Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Până în anul 2020 România ar putea avea 10.000 ha cu plantații nou înființate

În cadrul târgului INDAGRA a avut loc o întâlnire a pomicultorilor organizată de Casa Olandeză a Pomicultorului, o inițiativă lăudabilă care are loc de câteva ori pe an și care își propune dezbaterea unor probleme esențiale privind implementarea proiectelor ce vor fi finanțate din fonduri europene.

De această dată în vizorul specialiștilor a fost Submăsura 4.1.a – Investiții în exploatații pomicole: „Fără aceste întâlniri riscăm să rămânem cu proiecte scrise și nefinanțate. Lucrurile merg bine și, cum am informat și Ministerul Agriculturii, suntem surprinși de interesul mare care s-a născut în acest an, avem deja peste 300 de proiecte depuse. Mai sunt câteva lucruri de cizelat în ceea ce privește costul standard și de pepinieristică. Problema pepinierelor pomicole nu a fost inițial gândită, dar dacă la mijlocul acestei Submăsuri 4.1.a există pepiniere care doresc să fie susținute financiar e foarte bine și vom scrie aceste costuri standard și aceste ghiduri“, declara pentru Lumea Satului Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni la finalul întâlnirii.

Făcând o analiză a ceea ce s-a întâmplat din 2015 până în prezent, concluzia este că nu există niciun contract finalizat, ci doar plăți parțiale. De ce? Cauzele sunt multe: birocrația, numărul mare de documente solicitate la momentul depunerii dosarelor, termenele foarte lungi de obținere a acestora, lipsa materialului săditor certificat, lipsa firmelor specializate în execuția integrată a lucrărilor de înființare și a personalului calificat în pomicultură. „Inițial, când am gândit acest proiect și am văzut suma, speram ca suprafața de livadă până în anul 2020 sau imediat după să fie de peste 10.000 de hectare. Acum, în 2017, ne aflăm la jumătatea perioadei de susținere financiară și putem spune că s-au făcut proiecte, s-au avizat pentru jumătate din bani, însă, dacă ne uităm la suprafață, aceasta este de până la 4.000 ha. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe alte cheltuieli care se fac în afară de materialul săditor.

Domnul Valeriu Tabără, prezent și el la această întâlnire, a semnalat faptul că în această submăsură nu primesc o atenție deosebită bazinele pomicole, ci dimpotrivă banii par a fi risipiți pe proiecte, după cum și-a manifestat interesul fiecare. „Dacă Polonia se bucură de bazine pomicole de 40.000 de hectare pe o singură specie – măr, România, cu cele 10.000 ha de livezi pe care sperăm să le ridicăm cu această submăsură din PNDR, face doar un mic progres. Înseamnă puțin, dar în același timp mult, pentru că se reîncepe refacerea suprafețelor pomicole. Venim de la peste 300.000 ha, de la un ritm de plantare de 4.000-5.000 ha/an, și nu sunt nostalgic. Asta s-a întâmplat în România. Cu acest pas ne întoarcem la refacerea acestor livezi, este doar un început“, remarca și Mihai Coman.

Tot în cadrul acestei întâlniri s-a vorbit despre dorința ca acest program pomicol să se continue și după 2020. „România are obligația ca, acolo unde trebuie, să continue negocierile pentru reluarea acestei submăsuri sub o formă sau alta (PNDR sau reconversie), spunea Mihai Coman.

  • Valoarea celor 327 de proiecte depuse în sesiunea mai – august 2017, cu prelungire până la 30 septembrie, se ridică la 149.388.858 euro. Pentru aceeași Submăsură 4.1 a – Investiții în exploatații pomicole se va deschide o nouă sesiune în luna decembrie a acestui an și, conform deciziilor adoptate în cadrul Comitetului de Monitorizare desfășurat în luna septembrie, alocarea aferentă pentru anul 2017 este de circa 85 mil. euro.
  • În topul investițiilor pomicole ca suprafață stau 3 specii: afin, nuc și alun, dar în aceeași măsură ca număr de plante avem cireșul și mărul. Pentru afin, nuc și alun materialul săditor se produce în România, dar pentru măr și cireș, fiind vorba de soiuri universale, pomii certificați pot fi cumpărați și de la pepinierele din Europa. Vorbim desigur de soiurile care au fost testate și sunt avizate de rețeaua de stațiuni pomicole din țară.

De aceeași părere este și Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene: „Ar trebui făcute demersuri ca în 2020, în noul program european, pomicultura să ocupe un loc important și să fie alocată o sumă mai mare. Să ne uităm la Polonia sau mai bine la Republica Moldova, care are 20.000 ha numai de nuc și toate investițiile sunt făcute pe fonduri rambursabile de la Banca Mondială, în timp ce noi mai avem 2.000 ha de nuc.“

Pentru creșterea gradului de accesare a acestei submăsuri oficialii români au operat o serie de simplificări, dintre acestea enumerăm: au eliminat obligativitatea folosirii soiurilor testate științific, se permite procesarea fructelor provenite de la terți, nota de favorabilitate a scăzut de la 2.4 la 2.0, scăderea dimensiunii fermelor eligibile de la 8.000 euro la 4.000 euro, creșterea pla­fonului de sprijin pentru pepiniere de la 600.000 euro la 1.050.000 euro, permiterea utilizării materialului de plantare fructifer CAC pentru alun și nuc pentru sesiunile deschise în anul 2017. Problema este dacă, la momentul implementării proiectelor, va exista suficient material săditor certificat pe piața din România. Mai ales că în această perioadă este un termen de refacere a plantațiilor mamă și fiecare stat a semnat ordine care au copiat niște directive europene prin care se îngrădește suprafața totală cu material săditor standard sau CAC (necertificat).

Am cerut părerea specialistului pentru a obține o perspectivă a demersului început în acest an prin Submăsura 4.1.a întrebând cum va arăta sectorul pomicol în 2020. Iată și răspunsul: „În 2020 toate livezile părăsite vor fi defrișate, lucru deosebit de important, pentru că ele reprezintă o sursă importantă de boli și dăunători în România. Să nu uităm că după 1990 ne-am trezit cu 300.000 ha, din care în anul 2000 o bună parte erau părăsite. Ele și-au făcut ciclul de 20-25 de ani. Va fi o pomicultură mult mai modernă, nu ne trebuie suprafețe mari, ci pot fi și mai mici, dar cu densități mari, intensive, superintensive cu 3.000-4.000 de pomi/ha. Nu vom ajunge să acoperim cererea de fructe, investiția în pomicultură necesită răbdare, de aceea este obligatoriu încă un ciclu de dezvoltare pentru a putea vorbi de un consum de 60-70% din producția internă.

„În opinia mea, programul pomicol merge bine, doar că lungimea sesiunilor ar trebui să aibă 6-8 luni pentru că este un proces anevoios. Trebuie foarte multe documente, studiu pedologic, ridicarea topo, curbe de nivel, studiu hidrogeologic și proiectul tehnic, ceea ce durează dacă vrei să faci proiecte bune, implementabile și, în final, de succes. Din păcate, multe dintre proiectele depuse le-am văzut, sunt proaste, nu vor fi un succes pe termen lung. Am remarcat totuși disponibilitatea celor de la AFIR de a mai elimina din documente și a le munta către faza de contractare, pentru că nu sunt esențiale la faza de depunere. Ceea ce nu merge bine este implementarea proiectelor, procedurile nu sunt foarte clare pentru acest stadiu sau, mai bine spus, sunt clare la nivel de procedură, dar nu sunt înțelese de experții din teritoriu, fiind un domeniu nou pentru ei. Au primele cereri de plată, primele dosare de achi­ziții. La celelalte măsuri au avut timp să învețe din 2004 până în 2017. Implementarea merge greu, niciun proiect nu este finalizat, dar acesta nu este un semnal de alarmă foarte mare pentru că mai avem 3 ani de implementare. Pomicultura va absorbi toți banii, ba chiar ar trebui făcute demersuri la nivel de secretari de stat care merg la Bruxelles să pregătească o cerere suplimentară pentru cei 10% care se pot obține ușor pe această măsură și eventual banii necheltuiți pe alte măsuri să fie realocați pomiculturii. Spun asta pentru că o livadă este o investiție cu impact economic, are o durată de minimum 18 ani la superintensiv până la 80 de ani la afin sau alun“, a afirmat Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene.

Patricia Alexandra POP

Primăvara în plantațiile de trandafiri de dulceață

Plantațiile de trandafiri de dulceață necesită atenție suplimentară mai ales primăvara deoarece întreaga producție de petale depinde de modul în care sunt realizate tăierile. Această lucrare necesită pricepere și mai ales atenție sporită în ceea ce privește alegerea momentului potrivit pentru efectuarea tăierilor. Pentru a vă putea oferi cele mai bune sfaturi, am apelat la cunoștințele domnului Marin Constantin, producător de material săditor din localitatea Dârza, județul Dâmbovița, dar și proprietarul unei plantații de trandafiri de dulceață.

Dacă îi oferi atenție, sigur îți oferă producții mulțumitoare

Marin Constantin cultivă 440 de trandafiri de dulceață pe o suprafață de 1.000 de mp. A ales să planteze soiul Rosé de Recht pe portaltoi laxa deoarece în urma cercetărilor acesta s-a dovedit a fi cel mai productiv, dar și cel care oferă petale al căror parfum se resimte și după prepararea acestora. Plantația se află în anul III de producție, iar înflorirea abundentă asigură cantități de petale mulțumitoare încă din luna mai și până când dă bruma. „Aș vrea să încep prin a atrage atenția asupra faptului că tăierile în plantațiile de trandafir de dulceață trebuie făcute doar primăvara. Sunt mulți cei care consideră că trandafirii trebuie curățați toamna, însă alegând acest moment își pot pune în pericol toate plantele. Nu trebuie să ne grăbim, este adevărat că putem interveni doar în cazul în care tufa a fost foarte înaltă anterior și atunci este recomandată doar scurtarea undeva la 70 cm. Această lucrare mai este numită și tăiere de ușurare, pentru a în cazul unor căderi masive de zăpadă plantele să nu se rupă. Dar atâta tot! Dacă am curățat toamna, acolo unde a avut loc tăierea, planta este posibil să mai degere 10-15 cm și nu ne ajută cu nimic“, a declarat Marin Constantin.

Am înțeles astfel că, pentru a nu pune în pericol plantele, nu trebuie să le curățăm toamna, ci primăvara, însă nici în acest anotimp nu se poate indica cu certitudine o dată fixă când putem realiza acest proces. Important este să urmărim atât evoluția vremii, cât și a plantei. Cel mai adesea, tăierea trandafirilor începe din luna martie, din momentul în care nu se mai înregistrează tempe­raturi negative, dar neapărat înainte ca mugurii să plece în vegetație.

Pas cu pas până la stropire

„În primul rând tufele de trandafir trebuie demușuroite, asta pentru că în toamnă trebuie să avem grijă să acoperim altoiul. Apoi încep tăierile, care sunt, spun eu, cele mai importante lucrări din plantație și este de reținut că, fără o curățare corectă, nu putem avea o producție bună. Echipați cu mănuși și o foarfece foarte bună, trebuie să examinăm mai întâi planta pentru a hotărî care dintre ramuri le păstrăm. Alegem 6-8 ramuri, dar nu trebuie să lăsăm ramuri care vin în interiorul tufei. De aceea eliminăm ramurile degerate, uscate sau bătrâne, dar din interiorul tufei spre exterior. Trebuie tăiat și din înălțime, astfel încât pe fiecare ramură să rămână 8-12 ochi deoarece inte­resul este să avem multe flori, deci avem nevoie de tije scurte. În cazul trandafirilor obișnuiți sunt păstrate tijele lungi; dacă acest lucru s-ar întâmpla și în cazul trandafirilor de dulceață, tufa ar muri în 3-4 ani. De aceea se taie toate ramurile din interior, nu se păstrează niciodată ramurele care se intersectează cu o alta sau ramuri care au bifurcații“, a mai specificat Constantin.

Acesta a mai punctat faptul că tăierea propriu-zisă a ramurei trebuie să aibă o înclinație de cca 30 de grade spre exteriorul tufei, dar niciodată să nu aibă partea înclinată înspre interior și, mai ales, nu trebuie să ajungă la următorul mugure. De asemenea, un alt aspect de care trebuie să avem grijă este acela de a lăsa 2 ramuri mai mici, cu scopul de a întineri tufa, care în următorul an vor deveni ramuri de bază.

După tăieri urmează stropirile

Cel mai important pas după tăieri sunt stropirile care trebuie efectuate imediat după ce plantele au fost curățate. „Trebuie să alegem un produs pe bază de cupru, de exemplu zeama bordeleză, apoi uleiul horticol care trebuie aplicat la o zi distanță. Un alt aspect care nu trebuie ratat niciodată este respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj. Atunci când stropim cu zeama bordeleză trebuie să urmărim practic o îmbăiere, să aplicăm substanță astfel încât să curgă de pe ramuri, să nu ne zgârcim. Acestea trebuie privite ca tratamente de prevenție, știm că sunt și cele mai importante“, a mai punctat Marin Constantin.

Cel mai adesea trandafirii de dulceață pot avea purici și mană, dar cu tratamentele de prevenție se pot evita, iar recomandarea cea mai importantă pe care domnul Constantin a ținut să o sublinieze a fost participarea activă în plantație, pentru a vedea zilnic evoluția plantelor. „Nu trebuie să treacă o zi să nu ne uităm la trandafiri, oricum la 2 zile trebuie să recoltăm petalele, iar acest lucru este confirmarea lucrărilor bine făcute în primăvară“, a conchis Marin Constantin.

Odată toți acești pași respectați, tufele de trandafiri oferă garanția producției, iar dacă mai apoi este urmat și un plan de tratament care să țină în parametri normali sănătatea plantelor, atunci există certitudinea faptului că dulceața ori siropul de trandafir vor avea gustul de altădată, cel din cămara bunicii.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 30-31

Moliile miniere provoacă daune importante în plantaţii

După o pauză relativă de câteva zeci de ani (ultimul atac dezastruos a fost în perioada 1987-1993), atacul moliilor miniere la frunzele de măr se manifestă în ultima vreme destul de virulent, devenind păgubitor în multe plantaţii mari, dar şi în cele din gospodăriile populaţiei. Cauza principală o constituie folosirea în combaterea dăunătorilor, haotic, a produselor chimice pe bază de piretroizi, foarte eficienţi de altfel, dar care au distrus flora fitofagă. Acest lucru a permis ca acum să avem anual patru generaţii la toate cele cinci specii de molii miniere prezente în ţara noastră, cu o generaţie înainte de înflorit, şi apoi în fiecare lună din mai până în septembrie, generaţiile suprapunându-se. Începând din august şi septembrie atacul este masiv, frunzele se îngălbenesc şi cad. La un asemenea atac s-a observat că, de pe frunzele lipite de fructe, larvele rod pieliţa, deteriorând şi calitatea fructelor existente. Efectul creşterilor mici determină apariţia unui număr mai mic de muguri, astfel că se compromite şi producţia anului următor. Aşa se face că, an de an, se înregistrează producţii mai mici şi slabe cantitativ, iar producătorii dau vina pe secetă.

Strategia de combatere

Pentru aceşti dăunători nu s-au omologat difuzoarele cu feromoni utilizate în combaterea integrată despre care vorbeam în numerele trecute dar, din experienţa acumulată în unele ferme din ţara noastră, se poate acţiona pentru capturarea parţială a fluturilor cu ajutorul a 8-10 capcane AtraScit şi AtraBlanc la hectar, amplasate în plantaţie până la răsfirarea inflorescenţelor şi reîmprospătate în luna iulie. Asta nu înseamnă că excludem programul de tratamente pe care l-am aplicat în anul 2012 la ferma din Lacu Rezi, cu rezultate mulţumitoare. Ca urmare, producţiile au fost normale (45-65 t/ha), rezerva de dăunători din anul precedent s-a transmis parţial şi am avut atac mai slab, sub PED, dăunătorii provenind şi din celelalte plantaţii din comună, unde nu sunt efectuate tratamente.

Tratamentele trebuie făcute profilactic, atunci când apar crisalidele, adică înainte de umflarea mugurilor şi până la răsfirarea inflorescenţelor, primul cu Ovipron 45 l/ha şi al doilea cu Confidor Oil 22,5 l/ha. Dacă vom urmări zborul în capcanele cu feromoni, depunerea de ouă şi apariţia de larve vom stopa atacul de la primele generaţii, folosind produse chitino-inhibitoare pentru ouă şi larve şi apoi numai larvicide, bio insecticide şi bactericide care protejează fauna fitofagă.

Se ţine plantaţia sub control şi, dacă este cazul, se repetă tratamentul cu produse larvicide care protejează fauna şi au o remanenţă mai mică.

În toamnă, pentru căderea frunzelor vom administra la fiecare hectar 50 kg uree şi 3 l/ha Reldan.

Mai trebuie precizat că minătoarele sunt polifage şi pot apărea şi la speciile cireş şi prun.

Petre EREMIA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Sfaturi utile pentru reuşita unei plantaţii pomicole

Amplasată în plin Bărăgan, livada pomicolă de la Lacu Rezi reuşeşte să demonstreze, prin rezultatele pe care le obţine atât în plantaţia clasică cât şi în cea intensivă, potenţialul ridicat pe care îl are ţara noastră în producerea de fructe.

Timp de trei ani am prezentat în paginile revistei realizările din fermă care ţin atât de tehnologii şi producţii cât şi de valorificare şi în baza acestei experienţe putem enumera succint elementele de bază ale sistemelor de cultură aplicate:

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Petre EREMIA
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS