reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Mar 2019

Din ciclul: Avem pământ, dar ce facem cu el? Solul, mijloc de producție sau factor esențial al vieții?

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

Cartarea agrochimică, „prescripţie“ obligatorie pentru sănătatea pământului

Pământul are puterea de a se vindeca singur, doar că expansiunea civilizaţiei şi cererea tot mai mare de hrană pentru populaţia Terrei i-au răpit acest drept. Solul nu mai este lăsat să „respire“. În schimb, este otrăvit sistematic cu îngrăşăminte aplicate după vrerea fiecăruia. Acest obicei preluat de la o generaţie la alta de agricultori va duce în final la o secătuire iminentă a substanţelor nutritive din componenţa lui. Profeţia sumbră aparţine unor specialişti în agrochimie, Dorin Rădoi şi Cristian Brânduşescu, reprezentanţi Cartagris. Experienţa lor în domeniul cartării agrochimice validează pe deplin teoria avansată. Este timpul ca agricultura să se facă „după ştiinţă, după carte“, spun cei doi, iar în acest raport cartarea agrochimică nu poate fi omisă.

Au revoluţionat „dogmele“ legislative

Anul 2000 a marcat o premieră în ţara noastră. O echipă formată din trei absolvenţi ai specializării Pedologie-Agrochimie, licenţiaţi cu nota 10, doctori ingineri în Agrochimie – Pedologie, a vrut să revoluţioneze dogmele legislative. Iniţiativa lor a avut succes pentru că au reuşit să înfiinţeze prima societate privată cu activitate în domeniul cartării agrochimice din ţara noastră. Pentru Cartagris cei trei parteneri au „mutat munţii din loc“, iar demersurile lor au dus în final la modificarea legislaţiei care susţinea că doar Oficiile pentru Studii Pedologice şi Agrochimice puteau face analize de sol. Astăzi „cititorii în faliile de sol“ se mândresc cu suprafeţe importante de teren cartate agrochimic şi cu formarea unui portofoliu impresionant de clienţi. Nu a fost însă uşor să ajungă la această performanţă pentru că au trebuit să schimbe multe concepţii greşite şi mai ales să explice fermierilor ce este cartarea agrochimică şi care sunt avantajele ei. Aceeaşi explicaţie ne-au oferit-o şi nouă. Prin definiţie, cartarea agrochimică a terenurilor agricole constă într-un ansamblu complex de lucrări de teren, de laborator şi de birou efectuate în scopul aplicării raţionale a îngrăşămintelor şi amendamentelor, diferenţiate în funcţie de însuşirile solului şi cerinţele specifice ale plantelor în vederea sporirii şi menţinerii ridicate a fertilităţii solului şi prevenirii poluării mediului ambiant. Astfel, se realizează în condiţii de eficienţă economică producţii vegetale importante sub aspect cantitativ şi calitativ.

Când puterea exemplului este negativă

Aproximativ 60% din sporul total de recoltă se datorează îngrăşămintelor. În contextul acesta este foarte important ca acestea să fie administrate corect şi personalizat pentru fiecare tip de sol.

Deşi în ultima vreme tot mai mulţi fermieri au devenit conştienţi de avantajele cartării agrochimice, cei mai mulţi dintre ei au rămas prinşi într-o mentalitate dăunătoare pentru sănătatea solului.

Foarte mulţi administrează îngrăşăminte pe modelul văzut la alţi fermieri ori mizând pe propria intuiţie. Există şi o altă categorie, cea a fermierilor care apelează la consultanţa distribuitorilor de îngrăşăminte chimice, însă credibilitatea analizelor făcute de aceste firme este îndoielnică, susţine dl Rădoi. În susţinerea spuselor sale are două argumente solide. Primul că în lumea afacerilor interesul banilor primează asupra corectitudinii şi al doilea că mare parte, dacă nu chiar toate firmele de profil, au doar reprezentanţi de vânzări, nu şi specialişti în agrochimie. În consecinţă, ceea ce le este prezentat fermierilor sunt doar nişte şabloane învăţate pe de rost. Sub îndrumarea unui inginer în agrochimie, dozele de îngrăşăminte administrate ţin cont de cerinţele specifice fiecărei specii de cultură, de nivelul de productivitate a agrosistemului, de starea de aprovizionare a solului pe baza analizei agrochimice a acestuia, ca şi de datele de diagnoză foliară. Cartarea agrochimică presupune un cost suplimentar, însă investiţia se va vedea în rezultatele economice obţinute de către fermier mai târziu. O producţie mai mare aduce un profit mai mare.

Bine că ne fac alţii bine

Situaţia fertilizărilor fără control din ţara noastră nu a scăpat vigilenţei Uniunii Europene. „Din informaţiile noastre, pentru diminuarea gravităţii acestui fenomen, fermierii români ar putea fi obligaţi începând cu anul acesta să realizeze cartare agrochimică. Pentru verificarea respectării acestor directive europene se vor depune la APIA rapoarte care vor conţine informaţii despre cantitatea de îngrăşământ aplicată, tipul îngrăşământului folosit etc. Cei care vor avea făcută cartare agrochimică pe terenurile lor vor urma recomandările făcute de specialistul în agrochimie, iar cei care nu au cartarea făcută vor fi obligaţi să folosească o cantitate maximă de 120 kg de azot. Este o cantitate foarte mică ce nu poate garanta producţii însemnate cantitativ şi calitativ, de aceea este foarte probabil ca această obligativitate să fie eficientă. Până la urmă, faptul că Uniunea Europeană ne obligă la anumite lucruri este în avantajul nostru. Dacă ar trebui să luăm singuri deciziile ar fi destul de greu. Dacă această măsură se va respecta rămâne de văzut. Există posibilitatea ca lucrarea de cartare agrochimică executată pe un teren să fie xeroxată şi mai apoi prezentată ca atare pentru alte suprafeţe de pământ“ a afirmat Dorin Rădoi.

Cartagris este sinonim cu tehnologie superioară. Recoltarea probelor de sol se face cu ATV-ul, iar începând cu anul acesta compania va implementa o aplicaţie pentru mobil şi pentru calculator care calculează dozele de îngrăşământ necesare unei suprafeţe. Tot din categoria tehnologie superioară face parte şi drona cu ajutorul căreia se fac analize speciale pentru indicele de umezeală, azot şi ph. Aceasta se numeşte cartare intermediară. Spectrul de activitate va fi mărit tot de anul acesta şi prin executarea unor analize la plante. Anul viitor societatea va mai urca o treaptă în ierarhia societăţilor ce oferă consultanţă în agrochimie prin inaugurarea celui mai mare laborator de cartare agrochimică din ţară.

Laura ZMARANDA

Ce ştim despre starea de sănătate a pământului

Solul reprezintă condiţia esenţială pentru existenţa pe Terra a unei părţi însemnate a vieţii, inclusiv a omului.

Dr. ing. Mihail Dumitru – directorul Institutului de Cercetări Pedologice şi Agrochimice, făcând o radiografie asupra solului din ţara noastră, pune şi diagnosticul: este „bolnav“. Prezintă totodată principalele simptome:

• seceta afectează peste 7 mil. ha, eroziunea se întinde pe 6,3 mil. ha;

• sunt cu exces de apă 3,5 mil. ha, au conţinut mic şi foarte mic de humus 7,5 mil. ha;

• au conţinut mic şi foarte mic de azot peste

5 mil. ha, au conţinut mic şi foarte mic de fosfor 6,9 mil. ha, iar conţinut scăzut de potasiu 780.000 ha.

Dr. Dumitru concluzionează că, în ultimii 20 de ani, s-a pierdut o clasă de fertilitate a solului ca urmare a tehnologiilor de cultură necorespunzătoare.

Acad. Cristian Hera, vicepreşedintele Academiei Române, menţionează că mitul pământului bogat în România a dispărut deoarece s-a practicat o agricultură de tip minerit, doar am extras din sol cantităţi importante de elemente nutritive (cu fiecare recoltă de cereale 300-400 Kg NPK/ha), dar înapoi nu am dat decât cantităţi foarte reduse (30-40 kg/ha s.a., faţă de 300-500 kg/ha s.a. cât dau unele ţări din UE).

Ce măsuri se impun?

1. Anii secetoşi devin tot mai frecvenţi, astfel încât este obligatorie reamenajarea suprafeţelor irigate cu tehnologii moderne, cu consumuri mai reduse de apă şi energie. Totodată, sunt necesare măsuri care să asigure acumularea în sol a tuturor precipitaţiilor şi consumarea apei cu mare grijă pentru a se folosi numai de către plantele de cultură.      

Se va recurge mai mult la folosirea culturilor alternative care sunt mai rezistente la secetă (sorgul – alternativă la porumb, şofrănelul ca alternativă la floarea-soarelui, năutul, la leguminoase pentru boabe ş.a.) Totodată, se va intensifica activitatea de creare a „cultivarelor“ cu perioada de vegetaţie mai scurtă şi mai tolerante la stresul hidric.

2. Pentru prevenirea şi reducerea eroziunii solului sunt de luat în seamă rezultatele experimentale concludente, în special de la Staţiunea de Cercetări Perieni, care trebuie aplicate în practică. Desigur că fragmentarea suprafeţei agricole în peste 40 mil. parcele îngreunează aceste măsuri. În zonele cu teren în pantă parcelele s-au împărţit din deal în vale şi aşa se execută lucrările solului favorizând fenomenul de eroziune.        

Se mai adaugă defrişarea masivă a pădurilor, a lizierelor, desfiinţarea teraselor etc. Numai comasarea suprafeţelor şi executarea lucrărilor de-a lungul curbelor de nivel, plus celelalte măsuri stabilite de cercetarea agricolă în domeniu, pot stăvili dezastrul produs de fenomenul de eroziune.

3. În ceea ce priveşte creşterea conţinutului de humus al solului, de care depinde, de fapt, gradul de fertilitate şi capacitatea de producţie, este necesar ca solul să fie îmbogăţit în materie organică atât prin aplicarea de gunoi de grajd, cât şi prin valorificarea tuturor resturilor vegetale. În acelaşi timp, trebuie să fie create condiţii în sol pentru activitatea microorganismelor care să descompună materia organică cu formarea de humus şi mineralizarea ei pentru a asigura nutrienţi pentru plante. Aceasta se poate obţine printr-o raţională lucrare a solului şi menţinerea lui într-o stare optimă de afânare.  

Toate acestea se pot rezolva atunci când în exploataţia agricolă respectivă se asigură o structură de culturi adecvată, din care să nu lipsească sola amelioratoare şi o rotaţie corectă, într-un asolament raţional.

4. Deficitul de elemente nutritive şi în primul rând de fosfor şi azot se poate completa prin aplicarea de îngrăşăminte chimice. Dacă problema azotului este mai uşor de rezolvat prin culturile leguminoase care pot aduce 60-250 kg N/ha şi printr-o activitate biologică susţinută în sol, cu tehnologii de cultură adecvate prin care cu ajutorul nitrificării poate aduce 50-60 kg N/ha, problema fosforului rămâne sub semnul întrebării. Fosforul este elementul nutritiv de bază fără de care nivelul producţiei nu trece de 50-60% din potenţialul culturii respective.

Fabrica de superfosfat de la Năvodari, precum şi alte fabrici care produc îngrăşăminte complexe trebuie să producă la capacitatea maximă.

Ministerul Agriculturii, Guvernul trebuie să se implice în această acţiune dacă dorim ca agricultura să devină, cu adevărat, ramura de bază a economiei naţionale.

Este la îndemâna şi de datoria organelor de decizie, dar mai ales a agricultorilor şi specialiştilor, ca, prin măsuri tehnologice adecvate, să amelioreze măcar o parte din simptomele organismului „bolnav“.

Din lucrarea „Cercetarea ştiinţifică şi agricultura durabilă“

„Datoria specialiştilor din cercetare şi învăţământ, a tuturor lucrătorilor din agricultură, dar şi a celor din alte domenii ale economiei naţionale, inclusiv a politicienilor şi guvernanţilor este, în primul rând, aceea de a milita pentru o agricultură durabilă şi performantă în ţara noastră, de a proteja solurile, de a le apăra de orice proces de degradare, de a preveni şi combate toate acţiunile ce conduc la diminuarea sau pierderea fertilităţii pământului.“ – Prof. dr. doc. Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Pământul, veşnica problemă

O stafie bântuie bărăganele, vânzarea pământurilor pentru străini, pe persoană fizică (să citez un clasic în viaţă). Preşedinte, prim-ministru, senatori, deputaţi, ziarişti, lume şi popor. Văleu! Ce nenorocire se va pogorî peste plaiurile carpato-dunărene! Ni-l iau europenii pe un pachet de ţigări americane, ungurii pe o palinkă şi talienii pe un blid de spaghete. Bine că nu-l pot lua şi extracomunitarii, că ne-am fi îmbogăţit arsenalul derizoriului cu shushi, vodkă, şi sake.

Să ne lămurim! Am mai scris în acest colţ de revistă despre problemă şi mi-am exprimat punctul de vedere privind valoarea de utilizare a indubitabilului bun public de mediu reprezentată de fertilitatea pământului. Mi-am exprimat părerea şi asupra preţului minim de vânzare, care ar putea fi dedus din valoarea producţiei agricole optenabile într-un număr de ani. Mă înscriu şi eu în corul ofiliţilor (de ce aş face excepţie?) şi constat că la preţul de vânzare sunt oarece probleme.

Legea nu spune nimic despre preţul minim la care s-ar putea vinde pământul. Aşa cum apare, acesta este fixat de vânzător, ceea ce nu-i tocmai rău, însă, subliniez, dacă proprietarul are toate drepturile, dreptul comunităţii de a avea un cuvânt de spus asupra bunului public de mediu, intrinsec conţinut, unde-i stipulat în lege? O să spuneţi că va apărea în instrucţiunile de aplicare. Adică, printr-un ordin de ministru. Adică, dupe cum bate vântul politicalelor europene. Asta chiar că este un motiv ţeapăn de oftică! Adică, la o lege organică, pentru că îmi imaginez că măcar lege organică se cheamă că ar trebui să fie, vom avea legislaţie secundară de aplicare, cât se poate de anorganică. Doar n-o să-mi spuneţi acu' că vântul este o chestie organică? Evident, există o excepţie de rigoare pe care guvernele au exceptat-o de la bir (sper să nu le dau idei taman acu’, când veni FMI-ul!).

Tot în zona preţului pământului mă oftica faptul că nu se permite negocierea. Pun şi eu o întrebare minimală. Ce se întâmplă cu pământul nevândut la preţul cerut de apropitar? Nu se mai vinde? Că legea nu face vorbire decât de faptul că nu se poate vinde la alt preţ. Punct! Nu spune nici măcar că se reia procedura de la capăt, cu literă mare! Io zic că aici legiuitorul a încălcat o minimală lege a pieţei libere, şi anume stabilirea preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi ofertă. Cum se împacă asta cu ce am zis mai înainte? Simplu! Ăla e un preţ sub care nu se poate vinde, să-i zicem preţ de referinţă (vi se pare cunoscut termenul?) sau, dacă tot face legea vorbire despre o oarece preemţiune a statului la cumpărarea pârloagei (destul de neclare condiţiile în care statul îşi exprimă preemţiunea, fie vorba între noi!), ar putea fi baza pentru un preţ de intervenţie. Scuzaţi termenii în bruxeleză, dar se vede treaba că făr’de ea nu se poate învârti culişeru’n mămăligă p’in România dodoloaţă. Cu alte cuvinte, dacă s-au epuizat toate variantele de târguire şi nu s-a putut bea aldămaşul de către vânzător, cumpărător şi noi, martorii târguielii (prin aleşii noştri de la primărie, da’ cum credeaţi?), voinţa proprietarului de a vinde tot s-ar putea realiza prin cumpărarea pământului de către stat (cumpărare la intervenţie, tot bruxeleză!). La urma urmei, statul suntem noi, cetăţenii acestei ţări, care cred că am putea interveni ca să ne prezervăm bunul public intrinsec. Ori confund eu ceva? De ce să aibă statul numai preemţiune (oarece enteres!) şi să nu aibă şi un ultim cuvânt ca expresie a voinţei noastre, proprietarii şi beneficiarii bunului public de mediu, reamintesc pentru uituci, fertilitatea solului?

Două-trei vorbe pentru opăriţi. Unde aţi fost, fraţilor, din anul de graţie 2006, de când s-a semnat tratatul de aderare? Unde aţi fost când cu legea vânzării-cumpărării pământului către persoane juridice române? Nu aţi ştiut, bănuit, intuit, aflat (mai am verbe, spaţiu tipografic nu mai am!) că în spate sunt nişte cetăţeni ai vreunui stat de pe gogoloiu' ăsta de se învârte? Şi nu neapărat stat UE? Nu ştiţi că cea mai mare parte a produselor agricole care ne susţin PIB-ul sunt exportate de SRL-urile româneşti înfiinţate de străinezi? E o noutate pentru voi că, dacă pleacă aiurea cu pămânţii de sub ele (mai greu, da’ parcă poţi să ştii în ce parte o ia ştiinţa?), în curând n-o să mai avem nici locuri de veci?

Gheorghe Socotitorul

P.S. Domnilor opăriţi de tot felul (fără mine, evident!), ştiţi cumva (fără să-l întrebaţi pe Profesorul Valeriu Tabără) care este suprafaţa de pământ care se găseşte sub popou' alogenilor? Ori nu, pen'că taman ce aţi fost angajaţi în coru’ bocitoarelor?

Acelaşi

„Planeta plină, farfuriile goale“

Am mai tăiat, cum se zice, încă o felie din tortul acestui secol, cum se vede, un răstimp aproape torturat de probleme.

Între semnele de întrebare ce-şi aşteaptă, vezi bine, un răspuns, evoluţia planetei albastre dă cele mai nebănuite dureri de cap. Anotimpurile însele şi-au luat lumea în cap, ştiinţa noastră într-ale lucrului pământului de pildă fiind sfidată de rânduieli noi.

Se încălzeşte planeta, pământul gâfâie iarăşi de puzderia de oameni care au năpădit până şi locurile tabu, altcândva, în mai puţin de un secol omenirea numărând de la două la peste şapte miliarde de suflete.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS