reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Emanuel Miron, legumicultor în Comănești: „A cultiva legume nu e la fel ca a fabrica șuruburi“

Raiul pe pământ este în grădina casei părintești a lui Emanuel Miron și a Lenuței Senteș. Cei doi s-au apucat de legumicultură în urmă cu 5 ani la Comănești, un mic orășel de munte din județul Bacău, și nu oricum, …cu două solarii a câte 300 mp fiecare.

Soiuri tradiționale – heirloom se cultivă și în această grădină

Terenul are o suprafață de circa 1.300 mp și este proprietate personală, fiind de fapt grădina casei părintești. Solariile ocupă o suprafață de 600 mp, iar restul terenului este împărțit între pomi fructiferi, zmeură, căpșuni și verdețuri. Grădinăritul celor doi se face în familie deoarece suprafața limitată de care dispun este suficientă pentru două persoane. „Afacerea a fost pornită exclusiv cu fonduri proprii. Am început inițial la scară mai mică, iar mai apoi ne-am extins. Solariile sunt construite din schelet metalic din țeavă galvanizată și sunt acoperite cu o folie specială pentru solarii. Soiurile folosite de noi sunt variate pentru că utilizăm atât hibrizi cât și soiuri tradiționale – heirloom. De exemplu, pe lângă tomatele de culoare roșie avem și multe soiuri cu diverse culori, de la galbene, portocalii, albe, verzi, negre, albastre, bicolore până la tricolore. Inițial, am cumpărat semințele din țară și străinătate, ca mai apoi în fiecare an să recoltăm semințe din producția proprie și să le multiplicăm“, ne spune fermierul din Comănești.

„Clientul primează“

Emanuel reușește să mențină afacerea prosperă prin calitatea produselor, iar acest lucru îi iese tare bine. „Legume sunt peste tot, dar oamenii s-au săturat de gustul de plastic și vor legume crescute natural. La noi, cei interesați au posibilitatea și de recoltare a legumelor, după preferințe. Suntem adepții dictonului «clientul primează»! Nu avem calități diferite pentru clienți diferiți. O roșie, indiferent că este mare sau mică, este aceeași roșie cu același gust. Sunt clienți care le preferă mai mari sau mai mici, (…) ei aleg exact ceea ce vor și noi nu le impunem nimic“.

Legumele se valorifică parțial la Piața Centrală Comănești, dar și prin livrări la domiciliu, iar restul prin vânzare directă de acasă. „Livrările la domiciliu sunt un atu al nostru, corespunzând cu principiile noastre către client. Printre altele, oamenii sunt tot mai ocupați, lucrează până târziu și nu mai au timp să facă piața. Aici intervenim noi și asigurăm livrarea de produse proaspete, recoltate în aceeași zi, direct acasă la client“, este mândru legumicultorul.

„Trăgând linie, sunteți pe plus sau pe minus?“ În primă fază, legumicultorul ezită, dar ulterior afirmă că este destul de dificil în a da un răspuns clar. „Matematic vorbind, suntem pe plus, clar, dar este multă muncă atât fizică cât și intelectuală, iar aici depinde de fiecare cât consideră că acel plus este suficient sau nu. Merită doar dacă îți place o astfel de activitatea, care înseamnă multă răbdare, dar și eșecuri, uneori. Ne motivează aprecierea oamenilor pentru produsele oferite“, mărturisește Emanuel Miron.

Fermierul ne atenționează că este nevoie de multă informare deoarece a cultiva legume nu e la fel ca a fabrica șuruburi. „Sunt plante vii, cu cerințe și nevoi diferite, pe care trebuie să le cunoști ca să poți avea rezultate. Au nevoie de lumină, temperatură, apă, nutrienți și între toate există corelații ce trebuie cunoscute. A cultiva o plantă nu înseamnă să pui o sămânță în pământ și ulterior să culegi roadele. De la semănat până la recoltare trec câteva luni bune de timp, în care plantele au nevoie de îngrijire constantă. Asta înseamnă timp și bani. Și nu puțini bani!“, a mai adăugat acesta.

legume Comanesti BacauCoșul cu de toate

Pentru începători, problema desfacerii produselor trebuie luată în serios, ne spune comăneșteanul. „Aceasta este una dintre principalele probleme. Cineva care vrea să înceapă o afacere comercială cu legume va avea de studiat cu privire la zona locală de distribuție. Trebuie să coreleze producția potențială pe care o estimează cu capacitatea de vânzare. Nu este totuna să vinzi 100 kg de roșii cu 5 lei/kg sau 500 kg de roșii cu 1 leu/kg. Dacă nu planifici atent, te poți trezi că ai o producție mai mare decât poți vinde și atunci ai două opțiuni, ori scazi prețul, ori arunci produsele. Ambele sunt de evitat! Noi avem o gamă variată de produse tocmai pentru a evita să avem o cantitate prea mare de un singur produs, care ori se vinde, ori nu se vinde. Oamenii vin și cumpără câte un coș complet de legume, de la roșii, ardei gras, kapia, castraveți, gogoșari, fasole verde, verdețuri, condimente etc. Avem câte puțin din toate și astfel oamenii nu au nevoie să meargă în mai multe locuri pentru aprovizionare. Noi deja ne dimensionăm producția cu capacitatea de vânzare, de aceea uneori cererea depășește oferta. De altfel, nu întâmpinăm probleme cu desfacerea tocmai pentru că am luat în calcul puterea de vânzare și în fiecare an am crescut câte puțin, în așa fel încât să putem satisface cererea. Pe viitor ne dorim să mai extindem suprafața de solarii. Legumele crescute în spații protejate, contrar credințelor vehiculate în diverse medii de informare, sunt mai curate și mai sănătoase pentru că sunt protejate de factorii climatici și necesită mult mai puține tratamente și intervenții. Un alt avantaj este prelungirea sezonului cu până la 4-6 săptămâni“, încheie fermierul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Peste 265 de legumicultori au beneficiat de Programul „Tomata“ în comuna Balta Doamnei

Articolul de faţă poate fi considerat o pledoarie pentru micii producători români care nu au avut de partea lor şansa unor investiţii masive, dar care şi-au continuat activitatea chiar şi în condiţiile în care bilanţul economic a fost defavorabil. Trebuie să recunosc că interviul de faţă mi-a fost sugerat chiar de interlocutorul nostru, Bogdan Lente, un legumicultor din comuna Balta Doamnei din judeţul Prahova, care ne-a rugat să dăm voce producătorilor de roşii care au beneficiat de Programul „Tomata“ şi care au respectat cu sfinţenie condiţiile impuse. Spune că este necesar să le dăm dreptul la replică pentru că au existat în presă informări despre producători care au apelat la tot felul de subterfugii pentru a beneficia de bani fără a avea intenţia serioasă de a face producţie de tomate şi că într-un final imaginea tuturor producătorilor integri va avea de suferit.

Cum ar putea scădea importul de roşii?

– Suntem în Balta Doamnei, o comună foarte aproape de Bucureşti, în care legumicultura este o activitate la mare preţ.

– Aproximativ 70% din locuitorii comunei se ocupă de legumicultură, iar ca suprafaţă sunt cultivate cca 130 de hectare în spaţiu protejat. După implementare Programului „Tomata“ oamenii au prins curaj, este o gură de oxigen pentru toată lumea. În zona noastră sătenii cultivă în jur de 2.500-5.000 mp, nu au suprafeţe de câte două sau trei hectare cum se întâmplă în comuna legumicolă Matca, spre exemplu, iar pentru ei aceşti bani oferiţi prin programul de stat sunt bine-veniţi. Lucrurile s-au schimbat, iar acum legumicultorii din comună au renunţat la solarii din lemn şi le folosesc pe cele cu structură metalică, au sisteme de irigat prin picurare şi au cumpărat generatoare pe aer cald sau gaz, sobe sau centrale pentru a încălzi solariile. Asta pentru a fi cât mai eficienţi şi a veni cu legume pe piaţă cât mai devreme. În comuna noastră roşiile se plantau începând cu 28 martie – 5 aprilie, iar acum plantările încep cu o lună mai devreme şi asta datorită programului.

– Îmi spuneaţi că este foarte important ca cei care au beneficiat de Programul „Tomata“ să vorbească despre faptul că lucrurile au decurs bine şi că banii pe care i-au primit s-au întors în legumicultură. De ce aţi dorit să faceţi aceste precizări?

– Pentru că au existat ştiri în care se spunea că ţăranii au aruncat roşiile la gunoi şi că programul nu a fost un succes. Eu în zona noastră nu am văzut pe nimeni să arunce roşiile, iar la nivelul comunei au fost 265 de beneficiari ai Programului „Tomata“. Acest program a pus oamenii la treabă. Cei din Matca sau din Olt au roşiile mult mai mari acum şi vor ieşi pe piaţă probabil la 1 mai. Vor avea o lună de producţie, apoi urmăm şi noi. S-a creat un lanţ, a stimulat producătorii să aducă mai devreme roşiile pe piaţă şi implicit a scăzut şi importul de roşii. De ce spun asta? Pentru că eu ca producător atunci când va fi supraproducţie voi putea să scad preţul roşiilor pentru că am fost sprijinit cu acest program, dar cel care aduce din import nu îşi va permite asta. Şi atunci importul va scădea.

Bilanţul se face după ce ai banii în buzunar

– Dvs sunteţi unul dintre beneficiarii programului. Cum arată astăzi activitatea dvs.?

– Cultivăm în spaţiu protejat o suprafaţă de 2.500 mp. Avem patru solarii pe structură metalică, cu folie profesională cu o garanţie de peste 5 ani, folosim folie de mulci care uşurează foarte mult munca în sensul că în perioada rece menţine temperatura ridicată în sol, nu mai avem buruieni şi nu mai folosim erbicide, nu mai există condens, iar bolile sunt mai puţine. Jumătate din suprafaţă o punem cu tomate şi jumătate cu ardei. Am avut o suprafaţă mult mai mare, dar lipsa forţei de muncă m-a determinat să îmi restrâng activitatea. Nu poţi să îi plăteşti unui om 150 de lei pe zi că nu ai din ce şi atunci am cultivat o suprafaţă pe care o poate munci familia noastră. Anul acesta am pus răsadurile din luna ianuarie și am plantat pe 4 martie, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut. În 2018 am ieşit cu tomatele pe piaţă la sfârşitul lunii mai, pe data de 25-27, dar sperăm ca anul acesta să fim prezenţi cu o săptămână mai devreme. În cele două solarii cultivate cu roşii avem 4.000 de plante şi sper să obţin o producţie de 5 kg pe plantă.

– Legumicultura este un domeniu sensibil, cu multe neprevăzute.

– Când vorbim de roşii, vorbim despre o cultură pretenţioasă. Nu poţi să tragi linie decât în momentul în care te vezi cu banii în buzunar. Dacă până acum doi sau trei ani nu se auzea de Tutta absoluta, acum a început să facă probleme.O altă boală pe care o consider periculoasă este Boala petelor de bronz. Practic, ajungi cu roşiile la recoltat şi, dacă soiul nu este rezistent, te trezeşti că roşia este mare, frumoasă, dar se coace doar jumătate şi cealaltă jumătate rămâne verde. Şi nu poţi să o valorifici nici la murături, trebuie să arunci întreaga producţie. Şi atunci încercăm să găsim soiuri rezistente. Cu părere de rău spun că nu avem în cultură soiuri româneşti. Folosim soiuri străine, testate iniţial pe o suprafaţă experimentală. Roadele lor trebuie să fie cât mai gustoase, să aibă fermitate şi să nu fie rapid perisabile. Acum avem în cultură două soiuri, unul spaniol şi altul italian, care au caracteristici bune, sunt productive, timpurii şi sunt rezistente la boli.

Asocierea, o spaimă inutilă care împiedică dezvoltarea producătorilor

– Spuneaţi că Programul „Tomata“ a fost o gură de oxigen pentru producători, în primul rând pentru că le-a permis reinvestirea banilor obţinuţi. Însă valorificarea producţiei continuă să fie o provocare?

– Da, din nefericire. Cei mai mulți producători din Balta Doamnei vind en gross şi asta pentru că nu îţi permiţi să faci şi producţie, şi vânzare. Nu ai cum. Am avut posibilitatea să merg în străinătate şi am văzut că peste tot au fost constituite asociaţii. Producătorul face un aviz, predă marfa ambalată asociaţiei şi revine la activitatea sa. În România producătorii se chinuie să producă şi să şi vândă. În zona noastră, deşi sunt constituite asociaţii, nu funcţionează pentru că oamenii încă nu au încredere într-o astfel de formă de organizare. În momentul în care ai o asociaţie trebuie să dispui de un spaţiu de depozitare, să ai o bază logistică şi fără asta producătorii evită să adere la asociaţii. Noi avem avantajul de a fi aproape de o piaţă de en-gros şi de Bucureşti, dar, în opinia mea, în fiecare zonă legumicolă ar trebui să se construiască centre de colectare către care producătorii locali să îşi vândă marfa. De acolo producţia poate pleca spre supermarketuri sau export pentru că produsele româneşti sunt de foarte bună calitate. Cred că astăzi aproape oricine poate face diferenţa între o roşie autohtonă şi alta adusă din import. Roşiile româneşti au gust, fermitate, culoare şi au un termen de valabilitate de maximum 7 zile. Roşiile de import rezistă până la o lună.

Laura ZMARANDA

MAI JOS MATERIALUL VIDEO

De 20 de ani în „slujba“ legumiculturii

Nistor și Cristina Boșcu au în localitățile Barcea și Matca din județul Galați sere pentru legume moderne și spațioase, care au ajuns la o investiție ce a depășit cu mult 1,5 miliarde de lei vechi. Legumicultorul gălățean ne spune că lucrează în acest domeniu de 20 de ani și cultivă răsaduri de tomate și castraveți în două cicluri, an de an, pentru ca profitul să fie mai ridicat decât investițiile. Acesta mai precizează și că o parte dintre răsaduri ajung la export și la samsari.

Serele pentru legume, o tradiție de familie

– De cât timp lucrați în acest domeniu și ce v-a determinat să faceți sere pentru legume?

– Lucrăm în agricultură de 20 de ani, împreună cu părinții noștri, care la rândul lor lucrează în acest sector de încă 20 de ani. Legumicultura este o ocupație de bază în localitatea noastră, ceea ce ne-a și determinat să construim sere pentru legume încă din anul 1991. Această alegere se datorează faptului că o cultură protejată este în avantaj față de cea din câmp.

– La cât a ajuns investiția?

– Investiția s-a concretizat în timp și depășește 1,5 miliarde lei vechi, inițial din fonduri proprii și ulterior cu fonduri europene; suprafața actuală este de 10.000 mp.

– Ce ne puteți spune despre construcția serelor?

– Pentru construcție este nevoie de material lemnos de calitate, chiar dacă prețul este mai ridicat, lucru pe care l-am descoperit în timp. Primele sere le-am realizat din lemn de brad, iar drept consecință a fost faptul că durata de viață a fost mai scurtă. Apoi, am încercat să folosim lemn de esență tare (salcâm) ca durata de funcționare să fie mai prelungită. În prezent, lemnul s-a scumpit, iar următoarele sere vor fi realizate din metal.

– Despre ce răsaduri este vorba? Aveți un număr estimativ?

– În prezent, avem aproximativ 14.000 de răsaduri de tomate în ambele comune, dar și de castraveți (10.000 de răsaduri) și de ardei (3.000 de răsaduri).

slujba legumiculturii 2

– Cum realizați distribuția?

– O parte din răsaduri le distribuim în piața din comună. De multe ori răsadurile de castraveții ajung la diverse tiruri pentru export, iar cele de tomate și ardei la samsari. Dacă piața comunală este blocată, iar prețurile foarte scăzute, mergem cu mașinile proprii în piețele din orașele mari (Galați, Brașov, Iași).

– În acest moment sunteți pe plus sau pe minus?

– Pentru ca profitul să fie mai mare decât investițiile și să fim pe plus cultivăm tomate și castraveți în două cicluri. Unul extratimpuriu, în care investițiile sunt mai mari, făcând căldură în sere cu lemne și rumeguș, și al doilea ciclu pe care îl prelungim până în luna noiembrie.

Pe scurt, câteva mărturisiri despre împliniri, dar și sfaturi despre cum să reușești în legumicultură de la Nistor și Cristina Boșcu.

  • Pentru construcție este nevoie de material lemnos de calitate, chiar dacă prețul este mai ridicat.
  • În prezent avem aproximativ 14 mii de răsaduri de tomate în ambele comune, castraveți – 10 mii de răsaduri, ardei –3 mii de răsaduri.
  • Distribuim recolta în piața din comună; castraveții la tiruri pentru export, tomatele și ardeii, la samsari. Dacă piața comunală este blocată și prețurile foarte scăzute, mergem cu mașinile proprii în piețele din orașele mari (Galați, Brașov, Iași etc.).
  • Pentru ca profitul să fie mai mare decât investițiile și să fim pe plus cultivăm tomate și castraveți în două cicluri. Unul extratimpuriu, în care investițiile sunt mai mari, făcând căldură în sere cu lemne și rumeguș, și al doilea ciclu pe care îl prelungim până în luna noiembrie.

Beatrice Alexandra MODIGA

În 2018 Syngenta răsfață legumicultorii cu noutăți

La mijlocul lunii ianuarie a avut loc, la Poiana Braşov, cea de-a 5-a ediţie a Forumului Syngenta pentru legumicultură, desfășurat sub deviza „Excelenţă în Legumicultură“. Aici, în prezența a aproximativ o sută de fermieri, au fost trecute în revistă noutățile anului 2018 în materie de hibrizi, dar și soluții inovatoare fitosanitare marca Syngenta. Forumul s-a desfășurat în două secțiuni: pomicultură-legumicultură și viticultură. Specialiştii companiei au prezentat portofoliul Syngenta de legume și s-a vorbit despre noutăţile din acest an în ceea ce priveşte hibrizii de tomate, ardei, castraveţi, pepeni, varză şi castraveţi.

150 de ani de legumicultură

Pentru început am remarcat faptul că cea de a 5-a ediţie a Forumului Syngenta pentru legumicultură a fost organizată sub auspiciile celor 150 de ani de activitate în domeniul legumicol ai companiei Syngenta. „Practic, anul trecut s-au împlinit 150 de ani de legume cu gust Syngenta. Ne bucurăm că fermierii sunt interesați de produsele noastre, dar şi de noutățile pe care le-am pregătit pentru anul 2018“, a declarat la deschiderea manifestării Andreea Caimac, director campanii culturi speciale în cadrul Syngenta. „Divizia de Legume Syngenta și-a început activitatea în 1867 în Olanda, comercializând semințe de varză, în prezent fiind pe piață cu peste 2.500 de produse. Syngenta semințe legume este numărul 1 în lume la cultura de curcubitaceae – pepeni verzi, pepeni galbeni, dovlecei, castraveți, varză, conopidă, broccoli, varză de Bruxelles și porumb dulce, dar și numărul 2 la cultura de tomate și ardei. Acoperind peste 30 de culturi de legume și lansând în fiecare an 150 de produse noi, Syngenta semințe aduce inovație în sectorul legumicol, tocmai pentru a răspunde cerințelor întregului lanț alimentar, de la producători, distribuitori, retaileri și consumatori“, a completat Ramona Grama, director de marketing Syngenta.

Kaponet și Pekonet

Noii hibrizi de tomate extratimpurii sunt destinați cultivării în spații protejate. Hibrizii de tomate semide­terminate, fie că este vorba de Kaponet F1, Gravitet F1 sau Qualitet F1, oferă un instrument în plus celor care participă la etapa de primăvară a programului „Tomate Românești“. Primul, Kaponet F1, este caracterizat de o legare foarte bună și continuă a fructelor, chiar și în condiții de temperaturi scăzute. Greutatea lor medie este de 180 g. Planta este puternică și poate fi condusă și pe 2 brațe, fructificând uniform de la prima până la ultima inflorescență.

Gravitet F1 asigură o coacere rapidă a fructelor, ceea ce conduce la o producție timpurie concentrată: 40% din producția totală se recoltează în primele 10 zile. Fructele mari, de 180-220 g, aduc un aport semnificativ în producția timpurie, dar și în cea totală.

Hibridul Qualitet F1 s-a dovedit a fi ușor de cultivat în diferite condiții de tehnologie, pe parcursul mai multor ani de testare. Fructele mari, de 180-200 g, au o culoare roșu strălucitor, fiind foarte atractive pentru consumatori. Uniformitatea și fermitatea bună a fructe­lor oferă o calitate superioară producției.

În privința noutăților pe partea de hibrizi Aurel Catrina, reprezentant Syngenta, ne-a declarat că este convins de calitatea produselor pe care le prezintă fermierilor. „Pe partea de hibrizi de tomate venim cu două noutăți... Primul, hibridul Kaponet, care este o tomată semideterminată extratimpurie cu fructul rotund, și hibridul Pekonet, care este la fel o tomată, extratimpurie pentru ciclul I sau II, primăvară-toamnă.  Pe partea de tomate nedeterminate venim iarăși cu două noutăți, e vorba de Ciciu și Beldine. De exemplu, Ciciu este o tomată cu rezistență la virusul petelor de bronz, poate fi cultivată atât pe ciclul I cât și pe ciclul II, rezistă bine la temperaturile înalte din timpul verii și se caracterizează printr-o coacere perfectă în roșu a fructelor. Ca o caracteristică comună, acești hibrizi se bucură de un gust deosebit, pentru că toți fermierii ne cer asta. În privința hibridului Beldine, și acesta întrunește toate caracteristicile optime în ceea ce privește gustul și toleranța la căldură. Pe partea de ardei Kapia suntem prezenți cu noul hibrid Kornelya. Acesta este un ardei cu fructul plat, cu o greutate medie de 160-180 g, cu toleranță la TSVV. Un atu important al acestuia este legarea constantă, în sensul că acest hibrid nu face pauză în recoltare, lucru de mare ajutor la eșalonarea producției. În privința castraveților, suntem prezenți cu un hibrid cu rezistență la frig – Spino. Este un hibrid care și-a demonstrat deja valoarea în teste. Ca mărime, fructul are o lungime de 12-14 cm, verde închis, fără goluri în interior, perfect pentru ciclul de primăvară“, ne-a explicat Aurel Catrina.

Tomatele, o piață dinamică

Tot de la Forumul Syngenta am aflat că piața tomatelor este una dintre cele mai dinamice în această parte a Europei. Nicoleta Grindaru, parte a echipei Syngenta, crede că România poate juca un rol mult mai important în zonă. „În privința pieței de tomate, România putem spune că este o piață foarte diversificată, cu foarte multe segmente. Pot să spun că în Balcani segmentele cele mai cultivate de fermieri sunt tomatele cu creștere nedeterminată și cele cu creștere semideterminată. În privința acestora din urmă, fermierii le caută datorită timpurietății.

Totodată, am observat și un trend crescător pentru specialități de tip cocktail sau cherry, iar în ultimii doi ani al segmentului de tomate de tip roz. În țări precum Ungaria, Turcia sau Grecia s-a remarcat o tendință a fermierilor de utilizare a plantelor altoite. În privința României pot spune că suntem o piață de consumatori tradiționali în ceea ce privește tomatele. Acest lucru este influențat și de faptul că România nu este o țară exportatoare ca să trimită tomate la export, acestea mergând îndeosebi la consumul intern. Este un lucru cert că țara noastră importă tomate și asta pentru că noi nu putem ca din producția internă să asigurăm aprovizionarea supermarketurilor în tot timpul anului. Iar asta înseamnă că de la sfârșitul lunii decembrie până la începutul lunii mai România importă tomate. Iar importurile sunt în mare parte de tip specialități, cum ar fi roșiile cocktail, tomatele alungite, cherry, de tip roz sau inimă de bou. De aceea ne așteptăm ca pe viitor și fermierii români să își diversi­fice producția. Dacă până acum se produceau cu preponderență tomate de tip rotund de 160-180 g, deja se observă preferința către tomatele cu fruct mare, undeva la 220-250 g. De asemenea, un alt trend ar fi creșterea producției de tomate de tip roz. De altfel, în toate țările vecine se observă tendințe de creștere a acestui segment datorită, în principal, calităților gustative a acestora“, conchide Nicoleta Grindaru.

Roșii pentru toate gusturile și condițiile

În domeniul tomatelor nedeterminate, Syngenta oferă o mulțime de noutăți pentru 2018. Beldine, Sandoline și Ciciu sunt cei trei hibrizi care vin să se alăture deja cunoscuților Panekra, Izmir și Bostina. Avantajele Beldine sunt capacitatea foarte bună de postmaturare, cu toate avantajele ce decurg de aici, și o legare constantă pe tot parcursul sezonului. Ciciu este caracterizat de o toleranță ridicată la virusul petelor de bronz, un temut dușman al tomatelor.

Pentru cultivarea în câmp este recomandată tomata Bobcat. Printre alte avantaje îl are și pe acela al unei bune acoperiri foliare, care protejează fructele de arsurile solare. Fructele obținute sunt de dimensiuni mari, 220 - 250 g, și sunt rezistente la crăpare.

Pekonet este un nou hibrid de tomate cu mucron, cu creștere semideterminată, destinat cultivării în seră și solar. Fructele sunt rotunde, uniforme, de culoare roșu închis, cu greutatea medie de 150 – 180 g. Au nivel de fermitate și vigoare medie, dar leagă continuu și constant pe tot ciclul de vegetație.

Noutățile vin și în domeniul specialităților. Mamston este un hibrid de tomate roz, foarte gustoase, ce se pretează foarte bine transportului. Landolino produce roșii tip cherry-prunișoară, iar Prolina tomate cocktail, cu un conținut ridicat de zahăr. Din aceeași categorie, Tredicy oferă roșii cherry cu greutatea de 15-18 g, care pot fi recoltate și sub formă de ciorchini și au o rezistență foarte bună la păstrare și transport.

Pepeni, varză, ardei și ce mai vrei...

În domeniul ardeilor, noutatea absolută o reprezintă soiul de kapia Kornelia. Unul dintre marile sale avantaje îl reprezintă toleranța la virusul petelor de bronz.

Toleranța este cuvântul de ordine și în ceea ce privește castraveții: Spino, noua ofertă pentru 2018, este tolerant la făinare.

Nu mai puțin de patru sunt noutățile la pepeni. Mirza și Morena sunt doi hibrizi de pepeni verzi, primul cu foarte puțini sâmburi, iar al doilea total fără. Perioada de creștere este de 60 – 65 de zile. Pepenii galbeni Flander și Arapaho sunt timpurii și cu productivitate foarte bună.

Cultivatorii de varză extratimpurie pot alege Jetodor, un hibrid destinat culturii extratimpurii în spații protejate, în tunele sau în câmp deschis, cu folie microporoasă.

Căpățâna este rotundă, nu foarte densă, dar voluminoasă și grea. Greutate medie este de 1,5-1,8 kg. Frunzele au culoare verde deschis. Vigoare plantelor este medie spre mare și prezintă rezistență la înflorire. Se recomandă cultivarea la densități mari (60.000 plante/ha).

Pentru varza timpurie, noutatea prezentă este Pruktor Cemes. Se remarcă prin uniformitate chiar din faza de răsad și continuă până în faza de recoltare. Este recomandat pentru cultura de primăvară până toamna și are un ciclu de creștere de 70 - 80 de zile.

Pentru cei care doresc o varză cu timpurietate medie există acum, ca noutăți, Mavunor, cu frunza subțire și fină, și Carbonara, cu capacitate ridicată de producție. În fine, Reball este un hibrid de varză roșie cu perioadă scurtă de vegetație, recomandat pentru cultura de vară și toamnă.

Fermierii care cultivă salată sunt invitați să testeze și Oleole, o salată cu frunză creaţă pentru cultura de primăvară şi toamnă. O principală calitate este toleranța ridicată la mană, rasele 1-31.

Protecția plantelor, prioritară

La rândul său, reprezentantul Syngenta George Andron a declarat că: „În privința produselor fitosanitare, de la bun început trebuie spus că Syngenta se uită în primul rând la ce este nevoie în piață, la ce probleme ne ridică producătorii, iar noi an de an căutăm să venim cu soluții tocmai pentru a rezolva aceste probleme. De aceea și în acest an Syngenta și-a lărgit portofoliul de produse aplicate, de această dată pentru culturile speciale în care noi recomandăm produse inovative pentru combaterea făinării, de exemplu în culturile legumicole.

În acest sens am lansat produsul Cidely Top care este eficient pe toate stadiile de infecție ale făinării, având o eficacitate deosebită. Trebuie să spun că noi am făcut o prelansare a acestui produs anul trecut și în acest an de testare a depășit toate așteptările fermierilor în ceea ce privește eficacitatea pe partea de protecție a culturilor speciale. Tot ca noutate aș semnala lărgirea spectrului de activitate a produsului Revus.

Pentru a potența mai mult calitățile noilor hibrizi, Syngenta a lansat și un nou fungicid, Revus. Acesta este destinat protecției culturilor de salată, spanac, ruccola, tomate și pepene galben și conține o substanță nouă, mandipropamid. După pulverizare este absorbit în frunză și, de acolo, împiedică germinarea fungilor care ajung ulterior pe frunză.

Acesta lucrează foarte bine pe mană care, după cum s-a observat, este din ce în ce mai agresivă în culturile legumicole, în special la cartof. De aceea, în urma analizelor pe care le-am făcut am reușit să extindem eticheta Revus și pentru alte culturi legumicole.

O altă noutate este insecticidul Afirm destinat eliminării reziduurilor de pe fructe în procesul de recoltare, cerință impusă de normele Uniunii Europene. Concret, Afirm Opti este destinat combaterii lepidopterelor din livezi, acesta lucrând pe toate stadiile larvare de la L1 la L5. După ce acest produs este aplicat se observă că reziduurile sunt spre zero sau deloc. Și nu în ultimul rând pot să afirm că acest produs este unic pe piața din România.“

În completare se recomandă și utilizarea Cidely Top, care este un fungicid cu spectru larg în combaterea bolilor foliare la Solanaceae, Cucurbitaceae și arbuști fructiferi, având un control excelent împotriva făinării și pătărilor de frunză.

Desigur că ar mai fi multe de povestit despre toate cele câte s-au vorbit la simpozion, dar spațiul nu ne permite. În orice caz, reprezentanții Syngenta din teritoriu stau la dispoziția tuturor legumicultorilor cu orice informații despre produsele aflate în portofoliul companiei.

GALERIE FOTO


Bogdan Panțuru,
Alexandru Grigoriev

Armele secrete ale legumicultorilor din Matca: hibrizi și tehnologii noi

Am făcut zilele trecute un exercițiu de imaginație: am încercat să îmi închipui cum ar arăta un meniu obișnuit, de vară sau de iarnă, dacă n-ar exista tomatele și ardeii. Ei bine, nu prea grozav. Marea majoritate a sosurilor care dau gust unora dintre cele mai apreciate feluri de bucate n-ar exista fără roșii. O seamă de supe și ciorbe n-ar avea gust fără ardei. Cât despre salata de murături, ce ar mai fi ea fără gogonele și gogoșari? Cum ar fi zilele fierbinți de vară fără o salată de roșii cu ardei și brânză? Ba nici măcar meniurile moderne, tip fast-food, n-ar mai avea niciun dichis fără ketchup! În acest context evenimentul organizat de companiile Seminis și Naturevo la Matca (județul Galați) mi s-a părut cu atât mai interesant.

Rezultatul unei colaborări fructuoase

Ultima zi de august la Matca. Localitatea, aflată în județul Galați, este centrul unuia dintre cele mai mari bazine legumicole din România. Probabil că acesta este și motivul pentru care fabrica de conserve de la Tecuci, oraș aflat în imediata apropiere, este atât de prosperă.

Cât vezi cu ochii, culturi de legume. Pe câmp sau în solarii. Siretul, care trece prin zonă, asigură din plin necesarul de apă pentru irigații, chiar și când debitul e mai scăzut. Lucru care se potrivește de minune cu pământul mănos, de luncă. O astfel de fericită îmbinare a făcut ca legumicultura să devină ocupația de bază a fermierilor din zonă. Judecând după case, după aspectul general al localității, rezultatele se arată a fi mai mult decât mulțumitoare.

Așa s-ar descrie generic împrejurimile fermei fraților Radu, unde companiile Seminis și Naturevo au decis să invite fermierii din zonă pentru a le prezenta rezultatele pe care produsele lor le pot da. „Anul acesta am cultivat 4.300 mp cu tomate în solar, 4.000 mp de solar cu ardei și alți 8.000 mp cu capia, în câmp“, ne spune dl Costache Radu. Colaborează cu firmele Seminis și Naturevo, ca și cu alți producători de inputuri pentru agricultură, de mai mulți ani. „E o colaborare reciproc avantajoasă“, consideră Costache Radu.

Tomate pentru vară și începutul iernii

„În acest an, la o primă vedere, recolta este mai slabă decât anul trecut“, apreciază gazda noastră. Motivul îl constituie vremea rece din primăvară, care a întârziat toate culturile. Prima cultură a acestui an în solariile fraților Costache și Săndel Radu a fost fasolea. „Din experiență am văzut că pentru noi nu este rentabil să punem tomate ca primă cultură.“ Ca atare, nu au participat la prima etapă a programului „Roșii românești“, dar vor participa la cea de-a doua, de toamnă. Hibrizii folosiți le permit acest lucru.

„După cum puteți vedea, plantele au fructe pe câte cinci etaje de vegetație, iar pe al șaselea și al șaptelea au flori deja fecundate“, ne-a explicat dna Valeria Tudor, reprezentant Seminis.

În ceea ce privește temperaturile necesare, solariile sunt încălzite de o centrală ce funcționează cu cocs petrolier. Câte o conductă cu agent termic trece pe lângă fiecare rând de plante. „În condițiile acestea pot să producă roșii până în decembrie cu hibrizii pe care îi utilizează“, a apreciat dna Tudor.

Un hibrid nou cucerește voturile fermierilor

La eveniment au fost invitați aproximativ 200 de fermieri din zonă. Împărțiți în grupuri, aceștia au fost invitați să evalueze cei nouă hibrizi de tomate existenți în solarii, apoi să-l voteze pe cel mai competitiv, în viziunea lor. Cu o majoritate destul de confortabilă, a câștigat hibridul Matis. Acesta a început să fie cultivat pe scară largă în România, în zona Matca, abia în urmă cu un an, dar rezultatele sale i-au mulțumit din plin pe fermieri. Cu toate acestea, nici ceilalți opt hibrizi prezentați fermierilor nu s-au lăsat mai prejos. Unii dintre ei nu au fost foarte votați de fermieri din motive comerciale, doi fiind de tomate galbene, iar unul intermediar, roz. În general, acest tip de hibrizi este considerat mai mult o cultură de nișă și, deși toți cultivatorii îl folosesc, nu se bazează pe el pentru activitatea comercială.

„Răsadurile au fost obținute aici, în fermă“, ne-a mai spus Costache Radu. „Am semănat pe 24 mai, apoi am plantat răsadurile pe 21 iunie. De mare ajutor au fost produsele Calciprill și Magprill, de la Naturevo, pentru că solul de aici este nisipos. Adausul acesta a contat foarte mult“, a mai adăugat gazda noastră.

În lupta cu dăunătorii primează eficiența, nu prețul!

În solarul alăturat, fermierii veniți în vizită au fost invitați să vadă cum au evoluat cei opt hibrizi de ardei, gogoșar, capia și ardei gras, cultivați în premieră în zonă. Și acolo culturile arătau ca într-o fotografie de reclamă. Numai că nu era la mijloc nicio promoție, niciun scenariu, ci doar munca fermierilor din familia Radu, potențialul hibrizilor Seminis și acțiunea produselor Naturevo.

„Cea mai mare bătaie de cap ne-au dat-o dăunătorii, mai ales tripsul“, povestește gazda. „Până prin 1996, la noi nu se pomenise acest dăunător. Când a apărut, fiecare a început să dea din colț în colț. Cel care l-a identificat primul a fost un vecin, inginer, care are și o fitofarmacie. Numai că la început nu prea reușeam să-l combatem eficace. De fapt, și acum tripsul este cel mai periculos și cel mai rezistent dăunător. Dar, pe lângă el, de doi ani încoace a mai apărut încă unul, tuta absolută. Fiecare a încercat câte ceva, cu diverse rezultate. Noi am reușit să combatem eficient acești dăunători cu produsele Naturevo. E vorba despre Garex, Matrinal, Tutafort și altele. Sunt produse bio, ceea ce pentru noi contează foarte mult, și sunt într-adevăr eficiente. Asta chiar în condițiile în care o parte din vecinătăți sunt infestate cu dăunători de tot felul. De exemplu, la Nord e un teren lăsat pârloagă, unde găsești orice. Pe scurt, produsele de la Naturevo sunt ceva mai scumpe decât media de pe piață, dar cu ele mergi la sigur. Așa că, dacă la urmă tragi linia, ieși în câștig. Cel puțin așa am constatat noi, aici la fermă“, povestește Costache Radu.

„Dacă vrei să faci treabă, ai cu cine!“

Cea mai mare problemă a legumicultorilor de la Matca rămâne lipsa mâinii de lucru. „Sunt perioade când nu găsești oameni să vină la lucru în niciun fel. Preferă să stea în bar, cu berea cumpărată din ajutorul social în față, decât să vină la muncă“, se plânge, pentru prima oară, fermierul. „Nu e vorba că sunt plătiți puțin. Și la noi, ca și în toată zona, se plătesc între 60 și 100 de lei pe ziua de muncă, în funcție de activitate, plus două mese, plus alte avantaje. Totuși au fost dăți când a trebuit să ne descurcăm singuri, cu familiile noastre“, istorisește Costache Radu despre „latura mai puțin plăcută“ a activității din fermă.

În loc de concluzie, vom folosi tot vorbele gazdei: „Cine vrea să facă treabă bună și e dispus să muncească are tot ce-i trebuie, mai ales dacă se bazează pe sfaturile și ajutorul acestor două firme, Naturevo și Seminis!“

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV

În atenţia legumicultorilor. Soluţii de tratare a manei

Bolile de tip mană sunt cauzate de ciuperci fitopatogene din clasa Peronosporaceae: Peronospora cubensis (mana curcubitaceelor), Peronospora destructor – mana cepei; Phytophtora infestans – mana solanaceelor; Phytophtora capsici – mana ardeiului. În funcţie de planta atacată, mana se instalează pe tulpini, frunze şi fructe pe care apar pete necrotice ce distrug ţesuturile. Produce pagube de recoltă considerabile, putând chiar să compromită cultura.

Perioadele ploioase urmate de temperaturi mari şi umiditate atmosferică mare sunt favorabile atacului.

Condiţiile climatice sunt foarte favorabile infecţiilor cu „mană“.

Recomandăm efectuarea tratamentului fitosanitar la toate culturile ce dezvoltă această boală (ceapă, tomate, castraveţi, pătlăgele vinete, cartof, ardei, dovlecei, pepeni galbeni) folosind unul dintre produsele de mai jos, după caz:

• Dacă există simptome de mană în cultură se foloseşte obligatoriu un produs sistemic (Aliette 80 WDG – 0.3% sau Previcur Energy – 0.15% sau Manoxin M – 0.25%).

• Preventiv, tratamentele pot fi aplicate pe toată perioada de vegetaţie cu produse: cuprice (Alcupral 50 PU – 0.5%, Kocide 2000 – 0.25%) sau organice de contact Dithane M 45 – 0.25%; Captan 50 WP – 0.2%, Folpan 80 WDG – 0.15%, etc. şi amestecuri: Acrobat MZ 90 / 600 – 2.0 kg/ha; Ridomil Gold MZ 68 WG – 0.25%; Ridomil Gold 42.5 WP – 0.3%; Melody Compact 49 WG – 0.2%; Verita – 0.25%; Equation Pro – 0.4 kg/ha; Folio Gold – 0.2%; Galben M; Pergado Mz; Fanion; Moltovin; Zetanil Blue – 0.3% sau alte produse omologate.

În perioada de creştere intensă a plantelor tratamentele preventive sunt cele mai indicate. Tratamente pentru controlul manei se aplică „la acoperire“ într-un interval de 7-10-12 zile în funcţie de remanenţa produselor, condiţiile meteo, alternând produsele preventive cu cele curative.

Când mana există pe frunze şi tulpină (tomate, cartof) se vor face tratamente în bloc, 2-3 cu produse curative la un interval de 4-5 zile între tratamente.

Alte recomandări:

• La cultura de ceapă se adaugă obligatoriu în soluţia de stropit adjuvant specific Silwet (0.05% sau Nu – Film)

• Unde se constată prezenţa dăunătorilor, la soluţia de stropit se adaugă insecticid Calypso 480 SC – 0.02% sau insectoacaricid: Vertimec 1.8 EC – 0.1%

La prepararea soluţiei se vor respecta concentraţiile şi dozele recomandate La realizarea amestecurilor se verifică compatibilitatea pesticideloră, fizică şi chimică (restricţii, dacă există). Produsele se solubilizează separat, se omogenizează şi apoi se pulverizează.

Ing. Angelica BACIU, UF CLUJ

Recomandări pentru legumicultori

Secretul unui răsad de calitate

Interviu cu dr. ing. Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău

– Începe sezonul 2014, legumicultorii îşi pregătesc deja materialul săditor, ce soiuri şi hibrizi aţi recomanda acestora, în condiţiile în care an de an temperaturile sunt tot mai ridicate, în multe zone nu se irigă, iar plantele trebuie să facă faţă nu doar stresului termohidric, ci şi bolilor şi dăunătorilor?

– Noi recomandăm creaţiile noastre, care au fost testate aici la staţiune, dar şi în bazinele legumicole din toată ţara, pentru că le cunoaştem foarte bine comportamentul în condiţii extreme de mediu.

Dacă ne referim la tomate recomandăm hibridul Siriana; este o creaţie a staţiunii, care poate fi cultivat în spaţii protejate şi în câmp, în sistem palisat şi care are un potenţial de producţie ridicat de până la 4-6 kg pe plantă, fructe mari, peste 180 g fructul. În cazul acestui hibrid producţia poate fi crescută dacă se intervine cu elemente de tehnologie suplimentară: fertilizare, ciclu prelungit, sere sau solarii foarte înalte, unde pot fi dirijate mai mult pe verticală. Avem şi alte creaţii pe care le recomandăm în această perioadă, castraveţii Triumf, Sirius, care şi ei sunt destinaţi spaţiilor protejate, apoi vinetele Drăgaica, o creaţie mai veche, dar care a rezistat bine pe piaţă şi se descurcă foarte bine în spaţii protejate. Aş mai aminti de hibridul nou de vinete H1 Buzău, la ardei avem hibrizii Buzău 10, Arum, creaţii care se pretează bine în spaţii protejate.

– Aceste soiuri necesită tratamente?

– În general legumele sunt vulnerabile la boli şi dăunători, nu putem să vorbim despre plante cu rezistenţă totală. De cele mai multe ori, nu putem face legume fără tratamente sau fără apă. Dar, sigur, în condiţii extreme avem aceste creaţii care se descurcă mai bine în condiţii vitrege pentru că au în gene rezistenţă la anumite boli şi dăunători. În plus, sunt creaţii româneşti care s-au adaptat bine, fiind testate un timp mai îndelungat în condiţiile ţării noastre.

– Aveţi recomandări şi pentru cei care deţin culturi organice, bio?

– Sigur, a început să prindă şi acest gen de agricultură, deşi eu i-aş spune mai degrabă agricultură clasică decât agricultură ecologică. Spun asta pentru că sunt încă multe probleme cu circuitul apei în natură, nu există bariere care să oprească aerul poluat dar, una peste alta, putem vorbi de cultură ecologică, de exploataţii care au fost certificate, au trecut prin perioada de reconversie şi atunci au nevoie de un material genetic pretabil pentru aceste culturi. Noi avem anumite creaţii care sunt pretabile în sistem ecologic, fie că vorbim de tomate, de ardei, de vinete sau fasole. Problema este că acestea nu au fost încă certificate, pentru că şi noi suntem în curs de certificare. Dar dorim să alocăm o suprafaţă de teren pentru a fi cultivată în sistem ecologic şi mai ales să producem seminţe pentru cultivatorii de legume în sistem ecologic.

– La început de februarie este poate cel mai potrivit să vorbim de legumele care se cultivă în spaţii protejate, pentru că ele sunt primele care vor ieşi pe piaţă, aşa este?

– Sigur, acesta este momentul optim pentru începerea producerii răsadurilor. În funcţie de data plantării, aşa cum ştiţi în spaţii protejate se plantează începând cu 1 aprilie, iar în câmp de pe 1 mai. Acestea sunt datele potrivite pentru a înfiinţa culturile în spaţii protejate reci sau în câmp. Începând cu această perioadă se face semănatul pentru răsadurile care urmează a fi plantate în spaţii protejate, în sere şi solarii.

– Mulţi legumicultori nu ştiu să producă un răsad de calitate. Care este secretul, ce ar trebui să ştie?

– În primul rând ar trebui să se orienteze în alegerea unui sistem de producere a răsadurilor. Când vorbim de răsaduri ne gândim la răsaduri produse în paleţi alveolari, la ghivece, în cuburi nutritive sau brazdă. Din toate aceste metode de producere a răsadurilor noi am ajuns la concluzia că cea mai bună tehnologie este aceea în paleţi alveolari. Dar aici foarte mulţi greşesc pentru că fie nu îşi cumpără turbă sau amestecă turba cu alte elemente nutritive, fie nu aleg paleţii alveolari corespunzători cu specia care urmează să fie cultivată.

– Care este substratul cel mai potrivit?

– Cel mai bine ar fi să folosească turba simplă, fără amestec, pentru că este sterilizată, are în ea elementele nutritive necesare pentru dezvoltarea plantei în faza de răsad, reţine mai bine apa, nu are seminţe de buruieni, e liberă de boli, dăunători şi atunci sigur plantele sunt sănătoase şi se dezvoltă armonios, ceea ce duce la un răsad de calitate. Ceea ce este important este faptul că atunci când folosim paleţi alveolari scurtăm perioada de producere a răsadurilor cu 10-15 zile faţă de celelalte tehnologii. Aşadar, scurtăm perioada de încălzire a spaţiului protejat şi facem o economie importantă cu combustibilul.

– Spuneaţi că spaţiul nutritiv trebuie să fie corespunzător. Ce nevoi au, spre exemplu, roşiile, castraveţii?

– Da, în piaţă există paleţi alveolari cu diverse mărimi, însă, dacă ne referim la tomate, ardei, vinete ar trebui să luăm un palet alveolar care să aibă undeva între 66-70 de orificii pe palet alveolar. Dacă vrem să obţinem mai multe plante şi alegem paleţi cu 120-200 de orificii, atunci plantele nu au spaţiul de nutriţie corespunzător, se etiolează, se alungesc şi există riscul ca plantele să moară. De aceea trebuie să ştim să alegem aceste produse în funcţie de specie. Dacă vorbim despre pepene, castraveţi avem nevoie de un spaţiu de nutriţie mult mai mare şi putem alege un palet cu 20 până la 40 de orificii. În felul acesta plantele îşi vor dezvolta mai bine sistemul radicular, vor fi mai viguroase, cu o dezvoltare echilibrată. Ar trebui să ştim cum să asigurăm optim factorii de vegetaţie. Un specialist în legumicultură este valoros dacă ştie să vorbească cu planta în toate stadiile de vegetaţie, de la sămânţă la recoltare. Atunci când sigur avem nebulozitate, perioadă scurtă de iluminare, ziua este scurtă, trebuie să reducem umiditatea, pentru că altfel se provoacă fenomenul de alungire sau chiar apariţia bolilor. Excesul de umiditate este factorul principal care favorizează apariţia bolilor.

– După realizarea materialului săditor, când trebuie acesta repicat?

– La tomate, atunci când au apărut primele frunzuliţe adevărate. Mai exact, atunci când răsadul a căpătat forma de cruciuliţă, cum îi spunem noi. Putem să sărim peste această operaţiune dacă facem răsadul direct în paleţii aceştia alveolari. La repicat, mare atenţie, pentru că plantele se plantează ceva mai adânc în noul substrat pentru a diminua această tulpină alungită şi bineînţeles că apoi imediat se udă. Avem nevoie de apă până la răsărire, dacă este nevoie zilnic, dar după răsărire se reduce foarte mult apa, pentru că un strop de apă în plus la o plantă o poate deprecia în totalitate.

– Care este cel mai bun sistem de udare?

– La răsaduri este bine să avem un sistem de microaspersie care să fie capabil să împrăştie apa cu broboane mici de apă, dacă s-ar putea ceaţă, pentru a nu deranja plantele firave care ar putea fi dislocate. Dacă folosim stropitoarea trebuie să folosim o sită deasă. Mai târziu, cel mai bun sistem de udare ar fi sistemul prin picurare; sistemul prin aspersie nu este indicat în legumicultură sau pe brazdă. Sistemul pe brazdă aduce anumite seminţe de buruieni, care ajung în cultură, bătă­toreşte terenul, iar consumul de apă este mare. Cel mai bun sistem este cel prin picurare. Este cel mai competitiv pentru că asigură dezvoltarea armonioasă a plantelor.

Patricia Alexandra POP

Soluţii moderne pentru legumicultori

Dezvoltarea legumiculturii în zona Dumbrăveni – Vereşti din judeţul Suceava i-a determinat pe reprezentanţii a două firme care se ocupă cu comercializarea produselor necesare acestei ramuri a agriculturii să organizeze, la mijlocul lunii ianuarie, în Căminul Cultural din satul Corocăieşti, o discuţie interactivă despre legumicultură.

Specialiştii de la Ghesaf Bucureşti, care în România se ocupă cu comercializarea produselor realizate de firmele Sakata şi Semillas Fito, au prezentat ultimele noutăţi apărute pe piaţă în ceea ce priveşte seminţele de legume profesionale, produse complementare cum ar fi fertilizatorii, dar şi alte soluţii pentru legumicultori.

Reprezentantul firmei Urbio, Marius Turiceanu, cel care se ocupă de comercializarea panourilor solare fotovoltaice, a explicat avantajele folosirii acestora în fermele izolate în câmp, unde nu există energie electrică.

Specialistul le-a sugerat agricultorilor să folosească panourile cu celule fotovoltaice pentru a-şi asigura energia electrică pentru mulgătoare, pentru un televizor, un aparat de radio sau pentru a încărca telefoanele mobile în cadrul stânelor sau fermelor aflate pe câmp şi care nu sunt racordate la energie electrică. O investiţie minimă în aceste panouri solare pentru o fermă de legume sau pentru animale pleacă de la 1.500 euro şi creşte în funcţie de facilităţile pe care le solicită beneficiarul şi de puterea pe care doreşte să o aibă pentru echipamentele electrice din dotare.

Conform inginerului Teodor Popa, unul dintre reprezentanţii firmei Ghesaf, legumicultorilor suceveni le-au fost prezentate seminţe din gama superioară pentru vinete, tomate, ardei şi varză, hibrizi consacraţi şi testaţi pe piaţă care au dat randament pe producţie, pe calitate şi pe gust. Pe lângă prezentarea de seminţe, s-au purtat discuţii şi despre tehnologii, cicluri de producţie, rotaţia culturilor, preţul produselor, avantaje şi dezavantaje privind diverse tehnologii, diferenţa dintre seminţele profesionale şi semiprofesionale, folosirea îngrăşămintelor chimice sau a gunoiului de grajd, utilizarea instalaţiilor de udare prin picurare, folosirea produselor pentru agricultura ecologică.

Inginerul Alex Moţ le-a spus legumicultorilor şi secretul reuşitei într-o astfel de afacere: folosirea produselor de cea mai bună calitate, pornind de la turbă, seminţe, îngrăşăminte, folie pentru solar etc.

Întâlnirea de la Corocăieşti a fost posibilă ca urmare a implicării unuia dintre cei mai cunoscuţi legumicultori din Bursuceni – Dumbrăveni, Vasile Mătrăşoaie. În baza relaţiei pe care o are acesta cu reprezentanţii din România ai firmelor Sakata şi Semillas Fito, Vasile Mătrăşoaie a dorit să vină şi în sprijinul celorlalţi legumicultori din zonă.

„Scopul acţiunii este popularizarea noutăţilor din domeniul legumicol, mai ales că până acum în zona noastră nu a fost nicio firmă atât de importantă ca să le spună oamenilor ce soiuri şi hibrizi noi au apărut pe piaţă. Le recomand să cumpere cu încredere, pentru că iese superproducţie, fără boli, şi sunt testate în Franţa, în Spania, inclusiv la noi în România“, ne-a declarat Vasile Mătrăşoaie.

Silviu BUCULEI

Legumicultorii din Mireşu Mare între avantajul asocierii şi lucrul individual

Singurul grup de producători în sectorul legumicol din judeţul Maramureş a fost organizat în 2006, în Dăneştii Chioarului, din Mireşu Mare, pe malul Someşului, într-o zonă cu o bogată şi îndelungată tradiţie în legumicultură. Iniţial a existat o asociaţie a legumicultorilor, funcţională şi astăzi, din care s-au retras, fără însă a-şi pierde calitatea de membri în prima formă de organizare, 22 de producători, aceştia constituind Grupul de producători „Legumicultorul“ Dăneşti, condus de Vasile Tinc. Raţiunea iniţierii acestei noi forme asociative ţine de avantajele deja ştiute legate de valorificarea producţiei, achiziţionarea inputurilor şi accesarea programelor cu finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea fermelor şi realizarea unor obiective în interesul grupului.

Grupul de producători „Legumicultorul“ Dăneşti, deja cunoscut în nordul ţării, cu legături profesionale şi în Olanda, acolo unde o parte dintre membri au mers la schimb de experienţă, lucrează 43 ha de legume în spaţii protejate, solarii şi sere precum şi în câmp. Cultura în care s-au specializat este ardeiul, urmat de tomate, dar în egală măsură fermierii cultivă, pentru a asigura un asolament minim sau cultura succesivă, varză, conopidă, vinete, morcov, pătrunjel, gulii, cartof. Satul Dăneştii Chioarului, cu 498 de locui­tori, contribuie substanţial la activitatea cu profil agricol din Mireşu Mare, comună a cărei suprafaţă agricolă se ridică la 4.990 ha. Aproape fiecare familie are tradiţie în legumicultură, iar generaţia de azi s-a specializat în plus, beneficiind şi de aportul tehnologic din Europa.

Primele beneficii ale grupului de producători din Dăneştii Chioarului

Ce avantaje a adus asocierea? Preşedintele Vasile Tinc: „Este vorba despre puterea de a lucra în echipă, cel puţin în câteva segmente din lanţul producţie-valorificare. Altfel negociem inputurile, discutăm cu partenerii, organizăm vânzarea, iar, în funcţie de modalitatea de livrare, facem o oarecare planificare din iarnă a structurii de culturi. Noi colaborăm şi cu asociaţia legumicolă din sat, de unde preluăm o anumită cantitate de legume, spre a valorifica şi ceea ce nu reuşeşte să comercializeze respectiva asociaţie. Pe de altă parte, ca grup, avem mult mai multe şanse să obţinem finanţări europene pentru dezvoltarea fermelor.“ Grupul mai are de lucrat şi de învins unele prejudecăţi până să opereze la maximă eficienţă. Ne-o spune cea care a fost nu numai motorul acţiunii, sprijinind grupul încă de la înfiinţare, dar, ca fost legumicultor, s-a ataşat şi sufleteşte de producătorii din Mireşu Mare, directorul Camerei Agricole Judeţene de pe lângă Consiliul Judeţean Maramureş, ing. Viorica Ciocian: „Aici, din fericire, am găsit terenul fertil pentru a fi auziţi, oamenii fiind receptivi la nou şi la idei care le-ar putea aduce beneficii. Prima dată, în 2006, am organizat cursuri, nu numai de specialitate – fiindcă ei sunt profesionişti, produc legume foarte bune calitativ, recunoscute şi apreciate în tot judeţul –, ci şi de contabilitatea fermei. Apoi le-am fost aproape în fiecare etapă pe care au desfăşurat-o pe parcurs.“

Politica paşilor mărunţi

Drumul GP „Legumicultorul“ Dăneşti a fost unul parcurs cu paşi mărunţi. Până în prezent, membrii grupului au accesat proiecte mai mici, fie pe Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă, fie pe Măsura 112 – Instalarea tânărului fermier. Vasile Tinc: „Problema noastră cea mai mare, legată de accesarea fondurilor europene, o reprezintă partea de cofinanţare. Nu ne-am fi permis să ne împovărăm cu împrumuturi la bănci pentru cofinanţarea proiectelor, fiecare pe cont propriu. Ca grup, efortul individual este mai mic şi putem face faţă şi cofinanţării, şi cheltuielilor anticipate, fiindcă banii europeni nu vin înainte, ci după executarea lucrărilor.“ Aşa a început prima investiţie comună, un depozit pentru păstrarea legumelor. Investiţia nu s-a finalizat încă, după cum ne spunea directorul Ciocian: „Ei şi-au cumpărat şi o linie tehnologică pentru ambalarea ardeiului, dar proiectul lor vizează să organizeze un spaţiu de procesare, dar şi să doteze cu utilaje specifice depozitul.“ Pentru acest volum de investiţii, soluţia imediată a fost proiectul cu finanţare europeană, depus la GAL „Mara Natur“. Ar mai fi de lucrat în segmentul valorificării producţiei. Deocamdată, membrii grupului îşi vând producţia pe filierele consolidate de fiecare producător în parte, şi nu la un magazin comun sau pe o piaţă comună. Când şi acest aspect va fi rezolvat şi după ce depozitul de ambalare, probabil şi de procesare va fi terminat, s-ar putea spune că veriga a fost închisă, iar grupul şi-a atins ţinta pentru care s-a înfiinţat.

Independenţi, dar 100% în favoarea asocierii

La Mireşu Mare sunt, de asemenea, mulţi legumicultori, la fel de buni ca vecinii lor din Dăneştii Chioarului. Aici nu s-a înfiinţat vreo formă asociativă. Am stat de vorbă cu prof. ing. Olimpia Bârlea (foto), în ipostaza sa de cultivator de legume pe o suprafaţă de 1.500 mp: „Eu m-am specializat în tomate şi ardei. Îmi produc răsadul, fiindcă nu am încredere decât în ceea ce este făcut de mâna mea, şi încerc să merg înspre bio. Deocamdată sunt într-o zonă de mijloc, să-i zicem semibio, în sensul că folosesc tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor, dar le aplic cât de rar posibil şi cu produse oarecum inofensive. Intenţia mea este să-mi extind suprafaţa cu o cultură de căpşuni.“ Cât despre oportunitatea de a adera la un grup de producători, Olimpia Bârlea este net în favoarea ideii, numai că legumicultorii din Mireş nu au urmat exemplul celor de la Dăneşti: „Poate că, după ce vom vedea rezultatele asocierii lor, ajungem să gândim şi noi altfel. În afară de depozitul frigorific şi spaţiul de sortare şi ambalare pe care-l realizează grupul de la Dăneşti, gândesc că zonei i-ar prinde extraordinar de bine o fabrică de procesare. Abia atunci s-ar observa beneficiile asocierii, să ai unde să vinzi marfa pe care n-o valorifici la piaţă sau să cultivi o suprafaţă mai mare, fiindcă ai desfacerea asigurată. Personal sunt 100% în favoarea oricărui tip de organizare care rezolvă problemele de livrare şi nu numai.“

Maria BOGDAN

Concluzia tristă a unui legumicultor: „Mai bine şmecher de piaţă decât producător“

După aproape douăzeci de ani de muncă în legumicultură, soţii Dan şi Mariana Manea au ajuns aproape la capătul răbdării, dându-şi seama că la noi, din muncă cinstită, e aproape imposibil să răzbeşti. Această familie din Tomşani, judeţul Prahova, ca multe altele din localitate, judeţ şi ţară ar trebui să constituie motorul dezvoltării rurale, o dezvoltare care nu înseamnă doar infrastructură rutieră, educaţională, de sănătate şi de servicii, ci mai ales bunăstarea, plus valoarea adusă în fiecare gospodărie din comunitate.

Tânărul Manea şi-a luat soarta în mâini de când avea 19 ani. „La noi, în Tomşani, n-a fost mare tradiţie legumicolă. Dar trebuia să facem ceva cu viaţa noastră, noi, cei de la ţară. N-am stat cu mâna întinsă la stat, n-am aşteptat programe naţionale întocmite de alţii, ne-am luat soarta în mâini şi ne-am apucat de treabă. Eu, de exemplu, am 10 clase şi am terminat o şcoală profesională, soţia este laborant chimist. Când au început să dărâme fabricile, în 1993, – ca şi alţi consăteni – mi-am construit 200 mp de solarii şi am început să produc răsaduri de legume. Ideea mi-a venit după ce am văzut afacerea actualului primar. Făceam un fel de pionierat agrar în capitalism. Am fost printre primii care au ieşit pe piaţă cu o asemenea ofertă. Următorul an m-am extins la 600 mp. A fost o perioadă foarte bună, financiar şi ca desfacere, care a durat până când piaţa a fost invadată de răsaduri. Şi atunci m-am reorientat, fiindcă e bine să fii mereu cu un pas înaintea altora şi am început să produc legume (ardei, tomate, vinete, castraveţi), activitate din nou excelentă pe piaţa noastră zonală (Mizil), asta până când au apărut intermediarii, cu legume luate de aiurea, care ne-au sufocat şi, cu vremea, aproape că ne-au eliminat pe noi, producătorii direcţi.“

Muncă multă şi revoltă pe măsură

În prezent, familia Manea a ajuns la 3.200 mp de solarii. În afară de legume, experimentează şi afacerea cu flori, pe 200 până la 600 mp spaţii protejate. Iarna, când prinde „o fereastră“, lucrează la instalaţii sanitare, prin Bucureşti. Tinerii legumicultori nu se vaită de muncă. Au forţa de a face sau reface lucruri care pe mulţi i-ar doborî: „În zona noastră, apa freatică este la suprafaţă. Cum plouă, cum bălteşte apa. Am cărat zeci de camioane de pământ şi, de aici, cu roaba, în solar, să salt terenul cu 30 cm, să nu mai am probleme. Am avut inundaţii câţiva ani la rând. Dar ne-am ambiţionat şi am luat de fiecare dată totul de la capăt. În afară de 2012, când am primit despăgubiri de la stat, pentru povestea cu gerul şi zăpada, niciodată nu ne recuperăm pierderile, fiindcă, ştiţi bine, asiguratorii n-au clauze pentru secetă, îngheţ şi inundaţii şi nici pentru solarii.“

Ca un exemplu, anul 2012 a fost cel mai critic din câţi îşi aminteşte: îngheţ şi zăpadă în februarie, inundaţii în luna mai şi, apoi, cineva le-a furat sistemul de irigaţii. După zeci de ani de muncă, inventarul de familie şi legumicol nu este unul bogat: „Am cumpărat o maşină «de corvoadă» în rate, am motocultor, irigaţii, atomizor pentru stropit, centrală pe rumeguş pentru încălzirea unui solar şi vreo 400 de milioane de lei vechi datorii la bancă.“ În 2012 soţii Manea au depus un proiect pentru bani europeni, Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Dan refuză să-şi amintească experienţa birocratică prin care a trecut. Cert este că proiectul a fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Adică este în aşteptare, la poziţia 958. Dar această din urmă încercare a fost picătura care a umplut paharul: „Dacă nu pot să obţin aceşti bani mă las de agricultură. Dărâm solariile şi mă fac «şmecher» de piaţă, fiindcă aşa vrem noi, în România, să nu respectăm truda agricultorului, munca, în general, ci să-i admirăm pe descurcăreţi.“

Dan vorbeşte foarte serios. A devenit un om aspru, aproape intolerant. Este un bărbat înalt, uscat, rupt de muncă. Iar soţia a rămas o mână de om. De trei ani n-au plecat nici măcar o zi în concediu, fiindcă au avut ba zăpadă care a rupt folia, ba inundaţii, ba le-a fost furat sistemul de irigaţii, ba au venit oficialii să constate pagubele produse de apă după o lună şi i-au luat în râs. „Ne-au întrebat unde este apa, de parcă inundaţia stătea să-i aştepte pe ei. Sau parcă eu îmi permiteam să ţin locul pârloagă, ca să vină ei să constate pierderile la 30 de zile!“

Cum vede un fermier o piaţă legală de legume

Familia Manea trăieşte din plin revolta pentru că, dincolo de „coptura din solar“, inundaţii, furturi mai au probleme şi la desfacerea producţiei. Au încercat toate variantele: „Am mers şi eu într-o zonă mai cu vad, să vând mai bine. Au pus intermediarii derbedeii pe mine, să mă omoare, nu alta. M-am trezit cu ei şi acasă, peste noi şi copii. M-am lecuit definitiv.“ În pieţele de legume-fructe producătorii nu prind locuri la tarabe. Ele sunt luate pe nişte criterii foarte bine cunoscute, tolerate tacit, de reţelele locale de intermediari, în marea majoritate neplătitori de impozite. Legumicultorii sunt astfel nevoiţi să livreze marfa „angrosiştilor“(n.m. – piaţa en-gros de la Puchenii Mari este viespar de evaziune) la jumătate de preţ faţă de cât se vinde în pieţe.

La ora la care scriem, roşia, ardeiul gras şi vinetele se vindeau în piaţă cu 6 lei, dar legumicultorii primeau pe kilogram 3-3,5 lei. Care să fie soluţia pentru a termina odată pentru totdeauna cu această speculă, în care intermediarul câştigă fără prea multe eforturi egal sau mai mult decât producătorul? „Simplu de tot. Dai o lege prin care autorizezi persoana fizică şi toată lumea să vândă pe factură. Pentru producător pui impozitul acela de 16%, iar pe intermediar îl bagi la rând cu oricare alt agent economic. S-ar termina şi cu cei care se dau ţărani şi vând legume turceşti, ar lua şi statul bani, pieţele s-ar transforma real într-un loc unde ar vinde doar pro­ducătorul. Pe urmă, s-ar rezolva şi cu enervarea aceasta generală, că legumicultorul nu plăteşte taxe la stat. Între noi fie vorba, în afară de impozitul pe clădiri şi teren, pe certificatul de producător, plătim suficient TVA care merge la stat, pe energie, folie, sămânţă, îngrăşăminte, pesticide, plante, îmbrăcăminte şi mâncare. Dacă într-un an consum un miliard de lei vechi pe toate acestea, 24% se întorc la stat, sub formă de TVA. Şi ar mai fi ceva, dar asta depinde de noi, să ne organizăm în cooperative, să fim mai puternici. Dar n-ai cu cine, atâta vreme cât omul nu este împins să facă asta printr-o lege.“

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS