Stocarea tractoarelor și a mașinilor agricole pe o perioadă mai lungă de 30 zile reprezintă complexul de măsuri tehnico-organizatorice care urmăresc prevenirea deteriorării diferitelor organe și subansambluri în perioada de inactivitate.

Stocarea se poate face în diferite hale, sub copertine sau sub cerul liber, dar pe suprafețe mai ridicate, unde nu băltește apa și, de dorit în acest caz, să fie acoperite cu prelate.

În spațiile respective nu trebuie să fie depozitate cereale, fiind pericol de șoareci, șobolani, și nici îngrășăminte chimice sau alte produse care pot provoca coroziunea utilajelor.

Pentru a preveni producerea de rosături la instalația electrică se iau măsuri de montare a capcanelor și momeli pentru rozătoare.

Prima măsură înainte de stocare este curățirea perfectă a tuturor componentelor acestor utilaje de pământ și resturi vegetale și, mai ales, de reziduuri chimice (la mașinile de stropit și de administrat îngrășăminte chimice). Curățirea se face cu jet de apă sau cu aer sub presiune pentru a îndepărta aceste impurități din cele mai ascunse colțuri. Când se folosește apa se are în vedere să nu ajungă la instalația electrică.

Măsuri specifice la motoarele de tractor și mașini autopropulsate:

• se insistă pe curățirea radiatorului care este înfundat;
• se schimbă uleiul și filtrele;
• se strâng șuruburile la toate îmbinările;
• se gresează la toate punctele prevăzute cu gresor;
• se umple rezervorul cu motorină pentru a preveni condensul și coroziunea;
• toate curelele se slăbesc;
• bateriile se scot, se curăță bornele și se păstrează în magazii, având grijă să fie reîncărcate lunar.

Măsuri la restul utilajelor

• după curățire se revizuiesc și se schimbă piesele uzate;
• se strâng bine șuruburile la toate îmbinările;
• se revizuiește vopseaua și se retușează unde este deteriorată;
• părțile nevopsite se ung cu ulei ars sau vaselină;
• se gresează toate articulațiile;
• curelele se scot, se protejează cu lapte de var și se păstrează agățate de perete în magazie;
• lanțurile se scot, se degresează și se păstrează în vase cu motorină sau ulei;
• anvelopele se protejează cu lapte de var pentru a preveni îmbătrânirea cauciucului;
• se suspendă pe capre (nimic nu trebuie să rămână direct pe sol) și se reduce presiunea în pneuri;
• cilindrii și instalațiile hidraulice să nu fie sub presiune;
• geamurile se ung cu vaselină și se lipesc cu ziare.

La combine se demontează hederul pentru a se putea curăța cât mai bine toate componentele, mai ales aparatul de treier, la casa sitelor, elevatoare etc. După spălarea cu apă se pornește combina și se lasă să funcționeze 15 minute pentru a fi îndepărtată apa.

La mașinile de stropit se spală foarte bine toate componentele pentru a se îndepărta chimicalele (atenție la locul ales pentru spălare), inclusiv pompele în care se introduce apoi antigel.

Duzele se demontează și se păstrează în magazie.

Măsurile de pregătire a utilajelor pentru stocare necesită ceva timp și preocupare, dar în acest fel se asigură prelungirea duratei de funcționare a acestora fără cheltuieli suplimentare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Interviu cu Marian Verzea, directorul Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Agricolă – Fundulea

– Cum iernează culturile de toamnă după valul de fenomene severe (viscol, zăpadă, temperaturi scăzute)?

– Iernarea culturilor de toamnă este o problemă complexă. Dacă luăm în considerare toamna anului 2016, lucrurile se complică și mai mult pentru că a fost o toamnă nefavorabilă atât în zona de sud, cât și în cea de vest a țării, iar semănatul nu s-a făcut în epoca optimă din cauza precipitațiilor. Acest lucru mi l-a confirmat și domnul Dimitrie Muscă, directorul Combinatului Agroindustrial de la Curtici, județul Arad, care în toamnă a fost nevoit să întârzie semănatul.

– Care sunt factorii care contribuie la o rezistență bună la iernare?

– Când vorbim de iernare sunt două lucruri distincte: rezistența cerealelor păioase la temperaturi scăzute și un fenomen mai complex numit rezistența la iernare (temperaturi scăzute, strat de zăpadă, descălțat și alți factori). Aș vorbi doar despre rezistența la temperaturi scăzute. Dacă ne referim la acest aspect, trebuie să luăm în considerare pregătirea patului germinativ, momentul semănatului și dacă plantele au avut timp să parcurgă stadiul de călire (între 35 și 55 zile) și să intre pregătite pentru iernare. Adică să fie înfrățite, concentrația sucului celular să fie cea mai potrivită, astfel încât să nu existe pericolul să apară cristale de gheață din apa existentă în spațiile intercelulare, pentru că se vătămează țesuturile și planta moare când se revine la condițiile normale. Așadar, sunt o mulțime de factori care contribuie la rezistența plantelor la temperaturi scăzute.

Dacă e să discutăm concret despre condiții, știți că în ultima perioadă au fost temperaturi și de -23 grade C. Situația diferă de la o zonă la alta. În vest, spre exemplu, pământul este înghețat, nu există strat de zăpadă și temperaturile au scăzut și sub -23 grade Celsius. În aceste condiții soiurile românești create la Fundulea rezistă, dar nu mai mult de 2-5 zile și în funcție de cât de bine pregătite au intrat plantele în iarnă, dacă sunt înfrățite, dacă temperatura la nivelul nodului de înfrățire nu persistă sub -17°C mai mult de câteva zile. De aceea, când ninge, noi, agronomii, ne bucurăm.

Când există strat de zăpadă, plantele sunt protejate pentru că dacă la suprafața acestui strat temperatura este de -25°C, la nivelul nodului de înfrățire temperatura este cu mult mai ridicată și plantele sunt protejate. Tocmai de aceea în marea majoritate a suprafețelor din zona de sud nu sunt motive de îngrijorare. Dar sunt și zone neuniforme, unde sunt situații și situații. Sunt locuri unde a viscolit, iar plantele au fost dezgolite și nu mai au protecție sau sunt zone unde există un strat prea gros de zăpadă, care sufocă plantele. Acolo unde s-au format troiene, e clar că zăpada se va topi mai greu și vor exista probleme – lipsa oxigenului, băltiri etc.

Situația este extrem de diversă, însă în acest moment lucrurile nu trebuie privite cu îngrijorare decât acolo unde plantele nu sunt acoperite cu zăpadă și temperaturile scăzute persistă o perioadă mai lungă de timp. În zona Fundulea stratul de zăpadă măsoară 30-50 cm, ceea ce este foarte bine. În zona de sud-est, acolo unde există un deficit de umiditate în sol, acest strat de zăpadă va completa rezerva de apă.

– Ce se întâmplă cu rapița, care este o plantă sensibilă la temperaturi scăzute, cum a trecut de perioada de ger?

– Din nefericire, rapița a suferit mai mult în toamnă, pentru că la momentul semănatului (sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie) în foarte multe locuri din țară nu a fost umiditate în sol, a răsărit neuniform, au venit apoi ploile, a răsărit și cea care nu răsărise în prima etapă, așa că a prins-o iarna cu plante în diferite stadii de dezvoltare. Ea rezistă cel mai bine la temperaturi scăzute dacă se află în stadiul de 6 frunze. Dar, din informațiile pe care le dețin, pe multe suprafețe rapița nu arăta prea bine chiar înainte de venirea valului de frig sever. De aceea, cred că în primăvară vor fi zone unde cultura va fi întoarsă, iar acolo unde densitatea plantelor nu este normală producția va avea de suferit.

– Ce recomandări aveți pentru fermieri? De ce ar trebui să țină seama în perioada următoare?

– Principala preocupare în perioada următoare este să monitorizeze foarte atent ce se întâmplă în câmp. Acolo unde este posibil să se recolteze monoliți, ca să se vadă exact care este situația plantelor și, în funcție de datele care se strâng, să se aplice și măsurile tehnologice cele mai potrivite. Apoi, sigur, ar trebui să urmeze fertilizarea culturilor, pe care fiecare o face în funcție de strategia pe care o are, fie o singură dată în februarie, fie de două ori, în februarie și martie.

– În ceea ce privește Institutul Fundulea, cum stau culturile aici?

– Institutul de la Fundulea are o suprafață de aproximativ 750 ha de cereale păioase, din care 683 ha cu grâu, 200 ha cu rapiță, 15 ha cu orz, numai producere de sămânță. Am reușit ca o bună parte din această suprafață să o semănăm la timp, în epoca optimă, plantele au intrat bine pregătite în iarnă, nu ne facem probleme, mai ales că soiurile create aici au o rezistență apreciabilă la iernare, în special la temperaturile scăzute, ceea ce le face și foarte apreciate.

Sunt situații în care fermierii riscă, cultivă soiuri care nu sunt testate în prealabil pentru a ști cum reacționează la condițiile țării noastre și, din păcate, au pierderi semnificative.

Patricia Alexandra Pop

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 10-12