reclama youtube lumeasatuluitv
update 16 Nov 2019

Greșelile din primăvara 2018, de evitat

Facem mențiunea că greșelile în agricultură apar atunci când Mama Natură nu mai este atât de îngăduitoare cu omul. Deși în perioada de toamnă-iarnă 2017-2018 au căzut precipitații cu peste 90 mm în plus față de media multianuală a zonei și deci rezerva de apă din sol era mai mare decât în alți ani, totuși seceta din primăvara 2018 a scos în evidență greșelile celor care nu au respectat tehnologia de lucrare a solului.

Primăvara 2018 a fost ceva mai atipică decât celelalte primăveri, în sensul că în 23 martie a nins viscolit și s-au înregistrat temperaturi negative de până la -18,4° după care, timp de peste 45 zile, nu a mai plouat, iar luna aprilie a fost foarte caldă, cu temperaturi de până la 25-30°C.

Cei care au avut terenul corect pregătit din toamnă, afânat, mărunțit și nivelat, au reușit să acumuleze în sol apă la capacitatea maximă. Solul astfel pregătit s-a zvântat în primăvară cu 7-10 zile mai devreme și s-a putut trece la semănat mai devreme, după o sumară pregătire superficială a patului germinativ. Sămânța a fost încorporată pe un substrat așezat, cu aport capilar, a germinat și răsărit exploziv, cu densitatea stabilită. Rezerva de apă din sol bine conservată a asigurat parcurgerea perioadei de secetă cu plante viguroase.

Acolo unde s-a arat în toamnă neglijent, cu mari denivelări ale solului, fără alte intervenții de nivelare, la desprimăvărare coamele brazdelor s-au uscat până la coeficientul de ofilire (7-8% apă), iar între brazde se găsea încă zăpadă și nu se putea intra la lucru.

Zvântarea terenului a întârziat și când s-a intrat la lucrarea de nivelare cu grapa cu discuri sau cultivatorul s-a răscolit și vânturat solul cu mari pierderi de apă.

Determinări riguroase au stabilit că la o asemenea lucrare se pierd 15 mm din apă, adică stratul de 8-10 cm este uscat. Trecându-se la semănat, sămânța ajunge la diferite adâncimi, neavând strat de pat germinativ, și germinează doar semințele care au ajuns într-o zonă cu ceva umiditate.

Am urmărit în primăvara 2018, pe cele două feluri de pregătire a terenului, modul cum au răsărit culturile de porumb, floarea-soarelui, lucernă, in pentru sămânță, muștar și mazăre.

În acest al doilea sistem de lucrare a solului au răsărit în pâlcuri cca 25-30% din semințe. Restul a rămas în solul uscat până au apărut ploile în a doua jumătate a lunii mai. Mazărea și inul erau înflorite când au început să răsară celelalte plante. Desigur, culturi compromise. Din aceste motive, găsindu-ne încă în perioada de toamnă, este necesar să se facă toate eforturile pentru a se pregăti terenul înainte de a intra în iarnă sau, în mod excepțional, cel târziu în ferestrele iernii.

Adică solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze și să conserve maximum de apă.

În primăvară trebuie să se intervină cât mai puțin sau deloc asupra solului, înainte de semănat.

Culturile din urgența I (lucernă, in, muștar, mazăre etc.), cele cu semințe mici care se încorporează în sol la 2-3 cm pot fi însămânțate direct, fără o pregătire prealabilă a patului germinativ. Brăzdarul semănătorilor poate pătrunde ușor la 2-3 cm în solul mărunțit și afânat.

Pentru mazăre și sfecla de zahăr, care necesită o însămânțare mai adâncă, se face o lucrare cu combinatorul care afânează doar stratul superficial al solului, până la adâncimea de semănat, fără răscolirea solului cu mari pierderi de apă.

La floarea-soarelui și porumb care se însămânțează mai târziu, pregătirea patului germinativ se face în preziua sau în ziua semănatului cu combinatorul și numai până la adâncimea de semănat.

Regula de bază, în toate primăverile, trebuie să fie legată de conservarea apei în sol, fără folosirea grapei cu discuri. Considerăm că cea mai mare parte a agricultorilor a tras învățămintele necesare și va proceda în consecință.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XI)

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Lucrări de sezon la cultura de cartof dulce „Obținerea lăstarilor în solar“

Introducere

Diversificarea sortimentului de specii și soiuri de plante este unul dintre obiectivele de cercetare ale Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni. În acest sens, începând cu anul 2012 s-a luat în studiu cartoful dulce sau batatul (Ipomoea batatas), plantă originară din America Centrală, cu toleranță bună la secetă, care se dezvoltă bine în condițiile solurilor nisipoase. Abundent în nutrienți și fibre (din care 40% fibre solubile, cele care ajută la scăderea zahărului din sânge și a colesterolului), cartoful dulce este alimentul ideal pentru diabetici, copii şi femei gravide. Prin calităţile sale, varietăţile de cartof dulce cu pulpa galbenă şi portocalie constituie o valoroasă sursă de vitamine A şi vitamina B6. De asemenea, cartoful dulce furnizează o cantitate importantă de vitamina C şi vitamina D, esenţiale în formarea oaselor şi a dinţilor, pentru o bună digestie, pentru vindecarea rănilor şi întărirea sistemului imunitar.

Tuberculii de cartof dulce au un conținut însemnat de fier, care ajută la metabolizarea proteinelor, şi de magneziu, un mineral antistres. În prezent, la stațiune se studiază 5 soiuri de origine coreeană: Yulmi, Juhwangmi, Hayanmi, KSP 1, KSC 1.

În condițiile din România, cartoful dulce se reproduce prin lăstari, obținuți în condiții de solar.

Condiții de producere a lăstarilor de cartof dulce

lastari cartof a

- Pregătirea substratului nutritiv format din pământ negru + nisip + turbă, în raport de 1:1:1. Atunci când lăstarii de cartof dulce se produc an de an în același solar există riscul unor infecții cu agenți de dăunare (boli, dăunători, buruieni). În acest sens, substratul de cultură din solar se sterilizează prin aplicarea produsului BasamidTM Granule, în doză de 5 kg/100 m2, care are un efect nematocid, fungicid, insecticid și erbicid. Produsul se aplică la temperaturi mai mari de 6°C, pe sol umed și se încorporează cu motocultorul, apoi se acoperă cu folie pentru a reține gazul sterilizant o perioadă cât mai lungă în sol. Se recomandă plantarea tuberculilor după cca 20-25 zile de la aplicarea Basamidului.

- Materialul biologic de plantare la cartoful dulce (lăstarii) se obține prin plantarea în solar a tuberculilor cu diametru de 3-4 cm, în perioada 20-25 martie.

- Plantarea tuberculilor se efectuează în rigole, în poziție orizontală, la distanța de 2-3 cm unul de altul, după care se acoperă cu amestecul nutritiv în grosime de cca 2 cm.

- Se urmărește crearea unui microclimat optim în solar, atât pe timpul zilei, menținând o temperatură în aer de cca 25-28°C, prin aerisire și irigare, cât și pe timpul nopții, prin protejare dublă în tunel, acoperit cu folie PE, pentru menținerea unei temperaturi minime de 12°C.

Recoltarea lăstarilor de cartof dulce

- Lăstarii se recoltează la cca 40-45 de zile de la plantarea tuberculilor în solar, când aceștia au lungimea de 30-35 cm, iar planta are 6-7 noduri. Recoltarea se realizează prin tăiere la 2-3 cm de la sol.

- După fiecare recoltare a lăstarilor se fertilizează cu N50 și se udă pentru a crește o nouă generație de lăstari.

- Se pot obține cca 3-4 generații de lăstari în solar, care se plantează în câmp astfel încât să se asigure cca 120 de zile perioadă de vegetație a cartofului dulce, de la plantarea acestora în câmp până la recoltare.

Operațiuni după recoltarea lăstarului de cartof dulce

lastari cartof b

- Pentru ușurința manipulării la plantarea în câmp, lăstarii se fac mănunchi de 100 bucăți, se păstrează în poziție verticală 24 de ore, la o temperatură de 20°C și se plantează a doua zi, după orele 17-18. Această operație are rolul de a înfometa planta, astfel încât procentul de prindere a lăstarilor să fie cât mai mare.

- Înainte și după plantare, în câmp se asigură o umiditate optimă a solului.

- Plantarea lăstarilor se face în teren bilonat, protejat cu mulch PE + irigare prin picurare.

- Lăstarul trebuie plantat  în poziție îngenuncheat, cu cel puțin 3 noduri introduse în sol, din care se formează rădăcini, care se tuberizează și ajung la maturitate sub formă de tuberculi după cca 120 de zile.

- Sunt necesari cca 40.000-45.000 de lăstari/ha.

Aurelia Diaconu, Reta Drăghici

Lucrări de primăvară în livezi

În intervalul februarie-aprilie, în livezile clasice, intensive și super intensive, pomicultorii fac următoarele lucrări de sezon: tăierile de formare a coroanei pomilor, evaluarea rodului pe ramuri puse în apă, urmate de tăierile de rodire și de regenerare, aplicarea îngrășămintelor starter pentru a susține formarea rodului, prezența sau absența bolilor și dăunătorilor la fiecare specie și soi pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare.

La toate tipurile de livadă, când este vorba de tăieri de formare și rodire trebuie să respectăm două principii de care țin seama pomicultorii din Piemont Italia: primul principiu este cel al treimii, care spune că pentru a păstra echilibru în coroana pomilor întotdeauna lăstarii laterali de pe tulpină și șarpante trebuie să fie, în cm, 1/3 din axul pe care sunt inserați, măsurat la baza lăstarului. Eliminarea acestuia se face anual la cep, în așa fel încât să eliminăm maximum doi lăstari pe fiecare etaj, urmărind formarea a trei etaje, la livezile intensive și super intensive, iar la cele clasice a unui vas cu maximum trei șarpante.

Cel de al doilea principiu se referă la încărcarea corectă a pomului cu ramuri de rod: 50-70% ramuri cu muguri roditori și numai 30% ramuri care nu poartă rod, eliminând semischeletul lung și subțire, lipsit de ramuri roditoare, urmărind repartizarea simetrică a ramurilor de rod în coroană. Anual creșterea axului (săgeata) și a lăstarilor cu rod se scurtează, se transferă pe o nouă creștere, pentru păstrarea înălțimii tulpinii, iar rodul este adus cât mai aproape de axul central, evitând fenomenul de centrifugare. La pomii tineri se fac puține tăieri, urmărind aplicarea corectă a principiului treimii, iar după intrarea pe rod, alternativ lăsăm pe ax lăstari cu rod și fără rod, la distanța de 10 cm unul de altul, eliminăm lăstarii tăind la bază cu un ciot de minimum 3 cm. Cel mai bine este ca aceste tăieri să fie executate în faza de buton, după trecerea înghețului, pentru a conștientiza ce trebuie să tăiem. Îngrășămintele STARTER se încorporează la 30 cm și de obicei folosim îngrășăminte complexe de genul 30.15.10 câte 300-500 kg/ha; pomii au nevoie pentru creștere de mult azot, iar pentru fructificare de fosfor.

Ce tratamente efectuăm

De la desprimăvărare până la scuturarea petalelor tratamentele care trebuie aplicate sunt o completare a celor făcute în toamnă prin care se urmăresc: fertilizarea foliară, combaterea bolilor și a dăunătorilor, inducția florilor. Este vorba de făinare și rapăn la semințoase, monilioza și tafrina la sâmburoase, iar dăunătorii de care trebuie să avem grijă sunt afidele, păduchele din San José și asigurăm capcanele cu feromoni (difuzoarele cu feromoni) pentru combaterea viermilor la fructe și a minatoarelor la frunze, la speciile măr, prun și piersic. Aceste capcane au efect total timp de 105 până la 165 de zile, fără tratamente chimice.

În timpul înfloritului vom pune la fiecare hectar de piersic capcane cu feromoni (difuzoare) pentru dezorientarea masculilor de Anarsia și Cyndia, 1.000 capcane de tipul SHIN ETSU ISONET A/OFM

Specia măr

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament https://www.lumeasatului.ro/magazin)

Specia prun

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament https://www.lumeasatului.ro/magazin)

Specia cireș

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament https://www.lumeasatului.ro/magazin)

Specia piersic și cais

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament https://www.lumeasatului.ro/magazin)

Petre EREMIA

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 18-19

Tăieri de fructificare la pomii fructiferi pas cu pas. Cum și de ce facem această operațiune

Începând cu luna martie, putem efectua tăieri la mai toate speciile. Tăierile făcute primăvara târziu sunt recomandate numai când pomii au suferit de ger, pentru a putea deosebi mugurii sănătoşi de cei degeraţi. Prin tăieri se urmăreşte luminarea şi rărirea coroanei, limitarea creşterilor excesive, realizarea unui raport optim între procesele de creştere şi fructificare, toate acestea ducând de fapt la obţinerea unei recolte de calitate.

Ramuri de rod, la speciile semințoase sunt: pinten – lungimea de 1-3 cm şi un mugure vegetativ în vârf; smicea – lungimea de 10-20 cm, iar terminal şi subterminal prezintă muguri vegetativi; ţepuşa – lungimea de 1-3 cm şi un mugure de rod în vârf; nuieluşa – lungimea de 10-20 cm prezintă un mugure de rod terminal, iar subterminal muguri vegetativi; mlădiţa – lungimea de 20-30 cm care prezintă terminal şi subterminal muguri de rod, iar lateral muguri vegetativi. La măr şi păr rodul se află întotdeauna în vârful ramurilor anuale. Deci, atenţie: îndepărtând vârfurile, pierdem rodul. Nu se taie ramurile care alcătuiesc scheletul coroanei şi nici ramurile anuale. Lăstarul lacom creşte excesiv pe lemnul multianual şi, de aceea, de regulă, este suprimat.

Scheletul e alcătuit de ramurile care dau forma coroanei, ele trăind atât timp cât trăieşte şi pomul. Semischeletul cuprinde ramurile care garnisesc scheletul şi poartă elementele de rod. În general, tăierile de rodire la măr şi păr sunt asemănătoare, speciile având şi aceleaşi ramuri de rod.

Pomii maturi se taie în funcţie de evoluţia ramurilor de rod din anul trecut. Luăm în calcul un pom cu creşteri şi diferenţieri normale; în acest caz, tăierile de rodire urmăresc normarea încărcăturii de formaţiuni de rod tinere (pinteni, ţepuşe, smicele, nuieluşe, mlădiţe). Excepţie face mlădiţa care, pentru întinerire, se scurtează la cca 2 muguri de rod, la fel şi ramificaţiile care au fructificat de mai multe ori. Uneori, la soiurile cu creştere viguroasă, dar cu capacitate slabă de ramificare, se recomandă scurtarea smicelelor viguroase şi ramurilor de prelungire. La unele soiuri, precum Golden Delicious, se face o rărire a ramurilor lungi (mlădiţă, nuieluşă) în cazul în care acestea sunt prea dese.

Semischeletul de 2-3 ani asigură fructe de cali­tate şi de aceea el trebuie întinerit anual prin tăieri la care se elimină ramurile mai mari de 4 ani. Totodată, se suprimă lăstarii lacomi, cei cu creştere verticală, precum şi ramurile de semischelet puternic ramificate, epuizate sau uscate.

La pomii cu creşteri mici tăierile sunt mai severe, fiind astfel stimulate creşterile; la pomii bine dezvoltaţi tăierile sunt reduse. Totuşi, în cazul unor tăieri prea puternice la soiuri, precum Idared sau Golden delicious, poate interveni alternanţa de rodire; adică pomul va fructifica într-un an prea mult, iar în anul următor aproape deloc, lucru care nu este de dorit!

În cazul drupaceelor (cireş, cais, vişin, prun, piersic) tăierile de fructificare se fac mult mai restrâns decât la restul speciilor. Astfel, la cireş şi vişin ramura mijlocie se scurtează pentru stimularea noilor formaţiuni de rod, ramura pleată degarnisită se elimină, iar buchetele de mai nu se taie deloc. La prun şi la cais ramurile buchet şi cele mijlocii nu se taie, acestea din urmă scurtându-se deasupra primei ramificaţii doar când sunt bătrâne. În general, tăierile de rodire se fac asemănător la toate speciile amintite, cu excepţia piersicului.

Cais

Ramurile de rod sunt brun-roşcate. Momentul, volumul şi gradul de scurtare a ramurilor se stabilesc în aşa fel încât semischeletul să fie mereu reînnoit şi acoperit cu ramuri mijlocii viguroase. Se elimină în general ramurile subţiri şi buchetele slabe ale căror flori de regulă avortează sau cele care au fructificat deja de două ori şi sunt epuizate. Când elementele de rod sunt puţine şi dispuse în zona periferică a coroanei, se face doar reducţia semischeletului din interiorul coroanei cu un sfert din lungime şi a scheletului până la jumătate pentru întinerire. Nu se taie ramurile roditoare scurte şi mijlocii, cele mai lungi doar se scur­tează, iar cele cu poziţie dreaptă se înclină.

Prun

Ramurile de rod sunt mici şi subţiri, de culoare brun-cenuşiu. Prunul este singura specie la care mugurii vegetativi sunt mai mari decât cei floriferi şi se deosebeşte printr-o degarnisire prematură mai accentuată decât la alte specii. La prun se aplică în general mai puţine tăieri decât la piersic, acestea constând în rărirea buchetelor de mai şi tăierea scurtă sau eliminarea ramurilor mijlocii.

La soiurile cu ramuri fragile şi subţiri se fac tăieri de reducţie în lemn de 3-4 ani, pentru fortificare şi ramificare, în vreme ce la soiurile cu ramuri viguroase tăierile sunt mai uşoare, constând în scurtarea la jumătate a prelungirilor şarpantelor pentru a stimula ramificarea. Cu această ocazie se elimină ramurile care au rodit slab şi prezintă zone mari neproductive, precum şi cele epuizate, cele subţiri, situate în vârf, ori cele nepurtătoare de muguri de rod. În fiecare an se fac tăieri de normare a rodului, ce constau în întinerirea semischeletului care a depăşit 4-6 ani, dar şi în eliminarea ramurilor frânte şi uscate.

Piersic

Faţă de restul tăierilor de fructificare, cele aplicate piersicului sunt puţin mai deosebite deoarece acesta are o capacitate mare de formare a lăstarilor anticipaţi care apar odată cu ramura mamă. În acest caz ramurile pe care cresc aceşti lăstari se scurtează cu un sfert din lungime pentru a nu se rupe sub greutatea fructelor. De asemenea, epuizarea ramurilor mixte care au rodit are loc mai repede decât la alte specii, fapt pentru care, anual, mai mult de jumătate din ramurile de rod se suprimă.

Piersicul fructifică în principal pe ramurile mixte. Ramurile sale de rod sunt roşietice pe partea însorită şi verzi-gălbui pe cea umbrită. La piersicii tineri tăierile de producţie constau în rărirea ramurilor mixte, eliminarea salbelor şi a buchetelor. Ramurile mixte viguroase se scurtează la 60-70 cm sau se elimină dacă se află în prelungirea semischeletului. Ramurile de rod care se consideră a fi în plus se taie la 2-3 muguri, când acestea au diametrul de 2,5 cm, la 4-5 muguri când au diametrul de 4-5 cm şi la 6-7 muguri când grosimea acestora este mai mare de 6 cm. În acest fel, pe porţiunea rămasă vor apărea noi lăstari care vor fructifica în anul următor, evitându-se astfel degarnisirea pomului.

Dr. ing. Elena CATANA, CAJ Teleorman

Lucrări de primăvară în livadă

Temperaturile ridicate de la sfârșitul lunii februarie au grăbit pornirea în vegetație a speciilor pomicole, ceea ce a făcut ca, în majoritatea zonelor țării, calendarul de lucrări/tratamente din livezi/grădină să fie devansat. Astăzi vă prezentăm câteva recomandări oferite de ing. Angelica Baciu, de la Oficiul Fitosanitar Cluj.

Lucrări de igienă culturală

Tratamentele fitosanitare ori lucrările de igienă culturală care n-au fost realizate în toamnă sau în ferestrele iernii pot fi efectuate la sfârșitul repausului vegetativ sau la dezmugurire, în funcție de microclimat și tipul intervenției:

- suprimarea ramurilor cu simptome de boli-rapăn, făinare, foc bacterian, monilioză sau ulcerații produse de păduchele lânos;

- tăierea lăstarilor cu 5-6 cm mai jos de locul unde a fost localizat atacul de făinare anul precedent (lucrarea este specifică soiurilor sensibile la acest agent patogen, cum ar fi Jonathanul, la măr);

- tăieri de formare a coroanei, în plantațiile tinere și de regenerare, în livezile aflate în declin;

- suprimarea la 50-60 cm înălțime a puieților plantați în toamna trecută;

- distrugerea drajonilor porniți din rădăcină;

- îndepărtarea mărăcinilor din livezile clasice sau grădini cu pomi răzleți:

- lucrări de întreținere a solului între rânduri și în jurul pomilor;

- fertilizarea organică și/sau chimică.

Tratamente chimice

- Tratamente cu produse cuprice (atenție, fără sulfat de cupru, interzis în UE încă din 2007!), cu rol în dezinfectarea rănilor și reducerea riscului de atac de rapăn, atac bacterian, monilioză. Se poate utiliza unul dintre produsele: Funguran OH 300 SC 0,04-0,5%,Triumf 40 WG-0,25%, Flowbrix 0,35% sau Champ 77 WG-0,2%, Alcupral 50 PU-0,3% sau Kocide 2000-0,25%.

- Tratamente pentru combaterea dăunătorilor care iernează pe ramuri, în scoarță și în crăpăturile ei, în solzii mugurilor, ca larve, adulți sau ouă hibernante (purici meliferi, păduchi țestoși, păduchele din San José, păianjenul roșu, alte afide ), cu unul dintre produsele: Mospilan 20 SP/SG-0,045 kg/ha, Mospilan 20 SG + Toil (adjuvant) – 0,5%. Pentru tratamente în grădină iată și câteva exem­ple de doze folosite: pentru 10 litri de apă – 4 grame Mospilan + 50 ml Toil; pentru 30 litri de apă – 12 grame Mospilan + 150 ml Toil etc. Amestecul insecticidului și a adjuvantului se face direct în rezervorul mașinii de stropit. În cazul în care s-a depășit perioada optimă pentru stropit, iar pomul a intrat în vegetație, nu există pericolul arsurilor pe frunze sau muguri.

Foarte important de reținut:

- s-au restrâns/retras de la utilizare (Regulamentul UE 485/2013) produsele care au ca substanță activă Clotianidin, Imidacloprid și Tiametoxam;

- produsele care conțin substanțe active similare, dar sunt omologate, pot fi utilizate exclusiv după înflorire;

- tratamentul cu insecticid+ulei se aplică cel mult până (inclusiv) la începutul dezmuguritului, în faza de „urechiușe de șoarece”, la semințoase sau buton verde, la sâmburoase și obligatoriu până la dezmugurire, în cazul caisului și piersicului;

- este indicată o temperatură de peste +4 grade Celsius în perioada stropirii.

Intervenții în pomicultura ecologică

În plantațiile certificate ecologic sau în curs de reconversie se pot aplica produse omologate conform Regulamentului CE 843/2007. Pentru această perioadă se recomandă substanțele permise pe bază de hidroxid de cupru, oxiclorura de Cu sau oxidul de Cu, gen Bouille bordelaise – 0,5 % WDG sau Funguran OH 300 SC/ 0,044-0,065%, fără a depăși cantitatea de 6 kg/Cu/pe an/pe hectar, cu derogările aferente. Pentru dăunători se pot utiliza uleiuri parafinice (Ovipron 2000 –1,5 %)

Maria BOGDAN

Cum efectuăm tăierea viţei-de-vie în primăvară

Tăierea în uscat a viţei-de-vie este operaţiunea de reducere a numărului de coarde şi de scurtare a lungimii acestora, prin care se schimbă poziţia relativă a elementelor de producţie pe butuc şi a ochilor pe elementul de rod, prin stabilirea unei încărcături de rod specifice fiecărui soi în parte, în scopul de a crea un echilibru între creştere şi rodire.

Încărcătura de rod şi repartizarea acesteia pe elementele de rod este specifică în funcţie de caracteristica de a fructifica a fiecărui soi, pe elemente scurte (cepi 2-3 ochi), lungi (coarde de 8-18 ochi) sau mixte (verigi de rod cu cepi de 2-3 ochi şi coarde de 8-18 ochi), vigoarea soiului şi de forma de conducere a butucului de viţă-de-vie.

Tăierea de fructificare se aplică la butucii de viţă-de-vie în plină producţie. Această lucrare se poate efectua începând de toamna, după căderea frunzelor, şi până primăvara, înainte de dezmugurit.

În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei este răspândită forma de conducere clasică sau joasă a butucilor. În acest caz sistemul de tăiere de fructificare folosit este cel mixt (Guyot multiplu), respectiv cepi lungi de 2-3 ochi şi coarde lungi de 8-12 ochi. În anii favorabili din punct de vedere climatic, în perioada de repaus activ, când temperatura nu coboară sub limita de îngheţ a mugurilor (temperaturi de -15...-18°C), se poate folosi tăierea de tip Guyot semiînalt cu braţe înlocuite periodic.

Elementele de rod sunt secţionate prin nod pentru reducerea pierderilor de apă şi substanţe minerale în timpul fenofazei „plânsul“. Lemnul de un an de prisos se va îndepărta prin scurtarea acestuia la 1-2 mm deasupra punctului de inserţie pentru a nu diminua rezerva de muguri dorminzi.

În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, în iarna 2014/2015, după o perioadă de toamnă şi 30 zile din luna decembrie când nu au fost probleme de viabilitate a mugurilor, deoarece temperatura nu a coborât sub -15° C, în data de 31 decembrie 2014 s-a înregistrat temperatura de -20,4° C, iar în data de 1 ianuarie 2015 s-a înregistrat temperatura de -25,1o C. Înălţimea stratului de zăpadă a fost de 25-30 cm. Aceste temperaturi coborâte şi faptul că în majoritatea plantaţiilor, în anul 2014, atacul principalelor boli, mana şi făinarea, a fost foarte virulent, iar butucii au intrat în starea de repaus slab pregătiţi, au contribuit la pierderi importante de muguri. Au pierit toţi mugurii din complexul mugural (principal, secundari, terţiari), situaţi deasupra stratului de zăpadă. Mugurii care au rezistat au fost cei situaţi la baza butucului, în stratul de zăpadă. Aşadar, pentru campania de tăiere de fructificare din primăvara anului 2015, în plantaţiile conduse în formă clasică (joasă), din sudul şi sud-vestul Olteniei, se recomandă sistemul de tăiere scurt, în cepi de 2-3 ochi, în număr cât mai mare, chiar dacă sunt inseraţi direct pe scaunul butucului, pentru a compensa încărcătura de rod ce-i revine unui butuc, conform figurii.

În situaţia unor suprafeţe mai mici se amână tăierea până după intrarea în vegetaţie. Când lăstarii nou apăruţi au lungimi de 5-8 cm se poate efectua tăierea. Aceasta se face cu mare atenţie pentru a nu rupe lăstarii existenţi pe butuc, deoarece sunt foarte sensibili şi se desprind uşor de la punctul de inserţie. În acest caz se îndepărtează toate acele porţiuni de lemn care nu au lăstari. Această situaţie este valabilă pentru toate soiurile, întrucât deasupra stratului de zăpadă nu a rezistat niciun mugure.

În arealele în care viţa-de-vie este condusă pe tulpini semiînalte se va proceda la îndepărtarea tulpinii şi la scurtarea coardelor existente pe cepii de siguranţă de la baza butucului, însă, în vederea refacerii formei de conducere, în absenţa tutorelui, se îndepărtează cordoanele şi se poate menţine tulpina, care va folosi la palisarea lăstarului care va forma noua tulpină, sau se poate reconstitui forma de conducere a butucului cu ajutorul lăstarilor porniţi din mugurii dorminzi. La fel se va proceda şi în plantaţiile din anul al treilea în care forma de conducere semiînaltă era deja constituită.

În plantaţiile tinere, în vârstă de 1-2 ani, în care s-a optat pentru forma de conducere semiînaltă, se vor îndepărta tulpinile, se va lăsa un cep de 2-3 ochi şi se va relua constituirea formei de conducere semiînalte, eventual pe două tulpini, pentru a grăbi realizarea acesteia şi obţinerea rodului în anul următor.

La tăierea de fructificare mixtă în formă joasă, rărirea elementelor de producţie are în vedere:

- apropierea elementelor de rod de scaunul butucului;

- cuplarea coardei cu cepul aferent, pe acelaşi braţ şi cât mai aproape între acestea;

- tăierea în verigi după regula „cepul primul“;

- solicitarea egală a butucului pe cele două părţi, paralele cu direcţia rândului;

- lăsarea unui spaţiu liber în axul central al butucului în vederea îmbunătăţirii microclimatului;

- lăsarea în plus a 2-4 cepi pentru înlocuire, coborâre sau siguranţă.

Dr. ing. Iulian RĂŢOI
Centrul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Lucrări de primăvară în plantaţiile de viţă-de-vie

Alexandru Penescu a lucrat în cercetare şi direct în producţie, în viticultură şi pomicultură încă de la absolvirea Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară–Bucureşti. A adunat în această profesie o experienţă de peste 30 de ani la unităţi puternice, cum ar fi compartimentul de ameliorare de la Staţiunea de Cercetări Pomicole de la Măgurele–Prahova, astăzi desfiinţată, din reţeaua ICDP Piteşti–Mărăcineni, şi la Rovit Valea Călugărească. În prezent are propria sa fermă, iar în plantaţia de viţă-de-vie nu discută despre producţii mai mici de 10 tone/ha, chiar şi în anii mai puţini faşti din punct de vedere climatic şi în condiţiile unei game de soiuri obişnuite, gen Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Riesling.

Ca orice om dedicat profesiei sale, cu largă experienţă şi conectat întotdeauna la informaţie, inginerul Penescu depune în plus multă pasiune şi are un fel de legătură specială cu planta, cu natura, cu pământul, astfel că intervine asupra lor nu doar cu ştiinţa, ci şi cu un fel de a înţelege când este nevoie de implicarea sa. În termeni de specialitate, se cheamă echilibru în ecosistem. În limbaj comun, se numeşte ataşament şi respect faţă de natură. Inginerul nu merge în vie doar când lucrează; inspectează plantaţia zi de zi, să vadă stadiul de dezvoltare a viţei, în fiecare fenofază de creştere, eventualul atac de boli şi dăunători, cum se prezintă solul etc., astfel încât să suprime din faşă orice incident care ar avea urmări negative asupra capacităţii productive.

Ce intervenţii trebuiau făcute până acum?

Până la ora la care vorbim, 15 aprilie, exceptând arătura din toamnă, executată cât să arunce brazda înspre butuc, remedierea sistemului de susţinere, acolo unde a fost cazul, şi permanentul control al viabilităţii ochilor în plantaţia aflată în producţie au mai fost executate următoarele lucrări: tăierea (de producţie sau fructificare); cercuitul sau legarea, adică dirijarea coardelor pe sistemul de susţinere, ultima fiind indicată să fie încheiată la 15 aprilie.

Urmează:

– răzuirea manuală a solului pe rând, în vederea pregătirii terenului pentru erbicidat, fără a antrena pă­mântul cu sapa (15 aprilie-15 mai);

– erbicidarea, care din considerente economice şi rentabilizare a cheltuielilor se face doar pe rând, nu şi pe intervalul dintre rânduri. Lucrarea se execută preemergent şi ori de câte ori este cazul, în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de gradul de îmburuienare;

– lucrarea mecanică de afânare a solului pe interval, arătura de primăvară, cum mai este numită, cu răsturnarea brazdei spre mijlocul distanţei dintre rândurile de viţă-de-vie. În timpul vegetaţiei se mai execută câteva lucrări, limitate pe cât posibil, de afânare şi distrugere a buruienilor (praşile), cu utilaje uşoare, gen cultivatorul.

Completarea golurilor

În plantaţiile tinere, de până la 10 ani, se face, până la 15 mai, completarea golurilor, folosind viţă la ghiveci sau, dacă nu este posibil, viţă simplă, altoită, parafinată. Este de preferat ca punctul de altoire şi lăstarul să fie protejate cu tuburi din material plastic, spre a nu fi atinse/afectate de substanţele chimice utilizate la erbicidare sau tratamente chimice. Marcotajul este o metodă care nu se mai practică de mult în plantaţiile profesionale.

Primele tratamente

În funcţie de evoluţia vegetaţiei, în preajma datei de 5 mai sau atunci când frunza are mărimea unei monede de cinci bani, ceea ce corespunde unei dezvoltări a lăstarului de 10 cm, se intervine cu primul tratament preventiv pentru păianjen şi făinare. Apariţia unor pustule albicioase pe partea inferioară a frunzuliţei, care începe să se deformeze uşor, este semnul unui început de atac al păianjenului. Atunci este obligatoriu tratamentul. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, în funcţie de fenofază şi atacul de boli şi dăunători, inginerul Alexandru Penescu intervine în plantaţia sa cu aproximativ şapte tratamente, inclusiv cel tocmai descris mai sus. Următoarele se aplică orientativ: degajare ciorchine (mană, făinare, molii); începutul înfloritului (mană, făinare + putregai, molii); sfârşitul înfloritului (mană, făinare, putregai); creşterea boabelor (mană şi făinare); compactare ciorchini (mană, făinare, putregai); intrarea în pârgă (ultimul tratament, pentru putregai). Atenţie, însă: într-un an ideal, aceste tratamente nu sunt obligatorii, poate să treacă şi o lună fără astfel de intervenţii.

Alte intervenţii

În funcţie de disponibilitatea financiară şi dacă erbicidele nu au fost eficiente, până la 15 iulie se poate efectua lucrarea de rupere a lăstarilor de la butuc. Acolo unde au intervenit intemperii, gen căderi de grindină, se aplică un tratament chimic pentru calusarea rănilor provocate pe lăstari, frunze şi boabe (rănile sunt o poartă ideală de intrare a bolilor). Despre alte lucrări în verde (legat, dirijat lăstarii, copilit, ciupit) vom vorbi într-un viitor articol.

Temperaturile nocturne de -11°C până la -15°C , înregistrate la jumătatea lunii martie în nordul Moldovei, nu au afectat viţa-de-vie. Vegetaţia în această zonă este mai târzie cu 2-3 săptămâni decât în Banat ori sudul ţării, astfel că planta nu a ajuns, în perioada îngheţului târziu, în faza de decălire sau de circulaţie a sevei (plâns). În Banat, chiar dacă s-a produs mai timpuriu intrarea în vegetaţie, nu s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, astfel încât să producă pagube.

Reamintim că, în perioada de repaus, viţa de vie rezistă la următoarele temperaturi:

– rădăcinile rezistă până la -5, -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C la cele americane;

– mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi;

– coardele anuale: -21 ±3°C;

– lemnul multianual: -22, -24°C.

În schimb, primăvara, în perioada în care viţa se pregăteşte pentru intrarea în vegetaţie, ceea ce presupune decălirea, un ger poate afecta plantaţia şi la temperaturi de -15, -16°C. După pornirea în vegetaţie, organele viţei-de-vie au următoarele limite de rezistenţă:

– vârfurile lăstarilor rezistă până la -0,2, -0,5°C; baza lăstarilor şi frunzele: -0,5, -0,7°C.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS