reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Persistă nepăsarea crasă pentru gospodărirea pajiștilor!

Legislația românească în vigoare din ultimii cinci ani (OUG 34/2013, HG 1064/2013, Legea 86/2014, Legea 44/2018 și altele) prevede explicit obligativitatea gospodăririi optime (întreținere, îmbunătățire, folosire rațională, etc.) a pajiștilor permanente, în vederea sporirii productivității și conservarea biodiversității lor.

În deplasările pe teren vara trecută, în toate direcțiile cardinale ale țării noastre și zone fizico geografice de la câmpie, deal și munte, ocazionate de consilierea celor care întocmesc amenajamente pastorale, cu puține excepții, am constatat lipsa totală de gospodărire a pajiștilor permanente sub toate aspectele.

În marea lor majoritate, deținătorii și utilizatorii pajiștilor noastre le consideră simple terenuri unde să pască animalele, iar acest mod de folosință presupune să nu faci nimic pentru curățirea de vegetație nevaloroasă, nivelare mușuroaie, fertilizare, folosire optimă și alte măsuri de gospodărire rațională.

Paradoxal, pe aceste pajiști nu se întreprinde nici o acțiune de întreținere și utilizare rațională a covorului ierbos, deși acestea sunt prevăzute explicit în proiectele de amenajament pastoral și mai ales în măsurile de agro­mediu cu obligațiile de ecocondiționalitate prin care utilizatorii au încasat și încasează subvenții mari de la Uniunea Europeană prin intermediul APIA pentru menținerea suprafețelor de pajiști și conservarea biodiversității.

Se dau și subvenții...

Este surprinzător să constați că se dau în continuare subvenții substanțiale pe pajiști, fără ca cei de la APIA să nu constate că nu se respectă cele mai elementare reguli de ecocondiționalitate !?

Recent în această iarnă pe traseul Brașov-Iași și Brașov-Reșița erau numeroase turme de oi care hălăduiau pe câmpuri în afara sezonului optim de pășunat, iar pe albul zăpezii prin contrast am observat și mai bine, proporțiile dezastrului negospodăririi pajiștilor noastre pe axa est-vest.

Ce ne facem cu prevederile Legii 44/ian. 2018 cu articolul 10, alineatul (1) cu prevederea:

„În vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorilor de pajiști persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și / sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcarea minimă de 0,3 UVM/ha în oricare din zilelor perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației. Începând cu anul 2019 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral“.

Mai pe înțeles, începând cu primăvara acestui an, conform OUG 34/2013, cadrele de la Agenția Națională de Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ București cu centrele regionale și oficiile județene din subordine vor verifica aplicarea în teren a prevederilor de îmbunătățire și folosire a pajiștilor cuprinse în amenajamentele pastorale.

Ce realități vor întâlni pe teren cadrele ANZ și APIA nu este greu de răspuns. Problema este cum vor fi penalizați cei care nu au întreprins nici o prevedere din amenajament sau nu au aplicat măsurile de agromediu, cum se vor recupera de la cei vinovați de nerespectarea legilor și condițiilor de atribuire a unor fonduri europene și multe alte nereguli, văzute cu ochiul liber de la distanță dacă se dorește, subvențiile acordate până acum .

Pentru cei găsiți în neregulă privind gospodărirea normală a pajiștilor și a celor surprinși cu animalele pe pajiști în afara sezonului optim de pășunat ar trebui să se aplice amenzi severe conform legilor în vigoare, iar cei care au beneficiat de subvenții europene pe lângă penalități să fie obligați la returnarea lor. Poate așa „băieții deștepți“ din patrimoniul pastoral cu susținătorii lor se vor domoli să mai fraudeze în continuare.

Teodor MARUȘCA

Când se încheie sezonul optim de pășunat?

În zonele cu climă temperată unde ne situăm și noi cu cele patru anotimpuri, pajiștile permanente ca și orice altă cultură agricolă perenă ar trebui să beneficieze de o perioadă de „odihnă“ în sezonul rece al anului.

Pe meleagurile mioritice sezonul tradițional de pășunat cu vitele mari (vaci, boi, cai etc.) dura de la Sângiorz (23 aprilie) până la Sâmedru (26 octombrie), după care animalele erau întreținute în stabulație. Excepție au făcut oierii practicanți ai transhumanței mari care vărau animalele la munte în Carpați și le iernau pe întinderile Bărăganului, Dobrogei, Banatului, Bălțile și Delta Dunării și alte meleaguri pustii mai calde pe terenuri cu vegetație naturală ierboasă și lemnoasă necultivată.

După Pacea de la Adrianopol (1829), prin desțelenirea stepelor și desecarea bălților pentru a se cultiva cereale, păstoritul transhumant cu pășunat permanent întregul an s-a diminuat foarte mult, obligându-i pe oieri să-și hrănească animalele iarna cu furaje din stoc, recoltate de ei sau cumpărate.

Proprietarii individuali de terenuri după reformele agrare din 1864, 1921 și 1945 nu permiteau oierilor să le calce cu animalele culturile și nici chiar izlazul comunal destinat în principal pentru bovine și cabaline, respectându-se cu strictețe durata sezonului de pășunat de 185 zile de la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru.

Colectivizarea forțată a agriculturii după instaurarea dictaturii comuniste a stricat vechile rânduieli și, cu complicitatea noii administrații, a permis oierilor să pășuneze în extrasezon pe hotarul localităților, lucru imposibil de făcut în trecut.

Ca urmare a perpetuării și în prezent a acestor practici speculative de pășunat neîngrădit peste iarnă pe pajiștile permanente după Sf. Dumitru (26 octombrie), producția și calitatea ierbii s-au diminuat continuu, ajungându-se la stadiul avansat de degradare actual.

În plus, din cauza lipsei de iarbă pe pajiști, animalele „păzite“ de păstori fără legitimație mai sunt „scăpate“ pe culturile de toamnă din arabil ale altora, producând pagube însemnate și altercații între oieri și agricultori.

Din aceste considerente este bine ca sezonul optim de pășunat să se încheie înainte cu 3-4 săptămâni de înghețul permanent la sol, perioadă care coincide cu ultima decadă a lunii octombrie, astfel ca fragilul fir de iarbă să aibă suficient răgaz să intre pregătit pentru iernare.

Pășunatul de iarnă produce grave dezechilibre în covorul ierbos al pajiștilor cu biodiversitatea lor, eroziunea accelerată a solului pe terenurile în pantă, precum și disconfort pentru animale și păstori din ce în ce mai greu de găsit și convins să practice această ocupație.

Pentru eradicarea pășunatului primitiv și abuziv de iarnă, soluția agreată și respectată în toată Uniunea Europeană este aceea de a asigura furajele pentru iernare (fân, siloz, grosiere etc.) și de a întreține animalele în stabulație pentru evitarea pagubelor produse pe pajiști și culturile de toamnă, a agresiunii asupra mediului înconjurător și bunăstarea animalelor.

Teodor MARUȘCA

Respectarea criteriilor de „ecologizare” prin menținerea pajiștilor permanente

Este cunoscut că în noua perioadă de programare criteriile de mediu ale PAC privind acordarea subvențiilor se completează cu o nouă componentă, denumită „ecolo­gizare“. Aceasta presupune respectarea următoa­relor trei criterii: diversificarea culturilor, menținerea tere­nurilor de interes ecologic (EFA), și menținerea proporției pajiștilor permanente. În respectarea criteriului privind menținerea terenurilor de interes ecologic, zonele mon­tane primesc un rol evidențiat deoarece aici este foarte ridicată proporția pajiștilor permanente.

Suprafața pajiștilor permanente la nivelul statelor mem­bre trebuie protejată. În acest sens, în anul 2015 țara membră stabilește o valoare de referință conform nivelului din 2012 și comparat cu suprafața terenului folosit pentru pășunat în 2015, astfel încât diferența maximă să nu fie mai mare de 5%. Pajiște permanentă este orice pășune permanentă, care a fost înregistrată astfel în anul 2012, respectiv orice teren care a fost înregistrat cu o astfel de funcție în anul 2015, chiar dacă nu a avut acest rol de pajiște permanentă în anul 2012. La stabilirea mărimii suprafeței pajiștilor trebuie luată în consi­derare mărimea terenurilor agricole eligibile din anul 2015. Valoarea obținută în acest fel poate să scadă cu cel mult 5%.

În cazul în care suprafața pajiștilor scade și nu ajunge pragul stabilit, statul membru adoptă o decizie prin care îi constrânge pe fermierii care au transformat pajiștile lor în teren arabil să remedieze situația prin instaurarea condițiilor inițiale. Fac excepție cazurile în care scăderea suprafeței terenurilor s-a produs din cauza transformării acestora în zone împădurite (însă aceste păduri nu pot fi din acelea în care arborii sunt destinați pentru lemn de foc sau pom de Crăciun), deoarece împădurirea este benefică din punct de vedere ecologic.

Din punctul de vedere al protecției mediului, pajiștile din ariile naturale protejate Natura 2000 și pajiștile de pe teritoriul Parcurilor Naționale sau alte arii naturale protejate sunt deosebit de speciale. Politica Agricolă Comună, prin menținerea pajiștilor permanente, susține funcția de mediu a agriculturii. Pajiștile permanente administrate în mod corespunzător contribuie la susținerea biodiversității, oferind habitat pentru numeroase specii de plante și animale.

www.zonamontana.ro

Abonează-te la acest feed RSS