cemrom iulie 2018
update 22 Feb 2019

Soiuri de pere cultivate în România

În România se cultivă între 3.200 și 4.000 ha cu păr, datele fiind diferite în funcție de sursă (MADR, INS, institute de cercetare, organizații profesionale). Cele mai mari suprafețe se regăsesc în Dâmbovița, Argeș, Prahova, Iași, Suceava, Buzău și Bihor. Însă condiția de favorabilitate maximă de cultură se întâlnesc în Dâmbovița, Ilfov, Vâlcea, Argeș, Prahova, Neamț și Suceava. Sortimentul mondial este alcătuit din peste 6.500 de soiuri. În Europa, deci și în România, din cauza sensibilității mari la boli și a lipsei de afinitate la altoirea pe gutui sortimentul a fost restrâns la câteva zeci de soiuri.

Abatele Fetel: pom de vigoare mijlocie, port semierect, se altoiește pe gutui, cu intermediar. Fructele sunt mari, alungite, cu pieliță de culoare galben-verzuie, ușor roșiatică pe alocuri, pulpa albă, textura fină, gust bun. Se coace în decada a doua a lunii septembrie.

Williams: este cel mai răspândit în lume, alături de Passe Crassane. Pomul este de vigoare mijlocie, precoce și productiv, rodește pe ramuri lungi, bine garnisite cu ramuri scurte. Înflorește semitârziu sau târziu, fructele maturându-se în august-septembrie. Fructul de calitate deosebită este de mărime medie, piriform, galben pai, cu pulpă albă, suculentă, aromată. Se altoiește, neavând afinitate cu gutuiul, pe franc ori pe un intermediar.

Williams roșu sau Red Bartlett: a fost obținut din Williams, printr-o mutație mugurală. Pomul are vigoare mijlocie, fiind extrem de productiv, cu coacere a fructelor în prima decadă a lunii septembrie. Fructul este mare (180-200 g), lucios, neuniform, cu pielița colorată în roșu-oranj, rar verzi-gălbui sau dungate. Acestea au o rezistență de păstrare în depozitele frigorifice de până la 2 luni.

Beurré Bosc (cunoscut și sub sinonimele Kaiser Alexander sau Golden Russet): pom de vigoare mijlocie spre mare, înflorește târziu, produce constant pe ramurile scurte și lungi. Fructul este mare, piriform, de culoare cărămizie, cu pulpa albă, fondantă, foarte bun calitativ. Se coace la sfârșitul lunii septembrie, dar rezistă cel mult până în noiembrie pentru consum.

Beurré Hardy (sau Royal Red): pom de vigoare mare, cu intrare târzie pe rod, fructifică pe ramuri scurte și ramifică foarte puțin. Prezintă afinitate cu gutuiul, motiv pentru care este folosit ca intermediar pentru alte soiuri. Fructul este mare (200 g), conic, cu pielița verde bronzată, pulpa alb-verzuie, semidensă, dulce spre ușor acidulată, gust bun. Se coace în a doua decadă a lunii septembrie.

Conference: pomul cu origini engleze și afinitate la gutui are vigoare submijlocie sau mijlocie, atingând 4 m înălțime, produce bine și constant. Înflorește semitârziu, se coace în decada a treia a lunii septembrie, fructul putându-se păstra 2-3 luni. Fructul de mărime mijlocie este piriform și ușor alungit, de culoarea verde-gălbui, acoperit cu rugină, pulpă alb-gălbuie, suculentă, fondantă, cu gust excelent.

Curé: soi de iarnă, prezintă o arie largă de răspândire la noi. Pomul este viguros, cu coroană răsfirată, produce consistent, dar cu alternanță de rodire. Are afinitate cu gutuiul, fiind folosit și ca portaltoi intermediar. Fructul, cu coacere în septembrie-octombrie și consum până în februarie, este mare, asimetric, piriform alungit, de culoare verde și pulpă albă, prezintă pe partea umbrită o dungă de rugină. În anii secetoși fructele rămân verzi și insuficient de dulci.

Passe Crassane: pomul este de vigoare slabă, rodește pe ramuri scurte, dar în România nu are condiții foarte bune de productivitate la potențial. Epoca de coacere coincide cu începutul lunii septembrie, iar perioada de consum începe în ianuarie și durează până în martie. Fructul este mare (200 g), neregulat, cu pielița verde-gălbui, pulpa alb-gălbuie, densă, cu gust bun.

Comtesse de Paris: pom de vigoare mijlocie, rodește pe ramuri scurte, produce constant, se altoiește pe franc sau intermediar. Fructele sunt mijlocii spre mari, cu pielița verde-gălbuie presărată cu lenticele și pulpa alb-verzuie, densă, gust dulce, ușor aromat. Se coace la începutul lunii octombrie și se păstrează până în ianuarie.

Untoasă de Geoagiu: soi românesc, de vigoare mică-mijlocie, cu fructificare pe ramuri scurte. Fructele se coc în septembrie-octombrie. Acestea sunt bergamotiforme fără gât, sferic-turtite, cu pieliță de culoare verde-gălbuie, cu puncte de rugină și o rumenire roșu-oranj pe partea însorită. Pulpa este verde gălbuie, suculentă, untoasă, cu gust aromat, dulce spre ușor acidulat.

Daciana: este un soi timpuriu, cu coacere la sfârșitul lunii iulie. A fost obținut în 1989, la ICDP Pitești-Mărăcineni. Pomul are vigoare mijlocie și intră pe rod în anul 3 de la plantare. Fructul este piriform, de mărime medie (150 g), galben-pai spre roșu pe partea însorită, pulă albă, fondantă, cu gust bun.

Haydeea: soi de vigoare mijlocie obținut în România, prezintă o coroană fusiform piramidală, rodește pe țepușe și burse, cu coacere la sfârșitul lunii septembrie. Fructul este mijlociu spre mare (180-220), piriform, verde deschis, rumenit pe partea însorită, cu lenticele mici, mai închise la culoare. Pulpa este alb-gălbuie, consistentă și fină.

Monica (ICDP Pitești-Mărăcineni): pom de vigoare mijlocie, coroană piramidală, cu rodire pe țepușe și burse, are afinitate bună cu gutuiul, prezintă toleranță la arsura bacteriană. Fructul, mediu ca mărime, este piriform, verde-gălbui sau roșu pe partea însorită, pulpa este albră, crocantă la început și fondantă pe măsură ce se coace.

Alte soiuri: de vară - Aromată de Bistrița, Napoca, Beurre precoce Morettini (Sun Sprite), Clapp’s Favourite; de toamnă - Abate Fetel, Doyenne du Comice, Santa Maria; de iarnă - Aniversare, Ervina, Isadora, Doyenne d’hiver.

Maria BOGDAN

Tratemente recomandate la măr, păr și gutui în perioada 7- 12 iulie

Stropiti MĂRUL - pentru combaterea rapănului, făinării, bolilor de scoarță, păduchelui lânos, viermelui merelor (G2, tr.1), păduchelui din San-Jose (G1, tr. 3), acarieni, afide, insecte defoliatoare și minatoare cu unul din următoarele amestecuri de pesticide:

  • SHAVIT F 72 WP – 0,2% + DECIS 25 WG – 0,003% + VERTIMEC 1,8% EC - 0,1% până la 0,15%;
  • STROBY DF – 0,01 – 0,013% sau CHORUS 75 WG – 0,02% sau SCORE 250 EC – 0,015% sau FOLICUR SOLO 250 EW – 0,05% + ACTARA 25 WG - 0,01% sau CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DECIS 25WG– 0,003% sau MOSPILAN 20 SG - 0,025% - 0,03 % sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;
  • CHORUS 75 WG – 0,02% sau SYSTHANE FORTE – 0,02% sau SCORE 250 EC – 0,01% sau TOPSIN 70 WDG – 0,07% sau + DECIS 25 WG – 0,003% + NISSORUN 10 WP – 0,03% sau APOLLO 50 SC – 0,04%;
  • FOLICUR SOLO 250 EW – 0,05% sau ZATO 50 WG – 0,01% + ACTARA 25 WG – 0,01% sau DECIS MEGA 50 EW – 0,015% sau MOVENTO 100 SC – 0,1875% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%;
  • 5. FLINT PLUS 64 WG –0,125% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02%  sau ACTARA 25 WG – 0,01% sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + ENVIDOR 240 SC + 0,04%  sau MILBEKNOCK EC – 0,05%;
  • 6. ZATO 50 WG - 0,01 + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + ENVIDOR 240 SC + 0,04% ;
  • MERPAN 80 WDG – 0,15% sau DITHANE M 45 – 0,2% sau DITHANE NEOTEC 75 WG – 0,2% sau NOVOZIR MN 80 – 0,2% sau WINNER M 80 – 0,2% + SULFOMAT PU – 0,3% sau SHAVIT 25 EC – 0,05% + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;

Tratamentul se va efectua în perioada 7-12 iulie 2017.

Stropiți PĂRUL și GUTUIUL – pentru combaterea fumaginei, rapănului, moniliozei, septoriozei, pătării brune, puricelui melifer, viermelui perelor (G2, tr.1), păduchelui din San-Jose (G1, tr.3), acarieni, afide, insecte defoliatoare și minatoare, păduchelui lânos cu unul din următoarele amestecuri de pesticide:

  • SCORE 250 EC – 0,01% sau SHAVIT F 72 WP – 0,2% sau ZATO 50 WG – 0,01% + DECIS 25 WG – 0,003% sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;
  • TOPSIN 70 WDG – 0,07% + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + ENVIDOR 240 SC + 0,04% sau  APOLLO 50 SC – 0,04%;
  • DITHANE M 45 – 0,2% sau MERPAN 50 WP – 0,25% sau WINNER M 80 – 0,2% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02% sau ACTARA 25 WG – 0,01% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%.

Tratamentul se va efectua în perioada 7-12 iulie 2017.

În livezile de MĂR şi PĂR unde este pus în evidenţă atac al focului bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora) se va utiliza unul dintre următoarele produse:

CHAMPION 50 WP – 0,04% sau FUNGURAN OH 50 WP – 0,04% sau KOCIDE 101 – 0,04% + CALYPSO

480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02%  sau ACTARA 25 WG – 0,01% + VERTIMEC 1,8% EC – 0,1% până la 0,15%.

La toate reţetele de tratament se poate adăuga îngrăşământ foliar în concentrațiile recomandate de producător.

Alte recomandări importante:

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

- produsele se solubilizează separat, se omogenizează și apoi se pulverizează;

- resturile de soluții sau apa rezultată în urma spălării echipamentelor de stropit nu trebuie să ajungă în apropierea apelor de suprafață, șanțuri etc.

- executarea tratamentului pe timp liniștit, fără vânt. Nu aplicați tratamentul dacă viteza vântului este mai mare de 4-5 m/s.

- citiți cu atenție eticheta produsului pe care îl folosiți;

- la realizarea amestecurilor se verifică compatibilitatea pesticidelor, fizică și chimică.

- Se vor utiliza doar produse de protecţia plantelor recomandate de CODEX-PEST EXPERT, pentru testele avertizate, omologate de către ,,COMISIA INTERMINISTERIALĂ DE OMOLOGARE A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR”, avizate pentru a fi folosite pe teritoriul ROMÂNIEI .

- Respectati cu strictete normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protectie a albinelor si a animalelor !, conform ORDINULUI COMUN (Ord. 45/1991 al MAA; 68/05.02.1992 Min.Mediului; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locala şi 127/1991 al ACA din România, 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor).

Sursa: Oficiul Fitosanitar Bistrița-Năsăud

Cum poate fi combătut focul bacterian al rozaceelor la gutui, măr și păr

Simptomele caracteristice bolii:

- ofilirea vârfurilor lăstarilor și încovoierea sub forma unei cârje;

- brunificarea țesuturilor de sub scoarța lăstarului atacat.

Ce produse pot fi folosite?

FUNGICIDE

PRODUS

DOZĂ

SPECIE

ALCUPRAL 50 PU

0,2 %

măr

0,3%

păr

FUNGURAN OH 50 WP

0,2 %

măr

0,3%

gutui

KOCIDE 2000

0,25%

măr

TRIUMF 40 WG

0,25%

măr, păr

Perioada optimă de tratament : prefloral.

Se tratează pomii infectați cu diagnostic confirmat și pomii ce au prezentat anul anterior simptome caracteristice acestei boli.

Alte recomandări : A nu se trata pomii înfloriți!

-  înaintea efectuării tratamentului chimic, se vor îndepărta ramurile cu simptome de atac;

-  tăierea se va face la cel puțin 50 cm sub limita prezenței simptomelor;

-  instrumentele folosite la tăiere se vor dezinfecta după fiecare tăiere cu alcool de 70°, hipoclorit de sodiu sau sulfat de cupru;

-  ramurile se vor distruge prin ardere cât mai repede posibil, cu un minimum de deplasare, pentru a se evita răspândirea bolii.

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de protecția plantelor, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și animalelor.

Pentru protecția familiilor de albine, în conformitate cu prevederile legale, respectiv Ordinul comun nr.45/1991/127/1786/68/15b/1991 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului, Departamentul pentru Administrația Locală, privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine, împotriva intoxicațiilor cu produse de protecția plantelor, legea nr.383/2013 a apiculturii, veți lua toate măsurile ce vă revin.

SURSA: Oficiul Fitosanitar Brașov

Recomandările specialiștilor în pomicultură pentru perioada 7-12 iulie 2016

Stropiți mărul - pentru combaterea rapănului, făinării, bolilor de scoarță, păduchelui lânos, viermelui merelor, păduchelui din San-Jose, acarieni, afide, insecte defoliatoare și minatoare cu unul din următoarele amestecuri de pesticide:

  • SHAVIT F 72 WP – 0,2% + DECIS 25 WG – 0,003% + VERTIMEC 1,8% EC – 0,1% până la 0,15%;
  • STROBY DF – 0,01-0,013% sau CHORUS 75 WG – 0,02% sau SCORE 250 EC – 0,015% sau FOLICUR SOLO 250 EW – 0,05% + ACTARA 25 WG – 0,01% sau CALYPSO 480 SC– 0,02% sau DECIS 25WG – 0,003% sau MOSPILAN 20 SG – 0,025-0,03% sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + NISSORUN 10 WP – 0,03% ;
  • CHORUS 75 WG – 0,02% sau SYSTHANE FORTE – 0,02% sau SCORE 250 EC – 0,01% sau TOPSIN 70 WDG – 0,07% sau + DECIS 25 WG – 0,003% + NISSORUN 10 WP – 0,03% sau APOLLO 50 SC – 0,04%;
  • FOLICUR SOLO 250 EW – 0,05% sau ZATO 50 WG – 0,01% + ACTARA 25 WG – 0,01% sau DECIS MEGA 50 EW – 0,015% sau MOVENTO 100 SC – 0,1875% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%;
  • FLINT PLUS 64 WG – 0,125% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02%  sau ACTARA 25 WG – 0,01% sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + ENVIDOR 240 SC + 0,04%  sau MILBEKNOCK EC – 0,05%;
  • ZATO 50 WG – 0,01 + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + ENVIDOR 240 SC + 0,04%;
  • MERPAN 80 WDG – 0,15% sau DITHANE M 45 – 0,2% sau DITHANE NEOTEC 75 WG – 0,2% sau NOVOZIR MN 80 – 0,2% sau WINNER M 80 – 0,2% + SULFOMAT PU – 0,3% sau SHAVIT 25 EC – 0,05% + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;

Stropiți părul și gutuiul - pentru combaterea fumaginei, rapănului, moniliozei, septoriozei, pătării brune, puricelui melifer, viermelui perelor ( G2, tr.1 ), păduchelui din San-Jose (G1, tr.3 ), acarieni, afide, insecte defoliatoare și minatoare, păduchelui lânos cu unul din următoarele amestecuri de pesticide:

  • SCORE 250 EC – 0,01% sau SHAVIT F 72 WP – 0,2% sau ZATO 50 WG – 0,01% + DECIS 25 WG – 0,003% sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;
  • TOPSIN 70 WDG – 0,07% + DECIS MEGA 50 EW – 0,015% + ENVIDOR 240 SC + 0,04% sau APOLLO 50 SC – 0,04%;
  • DITHANE M 45 – 0,2% sau MERPAN 50 WP – 0,25% sau WINNER M 80 – 0,2% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02% sau ACTARA 25 WG – 0,01% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%;

În livezile de MĂR şi PĂR unde este pus în evidenţă atac al focului bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora) se va utiliza unul din următoarele produse:

CHAMPION 50 WP – 0,04% sau FUNGURAN OH 50 WP – 0,04% sau KOCIDE 101 – 0,04% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau DANTOP 50 WG – 0,02%  sau ACTARA 25 WG – 0,01% + VERTIMEC 1,8% EC – 0,1% pănă la 0,15%.

La toate reţetele de tratament se poate adăuga îngrăşământ foliar în concentraţiile recomandate de producător.

Întocmit,

dr. ing. Georgeta Buciumaş,
Oficiul Fitosanitar Bistriţa-Năsăud

Abonează-te la acest feed RSS