Afidele pot provoca daune în culturile de legume în mod direct, din cauza hrănirii cu sevă, și indirect, prin transmiterea virusurilor.

Prevenirea apariției virusurilor este și trebuie să fie o preocupare de bază a fermierilor. Astfel, managementul controlului afidelor devine din ce în ce mai important.

Virusurile sunt transmise de mai multe specii de afide, care sunt vectori ai transmiterii virusurilor în aproximativ 80% din cazuri. Trebuie să știm că o singură generație de afide poate consuma 30-40 tone de sevă elaborată.

Afidele sunt vectori principali care transmit peste 50 de viroze la plantele de cultură, printre care virusul mozaicului castravetelui (CMV – cucumber mozaic virus), piticirea și îndesarea ardeiului (Pepper rosette disease), mozaicul galben al ardeiului (Alpha mozaic virus), tomate (TAMV – tomato acuba mozaic virus).

Pentru combaterea cu succes a afidelor din culturile de ardei, castraveți, dovlecei, crizanteme, gălbenele, gerbera, pepeni galbeni, tomate, vinete și plante decorative, compania Corteva a lansat, începând cu anul 2020, insecticidul CLOSER™, care are la bază o substanță activă nouă, sulfoxaflor, cu numele de brand Isoclast™ active.

Insecticidul CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active este omologat la doza de 0.4-0.2 L/ha în funcție de cultură.

Insecticidul CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active are câteva caracteristici care îl disting pe piața insecticidelor:

• Are efect de șoc și rezidual excepțional, insectele fiind combătute în 2-3 zile de la aplicare;
• Are o stabilitate foarte bună la razele UV și este foarte rezistent la spălare;
• De asemenea, în momentul în care este diluat în apa cu pH-uri diferite, dovedește o stabilitate foarte ridicată;
• Datorită acțiunii sistemice și translaminare, insecticidul pătrunde și sub frunze, între plante și lăstari, asigurând astfel controlul eficient al afidelor ascunse;
• Isoclast™ active se diferențiază de alte soluții datorită faptului că este foarte eficient împotriva insectelor rezistente la alte tipuri de insecticide;
• CLOSER™ este compatibil cu alte produse, se degradează rapid în sol și nu persistă în mediul înconjură

Isoclast™ active este cea mai eficientă soluție pentru combaterea insectelor cu aparat bucal de înțepat și supt, precum afidele.

Aplicarea insecticidului CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active asigură combaterea afidelor și contribuie eficient la diminuarea riscului transmiterii virusurilor, având impact pozitiv asupra producțiilor mari și de calitate.

Adrian Ionescu – Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides & Biologicals Romania & Moldova

Pentru creșterea și dezvoltarea în condiții favorabile a plantelor de cultură este necesar ca solul să aibă în permanență un grad de afânare care să asigure un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante.

Cu atât mai mult se cere ca această afânare și permeabilitate ale solului să fie prezente în sezonul rece, când trebuie să acumuleze cantități maxime de apă din precipitațiile căzute în perioada de toamnă-iarnă.

Ca regulă generală, este important ca suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară să fie pregătite din toamnă, iar ce nu s-a putut realiza să fie încheiat – finisat în ferestrele iernii. În primăvară este necesar să se acționeze cât mai puțin asupra solului sau deloc pentru a nu se pierde apa atât de necesară plantelor în perioada de vegetație.

La intrarea în iarnă, suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară se aflau în următoarea situație:

1. Suprafețe arate în vară sau toamnă, la umiditate optimă, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Acestea sunt de bună calitate, afânate, mărunțite și nivelate, asigurând o bună înmagazinare și conservare a apei în sol. În primăvară sunt cele mai indicate pentru însămânțarea culturilor din urgența I, fără nicio intervenție asupra solului deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde în pământul afânat, la 2-3 cm adâncime, cât este necesar pentru semințele mici de rapiță, lucernă, muștar, in etc.

2. Suprafețe arate în toamnă, la umiditatea optimă, dar negrăpate. În ferestrele iernii, pe aceste suprafețe este necesar să se realizeze o lucrare ușoară de grăpat pentru mărunțire și nivelare.

3. Suprafețele arate în toamnă, pe sol uscat, bolovănoase.

După trecerea câtorva fenomene de îngheț-dezgheț este necesar ca în ferestrele iernii să se lucreze cu grapa cu discuri pentru mărunțiere și nivelare.

Apa dintre agregatele structurale îngheață, își mărește volumul și îndepărtează agregatele unele de altele, iar după zvântare bolovanii se sfărâmă foarte ușor după linia de minimă coeziune, fără a rezulta praf care astupă porii solului, formând o crustă.

4. Suprafețele programate pentru arătură, dar care nu s-a putut realiza în toamnă. Acestea se pot ara la 12-15 cm adâncime în ferestrele iernii cu plugul în agregat cu grapa stelată sau o ușoară grăpare după arătură, pentru a realiza mărunțirea și nivelarea solului.

Arătura din ferestrele iernii este inferioară arăturii de vară sau de toamnă, dar este net superioară arăturii de primăvară, care trebuie evitată.

5. Sunt situații când se renunță la arătură și suprafețele respective sunt afânate în plan vertical, cu cizelul sau scarificatorul. În urma acestora rămân unele denivelări și bolovani la suprafața solului. În ferestrele iernii, printr-o singură trecere cu grapa cu discuri prevăzută în spate cu tăvălugi, se asigură o bună mărunțiere și nivelare.

6. Suprafețele destinate sistemului de agricultură conservativă se vor însămânța în primăvară prin lucrări minime sau semănat direct în teren nelucrat. La acestea trebuie urmărit să fie bine tocate și repartizate uniform pe teren resturile vegetale pentru a nu îngreuna lucrarea de semănat.

Toate suprafețele sunt astfel finisate în ferestrele iernii, până la desprimăvă­rare, când mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț care asigură refacerea solului după ultimele intervenții.

Astfel pregătit, solul bine aprovizionat cu apă, mărunțit și nivelat, se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind favorabil însămânțărilor în epoca optimă.

Trebuie evitate lucrările solului în primăvară deoarece provoacă mari pierderi de apă. Prin experiențe s-a demonstrat că o singură trecere cu grapa cu colți reglabili provoacă pierderi de apă de 3%; o lucrare cu combinatorul, pentru pregătirea patului germinativ, provoacă pierderi de 5-6%, iar o lucrare cu grapa cu discuri, care răscolește și vântură solul, ajunge la pierderi de apă de 15-16%, până la 28-29%.

De aceea, sub nicio formă, nu este indicată folosirea grapei cu discuri la lucrările solului în primăvară.

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

Fie că vorbim de grâu, porumb, orz sau floarea-soarelui, plantele de cultură mare au fost folosite cu succes încă din cele mai vechi timpuri în medicina populară.  Spre exemplu, strămoșii noștri foloseau tărâțele de grâu arse sau fierte în putregai de salcie drept cataplasme de gât pentru tratarea amigdalitei. De asemenea, cu terciul obținut din fierberea tărâțelor rezulta un bun ameliorator al durerii reumatice dacă se făceau înfășurări la încheieturi. Totodată, zeama de tărâțe era deseori folosită de tinerele satului care doreau să aibă un păr sănătos și strălucitor, fără urmă de mătreață. Împotriva răcelii de primăvară și toamnă, strămoșii noștri foloseau ceai de tărâțe, iar dacă se confruntau cu inflamații purulente utilizau tărâțe înmuiate aplicate pe suprafața afectată. Cine s-ar fi gândit că banalele tărâțe pot avea atâtea efecte uimitoare asupra sănătății noastre?

O altă plantă de cultură mare pe care oamenii satului o foloseau pentru diverse afecțiuni este orzul. Pentru combaterea acneei tinerii de odinioară aplicau orz fiert pisat pe ten, iar dacă existau cazuri în care o persoană suferea de tuse măgărească sau convulsie, ceaiul din boabe de orz cu leuștean și flori de tei era soluția ideală pentru a scăpa de aceste afecțiuni. De asemenea, pentru dezinterie și dureri abdominale fiertura de orez reprezenta panaceul ideal. Totodată, cei care se simțeau slăbiți, fără vlagă, se revitalizau cu o mică porție de orz încolțit scufundat într-o cantitate considerabilă de miere.

În scop medicinal, mătasea de porumb, recoltată în perioada de înflorire, din iunie până în august, se folosea deseori sub formă de infuzie, decoct în afecțiuni, precum gută, reumatism, obezitate, hipertensiune arterială și hepatite cronice.

Consumul de porumb duce la arderea grăsimilor

Pe vremuri, țăranii consumau foarte multă mămăligă. Odată cu trecerea timpului s-a constatat că gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă. În plus, carbohidrații cuprinși în porumb dau energie și nu permit depunerea grăsimii. Un consum moderat poate duce chiar la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziția porumbului grăbesc degradarea grăsimilor. Totodată, vitamina A, conținută în porumb, este un antioxidant natural foarte important pentru sănătate și funcționarea corectă a organismului, pentru un metabolism rapid.

Floarea-soarelui tratează arsurile și eczemele

Un alt ingredient al naturii dedicat nevoilor și însănătoșirii organismului este floarea-soarelui. În trecut, uleiul de floarea-soarelui era folosit pe larg la prepararea diferitelor unguente. Cu ceaiul din capitulele florale oamenii se udau la tâmple și în moalele capului ca remediu pentru amețeli și dureri de cap. Ceaiul era folosit contra tusei, răgușelii, pojarului și a altor boli eruptive. În unele zone, florile se fierbeau împreună cu dumbăț sau cu planta cunoscută sub numele de lemnul-domnului cu buruieni de rast, decoctul fiind consumat contra frigurilor.

Tinctura din petale de floarea-soarelui era utilizată și în combaterea febrei, precum și în tratarea afecțiu­nilor căilor respiratorii. De asemenea, în uz extern, oamenii foloseau uleiul de floarea-soarelui în tratarea locală a arsurilor și eczemelor. Se pare că mama natură ne este de folos mai mult decât ne-am putea imagina, ne oferă totul necondiționat. În schimb, noi trebuie doar să o prețuim mai mult și să nu ne mai îndepărtăm de ea.

Ruxandra HĂBEANU