reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Sămânța și importanța ei

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

Plantele de cultură mare folosite în medicina populară

Fie că vorbim de grâu, porumb, orz sau floarea-soarelui, plantele de cultură mare au fost folosite cu succes încă din cele mai vechi timpuri în medicina populară.  Spre exemplu, strămoșii noștri foloseau tărâțele de grâu arse sau fierte în putregai de salcie drept cataplasme de gât pentru tratarea amigdalitei. De asemenea, cu terciul obținut din fierberea tărâțelor rezulta un bun ameliorator al durerii reumatice dacă se făceau înfășurări la încheieturi. Totodată, zeama de tărâțe era deseori folosită de tinerele satului care doreau să aibă un păr sănătos și strălucitor, fără urmă de mătreață. Împotriva răcelii de primăvară și toamnă, strămoșii noștri foloseau ceai de tărâțe, iar dacă se confruntau cu inflamații purulente utilizau tărâțe înmuiate aplicate pe suprafața afectată. Cine s-ar fi gândit că banalele tărâțe pot avea atâtea efecte uimitoare asupra sănătății noastre?

O altă plantă de cultură mare pe care oamenii satului o foloseau pentru diverse afecțiuni este orzul. Pentru combaterea acneei tinerii de odinioară aplicau orz fiert pisat pe ten, iar dacă existau cazuri în care o persoană suferea de tuse măgărească sau convulsie, ceaiul din boabe de orz cu leuștean și flori de tei era soluția ideală pentru a scăpa de aceste afecțiuni. De asemenea, pentru dezinterie și dureri abdominale fiertura de orez reprezenta panaceul ideal. Totodată, cei care se simțeau slăbiți, fără vlagă, se revitalizau cu o mică porție de orz încolțit scufundat într-o cantitate considerabilă de miere.

În scop medicinal, mătasea de porumb, recoltată în perioada de înflorire, din iunie până în august, se folosea deseori sub formă de infuzie, decoct în afecțiuni, precum gută, reumatism, obezitate, hipertensiune arterială și hepatite cronice.

Consumul de porumb duce la arderea grăsimilor

Pe vremuri, țăranii consumau foarte multă mămăligă. Odată cu trecerea timpului s-a constatat că gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă. În plus, carbohidrații cuprinși în porumb dau energie și nu permit depunerea grăsimii. Un consum moderat poate duce chiar la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziția porumbului grăbesc degradarea grăsimilor. Totodată, vitamina A, conținută în porumb, este un antioxidant natural foarte important pentru sănătate și funcționarea corectă a organismului, pentru un metabolism rapid.

Floarea-soarelui tratează arsurile și eczemele

Un alt ingredient al naturii dedicat nevoilor și însănătoșirii organismului este floarea-soarelui. În trecut, uleiul de floarea-soarelui era folosit pe larg la prepararea diferitelor unguente. Cu ceaiul din capitulele florale oamenii se udau la tâmple și în moalele capului ca remediu pentru amețeli și dureri de cap. Ceaiul era folosit contra tusei, răgușelii, pojarului și a altor boli eruptive. În unele zone, florile se fierbeau împreună cu dumbăț sau cu planta cunoscută sub numele de lemnul-domnului cu buruieni de rast, decoctul fiind consumat contra frigurilor.

Tinctura din petale de floarea-soarelui era utilizată și în combaterea febrei, precum și în tratarea afecțiu­nilor căilor respiratorii. De asemenea, în uz extern, oamenii foloseau uleiul de floarea-soarelui în tratarea locală a arsurilor și eczemelor. Se pare că mama natură ne este de folos mai mult decât ne-am putea imagina, ne oferă totul necondiționat. În schimb, noi trebuie doar să o prețuim mai mult și să nu ne mai îndepărtăm de ea.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Social
Abonează-te la acest feed RSS