud-est, vorbind despre tehnologia de aplicare a erbicidului Express.

Hibridul de porumb „cel mai cel“

„Dacă la K67 obţineaţi 14 tone, P0216 şi P0412 sunt hibrizi care dau 18 tone boabe/ha, adică sar cu 4 tone peste vechea genetică“, spun specialiştii.

Cel mai timpuriu hibrid AQUAmax, T9175, este un hibrid simplu, ce se recoltează imediat după floarea-soarelui şi nu se seamănă mai mult de 65.000 de seminţe/ha. „Cine ştie că va fi un an ploios sau are posibilitatea să irige să ia în calcul maturitatea de 300 până la 350 FAO şi un minim de 68.000-70.000 seminţe/ha, iar într-un an ca acesta 80.000 seminţe/ha“, sfătuiesc reprezentanţii companiei.

Cel mai vândut hibrid din România, PR37Y12, este un hibrid foarte constant ca producţie, „dacă are condiţii bune, rupe cântarul“, cum se mai spune. Vârful de performanţă a fost obţinut la Târgu-Mureş în 2011, unde s-au obţinut 24 tone/ha, cu 22-23% umiditate. Acest PR37Y12 este considerat un hibrid care realizează uşor o producţie de 7-8 tone/ha într-un an mediu pentru porumb. Însă cine doreşte un plus de valoare faţă de PR37Y12 poate alege PR37N01, unul dintre cei mai constanţi hibrizi semitimpurii.

Un alt hibrid, P9578, este urât ca aspect, dar fabulos pentru cei care cred în densitate mai mare la semănare, cea mai mare productivitate la el obţinându-se la 77.000 de plante, adică o însămânţare cu 85.000 de seminţe. În plus, acest hibrid polenizează foarte bine, iar viabilitatea polenului se opreşte la 36-37°C.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

România ar putea avea un subprogram dedicat producţiei de lapte

Flexibilitatea este elementul pe care comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş îl consideră definitoriu pentru aplicarea noii Politici Agricole Comune. Astfel, conform reformei recent adoptate, fiecare stat membru poate să elaboreze subprograme pentru filierele care se confruntă cu dificultăţi specifice sau care au o importanţă strategică la nivel naţional. Alături de acestea, statul va putea acorda o parte din plăţile directe în sistem de plăţi cuplate cu producţia şi va putea decide o creştere a plăţilor pentru zonele defavorizate.

Dispariţia cotelor, provocarea noului proiect

Alături de subprogramul pentru reconversia în pomicultură propus de guvern şi susţinut de Uniunea Europeană, prin care oficialii MADR speră ca suprafaţa cu livezi să crească de la 120.000 hectare, în prezent, la 200.000 de hectare în 2020, de anul viitor am putea avea şi un subprogram dedicat sectorului de producere a laptelui. Iniţiativa pentru realizarea unui astfel de proiect îi aparţine lui Dacian Cioloş şi vine în contextul eliminării cotelor de lapte din 2015 la nivelul întregului bloc comunitar. „În primul rând, vreau să precizez că la cotele de lapte nu renunţă doar România, ci toate ţările Uniunii Europene. Asta înseamnă că poţi să produci lapte cât vrei şi nu mai eşti limitat de o anumită cotă de producţie. Sigur, asta înseamnă că unii care acum au o anumită limită şi nu pot produce mai mult pentru că nu-i lasă legea, dacă vor fi competitivi, vor putea produce mai mult, iar aici este riscul cel mai mare pentru România, câtă vreme nu se dezvoltă competitivitatea sectorului lapte. (...) Pentru a rezolva această problemă, eu recomand un subprogram sectorial în domeniul lapte, aşa cum am înţeles că doreşte Guvernul să realizeze pentru sectorul pomicultură. În acel moment se pot regrupa mai multe măsuri din Programul de Dezvoltare Rurală, se poate dedica o anumită sumă numai sectorului lapte şi se pot sprijini financiar anumite investiţii care să crească această competitivitate a producătorilor“, a declarat comisarul Dacian Cioloş.

O poziţie similară a abordat în urmă cu câteva luni şi ministrul Agriculturii Daniel Constantin, care şi-ar dori să existe posibilitatea finanţării atât a producţiei, cât şi a infrastructurii de prelucrare a laptelui. „Vrem să finanţăm toate acele proiecte care sunt integrate (producţie, procesare şi distribuţie) în toate satele româneşti, fie că vorbim de cooperative agricole, asociaţii de fermieri sau fermieri individuali care au lângă unitatea de producţie poate şi o mică unitate de procesare, poate şi un mic centru de colectare sau depozitare. Vrem să punem accent pe lapte pentru că este un pariu pe care îl avem cu celelalte state şi care va începe din 2015“, a afirmat Daniel Constantin.

Măsuri complementare pentru încurajarea sectorului

O altă modalitate de a susţine producţia de lapte şi competitivitatea întregului sector este aplicarea unor măsuri complementare decise la nivel european, precum posibilitatea producătorilor de a negocia preţuri şi cantităţi în mod colectiv sau acordarea de plăţi suplimentare pentru un anumit domeniu de activitate. „Acest program de restructurare poate fi complementar la nişte măsuri pe care le-am decis deja anul trecut la nivel european, de a da posibilitatea sectorului laptelui de a negocia colectiv preţuri şi cantităţi. Deci, puterea de negociere a producătorilor va creşte prin acea decizie. Mai există şi posibilitatea de a avea un program de restructurare specific pe sectorul laptelui, dar şi ca din procentul de 13% aferent plăţilor cuplate cu producţia, cel puţin pentru sectorul lap­telui din zona montană sau din zonele defavorizate sau acolo unde există condiţii mai puţin prielnice, Guvernul să poată susţine direct producătorii de lapte, adică în plus de subvenţia la care au drept în mod normal să se primească şi subvenţie complementară“, a explicat comisarul european Dacian Cioloş.

Daniel PLĂIAŞU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Ploile din ultima perioadă au adus producţiilor agricole un plus de 800 de kilograme la hectar

Ploile din ultima perioadă au adus producţiilor agricole un plus de 800 de kilograme la hectar, chiar dacă unele suprafeţe însămânţate în toamnă şi în primăvara au fost afectate de grindină şi vijelii, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

"Pentru toate culturile de toamnă, în cazul grâul orzului şi rapiţei, ploile din ultima perioadă au fost benefice, exceptând situaţia în care am avut grindină şi vijelii care au mai pus la pământ suprafeţe cultivate cu legume, grâu sau rapiţă. Acum suntem în plină evaluare pe teren şi o să avem în curând un raport exact, deocamdată erau în total în jur de 25.000 hectare. Cred că ploile din ultima perioadă au adus un plus de 800 de kilograme la hectar, dar până nu vom avea producţiile în hambar nu putem spune exact ce producţie vom înregistra. Producţia ar fi cu siguranţă mai mare ca anul trecut dacă ar fi să le recoltăm azi pentru că arată mult mai bine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut", a spus Botănoiu.
Acesta a precizat că într-o săptămână, în zonele de sud, se va intra la recoltatul orzului, iar în cel mult o lună la grâu.

"Din ceea ce am înţeles din teritoriu, în Olt şi în Dolj, producţiile medii la orz erau bune, de 4.500 - 5.000 de kg la hectar, dar pe suprafeţe mici. Pe de altă parte, rapiţa arată mult mai bine ca anul trecut. Mă bucură că nu am mai avut suprafeţe calamitate datorită îngheţului târziu sau a celui din timpul iernii. Nu mai avem 80.000 de hectare cu rapiţă afectate, iar procentul de pierdere peste iarnă a fost de 20% din suprafaţă, în diferite stadii şi nu de 80% ca anul trecut. Eu văd ce se întâmplă la rapiţă şi pe alte pieţe din Franţa sau Germania, şi în unele sunt îmbucurătoare, iar în altele nu. Rapiţa a avut probleme şi în Franţa din cauza ploilor în exces şi deja la nivel european se estimează că vor fi în acest an producţii ceva mai mici, ceea ce înseamnă un plus pentru producătorii din România ca volum şi sper să se regăsească şi în preţ", a explicat Botănoiu.

În opinia sa, condiţiile climatice din ultima perioadă au permis o refacere a culturii de grâu, considerând că la nivel european nu o să fie scăderi semnificative pe producţie, însă o să fie afectată calitatea grâului.
De asemenea, în cazul culturilor de primăvară, în ţară, se înregistrează o întârziere a semănatului cu trei săptămâni faţă de epoca optimă din cauza condiţiilor climaterice din lunile martie şi aprilie.

"Avem 5 milioane de hectare însămânţate în primăvară cu porumb, floarea soarelui, orzoaică de primăvară, legume şi plante furajere. Chiar dacă au fost bine aleşi hibrizii ar putea să fie afectate plantele din cauza secetei care se anunţă. Temerea mea este că în perioada următoare, din cauza secetei, la porumb, planta nu se va dezvolta vegetativ pentru că este prinsă în perioada de polenizare şi nu mai acumulează în bob pe acea arşiţă. Cu irigaţii, chiar dacă avem posibilitatea să le facem, menţinem o protecţie pentru plantă, dar dacă temperaturile sunt extraordinar de mari, mai ales în cazul porumbului, polenul devine steril şi atunci chiar dacă avem o plantă frumoasă, verde şi mare, va avea un număr redus de boabe pe ştiulete. Aici am îngrijorări, la porumb, pentru că floarea soarelui are capacitatea să treacă mai bine peste momentele de secetă deoarece începe recoltatul în august, însă porumbul se duce pe o perioadă mai lungă de timp", a subliniat oficialul MADR.

Porumbul a fost însămânţat în primăvară pe 2,3 milioane hectare, iar floarea soarelui pe 980.000 ha, cu 40.000 de ha mai puţin ca anul trecut.

Programul de însămânţări din această primăvară a prevăzut un total de 5,1 milioane hectare între care 2,62 milioane de ha cu porumb, soia 74.000 de ha, rapiţa de primăvară - 404.000 hectare, cartofi timpurii şi semi-timpurii - 11.428 ha, legume de câmp şi solarii - 235.216 ha, orzoaica de primăvară - 170.570 ha, ovăz de primăvară - 185.650 ha şi sfeclă de zahăr - 28.700 ha. În toamnă au fost semănate 2,9 milioane hectare, din care grâul a depăşit 1,9 milioane hectare, rapiţa - 242.000 hectare, alte suprafeţe au fost însămânţate cu orz, orzoaica de toamnă, legume şi plante de nutreţ.

Sursa AGERPRES

Cercetarea agricolă, cheia marilor producţii

• Interviu cu acad. Cristian Hera, preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti şi vicepreşedinte al Academiei Române.

– Preşedinţii diverselor state sunt tot mai preocupaţi de criza alimentară. Chiar este o problemă, domnule Hera?

– Este o problemă majoră a omenirii, care se amplifică pe an ce trece. Este un subiect esenţial, pentru că astăzi, din cele 7,3 miliarde de locuitori ai planetei, 1,35 miliarde sunt subnutriţi. În 1995, Organizaţia Naţiunilor Unite a prevăzut reducerea numărului celor care nu au ce mânca. Pe vremea aceea erau 800 milioane de oameni în această situaţie. Iată că astăzi, în loc să scadă, numărul acestora este în creştere. Aceasta pentru că nu se acordă atenţia cuvenită dezvoltării unei agriculturi care să fie nu doar durabilă, ci şi performantă, pentru că agricultura este cea care asigură hrana cea de toate zilele întregii planete. Trebuie să avem în vedere că suprafaţa globului este împărţită astfel: 71% apă şi 29% uscat. Din suprafaţa de uscat, doar 6,4% este reprezentată de terenuri agricole şi, cu toate acestea, ele asigură 98% din hrana mondială, în timp ce hrana din ape oferă doar 2% din alimentaţia planetei. Acesta este motivul pentru care, pe de o parte, trebuie să oprim poluarea apelor, oceanelor, mărilor, râurilor, lacurilor ca să putem creşte producţia de hrană provenită din ape, dar în acelaşi timp trebuie să întreprindem măsuri pentru creşterea producţiei pe unitatea de suprafaţă. Aceasta din urmă este posibilă numai sau mai ales cu contribuţia cercetării ştiinţifice în agricultură. În unele ţări ale lumii se fac progrese în realizarea unor noi organisme modificate genetic, a unor noi soiuri şi hibrizi de plante agricole şi elaborarea tehnologiilor. Din fericire, ţara noastră dispune de o zestre genetică extraordinară pentru noile condiţii, dar, pe lângă faptul că nu sunt aplicate cuceririle ştiinţifice, se mai adaugă şi schimbările climatice globale.

„Săraci într-o ţară bogată“

– Tocmai de aceea avem nevoie de cercetarea ştiinţifică, agricultura nu se mai poate face decât cu cartea în mână, de acum agricultura trebuie învăţată în fiecare zi, chiar dacă avem impresia că o ştim de când lumea şi pământul. Cum apreciaţi acest moment pentru cercetarea noastră agricolă?

– Gheorghe Ionescu Şişeşti mărturisea în jurnalul său, în anul 1937, că „e timpul să părăsim rutina şi să adoptăm în agricultură procedee tehnice înaintate“, care nu sunt de fapt decât rezultatele cercetării. „Dacă nu vom face asta, vom continua să fim săraci într-o ţară bogată şi vom rămâne în urma neamurilor care ne înconjoară“. Lucru adevărat şi astăzi.

România are soluri cu o fertilitate mai mare, mai bună decât a celor la nivel mondial. Dacă ne-am referi la suprafaţa cu fertilitate redusă şi foarte redusă la nivel mondial, aceasta se regăseşte în proporţie de 62%, în timp ce în ţara noastră numai 52%. De asemenea, starea de fertilitate bună şi foarte bună a solurilor la nivel mondial este de 11%, iar în România starea bună şi foarte bună reprezintă 28%. Dar, din păcate, azi nu reuşim să valorificăm acest potenţial pe care îl au solurile româneşti şi să producem suficientă hrană atât pentru populaţia ţării noastre cât şi pentru export, ba mai mult, importăm produse agroalimentare. De aceea, trebuie gândite o serie întreagă de măsuri care să conducă la valorificarea potenţialului de producţie a solurilor româneşti. Încă există unităţi de cercetare cu potenţial de a produce rezultate utile pentru fermieri. În ultimii 25-27 de ani au avut loc o decapitalizare a cercetării ştiinţifice din agricultură, o reducere drastică a personalului, dar şi a terenurilor. Motiv pentru care este absolut necesară redresarea acestui sector, revigorarea unităţilor de cercetare care ar putea deveni competitive la nivel internaţional. În acelaşi timp, unităţile care nu mai au performanţă în cercetare ar trebui transformate în baze experimentale care să producă sămânţa din categoriile biologice superioare pentru diferitele specii de cereale, plante tehnice şi furajere, să producă material de prăsilă şi să poată testa tehnologiile performante de cultură. Aşadar, cercetarea ar trebui să recâştige rolul pe care l-a avut încă de la înfiinţare, în anul 1927.

Hibrizii româneşti, performanţi în lupta cu schimbările climatice

– Marii fermieri din România care au izbândit în agricultură spun că succesul lor s-a datorat în mare parte şi faptului că au folosit soiuri şi hibrizi româneşti.

– Problema cercetării ştiinţifice agricole este valorificarea resurselor genetice de care dispune aceasta, pentru că, timp de 70 de ani, s-a lucrat pentru crearea unor soiuri şi hibrizi care să fie mai rezistenţi la condiţii mai puţin favorabile de mediu. Există această zestre genetică, iar unii dintre cercetătorii noştri de elită o valorifică mai ales la grâu şi porumb. În prezent, peste 70% din suprafaţa cultivată cu grâu şi porumb este însămânţată cu soiuri şi hibrizi româneşti care sunt solicitate prioritar de către fermieri, mai ales de către cei performanţi, pentru că întrunesc caracteristicile favorabile pentru a rezista modificărilor climatice globale, au un potenţial ridicat de producţie, dar şi calităţi deosebite – conţinut ridicat de proteine, de gluten pentru panificaţie etc. Nu întâmplător o parte din soiurile create la Fundulea sunt solicitate în multe alte ţări ale lumii.

– În condiţiile în care cercetarea agricolă se dezvoltă peste tot în lume, de ce se pune totuşi problema crizei alimentare?

– În primul rând, pentru că ne confruntăm cu schimbarea climatică globală, care afectează agricultura, pe de altă parte, cu creşterea populaţiei, dar şi cu schimbarea destinaţiei produselor agricole de la consumatorul uman la maşinile şi utilajele agricole. Criza alimentară este cea mai periculoasă dintre toate crizele pentru că are efecte sociale dramatice, dar să nu uităm că această criză este determinată şi de cea a apei (70% din cantitatea de apă dulce, potabilă, este folosită în agricultură, 19% în industrie şi 11% în gospodăriile casnice.) Datorită faptului că, odată cu schimbările climatice, cantitatea de apă la nivel global şi naţional se reduce substanţial, aceasta contribuie la diminuarea producţiei pe suprafaţă, fapt ce accentuează criza alimentară.

– Ce se întâmplă cu ingineria genetică? Soluţiile pe care le oferă în unele ţări se aplică cu succes, pe când în alte ţări sunt refuzate.

– Este o temă extrem de dezbătută. La nivel mondial se cultivă 168 milioane ha cu plante modificate genetic. Este vorba în primul rând de porumb, soia şi bumbac. Nici eu şi nici colaboratorii mei nu am citit încă un articol care să evidenţieze clar efectele negative asupra omului, a consumului de diferite produse în care sunt incluse şi cele modificate genetic. Cred însă că există o mare presiune din partea unor grupuri sau organisme care au diferite interese şi din acest punct de vedere.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Tratamentele aduc sporuri importante de producţie la grâu

Bolile foliare şi ale spicului, în culturile de grâu, reprezintă un permanent factor de risc pentru stabilitatea şi calitatea recoltelor. Studiile efectuate în ţară şi în străinătate au demonstrat că, în cazul în care se planifică o producţie de grâu de peste 3.000 kg/ha, adică atunci când se doreşte practicarea unei tehnologii intensive cu investiţii suplimentare în calitatea seminţei, pregătirea terenului şi fertilizare, atunci presiunea de infecţie a agenţilor patogeni creşte proporţional. Evitarea pierderilor de recoltă în acest caz se realizează prin aplicarea a două până la trei tratamente cu fungicide.

Importanţa ultimelor două frunze

La cerealele păioase, pentru tehnologia intensivă, BASF recomandă în general două tratamente.

Orientativ, primul se poate efectua în perioada formării celui de-al doilea internod, iar cel de-al doilea, împotriva bolilor foliare şi ale spicului, în perioada înspicării. În condiţii speciale, cel de-al treilea se aplică imediat după înflorire.

George Petcu, specialist al Departamentului tehnic din cadrul BASF, este de părere că trebuie protejate în special ultimele două frunze ale grâului, pentru că influenţează cel mai mult producţia, atât cantitativ, în procent de 75%, cât şi calitativ.

Unul dintre produsele recomandate este Duett Ultra, fungicid sistemic, care asigură o protecţie completă împotriva complexului de boli, în doză de 0,5 l/ha. Are două substanţe active, tiofanat metil şi epoxiconazol. „În funcţie de momentul şi intensitatea atacului, se pot aplica unul sau două tratamente cu Duett Ultra.

La grâu, în condiţiile în care se aplică un singur tratament, momentul optim este de la începutul alungirii celui de-al doilea internod până la înspicare. În situaţia în care sunt necesare două tratamente, momentul optim este de la creşterea intensă a paiului până la faza de burduf“ – a spus specialistul.

În aceleaşi momente şi împotriva aceloraşi boli, a menţionat Petcu, se poate aplica Tango Super, care este un fungicid pe bază de fenpropimorf şi epoxiconazol. Are acţiune sistemică şi este transportat acropetal în plante. Doza recomandată, 0,75 l/ha.

„Sporurile de producţie înregistrate la cultura grâului au fost cu până la 1.774 kg/ha mai mari cu tehnologia BASF faţă de loturile martor netratate corespunzător. În schimb, în cazul nerespectării tratamentelor, pierderile de producţie dar şi de calitate înregistrate la grâu pot fi cuprinse între 10%-30%, la care se adaugă deprecierea calitativă a valorii alimentare, furajere şi culturale a seminţelor. În funcţie de soiul cultivat, condiţiile climatice şi tehnologia de cultură, aparatul foliar poate fi afectat în proporţie de 40-50%“, a afirmat George Petcu.

Fungicid stick and stay

Un alt produs recomandat este Capalo, un fungicid din noua generaţie (stick and stay – soluţia aderă la frunze aproape fără pierderi), care are acţiune protectivă, curativă şi eradicativă.

Cele trei substanţe active (epoxiconazol, fenpropimorf şi metrafenonă) garantează o eficacitate foarte bună împotriva bolilor în culturile de cereale păioase, în mod special asupra făinării, chiar şi în faza latentă a acesteia.

Dozele recomandate pentru grâu sunt de 1 l/ha împotriva făinării, septoriozei, ruginii şi de 1,5 l/ha în cazul fusariozei. Se pot aplica unul sau două tratamente.

La grâu, perioada optimă este de la faza de creştere intensă a paiului până la burduf. Se poate utiliza în asociere cu alte produse.

Efectul stay green

În continuare, Petcu a vorbit despre Alegro, un fungicid cu două substanţe active, kresoxim metil şi epoxiconazol. Acesta este eficient împotriva celor mai importante boli foliare şi ale spicului, pe durata mai multor săptămâni. Datorită efectelor fiziologice ale produsului, plantele rămân verzi mai mult timp (green effect), cu implicaţii pozitive în creşterea cantităţii şi calităţii recoltei. Doza recomandată: 0,75 l/ha. Se poate folosi în faza de înspicare, pentru al doilea tratament.

Combaterea dăunătorilor

Specialistul companiei BASF a spus că Fastac (substanţă activă alfa-cipermetrin) este un insecticid de contact cu acţiune imediată, de şoc, cu efect asupra sistemului nervos al insectelor. Astfel, prin eliminarea lor rapidă, se previn pierderile de recoltă, asigurând o producţie de calitate. Produsul are un spectru foarte larg de combatere împotriva unui număr mare de insecte dăunătoare din grupe diferite, putând fi aplicat la mai multe culturi. Combate atât adulţii, cât şi larvele insectelor dăunătoare. Este rezistent la acţiunea de spălare a ploilor. Doza omologată împotriva ploşniţelor cerealelor şi a gândacului bălos al orzului: 0,1 l/ha.

Tratamentele se fac la avertizare sau la începutul infestării, la atingerea pragului economic de dăunare.

Avantajele tehnologiei intensive de combatere a bolilor prin 2-3 tratamente

● Controlul de timpuriu al bolilor care apar la începutul vegetaţiei: mucegaiul de zăpadă, făinarea;

● Posibilitatea combinării primului tratament cu alte măsuri de combatere a buruienilor şi insectelor;

● Optimizarea combaterii patogenilor virulenţi care produc septoriozele şi ruginile prin tratamente preventive;

● Protejarea ultimelor etaje foliare, inclusiv a frunzei stindard, pentru asigurarea producţiei;

● Controlul corespunzător al bolilor spicului – fuzariozele care afectează calitatea recoltei;

● Creşteri substanţiale de recoltă care asigură investiţiile iniţiale;

● Calitate sporită prin creşterea masei hectolitrice şi procent de gluten mai mare;

● Vandabilitate şi profitabilitate.

Principalele boli ale grâului

  • Erysiphe graminis f. sp. tritici – Făinarea grâului
  • Fusarium spp - Fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor
  • Puccinia graminis - Rugina neagră
  • Puccinia recondita - Rugina brună
  • Puccinia striiformis - Rugina galbenă
  • Septoria tritici - Septorioza grâului
  • Tilletia spp - Mălura comună
  • Principalele boli ale orzului
  • Erysiphe graminis f. sp. hordei – Făinarea orzului
  • Helminthosporium teres – Pătarea reticulară
  • Rhynchosporium secalis – Arsura frunzelor
  • Ustilago nuda – Tăciunele zburător
  • Principalii dăunători ai cerealelor păioase
  • Eurygaster spp – Ploşniţele cerealelor
  • Lema melanopa – Gândacul bălos

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

După boom, producţia agricolă va încetini în lume, avertizează FAO

Creşterea producţiei agricole mondiale va încetini până în 2021, după un deceniu excepţional, dar 'nesustenabil' în numeroase ţări în curs de dezvoltare, a avertizat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie /FAO/.

'Creşterea anuală medie a producţiei agricole va încetini până în 2021 la 1,7% pe an faţă de 2,6% în deceniul 2000-2012', a precizat FAO în raportul său anual asupra situaţiei alimentaţiei şi agriculturii prezentat vineri la sediul său de la Roma.

Cifrele deceniului trecut au scos la iveală însă mari diferenţe între regiunile Globului, în contextul în care în America Latină producţia agricolă a crescut cu peste 50 la sută în 12 ani şi chiar 70% în Brazilia; procentul a fost de peste 40% în Africa Subsahariană, la fel ca în Europa de Est şi Asia Centrală. Pe de altă parte, producţia agricolă nu s-a dezvoltat decât în proporţie de 20 la sută în SUA şi de doar 6% în Europa de Vest, conform FAO.

Organizaţia a mai subliniat că, la ora actuală, 'circa 25% din pământurile agricole ale planetei sunt puternic degradate', că 'aceste presiuni au atins un nivel critic în anumite regiuni şi că modificările climatice ar urma să agraveze în continuare situaţia'. De asemenea, a tras un semnal de alarmă şi cu privire la epuizarea resurselor naturale, în special a celor de apă.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS