reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Mar 2019

Bucharest Science Festival. Cum vom asigura hrana pentru zece miliarde?

A asigura hrana îndestulătoare pentru zece miliarde de oameni reprezintă deja o chestiune care le creează nopți albe multor cercetători. Cel puțin acesta a fost mesajul transmis în timpul dezbaterii care a avut loc în București, la British Council, cu ocazia Bucharest Science Festival. Dezbaterea a fost organizată de către organizația profesională AgroBiotechRom, membră a asociației europene EuropaBio, a utilizatorilor de biotehnologii.

În anul 2050 cercetătorii estimează că populația planetei va depăși pragul de zece miliarde. Însă cum se vor hrăni aceștia este o întrebare care ar trebui să-și găsească un răspuns cât mai curând posibil. Despre acest subiect au discutat vreme de mai bine de două ore Petra Jorasch, expert în biologie moleculară a plantelor, în prezent liderul echipei de advocacy a Asociației Europene a Semințelor, și Silvia Dumitrescu, vicepreședinte pentru comunicare al International Food Information Council Foundation, organizație dedicată diseminării în rândul publicului larg a informațiilor fundamentate științific cu privire la sănătate, nutriție și siguranță alimentară, cu sediul la Washington. Dezbaterea a fost moderată de către Corina Negrea, cunoscută realizatoare de emisiuni cu teme științifice la Radio România Cultural.

Desigur că această mănușă cade în terenul producătorilor de hrană, respectiv al agricultorilor și zootehniștilor. Iar o parte importantă a soluției o reprezintă, în opinia celor două specialiste, organismele modificate genetic (OMG-urile). Față de plantele clasice, mai ales în condițiile modificărilor climatice, acestea pot asigura producții mai ridicate, cu costuri mai mici și cu folosirea unor cantități reduse de pesticide.

„Selecționarea celor mai buni hibrizi este o preocupare a agricultorilor încă din cele mai vechi timpuri. În urmă cu aproximativ 150 de ani, Mendel descoperea legile eredității și le folosea pentru a accelera procesul de ameliorare a plantelor. Acum, în timpurile noastre, cercetătorii au descoperit calea scurtă pentru a obține noi soiuri și hibrizi: editarea genetică. Practic, rezultatele sunt exact aceleași ca ale procesului de selecție naturală, doar că în loc să dureze ani sau zeci de ani, durează doar câteva luni“, a evidențiat Petra Jorasch.

Pe de altă parte, Silvia Dumitrescu a evidențiat faptul că deja în lume există o istorie destul de lungă a cultivării OMG-urilor. Se cultivă, de mai mulți ani, soia, bumbac, rapiță, orez, mere, papaya, banane, cartofi modificați genetic, pentru a enumera doar câteva dintre produsele disponibile pe rafturile din supermarket-uri. Cu toate acestea, până acum nu au putut fi evidențiate niciun fel de efecte adverse sau alte inconveniente cauzate de aceste produse.

În UE nu este permisă cultivarea OMG-urilor, cu excepția a doi hibrizi de porumb, care sunt folosiți, cu bune rezultate, mai ales în Spania. Cu toate acestea, cea mai mare parte a hranei șeptelului european constă în soia modificată genetic, importată din afara UE. Este evident că o asemenea soluție nu este viabilă pe termen lung și că Uniunea va trebui, până la urmă, să își revadă politica în privința acceptării cultivării OMG. Desigur că acesta este un proces anevoios, care implică atât cercetătorii și agricultorii, pe de o parte, dar și consumatorii și factorul politic, pe de altă parte. Dar chestiunea trebuie rezolvată înainte ca presiunea asupra producătorilor de hrană să devină prea mare. Așa cum evidenția una dintre vorbitoare, nu demult un fermier european producea hrană pentru cinci persoane. Acum el trebuie să hrănească 150, iar în curând va trebui să hrănească și mai multe! Cum?

Alexandru GRIGORIEV

Semănând semințele inovației pentru hrana planetei

Să asiguri hrana necesară pentru întreaga planetă nu este o sarcină pentru cei slabi de inimă.

Până în 2050 se estimează că planeta va avea cu două miliarde de oameni mai mult. Aceștia se vor alătura celor șapte miliarde de azi aflați în căutarea unor fructe și legume mai sănătoase, de calitate mai bună și mai delicioase, cu uleiuri sănătoase și proteine. Și vor dori cantități mai mari.

Într-adevăr, fermierii și toți cei din industria agricolă sunt într-o cursă pentru dublarea producției de alimente, necesară pentru a hrăni nouă miliarde de oameni în următorii 30 de ani, în ciuda unor amenințări precum boli ale plantelor, dăunători, diminuarea suprafețelor agricole, surse mai puține de aprovizionare cu apă sau schimbări climatice.

Nu este de mirare de ce securitatea alimentară a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă lumea.

Nu există soluții simple pentru a ne asigura că vom avea suficientă hrană în anii următori. Asta necesită o abordare holistică, dar și soluții și inovații adoptate în cadrul unei rețele coordonate care să includă companii, autorități publice și parteneri din rândul societății civile. Dar, dispunem de „semințele“ unor inovații promițătoare. Avem semințe și în sensul literal. Semințe care au fost tratate pentru a ajuta fermierii și comunitățile rurale din întreaga lume să prevină boli ale plantelor sau atacul unor dăunători.

Tratamentele aplicate plantelor sunt realizate cu produse chimice sau biologice, de obicei insecticide sau fungicide, acestea fiind aplicate semințelor înainte de semănat. Semințele tratate permit fermierilor să protejeze recoltele într-un mod eficient și eficace încă de la stadiul de sămânță, diminuând sau eliminând nevoia unor măsuri de protecție în stadiul de plantulă sau plantă matură.

Aceleași semințe îmbunătățesc culturile, uniformitatea producției și randamentele obținute, permițând fermierilor să beneficieze de recolte mai bogate, cu un grad de siguranță mai mare și mai puține riscuri. Chiar dacă cel mai indicat tratament aplicat depinde de un număr mare de factori, este clar că din ce în ce mai mulți fermieri apelează la semințe tratate.

De exemplu, anul trecut peste 70% din grâul și porumbul semănat de fermierii europeni a avut la bază semințe tratate, în creștere față de ponderea de doar 10% înregistrată în urmă cu 20 de ani. Rapița, floarea-soarelui, ovăzul și alte culturi provin, din ce în ce mai mult, din semințe tratate.

Acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care amenințarea produsă de diverși dăunători este la cele mai înalte cote, pe toată suprafața globului. Se estimează deja că dăunătorii și bolile plantelor sunt responsabile de 40% dintre pierderile totale în producția globală agricolă, iar tendința este una de creștere, având în vedere că bolile și dăunătorii care distrug plantele continuă să se răspândească.

Oricum, tratarea semințelor nu vine fără o doză de scepticism din partea publicului, unii afirmând că astfel este pusă în pericol viața animalelor din sălbăticie sau a albinelor.

Este nevoie ca noi, cei din domeniul agricol, să îmbunătățim felul în care ne adresăm publicului. Un mit din această categorie este acela că semințele tratate au culori mai puternice ca urmare a unor mutații. Adevărul este că sunt adăugați coloranți prietenoși cu mediul pentru a-i ajuta pe fermieri să știe ce tip de semințe să planteze și când să facă acest lucru. Nu e nimic nenatural în asta. Încercăm doar să facem viața fermierilor mai simplă.

Trebuie să vorbim și despre beneficiile extraordinare rezultate din producția eficientă a alimentelor, cu randamente superioare, valori nutritive mai mari și mai puține amenințări venite din partea dăunătorilor, buruienilor, bolilor sau temperaturilor extreme.

În plus, trebuie să invităm prietenii preocupați de aceste aspecte în conversații și să căutăm să înțelegem mai bine punctele lor de vedere. Fie că vorbim despre protejarea surselor de apă, reducerea amprentei de carbon sau educarea lumii privind promisiunile tratării semințelor, toți vom avea de câștigat dacă oferim o platformă deschisă de colaborare și inovare, care să scoată în față cele mai bune idei, venite atât din interiorul, cât și din exteriorul industriei noastre.

Companii mari precum Corteva Agriscience au puterea de a-i convinge pe cei mai buni și inteligenți jucători din lanțul valoric, pornind de la furnizori, comercianți și până la consumatorii care achiziționează hrana pentru creșterea căreia aducem și noi o contribuție. Fiecare trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare și cu ONG-urile care vor defini viitorul agriculturii și al tehnologiilor de tratare a semințelor, aici, în Europa și pe întregul glob. Nu există opțiunea de a ne sustrage. Oricine din domeniul agricol va fi afectat și toți avem responsabilitatea de a face ceva, de a ne face vocile auzite și de a ne asigura că dispunem de un mediu în care fiecare este respectat și în care diferența de idei este promovată.

Dacă vom face asta nu mă îndoiesc că vom continua să revoluționăm mâncarea pe care o producem, conținutul de proteine oferit și comunitățile agricole pe care le deservim în toată lumea.

Maria CÎRJĂ

Marketing Manager România & MoldovaCorteva Agriscience™
Agriculture Division of DowDuPont ™

MAZĂREA - sursă de proteină cu potențial valoros pentru hrana purceilor aflați în criza de înțărcare

Mazărea (Pisum arvense) reprezintă o sursă importantă de proteină vegetală pentru hrana animalelor. Progresele genetice din ultimii ani au condus la apariția pe piața românească a unor soiuri ameliorate de mazăre furajeră, cu potențial productiv şi nutritiv ridicat. Prin urmare, aria de utilizare a mazării furajere în hrana porcilor s-a lărgit mult. Totuși, extinderea mazării în furajarea porcilor este încetinită deocamdată de sensibilitatea crescută la fungi și dăunători și de cerințele ridicate față de condițiile de păstrare-depozitare. Costul resursei clasice, respectiv șrotul de soia care a crescut dramatic după interzicerea folosirii făinurilor animale, a dus la creșterea costului cu hrana. Pe acest fond, cercetătorii au evaluat alternative leguminoase locale care nu sunt utilizate uzual în hrana purceilor.

Prin conținutul bogat în proteine (21%, proteină brută) ușor digestibile (89% digestibilitatea proteinei) dar și în compuși bioactivi (acizi grași polinesaturați n-3) cu proprietăți terapeutice (de exemplu, activitate antiinflamatorie), mazărea conferă furajului calități nutritive remarcabile.

Este important să ne reamintim faptul că, pentru a ajuta purceii să „depășească“ perioada critică de după înțărcare, nu trebuie să ne rezumăm doar la asigurarea unor condiții de microclimat și manipulare corespunzătoare. Tulburările enterice la purcei în criza de înţărcare au consecinţe negative pentru producători, fiind afectate performanţele de creştere şi rata de mortalitate. Infecţia enterică cu E. Coli, de exemplu, afectează purceii cu precădere în prima săptămână după înţărcare (Fairbrother et al., 2005). Acest tip de bacterii proliferează rapid. Mai mult, enteritele reprezintă o manifestare a efectului stresului de înțărcare, pe fondul unei imunități active în formare, a unei adaptări imperfecte a sistemului de termoreglare și a unui sistem digestiv incomplet dezvoltat. Pe fondul interzicerii folosirii antibioticelor ca promotori de creștere a apărut necesitatea găsirii unor soluții furajere pentru o bună stare de sănătate și performanțe bune de creștere.

Eficiența introducerii în hrana purceilor, imediat după înțărcare, a unei varietăți de mazăre a fost studiată pe o perioadă de 20 de zile, în condiții de fermă, în Biobaza IBNA Baloteşti (proiect ADER 6.1.1, finanțat de MADR). Furajul a fost administrat animalelor sub formă peletată. Pentru o mai bună valorificare a fosforului, în ambele rețete de nutreț combinat au fost utilizate enzime (fitaza 0,01%). Pentru rezultate optime asupra stării de sănătate s-a redus limita de includere a mazării și s-a optat ca soluție pentru adaosul uleiului de in ca ingredient ce complementează cu succes mazărea datorită conținutului excelent în acizi grași n-3.

La finalul perioadei de testare purceii de la lotul cu adaos de mazăre au realizat performanțe zootehnice comparabile celor obţinute prin utilizarea resursei clasice (șrot de soia) în hrană.

Parametrii plasmatici (colesterol, trigliceride, cortizol, lipaze) nu au fost influenţaţi negativ de adaosul de mazăre în reţetă. Intensitatea enteritelor, înregistrată zilnic, folosind un sistem de punctare de la 1 la 3 în funcție de severitate, a evidenţiat faptul că prezenţa mazării în hrană contribuie la ameliorarea stării de sănătate a purceilor, enteritele prezentând o intensitate uşor mai scăzută față de purceii care au consumat hrană cu surse proteice clasice.

Rezultatele obținute confirmă faptul că mază­rea, prin conţinutul în compuşi bioactivi, contri­buie la reducerea intensităţii enteritei, prevenind astfel deshidratarea şi pierderile în greutate la purceii aflaţi în criza de înţărcare. În plus, fiind o sursă de proteină locală, administrată judicios în hrana purceilor poate diminua preţul furajului.

Nicoleta Aurelia Lefter

Mihaela Hăbeanu

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Hrană pentru păsările cerului

Pițigoii, țiclenii, măcălendrii, mierlele, ciocănitorile și păsările granivore își găsesc greu hrana pe timpul iernii, așa că le puteți veni în ajutor prin amplasarea unor hrănitori în grădina dvs. Societatea Ornitologică Română face câteva recomandări în acest sens, așadar iată cum puteți ajuta păsările să supraviețuiască iernii.

Pentru a evita tragediile, asigurați-vă că hrănitoarea este amplasată pe un suport ce nu poate fi escaladat de pisici. Puteți folosi o țeavă metalică sau un par din beton, nu foarte groase.

magazin b

Hrana păsărilor variază de la semințe de floarea-soarelui, mei, dovleac, sămânță de cânepă, făină de porumb măcinată mare sau chiar mămăliga. În hrănitori se mai pot pune orez și ovăz, cartofi, morcovi și alte zarzavaturi, dar toate fierte în prealabil. Puteți diversifica meniul păsărilor cu bucățele de măr, miez de nucă, arahide, fructe de pădure uscate, scoruș, porumbele, soc. Pentru a supraviețui nopților cu temperaturi scăzute, păsările au nevoie și de hrană cu multe calorii. Astfel, se pot face amestecuri de semințe înglobate în untură topită sau margarină, care la frig se întărește. Sarea, pâinea sau orice alt produs de patiserie, dar și hrana pentru animale sunt dăunătoare păsărilor.

Pentru a asigura un confort psihologic păsărilor sfioase este indicat ca hrănitoarele să fie amplasate în spații largi, în jurul cărora să se afle pomi sau tufe în care înaripatele să se refugieze atunci când se simt amenințate sau când vor să savureze liniștite semințele.

De ce sunt indicate hrănitoarele în favoarea hranei suspendate? Pentru că de multe ori păsările mai mari consumă hrana suspendată ca atare și lasă flămânde păsările de talie mică. Hrănitoarele suspendate au menirea de a descuraja gaițele sau ciorile.

Hrănitoarele trebuie aprovizionate dimineața devreme și igienizate periodic.

magazin d

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 57

  • Publicat în Magazin

Cum produc grecii hrană și furaje pentru animale și din piatră seacă

Conform obiceiului din ultimul deceniu, cumpăna dintre ani mi-o petrec pe meleaguri străine, cât mai departe de casă, motivată de perioada dispariției premature a fiului meu. De astă dată am fost în Insula Cipru, locul de origine a zeiței frumuseții, Afrodita. Formația profesională de inginer agronom nu mă poate lăsa impasibil la peisajul agrar care se derulează în fața mea, printre obiectivele turistice pentru care am fost atrași să le vizităm. De la bun început am fost impresionat de străduința insularilor de a valorifica fiecare palmă de teren pentru a produce hrană pentru oameni sau furaje pentru animale. Pe terenurile în pantă din sudul, vestul și nordul insulei cu substrat predominant calcaros de diferite consistențe, suprafețele sunt terasate și cultivate cu viță-de-vie sau pomi fructiferi. Nu îți vine să crezi cum de este posibil ca pe un substrat pietros de culoare albă, aparent neproductiv, să crească cu folos viță-de-vie sau pomi fructiferi precum măslinul, citricele, rodia, glădicea, smochinul și altele.

Vița-de-vie și vinurile de o calitate excepțională i-au atras din vechime pe invadatori, printre care, potrivit legendei, și pe sultanul Selim al II-lea, fiul lui Soliman Magnificul, adept înfocat a lui Bachus, despre care se spune că a cucerit insula pentru a se îndestula cu această licoare divină.

Din fructele măslinului, pe lângă tradiționalul ulei, se prepară delicioase plăcinte și alte produse de patiserie, esențe pentru șampoane, balsamuri, creme și alte sortimente de cosmetice; lemnul se utilizează pentru foc, construcții sau se confecționează obiecte de artizanat; copacul în sine servește ca umbră pentru animale și multe alte întrebuințări.

Pe drept cuvânt, măslinul este considerat un dar al zeilor, fiind venerat în tot spațiul mediteranean. Din citrice, pe lângă consumul direct al fructelor, sunt preparate numeroase sortimente de produse alimentare și cosmetice. Fructele de rodie sunt stoarse pe loc cu ajutorul unei prese simple, rezultând un suc deosebit de gustos și hrănitor. Din păstăile de glădice se extrage o pastă cu care se îndulcesc numeroase produse de patiserie sau bombonerie reco­mandate pentru diabetici. Aceste produse rezultate din plantații de vie, pomi și arbuști fructiferi se întâlnesc pretutindeni la nivel maximal de cultivare ca suprafețe și densități.

În estul insulei întâlnim suprafețe de teren majoritar plane cu soluri roșietice „terra rosa“, mai fertile, pe care se cultivă grâu de toamnă și în special cartofi, de la care se obțin 2-3 recolte pe an în condiții de irigare, care se exportă apoi în țările învecinate și nordul european. Creșterea animalelor este mai puțin dezvoltată din cauza suprafețelor reduse pentru asigurarea furajelor. Puținele turme de capre și oi se hrănesc cu tufărișurile și ierburile de pe terenurile unde nu se pot înființa plantații de pomi și arbuști fructiferi sau cultiva cu legume sau cereale. Este de admirat cum, lângă aleile ce mărginesc blocurile de locuințe și hotelurile moderne, se cultivă grâu de toamnă sau alte culturi.

Absolut de la toate culturile producția obținută se procesează pe loc după metode tradiționale și se livrează în partizi mici sub marcă și origine controlată locuitorilor și turiștilor. Până și laptele de măgăriță este transformat în produse cosmetice. Este de admirat cum din agricultura acestei țări cu condiții naturale aproape improprii practicării ei se obține un maxim de profit pentru cei care produc, procesează și comercializează.

Și când te gândești că la noi sute de mii de hectare de terenuri mai bune pentru practicarea agriculturii zac în continuare nelucrate ori sunt insuficient exploatate nu poți decât să te întristezi văzând cum procedează și prosperă alții în condiții cu adevărat vitrege.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO

Risipa de hrană și foametea, un paradox acceptat

O singură planetă, două universuri paralele. Într-unul dintre ele privilegiații lumii trăiesc în huzur, în celălalt oamenii mor... de foame. În momentul de față 9,6% din populația Terrei trăiește în sărăcie extremă, iar estimările arătau în 2014 că există aproximativ 1,3 mld. oameni subnutriți. Cine ar putea uita vreodată imaginea copilului african muribund aflat doar la un metru de vulturul care îi aștepta sfârșitul? Te întrebi cum se poate întâmpla asta într-o societate modernă care are pretenția de a fi evoluat și de a-și proteja oamenii? Firește o să te gândești că de vină este natura, că în arșița africană nu poate rodi aproape nimic. Este un adevăr care ascunde în spatele lui un adevăr și mai grav. Interesul de a regândi sistemul de producere și de distribuire a hranei la nivel mondial nu are prioritate acum. Și probabil nici în următoarea jumătate de secol. Între timp foametea va bântui. Departe de universul în care abundența este regină. Departe de universul în care trăiești. Gândește-te la asta când vei vrea să arunci jumătate din mâncarea din farfurie. Despre cum am putea dizolva paradoxul acceptat al lumii moderne – risipa de hrană și foamete – am discutat cu secretarul științific al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“, dl Aurel Badiu.

Ce înseamnă securitate alimentară

Problema securității alimentare este una destul de serioasă, mai ales în contextul creșterii demografice, al secătuirii pământului de resurse, al conflictelor politice și sociale care macină unele țări. Dar ce înseamnă securitate alimentară? Prezentată ad litteram de către dl Badiu, definiția, acceptată și asumată de către FAO ÎN 1996, spune că „securitatea alimentară înseamnă acces permanent fizic, social și economic al tuturor oamenilor la alimente suficiente, sigure, nutritive, astfel încât să le fie satisfăcute nevoile și preferințele alimentare și să le asigure o viață sănătoasă și activă. Securitatea alimentară prinde în definiția sa atât cantitatea de alimente, accesabilitatea la alimente, cât și utilizarea lor la nivel individual.“

La fel de stringentă ca și acum, în 1995 securitatea alimentară era o problemă care impunea luarea unor măsuri. Pe același model implementat în 1950 prin care s-a creat o piață comună a cărbunelui care să garanteze securitatea energetică, au apărut și s-au dezvoltat Politici Agricole Comune. Scopul acestui nou instrument era de a echilibra distribuția alimentelor din zonele de excedent și regiunile sărace în care exista o cerere foarte mare de hrană. În acest sens s-au desființat taxele vamale, s-au propus cote de producție, s-au stimulat producția agricolă și dezvoltarea spațiului rural. Și totuși securitatea alimentară nu a fost pe deplin asigurată.

Drept fundamental doar pentru unii

În secolul 21 există regiuni cu foamete endemică, și un miliard de oameni care nu au acces la hrană. Astfel, accesul la hrană pare să fi devenit un drept fundamental doar pentru unii. Condițiile pedoclimatice și modificările climatice sunt factori pe care nu îi putem controla, însă proasta gestiune a pieței mondiale, a resurselor de hrană și agricole trebuie să ne-o asumăm.

„La limită, un sistem agricol care are o variabilitate anuală destul de accentuată de 20-25% s-ar putea să aducă populația pe care o deservește în insecuritate alimentară. Statistica mondială privind producția agricolă nu variază foarte mult, dar este raportată la planetă. În realitate această variabilitate, determinată și de climă, se accentuează și poate să provoace insecuritate alimentară. Și atunci trebuie luate măsuri de politică agricolă ca cel puțin în zonele în care există acest pericol să fie redus impactul factorilor perturbatori. Practic, de asta au fost concepute și rezervele de stat, pentru a preîntâmpina variabilitatea inerentă a producției într-o anumită regiune“, spune secretarul științific ASAS. În spatele motivelor oficiale care stau la baza insecurității alimentare (sistemele de producere a alimentelor, resursele de apă, modificările climatice, reducerea biodiversității, proasta gestiune) există o altă parte de adevăr, cea a restricționării accesului social la hrană pe considerente politice. Un adevăr greu de acceptat și de puține ori adus în discuție.

Și totuși aruncăm la gunoi 100 milioane tone de alimente

Vorbeam despre huzurul în care trăim, o formulă care va părea poate prea opulentă, care va stârni voci ce vor spune că și în Uniunea Europeană sunt mulți săraci. Cu siguranță sunt. Și totuși datele statistice realizate în 2014 confirmă că există o abundență de alimente și o risipă importantă. Anual, la nivelul statelor membre Uniunii Europene se aruncă aproximativ 100 de milioane de tone de mâncare și dacă se va păstra acest ritm, potrivit Comisiei Europene, în doar cinci ani risipa va ajunge la 126 milioane de tone pe an. Într-un top al țărilor care gestionează prost această situație România păstrează și ea ritmul accelerat al risipei de alimente. În 2013 estimările arătau că în țara noastră anual se aruncă la gunoi aproximativ 1,85 milioane tone de hrană, un român aruncând la coșul de gunoi 97,5 kilograme de mâncare proaspătă anual.

Regândirea sistemului

Paradoxul oamenilor flămânzi și abundența lumii moderne ar putea dispărea prin regândirea sistemului global de producere a alimentelor şi al redistribuirii lor.

„Cea mai eficientă și performantă regiune a globului de producere a hranei este zona climatului temperat care are producție vegetală și animală din abundență. Unul dintre motivele pentru care în momentul de față Europa este invadată este și că aici accesul la hrană este relativ ușor. În momentul în care există un miliard de oameni care suferă de foame, dar pentru care, în mod evident, în alte regiuni se pot produce alimente, vorbim deja despre regândirea sistemului de redistribuire a hranei și de producere a ei.“ O soluție care teoretic poate fi implementată, dar care în practică, spune dl Badiu, nu are șanse de a se realiza. Cel puțin nu deocamdată pentru că în momentul de față nu reușim să ne înțelegem asupra unor lucruri elementare, există conflicte legate de cum să producem hrana și de cât de curată este. „În contextul acesta îmi este greu să cred că într-un interval de timp previzibil, respectiv targetul 2030- 2050, pământul va ajunge să producă hrană din abundență.“

Laura ZMARANDA

Furajele folosite în hrana iepurilor de casă

Hrănirea iepurilor este unul dintre principalii factori prin care crescătorul poate acţiona pentru obţinerea unor performanţe superioare de producţie şi pentru o eficienţă economică mare. Aceste rezultate se obţin folosind furaje care conţin substanţele nutritive necesare pentru procesele vitale din organism (proteine, grăsimi, substanţe minerale, vitamine, hidraţi de carbon, celuloză şi apă). În sistemul gospodăresc de creştere a iepurilor se folosesc furaje cultivate şi cele din surse proprii produse în gospodărie.

Datorită aparatului digestiv şi particularităţilor de digestie, iepurii au posibilitatea să folosească destul de bine nutreţurile verzi, nutreţurile fibroase uscate, precum şi rădăcinoasele şi tuberculiferele care reprezintă hrana lor de bază, completată cu suplimente de furaje concentrate.

Iepurii sunt rozătoare ierbivore. Un lucru important de care trebuie să ţinem seama este faptul că aceştia consumă hrana necesară în 24 de ore în circa 70-80 de tainuri, iar un tain durează 1-2 minute. Este foarte important ca hrana să se dea la discreţie.

În perioada de vară nutreţul verde provenit fie din culturile plantelor furajere, fie din diverse resurse ocazionale reprezintă o importantă sursă de hrană pentru iepurii de casă. Acest furaj are o compoziţie echilibrată în substanţe proteice cu valoare biologică ridicată în vitamine şi săruri minerale uşor asimilabile. În acelaşi timp, nutreţul verde este suculent, uşor digestibil şi asimilabil, iar clorofila intervine în funcţia hematoproteică, luând parte la formarea hemoglobinei. Animalele care-l consumă în perioada de vară devin mai rezistente la influenţele negative ale diver­şilor factori de mediu. Furajele verzi stimulează activitatea sexuală, producţia de lapte a iepuroaicelor şi vitalitatea produşilor. Plantele verzi pot avea şi efecte negative asupra iepurilor atunci când se administrează în stare umedă. De aceea se recomandă ca după cosire să fie lăsate câteva ore la soare să se pălească.

Cele mai valoroase furaje verzi sunt leguminoasele şi gramineele. Leguminoasele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină, substanţe minerale şi vitamine. Lucerna şi trifoiul sunt cele mai bogate în proteină şi se pot administra atât ca masă verde vara, pălite la soare, cât şi sub formă de fân, iarna.

Lucerna este indispensabilă iepuroaicelor gestante şi în lactaţie, precum şi în hrana tineretului cunicul. Cel mai bun fân de lucernă este cel cosit înainte de înflorirea plantelor. Lucerna prea tânără produce diaree.

Trifoiul este o plantă furajeră cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei. Ca masă verde trebuie administrat cu prudenţă deoarece produce limfatemii atunci când este dat în cantităţi exagerate.

Sparceta este o plantă cu valoare nutritivă ridicată, care produce masă verde primăvara mai timpuriu decât lucerna şi trifoiul. Are avantajul că, administrată în hrana iepurilor, nu produce limfatemii.

Din categoria nutreţurilor verzi face parte şi iarba de luncă a cărei valoare nutritivă este apropiată de aceea a furajelor cultivate. Este compusă din floră complexă, cea mai valoroasă fiind aceea în care predomină speciile de leguminoase, în special trifoliene. Iarba recoltată de pe marginea drumurilor, a şanţurilor este contraindicată deoarece are mult praf şi adeseori conţine substanţe chimice ce produc tulburări gastrointestinale şi chiar intoxicaţii. Ca masă verde în hrana iepurilor se poate folosi şi mazărea furajeră, care se recoltează în faza de formare a păstăilor şi se administrează ca plantă întreagă.

Gramineele asigură o bună parte din furajele ce intră în hrana iepurilor. Se cultivă în special secara, orzul şi porumbul furajer. Secara masă verde este primul furaj de primăvară pe care iepurii îl consumă cu multă plăcere. Orzul este un valoros nutreţ verde ce se cultivă fie singur, fie în amestec cu mazărea sau măzărichea din borceagul de primăvară. Porumbul furajer este un nutreţ ieftin şi cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei, însă sărac în proteină digestibilă.

Varza furajeră face parte dintre nutreţurile suculente ce asigură toamna târziu un nutreţ consumat cu plăcere de iepuri. Conţine multă apă şi poate produce tulburări gastrointestinale. În cantităţi mici trebuie administrate şi frunzele de sfeclă al căror conţinut mare de oxalaţi produc enterite şi intoxicaţii. Pe timpul iernii sfecla furajeră, sfecla de zahăr, guliile şi morcovii constituie sursa importantă de suculente. Iepurii consumă şi sfecla roşie ce poate fi dată crudă, fiartă sau opărită. Are avantajul că nu produce tulburări digestive.

Spanacul şi salata se pot administra în cantităţi nelimitate. Trebuie să ţinem seama de efectul lor laxativ care impune administrarea în hrana iepurilor după o perioadă de obişnuire treptată. Dacă diareea apare se amestecă în suplimentul de concentrate uruite praf de cărbune vegetal, după care afecţiunea dispare.

Frunzarele constituie un furaj avantajos, din luna mai până în luna august. Valoarea lor nutritivă se apropie de cea a ierbii de luncă şi conţine multe elemente nutritive. Vara se recomandă ca furajarea cu frunzare să se facă o dată la două zile pentru a neutraliza efectul laxativ al celorlalte furaje verzi. Folosirea frunzarelor ajută mult şi la tocirea dinţilor. Cele mai valoroase frunzare sunt cele de salcâm, plop, mesteacăn, tei, salcie, stejar. Peste iarnă se păstrează la loc uscat şi se administrează ca atare.

La furajarea de iarnă a iepurilor, un furaj tradiţional îl reprezintă cartoful. El conţine puţină albumină, dar din punct de vedere biologic are o valoare deosebită. Coaja cartofilor conţine o substanţă toxică numită solanină. Din această cauză se administrează fierţi sau opăriţi, după care apa de fierbere se aruncă.

Din categoria nutreţurilor fibroase în hrana iepurilor pe timp de iarnă se folosesc fânul şi paiele. Conţinutul fânului în calciu şi magneziu sunt de mare importanţă în furajarea tineretului cunicul. Paiele de cereale se asigură atât pentru hrană cât şi pentru cuiburile de fătare. Se vor administra cel puţin o dată pe săptămână şi ori de câte ori apar tulburări digestive.

Nutreţurile concentrate cerealiere se administrează ca supliment în cantităţi de 20-25 g/zi/cap, sub formă de grăunţe măcinate, ordinea valorii lor biologice pentru iepuri fiind ovăz, grâu, orz, porumb. Ovăzul activează funcţiile vitale şi stimulează activitatea sexuală, fiind acomodat atât în hrana reproducătorilor cât şi a tineretului. Orzul este bogat în substanţe nutritive cu grad ridicat de digestibilitate, putând înlocui în mare măsură orzul.

Porumbul se administrează în hrana iepurilor numai sub formă de uruială şi în amestec cu celelalte concentrate. Are conţinut scăzut de albumină şi nu este recomandat în hrana reproducătorilor deoarece îi predispune la îngrăşare. Grăsimea se depune în jurul organelor interne, ceea ce face ca femelele să intre în călduri, ovulaţia este împiedicată să se realizeze şi se instalează sterilitatea. De aceea amestecul de concentrate nu trebuie să conţină mai mult de 20% uruială de porumb. Amestecul destinat tineretului care va fi sacrificat poate avea 40% porumb uruit. Uruiala de porumb se pregăteşte doar pentru consumul la 3-4 zile pentru a nu se altera.

Secara furajeră are un grad redus de digestibilitate, iar când conţine cornul secarei produce intoxicaţii grave şi avorturi. Utilizarea ei în hrana iepurilor este riscantă.

Nutreţurile concentrate leguminoase (mazărea, fasolea, soia, bobul, lintea) sunt bogate în substanţe proteice şi se folosesc pentru completarea deficitului de proteine digestibile din seminţele de cereale. Mazărea se administrează în prezent de 10-15% în amestecul de uruieli pentru tineret şi animalele de reproducţie, pe lângă furajele verzi. Vara se poate administra şi ca plantă întreagă. Iarna nu trebuie să depăşească 10% din amestec deoarece produce constipaţii.

Seminţele de soia reprezintă un furaj mai valoros decât mazărea, cu un conţinut deosebit de proteine şi lipide (17,5%). În proporţie mai mare de 10% din amestecul de uruieli boabele de soia devin toxice.

Deoarece furajele vegetale nu acoperă necesarul de săruri minerale din organismul iepurilor, este necesară administrarea întregului complex de săruri minerale.

Sarea furajeră se găseşte sub formă măcinată sau sub formă de bulgări pentru lins. Bucăţile de sare se atârnă cu o sârmă în fiecare cuşcă sau se aşază pe suporturi improvizate pentru a nu se murdări. Pentru acoperirea necesarului de calciu se va introduce în amestecul de concentrate uruite 2% calciu furajer. Pentru a satisface nevoia de fosfor, iepurilor li se va administra făină de oase care conţin atât fosfor cât şi calciu în cantităţi echilibrate.

Apa este factorul cel mai important în creşterea iepurilor, necesară pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor vitale, a creşterii şi dezvoltării acestora. Iepurii adulţi consumă zilnic o cantitate de apă de două ori mai mare decât substanţa uscată ingerată, iar tineretul de 1,5 ori. Consumul de apă al unei iepuroaice împreună cu puii pe care-i alăptează este de circa 2,5 litri pe zi. Insuficienţa apei duce la reducerea considerabilă a consumului de furaje şi la scăderea greutăţii corporale. De aceea apa curată, nu prea rece şi fără germeni patogeni, trebuie asigurată în permanenţă.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Opt argumente pentru hrana de-acasă

Mănânci mai bine, respiri mai bine, trăieşti mai bine

Sintagma aliment local sau hrană locală este folosită pentru a descrie un produs (vegetal sau animal) supus unor metode de producţie şi distribuţie ce sunt localizate geografic în preajma punctelor de desfacere, mai curând decât la nivel naţional şi/sau internaţional. Produsele sunt cultivate (sau crescute) şi pregătite aproape de locuinţa consumatorului, apoi distribuite pe distanţe mult mai mici decât acelea în mod uzual practicate de sistemele convenţionale. În general, sistemele de distribuţie a alimentelor locale/regionale sunt asociate cu agricultura sustenabilă, pe când sistemele globale se bazează pe agricultura industrială. Pe lângă faptul că aceasta încurajează economia regiunii, a consuma produse locale poate aduce beneficii deosebite pentru noi, pentru mediu şi, poate cel mai important, pentru papilele gustative. Vă prezentăm opt motive puternic întemeiate pentru care am putea lua cu seriozitate în considerare posibilitatea de a consuma numai hrană cultivată/crescută şi procesată local.

1. Alimentele locale sunt mai proaspete (şi au un gust mai bun)

Este de domeniul evidenţei faptul că produsele locale vor fi întotdeauna mai proaspete decât alimentele transportate pe cale maritimă, feroviară, aeriană ori rutieră până la punctul de desfacere, uneori de la mii şi mii de kilometri depărtare. Nu poţi face diferenţa între o salată culeasă ieri şi una culeasă acum o săptămână, procesată industrial şi împachetată în ambalaj de plastic? Cu siguranţă poţi! Scurtând timpul necesar parcurgerii drumului până în farfuriile noastre, hrana nu îşi pierde calităţile nutritive.

2. Alimentele locale pot fi găsite numai în sezon (şi sunt mai gustoase)

Trebuie să recunoaştem: privaţiunea duce la o mai mare apreciere. Când te bucuri mai tare de o cameră călduroasă şi confortabilă? Atunci când intri de afară, lăsând în urmă gerul şi viscolul. În sezon, roşiile crescute local mustesc gust, spre deosebire de acelea coapte prin intervenţie artificială. Porumbul copt sau fiert are cel mai bun gust atunci când nu ai mai mâncat porumb de nouă sau zece luni – suficient de mult pentru ca gustul său să se fi transformat deja într-o amintire neclară, adusă la viaţă cu acea primă muşcătură a sezonului. A „mânca local“ înseamnă a mânca alimentele sezonului, cu toată privaţiunea şi aprecierea crescută care vin cu aceasta.

3. Produsele locale au un impact redus asupra mediului

Miile de kilometri parcurşi de unele alimente până la piaţa de desfacere se traduc într-o amprentă de carbon imensă, un consum de combustibil nejustificat şi un impact pe termen mediu şi lung asupra mediului care, alături de alte activităţi umane, contribuie la accelerarea efectului de seră. Sunt de lăudat şi de căutat fermierii cu practici organice, sustenabile şi cu o folosire chibzuită a energiei, astfel încât mâncarea pe care o aşezăm în farfurii să aibă un impact minim asupra mediului înconjurător.

4. Consumul de hrană locală ajută la conservarea naturii şi a terenurilor arabile

Chestiunea de mediu nu se opreşte la a calcula amprenta de carbon lăsată în urmă de producţia agricolă, transport etc. Cumpărând produse crescute în zona ta geografică contribui în mod direct la prezervarea terenurilor agricole şi a spaţiilor verzi din regiune. Mănânci mai bine, respiri mai bine, trăieşti mai bine.

5. Consumul de produse locale facilitează siguranţa şi igiena alimentară

Cu cât paşii parcurşi de hrană până în bucătărie sunt mai puţini cu atât sunt mai mici şansele de contaminare a acesteia. De asemenea, când cunoşti întocmai de unde provin produsele şi cine le creşte te poţi asigura că nu oferi copiilor, apropiaţilor în general, mâncare supusă unor procedee artificiale de creştere. Multe din produsele aduse în magazine de la distanţe mari sunt tratate cu soluţii chimice dăunătoare pentru organismul uman. Din păcate, unele lanţuri de magazine pun profitul propriu înaintea sănătăţii pe termen lung a clienţilor ce le calcă pragul.

 6. Cumpărând alimente locale, promovăm varietatea

În vestul Europei mulţi fermieri au înfiinţat programe de agricultură susţinute de comunitate. Produsele sunt vândute în pieţele locale şi aprovizionează restaurantele locale, fapt ce încurajează creşterea mai multor specii de plante şi animale. Varietatea este obţinută astfel la nivel local, fără a se întrezări necesitatea importurilor.

7. Alimentele locale susţin economia locală

Banii circulă local, între fermieri, crescători, furnizori locali, restaurante etc. Aceasta contribuie la dezvoltarea economiei locale, mai curând decât să îngroaşe veniturile şi aşa durdulii ale titanilor agricoli metropolitani. De vreme ce produsele circulă prin foarte puţine mâini pentru a ajunge la consumator, o parte mai mare din banii plătiţi pentru aceste produse ajung la producător. Pentru a genera impact substanţial în comunitate şi în economia locală ar fi ideală opţiunea conştientă de a cumpăra alimente oferite de producători ce îşi plătesc corect angajaţii şi au o politică de justiţie socială în afaceri.

8. Produsele locale creează o comunitate

A cunoaşte provenienţa alimentelor te pune în legătură directă cu oamenii care le produc. În loc de a purta o singură relaţie – cu un hypermarket, spre exemplu – creezi conexiuni mai mici cu mai multe surse. Dintr-o dată faci cunoştinţă cu vânzătorii din piaţa fermierilor, managerul de achiziţii de la magazinul local de brânzeturi, măcelarul de la magazinul de carne preferat, crescătorul de păsări de la care cumperi ouă. Pentru cei mai mulţi dintre oameni beneficiile sunt de ordin social şi psihologic; pentru fiecare dintre noi, însă, beneficiile apar în ceea ce priveşte mâncarea pe care o consumăm. Oamenii care te cunosc tind să îşi dorească să te ajute, fie că e vorba de o reducere substanţială la kilogramul de carne, de a-ţi spune ziua în care roşiile tale preferate vor sosi pe tarabă ori a-ţi pune de-o parte, până revii, o bucată din brânza ta preferată.

A mânca local, în mod paradoxal, te poate conecta la o lume mai mare

Deşi sistemele de aprovizionare locale sunt în creştere, există o serie de bariere în calea impunerii şi dezvoltării acestora. Ca rezultat al consolidării normelor de procesare alimentară, fermele locale mici pot întâmpina dificultăţi în accesarea unui abator pentru animalele de sacrificiu ori a unei mori, a unei unităţi de procesare a alimentelor (împachetare, sigilare în sticle şi conserve etc.) pentru a adăuga valoare produselor fermei.

Pe măsură ce marile corporaţii încep să capitalizeze în spaţiul „mărcilor locale“, micii fermieri au probleme în a concura cu producătorii industriali, mai ales când aceştia din urmă beneficiază şi de imense sisteme de promovare a mărcilor proprii.

În fine, fermierii ar putea întâmpina bariere birocratice sau logistice, mai ales în ceea ce priveşte transportul produselor. Cu toate acestea, întâlnim în toată lumea o reţea emergentă de ferme şi afaceri la scală mică, locală. Întâlnim, de asemenea, tendinţa fermelor de a-şi procesa singure produsele cu valoare adăugată (gemuri, murături etc.). În plus, sunt înfiinţate noi şi noi asociaţii locale pentru înfruntarea problemelor logistice ridicate de transport şi promovare, cu precădere în favoarea micilor ferme familiale.

Sorin Staicu

O mare parte din hrana produsă în lume este risipită

O mare parte din hrana produsă în lume este risipită în fiecare an, respectiv între 1,2 şi 2 miliarde de tone de alimente, potrivit unui raport dat publicităţii joi de media britanice, informează AFP şi EFE.

'Între 30 şi 50% din cele patru miliarde de tone de alimente produse anual în lume nu vor ajunge niciodată în stomacul oamenilor', explică autorii raportului elaborat de Institutul de Ingineri Mecanici (IMeche), un organism ce vizează promovarea ingineriei în lume.

Intitulat 'Global Food: Waste Not, Want Not', raportul denunţă 'infrastructurile şi dispozitivele de stocare neadaptate' şi 'datele limită de vânzare mai stricte'.

Autorii se referă la comportamentul consumatorilor, criticând în special ofertele 'un produs cumpărat-un produs oferit' sau cererea de 'perfecţiune estetică' a produsului din partea consumatorilor. 'În Europa şi SUA, în special, până la jumătate din hrana cumpărată este aruncată de consumatorul însuşi', se arată în documentul citat.

Această pierdere nu se limitează, potrivit raportului, la deşeurile generate de alimente neconsumate. Dezordinea este vizibilă la toate nivelurile lanţului de producţie alimentară. '550 miliarde de metri cubi de apă sunt astfel utilizaţi în zadar pentru aceste alimente care se pierd'', relevă acelaşi document.

Potrivit lui Tim Fox de la IMeche, aceste alimente ar putea fi folosite pentru a hrăni populaţia mondială crescută şi în special pe cei care suferă de foame.

Între 2010 şi 2012, 860 de milioane de persoane din întreaga lume sufereau de malnutriţie, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Sursa AGERPRES

„Planeta plină, farfuriile goale“

Am mai tăiat, cum se zice, încă o felie din tortul acestui secol, cum se vede, un răstimp aproape torturat de probleme.

Între semnele de întrebare ce-şi aşteaptă, vezi bine, un răspuns, evoluţia planetei albastre dă cele mai nebănuite dureri de cap. Anotimpurile însele şi-au luat lumea în cap, ştiinţa noastră într-ale lucrului pământului de pildă fiind sfidată de rânduieli noi.

Se încălzeşte planeta, pământul gâfâie iarăşi de puzderia de oameni care au năpădit până şi locurile tabu, altcândva, în mai puţin de un secol omenirea numărând de la două la peste şapte miliarde de suflete.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Pictorul naiv Maria Lupu „Pictura a devenit hrana sufletului meu“

Fiecare dintre noi avem calităţi ascunse pe care doar unii reuşesc să le descopere de-a lungul unei vieţi. Între aceştia, puţini, şi Maria Lupu (foto), trăitoare în satul ieşean Osoi, care după ce şi-a aranjat aşa-zisele treburi lumeşti – copii, nepoţi etc. – a descoperit că există o lume minunată a culorilor. Fără niciun fel de cunoştinţe în ale artei, Maria Lupu s-a apucat, spune dumneaei, să picteze. A aflat cu uimire că din mâinile ei ies lucruri frumoase.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian Ciocoiu
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012

Influenţa hranei asupra nivelului producţiei la vacile de lapte

Influenţa hranei asupra nivelului producţiei la vacile de lapte

Vacile de lapte, specia de animale domestice care asigură peste 60% din laptele de consum, merită toată atenţia din partea crescătorilor pentru a putea reflecta potenţialul genetic în producţiile obţinute. Acesta se realizează prin creşterea vacilor în condiţii igienice şi hrănirea corespunzătoare a acestora. Calitatea furajelor administrate, conţinutul acestora în substanţe nutritive conduc categoric la valorificarea potenţialului genetic al fiecărui animal.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

C. VÂLCEAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS