reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Mar 2019

Cum să ții prădătorii la distanță - declanşarea aversiunii faţă de hrană

Continuăm seria articolelor în care prezentăm modalitățile nonviolente prin care puteți ține la depărtare de stână prădătorii. Informațiile de față sunt preluate din Ghidul „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“, realizat de Agenția Pentru Protecția Mediului Vrancea.

Definiția condiționării aversive

Condiţionările aversive implică asocierea unei experienţe negative cu un produs alimentar, o zonă sau un eveniment pentru ca în viitor urșii să dezvolte un comportament de evitare. Cercetătorii din întreaga lume au efectuat mai multe studii privind inducerea artificială a aversiunii prădătorilor în legătură cu anumite tipuri de alimente. În acest scop au fost utilizate, spre exemplu, gulere electronice pentru câini. Acestea emiteau impulsuri puternice la momentul atacului unui prădător. O altă variantă presupune utilizarea de produse chimice repelente pentru a descuraja prădătorii să mănânce animale omorâte după producerea atacurilor. Dethier (1947) defineşte repelenţii ca „acele substanţe care, ca stimuli, suscită reacţii de evitare“. Ca o subclasă a acestei definiţii, „învăţarea aversiunii condiţionate“ poate fi definită ca fiind o tehnică ce urmăreşte să genereze o evitare a unui anumit tip de hrană sau locaţie printr-o asociere învăţată dintre hrană sau locaţie şi efectele de îmbolnăvire induse chimic. Acesta este un răspuns condiţionat pavlovian clasic acolo unde hrana sau locaţia se comportă ca stimuli repelenţi (repulsivi) mai degrabă decât ca stimuli chimici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, aversiunea chimică trebuie să rămână neremarcată de către exemplarul ţintă, altfel aceasta va deveni repelentul. Această tehnică ocoleşte cerinţa pentru aplicarea continuă a unui repelent nociv şi poate avea efecte repelente pe termen lung asupra animalului ţintă.

Clorura de litiu, agent de condiționare a aversiunii

Această substanță – LiCl – a fost investigată ca agent de condiţionare a aversiunii în controlul coioţilor şi al ursului brun. Gustavson a postulat modul său de acţiune fie ca o acţiune neidentificată asupra sistemului nervos central, conducând către un disconfort gastrointestinal, vomă şi creşterea presiunii sângelui, fie ca un disconfort gastrointestinal cauzat de trecerea ionilor de litiu de-a lungul epiteliului intestinal. Această substanţă chimică are o serie de avantaje. Este relativ ieftină și destul de sigură pentru oameni pentru a fi manipulată. Marja de siguranţă între o doză eficace şi o doză letală (indicele terapeutic) este mare. Ea poate fi stocată pe termen nelimitat. Acesta este omniprezentă în sol, în apele subterane şi apa de mare. S-a constatat că cea mai mare doză care a produs o aversiune la canide (500 mg / kg greutate corporală) nu poate produce aversiune rapidă la felide. Acele grele şi seringi de calibru mare (cc 60) sunt folosite pentru a trata carcasele-pradă cu o soluţie de LiCl (nu mai mult de 10 grame LiCl dizolvat în fiecare 1 litru de apă curată). LiCl este un deshidratant, deci mănuşile de cauciuc pot fi utile în reducerea iritării pielii. Într-o carcasă de vacă sunt necesare sute de injecţii întrucât doar 3 cc de soluţie ar trebui să fie inserată în ţesut la fiecare injectare a carcasei. În cazul în care prada ţintă este nocturnă, carcasele ar trebui să fie acoperite cu crengi pentru a minimiza consumul diurn al păsărilor şi al altor animale sălbatice. Aplicaţia nu reprezintă o metodă de realizat o singură dată. Ca orice altă metodă de creştere a animalelor şi de management, este nevoie de consecvenţă. Aplicaţiile trebuie să se facă anticipând perioadele când pierderile prădătorilor vor fi cele mai mari din cauza femelelor lor care îşi hrănesc puii sau în sezoanele de fătare.

  • Netratate, carcasele reprezintă o sursă bună de hrană şi îi vor învăţa pe prădători să dezvolte un gust pentru carnea animalelor domestice.
  • Clorura de litiu adăugată mierii, puietului sau fagurelui de miere creează o aversiune faţă de stupi, cauzând o stare temporară de boală atunci când urşii mănâncă acele produse apicole.
  • Injectarea cu LiCl a carcaselor animalelor domestice ucise de urşi poate preveni repetarea atacului şi îndepărtează individul respectiv de oferta trofică din acel perimetru. Cu toate că este contestată, metoda poate avea rezultate bune dacă este testată şi calibrată pe teren, în condiţiile din România.

Laura ZMARANDA

Pagubele produse de îmburuienarea culturilor

Pe ansamblu, diminuarea producției agricole ca urmare a gradului ridicat de îmburuienare se situează între 20% și 60%.

Pe culturi însă, ca urmare a unei sensibilități diferite față de lupta cu buruienile, aceste diminuări de producție se prezintă astfel: 40-60% la grâu, 30-70% la porumb și floarea-soarelui, 20-80% la sfecla de zahăr și 30-90% la soia.

Pagubele provocate de buruieni se manifestă asupra nivelului producției, calității recoltelor și costurilor cu aplicarea tehnologiilor respective.

  1. Cauzele diminuării recoltelor
  • Buruienile răpesc apa, hrana, lumina și căldura plantelor agricole. Făcând o medie, buruienile consumă de 3 ori mai multă apă, de 2 ori mai mult azot, de 1,5 ori mai mult fosfor, de 3 ori mai mult potasiu și de 6 ori mai mult calciu, precum și diferite microelemente. Dar sunt așa numitele „buruieni problemă“ care sunt greu de combătut și sunt foarte rapace. Așa, de exemplu, pălămida (Cirsium arvense), comparative cu grâul, consumă de 3 ori mai mult azot, de 1,5 ori mai mult fosfor și de 5 ori mai mult potasiu. Ea are un sistem radicular foarte dezvoltat, epuizând un volum mare de sol. În anul I rădăcina pătrunde până la 3,5 m, în anul II la 5-5,5 m și în anul III la 7 m.

La Stațiunea Albota – Pitești costreiul (Echinochloa crusgalli) a provocat pierderi de recoltă de 3.100 kg/ha la porumb, 2.000 kg/ha la soia și 1.500 kg/ha la floarea-soarelui.

  • Buruienile au postul înalt și umbresc plantele de cultură care primesc mai puțină lumină, stânjenesc procesul de fotosinteză, plantele se etiolează și sunt predispuse la cădere.
  • Umbrirea terenului de către buruieni provoacă și o scădere a temperaturii solului cu 2-4°C, stânjenind buna funcționare a sistemului radicular și a microorganismelor din sol.
  • Unele buruieni sunt parazite (Cuscuta, Orobanche) și când invadează culturile provoacă mari diminuări de recoltă și chiar compromiterea culturilor respective.
  • Unele buruieni ca turița (Galium), Volbura (Convolvulus), hrișca (Polygonum), măzărichea (Vicia) ș.a. se înfășoară de plantele agricole cărora le stânjenesc creșterea și formează o pâslă care provoacă greutăți la recoltare.
  • Alte buruieni sunt gazde pentru boli și dăunători. De exemplu volbura pentru zabrus, zârna pentru gândacul din Colorado, căprița (Chenopodium) pentru nematozi, susaiul pentru rugini etc.
  1. Deprecierea calității recoltelor constă în:
  • diminuarea conținutului în proteină la cereale și leguminoase boabe;
  • scăderea conținutului în ulei la floarea-soarelui și alte oleaginoase;
  • diminuarea conținutului în zahăr la sfeclă și amidon la cartof;
  • scăderea rezistenței la fibrele de in, cânepă etc.

Desigur, acestea sunt scăderi cantitative, dar au loc și schimbări calitative privind compoziția chimică a acestor substanțe, greutăți în extragerea lor ș. a.

  • Anumite buruieni consumate de animale dau gust și miros diferit laptelui și preparatelor din lapte (pelinul, ceapa ciorii ș.a.). Soia îmburuienată cu zârnă la recoltare – fructele acestei buruieni se sfărmă și se lipesc de semințele de soia cărora le dă gust și miros respingător, le măresc umiditatea și concentrația de alcaloizi.

Muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii și pâinii. Punguța dă gust amar, iar obsiga înnegrește făina.

  • Anumite buruieni sunt otrăvitoare pentru animale – Eqvisetum, Ranunculus, Colchicum, Euphorbia ș.a.
  1. Prezența buruienilor, în număr mare, duce la creșterea costurilor lucrărilor la culturile îmburuienate. Totodată, crește uzura utilajelor folosite la lucrări cu 30%.

Pe suprafețele îmburuienate nu se poate aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct, fără arătură deoarece pe asemenea suprafețe sunt necesare lucrări de combatere integrate din care nu lipsesc lucrările mecanice.

Sunt necesare mai mule prașile, plivit, aplicarea de erbicide care duc la creșterea cheltuielilor.

Culturile îmburuienate se recoltează greu și la grad de umiditate mai ridicat care necesită cheltuieli suplimentare pentru condiționarea și uscarea seminței.

Iată de ce trebuie luate măsuri radicale pentru reducerea gradului de îmburuienare din toate culturile agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS