reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2019

Campionii marilor recolte la porumb din județele Constanța, Tulcea, Teleorman și Ilfov

Începem noul an cu prezentarea fermierilor campioni din județele Constanța, Tulcea, Teleorman și Ilfov. În aceste zone, hibrizii Pioneer au oferit agricultorilor recolte mulțumitoare, iar la proba cântarului producția obținută pe fiecare parcelă a asigurat un bun venit fermei.

În localitatea Căscioarele - județul Constanța, Iulian Constantinescu a devenit fermier campion cu ajutorul hibridului P9903, care i-a asigurat producția de 10.690 kg/ha. “Lucrez 90.53 ha, iar porumb am semănat anul trecut pe 23.37 ha. Astfel că am început cu arătură de toamnă, la 30 cm, și am efectuat o trecere cu discul. Am continuat în primăvară cu o trecere cu combinatorul, am semănat în jurul datei de 15 aprilie și tot atunci am fertilizat – 200 kg/ha, complex triplu 15. Am aplicat 2 erbicide, unul pentru frunză lată și altul pentru costrei, dar și 2 tratamente cu îngrășământ foliar, în faza de 8-10 frunze, al doilea a fost aplicat la o distanță de 7 zile față de primul”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că porumbul nu a beneficiat de irigații, iar recoltatul a avut loc în jurul datei de 12-13 octombrie. A fost mulțumit de modul în care s-a dezvoltat cultura și din acest motiv în 2018 va miza tot pe hibridul P9903.

iulian Constantinescu

Tot în județul Constanța, agricultorul Jean Marc Lacrouts a devenit fermier campion obținând recolte foarte bune cu 3 hibrizi Pioneer: P9911 – 10.300 kg/ha, P9903 – 10.000 kg/ha, P9537 – 9.000 kg/ha. Acesta lucrează 938 ha, dintre 167 ha au fost semănate cu porumb. “În toamnă am arat, apoi în primăvară, luna martie, am aplicat superfosfat - 150 kg/ha și uree 150 kg/ha incorporat în patul germinativ, iar la semănat am aplicat 150 kg/ha complex 8.24.24 și microgranulate, după care la stadiul de 3 frunze am aplicat și 150 kg/ha azotat de amoniu. Am semănat în prima săptămână a lunii aprilie, iar cultura a mai beneficiat  de 2 erbicide, dar al doilea erbicid doar pe anumite parcele. Nu am mai aplicat tratamente de nici un fel și nici nu am irigat. Am recoltat începând cu 15 septembrie. Anul acesta voi semăna 90 ha de porumb și am ales aceeași hibrizi Pioneer”, a punctat fermierul campion.

Jean Marc Lacrouts

În județul Tulcea, Tudor Florentin a devenit fermier campion hibridul P9537 i-a asigurat producția de 10.100 kg/ha. Acesta lucrează în localitatea Niculițel 133 ha, dintre care porumb a semănat pe 25 ha. “În toamnă am scarificat și am arat la 25 cm,  am continuat cu pregătirea terenului, înainte de semănat am aplicat 100 kg/ha de complexe 14.20.0 și am semănat la începutul lunii aprilie. Am aplicat 2 erbicide în postemergență, dar în perioade diferite și am efectuat un tratament cu fungicid și foliar, atunci când am efectuat și a doua erbicidare. Cultura a fost în neirigat, dar a beneficiat de 3 treceri cu prășitoarea, tot atunci am și fertilizat. Am recoltat în jurul datei de 10 septembrie. Anul acesta voi semăna 30 ha cu porumb, am optat pentru hibridul P9537 plus un nou hibrid din portofoliul companiei Pioneer”, a declarat fermierul campion.

Tudor Florentin

În județul Teleorman, fermier campion a devenit Cristi Isvoranu din localitatea Sfințești, care a obținut 10.980 kg/ha cu hibridul P0412. “Lucrez 400 ha, pe 150 am semănat anul trecut porumb. Am fost mulțumit de cum s-a comportat cultura, dar și de producție. Mai întâi am discuit, am efectuat o lucrare cu subsolierul, iar în primăvară am efectuat o trecere cu combinatorul și am semănat la sfârșitul lunii martie, atunci am dat și 200 kg/ha de uree. În vegetație am mai aplicat 200 kg/ha de azotat de amoniu în faza de 8-10 frunze, dar și un foliar. Am mai aplicat erbicide în preemergență și postemergență și doar atât, fără altfel de tratamente. Această producție am obținut-o în irigat, dar am irigat doar atunci când a fost cazul. Am recoltat în prima parte a lui octombrie. Pentru acest an am comandat deja sămânța, am ales tot hibrizii Pioneer , dintre care P0412 și P0023, și voi semăna 150 ha”, a conchis fermierul teleormănean.

Cristi Isvoranu

Tot în județul Teleorman a devenit fermier campion și Adi Spânu, care a obținut 10.100 kg/ha cu hibridul P9537.

Adi Spanu

În localitatea Ștorobăneasa, județul Teleorman, domnul Aurel Magereanu a obținut 10.000 kg/ha cu hibridul P0412. “Anul trecut am semănat porumb pe 170 ha și am ales numai hibrizi Pioneer. Am început cu arătura, și am încercat să mențin apa în sol, de aceea pe unele sole am intrat direct cu combinatorul, unde nu s-a putut, am discuit și apoi am trecut cu combinatorul. Fertilizarea de bază am făcut-o cu 300 kg/ha de uree,  iar de semănat am semănat la sfârșitul lunii martie, pentru că temperaturile au permis acest lucru. Doar pe o porțiune de 50 de ha, am mai fertilizat la semănat, iar producția trebuie să spun că a fost mai bună. Am erbicidat și preemergent și postemergent. Pe o solă am mai fertilizat. Nu am aplicat tratemente, am prășit o singură dată, dar nu pe întreaga suprafață. Am recoltat la sfârșitul lunii septembrie”, a punctat fermierul campion. Pentru campania din 2018, fermierul a precizat că va semăna porumb pe 250 ha și va alege tot hibrizii Pioneer.

Aurel Magereanu

Și în județul Ilfov agricultorii au obținut producții bogate cu hibrizii Pioneer. Fermieri campioni au devenit aici Cosmin Iancu, care a obținut 10.600 kg/ha cu hibridul P9903, și Eugen Voicu, căruia hibridul P9911 i-a oferit producția de 10.100 kg/ha.

Cosmin Iancu

“Lucrez 1.100 ha, iar porumb am avut anul trecut pe 300. În toamnă am arat la 30 cm, după care în primăvară devreme am discuit și am fertilizat cu 200 kg/ha de complexe 20.20.0, am incorporat cu combinatorul și imediat am însămânțat, începând cu 5 aprilie. Am erbicidat în preemergență, la faza de 6 frunze unde a fost cazul am mai aplicat un erbicid, iar la faza de 8 frunze am efectuat o prașilă și fertilizare cu 180 kg/ha azotat de amoniu. Toată suprafața a fost în neirigat și am recoltat în prima jumătate a lunii septembrie, iar campania de recoltare a durat 2 săptămâni”, a specificat fermierul campion, Cosmin Iancu. Mulțumit de modul în care s-au comportat hibrizii Pioneer, fermierul a ales pentru ca în acest an să semene hibrizii P9903 și P9537, însă pe 250 ha pentru că așa îi permite rotația culturilor.

Voicu Bogdan Porumb

Campionii marilor recolte la porumb din județele Brăila și Buzău

Hibrizii de porumb Pioneer nu aveau cum să nu performeze în județele Brăila și Buzău. Agricultorii din aceste județe au avut rezultate excepționale în acest an, atât la irigat cât și la neirigat. De aceea, în continuare vom prezenta o parte dintre fermierii campioni și tehnologia pe care au adoptat-o în fermele lor.

În cadrul societății Padova Agricultura din localitatea Stăncuța, județul Brăila, hibridul  P0937 a oferit producția de 15.240 kg/ha. Despre tehnologia folosită în fermă, dar și despre perspectivele din 2018 ne-a vorbit domnul director al societății Mihalache Ciocan. “Lucrăm 5.718 ha, iar campania trecută am avut porumb pe 1.599 ha, semănat fie după porumb sau orez. Am arat în toamnă, ca de fiecare dată, iar în primăvară au urmat lucrările cu discul și combinatorul. Am aplicat complexe 18.46.0, 200 kg/ha și am început semănatul pe 10 aprilie. La prăși am mai aplicat uree, 500 kg/ha, am erbicidat o singură dată, doar pe câteva sole a fost nevoie de corecție și am mai aplicat erbicid, nu am făcut niciun fel de alt tratament. Din totalul suprafeței cultivate cu porumb, 40 % a fost în irigat. Am început campania de recoltat la sfârșit de septembrie și a durat aproximativ o lună jumătate”, a specificat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de modul în care s-a comportat întreaga cultură, iar anul viitor va semăna porumb pe 1.600 ha.

Padova Agricultura

Tot în județul Brăila, în localitatea Traian de această data, domnul Adrian Răureanu a devenit fermier campion cu hibridul P0216, care i-a asigurat producția de 14.015 kg/ha în irigat. “Lucrez 400 ha, porumb am avut pe 100 ha. Am arat în toamnă, atunci când am aplicat și complex 18.46.0 200 kg/ha, iar în primăvară am efectuat o trecere cu combinatorul, după care am semănat în luna aprilie, când am mai aplicat 200 kg/ha azot și la prășit 100 kg/ha complexe 18.46.0. În funcție de solă am aplicat 2 tratamente, erbicide unde a fost cazul. Campania viitoare vom semăna porumb pe o suprafață de 160 ha”, a declarat Adrian Răureanu.

Adrian Raureanu

Următorul fermier campion Dan Lefter din județul Buzău. Acesta lucrează 457 ha, porumb a semănat pe 225 ha și a obținut 13.200 kg/ha cu hibridul P0216. “Am semănat fie după porumb, fie după soia. Am scarificat la 80 cm, arat și am efectuat o trecere cu combinatorul pe toată suprafața. În primăvară am mai efectuat o trecere cu combinatorul, am aplicat complexe cu sulf, 200 kg/ha și am început semănatul la sfârșitul lunii martie. Am aplicat 2 erbicide și 2 tratamente, la prășit, în faza de 10 frunze, am mai aplicat complexe 200 kg/ha, iar 180 ha au beneficiat și de irigații. Am recoltat începând cu luna septembrie, iar în octombrie am terminat campania cu cele 180 ha care au fost în irigat. Nu am avut probleme în acest an în cultură, iar anul viitor voi semăna porumb pe 200 ha”, a spus fermierul campion.

Fermier campion la porumb a devenit și domnul Niculae Drăgan din localitatea Lișcoteanca, județul Brăila, care a obținut 12.750 kg/ha cu hibridul P0023. “ Lucrăm 250 ha, pe 117 ha am avut porumb, semănat după grâu și rapiță. În toamnă am scarificat la 60 cm, însă numai 43 ha, restul am arat. În primăvară am trecut pe toată suprafața cu combinatorul și am aplicat complexe 18.46.0  - 230 kg/ha la semănat, campanie începută pe 10 aprilie. Am erbicidat, am prășit când am aplicat azot în funcție de solă, între 180 kg/ha și 230 kg/ha. Cultura a mai beneficiat și de 2 tratamente cu fungicid și îngrășământ foliar. Producția a fost obținută în neirigat pentru că nu avem posibilitatea să irigăm. Am recoltat în perioada 3-23 octombrie, iar anul viitor voi semăna 91 ha și am ales hibrizii P9911 și P0023”, a punctat agricultorul brăilean.

Dragan Nicolae

Domnul Vasile Hotnog, din județul Brăila, a devenit fermier campion cu hibridul P0023, care i-a oferit producția de 11.740 kg/ha. “Lucrez 550 ha, iar pe 280 ha am avut porumb. Am semănat fie tot după porumb, floarea-soarelui, soia și rapiță. În toamnă am arat, în timp ce în primăvară am continuat cu lucrările efectuate cu combinatorul, o trecere sau două, în funcție de solă. Am început semănatul la începutul lunii aprilie, când am aplicat și complexele – 250 kg/ha, pe care le-am ales la fel în funcție de solă, pentru că am făcut cartare agrochimică și am aplicat în funcție de rezultate.  Cultura a mai beneficiat de 2 erbicide, nu aplicat tratamente pentru că nu am avut probleme, doar am prășit și am aplicat uree și azot, aproximativ 250 kg/ha,” a declarat fermierul campion.

Hotnog Vasile

Un alt fermier campion este domnul Vasile Marius, din localitatea Bărăganu, județul Brăila. Acesta lucrează 537 ha, pe 89 a semănat porumb campania trecută și a obținut 11.500 kg/ha cu hibridul P0023. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui și rapiță. Am arat în toamnă, când am și nivelat cu discul, iar în primăvară am mai trecut o dată cu discuit, iar pe o anumită solă am efectuat și o lucrare cu combinatorul. Am semănat în perioada 31 martie - 10 aprilie, când am aplicat 170 kg/ha, complexe 20.20.0. Cultura a beneficiat și de două erbicide și de 2 tratamente cu insecticid și foliar. Primul tratament în faza de 3 frunze pentru că am avut atac de tanymecus, iar la prășit am aplicat 200 kg/ha, azotat de amoniu. Producția a fost obținută în neirigat, am recoltat în prima parte a lunii septembrie”, a afirmat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna în jur de 140 ha cu porumb și ales hibrizii P0023, P0937 și P9903.

Vasile Marius

În județul Buzău, fermier campion a devenit și domnul Andrei Constantinescu. Acesta a obținut 10.760 kg/ha cu hibridul P9911. “Lucrez 400 ha, iar pe 240 ha am avut porumb, semănat fie după porumb, floarea-soarelui sau rapiță. În toamnă am arat, în primăvară am efectuat lucrări cu discul și combinatorul, am fertilizat 250 kg/ha complexe cu sulf și zinc, iar la semănat am mai aplicat la semănat, la sfârșitul lunii martie, 200 kg/ha de azot. Am erbicidat și am aplicat 2 tratamente, primul aplicare a fost cu microelemente, iar cea de a doua a fost cu zinc în stadiul de 8-10 frunze. Cultura a fost în neirigat, iar singura problemă pe care am avut-o a fost apariția rățișoare. Am recoltat după 20 septembrie, iar anul viitor nu știu câte hectare de porumb voi semăna, pentru că am sole unde nu arată bine nici rapița, nici grâul”, a punctat fermierul campion.

Costantinescu Andrei

Tot în județul Buzău fermieri campioni au devenit și domnii Adrian și Ionel Marin, care au obținut 10.400 kg/ha cu hibridul P0216. Aceștia lucrează 600 ha, iar porumb au avut pe 250 ha, semănat după grâu, rapiță și floarea-soarelui. “În toamnă am arat și am trecut cu combinatorul, în primăvară am mai efectuat o lucrare cu combinatorul și am semănat la începutul lunii mai, când am aplicat și complexe, fie 18.46.0 fie 20.20.0 - 150 kg/ha. La prășit am mai aplicat 150 kg/ha de azot și un erbicid. Tratamente nu am făcut pentru că nu avem echipamentele necesare pentru aceste lucrări și nici nu am irigat. Am recoltat la sfârșitul lunii august, iar anul viitor vom semăna 250 cu porumb”,a  declarat Ionel Marin.

Marin Adrian

Viorel Balașu este un alt fermier campion din județul Buzău, Acesta lucrează 550 ha în localitatea Poșta Câlnău și a obținut 10.290 kg/ha cu hibridul P9903. “Am  avut porumb pe 87 ha, semănat după grâu, orz și floarea-soarelui. În toamnă am fertilizat cu îngrășământ pe bază de sulf – 250 kg/ha, apoi am arat. În primăvară am efectuat o lucrare cu discul, apoi am fertilizat cu complexe cu sulf, 200 kg/ha, apoi am mai efectuat o lucrare cu combinatorul. Am semănat începând cu 15 aprilie, apoi am erbicidat, iar în faza de 4-5 frunze am mai aplicat uree granulată, 120 kg/ha, produs comercial, și am mai aplicat un tratament cu zinc, în faza de 7-8 frunze. Am recoltat la începutul lunii octombrie, iar anul viitor voi semăna porumb pe 110 ha, am ales hibrizii P9911 și P9903 pentru că sunt foarte mulțumit de producții. Anul acesta am obținut cea mai mare medie de când cultivăm porumb, 8.540 kg/ha, am avut producție pe 20 ha, cu hibridul P9911, 11.200 kg/ha în neirigat. Acești 2 hibrizi se pretează de minune în ferma noastră, sunt foarte mulțumit”, a punctat fermierul campion.

Viorel Balasu

În localitatea Colibași, județul Buzău își desfășoară activitatea și fermierul campion Ștefan Ginerică. Acesta lucrează 500 ha, cu porumb a avut 75 ha și a obținut 9.000 kg/ha cu hibridul P9911. “Am semănat porumb după rapiță și porumb, am arat și uniformizat terenul în toamnă, nu renunț la aceste lucrări, iar în primăvară am efectuat o trecere cu combinatorul și am fertilizat -180 kg/ha cu 18.46.0 și 20.20.0, după care am semănat în perioada 1-20 aprilie. Am erbicidat pe negru cum se spune, apoi în vegetație doar unde a fost cazul. Am aplicat un tratament pentru boli și dăunători în faza de 2-4 frunze. Cultura nu a beneficiat de irigații, dar a fost un an foarte bun chiar și așa. Am recoltat între 25 septembrie-1 octombrie, iar anul viitor voi semăna 100 ha cu porumb, pe 70% din suprafață voi semăna P9911”, a punctat fermierul campion.

Ginerica Stefan

Campionii marilor recolte la porumb din județele Ialomița și Călărași

Anul 2017 a fost anul producțiilor record, mai ales la porumb unde la nivel național rezultatele obținute au depășit așteptările multor agricultori. Hibrizii de porumb Pioneer au oferit producții record în toate zonele țării, motiv pentru care dăm startul prezentărilor fermierilor campioni. Începem cu sudul țării, județele Ialomița și Călărași, unde hibrizii P0023, P0937, P9903, P9537, P0412, și P9911 au oferit producții de peste 11 tone/ha.

Primul fermier campion din județul Călărași este domnul George Alexandru din localitatea Ulmu. Acesta a obținut 15.800 kg/ha cu hibridul P0023. “Lucrez 550 ha, iar porumb am semănat 150 ha, doar cu hibrizi Pioneer. Pot spune că am respectat cantitatea de azot, fosfor și potasiu ce trebuia aplicată, deci chiar o tehnologie ca la carte. La semănat, pe 26 martie, am aplicat 220 kg/ha complexe, iar la prășit, în luna mai, am mai aplicat 200 kg/ha. Cultura a fost în neirigat și a beneficiat doar de un singur erbicid. Am semănat porumbul după rapiță și nu am întâmpinat niciun fel de problemă, am fost foarte mulțumit și de cum s-a comportat cultura și de producție. De aceea, pentru anul viitor am achiziționat deja sămânța pentru 230 ha, și am ales hibrizii P0023, P9903, P9911 și P0023”, a punctat fermierul campion.

George Aleaxandru

Tot în județul Călărași, localitatea Vâlcelele, fermier campion a devenit și Florin Moldoveanu. Acesta lucrează 410 ha, cu porumb a avut 160 ha, iar cu hibridul P0023 a obținut 14.800 kg/ha în neirigat. “Păioasele au fost culturi premergătoare, am arat și tăvălugit în toamnă, în primăvară am efectuat o trecere cu combinatorul și am aplicat azotat, 250 kg/ha. Am semnat la începutul lunii aprilie, densitatea de 70.000 boabe germinabile/ha, și am mai dat 200 kg/ha complexe 18.46.0. Cultura a mai beneficiat de îngrășământe microgranulate starter, erbicide, unde am aplicat în funcție de solă, preemergent și postemergent, și am mai aplicat un insecticid și un îngrășământ foliar. Am început recoltatul la jumătatea lunii septembrie și am terminat la 1 octombrie”, a declarat Florin Moldoveanu. Anul viitor va semăna 180 cu porumb, iar hibrizii pe care i-a ales sunt P0023, P9911 și P9903.

Moldoveanu Florin

Adrian Georgescu a devenit fermier campion în județul Ialomița, deoarece a obținut 14.600 kg/ha cu hibridul P0937 și 13.200 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 2.500 ha, iar cu porumb am semănat anul acesta 550 ha. Am semănat după cultură de porumb, dar și după soia și nu am avut nici un fel de probleme pe parcursul procesului de vegetație. Am început pregătirea patului germinativ încă din toamnă, atunci când pe jumătate din suprafață am aplicat TSP -200 kg/ha  și primăvară am aplicat azot substanță brută 200 kg/ha. Am erbicidat, și am aplicat 3-4 tratamente în funcție de solă. Din toată suprafața, doar 85 ha nu au beneficiat de irigații, dar și acolo am obținut 13.200 kg/ha cu P9903. Anul viitor voi semăna tot 550 ha cu porumb și voi merge pe aceeași hibrizi,” a specificat fermierul campion.

Adiflora Adrian Georgescu

Cristian Ionuț Constandache a devenit fermier campion datorită producției de 14.390 kg/ha obținută cu hibridul P9911. Acesta își desfășoară activitatea în judeșul Ialomița, iar anul acesta a semănat 1.000 ha cu porumb. “În toamnă am arat sau scarificat, în funcție de solă, și am discuit, iar în primăvară am fertilizat, am aplicat 2 tipuri de complexe, 20.20.0 cu sulf în cantitatea de 200 kg/ha, apoi am efectuat o lucrare cu combinatorul și am semănat, 70.000 boabe germinabile/ha la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Am mai aplicat culturii 2 erbicide, în unele sole și preemergent și postemergent, un tratament foliar cu zinc în faza de 6-8 frunze, dar și 2 fertilizări cu azotat de amoniu, prima aplicare în stadiul de 6-8 frunze, respectiv 6-8 frunze. Am obținut această producție în neirigat și am recoltat pe parcursul lunii septembrie, campania de recoltare a durat 3 săptămâni”, a declarat agricultorul.

Costandache Cristian

Un alt agricultor din județul Ialomița care a devenit fermier campion la porumb este domnul Nicolae Stoica, care a obținut 12.400 kg/ha cu hibridul P9903 și 10.700 kg/ha cu hibridul P9537. “Lucrez 640 ha, cu porumb am avut 180 ha, semănate după culturi de porumb, păioase sau rapiță. Am arat în toamnă, iar în primăvară am intrat cu combinatorul, apoi am fertilizat 180 kg/ha nitrocalcar și am discuit. La semănat, în perioada 28 martie -15 martie, am mai aplicat 180 kg/ha complexe 20.20.0 și un îngrășământ starter. După semănat am aplicat un erbicid și a urmat o nouă aplicare în postemergență. După care la stadiul de 10-12 frunze am mai aplicat un îngrășământ foliat pe bază de zinc, 3 l/ha. Am avut un recoltat sănătos cum îmi place să spun, nu am întâmpinat probleme cu cultura. Campania de recoltat am început-o pe 20 septembrie și a durat până pe 10 octombrie. Anul viitor voi semăna 200 ha cu porumb”, a declarat fermierul campion.

Stoica Nicolae

Lista fermierilor campioni din această zonă a țării continuă cu domnul Barbu Oprea din Rovine, județul Ialomița, care a obținut 12.100 kg/ha cu hibridul P0023. “Lucrez 270 ha, porumb am avut pe 50 ha. Am semănat tot după cultură de porumb, deci am arat în toamnă, în primăvară am discuit și am efectuat o trecere cu combinatorul. Înainte de semănat am fertilizat cu 250 kg/ha complexe 18.46.0 și am semănat la început de aprilie. Pe parcursul procesului de dezvoltare am aplicat 2 erbicidări și 3 tratamente, iar la prășit, în faza de 10-12 frunze, am mai aplicat azot, 300 kg/ha. Cultura a fost în neirigat, am recoltat după jumătatea lunii septembrie. Campania viitoare voi semăna 90 ha cu porumb și am ales hibrizii Pioneer P9911 și P0023. Am fost foarte mulțumit de cum s-a comportat cultura, de producții și de aceea am ales și la rapiță hibrizii Pioneer. În acest moment cultura se prezintă impecabil”, a punctat domnul Oprea.

Barbu Oprea

În localitatea Valea Măcrișului, județul Ialomița, își desfășoară activitatea și fermierul campion Sorin Buriceanu. Acesta lucrează 450 ha, dintre care 100 au fost semănate cu porumb. “Am obținut 11.800 kg/ha cu hibridul P0412, în neirigat. Am semănat după culturi de porumb și grâu și am arat în toamnă. În primăvară am efectuat lucrări cu discul și combinatorul și am fertilizat cu 250 kg/ha complexe. Am semănat la începutul lunii aprilie, când am mai aplicat azotat de amoniu, 180 kg/ha, și îngrășăminte microgranulate 25 kg/ha. Am erbicidat și preemergent și postemergent, am mai aplicat un foliar cu zinc și un erbicid, la faza de 6-8 frunze, iar la prășit am mai aplicat azot, 170 kg/ha. Am obținut această producție în neirigat și am recoltat la început de octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a specificat faptul că a fost mulțumit de hibrizii Pioneer și a mai adăugat că în următoarea campanie ca semăna 200 ha cu porumb.

Buriceanu Sorin

Producție record la porumb cu hibridul P0937 în ferma lui Dan Priceputu

Seria fermierilor campioni la porumb începe cu agricultorul Dan Priceputu din localitatea Viziru, județul Brăila. Acesta a obținut producția de 18.030 kg/ha și a declarat faptul că hibridul P0937 i-a asigurat cea mai înaltă performanță de când activează în domeniul agricol.

Performanță cu tehnologie modestă

Agricultorul brăilean lucrează 1.400 ha, iar pasiunea pentru agricultură moștenit-o de la tatăl său, care de altfel a pus bazele fermei. A studiat și a devenit inginer agronom, iar în urma rezultatelor obținute, putem spune că este cu adevărat priceput în ale agriculturii. Anul acesta a semănat porumb pe 530 ha, dintre care 240 cu hibridul P0937, ale cărei performanțe au confirmat așteptările la proba cântarului. Poate vă întrebați care a fost “secretul” unei asemenea producții, acesta a menționat faptul că nu a aplicat o tehnologie “foarte complexă, ci una chiar modestă”, însă alegerea hibridului potrivit este cheia unei producții ridicate.

“Hibridul a fost cu mult peste așteptările mele, cultura s-a dezvoltat excepțional, este adevărat că într-un an agricol bun, dar nu trebuie să uităm de vijeliile care au pus probleme chiar și culturilor de porumb și în multe sole plantele au fost afectate, lucru care nu s-a întâmplat și cu P0937. Ca tehnologie de cultură nu am aplicat cine știe ce. Am arat în toamnă, pregătirea patului germinativ a avut loc în primăvară și a însemnat o singură trecere cu combinatorul.Semănatul l-am început din data de 15 aprilie și a durat aproximativ o lună. Am semănat 84.000 de boabe/ha și am aplicat 200 kg/ha complexe 20.20.0. Apoi, postemergent, am erbicidat, iar la prășit, atunci când plantele aveau 6-8 frunze, am mai aplicat 200 kg/ha azot substanță brută. Apoi, la stadiul de 10-12 frunze, cultura a mai beneficiat de 200 kg/ha substanță brută. În zonă am avut o medie a precipitațiilor destul de bună, însă eu am și irigat în 3 tranșe. Nu am făcut niciun tratament, hibridul a fost foarte viguros, rezistent la căderi, chiar nu am avut probleme cu el”, a declarat fermierul campion.

Hibridul potrivit și spații de depozitare

Fermierul încă nu a terminat recoltatul, mai are încă 70 ha de recoltat, chiar dacă în fermă a început campania în data de 20 septembrie, iar la P0937 a început în data de 15 octombrie. “Umiditatea la recoltare a fost de 16,7 %, iar producția record într-o solă a fost de 18.030 kg/ha. Până în prezent, media pe fermă este de 16.000 kg/ha, cred că la finalul recoltatului va depăși această valoare. Am fost mai mult decât mulțumit de alegerea acestui hibrid, chiar dacă are FAO un pic mai mare, pentru mine a fost hibridul potrivit pentru că am și irigații și uscător de cereale”, a mai adăugat Dan Priceputu.

Mai mult decât atât, fermierul are întreaga producție depozitată, pentru că beneficiază de spații de depozitare ce pot adăposti 7.000 tone - 4.000 tone în silozuri cilindrice și 3.000 tone în magazii. “Depozitez, nu vând la aceste prețuri, care nu se justifică munca. Dacă noi am știut să alegem un hibrid bun și am făcut producție bună, nu înseamnă că prețul ar trebuie să fie atât de mic. În cei 18 ani de când sunt în producție nu am avut asemenea rezultate. Într-adevăr a fost un an bun, am avut ploi, dar hibridul a fost cheia, iar noi am reușit să-l valorificăm aproape de potențialul maxim”, a concluzionat agricultorul brăilean.

P0937- FAO 550                                                                                        

  • Hibrid tardiv, potențial de producție excelent
  • Greutate hectolitrică a boabelor excelentă, toleranță foarte bună la Helmitosporioza și tăciunele zburător
  • Tolerează bine temperaturile ridicate din perioada de umplere a boabelor

Sfaturi pentru fermieri

Hibrid intensiv, recomandat pentru tehnologii ridicate.   Se recomandă a se cultiva numai în sistem de irigare !

15 ani pentru hibrizii de porumb KWS în România

Recent, într-un cadru festiv de excepție KWS Semințe a organizat un nou eveniment dedicat agriculturii românești, sub egida „Partener KWS – Un titlu de noblețe“, ocazionat de aniversarea a 15 ani de evoluție a companiei în România și de lansarea noului concept ClimaControl³, care cuprinde hibrizii de porumb KWS cu toleranță ridicată la secetă și arșiță.

Evenimentul a constituit și prilejul ideal pentru a oferi partenerilor KWS recunoașterea statutului valoros pe care îl reprezintă în ascensiunea din cei 15 ani ai companiei, dar și în conturarea unui viitor al performanței. În semn de prețuire, special pentru invitații săi, KWS a emis o monedă aniversară în ediție limitată.

„15 ani nu sunt puțini în contextul unei economii încă tinere, cum este cea din România. Considerăm că experiența și know-how-ul unor companii internaționale, cum suntem noi, KWS, alături de cunoașterea și munca dumneavoastră, pot contribui la dezvoltarea întregii industrii agricole românești și, totodată, reprezintă o sursă valoroasă de transfer de bune practici și de modele de activitate pentru un suflu nou în mediul agricol“, a declarat doamna Doriana Nițu, director general KWS Semințe.

Istoricul acestei evoluții a fost prezentat invitaților printr-un moment inedit de proiecții care atestă încă o dată rigurozitatea high-tech și anvergura evenimentelor, dedicate partenerilor în cel mai mic detaliu.

Dezvoltarea KWS în țara noastră este un proiect de termen lung. România are un potențial foarte mare din punct de vedere agricol, pe care KWS îl recunoaște și dorește să-l valorifice spre beneficiul întregii comunități agricole. „De câțiva ani, în România se desfășoară un proces de creștere continuă, iar noi vrem să rămânem o parte semnificativă a acestuia. Sunt sigur că agricultura va face istorie în România și în viitor și vrem să susținem dezvoltarea acestui domeniu prin produse excelente și know-how“, a declarat domnul Csaba Kiss, director regional al Grupului KWS pentru Europa de Sud-Est.

Cu prilejul recentului eveniment a fost lansată și o declarație de independență cu suflu contemporan a companiei KWS în fața partenerilor români. Acest statut asigură libertate de decizie antreprenorială și posibilitatea de continuare a drumului ales chiar de la începuturile companiei – de perfecționare continuă în domeniul ameliorării genetice și a producției de semințe.

15 ani KWS 53

ClimaControl³ este noutatea anului la KWS, fiind dedicat agriculturii de performanță chiar și în condiții climatice neprielnice. „Seceta poate surveni înaintea, în timpul sau după înflorirea plantelor și este însoțită și urmată de consecințe diferite. Seceta nu vine niciodată singură“, a declarat Andreas Groß, directorul internațional de Produse al KWS, Divizia Porumb, referindu-se la complexitatea fenomenului de secetă, care provoacă și este însoțită de multe alte forme de stres, cu influență asupra dezvoltării plantelor.

„Prin cercetările noastre, prin atenția specifică și implicarea în selecția riguroasă a hibrizilor, s-a născut acest concept ClimaControl³, care este rezultatul firesc al cercetării și ameliorării de excepție, pe care compania KWS o dezvoltă“, a descris dr. ing. Ion Voinea, director dezvoltare Produse KWS Semințe, noutatea propusă de KWS fermierilor români.

Dacă la tehnologia clasică adaugi 200 lei/ha poți obține un spor de 1.200 kg/ha

Fermierii români au învățat că, pentru a alege cel mai bun hibrid sau cele mai bune inputuri, trebuie să testeze tot ce apare nou pe piață, pentru ca în final rezultatele obținute în câmp să-i ajute să decidă ce este mai bine pentru condițiile pedoclimatice din zona în care se află. Deja loturile demonstrative nu mai sunt o noutate, ci mai degrabă o necesitate, o carte deschisă, plină cu informații relevante despre culturile puse la încercare. După acest principiu lucrează și Dumitru Rucăreanu, care de doi ani pune la încercare două dintre produsele unui furnizor spaniol de inputuri. Pentru că testele au demonstrat eficiența produselor, de anul acesta ele vor intra pe lista amendamentelor „must have“ ale fermierului. Ele trebuie incluse în tehnologia de producție, pentru că sporul oferit în raport cu costul tratamentului este net superior, ceea ce înseamnă pentru orice fermier un profit mai mare.

Ziua Porumbului, evenimentul organizat la Lehliu de compania Daymsa împreună cu Dumitru Rucăreanu, unul dintre fermierii județului Călărași, a fost momentul în care au fost prezentate rezultatele obținute la porumb în urma unei tehnologii de producție care a inclus Raiza Mix și Naturamin WSP, două dintre produsele de top ale furnizorului din Spania. 

„Vrem să vă arătăm rezultatele obținute la porumb în loturile demonstrative unde s-a folosit toată tehnologia uzuală, la care am mai adăugat un tratament la sămânță cu Raiza, un stimulator de înrădăcinare, un tratament cu Naturamin WSP, care reprezintă un complex cu 80% aminoacizi liberi și un tratament cu Naturamin Zn, același complex de aminoacizi cu un plus de zinc“, spunea în deschiderea evenimentului Joaquin Gonzalez, reprezentantul companiei Daymsa pentru România și Republica Moldova.

Povestea acestor hibrizi de porumb, când și-au început ei viața, cum au evoluat, prin ce încercări au trecut și de ce au ajuns să fie atât de admirați ne-a spus-o chiar gazda evenimentului, dl Dumitru Rucăreanu. „Tehnologia de producție a porumbului a început în toamnă, când terenul a fost arat la 30 cm adâncime, apoi discuit și lăsat să se odihnească, cum se spune, până în primăvară. Înainte de semănat a fost introdus în brazdă un combinator. La semănat s-au folosit 150 kg de complexe 18.46.0, plus 120 kg de azot. Sămânța a fost tratată cu Sedoprid și cu 2 l/t de Raiza Mix, iar la primul prășit s-au mai aplicat 100 kg de azot. Pe zonele unde am avut pălămidă am tratat suplimentar cu Buctril, iar în rest a fost aplicat ierbicidul Adengo. Cultura a fost înființată după rapiță. Cu dăunătorii nu am avut mari probleme pe parcursul dezvoltării plantelor. Din 72.000 de plante am rămas cu 65.000 plante la hectar. Este al doilea an când folosesc câte două tratamente cu 0.35 g/ha Naturamin WSP, un produs cu 80% aminoacizi liberi, iar acest lucru m-a ajutat de fiecare dată să înregistrez un spor de producție de 800-1.200 kg/ha. Costul acestui tratament a fost de 200 lei/ha, foarte puțin față de profitul pe care îl aduce în fermă. La 236 ha de porumb, cât avem noi, socotiți care este profitul dacă valorificarea se va face la un preț de cel puțin 0,6 lei/kg“, se destăinuia Dumitru Rucăreanu.

Tratamentele cu Naturamin WSP și Naturamin Zn au fost aplicate foliar. Cum ajută aceste produse culturile în care sunt aplicate am aflat de la reprezentantul Daymsa. „Acești aminoacizi se transformă în proteină care hrănește planta. Faptul că am dat această hrană foliar face ca planta să nu mai aibă nevoie să absoarbă aceeași cantitate de nutrienți și apă din sol. Acest lucru înseamnă că, aplicând soluțiile cu aminoacizi când avem exces de umiditate, secetă sau fitotoxicitate, putem ajuta planta să treacă mai ușor peste condițiile de stres. Am avut un caz în Republica Moldova, care a demonstrat forța acestor produse. În luna mai o furtună puternică, cu zăpadă și îngheț a culcat toată cultura de rapiță dintr-un județ. Un client de-al nostru care a dat 500 g/ha de Naturamin WSP (deși în mod normal se dau 300 g/ha de 3 ori), deci o doză mai mare, a observat că, după acest tratament, din tulpina plantelor culcate s-au ridicat și au crescut noi lăstari, iar la momentul recoltării arăta incredibil. Vreau să vă spun că am epuizat stocurile de Naturamin WSP din Republica Moldova. Pe de altă parte la Constanța, unul dintre primii noștri clienți s-a confruntat în 2012 cu secetă, iar în loturile tratate cu Naturamin WSP s-a obținut cu 1.000 kg de grâu/ha mai mult decât în lanurile unde nu s-a tratat cu acest produs. În astfel de condiții se vede cel mai bine cum lucrează produsele“, explica Joaquin Gonzalez.

Dezvoltarea plantelor, numărul de știuleți din loturile demonstrative au vorbit de la sine fermierilor; sunt imagini după care orice fermier tânjește. Mulți privesc admirativ, alții cu invidie, însă toți pun în balanță costul investițiilor și producția obținută, pentru a înțelege care este valoarea profitului. Așadar, cât de rentabil este să cumperi Raiza Mix cu care să tratezi sămânța și Naturamin WSP plus Naturamin Zn pentru a le aplica de două ori? A fost o întrebare la care așteptam răspuns și noi, și fermierii. „Desigur, cel mai indicat ar fi ca fiecare fermier să facă un calcul economic și să vadă cât îl costă/ha tratamentul și cât obține în plus. La rapiță am văzut că se obțin în medie între 350 și 800 kg/ha. Un alt fermier care produce sămânță de lucernă a obținut în solele netratate o medie de 400 kg/ha, în timp ce în loturile tratate media a fost de 500 kg/ha. Dacă facem un calcul de rentabilitate, înmulțind cele 100 kg de sămânță de lucernă cu 2.200 euro, prețul cu care se vinde o tonă înseamnă un câștig de 220 de euro, iar banii aceștia se obțin cu un cost de 119 lei“, explica fermierilor Joaquin Gonzalez, reprezentantul companiei Daymsa în România.

Cifrele vorbesc de la sine, însă fiecare fermier este dator să se convingă de rezultatele pe care le oferă aceste produse. De aceea, reprezentanții Daymsa sunt deschiși către colaborarea cu toți fermierii dornici să testeze produsele în culturile lor. Cu siguranță loturile de testare vă vor ajuta să luați cea mai bună decizie în anii ce urmează.

În urma vizitelor efectuate în câmp și după atenta analiză a fiecărui hibrid în parte, concluzia a aparținut gazdei. „Ceea ce pot spune în final este că, față de loturile martor, porumbul tratat cu produsele de la Daymsa a avut o dezvoltare extraordinară, plantele s-au menținut verzi o perioadă mai lungă de timp, iar sporul de producție a fost între 800 și 1.200 kg/ha“, a afirmat Dumitru Rucăreanu. Dacă la eveniment, adică cu o lună înainte de recoltare, fermierul estima la hibrizii Pioneer și Monsanto producții de circa 12.000 kg/h, la recoltare cântarul a arătat o producție de 16.980 kg/ha la cel mai tardiv hibrid din grupa FAO 480, iar media în sola tratată cu Raiza Mix, Naturamin WSP și Naturamin Zn a fost de 15.420 kg/ha. „A fost un an bun, cu ploi în primăvară, cu secetă în vară, dar pământul nostru este fertil, iar produsele de la Daymsa și-au demonstrat eficiența. În plus, produsele sunt certificate Ecocert, deci autorizate și în agricultura ecologică“, a completat fermierul.

Evenimentele de acest gen ne lasă libertatea de a afla și părerea fermierilor invitați despre ceea ce au văzut. În acest sens, Andrei Niculae, fermier prezent la eveniment și membru al Consorțiului Cerers Dor Mărunt, spune că „porumbul domnului Rucăreanu arată foarte bine, a fost ajutat și de ploaie, cu siguranță producția este mulțumitoare. În cazul meu, 2017 a fost al doilea an în care am folosit produse de la Daymsa și pot spune că m-au ajutat să am un spor de producție mai bun decât în alți ani, când foloseam alte produse. La grâu, în loturile unde am aplicat Naturamin și Raiza am avut producții foarte bune. Dacă la un produs clasic realizam 5 t/ha, acum, aplicând Naturamin, realizez 6 t/ha. Deja nu mai fac teste, am început să aplic aceste produse pe toată suprafața la porumb și soia“.

GALERIE FOTO


Patricia Alexandra Pop

Culturi de elită la soia, porumb și floarea-soarelui

Ultimul eveniment din seria Portfolio Farm, organizat de compania Pioneer, a avut loc în localitatea Zănești, județul Neamț, la ferma TCE 3 Brazi. Aproximativ 650 de fermieri din nord-estul țării au participat la eveniment alături de specialiștii companiei americane, aceștia oferindu-le agricultorilor informații despre cele mai noi produse din portofoliu, dar și sfaturi în ceea ce privește culturile de porumb, soia și floarea-soarelului.

Participanți de dincolo de Prut

Chiar dacă evenimentul de la Zănești a fost organizat la sfârșit de săptămână, vineri 25 august, și mai ales în plină campanie de recoltare, printre participanți s-au numărat și 60 de fermieri veniți din Transnistria pentru a observa îndeaproape noile tehnologii propuse de Pioneer. Ferma-gazdă a fost de această dată TCE 3 Brazi, care este de fapt un grup de firme reprezentativ pentru agricultura din zona Moldovei.

Cel care a luat cuvântul în numele societății nemțene a fost domnul Vasile Iacob, care a subliniat importanța folosirii produselor de calitate, specifice zonei în care se află ferma. „Prezența atât de mare la acest eveniment demonstrează încă o dată că fermierii au încredere în produsele și inginerii de la Pioneer și știm și noi acest lucru deoarece din luna ianuarie și până în decembrie sunt mereu prezenți în ferme și vin în permanență cu idei și sfaturi noi. Parteneriatul nostru cu Pioneer este de lungă durată și alegem produsele lor din mai multe considerente. De exemplu, anul acesta avem 2.000 ha cu porumb. Pe această suprafață am semănat 7 hibrizi și, dintre aceștia, 5 sunt din gama Aquamax. Anul trecut am avut parte de secetă excesivă, de aceea am mizat pe această gamă de hibrizi“, a specificat Vasile Iacob, reprezentantul TCE 3 Brazi.

Importanța parteneriatului între TCE 3 Brazi și compania Pioneer a fost subliniat și de doamna Maria Cârja, directorul de marketing al companiei, atât în România cât și în Republica Moldova, care a declarat: „Le mulțumim partenerilor noștri de la TCE 3 Brazi, una dintre cele mai mari companii din agricultura României, că au încredere în produsele Pioneer, le folosesc de mulți ani și au profit de pe urma utilizării lor. Ne dorim ca toți agricultorii să aibă acces la noile tehnologii avansate din agricultură, fie că este vorba despre semințe, produse pentru protecția plantelor sau echipamente agricole; fiecare are dreptul să aibă acces la noile descoperiri tehnologice cu ajutorul cărora să obțină producții mai mari în România. La Zănești este o oază verde în nord-estul României, unde participanții au putut observa, analiza și pune întrebări despre hibrizi de porumb, floarea-soarelui și soia pe care nu cred că îi pot vedea în multe locuri din țara noastră la acest nivel de producție!“

Lucian Buzdugan, oaspete de onoare

Unul dintre participanții care au luat cuvântul a fost domnul Lucian Buzdugan, președintele Consiliului de Administrație Agricost, Insula Mare a Brăilei. „Vreau să-mi permiteți să îmi scot pălăria și la propriu și la figurat în fața dumneavoastră, a categoriei de oameni pe care eu o socotesc cea mai importantă din societate, pentru că sunteți cei care dați de mâncare 365 de zile pe an, de 3 ori pe zi, oamenilor, familiilor dumneavoastră, întregii țări. De asemenea, să îmi ridic pălăria în fața companiei TCE 3 Brazi, în fața domnului Mihăiță Tărâță, care duce mai departe ceea ce s-a făcut bun cu ani în urmă de către tatăl său. Îi mulțumesc foarte mult și îl felicit pe domnul Vasile Iacob pentru ceea ce face la Zănești, pentru că această localitate rămâne o oază verde. Am venit de la Brăila și am văzut câmpurile uscate, în faza de coacere, se vede că a venit toamna. Aici nu e același lucru, pentru că prin tehnologia pe care o aplică reușesc să prelungească perioada de vegetație, iar câmpul este verde și la soia, și la porumb. Deci, este un indiciu că aici se valorifică foarte bine câmpul, dar și performanțele hibrizilor Pioneer. Personal mă simt foarte bine în acest loc, pentru că în anii ’70 mi-am început activitatea aici, la IAS Girov. Am foarte multe amintiri, dar cea mai plăcută este din momentul în care regretatul Culiță Tărâță m-a chemat să facem împreună lucruri deosebite și mă bucur că domnul Vasile Iacob continuă în cea mai bună manieră.“

Incursiune pe câmp

Vizita participanților în câmp a început cu observarea loturilor de soia, o cultură prezentată în premieră în cadrul evenimentelor Pioneer din acest an. Unul dintre maeștrii de ceremonii a fost chiar directorul general pentru operațiuni comerciale în România și Republica Moldova, Jean Ionescu. Acesta a prezentat mai întâi soiurile de soia comercializate în țara noastră: „Ca noutate, de anul viitor vom comercializa soia tratată cu rhizobium. Vorbim despre un produs de curând omolo­gat în Europa. Acel pliculeț cu care cei mai mulți dintre fermieri tratau soia va dispărea. Începem cu soiul PR91M10, cel mai timpuriu din România, recomandat în sudul țării pentru cultură dublă și cultivat după orz. Aici putem spune că este la el acasă, pentru că beneficiază de ploi, cel puțin așa a fost în acest an. În acest moment are 14 etaje de păstăi, iar estimarea noastră este de peste 4 tone. Undeva la sfârșitul lunii septembrie va putea fi deja recoltată. Erbicidele și fungicidele sunt de la compania DuPont, Harmony și Acanto Plus“, a precizat Jean Ionescu. Soiul M10 are bobul simetric, conținut ridicat de proteină, de peste 36%, și tolerează foarte bine atacul de mană de pe tulpină și păstăi. În ceea ce privește densitatea de semănat, fermierii trebuie să asigure minimum 550-600.000 de plante la hectar. Pe lângă acest soi, participanții au mai putut observa și loturi cu P21T45, PR92M35 și PR92B63, unele dintre cele mai apreciate soiuri de soia din țară.

La cultura florii-soarelui, hibrizii P64LE99 și PE64LE25 nu au avut nevoie de prea multe prezentări, pentru că majoritatea fermierilor îi aveau deja îi cultură, și nu pentru prima oară, fiind mulțumiți de producțiile obținute în anii anteriori, dar și de modul în care câmpurile se prezentau până la acea dată.

În ceea ce privește porumbul, participanții au analizat loturile demonstrative cu hibrizii Pioneer, au adresat întrebări și au primit informații inclusiv cu privire la cel mai indicat hibrid pentru zona în care își desfășoară activitatea. „Pentru această zonă recomandăm în special hibridul P9074, cel mai tolerant hibrid la secetă din grupa 300 FAO, iar la Zănești promite producții de 14 tone de boabe/ha. Un alt hibrid care se adaptează foarte bine în această zonă este P9241, un hibrid Aquamax. Este tolerant la secetă și recomandat pentru solurile mai puțin productive. În cadrul grupului de firme TCE 3 Brazi ocupă mai bine de jumătate din suprafața însămânțată cu porumb, iar în acest an preconizez că se vor recolta peste 14 tone/ha. Este foarte bun pentru obținerea mălaiului. De aceea este și foarte solicitat de către morari, dar și de către producătorii de bere“, a specificat Jean Ionescu.

Gama de hibrizi prezentată a fost mult mai vastă, fiind prezenți în câmp hibrizi din toate grupele de maturitate, printre care și P9537 - 350 FAO, recomandat în special pentru boabe, dar și pentru siloz. Nu putea să lipsească din cadrul demonstrației cel mai vândut hibrid din România, și nu numai, P9903 – 360 FAO. Acest hibrid face parte din grupa de maturitate maximă recomandată pentru câmpurile din Moldova.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

APPR cheamă fermierii și producătorii să asiste la testări

„Principalul motiv pentru care cei 26 de membri fondatori ai Asociației Producătorilor de Porumb din România s-au strâns la un loc, acum cinci ani, a fost acela de a crea o rețea independentă de testare. Lobby-ul, reprezentarea în fața unor autorități și alte obiective de acest fel s-au aflat pe planul al doilea“, a declarat dna Alina Crețu, directorul executiv al APPR. „Putem spune că acum dispunem de această rețea, care funcționează după cele mai riguroase norme științifice și care oferă rezultate prețioase membrilor asociației“, a mai adăugat domnia sa.

Aceste declarații au fost făcute cu ocazia vizitării unor puncte din rețeaua de testare, aflate la Furculești, județul Teleorman, și la Caracal. Vizita a fost destinată specialiștilor de la firmele distribuitoare de semințe. Ei au putut să analizeze modul în care au fost cultivate și în care se dezvoltă semințele aflate în testare. În rețea sunt testați hibrizi de porumb, floarea-soarelui, sorg și cereale păioase, împreună cu distribuitorii, pentru membrii APPR, a mai ținut să precizeze Alina Crețu.

Loturi de testare, nu demonstrative!

„Rezultatele pe care le publicăm în cataloagele editate an de an provin de pe loturi de testare, nu demonstrative sau de pe loturi cu suprafețe mari. Acestea sunt loturi tehnice, realizate în mod riguros, științific, urmărite îndeaproape, pentru care se fac notații specifice de la semănat până la recoltat. Aceste loturi sunt monitorizate, iar atunci când este cazul pot fi și eliminate. Chiar dacă pentru un fermier poate părea că un anume lot arată în regulă, anumite criterii pot să nu corespundă standardelor științifice și atunci rezultatele obținute nu se mai iau în calcul“, a explicat directorul executiv APPR.

Activitatea de testare este coordonată de un Consiliu Consultativ format din reprezentanții a trei companii și care se alege anual, prin tragere la sorți. Pentru o maximă transparență, reprezentanții companiilor ai căror hibrizi participă la testare pot vizita punctele de testare oricând doresc, pe tot parcursul perioadei de vegetație, pentru a face propriile observații sau, pur și simplu, pentru a se convinge că se res­pectă uniformitatea tehnologiilor pe același câmp de testare.

Rezultate obiective prin metode validate Arvalis

Pe de altă parte, niciun reprezentant al vreunei companii nu poate face nimic pentru a influența rezultatele. Încă înainte de semănat, o echipă restrânsă din cadrul APPR alocă fiecărui lot de semințe incluse în testare un număr. Astfel, hibridul xyz al firmei ABC, spre exemplu, devine hibridul 2. De-abia după comunicarea rezultatelor finale ale testării este restabilită identitatea hibridului 2. În acest fel obiectivitatea testării este, cu prisosință, asigurată.

Locațiile de testare sunt alese în funcție de numărul de membri APPR din fiecare zonă, fiind preferate cele unde își desfășoară activitatea mai mulți dintre membrii asociației, și în funcție de posibilitățile logistice ale companiilor par­ticipante. În anul acesta se fac testări de hibrizi de porumb și floarea-soarelui în județele Ialomița, Călărași, Tulcea, Brăila, Constanța, Teleorman, Olt, Dolj, Vaslui, Neamț. În total, la ora actuală APPR are 25 de locații de testare.

APPR

În fiecare locație fiecare hibrid este semănat în câte trei repetiții. În prima secvență, hibrizii se seamănă în ordine crescătoare. În celelalte două, ordinea este aleatoare, stabilită de calculator. Scopul urmărit este de a asigura vecinătăți și poziții diferite în cultură pentru fiecare hibrid. Astfel se elimină eventuali factori favorizanți sau defavorizați determinați de aceste aspecte.

Protocolul după care este realizată testarea este preluat de la Institutul Arvalis din Franța, care realizează testări similare în interesul fermierilor din Hexagon.

La Furculești, porumbul și floarea-soarelui arată promițător

În anul acesta au fost incluși în testare 110 hibrizi de porumb – 60 din grupe FAO sub 400 și 50 peste această grupă – în condiții de neirigat.

La Furculești porumbul a fost semănat pe data de 7 aprilie și arăta foarte bine. Înainte de semănat s-a aplicat o fertilizare cu 250 kg/ha de 20:20:0 (N:P:K). După semănat s-a aplicat, ca erbicid preemergent Fronteer, 1,2 l/ha, apoi în faza de 4-6 frunze s-a mai aplicat Titus, iar pe 24 mai a fost prășit mecanic. Tehnologia a fost aplicată de către fermierul Petre Boboc, care este și administratorul fermei pe care se află lotul de testare. De notat că și experiența domniei sale de agricultor, începută în 1968 ca inginer-șef la IAS-ul din localitate, constituie un alt element de garanție a seriozității testării.

În ceea ce privește testarea hibrizilor de floarea-soarelui, aceasta se face pe trei categorii: Clearfield – 32 de hibrizi, convențională – 8 hibrizi și cu tehnologia tribenuronmetil – 8 hibrizi. În zona Furculești semănatul s-a făcut pe 6 aprilie și nu s-a aplicat niciun tratament special. S-a făcut o fertilizare cu 250 kg/ha 20:20:0 și o erbicidare preemergentă, ca și o prășire mecanică la stadiul de șase – opt frunze.

Testarea păioaselor, premiera anului

O premieră pentru acest an a fost includerea în programul de testare, la cererea membrilor asociației, a cerealelor păioase. Deocamdată, testarea acestora se face doar în trei locuri. Unul dintre ele este Caracal, la Stațiunea de Cercetări Agricole. Este testată atât genetica locală, cât și genetică străină.

Ceea ce este cel mai important însă, a subliniat directorul executiv al APPR, este că fermierii români pot avea acces la rezultatele obținute în urma unor testări independente. Aceste rezultate îi pot ajuta să își stabilească mai judicios planul de culturi și să știe ce așteptări pot avea de la hibrizii pe care îi aleg. Pe de altă parte, companiile producătoare de semințe pot participa la aceste testări, unde pot vedea performanțele hibrizilor pe care îi comercializează în raport cu ale altora.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 14-15

De ce se colorează porumbul în roșu?

Ar trebui fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele timpurii de dezvoltare cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiației roșiatice sau nu?

Depinde de cauzele care provoacă fenomenul. Nu este deloc neobișnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influența diferiților factori (meteorologici, antropici, chimici etc.), acestea să capete acea tentă roșiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (faza de sevraj a porumbului). Și, ca prin minune, în faza de 6 frunze această colorație să dispară exact ca în reprezentațiile lui David Copperfield.

Există o serie de factori care provoacă această colorație, dar să nu uităm că scopul final al activității agricole nu este reprezentat de admirarea coloristică și nuanțele date de unghiurile de incidență ale luminii, ci este cel al obținerii de producții rentabile economic și stabile.

Cercetările efectuate de echipa Pioneer arată că nu există nicio influență asupra productivității hibridului, corelată cu înroșirea frunzelor. Hibrizii care au moștenit genetic acest fenomen rămân la fel de productivi, fie că frunzele se colorează în roșu sau nu.

– Care sunt cauzele care pot provoca înroșirea frunzelor de porumb?

– Porumbul violaceu nu este o „invenție“ modernă. Această colorație roșiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri și se manifestă „cu succes“ pe forme de porumb sălbatic ce crește în zonele montane răcoroase din Peru și Mexic.

Practic, această colorație violacee este dată de o serie de gene, mai exact 8 la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic. Există numeroase plante care dețin același număr de gene. De exemplu, arțarul roșu are frunze cu tentă roșiatică în primăvară, cum de altfel există arțari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banala varză roșie care, culmea, face fotosinteza și dă randamente foarte bune chiar dacă e „roșie“. Cum de altfel sunt cunoscute o serie de flori ornamentale ce au frunze cărnoase și colorate în roșu.

Diferența dintre „varianta“ colorată în roșu și cea verde este aceea că varza, arțarul, florile ornamentale roșii dețin acele gene responsabile de sintetizarea pigmentului antocianic.

În cazul porumbului, care este un hibrid, această caracteristică este transmisă de la părinți, ca de altfel multe alte caractere care nu se manifestă fenotipic în condiții normale.

Marea majoritate a hibrizilor de porumb dețin 5 din cele 8 gene responsabile pentru colorația violet. Celelalte 3 gene se regăsesc doar la o parte dintre hibrizi, care sunt și ușor mai sensibili la temperaturi scăzute. Atunci când acești hibrizi sunt expuși la temperaturi scăzute, genele declanșează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Același fenomen se poate observa și atunci când noaptea temperatura aerului coboară sub 10°C, iar ziua temperaturile depășesc 15°C, atunci când avem amplitudini mari de temperatură între zi și noapte.

Această colorație se manifestă doar în fenofaza de până în 6 frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea „perioadă de sevraj“, când planta se hrănește preponderent prin sistemul radicular embrionar și investește masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene.

În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în solul acoperit de resturi vegetale, cu siguranță hibrizii ce dețin toate cele 8 gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic se vor manifesta fenotipic, prin apariția colorației violacee pe frunze.

Pigmentația violacee poate apărea și la plantele mature (peste 6 frunze), dar în aceste cazuri aceasta este determinată de alți factori (vătămări mecanice sau chimice, atac de insecte) și alt soi de gene este răspunzător.

Toate testele demonstrează că nu este o influență de niciun fel asupra plantei de porumb sau randamentului final. Nu există nicio corelație între culoarea violacee și metabolismul plantei, creștere, producția de clorofilă sau producția de boabe.

Temperaturile scăzute, în schimb, pot afecta plantulele de porumb, fie că sunt sau nu colorate în violet. Temperaturile scăzute sunt un factor de stres, ce vor afecta porumbul verde, alb, roșu sau orice altă culoare ar avea, prin încetinirea metabolismului plantei. Este o regulă general valabilă în lumea vie.

Cercetările Pioneer arată că atât hibrizii ce dezvoltă colorația violacee, cât și cei care rămân verzi, atunci când au fost expuși la frig, au avut același conținut în clorofilă, fără nicio diferență. Pigmenții antocianici sunt secretați în partea periferică a frunzei, nu la interior (unde se găsește clorofila).

În portofoliul Pioneer se găsesc o serie de hibrizi consacrați, extrem de productivi și care au caractere agronomice deosebite, dar care dețin cele 8 gene, manifestând în condiții de stres termic colorația violacee. Aduc aminte aici de P9241, poate cel mai stabil și bine adaptat hibrid la condițiile din România, care deține caractere agronomice aproape de perfecțiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranță excepțională la secetă și arșiță, toleranță deosebită la Fuzarium și Gibberela) și P9911, etalon de randamente record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de colorație violacee.

De obicei, această colorație violacee dispare după faza de 6 frunze foarte rapid dacă temperaturile sunt ridicate (în corelație cu metabolismul plantei) sau mai încet dacă temperaturile scăzute persistă. Temperaturile scăzute, nu colorația violacee, provoacă această creștere lentă.

Recomandarea ar fi ca atunci când alegeți un hibrid să consultați un reprezentant Pioneer din zonă, pentru a vă da detalii suplimentare legate de hibridul ales. De exemplu, P9241, deși se colorează în violet, are o dezvoltare rapidă (early growth) în primele faze de vegetație care îl face pretabil pentru programul de semănat timpuriu al Pioneer.

Alte cauze ce pot provoca acest fenomen – carența în fosfor (P)

După cum bine știți, carența în P se poate manifesta prin această colorație violacee a frunzelor. Bineînțeles, în aceste cazuri o analiză agrochimică a solului va furniza informații asupra conținutului de P disponibil (din soluția solului) – mare atenție, cea mai mare parte a P din sol este sub formă „blocată“, fiind inaccesibil plantelor. Dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba culoarea violetă a plantelor în verde.

– Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de colorație determinată genetic sau este deficient de fosfor?

– Dacă colorația violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este cel mai probabil determinată genetic.

– Dacă colorația apare în vetre, localizată pe zone, indică de obicei o carență în P.

– Carența în P este, de asemenea, cauza probabilă și dacă această colorație persistă peste stadiul de 6 frunze.

Solurile reci, cu textură grea, se încălzesc mai greu, plantele suferă, metabolismul fiind înce­tinit, iar aceasta reprezintă o altă cauză a apariției colorației violacee.

Sistemul de lucrări pe solurile lucrate în min. till, acoperite de resturi vegetale, zonele compactate pot provoca reacția de colorație violacee.

Utilizarea necorespuzătoare a pesticidelor sau a fertilizanților (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) va induce în anumite cazuri secre­tarea de pigment antocianic.

Apariția colorației violacee nu va influența productivitatea hibridului, în schimb condițiile de mediu, tehnologia aplicată, greșelile tehnologice o vor face.

În momentul de față, Pioneer are în România cea mai performantă gamă de hibrizi deosebit de bine adaptați condițiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.

Garanția succesului fermierului constă în productivitatea și stabilitatea produselor Pioneer. Toate aceste caracteristici sunt înglobate sub o singură umbrelă, un brand deja consacrat în România – Optimum® AQUAmax®.

Valentin MIHAI, product manager Pioneer Romania

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 26-27

Producția porumbului 2017 - ce semințe de porumb hibrid alegem?

Porumbul este printre cele mai cultivate plante agricole din România. Compoziția sa chimică conține hidrocarburi, amidon, vitamina B și E, fier, fosfor, magneziu, zinc și potasiu, ceea ce îl face o plantă cu utilizări multiple. Amidonul de porumb sau mălaiul sunt doar două produse alimentare foarte cunoscute ce au la bază această plantă. Totodată porumbul este și un foarte bun furajer pentru creșterea animalelor și păsărilor. Așadar, utilitatea acestei plante este foarte răspândită și cunoscută, transformând-o într-o idee foarte bună de afacere profitabilă.

Anul 2016 a adus un record în România în ceea ce privește producția de porumb: un producător sibian a reușit să obțină peste 19 tone/ha de porumb cultivat, întru-un an secetos și deloc prielnic culturilor de porumb. Care a fost secretul succesului fermierului din Sibiu? Acesta a ales să cultive porumb hibrid.

Semințele de porumb hibrid se dovedesc a fi din ce în ce mai căutate de agricultori, întrucât beneficiile sunt cu adevărat mulțumitoare iar investițiile făcute se dovedesc a fi meritate. În funcție de condițiile climatice preconizate și de starea și calitatea solului, poți alege cea mai bună categorie de astfel de semințe.

Specialiștii de la Dekalb îți pun la dispoziție peste 25 de semințe diferite de porumb hibrid. Poate una dintre cele mai atractive soiuri sunt reprezentate de soiuri de porumb rezistente la secetă, asemeni celui folosit de agricultorul sibian ce a obținut o recoltă record pe vreme secetoasă.

Semințele de porumb hibrid pot viza și alte probleme întâlnite de agricultori. Astfel, există hibrizi rezistenți la vreme friguroasă sau la paraziți. Fiecare cultură vine cu propriile avantaje, dar și dezavantaje, iar crearea de soiuri hibrid ajută la combaterea acestor dezavantaje.

Așadar, printre avantajele principale ale acestor semințe putem enumera:

  1. Producție mai rezistentă la secetă, arșiță, temperaturi scăzute și umiditate redusă;
  2. Creșterea randamentului de producție;
  3. Protecție de paraziți;
  4. Mărirea recoltei și a veniturilor;
  5. Posibilitatea de adaptare la oricare tehnologie aplicată;
  6. Adaptabilitate sporită la diverse tipuri de sol;
  7. Înflorire precoce și asigurarea fertilității stiluetului;
  8. Valorificarea maximă a îngrășămintelor folosite;
  9. Rezistență la densitățile ridicate;
  10. Posibilitatea de semănare timpurie.

În condițiile economice și climaterice actuale, a investi într-o cultură de porumb hibrid se poate dovedi a fi o idee mai mult decât profitabilă. Gradul înalt de utilizare a acestei plante în diverse domenii precum industria alimentară, medicina veterinară sau chiar farmaceutică, fac din ea un produs apreciat și solicitat pe piață.

Chiar dacă porumbul hibrid are o mulțime de avantaje, este importantă o cercetare amănunțită a tuturor condițiilor și particularităților înainte de procurarea și plantarea semințelor. Este important de luat în calcul informațiile cu privire la următoarele elemente:

-       Calitatea solului pe care va fi plantat porumbul;

-       Condițiile meteo specifice zonei;

-       Bugetul preconizat;

-       Suprafața terenului etc.

Indiferent de tipul de semințe ales, citiți cu atenție destinația și proprietățile fiecăruia, pentru a vă asigura că este hibridul potrivit așteptărilor dumneavoastră.

Semănatul timpuriu al porumbului

porumb sem simptome

Însămânțarea timpurie este o soluție tehnologică de mare ajutor, la îndemâna fiecăruia.

Semănatul timpuriu aduce o serie de avantaje fermierului

Cele mai bune rezultate sunt evidente atunci când fermierul selectează pentru semănatul timpuriu hibrizi din grupe de maturitate semitimpurie (FAO 300-400), cu perioada de vegetație scurtă (120-135 de zile), care reușesc ușor să atingă 10-11 tone la hectar. Desigur, potențialul genetic este mult mai mare, dar niciodată exprimat în condiții necontrolate de pluviometrie și temperatură.

Semănatul la sfârșitul lunii martie sau cât mai repede posibil impune alegerea hibrizilor cu o vigoare foarte bună în primele stadii de creștere. Amplitudinea termică între zi și noapte în această perioadă poate depăși 20°C, iar unii hibrizi (caracter determinat genetic) reacționează negativ, blocându-și activitatea fotosintetică. Nu e tocmai ce ne dorim, mai cu seamă dacă am efectuat și un tratament pentru combaterea buruienilor, caz în care putem întâlni fenomene de fitotoxicitate, adică pierderi de producție (frângere plante, defoliere, arsuri foliare, resorbția rădăcinilor adventive, nanism, anomalii în dezvoltarea știuleților s.a.).

Desigur, perioada calendaristică e foarte importantă. Nu recomandăm ieșirea în afara epocii optime de semănat a zonei cu mai mult de 2 săptămâni. Dacă condițiile atmosferice ale primăverii permit o însămânțare timpurie, suntem atenți la atingerea pragului termic de 6°C la adâncimea de semănat, înregistrată la ora 7 dimineața, Prognoza pe următoarele două săptămâni trebuie să ne creioneze temperaturi diurne de peste 8°C (pragul biologic al porumbului), fără riscuri de îngheț nocturn. Astfel, în prima săptămână de după semănat au loc imbibiția (n.r. – îmbibare cu lichid) și germinarea seminței, iar la momentul răsăririi tânăra plăntuță de porumb își începe activitatea fotosintetică, fără perturbări de metabolism.

 

Foarte multe aspecte agrotehnice și fiziologice influențează pozitiv productivitatea și profitabilitatea culturii de porumb însămânțate timpuriu:

– modelarea patului germinativ este mai ușoară (terenul este încă reavăn);

– un pat germinativ mai bine pregătit conduce la o însămânțare facilă, ceea ce conferă uniformitate răsăririi, deci șanse egale de creștere și dezvoltare fiecărei plăntuțe de porumb;

– un pat germinativ bine pregătit conduce la o eficacitate superioară a erbicidelor preemergente;

– o uniformitate bună la răsărire;

– polenizarea și fecundarea au loc devreme (început de iunie), moment în care seceta și arșița nu ating praguri excesive:

– umplerea boabelor are loc încă în perioada de zi lungă;

– dinamica de pierdere a apei din boabe este rapidă datorată temperaturilor încă ridicate din perioada sfârșit de august – început de septembrie;

– ușurință în recoltare;

– costuri reduse sau zero de uscare;

– recoltarea timpurie mărește șansa obținerii unui preț mai bun;

– cultura eliberează repede terenul;

– pregătirea din timp a terenului pentru cultura următoare sporește șansele acesteia de a obține rezultatele scontate;

– costuri reduse de pregătire a terenului pentru cultura următoare.

Astfel, punând totul într-o balanță economică, într-un an normal sub aspect climatic, profitabilitatea poate fi superioară, prin toate beneficiile amintite.

În anii în care arșița și seceta își lasă amprenta asupra producției de porumb (de altfel, tot mai numeroși de-a lungul unei decade), nivelul recoltei depășește cu mult nivelul hibrizilor tardivi sau al celor semănați mai târziu. Hibrizii companiei Pioneer din grupa maturității timpurii și semitimpurii recomandați pentru semănatul timpuriu: P8567 (FAO 275), P9074 (FAO 300), P9241 (FAO 330), P9486 (FAO 340), P9537 (FAO 350), P9903 (FAO 360), P0412 (FAO 480).

Dr. ing. Tomel PETRACHE,

DuPont Pioneer– Expert Agronom

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 32-33

Institutul Arvalis, un model pentru cercetarea agricolă

Este un lucru acceptat că Franța este una dintre țările în care cercetarea agricolă se bucură de o atenție deosebită. Cel mai important institut francez din domeniu este Institutul Arvalis. Ceea ce îl deosebește de alte întreprinderi asemănătoare este modul în care este organizat, finanțat și condus. Profitând de prezența la congresul APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) a dlui Gilles Espagnol, directorul Diviziei de Cercetare în Domeniul Porumbului din acest institut, l-am rugat să explice cititorilor noștri, în câteva cuvinte, specificul Arvalis.

„Arvalis – Institutul tehnic a luat naștere prin fuziunea a două alte institute: Institutul tehnic pentru cereale și furaje, care era axat pe studiul cerealelor păioase, în special al grâului și al furajelor, și al AGPM Technique, divizia tehnică a AGPM (Asociation Générale de Producteurs de Maȉs). AGPM este, ca să spun așa, echivalentul francez al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România). Prin fuziunea acestora, a fost creat Arvalis, un institut care «acoperă» peste 23 milioane de hectare de terenuri agricole. La ora actuală este cel mai mare institut de cercetări agricole din Franța. Mai există unul, apropiat ca mărime, al cărui domeniu de activitate îl reprezintă plantele oleaginoase, respectiv floarea-soarelui și rapița“, a precizat domnia sa

„Consiliul de administrație al Arvalis este alcătuit din agricultori care reprezintă fiecare sector al agriculturii. Practic, sunt reprezentate interesele generale ale agricultorilor. În consecință, Consiliul de administrație este constituit în exclusivitate din agricultori, legați între ei de taxele pe care le plătesc. Ca rezultat, ei sunt cei care dirijează, ei sunt cei care finanțează. Nu este un institut de stat. Este foarte diferit. Pentru că nu este finanțat absolut deloc de stat, cu atât mai puțin din fonduri publice, se bazează în mare măsură pe autofinanțare, astfel încât să poată fi cât mai autonom posibil. Pentru aceasta, valorifică prestațiile, cercetările și experimentele sale, care reprezintă un mijloc de obținere a veniturilor nece­sare“, a detaliat dl Espagnol.

Rezultatul este că acest institut se află într-o conexiune directă cu nevoile fermierilor și cercetează cu prioritate acele chestiuni care pun cele mai mari probleme agricultorilor.

Cercetările Institutului sunt axate pe cultura cerealelor păioase, a porumbului, a leguminoaselor și cartofului. Spre exemplu, la București, Gilles Espagnol a prezentat rezultatele unui studiu realizat de Institutul Arvalis privind cultivarea porumbului în regim de stres hidric. Fiind vorba despre un organism care funcționează pe baza cotizațiilor plătite de ei, fermierii francezi sunt bucuroși să vină în ajutorul cercetătorilor. Acest lucru se petrece fie prin simpla punere la dispoziție a datelor necesare cercetărilor, fie prin găzduirea unor loturi demonstrative sau prin desfășurarea în ferme a cercetărilor specialiștilor institutului. Cotizațiile plătite reprezintă o sumă mai degrabă simbolică pentru fiecare fermier în parte. Dar, având în vedere numărul total al agricultorilor, care în Franța se ridică la mai multe milioane, suma totală este una de invidiat chiar și pentru institute de cercetare finanțate de mari corporații ori de stat.

Un astfel de model ar putea fi aplicat și la noi în țară, dacă fermierii s-ar asocia. O taxă de, să spunem, 10 euro/hectar/an (adică echivalentul a 10 kg de grâu la cel mai prost curs al pieței), ar însemna, la o suprafață de cca șase milioane hectare de teren arabil, nu mai puțin de 60 milioane euro. Un buget absolut respectabil. Pentru a ajunge aici lipsește doar voința!

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 42

Producția de porumb boabe scade la 8,47 milioane de tone în 2016

Recolta de porumb boabe din acest an, de 8,47 de milioane de tone, s-a diminuat ușor față de 2015, cu doar 5,6%, în pofida secetei înregistrate în vară, dar a scăzut cu aproape 25% în raport cu producția record din 2014 de 11,3 milioane de tone, potrivit datelor operative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de la 15 noiembrie 2016.

Pentru 2015 a fost raportată o producție totală de porumb de 8,98 milioane de tone.

Specialiștii MADR estimează că datele privind recolta de porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă și cartofi mai pot suferi modificări până la finele anului deoarece lucrările de recoltare nu au fost finalizate în totalitate.

Producția medie obținută în acest an la porumb boabe de pe 2,17 milioane de hectare recoltate până la 15 noiembrie se ridică la 3,9 tone, în creștere față de randamentul de 3,4 tone realizat anul trecut de pe 2,6 milioane hectare.

Necesarul intern al României de porumb boabe se ridică la 4,5 milioane de tone, ceea ce oferă posibilități semnificative de export. Numai în primele 7 luni din acest an a fost exportată în țările intra și extracomunitare o cantitate de 1,363 milioane de tone de porumb.

În ceea ce privește recolta de semințe de floarea soarelui, datele operative ale ministerului indică o producție de 1,88 milioane tone pentru 2016 cu o medie de aproape 1,9 tone, în creștere față de anul trecut când producția a fost de 1,78 milioane de tone. Suprafața recoltată "a sărit" ușor de un milion de hectare în acest an. În 2015, producția medie a fost 1,76 tone la hectar, iar suprafața recoltată s-a ridicat tot la un milion de hectare.

Și în cazul acestei producții, România va avea o disponibilitate de export în condițiile în care necesarul de consum totalizează doar 750.000 de tone.

Pe de altă parte, producția de grâu și secară a României a crescut în acest an cu 6% față de 2015, până la 8,484 milioane de tone, înregistrându-se o medie de peste 4 tone la hectar de pe 2,077 milioane hectare. Anul trecut, România a recoltat 7,98 milioane de tone de grâu, cu un randament de 3,77 tone la hectar, de pe o suprafață totală de 2,11 milioane hectare.

Depășirea pragului de patru tone de grâu la hectar a fost o premieră pentru România ultimilor 10 ani, în condițiile în care cele mai mari producții medii au fost obținute în 2015 — 3,84 tone la hectar, în 2011 — 3,68 tone la hectar, în 2014 — 3,58 tone la hectar și în 2008 — 3,40 tone la hectar.

La rapița pentru ulei s-a obținut o recoltă de 1,267 milioane de tone, față de numai 919.473 tone anul trecut, însă de pe o suprafață cu aproape 90.000 de hectare mai mare decât în 2015, respectiv 455.494 hectare.

În acest context, și producția obținută la rapiță în 2016 este de departe cea mai bună din ultimii 10 ani, cu o medie de aproape 2,8 tone/ha. În 2015, s-au recoltat 367.885 hectare cu rapiță, cu un randament de aproape 2,5 tone/ha.

Potrivit datelor MADR, producția de orzoaică de toamnă și de primăvară totalizează 621.085 tone în 2016, față de 551.203 tone anul trecut, iar cea de ovăz 337.965 tone, în scădere ușoară față de 344.223 tone anul trecut.

Sursa: Agerpres

Caracteristicile hibrizilor de porumb din loturile demonstrative de la Orezu-Ialomița

De șapte ani, pe terenul ing. N. Sitaru din localitatea Orezu – Ialomița se organizează loturi demonstrative cu hibrizi de porumb, în cele mai corecte condiții. Am în vedere că este vorba de un teren plan, cu aceeași plantă premergătoare, cu o tehnologie de cultură identică pentru toți hibrizii. Prin urmare, singurul factor variabil a fost hibridul, sămânța fiind furnizată de companiile care o comercializează, respectiv câte 6 hibrizi de la fiecare companie, din grupe de maturitate diferite.

Recoltarea s-a executat pe 31 august – 1 septembrie cu o combină specială care în mod automat indică umiditatea boabelor și cantitatea realizată de pe aceeași suprafață la toți hibrizii și la densitatea uniformă de 70.000 plante/ha. Rezultatele obținute sunt centralizate în tabelul anexat, cu mențiunea că anul 2016 a fost destul de dificil din punctul de vedere al precipitațiilor.

Din analiza datelor înregistrate după recoltare se pot formula unele concluzii:

Compania Pioneer a obținut cea mai mare producție medie a celor 6 hibrizi, la 14% umiditate, de 9.216 kg/ha, cu mențiunea că toți hibrizii au realizat producții de peste 9.000 kg/ha.

Pe locul al doilea, cu 9.054 kg/ha, se situează Monsanto, urmată de Euralis cu 8.650 kg/ha și Syngenta cu 8.466 kg/ha.

La polul opus, cu cele mai mici producții, se situează Procera – cu 6.845 kg/ha, urmată de Saaten Union – cu 6.958 kg/ha, AS Hibridi – cu 7.105 kg/ha și Maisadour – cu 7.243 kg/ha.

Cu privire la conținutul în umiditate al boabelor recoltate se constată că în cea mai mare parte a fost de 13-14%, date fiind condițiile climatice din timpul verii. Câteva excepții se înregistrează cu hibridul MAS 70 F de la Maisadour care a avut 19,55%, fiind din grupa FAO 600, urmat de 383 MRF de la Porumbeni, care a avut 19,55%, Cera 450 de la Procera și AS 507 de la AS Hibridi, care au avut peste 16%.

Hibrizii cu cea mai mare producție au fost DKC 5141 de la Monsanto, cu 9.800 kg/ha, P 9537 de la Pioneer, cu 9.358 kg/ha, urmați de ES LAGOON de la Euralis, cu 9.294 kg/ha, și 458 MRF de la Porumbeni, cu 9.066 kg/ha.

Cele mai mici producții s-au obținut de la hibrizii MAS 70 F de la Maisadour, cu 4.912 kg/ha, SUM 402 de la Saaten Union, cu 5.965 kg/ha, Kamparis de la KWS, cu 6.113 kg/ha, și Cera 350 de la Procera, cu 6.498 kg/ha.

Prin urmare, în condiții absolut identice calitatea hibridului (genetica) și-a spus cuvântul. Constatăm diferențe între hibrizi de la simplu la dublu, de la 4.912 kg/ha la 9.800 kg/ha, iar media celor 6 hibrizi, de la 6.958 kg/ha la 9.216 kg/ha.

Poate că în condițiile de secetă care s-au manifestat era indicat să fie și o variantă cu densitate mai mică și să se renunțe la hibrizii foarte tardivi.

Oricum, rezultatele înregistrate reprezintă o oglindă fidelă a potențialului hibrizilor de porumb din care fermierii își pot alege pe cei mai corespunzători pentru condițiile din ferma lor.

Tabel cu rezultatele înregistrate la hibrizii de porumb în 2016, 70.000 plante/ha (vezi revista nr. 21 – pag.15)

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cu un lan dintr-o mie nu salvăm recoltele de porumb și floarea-soarelui

Sc Agroprovens Bărăganul este una dintre primele societăți agricole create în județul Brăila, la numai câteva luni de la evenimentele din decembrie 1989. Ca să ajungi la „ferma“ ing. Gheorghe Gutium, nume de referință în agricultura din sud-estul României, ai posibilitatea să parcurgi mai multe drumuri. Drumurile de Bărăgan, fără umbră, unde se întâlnesc județele Ialomița, Brăila și Buzău, cu cele 1.350 de hectare, reprezintă o adevărată școală ce promovează o agricultură pe cât de bine organizată, pe atât de bine pusă în coordonatele unei tehnici moderne.

Solele de grâu și rapiță, soia și fasole, porumb și floarea-soarelui se prezintă precum câmpurile experimentale din fostele stațiuni de cercetări agricole. Acestor culturi specifice Bărăganului, în ultimii ani li s-au alăturat câteva plante tehnice și medicinale, cum sunt coriandrul și lavanda, care s-au comportat mai mult decât mulțumitor încă de la debut. De altfel, urmărind comportarea acestora, suprafețele au crescut de la un an la altul, fiind pe o verticală promițătoare, semn că sunt solicitate pentru industriile medicală, cosmetică și alimentară. Mai mult, ing. Gheorghe Gutium, pasionat ca un mare specialist în aducerea de adaptări și îmbunătățiri utilajelor agricole și nu numai, a reușit să realizeze o minirafinărie, producând ulei de lavandă și coriandru. Prin procesarea acestor culturi în cadrul instalațiilor cu un bun randament, dar mai ales printr-o valorificare eficientă și atestată din punctul de vedere al calității de laboratoarele autorizate la nivel național, au fost pozitiv certificate și tot mai mult solicitate.

În cadrul societății Agroprovens peste 70% dintre suprafețele cultivate sunt producătoare de soiuri și hibrizi de mare productivitate, de origine autohtonă, loturile semincere ale Bărăganului bucurându-se de un bun prestigiu în rândul producătorilor agricoli din această zonă. De altfel, societatea și-a creat instalații performante pentru selectarea, tratarea și pregătirea pentru livrare către beneficiari a produselor în condiții maxime de siguranță.

lucrari lavanda

Ce m-a frapat însă în acest mijloc de august torid pe drumurile străbătute din zonă sunt diferențele ca de la cer la pământ între culturile de la ferma administrată de ing. Gheorghe Gutium și parcelele micilor producători agricoli. Pârjolite de seceta „lacomă“ ce mușcă din ele de aproape două luni, plantele s-au transformat într-un adevărat cimitir natural. La SC Agroprovens SA, la mijlocul lunii august, solele de porumb și floarea-soarelui erau de un verde închis, cu știuleții ca pe mână și pălăriile precum sombrero-urile mexicane, în timp ce în imediata vecinătate eram martorii dezastrului pricinuit de seceta care a făcut adevărate ravagii de la Roșiori și Ciocile, Traianu și Nicolești, Rușețu, Padina și până hăt departe către Glodeanu Sărat.

Peste tot, aceleași cimitire de plante în care în urmă cu două luni pulsa viața. Acum erau „executate“ de secetă, creând imaginea tragediei prin care trec satele din sudul României. Am întrebat de câte udări au beneficiat culturile de prășitoare atât de viguroase în această perioadă, când zile, săptămâni și luni temperaturile au fost mereu între 33 și 37 grade Celsius. „Nu am irigat pentru că nu am avut de unde“, mi-a spus ing. Gutium, continuând: „Am făcut în schimb tot ce a depins de noi și a fost prevăzut în tehnologia fiecărei culturi. Toate culturile însămânțate în primăvară au avut suprafețele cu ogoare de toamnă și o bună parte dintre ele au fost pregătite pentru semănat din zilele prielnice din februarie. Mai mult, având în vedere datele meteorologice furnizate de administrația națională de resort, care ne-a asigurat că martie, aprilie și mai se vor bucura de precipitații suficiente, am început semănatul înainte de datele convenționale de care am ținut seama până în acest an. Practic, la sfârșitul lunii martie reușisem să însămânțăm toate suprafețele prevăzute cu floarea-soarelui, fasole și imediat am trecut la înființarea culturilor de porumb din hibrizi românești, testați de noi, și care ne-au asigurat recolte din cele mai mari. Cutezanța noastră a fost răsplătită cu răsărirea culturilor spontan și uniform în intervale foarte scurte. În ferestrele dintre ploi nu am avut altceva de făcut decât să executăm la timp și de calitate lucrările de întreținere, combaterea dăună­torilor și fertilizările faziale.

La sfârșitul lunii mai, culturile de porumb și floarea-soarelui erau temeinic dezvoltate, iar plantele legaseră în majoritatea lor. Seceta declanșată în a doua jumătate a lunii iunie a găsit lanurile consolidate, trecute în etapele de coacere. În aceste condiții, sperăm ca și în acest an producțiile pe care le vom obține să ne răsplătească eforturile.

lucrari lavanda privire de sus

Pe drumul de întoarcere, trecând prin zonele pârjolite de secetă, îmi puneam întrebarea: de ce micii producători nu își adună forțele, nu-și unesc suprafețele agricole pentru a putea realiza lucrări mecanizate și să beneficieze de cuceririle cercetării românești care, chiar dacă este văduvită de fondurile necesare, pune la dispoziția agriculturii hibrizi, linii și soiuri rezistente la secetă, adaptabile la cele mai vitrege intemperii?

Mihai VIȘOIU

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 20-21

Republica Moldova. Performanțele Institutului de Fitotehnie Porumbeni

Pentru că cercetarea este una dintre cheile evoluției, în anul 1973 avea să se înființeze în Republica Moldova Institutul de Cercetări Științifice pentru Porumb și Sorg al Asociației Științifice de Producere „Hibrid“.

Pe parcursul celor peste 40 de ani de la înființare, instituția a trecut prin numeroase reorganizări, ultima având loc în 2010, de când se numește Institutul de Fitoteh­nie Porumbeni. Astăzi, aproximativ 150 de angajați, dintre care 32 de cercetători științifici, lucrează în cele 7 laboratoare a căror activi­tate principală este orientată spre ame­liorarea și producerea semințelor bază, precum și spre perfecționarea tehnologiilor de cultivare a mai multor specii de plante.

Rezultatele muncii nu au întârziat să apară, iar omologarea hibrizilor peste hotare validează performanțele institutului.

Hibrizii de la Porumbeni au devenit disponibili din această primăvară și pentru fermierii români, iar introducerea lor pe piață nu poate fi decât de bun augur ținând cont de două aspecte: prețul mic și producțiile bogate.

Porumbul, prioritatea numărul 1

Activitatea Institutului de Fitotehnie Porumbeni se axează pe:

• crearea hibrizilor de porumb comun şi alimentar (pentru mălai);

• testarea şi evidenţierea hibrizilor de porumb cu adapta­bilitate specifică pentru zonele cu deficit de apă şi tem­peraturi ridicate;

• diversificarea genofondului de porumb prin utilizarea tehnologiilor moleculare, determinarea calităţii boabelor;

• perfecţionarea tehnologiei de producere a seminţelor;

• ajustarea tehnologiei de cultivare a noilor hibrizi la schimbările condiţiilor climaterice;

• testarea produselor de uz fitosanitar;

• instruirea cadrelor în domeniul culturilor de profil, pregătirea cadrelor ştiinţifice în domeniul ameliorării şi producerii de seminţe.

În Republica Moldova porumbul este principala specie cultivată; acesta este și unul dintre motivele pentru care a devenit și prioritatea institutului de la Porumbeni. Specialiștii moldoveni se ocupă cu cercetarea și implementarea în producere a hibrizilor cu adaptabilitate la schimbările climatice pentru întreaga suprafață agricolă a Republicii Moldova și nu numai deoarece anumiți hibrizi sunt omologați în alte 10 state.

„Cheia succesului creării hibrizilor rezistenți la secetă stă în banca de gene, iar noi avem această resursă. La crearea hibrizilor se utilizează procedura specific programată pentru condițiile de secetă, iar indicele principal care trebuie vizat este sistemul radicular. Acesta trebuie să fie profund pentru a putea explora o cantitate mai mare de sol şi utiliza la maximum resursa de apă. De asemenea, trebuie vizată și fiziologia plantei astfel încât să aibă frunze mai înguste şi un unghi de insercţie a acestora mai mic pentru a fi puțin expuse la soare.

Un alt aspect care contează este ca în perioada polenizărilor hibrizii să aibă polen viabil la orice temperatură, fie ea și foarte ridicată“, a specificat Vasile Maticiuc, director adjunct pe probleme științifice.

Anii trecuți, hibrizii de porumb marca Porumbeni au fost testați și la noi în țară, la Institutul pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor din România (ISTIS), precum și în unele ferme printre care ferma domnului Nicolae Sitaru, unde se organizează anual și Ziua Porumbului cu scopul de a observa performanțele mai multor hibrizi.

Pentru ca un hibrid să fie omologat pe piața din România trebuie să fie testat 3 ani, însă perioada poate fi redusă la 2 ani dacă rezultate se dovedesc a fi bune. Cei 3 hibrizi de la Porumbeni care au fost testați au înregistrat producții satisfăcătoare, depășind valorile înregistrate de martorii autohtoni, iar cel mai apreciat hibrid a fost Porumbeni 461 care a ajuns la o recoltă de 19 tone/ha. Astfel, hibrizii testați au trecut în data de 10 martie anul acesta de comisia de înregistrare și au fost incluși în Registrul de Stat al României. Utilizarea hibrizilor de la Porumbeni ar putea fi un atu important pentru fermieri, mai ales că prețul este mult mai la îndemână, iar recoltele se preconizează, conform testărilor, ca fiind cel puțin la nivelul hibrizilor deja existenți în piață, dar de ale căror costuri agricultorii se plâng adesea.

Proiecte moldo-nipone

Actualul director al institutului, dr. Pintilie Pârvan, a preluat în urmă cu puțin timp această funcție, însă performanțele nu au întârziat să apară, cele mai notabile fiind rezultatele colaborării moldo-nipone.

„Avem în derulare proiecte în colaborare cu Guvernul Japoniei. Ei ne-au selectat pentru a ne ocupa de creșterea culturilor energetice: salcia energetică, plopul energetic, paulownia și altele. Însă acesta ar fi doar unul dintre motivele colaborării moldo-nipone deoarece deja am implementat și un alt proiect. Am construit o fabrică de peleți unde folosim ca materie primă resturile de la culturile de grâu, floarea-soarelui, porumb, care până nu demult erau arse sau, în cel mai bun caz, incorporate în sol. Fabrica a fost construită și cu scopul de a distribui peleți școlilor și grădinițelor pe care japonezii le-au dotat cu centrale termice ce funcționează pe peleți. În acest an vrem să implementăm și un alt proiect care presupune cultivarea legumelor în sistem protejat cu surse energetice regenerabile“, a declarat directorul institutului.

GALERIE FOTO

Ion Banu
Loredana Larissa SOFRON

Grație culturilor organice vacile din SUA sunt hrănite cu porumb românesc

America exportă mai multe cereale decât orice altă țară dar când vine vorba de cerealele utilizate în SUA pentru producția de alimente organice acestea sunt importate din țări precum România și India iar achizițiile din aceste țări s-au dublat anul trecut, informează Bloomberg citând datele furnizate de Guvernul SUA.

Motivul îl constituie faptul că fermierii din Midwest preferă în continuare culturile de organisme modificate genetic și de asemenea utilizează chimicale refuzate de industria organică. Chiar dacă culturile organice reprezintă o mică parte din piața de cereale din SUA, ea crește rapid. Consumatorii și-au triplat achizițiile de alimente organice în ultimul deceniu la peste 35 de miliarde de dolari, în 2014. Cererea pentru cerealele organice a crescut, astfel că importatorii profită de dolarul puternic pentru a-și majora achizițiile de peste hotare.

"În fiecare an cererea se îndepărtează de oferta existentă în SUA. Dacă există o cerere pe piață va exista cineva care să o satisfacă dar aș prefera să fie acoperită de fermierii americani", a declarat Lynn Clarkson, președintele companiei Clarkson Grain Co., un furnizor de porumb și soia organice.

Datele furnizate de Departamentul american al Agriculturii (USDA) arată că importurile de porumb organic s-au triplat anul trecut, ajungând la 303.645 tone, în principal din România și Turcia. În plus, achizițiile efectuate în lunile ianuarie și februarie ale acestui an au fost de cinci ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut. De asemenea, în 2015 importurile de soia organică, în principal din India și Ucraina, au crescut cu 45%, până la 317.284 tone, iar în primele două luni ale acestui an s-au dublat. În total, valoarea importurilor de porumb și soia organice s-a ridicat anul trecut la 353,5 milioane de dolari.

Odată cu creșterea cererii se majorează și diferența de preț între culturile organice și cele convenționale. Prețurile spot la porumb furajer organic a fost, în medie, de 8,06 dolari per bushel în săptămâna care s-a încheiat la 26 martie, comparativ cu prețul 3,77 dolari per bushel pentru porumbul convențional înregistrat marți la Chicago Board of Trade. În ceea ce privește soia organică, prețul mediu este de 17,04 dolari per bushel, față de 9,5575 dolari per bushel pentru varianta convențională.

În pofida acestei diferențe de preț, furajele organice reprezintă o mică parte din oferta de cereale de pe piața americană. De exemplu, în 2014, doar 0,2% din suprafețele cultivate cu porumb și soia în SUA au fost alocate soiurilor organice. Unul dintre motive îl reprezintă costurile asociate cu renunțarea la semințele modificate genetic precum și la îngrășămintele pe care majoritatea fermierilor americani le utilizează. Producția la hectar pentru culturile organice este mai mică și există un risc crescut de pagube provocate de dăunători și buruieni. În plus, tranziția de la culturile convenționale la cele organice durează trei ani, perioadă în care costurile vor fi mai mari iar cerealele recoltate nu vor primi un preț similar cu cel pentru culturile organice.

AGERPRES

Premieră de la KWS Semințe. Lecție de performanță pentru cultivatorii de porumb

Strategia KWS Semințe este orientată atât către dezvoltarea de hibrizi de porumb valoroși, prin optimizarea materialului genetic în cadrul programelor proprii de ameliorare, cât și către parteneriatul pe termen lung cu fermierii din România. Aceste direcții strategice au la bază dialogul constant cu partenerii și oferirea de soluții concrete la probleme reale. În acest sens, KWS Semințe a inițiat un program de comunicare unic pe piața din România la acest moment, dedicat fermierilor, în cadrul căruia personalități marcante ale mediului academic, precum și specialiști cu experiență vastă în agronomie au abordat temele actuale de interes specifice industriei.

Sub egida „Prioritate pentru performanță“ a fost inaugurată prima ediție, cu tema „Elemente ale tehnologiei de cultivare a porumbului. Factori de influență în formarea prețului porumbului“. În cadrul seminarului au fost dezbătute teme speciale ale momentului cu privire la tehnologiile de cultură a porumbului și tendințele actuale ale industriei, scopul fiind găsirea și analiza soluţiilor de creştere a profitabilităţii culturii de porumb în ferme și oferirea de răspunsuri clare la problemele reale cu care fermierii se confruntă astăzi.

„De aproape 14 ani KWS Semințe și-a propus să vină în întâmpinarea fermierilor din România cu un portofoliu de hibrizi de porumb perfect adaptați condițiilor locale de sol și climă. Investim permanent în tehnologie și în specialiști de valoare, ca să dezvoltăm, în cadrul stațiunii proprii de cercetare-ameliorare de la Alexandria, hibrizi de porumb performanți, productivi, toleranți la secetă și arșiță, stabili în orice condiții“, a declarat în cadrul evenimentului Doriana Nițu, director general KWS Semințe, inginer agronom.

Componenta macroeconomică din cadrul evenimentului a fost susținută de dl Gabriel RAZI, inițiator al proiectului independent Agrofinanciar, care a detaliat „Factorii de influență și modalitatea de formare a prețului la porumb“.

Seminarul a fost onorat de un amfitrion de marcă, domnul prof. univ. dr. Gheorghe Valentin ROMAN – inginer agronom, doctor în agronomie, Doctor Honoris Causa, profesor universitar emerit la Universitatea de Științ̦e Agronomice și Medicină Veterinară din București, disciplina fitotehnie, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice, vicepreședinte al secției „Cultura plantelor de câmp“.

Fermierii participanți au considerat temele susținute ca fiind de interes major, apreciind utilitatea și importanța materialului prezentat în cultura porumbului din fermele proprii.

„Încurajăm astfel libertatea antreprenorială a fermierilor români, acordându-le suportul nostru, al KWS Semințe, pentru un viitor prosper al culturilor acestora pentru că succesul fermierilor parteneri înseamnă și succesul nostru“, a mai adăugat Doriana Nițu.

Astfel, KWS Semințe a dat startul oficial al unui program ce promite susținerea pe termen lung a parteneriatului de încredere cu fermierii de referință din România, cu impact pozitiv asupra întregului lanţ valoric al fermelor acestora.

Temele abordate în cadrul seminarului au fost susținute de invitații speciali ai companiei KWS Semințe, personalităţi marcante ale industriei agricole din România, care au dezbătut studii de caz interactive privind tehnologia porumbului:

- Elemente de management al riscului la cultura porumbului – prof. univ. dr. Dr.H.C. Gheorghe Valentin ROMAN.

- Cartarea agrochimică şi sisteme de fertilizare – prof. univ. dr. Mihail DUMITRU;

- Sisteme de lucrări ale solului în condițiile luncii îndiguite a Dunării și ale terasei de la Chirnogi, județul Călărași – director ing. Ștefan MIHALCEA;

- Sisteme de lucrări ale solului în condițiile luncii Siretului și ale terasei de la Măicănești-Ciorăști, județul Vrancea – drd. ing. Teofil DASCĂLU;

- Problema dăunătorilor în cultura porumbului – dr. ing. Emil GEORGESCU;

- Sisteme de combatere a buruienilor în cultura porumbului – prof. univ. dr. Dumitru Ilie SĂNDOIU.

Asociația Producătorilor de Porumb din România. Bilanț și plan de evoluție

În urmă cu 3 ani, câțiva fermieri din județul Ialomița au pus bazele Asociației Producătorilor de Porumb Regiunea Sud (APPRS) tocmai în ideea de a fi la curent cu toate noutățile din piață și pentru a putea valorifica cât mai bine cultura ce ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Deși se spune că începuturile sunt dificile, inițiativa asociației a devenit tot mai apreciată de către agricultori, iar finalul anului 2015 a coincis cu schimbarea statutului, devenind Asociația Producătorilor de Porumb din România. Evoluția este mai mult decât mulțumitoare, susține Alina Crețu, directorul executiv APPR, pentru că în 2014 erau înscriși doar 25 de membri, iar în următorul an numărul lor a crescut la 43.

Fermieri pentru fermieri

Pentru a face un bilanț al activității, APPR-ul a organizat pentru prima oară congresul Fermieri pentru Fermieri la care au participat reprezentați ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai companiilor furnizoare de semințe, ai altor asociații din domeniul agricol și, bineînțeles, fermierii membri. „Am organizat prima ediție a congresului Fermieri pentru Fermieri în care, alături de membrii noștri, am făcut bilanțul pe 2015 și am discutat cam ce am vrea să facem în 2016. Noi organizăm testări în câmp care vizează tocmai răspunsurile pe care le așteptă fermierii, astfel încât să ajungă la un prag de rentabilitate satisfăcător. Astăzi avem 43 de membri, reprezentăm aproximativ 200.000 de ha, iar evoluția este una clară dacă ne gândim că în 2014 eram numai 25. Dar nu contează neapărat numărul, importante sunt proiectele în care ne implicăm cu toții. Pentru a evolua la nivel agricol este nevoie de fermieri activi care să se implice cu câteva zeci de hectare sau cu câteva mii de hectare“, a declarat Alina Crețu.

Ne-am putea întreba de ce o astfel de asociație, când se presupune că accesul la informație este mult mai facil în zilele noastre. Răspunsul vine din partea unui fermier cu experiență și membru fondator al APPR: „Aveam nevoie de o astfel de asociație pentru că porumbul este una dintre principalele culturi în arealul nostru și trebuie valorificată la adevăratul potențial. Este nevoie să îi cunoaștem toate aspectele tehnologice, toate secretele, în așa fel încât să obținem cele mai bune producții. Și cum altfel putem să le cunoaștem dacă nu adunându-ne, testând hibrizi, sfătuindu-ne și furând experiență unii de la alții“, a menționat Gheorghe Alexandru.

„Fermierii care sunt înscriși în această organizație lucrează 200.000 ha de porumb. Dacă lucrurile merg așa, în perioada următoare suprafața va crește și, dacă ar fi să judecăm după numărul de hectare, am putea spune că APPR-ul va deveni una dintre cele mai importante organizații din România. Este o asociație importantă pentru că reprezintă o cultură care ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Sigur, sunt multe lucruri de făcut și în ceea ce privește relația cu MADR-ul sau cu alte asociații, trebuie făcute mai multe studii de piață, însă este un început bun“, a mai completat și Lucian Buzdugan, directorul general al SC Agricost Insula Mare a Brăilei.

Porumbul de aur

Cu ocazia adunării generale, APPR a organizat și prima ediție a concursului Porumbul de aur. Trofeele, atent realizate de artiști plastici din țară, au fost înmânate fermierilor cu cele mai bune producții de porumb, care le vor păstra până la următoarea ediție, când va avea loc o nouă departajare. O parte dintre membrii asociației s-au înscris în concurs la cele două categorii: cultură irigată și cultură neirigată. Ambele trofee au ajuns în județul Ialomița, câștigător la categoria neirigat fiind desemnat fermierul Gheorghe Alexandru, care a obținut o producție de 13.845 de kg/ha, în timp ce la irigat producția cea mai ridicată a fost înregistrată în ferma domnului Jean Cezar Ilie – 13.938 kg/ha. Rezultate foarte bune, dacă ar fi să ne raportăm la anul dezastruos pe care l-au avut agricultorii din mai toate zonele țării.

Gheorghe Alexandru, fermier din Ciulnița – județul Ialomița, lucrează o suprafață de 3.000 de ha, dintre care 900 ha cu porumb. În anul 2015 a semănat, la începutul lunii aprilie, hibridul P 9911, FAO 410 din portofoliul Pioneer România, a aplicat două fertilizări și două erbicidări, iar cantitatea de precipitații de care a beneficiat cultura a fost de 140 de mm/mp. A recoltat la mijlocul lunii septembrie, densitatea fiind de 70.000 de plante /hectar, iar rezultatele nu i-au adus doar trofeul Porumbul de aur, ci mai ales satisfacția reușitei pentru munca depusă: „Am obținut pe o suprafață de 70 ha, în neirigat, cea mai mare producție de porumb din rândul membrilor care s-au înscris în concurs. Nu am folosit o tehnologie specială, ci am folosit tehnologia recomandată, dar cu un hibrid rezistent la secetă. În total cultiv 900 ha de porumb și în anul care s-a încheiat am obținut producții de 11.500 kg/ha. Sunt foarte mulțumit de rezultate pentru că ele vin și în raport cu munca depusă“, a menționat fermierul.

De partea cealaltă Jean Cezar Ilie, tot din județul Ialomița, lucrează 700 ha, dintre care 250 ha cu porumb numai în condiții de irigat. A semănat pe 23 aprilie hibridul DKC 5276, FAO 479 al companiei Monsanto, a aplicat 3 fertilizări și 3 erbicidări, a beneficiat de 190 mm/mp cantitate de precipitații, la care s-a adăugat un volum de apă de 175 mm/mp din irigații. „Cultiv porumb pe o suprafață nu tocmai mare, dar toate cele 250 ha sunt irigate. Nu intenționăm să mărim suprafața, chiar dacă ne-a mulțumit producția, însă aș vrea să spun că ne-am înscris în APPR tocmai ca să nu mai facem în fermă foarte multe testări, să nu mai tragem cu ochiul la vecini și la Institute de Cercetare din Occident. Ceea ce face APPR-ul este foarte bine pentru noi, fermierii, informațiile pe care le primim de aici sunt foarte importante și ne ajută să ne dezvoltăm cunoștințele și acest lucru să se vadă în producții“, a declarat fermierul.

Ce e de făcut pentru un 2016 mai bun?

Încă de la început, președintele asociației a fost Arnaud Perrein, un fermier cunoscut pentru determinarea de a face agricultură de calitate în țara noastră. Și pentru el, la fel ca și pentru alți membri APPR, anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul dificil, dar declară că în 2016 va încerca să ducă lucrurile spre mai bine, atât în propria fermă, cât și la nivelul asociației. „Noi suntem o asociație profesională care se ocupă în special de cultura porumbului, de aspectele tehnice mai exact. Testăm în locații diferite peste 100 de hibrizi, facem acest lucru deja de 3 ani și încercăm să îi sfătuim pe fermieri cu privire la ceea ce se pretează să cultive în anumite zone, pentru că e important să aleagă cel mai bun hibrid“, a declarat Arnaud Perrein.

Bilanțul și planul pentru 2016 au fost prezentate de către directorul executiv, Alina Crețu: „Până acum am realizat numeroase testări, am pus la dispoziție și un catalog pentru ca fermierii să se poată informa mai bine și să vadă cum s-au comportat hibrizii în diferite zone. Nu spunem că aceste testări reprezintă soluția finală, este un instrument de lucru care, alături de consilierii cu care lucrează agricultorii și companiile furnizoare de semințe, sunt convinsă că va conduce la rezultate foarte bune în ferme. Anul acesta vom continua să participăm la evenimente precum Ziua Porumbului deoarece este o manifestare de renume. Suntem implicați direct, iar ceea ce se întâmplă acolo este un lucru deosebit și trebuie apreciat pentru că este un eveniment organizat de fermieri pentru fermieri. Este cumva și deviza noastră: ce putem face noi pentru noi ca fermieri, înainte de a aștepta să facă alții pentru noi.“

Loredana Larissa SOFRON

Producţia de porumb, mai mică cu 40% din cauza secetei

Ministerul Agriculturii a dat publicității un raport potrivit căruia producţia de porumb a României se va diminua în acest an cu circa 35-40% din cauza secetei, până la aproximativ 7 milioane de tone, de la peste 11 milioane de tone anul trecut. Și asta în condiţiile în care până la jumătatea lunii noiembrie suprafaţa recoltată depăşeşte 98%, iar cantitatea obţinută totalizează doar 6,97 milioane de tone.

Medie de 2,9 tone la ha

Potrivit datelor MADR, din cele 2,417 milioane ha însămânţate cu porumb pentru consum au fost recoltate până la 10 noiembrie 2,379 milioane ha (98,43%), recolta obţinută fiind de 6,922 milioane tone porumb boabe, cu o medie de 2,9 tone la hectar. La această cantitate se mai adaugă încă 54.701 tone de porumb boabe obţinut de pe 17.168 ha (94,44% din total) însămânţate pentru sămânţă. Pe această suprafaţă media la hectar a fost uşor mai ridicată, de 3,1 tone. Necesarul intern al României de porumb boabe se ridică la 4,5 milioane de tone. În ceea ce priveşte recolta de seminţe de floarea-soarelui pentru consum şi sămânţă, datele MADR indică o producţie de 1,53 milioane de tone pentru anul 2015, o medie de 1,5 tone la hectar, în scădere faţă de anul trecut, când producţia a depăşit 2,1 milioane tone. Suprafaţa recoltată a ajuns la 1,01 milioane ha, respectiv 98,35% din totalul însămânţat. Deşi producţia este mult diminuată faţă de 2014, specialiştii estimează că România va avea şi o disponibilitate de export în condiţiile în care necesarul de consum totalizează 750.000 de tone. La sfecla de zahăr a fost recoltată o suprafaţă de 14.335 ha (76% din totalul de 18.913 ha), producţia obţinută fiind de 539.880 tone, în timp ce la soia boabe lucrările se apropie de final, ţinând cont că au fost recoltate 115.582 ha din cele 122.187 ha însămânţate, iar producţia se ridică la 178.199 tone până la 10 noiembrie.

CE și USDA văd pierderi

Potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE) din luna septembrie, producţia de cereale a României va scădea cu 25,8% în 2015 faţă de anul trecut, mai mult decât estimau specialiştii CE în luna aprilie, România aflându-se în topul celor mai mari perdanţi din acest an, cu o producţie de cereale de numai 16,6 milioane de tone. Raportul consemnează pierderi importante şi în Ungaria (-16,6%), Polonia (-11,8%) şi Italia (-11,3%). Declinul în ţările mari producătoare agricole, Germania şi Franţa, este estimat la minus 5,2% şi respectiv minus 1,5% pentru 2015. Producţia totală de cereale a UE este estimată la 301,9 milioane de tone. Totodată, ultima prognoză a Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA) indică un plus de 2 milioane de tone de grâu, ceea ce ar putea însemna o producţie totală europeană de 157,3 milioane de tone pentru anul agricol 20015-2016. Cele mai mari creşteri de la o lună la alta au fost raportate în Marea Britanie (plus de 0,6 milioane de tone, până la 16,1 milioane de tone), Germania (0,5 milioane de tone, până la 26,5 milioane de tone), Franţa (plus 0,3 milioane de tone, până la 42,8 milioane de tone), dar USDA notează şi aportul României la această creştere a producţiei europene. „Creşteri de sub 0,2 milioane de tone au fost raportate în Cehia, România, Polonia, Bulgaria şi Irlanda“, se arată în raport. Cu toate acestea, potrivit USDA, ţara noastră nu va putea compensa pierderile suferite ca urmare a secetei din această vară şi, per total, va raporta producţii mai mici faţă de 2014, un an record atât pentru noi, cât şi pentru Europa. În cazul culturii de porumb, pentru România USDA estimează o producţie de aproximativ 3.500 de kilograme la hectar, cu 26,8% sub producţia anului trecut şi cu 22,2% sub cea a lui 2013. 

Bogdan Panțuru

Abonează-te la acest feed RSS