update 2 Feb 2023

Mazărea de grădină, tehnologie de cultură

Pentru Europa ori America de Nord prezintă interes mazărea de grădină din genul Pisum sativum ssp sativum, care-și are originea în Asia Mică, nord-estul Indiei și Afganistan. Alte varietăți, precum „asiaticum“, „transcaucasicum“, „syriacum“ sau „elatius“, se cultivă numai în Asia și Africa de Nord. Despre mazăre se știe că a fost cultivată de greci și de romani încă de acum 5.000 de ani, fiind mai apoi introdusă în Franța, de unde s-a răspândit pe tot continentul european și nord-american. Grație adaptabilității și perioadei scurte de vegetație, a fost extinsă mult în nord. Cele mai mari suprafețe se întâlnesc în Franța, Regatul Unit, Germania, Polonia, Rusia, Belarus, Ucraina, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Țările Baltice. În schimb, reușește destul de puțin în țările tropicale. În România, mazărea se cultivă din secolul al XVII-lea, fiind adusă de germani mai întâi în Transilvania și Banat.

Particularități botanice și biologice

Mazărea de grădină este o plantă anuală erbacee, a cărei rădăcină principală (toate prezintă nodozități) poate ajunge la 100 cm în sol, însă marea masă a sistemului radicular se dezvoltă la 30-40 cm. Tulpina, goală în interior, crește până la 20-50 cm, cu ramificații modeste (soiurile pitice au capacitate mai mare de ramificare). Frunzele sunt compuse, alterne, cu un număr par de foliole ce se termină în 1-3 cârcei. Florile albe sau galben-deschis sunt solitare sau grupate câte 2-3 la baza stipelelor, înflorirea având loc în 35-50 de zile de la răsărit. Fructul este o păstaie dehiscentă (n.n. – care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele), cu 6 până la 12 semințe în interior, verde de diferite nuanțe. La maturitatea de consum, acestea pot avea formă sferică, ovoidă, sferic ușor turtită; greutatea maximă a boabelor este atinsă la 21-30 de zile de la înflorit. Mazărea se folosește sub formă de păstăi și de boabe. Valoarea energetică în stadiul verde este de 37 kcal/100 g, iar la cea uscată – de 359 kcal/100 g. Conține proteine (3%), hidrați de carbon (6%), sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, vitaminele A, B1, B2, niacin, vitamina C. Conținutul de substanțe proteice la mazăre este mult mai mare (25%) față de grâu (12,9%).

Cerințe față de factorii de mediu

Este puțin pretențioasă față de căldură, motiv pentru care se poate semăna primăvara foarte devreme sau chiar în ferestrele iernii. Temperatura minimă de germinație se situează la 1-2°C pentru soiurile cu bobul neted și la 4-5°C pentru cele cu bobul zbârcit. Plantele abia răsărite tolerează minime de -6°C până la -8°C la bobul neted și de -2... -3°C la bobul zbârcit. Temperatura optimă de creștere se plasează în intervalul 15-18°C, cu maxime de până la 24°C. Valorile de 25-30°C în timpul fructificării reduc capacitatea de formare a păstăilor, grăbind, în același timp, maturarea fructelor. Cerințe moderate are și față de lumină, cu precizarea că la umbră producția se diminuează. Modice sunt și pretențiile față de umididate (60-70% din capacitatea de câmp pentru apă), dar seceta are efecte negative asupra recoltei. Solurile propice sunt cele pH de 6,5-7,5.

Cultura timpurie

Mazărea se cultivă frecvent în ogor propriu. Terenul trebuie să fie bogat în elemente nutritive, permeabil, afânat, cu bună capacitate de reținerea a apei. De preferat este să se evite solurile grele, umede, reci și aride. Bune premergătoare sunt culturile de castraveți, tomate, ardei și cartof, care părăsesc terenul devreme și îl lasă curat de buruieni. După mazăre se pot cultiva, în succesiune, varză, ridichi de iarnă și spanac.

Pregătirea terenului: toamna se execută fertilizarea cu fosfor și potasiu, arătură la 28-30 cm, iar primăvara se încorporează azotul, odată cu pregătirea patului germinativ, și se aplică erbicidarea.

Semănat: Lucrarea poate avea loc toamna, în luna noiembrie, sau primăvara, între 25 februarie și 10 aprilie. Se utilizează 180-220 kg de sămânță/ha, semănatul putând fi executat în benzi, cu o distanță între rânduri de 12,5-15 cm și la adâncimea de 4-5 cm.

Lucrări de întreținere: 2-3 udări prin aspersiune (imediat după răsărire, înainte de înflorit și în faza de legare a fructelor), erbicidare cu erbicide pre și postemergente, combatere boli (antracnoză, fuzarioză, rugină, mană, făinare) și dăunători (tripsul, gărgărița frunzelor, păduchele verde al mazării).

Recoltarea începe când 70% din păstăi au ajuns la dezvoltarea normală, iar boabele sunt la maturitatea de consum. Pentru suprafețe mici se face manual, iar pentru culturile comerciale, evident, mecanizat. Producția obținută este de 6-8 tone de păstăi la hectar, respectiv, 2,5-4 tone de boabe/ha.

Cultura de toamnă

Se practică numai în zonele colinare, de preferat pe terenuri ce pot fi irigate, acolo unde, în iulie- august, când plantele înfloresc, temperaturile nu depășesc 22-25°C. Cultura este una succesivă și se realizează după cartofii timpurii, legume verdețuri, cereale păioase (orz, grâu). Terenul se pregătește prin lucrări ușoare, urmate de o udare, dacă se impune. Epoca optimă de semănat este 20-25 iulie, iar lucrările de întreținere constau în erbicidare, udare, combatere boli și dăunători. Recoltarea se efectuează către sfârșitul lunii septembrie, producția fiind de 5-6 tone păstăi/ha (2-2,5 tone boabe verzi/ha).


Soiuri

În catalogul oficial din 2020 sunt certificate soiurile Adela (soi cu bob zbârcit, semitârziu), Bordias (bob zbârcit, semitimpuriu), Constant (bob zbârcit, semitimpuriu), Diana (bob zbârcit, semitimpuriu), Getica ((bob zbârcit, semitimpuriu), Ialomița 1 (bob zbârcit, semitimpuriu), Ișalnița 60 (bob zbârcit, extratimpuriu), Oltena (bob zbârcit, semitimpuriu), Redondo (bob zbârcit, timpuriu).


Maria BOGDAN

Mazărea de grădină (Pisum sativum) în cultura ecologică

Mazărea este originară din Asia Mică și Asia Centrală. A fost cultivată în Antichitate de greci și romani în sudul Europei, de unde s-a răspândit pe tot continentul. În România a fost introdusă în secolul al XVII-lea. În prezent, cei mai mari cultivatori mondiali sunt Canada, China, India, Franța, Ucraina și Germania.

Semințele de mazăre germinează la temperaturi destul de joase, de 2-3°C, iar optimele pentru creșterea și dezvoltarea plantei se situează între 25-30°C. Temperaturile de peste 35°C sunt dăunătoare în timpul înfloririi, împiedicând o fructificare normală și favorizând atacul gărgăriței. Cerințele față de apă sunt ridicate în faza umplerii bobului, când sunt necesare 1-2 udări, iar după formarea producției e preferabilă o perioadă mai uscată. În rest, excesul de umiditate creează probleme în funcție de faza de vegetație: imediat după semănat (asfixiere) și în timpul înfloririi (avortarea florilor). Apa în exces contribuie, de asemenea, la apariția bolilor și diminuarea activității bacteriilor fixatoare de azot. Pentru o producție de 10 tone de păstăi/ha, mazărea extrage din sol cantităţi de 125-170 kg de azot, 45 kg de fosfor, 100-125 kg de potasiu, 60-150 kg de calciu și 12-30 kg de magneziu. Solurile cele mai potrivite pentru mazăre sunt cele cu drenaj bun și un pH neutru. În cultura ecologică soiurile trebuie să răspundă următoarelor cerințe: să aibă rezistență ridicată la boli, viroze, bacterioze, micoze, adaptabilitate la condițiile de mediu, capacitate ridicată de producție, rezistență la transport și manevrare, să nu aparțină grupurilor OMG (organisme modificate genetic). Înainte de a vă procura semințele este bine să consultați catalogul oficial al soiurilor din România.

mazare

Pregătirea solului, semănatul și întreținerea culturii

Mazărea se cultivă în câmp deschis după orice cultură care nu părăsește prea târziu terenul în toamnă. Bune premergătoare sunt varza, cartoful, tomatele, mai ales dacă au fost suficient de bine fertilizate cu gunoi de grajd. Pregătirea terenului constă în: afânarea cu grapa cu discuri și 1-2 treceri cu nivelatorul; fertilizarea organică; arătura la 22-25 cm; pregătirea patului germinativ primăvara, printr-o trecere cu grapa cu discuri grele și apoi cu combinatorul pentru afânarea solului la adâncimea de 8 cm. Semănatul se efectuează la 10 martie, folosindu-se 180-220 kg de boabe/ha, la distanțe de 12,5 cm între rânduri și adâncimea de 3-5 cm, în funcție de sol. Lucrările de îngrijire presupun: prășitul, irigarea, combaterea bolilor și a dăunătorilor.


Bolile cele mai întâlnite la cultura de mazăre sunt antrancnoza, mana și arsura bacteriană, iar dintre dăunători cei mai periculoși sunt tripsul, păduchele verde, gărgărița frunzelor, gărgărița mazărei, molia păstăilor, buha mazărei. Pentru combaterea ecologică se au în vedere măsurile preventive de igienă culturală, arăturile adânci, amplasarea corectă a culturii, distrugerea plantelor gazdă ale diferitelor boli, iar pentru prevenirea atacului de antracnoză ce apare frecvent în anii ploioși se stropește cu zeamă bordeleză, 0,5-0,7%.

Maria BOGDAN