reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

INCDA Fundulea, în eșalonul fruntaș al geneticii în domeniul cerealelor și plantelor tehnice

În nivelul și calitatea recoltelor un rol esențial îl are valoarea genetică a seminței. Unitățile de cercetare din agricultură au ca principal obiectiv realizarea de „cultivare“ adaptate la condițiile pedoclimatice ale zonei, cu potențial de producție ridicat și tolerante sau rezistente la factorii care pot provoca diminuarea producției.

Pe piața românească există o multitudine de companii care produc și comercializează sămânță, printre care menționăm: Biocrop, Caussade Semences, Ciproma Sem, Donau Saat, Limagrain, Pioneer, Saaten Union, Syngenta, Kws semințe etc.

INCDA Fundulea se străduiește să se mențină în eșalonul din față al acestei acerbe competiții.

În cele ce urmează ne vom referi la principalele trei culturi care ocupă mai mult de jumătate din suprafața cultivată a României.

La grâul de toamnă soiurile cultivate până în 1957 aveau talia înaltă, erau slab rezistente la cădere, iar potențialul de producție era scăzut.

După 1959 au fost folosite soiuri din SUA, Italia, URSS care până în 1963 au ocupat peste 90% din suprafața cultivată cu grâu, dar care nu erau adaptate la condițiile pedoclimatice ale țării noastre.

Demn de remarcat este școala creată la Fundulea în domeniul ameliorării grâului care a început primele lucrări de hibridare pentru crearea de soiuri intensive, adaptate zonei noastre.

A fost începută de acad. N. Ceapoiu și continuată o jumătate de veac și în prezent de acad. N.N. Săulescu, secondat de dr. ing. Gh. Ittu. Din acest colectiv face parte și actualul director general, dr. ing. P. Mustățea.

Primele rezultate din încrucișarea soiului București 1 cu soiul Scorospelka 3 sunt soiurile Excelsior și Dacia omologate în 1971.

Din combinația dintre soiul rusesc Aurora și cel american Riley 67 a rezultat Fundulea 29 cu mare potențial de producție, rezistent la făinare, rugina brună și fuzarioza spicelor. Într-o confruntare internațională organizată în SUA în 1980/81 a ocupat locul I.

O etapă superioară o reprezintă crearea soiurilor semipitice.

Din combinația hibridă Ranniaia 12/Nadadores 63/Lovrin 12 a rezultat la Stațiunea Lovrin o descendență care combina talia scurtă cu rezistența la iernare și o bună umplere a boabelor datorită rezistenței la secetă și arșiță. Această descendență a devenit soiul Flamura 80 care a stat la baza progreselor ulterioare în ameliorarea grâului. Pe baza lui s-au creat Flamura 85, Fundulea 4 și Dropia, care după 1995 ocupau 50% din suprafața cultivată cu grâu în țara noastră.

Din acestea s-a putut trece la diversificarea bazei genetice a grânelor semipitice, rezultând Glosa, Boema 1, Izvor, Litera și în ultimii ani Otilia, Pajura și Pitar. Acestea, pe lângă un ridicat potențial de producție, au și calități superioare de panificație. S-a pornit de la producții de 1.500-2.000 kg/ha și s-a ajuns la 10.000 kg/ha. Datorită acestor calități au fost solicitate în Canada, Ungaria, Turcia, Argentina ș.a.

Un mare specialist din Câmpia de Vest a României, dr. ing. D. Muscă, cultivă pe mari suprafețe grâu de la Fundulea cu foarte bune rezultate.

Porumbul. Până în 1960 s-au cultivat soiuri românești care aveau potențial de producție limitat. Porumbul, fiind o cultură principală, s-a hotărât înființarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului în 1957. În acea perioadă, în cadrul ICAR-ului, Vl. Moșneagă avea preocupări pentru crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii seminței hibride de porumb. Din materialul său, în 1962 au fost omologați hibrizii HSL 196 și HSL 213, precum și HD 208 obținut de Institutul Fundulea și Stațiunea Turda, iar în 1963 HD 405. Și în domeniul ameliorării porumbului s-a creat o puternică școală de amelioratori coordonată de O. Cosmin și Tr. Sarca și a reușit ca până în 1970 să mai creeze HD 98, HD 220, HD 305, HT 310 și HS 330.

În România s-a reușit ca în numai 7 ani să se generalizeze cultura porumbului hibrid în toată țara.

Diversificarea materialului cu genotipuri din alte zone și infuzii de gene de la specii înrudite, precum și perfecționarea metodelor de ameliorare au dus la crearea de hibrizi noi bine adaptați, cu potențial de producție ridicat.

După 1990 s-au creat încă 50 de hibrizi, printre care demni de menționat sunt hibrizii Olt și F 376 care sunt și în prezent solicitați de fermieri. În ultima perioadă au fost omologați Crișana, Mostiștea, Iezer și F 423.

În prezent, ameliorarea porumbului beneficiază de prezența unui fost elev al lui Tr. Sarca, și anume dr. ing. I. Ciocăzanu care, așa cum este apreciat în lumea amelioratorilor de la alte companii, „este o somitate în domeniul ameliorării“. Există condiții ca în perspectivă să se obțină hibrizi cu potențial de 18-20 t/ha.

Floarea-soarelui a beneficiat de pre­zența unui specialist de înaltă clasă, un mare ameliorator care a fost dr. doc. Alex. Viorel Vrânceanu.

După populațiile locale de floarea-soarelui au început să se cultive, până în 1960, soiuri sovietice cu potențial de producție limitat. Preluând această sarcină, dr. Vrânceanu a omologat în 1965 soiul Precord care era superior celor cultivate până atunci.

Dar preocuparea principală a fost crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii de hibrizi de floarea-soarelui și în 1971 au fost omologați hibrizii Romsun 52 și Romsun 53, reprezentând prioritate mondială în acest domeniu. În perioada 1971-1990 au fost omologați 14 hibrizi, iar până în 2000 încă 11 hibrizi. Activitatea dr. Vrânceanu este continuată în prezent de dr. ing. D. Stanciu, care după anul 2000 a omologat încă 6 hibrizi, fiind concentrat pe obținerea de hibrizi rezistenți la erbicide de tipul imidazolinone și sulfonilureice, precum și la rasele noi de lupoaie și mană.

Acești hibrizi sunt: FD 15 C 27, FD 15 C 44 și FD 16 C 50. Dacă la început se obțineau producții de 700-800 kg/ha, s-a ajuns la 4.000-4.500 kg/ha și mai mult. Datorită calităților deosebite a hibrizilor de floarea-soarelui sunt solicitați și se cultivă în Franța, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Rusia, China ș.a.

Aceste rezultate mențin INCDA Fundulea în eșalonul fruntaș.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

„Pământul este legătura noastră cu istoria“

Am auzit de curând pe cineva spunând că „tălpile goale ale ţăranului au înnobilat pământul“.

Ce vorbe înţelepte! Au trecut secole de transformări peste agricultură, plugurile de lemn s-au prefăcut în „roboţi agricoli“, caii s-au transformat în cai-putere. Şi iată, totuşi, că ţăranul şi-a păstrat puterea şi prin truda lui este singurul care poate înnobila pământul.

De la opinca satului s-a ridicat şi unul dintre oamenii vrednici ai agriculturii de azi. Este recunoscut ca un lider al fermierilor, un manager de excepţie, un agricultor care a cucerit performanţa. Dincolo de toate aceste aprecieri, Nicolae Sitaru, vicepreşedintele LAPAR şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, este un om de caracter, cu o modestie nativă. Poate această modestie l-a făcut la început reticent în a ne povesti despre viaţa şi realizările sale. A acceptat totuşi să ne vorbească şi astfel am pătruns în universul său restrâns din satul Orezu, comuna Ciochina din Ialomiţa. Acolo şi-a trăit primele clipe de viaţă, şi-a petrecut copilăria şi tot acolo a început dragostea lui pentru pământ, pentru agricultură. S-a născut într-o familie simplă, cu patru copii, el fiind cel mai mic dintre fraţi. Îşi aminteşte de zilele când, alături de alţi copii ai satului, pleca la păşunat cu oile şi vacile. În mod firesc, inocenţa copilăriei mai slăbea din corvoada de a avea grijă de animale şi uneori „programul de serviciu“ era întrerupt de plecări neprevăzute la scăldat. Dar munca a continuat să facă parte din educaţia lui, spune astăzi dl Sitaru.

De-a lungul anilor, chiar şi în calitate de manager al societăţii pe care a înfiinţat-o, a înţeles că nimic nu se câştigă gratuit, de aceea nu s-a dat niciodată înapoi de la muncă. Au fost zile când ajungea seara acasă şi uneori doar ochii nu îi erau acoperiţi de praf. A crescut cu credinţa că cine lucrează pământul şi creşte în gospodăria sa animale va avea tot timpul masa îmbogăţită de mâncare sănătoasă. Acest dicton l-a urmat mai apoi toată viaţa. Viaţa în sânul unei familii de mici agricultori i-a modelat aspiraţiile astfel încât niciodată nu s-a văzut altceva decât fermier. Parcursul profesional început la şcoala generală a satului şi continuat mai apoi la un liceu industrial din Piteşti a fost încheiat la Facultatea de Mecanică Agricolă. Studenţia a fost nu doar o perioadă de studiu, ci şi de maturizare. Pentru a se întreţine a muncit în aproape toate vacanţele pentru că a înţeles că era nevoie de un efort comun al său şi al familiei pentru a putea termina şcoala.

La primul loc de muncă, la o unitate agricolă, a rămas zece ani. Dar experienţa pe care a câştigat-o aici l-a împins la năzuinţe mai mari. A hotărât să pornească singur pe un drum la capătul căruia să întâlnească performanţa. Cu eforturi deosebite, într-o perioadă în care băncile ţi-ar fi luat şi ce nu aveai, a început să clădească un mic imperiu agricol în Ialomiţa. Nu a fost uşor, dar a reuşit şi astăzi se declară mulţumit cu faptul că a adunat în jurul lui oameni de valoare, o echipă trainică. Însă poate cea mai mare mulţumire este că din această echipă fac parte şi cei doi copii ai săi, moştenitorii care îi vor duce mai departe munca şi credinţa că „pământul este legătura noastră cu istoria, cu strămoşii care au trudit pe ogoarele ţării şi pe care le-au apărat cu preţul sângelui. Pământul este temeinicie şi stabilitate.“

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS