În prezent, protecția mediului și a resurselor naturale este fundamentală pentru fermierii din România, pentru a îmbunătăți sănătatea și fertilitatea solului, precum și pentru a proteja resursele de apă și biodiversitatea. Numai prin acțiuni care minimizează impactul asupra mediului putem îmbunătăți rezistența la schimbările climatice.

Soluțiile și cele mai bune practici pentru a asigura sănătatea oamenilor și a ecosistemelor sunt strâns legate de modul în care este gestionat procesul de producție. Viitorul fermierilor și capacitatea lor de a prospera sunt interconectate, iar probleme precum condițiile meteorologice extreme și diminuarea resurselor naturale trebuie abordate cu o atenție sporită.

Unul dintre cei mai importanți factori care afectează mediul înconjurător este gestionarea deșeurilor provenite din activitățile agricole, cum ar fi materialele plastice din ambalajele produselor și reziduurile provenite din sistemele de irigare, mulcirea și alte procese implicate. Există soluții pentru atenuarea impactului acestora: reducerea nivelului lor, reciclarea și reutilizarea lor în continuare într-un nou ciclu de viață și utilizarea de materiale durabile în activitățile agricultorilor.

Compania internațională de agricultură Corteva Agriscience adoptă o abordare de economie circulară în ceea ce privește utilizarea materialelor de ambalaj care sunt introduse pe piață, pentru a crește potențialul ca aceste materiale de ambalaj să fie reciclate și/sau reutilizate în timp. Urmărind provocările actuale de mediu, echipa Corteva din România este angajată în astfel de acțiuni pentru a îmbogăți viața fermierilor și a consumatorilor prin aplicarea unor bune practici de sustenabilitate. Astfel, modul de gestionare a ambalajelor și materialelor folosite în activitățile zilnice a devenit o prioritate pentru echipa Corteva și oferă soluții în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei.

În ambalarea semințelor marca Pioneer® de la Corteva România sunt folosite materiale reciclabile, precum hârtia și lemnul. Astfel, pungile de hârtie și paleții din lemn reprezintă o soluție alternativă pentru a folosi cât mai puține materiale poluante. În cazul paleților din lemn, dacă aceștia necesită reparații, acestea vor fi efectuate cu prioritate, înlocuirea cu paleți noi nefiind prima opțiune luată în calcul de Corteva.

Accesoriile, cum ar fi folia de împachetare sau benzile de plastic folosite pentru ambalarea produselor, se încadrează în programul intern de gestionare a deșeurilor nepericuloase, împreună cu hârtia sau materialele din lemn nepotrivite. Alături de aceste deșeuri, materialele periculoase care pot dăuna mediului sunt, de asemenea, colectate separat de către companie. Împreună cu un consultant de mediu, lunar, echipa Corteva se asigură că operatorii de colectare respectă condițiile de mediu, iar prin intermediul acestora, în funcție de tipul de deșeu, acesta este valorificat ulterior pentru a nu afecta ecosistemul în alte forme de utilizare.

Portofoliul Corteva România cuprinde o gamă de soluții de diversificare a protecției plantelor care aduc rezultate excelente în orice fermă. Pentru a urma strategia de sustenabilitate, compania a dezvoltat de-a lungul timpului o infrastructură de colectare și reciclare necesară printr-o inițiativă de prevenire și reducere a cantității de deșeuri generate de propriile operațiuni și a devenit membră a Sistemului de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA).

Prin participarea la programul de colectare a SCAPA, Corteva Agriscience se alătură inițiativei de a oferi fermierilor mai multe informații privind gestionarea corectă a ambalajelor goale de pesticide. Fiecare fermier sau distribuitor la nivel național poate beneficia gratuit de serviciile de colectare și poate recupera deșeurile de ambalaje din plastic, metal și hârtie de la produsele de protecție a plantelor.

Mai mult, în calitate de partener responsabil în grija pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și a sistemului alimentar global pentru fermieri, terenuri, comunități și planetă, Corteva recomandă adoptarea celor mai bune practici. Doar împreună cu toate părțile interesate putem contribui la construirea unei agriculturi durabile care să ajute la utilizarea eficientă a resurselor, benefică pentru planetă și pentru activitățile fermierilor.

Maria CÎRJĂ, Marketing Manager România,

Republica Moldova și Ungaria

Atacurile împotriva agriculturii care ne hrănește, modernă și eficientă, și obstacolele din calea producției pe care trebuie să le înfrunte fermierii devin din ce în ce mai radicale, chiar și dramatice, deoarece subminează suveranitatea noastră alimentară în favoarea micromodelelor care nu sunt nici viabile, nici generalizabile.

Din ce în ce mai mulți dintre noi considerăm că obscurantismul progresează, că istoria, comparația în timp și spațiu, care stă la baza geografiei, sunt uitate sau greșit înțelese în favoarea unei viziuni dogmatice, intransigente, catastrofale pentru felul în care înrolează un tânăr pe care pandemia l-a lipsit de repere și de pregătire. S-a stăpânit o adevărată religie ecologică, care stigmatizează și excomunică pe toți cei care îndrăznesc să se abată de la ea.

Cine sunt adversarii agriculturii moderne?

Mica muzică a agriculturii numită „țărănească, locală și sezonieră, în scurtcircuit“ este unanimă cu cei care nu cunosc realitățile foametei, nevoia de a se hrăni într-un mod abundent și accesibil, oamenii care trăiesc în marile orașe. Ascultând o întreagă parte a societății, tocmai aceea care se hrănește fără dificultate și trăiește departe de realitățile lumii agricole, toată lumea ar trebui să se întoarcă la grădină și grădinărit! Acest discurs nerealist idealizează agricultura tradițională la fel de mult ca și trecutul, iar această celebră „epocă de aur“ la care ar trebui să ne întoarcem a dus la foamete, mizerie și la un exod rural masiv.

Termenul productivist este peiorativ, exact ca termenii pesticide, mega-bazine, agricultură industrială... S-a instalat o întreagă semantică toxică, pe care o folosim fără să ne gândim. Avem nevoie de o agricultură performantă, oricare ar fi modelul, adică de o agricultură care să producă suficient, să remunereze producătorul și, bineînțeles, să-și protejeze unealta de lucru adică natura. Toate modelele trebuie asociate, pe măsura diversității situațiilor și teritoriilor; bio își are locul în promovarea unor medii dificile prin crearea de valoare, dar fără agricultura calificată greșit și considerată unanim drept convențională, am muri de foame sau am deveni total dependenți de import.

A pretinde că agricultura românească este industrială înseamnă a ignora realitatea lumii: agricultura noastră este plurală, bazată pe familie, curată, durabilă și continuă să progreseze. Dar, pentru a exista, are nevoie de tratamente (inclusiv organice!) împotriva presiunii paraziților în creștere, să aibă acces la apă în contextul intensificării secetelor și deci de mijloace moderne de producție. Instrumentele de luare a deciziilor să fie din ce în ce mai precise și mai eficiente pe cât posibil, pentru a trece de la ecosisteme simple la ecosisteme care sunt din ce în ce mai complexe.

În noile ideologii agricole, mulți doresc să se angajeze în modele alternative, organice, locale, de scurtcircuit, permacultură, animale mici, grădinărit la scara mică, precum și alte nișe... Primesc finanțare semnificativă și chiar terenuri de la autoritățile publice, în special în cadrul „centurilor verzi“ și proiectelor alimentare teritoriale. Dar entuziasmul militant din primele luni s-a epuizat rapid în fața muncii grele cu sapa, a presiunii dăunătorilor (insecte, limacși, rozătoare și plante nedorite sau chiar periculoase, ciuperci sau mucegaiuri etc.) și a dificultății de a găsi puncte de desfacere remunerative: nu toată lumea poate furniza restaurantelor cu mai multe stele.

Și consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de preț: niciodată reducerile la alimente nu au avut atât de mult succes. Agricultura este o meserie care necesită competențe reale și instrumente de decizie, utilaje, sectoare eficiente, nu o distragere a atenției populației pentru cetățeni non-rurali care se gândesc să se împlinească într-o întoarcere idealizată la pământ.

Agricultura tradițională nu a prevenit niciodată foametea. Doar agricultura modernă cu utilizarea inputurilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mecanizarea și utilizarea combustibililor fosili a făcut, în sfârșit, posibilă hrănirea aproape a întregii omeniri într-un mod durabil. Acesta este ceea ce numim principiul realității, un principiu de care publicul nu este total conștient.

Micii fermieri din lume mor de foame și părăsesc mediul rural în masă. A fost nevoie de revoluțiile agricole pentru a ieși dintr-o logică malthusiană, pentru a hrăni o umanitate în creștere pe zone limitate și inextensibile. A le nega astăzi înseamnă a face un mare salt înapoi! Mai mult, agricultura se chinuie să recruteze. Ideea că vom instala milioane de tineri în mediul rural pentru a hrăni orașele este o fantezie. Doar locuitorii urbani înstăriți care au uitat de teama de lipsă pot ține un astfel de discurs utopic.

În realitate, există un dublu standard care intră sub incidența rasismului de clasă: țăranii sunt văzuți ca niște modești, cărora urbaniștii sau neo-ruralii își permit să le administreze lecții despre natură, fără a pune problema fezabilității economice a acestora, a consecințelor sociale și chiar a celor de mediu. Un exemplu, printre altele: animalele noastre de companie sunt tratate sistematic împotriva puricilor și căpușelor și duse la veterinar la cea mai mică afecțiune, dar crescătorii, oricât de onești ar fi în practicile lor, trebuie să-și lase animalele tot timpul pe iarbă, vara sau iarna, de parcă vacilor le-ar plăcea să înfrunte vremea rea de afară tot timpul anului... În fața țânțarilor, municipalitățile practică combaterea țânțarilor pentru a-și ține aproape turiștii, însă fermierii înșiși trebuie să suporte toate urgiile, fără însă a trata culturile împotriva insectelor care le produc pagube. Fermierul nu este nici grădinar, nici decorator al naturii, ne dă mâncare sigură, sănătoasă și accesibilă financiar datorită eficienței practicilor sale și ne protejează în fața pericolelor ce pot apărea. Puteți refuza acest standard dublu în toate domeniile. De exemplu, ingineria genetică, care este absolut esențială pentru găsirea rapidă a contramăsurilor în fața schimbărilor climatice și a necesității de a selecta specii mai adaptate, mai tolerante; fermierii nu au acces la ea, în timp ce noi ne mobilizăm în domeniul sănătății cu terapii genetice și vaccinuri ARN.

Fermierii reprezintă una dintre cele mai bine echipate și mai inovatoare profesii, cu instrumente de decizie din ce în ce mai sofisticate, schimbări permanente în managementul culturilor, optimizarea sporită a mijloacelor de producție, cu scopul de a produce mai bine cu mai puțin și cu respect pentru natură. Amploarea constrângerilor și a reglementărilor cu care trebuie să se confrunte cei care ne hrănesc este aberantă.

Franța mai are șansa de a face parte din micul club al țărilor exportatoare de cereale, dar ea alunecă constant înapoi: a căzut de pe locul doi pe locul șase în 2000, pentru că respectă standardele de la Bruxelles, care sunt deja prea dureroase pentru fermieri. Europa pretinde că oferă un exemplu de tranziție ecologică și neutralitate a carbonului pentru restul lumii... care se freacă de mâini: am devenit fragili și dependenți de orice, industria noastră, energia noastră, producția noastră agricolă. Și mai rău: tranziția energetică pe care o punem în aplicare nu ne duce decât în mâinile Chinei și Statelor Unite. Cea mai mare piață agricolă din lume, Europa, își sabotează metodic puterea alimentară, în timp ce arma foamei a revenit. Fără semințe bune (încă suntem principalii exportatori de ele în lume), fără acces regulat și sigur la apă, fără tratamente la timp, fără inginerie genetică, fără mașini sofisticate (care, din nou, depind de materii prime și mijloace electronice pe care nu le controlăm), menținerea poziției noastre nu va mai fi posibilă.

Problemele securității alimentare și ale foametei sunt mai actuale ca niciodată. În multe țări, revoluțiile vin în primul rând pornind de la prețul pâinii. A uita că va trebui să continuăm să hrănim o umanitate în creștere în zone din ce în ce mai vulnerabile – făcând-o, bineînțeles, în cel mai prietenos mod posibil – înseamnă să riscăm să ne confruntăm cu valuri, așa-numitele migrații climatice (în realitate, de la sărăcie la bogăție) care sunt din ce în ce mai greu de suportat.

Tinerii vor acum să salveze planeta, marșează pentru climă, acuzând generațiile anterioare că nu au făcut nimic – ceea ce este în mare măsură fals – căzând într-o disperare pe care anumite ONG-uri de mediu și un întreg discurs în colaps o stârnesc constant, fără să realizeze că se joacă cu focul... Trebuie atât să luptăm împotriva fricii, cât și să restabilim speranța. În mediul rural, lumea de mâine se inventează zilnic, fermierii lucrează cu viețuitoare și trebuie să stăpânească capriciile vremii. Instituirea obligației tinerilor de a petrece câteva luni în ferme, în toate regiunile și în toate sectoarele de activitate, le-ar permite să înțeleagă complexitatea posibilelor răspunsuri și să învețe cum pot fi întreprinse acțiuni concrete.

A acuza fără a acționa sau chiar a refuza să învețe nu poate decât să ne conducă într-un impas civilizațional.

Agricultura de mâine trebuie să fie productivă, curată și unită în același timp.

Productivă, pentru că nevoile cresc. Combaterea risipei, o soluție invocată adesea, este cu siguranță necesară, dar nu va îmbunătăți situația celor săraci: producția de alimente se adaptează la cererea de solvenți, cu siguranță trebuie să luptăm împotriva risipei, să folosim mai inteligent deșeurile alimentare și subprodusele, pentru a produce energie, de exemplu, cu așa-numitele gaze verzi. Dar, în țările sărace, pierderile de producție sunt cele care provoacă foamete: recoltele sunt scăzute, se pierd din cauza dăunătorilor, au nevoie de semințe, produse de protecția plantelor și lanțuri de aprovizionare bune.

Curată, pentru că a treia revoluție agricolă este cea a solurilor, ecosistemelor, irigațiilor controlate, managementului optimizat al resurselor. Nu numai că animalele îmbunătățesc mediile dificile, dar pășunile stochează carbon și sunt esențiale pentru biodiversitate. În plus, accesul la proteinele animale marchează calea de ieșire din sărăcie și avem nevoie de îngrășăminte organice dacă vrem să renunțăm treptat la îngrășămintele sintetice...

Solidaritate, pentru că este necesar să se poată remunera cu demnitate producătorul, oferind în același timp alimente accesibile consumatorului. Fac apel la cele 5 caracteristici, și anume: respect pentru munca celor care ne hrănesc modelând frumusețea peisajelor, recunoașterea a ceea ce pun în aplicare pentru a răspunde așteptărilor noastre, întâlniri pentru a evita neînțelegerile, stabilirea unui dialog și ultima este desigur remunerația. Agricultura corectă, una care să corespundă așteptărilor noastre, trebuie să fie bine remunerată. Mai ales că serviciile oferite de fermieri nu sunt doar pentru a ne alimenta, ci bifează toate căsuțele dezvoltării durabile de astăzi: ne hrănesc, modelează peisajele și îmbunătățesc natura, produc energie verde care ne eliberează de utilizarea combustibililor fosili și sunt pe deplin în conformitate cu planurile climatice prin capacitatea lor de a stoca și capta carbon.

Mai mult ca oricând, avem nevoie de fermieri care să fie mândri și fericiți de profesia lor, care rămâne cea mai frumoasă și mai utilă din lume.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Rezultatele de producție și economice obținute în marile ferme, conduse de specialiști agricoli, în comparație cu cele obținute de micii producători agricoli, sunt în raport de 2/1 sau 3/1, dacă nu mai mult.

Din păcate, așa cum arată statisticile, sub 2% din ferme sunt conduse de specialiști agricoli și peste 90% au în frunte oameni proveniți din alte domenii de activitate și au doar experiență practică în agricultură. Aceștia trebuie ajutați să-și însușească măcar noțiunile de bază din tehnologiile agricole.

În țara noastră, problema informării micilor producători agricoli s-a pus încă de la începutul secolului al XX-lea, când în 1909, sub egida Casei Rurale, a fost creat „învățământul ambulant agricol“ cu învățători ambulanți pentru informarea profesională a țăranilor.

Tot în acea perioadă, acad. Gh. Ionescu-Sișești termina studiile în Germania și gândea ca, după întoarcerea în țară, să acționeze în această direcție spunând: „Știința noastră trebuie s-o punem mai mult în folosul țăranilor, a cultivatorilor mici și nu a marilor proprietari și arendași, care și fără noi au știut a crea situații strălucite.“

Mai de curând, președintele LAPAR Nicu Vasile spunea: „Noi discutăm despre digitalizarea agriculturii, dar ne lipsesc lucruri fundamentale, informațiile de bază, pe care unii colegi nu le știu.“

Am avut și noi o organizare în acest domeniu, Agenția Națională de Consultanță Agricolă, care poate mai necesita unele îmbunătățiri, dar a fost desființată.

La nivelul UE era un consultant la 65-100 fermieri, iar în țara noastră la peste 2.680 comune se mai găsesc 450 așa-numite Centre de Consultanță, revenind la un inginer consultant 12.000 -13.000 fermieri. Dar și aceștia rezolvă din problemele primăriilor și nu au văzut niciunul venind la Institutul Fundulea pentru a se informa.

Cum se realiza informarea specialiștilor înainte de 1989?

Existau centre naționale speciale pentru instruire, și anume: la Crevedia, pentru cei din IAS, la Ștefănești – Ilfov pentru mecanizatori, la 30 Decembrie pentru legumicultură-horticultură, iar la Casa Agronomului din București – Băneasa, pentru cei din agricultura cooperatistă.

Aici erau convocați, pe serii, în special iarna, șefii de unități agricole, iar cercetătorii, cadrele universitare, specialiștii din minister prezentau problemele și noutățile din fiecare domeniu. Restul specialiștilor erau instruiți asemănător la Casele agronomului existente în fiecare județ.

Pentru personalul muncitor din unitățile agricole era organizat Învățământul agrozootehnic de masă.

Prin urmare, toată lumea participa la o formă de instruire, era informată.

După 1989, toate acestea au dispărut într-o dezordine și dezorganizare totală.

În această situație, unele unități de cercetare științifică din agricultură au încercat să intervină. La ICCPT Fundulea, de exemplu, am înființat Laboratorul de extensie și consultanță pe care l-am condus un timp.

Era primul laborator din cercetarea agricolă în acest domeniu. Având finanțare asigurată și personalul necesar, am trecut în mod concret la realizarea următoarelor măsuri:

• În revista săptămânală Agricultura României, ca și în alte reviste de specialitate agricolă, aveam rubrică permanentă în care prezentăm, pe etape, principalele măsuri agrotehnice, pentru cultura mare.
• Cu sămânța din soiurile și hibrizii realizați de cercetarea agricolă românească, dar și a companiilor care comercializează sămânță în țara noastră, în fiecare an am înființat peste 50 de loturi demonstrative împreună cu stațiunile din diferite zone. Loturile erau amplasate la principalele șosele, bine și vizibil etichetate pentru a putea fi ușor observate de toți cei interesați. În fazele importante de creștere și dezvoltare a plantelor se organizau vizite ale fermierilor din zonă, cu explicațiile necesare.

La Institut, anual, se organizau așa- numitele „zile verzi“:

• Ziua grâului și a orzului;
• Ziua florii-soarelui și a soiei;
• Ziua porumbului și sorgului.

Aici participau specialiști din Ministerul Agriculturii, de la Direcțiile agricole județene și cât mai mulți fermieri din zona de sud a țării, unde erau prezentate și dezbătute toate problemele în legătură cu culturile respective.

Aveam, totodată, loturi cu secvențe tehnologice precum: diferite metode de lucrare a solului, diferite feluri de fertilizare, de semănat, măsuri de reducere a gradului de îmburuienare, substanțe folosite la combaterea bolilor și dăunătorilor ș.a.pe care la prezentam vizitatorilor, scoțând în evidență ce este mai bun pentru zona respectivă.

În fiecare an am tipărit broșuri cu aceste probleme pe care le-am difuzat gratuit participanților și la direcțiile agricole pentru restul fermierilor.

Am elaborate cărți de specialitate cu problemele de bază și elaborate pentru a fi înțelese și de cei care nu au pregătire în acest domeniu, cărți care au fost difuzate gratuit prin direcțiile agricole.

În acest fel considerăm că au putut ajunge să fie cunoscute de fermieri problemele noi din agricultură, din etapa respectivă.

Pe parcurs, nu a mai fost finanțare, personalul s-a restrâns, ca și activitatea.

Credem că Ministerul Agriculturii este convins de necesitatea unei bune informări a fermierilor și propunem următoarele:

• În unitățile de Cercetare agricolă să fie finanțate Colective de extensie din 2-3 cercetători, personalul auxiliar necesar în institute și cel puțin câte un om în stațiuni care să se ocupe de testarea soiurilor și hibrizilor noi, de îngrășăminte, de pesticide, de lucrările solului și să recomande fermierilor ce este mai corespunzător pentru fiecare zonă.
• Rezultatele obținute din aceste testări să fie comunicate la Ministerul Agriculturii, unde se află un colectiv din cei mai buni specialiști pe probleme precum: porumb și sorg, cereale păioase, plante tehnice (floarea-soarelui, sfecla de zahăr, rapița), leguminoase anuale și perene, legume-vie-pomi, zootehnie, mecanizare. Aceștia vor fi și cei mai buni consilieri ai conducerii ministerului pe problemele respective.

Pe baza rezultatelor obținute în unitățile de cercetare, acești specialiști elaborează sintetic câte o broșură pe care o difuzează în țară prin direcțiile agricole. În anii următori se mai editează doar o broșură pentru cultura mare, una pentru legume-pomi-vie și alta pentru zootehnie care cuprinde doar ce a apărut nou față de broșura anterioară.

În anii ’50, Ministerul Agriculturii a elaborat o broșură numită „Agrominim“, care a fost difuzată la sate și cuprindea noțiunile de bază ale cultivării plantelor.

• La fiecare județ să existe un colectiv cu sarcini precise de consultare și care, cu unitățile de cercetare din zonă, să înființeze loturi demonstrative cu toate problemele necesare.
• Cel mai important este ca, la nivelul fiecărei comune, să existe cel puțin 2 specialiști – unul pentru vegetal, celălalt pentru zootehnie. Aceștia să fie subordonați Direcției agricole și nu primăriei pentru a se ocupa numai de informarea cultivatorilor și crescătorilor de animale din comună.

Ei trebuie să cunoască bine conținutul broșurilor și în perioadele de activitate în câmp, să fie mereu printre cultivatori sau în grajd, dându-le sfaturile necesare.

Când Direcțiile agricole organizează vizite la loturi demonstrative, ei mobilizează cultivatorii din comună să viziteze loturile urmărind, în special, problemele specifice comunei lor. În acest fel considerăm că se poate realiza o bună informare a tuturor agricultorilor din România.

Este necesară mai multă voință la organele de conducere și ceva finanțare care va fi răsplătită de zeci de ori.

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

O alimentație sănătoasă înseamnă să consumăm produse despre care știm cum au fost obținute și să le evităm pe cele ce conțin ingrediente necunoscute sau care au fost procesate excesiv. Agricultura din toată lumea este afectată de scumpirile surselor energetice neregenerabile (gaz natural, cărbune) și derivatele lor (îngrășămintele minerale, pesticide, combustibil, tehnică agricolă etc.), dar și de efectele pandemiei COVID-19. Populația globului este în creștere, dar sursele limitate de energie neregenerabilă și degradarea mediului reduc accesul la produse alimentare în mod egal pentru toți oamenii.

De ce nu sunt reale prețurile producției agricole?

Dr. prof. cercetător în științe agrare Boris Boincean consideră că o astfel de situație este cauzată de nerespectarea legilor agronomice și ecologice fundamentale. Dorința omului de a domina natura în scopul obținerii unui nivel maxim de producție și profit fără a ține cont de consecințele activității sale asupra mediului și sănătății oamenilor este un alt factor.

„Prețurile producției agricole în economia de piață nu sunt reale deoarece ele nu includ cheltuielile necesare pentru restabilirea solurilor poluate și degradate, a apei potabile poluate și nici eforturile pentru înlăturarea consecințelor negative ale încălzirii globale, sănătății oamenilor și animalelor. Aceste cheltuieli sunt externalizate și puse pe umerii copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Nimic nu este mai scump decât produsele alimentare și apa potabilă folosite zilnic de fiecare dintre noi“, a precizat Boris Boincean.

De asemenea, cercetătorul a evidențiat faptul că, pentru a ști exact care este originea și parcursul alimentelor până la consumator, dar și prețul lor real, este necesar să evităm folosirea unor noțiuni greșite. Agricultura ecologică (biologică, organică, biodinamică) este o alternativă la agricultura convențională, dar neutilizarea substanțelor chimice nu înseamnă neapărat că producția obținută este ecologică. Analiza în laborator a furajelor pentru animale sau a produselor alimentare destinate consumului uman este limitată în a stabili dacă au fost respectate toate cerințele realizării unei producții ecologice. În cazul agriculturii ecologice, certificarea se realizează pentru întreaga gospodărie.

Trei strategii în sprijinul mediului

Ana Deaconu, doctor în sănătate publică și nutriție, consideră că responsabilitatea unei nutriții sănătoase ne revine nouă. Într-o anumită măsură noi alegem de unde și ce fel de alimente ne cumpărăm.

„Atunci când vorbim despre mâncarea sănătoasă ne referim, în primul rând, la alimentele care sunt sănătoase pentru noi și familia noastră. Evident, este mai sănătos să evităm alimentele în a căror producere au fost folosite pesticidele. În unele locuri din lume expunerea la pesticide este asociată cu dermatita, tulburările sistemului nervos și numeroase forme de cancer. Să nu uităm că agricultorii sunt și consumatori, de aceea și pentru ei este esențială practicarea agriculturii într-o formă cât mai agreabilă“, a evidențiat Ana Deaconu.

Potrivit unei cercetări științifice realizate de mai mulți specialiști și denumită „Sustenabilitatea și calitatea alimentelor ecologice“, modul în care ne alimentăm are o influență puternică asupra mediului, începând de la producția agricolă, prelucrare, comercializare, transport și până la consum. În plus, alimentația este importantă și pentru bunăstarea și sănătatea noastră.

Pentru ca sistemul nostru alimentar să fie sustenabil din perspectiva utilizării resurselor și a influenței asupra mediului, au fost analizate trei strategii: o strategie de consum, o strategie de producție și o strategie circulară. Strategia de consum urmărește modificarea preferințelor de consum ale omului, în așa fel încât el să aleagă produsele cu impact mai redus asupra mediului. Strategia de producție tinde spre o producție a alimentelor mai prietenoasă cu mediul. Strategia circulară are drept scop circuitul închis de biomasă și nutrienți, precum și repartizarea rațională a resurselor de teren și biomasă în întregul sistem alimentar. Acesta din urmă combină aspectele ce țin de strategia de consum și cea de producție.

Garantarea unei siguranțe alimentare înalte necesită efectuarea de controale. Din acest motiv, prin lege este prevăzută așa-numita asigurare dublă a calității (Regulamentul UE privind sănătatea animală, Regulamentul elvețian privind produsele alimentare și articolele de consum). Întreprinderile din sectorul alimentar sunt principalii responsabili pentru calitatea și siguranța produselor proprii și sunt obligate prin lege să asigure o producție în conformitate cu bunele practici de fabricație (GMP – good manufacturing practice), cu bunele practici de igienă (GHP– good hygiene practice) și să mențină un sistem de control intern funcțional.

Liliana Postica

Județul Suceava este cunoscut ca o zonă de excelență pentru cultura cartofului, pomicultură, în special măr, fiind renumit pentru murăturile din bazinul Milişăuţi – Iaslovăţ, dar și pentru partea zootehnică din zona montană. Suprafața agricolă a județului este de 354.820 ha (41,47%), structurată astfel: pajiști permanente – 171.456 ha (din care 93.052 ha pășuni, restul fiind fânețe); livezi – 3.140 ha; teren arabil – 180.224 ha (pe culturi: 60.230 ha plante de nutreț; 39.189 ha cereale păioase; 37.759 ha porumb; 21.053 ha cartofi; 21.993 ha alte culturi (legume, floarea-soarelui, rapiță, soia).

Conform specialiștilor din cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului Suceava, pierderea majoră, ca suprafață, în structura culturilor județului o înregistrează cultura cartofului, cauzele fiind multe și greu de rezolvat pe termen scurt.

Agricultura suceveană, influențată de trei factori

Realizările în agricultura suceveană sunt determinate, în principal, de trei factori importanți, respectiv: factorul tehnologic, factorul genetic și factorul mediu. Primii doi factori sunt factori controlabili de către producătorii agricoli, în schimb intervențiile asupra celui de-al treilea factor sunt reduse.

„Caracterizate pe scurt, condițiile meteorologice pentru anul agricol 2018-2019 au fost cât se poate de grele. Afirmația este susținută de faptul că la înființarea culturilor de toamnă am avut o secetă puternică, cu efecte negative asupra procesului de germinație și răsărire la culturile de rapiță și cereale păioase de toamnă. Au fost situații în care, pe anumite suprafețe, rapița nu a răsărit, iar cerealele păioase au răsărit pe parcursul iernii sau chiar în primăvară. Pentru culturile de primăvară campania de semănat a fost lungă, cu temperaturi scăzute mai ales în timpul nopților, fapt ce a determinat înființarea culturilor până aproape la sfârșitul lunii mai. A urmat apoi o perioadă lungă cu precipitații care au îngreunat mult executarea lucrărilor de întreținere a culturilor. Reușita fiecărui producător agricol la executarea lucrărilor de întreținere a fost cuantificată prin prisma producțiilor realizate. Perioada cu temperaturi scăzute din primăvară, urmată de cea cu precipitații de durată și în cantități mari, a afectat toate speciile cultivate, dar a avut efecte negative semnificative în producție la cartofi, legume și pomicultură, în special la cireș și vișin. Trebuie adăugate aici și pierderile la culturile furajere la care în multe cazuri prima coasă a fost compromisă. Cu toate acestea, la sfârșit de an, analizând producțiile realizate la nivelul județului Suceava, se poate sublinia faptul că bilanțul este unul pozitiv“, ne-a spus ing. Haralampie Duțu, director executiv Direcția Agricolă Suceava.

Rezultatele bune obținute în agricultura județului Suceava în anul 2019

Anul trecut, pe cele 21.176 ha cultivate cu grâu, producția medie a fost de 3.958 kg/ha, la secară – 3.900 kg/ha, la triticale – 3.922 kg/ha, la ovăz – 2.051 kg/ha, rapiță – 2.016 kg/ha, cartofi – 12.188 kg/ha, floarea-soarelui – 2.705 kg/ha, porumb – 6.081 kg/ha, sfeclă de zahăr – 46.339 kg/ha.

Analizat prin prisma producțiilor medii realizate, se poate evidenția faptul că anul agricol 2018-2019 a fost unul bun pentru producătorii agricoli din județul Suceava. Trebuie menționat faptul că în ultimii ani se constată o creștere semnificativă a producțiilor și asta nu numai la nivelul marilor cultivatori, dar și la micii producători.

„Creșterile sunt ca urmare a abordării cu mai multă atenție a celor doi factori determinanți controlabili, respectiv factorul genetic = soi sau hibrid și factorul tehnologic.

În anul 2017 condițiile meteorologice au favorizat realizarea unor producții deosebite la cultura grâului, fiind o creștere medie de 2.500-3.000 kg/ha în condițiile în care factorii controlabili s-au menținut la același nivel ca în anii anteriori. În condițiile în care s-a utilizat același soi, s-a aplicat aceeași tehnologie de cultivare, iar pe anumite parcele s-a realizat și 10 tone de grâu pe hectar (SC Nordintermed Dornești).

În anul 2018 cultura favorizată de condițiile meteorologice a fost porumbul. Sunt mulți producători agricoli, mari și mici, care au realizat producții de peste 10 tone porumb boabe pe hectar.

În anul 2019 speciile în top, cu rezultate bune ca producție și eficiență financiară, au fost sfecla de zahăr, cultivată doar pe 675 ha, floarea-soarelui, care a ocupat o suprafață de 5.206 ha, și soia, care a fost recoltată de pe 2.052 ha. În legumicultură rezultatele sunt la un nivel mediu ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile din primăvară și de la începutul verii. În pomicultură 2019 a fost anul cu producții la nivel mediu pentru pruni, dar cu producții foarte bune la mere, ponderea celorlalte specii fiind mică“, a precizat directorul Haralampie Duțu.

Perspectivă rezervată pentru anul agricol 2019-2020

Perspectiva anului agricol 2019-2020, analizată prin prisma condițiilor meteorologice înregistrate până la această dată, este una rezervată, dar cu o pornire mai bună față de anul agricol încheiat datorită faptului că toamna anului 2019 „a fost și bună, și rea“. A fost o toamnă de excepție din punctul de vedere al temperaturilor înregistrate, dar săracă în precipitații. Au existat condiții deosebite pentru recoltarea culturilor și satisfăcătoare pentru înființarea culturilor de rapiță și cereale păioase și destul de grele pentru executarea arăturilor. Cu toate acestea, suprafețele semănate cu rapiță arată bine la această dată, iar cele semănate cu cereale păioase sunt în stadii de vegetație diferite, în funcție de data și condițiile în care s-a executat semănatul. Pentru a avea siguranța unor rezultate sunt necesare precipitații pentru echilibrarea regimului hidric în sol, nivelul de umiditate în sol fiind destul de scăzut.

Agricultorii suceveni speră ca scăderea temperaturilor cu mult sub zero grade să nu găsească culturile însămânțate în toamnă fără stratul protector de zăpadă. Și livezile sunt în pericol, perioada de repaus vegetativ fiind perturbată. Pomicultorii din Bazinul pomicol Fălticeni–Rădășeni spun că temperaturile ridicate din lunile decembrie și ianuarie influențează negativ formarea mugurilor, care nu se află complet în repaus vegetativ și încep să se dezvolte mai devreme, existând riscul înghețării lor în cazul unor temperaturi foarte scăzute la începutul primăverii. Temperaturile ridicate din această iarnă vor afecta și producția de miere, remarcă apicultorii. Potrivit lor, albinele trebuiau să stea în cuib în această perioadă, în stare de anabioză, dar în zona de șes, acolo unde este mai cald, au ieșit prea devreme din hibernare și au consumat deja hrana din stupi.

Silviu BUCULEI

În ultimii ani, agricultura României s-a dezvoltat inclusiv cu ajutorul fondurilor europene, însă statisticile arătă faptul că nu suntem nici pe departe printre țările fruntașe la acest capitol. În acest context am stat de vorbă cu domnul Achim Irimescu, ministrul plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE, și am aflat ce fel de programe ar trebui să fie în atenția agricultorilor români.

Reporter: Domnule Achim Irimescu, reprezentați agricultura românească la nivel european de 20 de ani și știți care este evoluția absorbției fondurilor europene în rândul fermierilor. De ce credeți că nu reușesc fermierii români să acceseze mai multe proiecte? Nu cunosc toate programele sau care ar fi cauza?

Achim Irimescu: Atunci când vorbim despre fondurile europene destinate agriculturii discutăm de două fonduri – cele pentru plăți directe, adică bine-cunoscutele subvenții, și cele pentru dezvoltarea mediului rural, adică FEADR și FEGA. Uităm însă să spunem că în cadrul Fondului pentru Garantarea Agriculturii –  FEGA mai există două componente foarte importante: cea pentru promovare, care dispune de 191 milioane euro/an, din care România nu reușește să obțină nimic, și cea pentru măsuri de piață, care dispune la fel de multe milioane, dintre care nu ajunge nimic în România.

Rep.: Cum ar putea ajunge acești bani la fermierii români?

A.I.: Trebuie spus că proiectele nu sunt ale instituțiilor statului, nici ale fermierilor, ci ale organizațiilor de producători. Deci producătorii trebuie să se asocieze și să transmită proiecte viabile la Bruxelles. Aceste proiecte sunt pentru promovarea produselor de calitate pe piața europeană și pe piețele țărilor terțe. Noi nu reușim să ne organizăm și astfel acești bani ajung în Italia, Spania, Franța, Grecia, dar nu și în România. Deci, pe lângă acele programe unde absorbția este foarte bună, de exemplu pentru plăți directe absorbția este în jur de 98% de-a lungul anilor, iar la dezvoltare rurală avem peste 50% absorbție, există și măsuri care ne pot ajuta în promovarea produselor. Noi trebuie să îi încurajăm pe producătorii români să se asocieze pentru a se dezvolta. De exemplu, un producător de fructe și legume, dacă primește fonduri de la Uniunea Europeană, sigur că se poate dezvolta și poate face față pe piață, mai ales în contextul unei piețe europene care permite importurile, iar la noi pe piață știți foarte bine câte fructe ajung din alte state.

Rep.: Una dintre problemele agriculturii românești în 2019 a fost evoluția alarmantă a pestei porcine africane. Cum este privită la Bruxelles această problemă?

A.I.: Consider că pesta porcină africană reprezintă cea mai mare provocare a României și sunt presiuni foarte mari exercitate asupra Comisiei în ceea ce privește situația de la noi din țară. Chiar și Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură, i-a solicitat ministrului Agriculturii să facă toate eforturile pentru a reduce impactul acestei boli. Trebuie să nu uităm că, în condițiile în care China se confruntă cu pesta porcină africană, a devenit cel mai mare importator de carne de porc. Iar în vestul Europei sunt cei mai mari producători de carne de porc care au văzut prețurile dublându-se și sunt foarte temători cu ceea ce se întâmplă cu evoluția pestei porcine africane în estul Europei pentru că se gândesc că vor putea fi și ei afectați și astfel ar pierde o piață importantă. Mereu ni se dă ca exemplu Cehia unde au fost focare, dar care, prin măsuri foarte serioase și respectate de toată lumea, a reușit să țină sub control situația.

Rep.: Ce măsuri considerați că ar trebui să ia România?

A.I.: Trebuie pregătit un plan de acțiune, cu măsuri concrete, dar trebuie să înțeleagă și cetățeanul de rând că nu se mai poate duce carnea, împotriva interdicțiilor, dintr-o parte în alta a țării. Consider că aici s-au făcut cele mai mari greșeli și îmi amintesc de supărarea enormă a comisarului european atunci când pesta porcină a ajuns în Dobrogea și ne întreba cu disperare de ce am lăsat să depășească această regiune, în condițiile în care exista bariera naturală, adică Dunărea. E clar că nu mistrețul a dus boala dincolo de Dunăre, ci oamenii care nu au înțeles că trebuia respectată această interdicție. Astfel s-au creat pagube foarte mari, iar în continuare se reduce cantitatea de porc produsă în România, cresc importurile și deja avem balanță negativă.

Rep.: Dincolo de aceste aspecte, slaba absorbție a fondurilor europene, evoluția pestei porcine africane care a creat mari pagube, există și părți pozitive. De exemplu, ne situăm destul de bine în ceea ce privește producțiile agricole, iar la unele culturi suntem printre fruntașii Europei…

A.I.: Așa este! Este foarte bine că avem producții ridicate, este bine să le creștem, dar cred că ar trebui să le ținem pentru noi! Nu este bine să ieșim cu cifre în Europa pentru că în acel moment se va întâmpla exact ce s-a întâmplat nu cu mult timp în urmă, atunci când organizațiile producătorilor de fructe și legume au cerut ca în țările din estul Europei, deci și în România, să nu se mai ofere sprijin european pentru refacerea livezilor pentru că au ei suficiente fructe și legume să ne dea și nouă. Trebuie să înțelegem că este o luptă pentru piață, deci nu e bine să te lauzi cu producții record, care nu fac decât să atragă atenția că agricultura din România a crescut foarte mult, lucru perfect adevărat, și poate deveni o amenințare pentru alte piețe.

Rep.: Pentru următoarea perioadă, care considerați că ar trebui să fie principalele proiecte care să contribuie la dezvoltarea agriculturii din României?

A.I.: Consider că România trebuie să aibă ca prioritate utilizarea fondurilor europene. În ceea ce privește fondurile care țin de APIA, lucrurile merg foarte bine, este foarte important să reușim și pe partea de dezvoltare rurală să ne apropiem de alte state. În acest moment suntem undeva la mijloc, mi-aș dori să ne situăm în partea superioară a statelor care sunt primele la absorbția fondurilor europene. Nu trebuie să uităm că reducerea de buget, survenită în urma Brexitului, s-a produs exact pe componenta de dezvoltare rurală. Este vorba de o reducere de 15%, iar România, în loc de 8 miliarde, câte avea alocate, va avea 6.73 miliarde, o scădere care va afecta investițiile în mediul rural și astfel și decalajul între zonele rurale din România și cele din alte state europene.

Larissa SOFRON

MAI JOS MATERIALUL VIDEO

Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.

Care sunt cerințele plantelor?

Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a acumula și conserva apa, cu porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Să aibă densitatea aparentă 1,0-1,4 g/cm3, un conținut optim de umiditate cuprinsă între capacitatea de câmp (Cc) și coeficientul de ofilire (Co), bogat în humus și elemente nutritive, cu o activitate microbiologică intensă și încadrate în asolament după premergătoare favorabile, în sole cu o stare fitosanitară bună, cu grad de îmburuienare redus.

Sunt necesare asolamente elastice, corespunzătoare cerințelor pieței, dar din care să nu lipsească sola amelioratoare și datoria agronomilor este să facă din fiecare cultură o bună premergătoare.

Asupra solului să se intervină cât mai puțin și numai la umiditatea optimă, să se asigure minimum 10 t/ha/an materie organică pentru a menține în echilibru procesele de formare/mineralizare a humusului.

O atenție deosebită trebuie acordată pH-ului solului, cunoscând că peste 3,5 mil. ha au grad de aciditate ridicat.

Eficiența îngrășămintelor aplicate este condiționată de nivelul pH-ului astfel:

Pierderile de recoltă, în fiecare an, în funcție de pH sunt:

• La pH 5,8 scade producția de grâu cu 5% și de porumb cu 5%;
• La pH 5,4 –,,– cu 20% –,,– cu 15%;
• La pH 5,0 –,,– cu 26% –,,– cu 19%;
• La pH 4,8 –,,– cu 32% –,,– cu 23%;

Gradul de valorificare a fosforului din sol este influențat de pH astfel:

• La pH sub 5 coeficientul de valorificare este 10;
• La pH 5,5-6,0 –,,– este 20;
• La pH 6,5-7,0 –,,– este 30;
• La pH 7,5-8,0 –,,– este 15.

Din aceste motive este necesar ca, atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,8, să se aplice amendamente calcaroase, socotindu-se câte 2 t/ha pentru o unitate pH.

Ce poate oferi solul?

Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență. Adică, prin activitatea microbiologică din sol, de descompunere-mineralizare a materiei organice, are loc eliberarea de elemente nutritive dar, în același timp, are loc și un consum al acestora de către plante, precum și prinderi prin levigare, volatilizare, eroziune.

Aprecierea conținutului în azot se face după indicele de azot, astfel:

• slab aprovizionat la IN = sub 2, mediu aprovi­zionat 2-4 și bine aprovizionat 4-6.

Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:

• slab aprovizionat la 2,1/4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.

La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:

• slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.

Aprecierea gradului de fertilitate potențială a solului lutos se poate urmări în tabelul nr. 1.

Cantitatea de elemente nutritive necesară pentru obținerea a 1 tonă produs principal (boabe) este prezentată în tabelul nr. 2.

În tabelul nr. 3 se prezintă cantitatea de îngrășăminte care trebuie aplicată la principalele culturi agricole, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața cultivată, pentru diferite niveluri de producție.

Datele de mai sus vin în sprijinul fermierilor pentru a putea gestiona mai bine inputurile în funcție de producțiile programate.

Tabelul nr. 1

Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

Tabelul nr. 2

Tabelul nr. 3

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

Inspectorii MADR iau toate măsurile care se impun în această perioadă pentru ca loturile de legume și fructe de proveniență autohtonă, expuse la vânzare, să îndeplinească cerințele standardelor de comercializare, referitoare la calitate, la încadrarea în nivelurile admisibile de reziduuri de pesticide și la etichetare.

Până la această dată, în Municipiul București și în toate județele din țară, au fost verificate 294 de piețe agroalimentare și 102 depozite en-gros de legume și fructe. Au fost verificați, de asemenea, 3410 operatori din care 1820 persoane fizice și 1590 persoane juridice. Au fost prelevate 52 de probe din următoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveți, roșii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpșuni, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Principalele obiective urmărite în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție sunt:

• Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat corespunzător pentru minim 40 % din numărul total de tarabe din piață  pentru  producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice sau producători agricoli, organizați conform OUG 44/2008;
• Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
• Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
• Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine - documentele sunt emise de către depozitari pentru comercianții de legume și fructe cu amănuntul;
• Prelevarea de probe de către reprezentanții Autorității Naționale Fitosanitare în vederea efectuării de analize privind nivelul reziduurilor de pesticide din majoritatea speciilor expuse în această  perioadă la comercializare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, aduce asigurări că toate legumele și fructele autohtone sunt sigure pentru consumatori. Consumul de legume și fructe din producția autohtonă contribuie major la sprijinul și dezvoltarea sectorului legumicol și pomicol românesc.

Se constată faptul că fenomenul de substituire a legumelor și fructelor este încă prezent, în sensul că produsele provenite din import sau comerț intracomunitar sunt comercializate ca produse românești, practică la care mai apelează comercianții din piețele agroalimentare. De asemenea, nu toți comercianții respectă trasabilitatea produselor, prin neprezentarea documentelor  de proveniență.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală  de 63.500 lei și un număr de 239 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.

În continuare, atestatele de producător cu suspiciuni asupra calității de producător sau asupra cantităților de legume obținute, în raport cu suprafețele cultivate, sunt ridicate în copie, în vederea verificării de către Direcțiile pentru Agricultură Județene la primăriile emitente.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alături de celelalte instituții abilitate în domeniu, prin măsurile de monitorizare și control, asigură în permanență respectarea prevederilor legale pentru reglementarea pieței produselor agricole, precum și pentru prelevarea probelor din plante și produse vegetale, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide.

Sursa: madr.ro

Produsele alimentare tradiţionale reprezintă o categorie aparte de produse care, pe lângă valoarea intrinsecă dată de păstrarea şi continuarea obiceiurilor regionale şi naţionale în contextul actual de piaţă, trebuie să răspundă unor exigenţe manifestate de consumatori mai ales în ceea ce priveşte siguranţa alimentară şi valoarea nutritivă. Creşterea producţiei acestei categorii de alimente, în aceste condiţii, devine o problemă pentru producători, în special pentru cei de talie mică. În acest număr vom publica primul articol, dintr-o serie, dedicat domeniului produselor tradiționale. În continuare o prezentare succintă a evoluției acestor produse în România.

Definiție

Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale. Reţetele în general simple, bazate pe câteva ingrediente procesate uneori la fel de simplu, devin produse de calitate, apreciate de consumatori. România, înainte de a deveni ţară membră, a elaborat o legislaţie naţională pentru protecţia acelor categorii de produse agroalimentare care făceau dovada unei tradiţii din generaţie în generaţie. Astfel, prima definiţie a produsului „tradiţional“ a fost dată într-un act normativ adoptat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în Ordinul nr. 690/2004, care menţiona la art.4 că „produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare“. Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale.

Promovarea deficitară

Această problemă, a promovării deficitare a produselor agroalimentare româneşti, este dată de o serie de cauze, cum ar fi: calitatea variabilă a produselor pe perioade mai lungi de timp, dificultatea onorării unor volume mari şi constante, slaba prezenţă a unor distribuitori autohtoni pe piaţa internaţională, precum şi brandingul slab sau inexistent al respectivelor produse. O parte dintre probleme are la bază slaba asociere între producători. O altă parte ţine de nivelul de sofisticare şi de ambiţie antreprenorială autohtonă. Nu în ultimul rând, sprijinul public, deşi mai activ în ultimii ani, încă nu joacă un rol suficient de puternic în promovarea produselor româneşti. De asemenea, există un potenţial bun, dar încă nevalorificat, de recunoaştere şi de promovare a mărcilor locale prin includerea acestora în schemele de calitate din UE, respectiv: Specialitate tradiţională garantată (STG), Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau certificare ecologică. Alegerea de către consuma­tori a unui produs tradiţional este determinată de nevoia fiziologică sau nutriţională, dar şi de alţi factori, precum: gust, venit, disponibilitate, cunoaştere.

Evoluția produselor tradiţionale

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Până în luna noiembrie 2013, România avea înregistrate în baza Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în MO nr. 938/14.10.2004, un număr de 4.402 produse alimentare.

Dinamica produselor tradiţionale

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Ţinând cont de dinamica înregistrării în baza ordinului nr. 690/2004 din anul 2005, când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, şi având în vedere că legislaţia privind produsele tradiţionale a permis înregistrarea şi atestarea în Registrul produselor tradiţionale a unui număr însemnat de produse agroalimentare ce de multe ori s-au dovedit mult prea permisivă şi neclară s-a impus o analiză pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive şi astfel impunerea unor măsuri care să garanteze corectitudinea tranzacţiilor comerciale.

Categorii de produse atestate

Date operative MADR 2014/în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Faţă de ordinul nr. 690/2004, care, timp de 9 ani, la nivel naţional avea înregistrat un număr de 4.402 produse alimentare, în primul an de implementare au fost înregistrate 280 de produse, pe ordinul nr. 724/2013 dinamica înregistrării acestor produse în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) se prezintă astfel (în data de 18 noiembrie 2014) – 261 de produse atestate tradiţional, din care 101 sunt produse din carne, 69 produse din lapte, 33 la categoria pâine, produse de panificaţie şi patiserie, ca şi la cele realizate din legume şi fructe, 15 produse atestate pe categoria peşte şi doar 10 la băuturi.

Situația produselor atestate

Date operative MADR 2014 în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Un număr de 19 judeţe nu au atestat niciun pro­dus: Bacău, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov.

Drd. ing. Ioana Toma

Fiecare zonă geografică din țara noastră are un anumit potențial agricol determinat de caracteristicile solului, de nivelul precipitațiilor și de regimul termic.

Din aceste motive trebuie respectată zonarea culturilor agricole.

Dacă analizăm datele din tabelul 1 constatăm că pe fiecare zonă diferă atât tipurile de sol cât, mai ales, regimul pluviometric și termic (tabelul 1). Astfel, se observă variații de la 380-460 mm precipitații în Dobrogea la 540-750 mm în Piemontul Getic și de la 8-9,5°C temperatura medie anuală în Câmpia Transilvaniei la 10-11,5°C în Câmpia Română.

Acestea determină și numărul zilelor fără îngheț, care poate fi de 165 zile în Câmpia Transilvaniei și de 200 zile în Dobrogea, adică cu peste o lună de zile mai mult fără grija înghețului.

Tabelul 1 – Zone agricole

Totodată, plantele au o anumită constantă termică (tabelul 2), adică un anumit număr de grade de temperatură utilă (mai mare de 0°C) pentru a ajunge la maturitate.

Tabelul 2 – Constanța termică

Suma gradelor de temperatură utilă (mai mari de 0°C) la:

Grâu de toamnă - 2.000-2.100 (2.300)

Secară - 1.700-2.126

Ovăz - 1.900-2.310

Porumb - 1.200-2.300 (2.800-3.000)

Sorg - 2.500-5.000

Mazăre - 1.352-1.900

Soia - 2.000-3.000

Floarea-soarelui  - 1.700-2.500

Sfeclă 2.400-2.700 (1.940-2.030)

În paranteză – rezultate de la diverși autori

Astfel, grâul de toamnă necesită 2.000-2.100 (2.300)°C, porumbul 1.200-2.300 (2.800-3.000)°C depinzând de soi (hibrid), cât este de timpuriu sau tardiv.

Dacă ne referim la cultura porumbului (tabelul 3) întâlnim hibrizi extratimpurii din grupa FAO 150-250 care au nevoie de 1.100-1.200°C, dar sunt și hibrizi tardivi din grupa FAO mai mari de 460 care pretind peste 1.700°C pentru a ajunge la maturitate.

Tabelul 3

Pioneer – pentru porumb precizează:

Suma unităților termice utile (SUTU)

SUTU = Tmax + Tmin/2 – T biologic activă (peste 10°C)

Porumb extratimpuriu — FAO 150-250

SUTU 1.000-1.200°C

Porumb timpuriu  — FAO 260-340

SUTU 1.200-1.500°C

Porumb semitimpuriu — FAO 350-390

SUTU 1.500-1.600°C

Porumb semitardiv — FAO 400-450

SUTU 1.600-1.700°C

Porumb tardiv  — FAO > 460 SUTU > 1.700°C

Este important să calculăm indicele hidrotermic (Iht) pentru fiecare zonă pentru a putea stabili potențialul de producție la diferite culturi.

Iht = Pmm x  T / 1000

P = precipitații medii anuale

T = temperatura medie anuală

Valoarea Iht este diferită în condiții de irigare față de neirigat și ea poate varia între 3,9 și 7 la neirigat și 5,6 și 10,8 la irigat.

Potențialul de producție la fiecare unitate Iht exprimat în tone/ha este: 1,0-1,5 t porumb, 0,0-1,0 t cereale păioase, 0,4-0,5 t floarea-soarelui, soia și rapiță, 10 t sfeclă-de-zahăr.

Dacă ne referim la Câmpia Română, la cultura porumbului se pot obține:

– la neirigat 1,5 t x 5,7 = 8.550 kg/ha;

– iar la irigat 1,5 t x 10,8 = 16.20-0 kg/ha.

În aceeași zonă, la floarea-soarelui:

– neirigat 0,5 x 5,7 = 2.850 kg/ha;

– irigat 0,5 x 10,8 = 5.400 kg/ha.

Desigur, nivelurile de producție rezultate din calcul sunt orientative pentru că intervine în plus sau în minus nivelul tehnologiei de cultură aplicată.

Pentru o mai bună orientare a fermierilor, prezentăm în tabelul 4 principalii parametri calitativi ai solului.

Tabelul 4 – Parametrii calitativi al solului (valori optime)

Procent argilă %  - 12-32

Densitatea aparentă g/cm3 - 1,25-1,45

Porozitatea totală % -  44-53

Porozitatea de aerație % - 15-30

Permeabilitatea mm/h - 2-4

pH-ul  6,7-7,2

humus % - 4-8

IN - 3-6

Pppm 36-72

Kppm 132-200

Elementele prezentate mai sus constituie criteriile de bază în stabilirea nivelurilor de producție la diferitele culturi, în funcție de zonă și corelat cu aceasta, inputurile pentru un anumit nivel de tehnologie de cultură aplicată.

Se înțelege că nu se justifică să cheltuim foarte mult pentru a aplica o tehnologie superioară într-o zonă al cărei potențial de producție este limitat.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La baza rezultatelor extraordinare înregistrate în nivelul producțiilor agricole se află activitatea laborioasă și responsabilă din cercetarea științifică din agricultură.

Pornind de la nivelul producției agricole obținute în perioada interbelică, faimoasa perioadă de înflorire a economiei românești, referindu-ne la agricultură și analizând producția medie pe cinci ani (1932-1936), aceasta a fost de 792 kg/ha la grâu și de 1.050 kg/ha la porumb.

Deși cercetarea științifică din agricultură era la început, totuși ea a înregistrat un spor de producție, în acea perioadă, de 80% la grâu și de 49% la porumb.

Referindu-ne la nivelul producției agricole din 1938, anul de vârf al perioadei interbelice, aceasta a fost de 1.310 kg/ha la grâu, 1.055 kg/ha la porumb, 673 kg/ha la floarea-soarelui, 940 kg/ha la soia și 13.668 kg/ha la sfecla de zahăr.

După dezastrul provocat de cel de-al Doilea Război Mondial, nivelul producțiilor agricole, în perioada 1951-1955, a fost de 1.130 kg/la grâu, 1.290 kg/ha la porumb, 740 kg/ha la floarea-soarelui și de 11.670 kg/ha la sfecla de zahăr.

În ultima perioadă dinainte de 1989, în anii 1986-1990 s-au înregistrat 3.080 kg/ha la grâu, 2.920 kg/ha la porumb, 1.580 kg/ha la floarea-soarelui și 21.290 kg/ha la sfecla de zahăr.

După evenimentele din 1989, în perioada 2000-2006 s-au obținut 2.299 kg/ha la grâu, 3.488 kg/ha la porumb, 1.329 kg/ha la floarea-soarelui și 24.570 kg/ha la sfecla de zahăr.

Față de aceste producții, relativ modeste, în ultimii ani, acolo unde s-a folosit genetica de vârf și s-au aplicat tehnologii de cultură corespunzătoare, s-au înregistrat niveluri de producție care depășesc orice așteptări.

Astfel, la grâu, producții de 7.000-8.000 kg/ha sunt frecvente la marile societăți comerciale agricole precum Insula Mare a Brăilei, Curtici – Arad, Diosig – Bihor ș.a. Agrichim Fetești a obținut peste 9.000 kg/ha, iar ing. Budai din Bihor 10.800 kg/ha. La TCE 3 Brazi, cu soiurile românești de grâu, s-au obținut peste 10.000 kg/ha, iar cu un soi de grâu de la Limagrain, 11.000 kg/ha.

La porumbul neirigat C. Costandache – Ialomița a obținut 11.400 kg/ha. Prin folosirea geneticii și tehnologiei de cultură Dekalb s-au obținut 20.000 kg/ha. În Insula Mare a Brăilei, pe 70 ha irigate s-au obținut 20.350 kg/ha.

La floarea-soarelui la Ciulnița – Ialomița s-au obținut 4.500 kg/ha.

La rapiță – ing. Molodoi – Neamț a realizat 5.500 kg/ha, iar C. Măcelaru – Brăila 6.500 kg/ha.

La mazăre de toamnă, la Tichilești – Brăila, s-au realizat peste 5.000 kg/ha.

La soia, Cr. Brânză – Brăila, a obținut 6.000 kg/ha.

La sfecla de zahăr, pe 6.000 ha în județul Brașov – o producție medie de 75 t/ha.

Prin urmare, sunt creșteri spectaculoase la grâu de la sub 1.000 kg/ha la peste 10.000 kg/ha, la porumb de la 1.000 la 20.000 kg/ha, la floarea-soarelui de la 700-800 kg la 4.500 kg/ha etc.

Desigur că asemenea producții sunt izolate, dar ele ne arată potențialul posibil de realizat. Au fost încălcate și unele norme agrotehnice elementare, ca de exemplu rotația culturilor. Pentru floarea-soarelui, care a depășit suprafața de 1 mil. ha, ce rotație se mai poate face deoarece ea nu trebuie să urmeze după soia, după rapiță (atac Sclerotinia) și cu atât mai mult în monocultură (atac mană, Orobanche). Normal, floarea-soarelui nu trebuie să depășească 18% din suprafața unei ferme și să revină, pe același loc, după 6 ani. Chiar dacă s-au creat hibrizi toleranți și chiar rezistenți, cu timpul apar noi rase care vor influența negativ producția, confirmându-se faptul că rotația culturilor este cea mai sigură măsură.

Ajungându-se la aceste niveluri de producție, statul poate interveni, prin politica subvențiilor, astfel încât să se cultive cca 1 mil. ha cu grâu în loc de 2 mil. ha și la o producție de 6.000-7.000 kg/ha se poate realiza producția cât pe 2 mil. hectare. La fel la porumb, în loc de 2,5 mil. ha se poate cultiva 1-1,5 mil. ha cu o producție de 10.000 kg/ha.

La floarea-soarelui, în loc de 1 mil. ha să se cultive 500.000 ha cu respectarea rotației și la o producție de 3.000 kg/ha se realizează cât pe 1 mil. ha.

În mod asemănător se poate proceda și cu celelalte culturi, ajungându-se la concluzia că pe 6-7 mil. ha, folosind genetica și tehnologia corespunzătoare, se obțin producții pentru satisfacerea necesarului intern și chiar și cu disponibilități pentru export. Pe restul suprafeței (peste 3 mil. ha) se vor înființa culturi energetice atât de necesare într-un viitor nu prea îndepărtat. Rezerva de combustibili fosili, oricum limitată, și consumul de carburanți din ce în ce mai mare, vor duce la epuizarea acestora.

De aceea considerăm că statul ar trebui să intervină energic în această acțiune de găsire a resurselor energetice suplimentare, iar biomasa este cea mai ușor realizabilă. De menționat că acești carburanți nu poluează, cerință imperioasă a viitorului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU