- Actualitate
- Martie 10 2023
Cum alegem un îngrășământ granulat de calitate?
În contextul actual ,când costul îngrășămintelor are o pondere semnificativă în costul total al înființării unei culturi ,majoritatea fermierilor au tendința de a pune pe primul loc prețul cat mai mic al produsului comercial ca și criteriu de alegere, de multe ori în detrimentul calității .
Proprietățile fizice pe care trebuie să le îndeplinească un îngrășământ de calitate:
- Forma și duritatea granulelor
Cu cât granulele de îngrășământ sunt mai rotunde și mai netede, cu atât tiparul de împrăștiere va fi mai uniform și zona de acoperire va fi mai mare .
Duritatea granulelor se referă la rezistența acestora la compresie și lovire.
Această caracteristică este importantă pentru depozitarea, manipularea și aplicarea îngrășămintelor.
Utilajele moderne de împrăștiat îngrășăminte acoperă lățimi de până la 36 metri sau chiar mai mult.
În timpul lucrării de fertilizat prin împrăștiere ,granulele de îngrășăminte trebuie să se accelereze pană la 150 km / h într-o zecime de secundă. Astfel de forțe provoacă un stres mecanic ridicat asupra granulelor.
Granulele sparte generează praf , afectează tiparul de aplicare și implicit duc la pierderi de producție.
- Diametrul granulelor
Pentru o dispersie cat mai uniformă a granulelor ,diametrul acestora într-un îngrășământ de calitate trebuie să fie diferit .
Diametrul mediu a granulelor la un îngrășământ de calitate este de aproximativ 3,5 mm, iar diferența de la dimensiunea medie este de ±1 mm
Mai mult de 90% din granulele unui îngrășământ de înaltă calitate au diametrul cuprins între 2,2 și 5 mm.
În timpul aplicării granulele cu diametru mai mare vor fi dispersate pe o lățime mai mare ca și granulele cu diametru mai mic datorită greutății diferite, astfel se asigură uniformitatea distribuiri elementelor nutritive pe toată lățimea de lucru a utilajului.
- Densitatea în vrac
Densitatea in vrac este specificată in kilograme pe metru cub (kg / m3).
La același diametru al granulelor putem obține un tipar mai bun de aplicare cu un îngrășământ ce are o densitate în vrac mai mare(kg/m3).
Variațiile obișnuite ale densității in vrac sunt cuprinse intre ± 50kg / m3.
- Abraziune- praf și conglomerare
Constrângerile mecanice ale granulelor de îngrășământ in timpul transportului și manipulării pot provoca fenomenul de abraziune .
Praful rezultat în urma fenomenului de abraziune poate provoca conglomerarea granulelor și întărirea îngrășământului in timpul depozitării.
Protejarea îngrășământului in timpul transportului și depozitării previne formarea prafului și prin urmare absorbția umidității și degradarea produselor.
Planificarea fertilizării si cunoașterea necesarului de elemente nutritive pentru fiecare cultură și parcelă în parte este un element esențial pentru alegerea corecta a tipului de îngrășământ si a raportului optim de elemente nutritive.
Echipa de experți agronomi din cadrul Borealis L.A.T a dezvoltat programul de planificare a fertilizării NutriGuide®. Aceasta este un program digital disponibil pe internet în mod gratuit , cu ajutorul căruia orice utilizator poate calcula necesarul de elemente nutritive a culturilor și poate planifica lucrarea de fertilizare din cadrul fermei. De la fertilizarea cu complexe NPK până la fertilizarea cu azot, NutriGuide® calculează necesarul de elemente nutritive pe baza consumului specific al plantelor luând în considerare gradul de fertilitate al solului, planta premergătoare, fertilizările anterioare și recomandă momentul optim de aplicare, alege cel mai potrivit produs Borealis L.A.T și oferă o listă a produselor recomandate pentru ca utilizatorul să poată comanda ușor si rapid necesarul de îngrășăminte.
- Agrotehnica
- Noiembrie 15 2019
Ecofol aduce pe piața din România noile îngrășăminte granulare ale companiei
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate a companiei, Ecofol a lansat pe piața din România o gamă complet nouă de îngrășăminte granulare. Ecofol este o companie de familie, fondată în 1989 în Bulgaria, iar în prezent este liderul în producția și vânzarea de îngrășăminte foliare în Bulgaria și Balcani. Compania are experiență în întregul ciclu de activități, de la producție până la comercializare.
Ecofol în cifre:
Producem peste 5 mil. de litri anual, fertilizăm peste 850 mii de ha (din totalul de 2,5 mil. ha în Bulgaria), deținem peste 250 de produse specifice, 80% dintre clienții Ecofol sunt clienți fideli și avem o echipă formată din peste 100 de angajați.
Cinci categorii de produse
Produsele Ecofol se încadrează în 5 categorii, și anume îngrășăminte foliare EC – pe bază de EDTA și sulfați, cu sau fără macroelemente, îngrășăminte foliare biominerale – tehnologia brevetată pe bază de acid lactic, biostimulatori și adjuvanți, îngrășămintele granulare de specialitate – tratate cu inhibitori și, nu în ultimul rând, gama de hobby cu îngrășăminte lichide sau solide destinate utilizării pentru plantele din grădină sau balcon. Patronul companiei, Radoslav Mihaylov, ne-a declarat cu prilejul sărbătoririi celor 30 de ani de business că are încredere în piața românească: „Pentru noi, această aniversare reprezintă 30 de ani de muncă susținută, 30 de ani de inovație... Nu în ultimul rând reprezintă 30 de ani de parteneriate cu fermierii din Bulgaria, dar și din alte țări unde ne comercializăm produsele. Putem vorbi deja de o poveste de succes a companiei Ecofol, succes datorat în mare parte noilor tehnologii pe care le-a promovat în agricultură. Credem că și afacerea din România va fi una de succes, având în vedere apropierea țărilor noastre – Bulgaria și România – și a fermierilor de aici. Tocmai de aceea cred că avem interese comune, cel puțin în agricultură, și mai cred că progresele pe care le-am înregistrat în Bulgaria le vom putea regăsi și în România.“
Ecofol se adaptează schimbărilor climatice
Ecofol a depășit în ultimii ani granițele Bulgariei exportând produse în Ungaria, România, Lituania, Ucraina, Japonia, Vietnam, Grecia și Maroc. În România are o rețea de distribuție în tot Sudul României, peste 200 de clienți finali, iar produsele companiei au fertilizat deja peste 40.000 ha.
Stelian Folică, fondatorul Agro Excel Balkans, în calitate de reprezentant comercial al Ecofol în România din anul 2017, a adus în discuție un subiect fierbinte cu care ne confruntăm din ce în ce mai mult: schimbările climatice și efectele lor asupra agriculturii. „Oamenii de știință previzionează că încălzirea globală va duce la scăderi ale productivității în agricultură. Pe de altă parte, FAO a calculat că nu mai e mult teren disponibil pentru agricultură. Asta înseamnă că în viitor va trebui să recoltăm mai mult, mult mai mult pe hectar, pentru a compensa lipsa pământului, schimbarea climei și nevoia crescută de hrană. Deci ce avem de făcut este să ne adaptăm la schimbările climatice și la noile realități. Agricultura contribuie cu 10% din toate emisiile de gaze cu efect de seră. Amoniacul, metanul și oxidul de azot sunt cele mai nocive. Una dintre soluții este dată de biostimulatori complecși, iar cealaltă este o categorie de substanțe chimice numite inhibitori, care pot reduce volatilizarea amoniacului și denitrificarea îngrășămintelor, crescând în acest fel randamentul și fiind sigure pentru mediu“, spune Stelian Folică.
Soluții tehnologice
Ecofol a lansat și în România trei soluții tehnologice, prezentate de către directorul regional Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Laurențiu Trentea, după cum urmează:
FTehnologia NPro® – Gamă specială de îngrășăminte granulate pentru protecția azotului și limitarea pierderilor cauzate de levigare și denitrificare. Tehnologia NPro® urmărește protecția formei de azot amoniacal. NPro® folosește cel mai eficient inhibitor al nitrificării (DMPP), care încetinește activitatea bacteriilor Nitrosomonas și asigură mult mai mult azot disponibil pentru culturi. Tehnologia prelungește disponibilitatea azotului pentru plantă până la 70 de zile. Rezultatul este creșterea randamentului cu emisii mai mici de oxid de azot, ceea ce face ca această tehnologie să fie mult mai potrivită pentru viitor.
Din gama de produse NPro fac parte:
- DURASOL ASN + Mg, NPro® (24-0-0 + 10S + 6MgO + DMPP)
- DURASOL NP 20-20, NPro® (20-20-0 + 13S + DMPP)
- DURASOL NPK 10-20-10, NPro® (10-20-10 + 6S + DMPP)
- DURASOL NPK 15-15-15, NPro® (15-15-15 + 12S + DMPP)
- Tehnologia NCode® – Uree pentru protecția azotului împotriva volatilizării, tratată cu ultima generație de inhibitori de urează NBPT. Ureea tratată cu NBPT este economică și ușor de utilizat ca înlocuitor pentru ureea standard, dar este și benefică mediului prin reducerea emisiilor de azot amoniacal. Inhibitorul de urează NBPT a fost descoperit de peste 30 de ani și este folosit cu foarte mult succes în practicile agricole din multe țări. Acesta este motivul pentru care face parte din inhibitorii aleși de UE și incluși în Regulamentul 2003/2003 pentru utilizare oficială. De remarcat că inhibitorul NBPT este biodegradabil, foarte sigur pentru mediu și nu afectează viața bacteriilor din sol.
- GrowFactor Evolution – Gamă specială de produse cu efect de bistimulare pentru dezvoltarea plantelor și creșterea rezistenței la factorii de stres. Asigură creșterea randamentului cu o rezistență mai mare la schimbările climatice.
Bogdan PANȚURU