Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 27 Jan 2021

Greșelile din primăvara 2018, de evitat

Facem mențiunea că greșelile în agricultură apar atunci când Mama Natură nu mai este atât de îngăduitoare cu omul. Deși în perioada de toamnă-iarnă 2017-2018 au căzut precipitații cu peste 90 mm în plus față de media multianuală a zonei și deci rezerva de apă din sol era mai mare decât în alți ani, totuși seceta din primăvara 2018 a scos în evidență greșelile celor care nu au respectat tehnologia de lucrare a solului.

Primăvara 2018 a fost ceva mai atipică decât celelalte primăveri, în sensul că în 23 martie a nins viscolit și s-au înregistrat temperaturi negative de până la -18,4° după care, timp de peste 45 zile, nu a mai plouat, iar luna aprilie a fost foarte caldă, cu temperaturi de până la 25-30°C.

Cei care au avut terenul corect pregătit din toamnă, afânat, mărunțit și nivelat, au reușit să acumuleze în sol apă la capacitatea maximă. Solul astfel pregătit s-a zvântat în primăvară cu 7-10 zile mai devreme și s-a putut trece la semănat mai devreme, după o sumară pregătire superficială a patului germinativ. Sămânța a fost încorporată pe un substrat așezat, cu aport capilar, a germinat și răsărit exploziv, cu densitatea stabilită. Rezerva de apă din sol bine conservată a asigurat parcurgerea perioadei de secetă cu plante viguroase.

Acolo unde s-a arat în toamnă neglijent, cu mari denivelări ale solului, fără alte intervenții de nivelare, la desprimăvărare coamele brazdelor s-au uscat până la coeficientul de ofilire (7-8% apă), iar între brazde se găsea încă zăpadă și nu se putea intra la lucru.

Zvântarea terenului a întârziat și când s-a intrat la lucrarea de nivelare cu grapa cu discuri sau cultivatorul s-a răscolit și vânturat solul cu mari pierderi de apă.

Determinări riguroase au stabilit că la o asemenea lucrare se pierd 15 mm din apă, adică stratul de 8-10 cm este uscat. Trecându-se la semănat, sămânța ajunge la diferite adâncimi, neavând strat de pat germinativ, și germinează doar semințele care au ajuns într-o zonă cu ceva umiditate.

Am urmărit în primăvara 2018, pe cele două feluri de pregătire a terenului, modul cum au răsărit culturile de porumb, floarea-soarelui, lucernă, in pentru sămânță, muștar și mazăre.

În acest al doilea sistem de lucrare a solului au răsărit în pâlcuri cca 25-30% din semințe. Restul a rămas în solul uscat până au apărut ploile în a doua jumătate a lunii mai. Mazărea și inul erau înflorite când au început să răsară celelalte plante. Desigur, culturi compromise. Din aceste motive, găsindu-ne încă în perioada de toamnă, este necesar să se facă toate eforturile pentru a se pregăti terenul înainte de a intra în iarnă sau, în mod excepțional, cel târziu în ferestrele iernii.

Adică solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze și să conserve maximum de apă.

În primăvară trebuie să se intervină cât mai puțin sau deloc asupra solului, înainte de semănat.

Culturile din urgența I (lucernă, in, muștar, mazăre etc.), cele cu semințe mici care se încorporează în sol la 2-3 cm pot fi însămânțate direct, fără o pregătire prealabilă a patului germinativ. Brăzdarul semănătorilor poate pătrunde ușor la 2-3 cm în solul mărunțit și afânat.

Pentru mazăre și sfecla de zahăr, care necesită o însămânțare mai adâncă, se face o lucrare cu combinatorul care afânează doar stratul superficial al solului, până la adâncimea de semănat, fără răscolirea solului cu mari pierderi de apă.

La floarea-soarelui și porumb care se însămânțează mai târziu, pregătirea patului germinativ se face în preziua sau în ziua semănatului cu combinatorul și numai până la adâncimea de semănat.

Regula de bază, în toate primăverile, trebuie să fie legată de conservarea apei în sol, fără folosirea grapei cu discuri. Considerăm că cea mai mare parte a agricultorilor a tras învățămintele necesare și va proceda în consecință.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Perioada optimă pentru lucrările solului

De câte ori au prilejul specialiştii insistă ca lucrările solului să fie efectuate în perioada optimă. Motivaţia? Doar astfel se îmbunătăţesc şi menţin însuşirile de fertilitate ale solului, condiţie primordială pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Perioada optimă sau maturitatea fizică a solului reprezintă intervalul de umiditate la care lucrările se execută conform cerinţelor tehnologice, de cea mai bună calitate. În aceste condiţii stratul lucrat se revarsă în agregate, fără bolovani, fără praf, fără brazde sub formă de „curele“, cu minimum de consum de energie şi de uzură a utilajelor folosite. Acest interval optim se poate stabili în funcţie de umiditatea solului care variază în funcţie de tipul acestuia astfel:

– solul nisipos se lucrează bine la 8-30% umiditate;

– solul nisipos-lutos – la 10-28% umiditate;

– solul luto-nisipos – la 13-26% umiditate;

– solul lutos – la 15-25% umiditate;

– solul luto-argilos – la 17-23% umiditate;

– solul argilos – la 18-20% umiditate.

Se observă că, dacă pe solul nisipos se poate lucra corect şi la 8% umiditate, dar şi la 30%, deci pe un interval de 22 puncte procentuale, pe solul argilos se poate lucra numai între 18 şi 20% umiditate, deci un interval foarte scurt.

Umiditatea solului poate fi determinată fie în laboratoare cu ajutorul unei sonde de neutroni sau pe cale gravimetrică, în etuve, fie în mod practic, în câmp, astfel: din par­cela respectivă se ia pământ, se strânge uşor în pumn şi i se dă drumul de la înălţimea de 1 m. Dacă la atingerea solului se desface în agregate, este momentul optim de lucrat. Dacă se turteşte înseamnă că este prea umed şi nu se poate executa lucrarea. Totuşi, pentru a nu avea dubii, trageţi o brazdă şi astfel veţi aprecia cel mai corect situaţia din teren.

La stabilirea perioadei optime se au în vedere şi alte criterii:

- lucrarea cu grapa cu colţi sau cu sapa rotativă se execută când solul are crustă şi când buruienile anuale au început să răsară;

- lucrarea cu grapa cu discuri sau cu combinatorul pentru întreţinerea arăturii se efectuează când solul s-a îmburuienat;

- lucrarea cu cultivatorul la prăşit porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr se efectuează când plantele au o anumită înălţime (când sunt prea mici, pot fi acoperite cu pământ, iar când sunt prea mari, pot fi rupte de cadrul cultivatorului) şi sunt puternic îmburuienate.

Iată ce se întâmplă când se lucrează în afara perioadei optime:

a) Când solul este prea uscat, are coeziunea mare, organele active ale utilajului produc ruperea solului, se scot bolovani mari şi se produce praf.

b) Când solul este prea umed, are plasticitate mare şi adeziune, se lipeşte de unelte, organele active taie solul sub formă de „curele“ care după uscare se sfarmă foarte greu.

În ambele cazuri rezistenţa la arat creşte cu 30-50%.

Pentru mărunţirea bolovanilor şi „curelelor“ uscate sunt necesare treceri repetate cu utilaje cu acţiune energetică asupra solului (grape cu discuri, freze, tăvăluguri grele etc.) care distrug structura şi prăfuiesc solul, cu consumuri mari de energie şi de uzură a utilajelor. Praful rezultat astupă porii solului, formându-se crustă care favorizează pierderea apei prin evaporare şi care împiedică primenirea aerului din sol. Lipsa oxigenului, concomitent cu creşterea concentraţiei de CO2, influenţează negativ desfăşurarea activităţilor biologice din sol.

c) Lucrat în perioada optimă, solul se revarsă în agregate structurale, nu se lipeşte de unelte şi opune cea mai mică rezistenţă, cu consum redus de energie şi fără uzura utilajelor.

De aici rezultă concluzia că la desprimăvărare se încep lucrările pe solurile nisipoase, se continuă pe cele lutoase, iar în momentul când solurile argiloase ajung la umiditatea optimă se întrerup lucrările pe celelalte soluri şi se lucrează acestea care au un interval foarte scurt de umiditate optimă.

Ulterior se continuă lucrările pe celelalte soluri care au un interval mai lung. Toate aceste măsuri urmăresc evitarea distrugerii structurii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Evidenţa lucrărilor agricole, o necesitate pentru fiecare fermier

După Revoluţie, când numărul proprietarilor de pământ a crescut vertiginos, iar pământul ţării a fost fărâmiţat excesiv, evidenţa culturilor, a lucrărilor agricole, dar mai ales a tratamentelor care se fac pe fiecare parcelă a devenit o banalitate, astfel că nimeni nu mai ştie ce s-a cultivat, dar mai ales ce s-a aplicat pe solele respective. Este semnalul de alarmă tras de dr. ing. Alexandru Pascu, membru corespondent ASAS.

Avem nevoie de un istoric al lucrărilor

Înainte de Revoluţie exista Registrul de istorie a solelor, care era o oglindă a tot ce s-a cultivat şi ce s-a aplicat pe sola respectivă, aceasta în condiţiile  în care se aplicau mult mai puţine tratamente fitosanitare, iar unele plante, ca de exemplu rapiţa, se cultivau foarte puţin.

Înainte, orice preşedinte de CAP sau brigadier avea un carneţel în care îşi nota tot ce se întâmpla pe fiecare solă agricolă (culturi, îngrăşăminte aplicate, tratamente etc.), iar inginerul avea registrul de istorie a solelor pe întreaga unitate. Oare în câte ferme se mai întâmplă astăzi acest lucru?

„Recent am intrat în posesia unei agende, destinată agricultorilor, concepută de Compania KWIZDA, care de fapt este un caiet de notiţe şi evidenţă şi care are, în partea finală, 30 de file destinate evidenţei culturilor şi tratamentelor care se fac pe fiecare parcelă a fermei. Poate unora li se pare o banalitate, dar din punctul meu de vedere este un document excepţional, care nu trebuie să lipsească din nicio fermă“, declară Alexandru Pascu.

Motivul este simplu şi extrem de justificat.

„La ora actuală, dacă cumperi o parcelă de pământ te lupţi 3-4 ani ca să o aduci în echilibru cu starea de fertilitate, cu remanenţele diferitelor erbicide, cu eradicarea bolilor comune diferitelor plante“, explică Alexandru Pascu.

Informaţia asigură productivitatea

Desigur că modelul de evidenţă este perfectibil, dar este un nou început de normalizare a evidenţei activităţilor pe care le desfăşurăm pe pământurile noastre, aceasta mai ales în condiţiile actuale, în care deţinătorii de pământ din România au pierdut legătura cu pământul, iar unii n-au avut-o niciodată.

Să nu uităm că, în ultimii ani, după cum afirmă şi Alexandru Pascu, au crescut suprafeţele cultivate cu rapiţă, floarea-soarelui şi urmează să crească şi cele cu soia, toate cele trei culturi având boli comune, astfel că, dacă nu le plasăm corect în asolament, putem avea probleme deosebite, care ne pot duce la obţinerea de producţii necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Model de evidenţă

Aşadar, înfiinţarea unui caiet în care să fie ţinută evidenţa culturilor, a lucrărilor şi a tratamentelor pe care le faceţi an de an pe fiecare parcelă pe care o dețineţi este extrem de importantă. Pentru că rezultatele acestui mic efort se vor vedea imediat și în anii următori prin evitarea unor greșeli în rotația culturilor, a efectului remanent al unor erbicide, a efectului negativ al unor boli comune greu de combătut, toate acestea reflectându-se în producții mai mari și de bună calitate.

Pentru a veni în sprijinul celor care au înţeles necesitatea unui astfel de document vă prezentăm un posibil model de urmat, care poate fi transpus în caietul de evidență al fiecărui cultivator.

„Trebuie să ne reamintim ABC-ul agriculturii, moștenit de la înaintașii noștri care, cu mijloace rudimentare, cultivau pământul an de an, îl fertilizau în special cu îngrășăminte organice, îl mențineau curat de buruieni și nu uitau să-și noteze în fiecare an ce au făcut pe fiecare parcelă. Același lucru îl cerem și de la posesorii actuali de pământ, care cu mai puțin efort pot obține producții mult mai mari, cu condiția să țină evidența a tot ce au investit în pământul lor, să iubească pământul și să nu uite că trebuie să-l lase generațiilor viitoare cel puțin în starea de fertilitate și îngrijire în care l-au moștenit“, ne îndeamnă dr. ing. Alexandru Pascu.

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS