reclama youtube lumeasatuluitv
update 16 Sep 2019

Obiceiuri care îți distrug plantele

Fără să-ți dai seama, poți să faci mai mult rău plantelor tale decât bine. Ce-i drept, nimeni nu cumpără o plantă gândindu-se: „Ar fi perfect să o distrug în această lună!“ Cei mai mulți dintre noi vrem să avem grijă de florile noastre și să le ajutăm să se dezvolte frumos. Însă această îngrijire a plantelor este mult mai complicată decât credeți. Unele metode de întreținere a plantelor le pot distruge dacă sunt făcute incorect sau în exces. Păstrarea în viață a unei plante de interior este de fapt un dans mult mai elegant decât am crede. Dar nu vă temeți! Urmărind rândurile de mai jos veți afla cum să evitați greșelile care vă pot ucide plantele preferate.

Udați prea des

Este greșeala numărul 1 și cel mai des întâlnită. Bineînțeles, plantele au nevoie de apă, dar nu în exces! Udând mereu, planta devine vulnerabilă și este predispusă la boli și dăunători, iar rădăcinile vor putrezi. Odată ce aceste rădăcini încep să putrezească, poate fi cu adevărat dificil să le recuperăm. Pentru a evita o asemenea situație neplăcută vă recomandăm un mic exercițiu: obișnuiți să vă verificați plantele cu regularitate. Dacă aveți doar câteva plante, le puteți verifica o dată sau de două ori pe săptămână. Puneți degetul în sol până la prima articulație. Dacă este uscat, micuța plantă este pregătită pentru o nouă porție de hidratare. Dar dacă solul se lipește de deget, amânați irigarea plantei pentru o altă zi.

Expunerea lor direct în razele soarelui

Bineînțeles, toate plantele au nevoie de lumina soarelui pentru a se dezvolta, dar nu prea mult. Majoritatea plantelor doresc lumina indirectă, ceea ce înseamnă că plantele vor să se afle într-o cameră luminoasă, dar nu vor să obțină prea multe raze direct pe frunzele lor. Dacă le aveți așezate lângă o fereastră, de exemplu, o perdea albă va difuza suficientă lumină.

Rețineți, dacă planta primește prea multă lumină s-ar putea să descoperiți că se usucă repede, frunzele ei devin maro, iar floarea se va veșteji. Așadar, încercați să o deplasați undeva unde se poate bucura de soare fără a fi arsă.

Transplantați floarea într-un vas mult mai mare

Transplantarea este o parte importantă a îngrijirii plantelor. Nu numai că oferă plantei un aspect frumos și proaspăt în care să prospere, dar oferă și rădăcinile sale o dezvoltare pe măsură. Cu toate acestea, atunci când treceți la această etapă este important să mergeți doar pe o mărime mai mare. Motivul pentru această alegere este legat de apă și umiditate. Când vasul este mare pentru o plantă, rădăcinile nu pot absorbi umezeala din acel pământ. Asta înseamnă că solul rămâne mai umed, putând expune planta la putregaiul de rădăcini sau dăunători care se dezvoltă în umiditate.

gradina ARCADE Vases Pots 35

Nu le tăiați

Tăierea, în special în primăvară, încurajează creșterea nouă și menține planta sănătoasă pe tot parcursul anului. De asemenea, dacă pe plantă există părți moarte pe care nu le-ați eliminat încă, aceasta încearcă să o hrănească. Așadar, nu lăsați să-și piardă energia într-o parte care a dispărut deja! Îndepărtați frunzele ofilite astfel încât să se poată concentra asupra regenerării.

O mulțime de îngrășăminte

Îngrășământul este minunat – oferă plantelor substanțele nutritive de care au nevoie să crească! Suprafertilizarea poate duce la acumularea de săruri și alți nutrienți neabsorbiți în sol, care pot modifica pH-ul solului și îngreunează absorbția apei de către plante. Acest lucru poate duce la „arderea îngrășământului“. Vă puteți da seama de acest lucru când vârfurile frunzelor devin maro și crocante deoarece apa nu le poate ajunge.

Cantitatea de îngrășăminte de care planta are nevoie se schimbă în funcție de sezon. Cele mai multe plante au nevoie de fertilizare mai mult în primăvară și vară – atunci când acestea cresc – și mai puțin sau chiar deloc în timpul iernii, moment când se odihnesc.

Le înghesuiți

Distanța mică între plante păstrează umiditatea din jurul lor, ceea ce este excelent pentru majoritatea plantelor, în special pentru cele care cresc în junglă. Dar dacă acest lucru este foarte benefic pentru unele specii, poate fi în detrimentul altora. De exemplu, violetele africane urăsc să fie înghesuite. Rezultatul? Micile plante vor obține puncte permanente maro pe frunze, apoi vor cădea. Așa că asigurați-vă că florile voastre din ghiveci au suficient loc ca să respire.

Ruxandra HĂBEANU

Trandafiri de Damasc cultivați în grădina străbunicii

Începând cu anul 2016, Adriana Stretean deține o plantaţie de trandafiri pentru petale Rosa Damascena Trigintipetala în localitatea Abucea, comuna Dobra, judeţul Hunedoara, din care face dulceață, sirop, oțet și apă de trandafiri. Și toate după rețetele de la străbunica. Antreprenoarea, absolventă de psihologie, drept, management în turism și limba italiană, a renunțat la munca de birou pentru două mii de butași aduși din faimoasa vale a trandafirilor din Kazanlak, Bulgaria. Plantația de trandafiri Dolce Idea România este crescută și îngrijită în regim de agricultură ecologică în curs de certificare.

Readuce aromele naturale ale trecutului

Ce face Adriana Stretean se numește pasiune! Acum, grădina acesteia este mare, iar din toate amintirile copilăriei sale, pe pământul lucrat de străbunica sa, încă din anii ’40, s-a născut un stil de viață, din iubire pentru trandafiri și tot ce este pur, frumos, proaspăt, sănătos, roz și... dulce. „Trandafirii sunt pasiunea mea, aş putea spune dintotdeauna, de când eram copil, iar străbunica mea era încă în viaţă şi avea o grădină mică cu câţiva trandafiri foarte parfumaţi, din care prepara puţine borcane mici de dulceaţă şi câteva sticluţe de sirop, care nouă, strănepoţilor pofticioşi, nu ne erau niciodată suficiente. De aici a început totul și s-a născut o grădină mare de trandafiri, un stil de viaţă, un vis al maturităţii mele, care azi poartă numele de Dolce Idea România. Totul a început în primăvara anului 2016, când am plantat 2.000 de butaşi de trandafiri Rosa Damascena aduşi chiar din Kazanlak, Bulgaria; aceștia au avut un procentaj de prindere de aproximativ 70% ca urmare a lipsei precipitațiilor timp de cinci săptămâni în perioada plantării de primăvară și neasigurării suficiente a necesarului de apă în perioada de creștere-udare unică, după trei săptămâni de la plantare“, precizează antreprenoarea.

Doar îngrăşământ şi insecticid natural

Dolce Idea România este o companie în întregime românească, administrată prin firma Astradis Dolce SRL, iar plantaţia, distileria şi toate celelalte spaţii de prelucrare au fost realizate exclusiv din fonduri proprii, precizează Adriana. „Terenul pe care s-a înființat în urmă cu trei ani plantaţia de trandafiri a fost tot proprietatea străbunicii mele; acesta are o compoziţie a solului argiloasă cu un pH de 7 şi o expunere solară pe toată durata zilei. Chiar în condițiile climatice capricioase din țara noastră, cu ierni deosebit de grele, trandafirii s-au adaptat și aclimatizat de minune pe acest teren, ei dovedindu-se a fi o specie extrem de rezistentă la ger. Trandafirii au fost cultivaţi şi sunt îngrijiţi încă de la început în regim de agricultură ecologică; de aceea folosim doar mijloace mecanice şi manuale de lucru al terenului, îngrăşământ natural şi insecticide naturale, respectiv macerate de ardei iuţi, de usturoi şi ceapă, ceai de boz sau de urzici“, adaugă Adriana Stretean.

În plantația Adrianei, trandafirii necesită lucrări complexe de întreţinere, care se întind anual pe o perioadă de 8 luni (din luna martie până la sfârşitul lunii octombrie sau cel târziu începutul lunii noiembrie), iar lucrările de tăiere se desfăşoară de două ori/an, primăvara şi toamna. „De altfel, lucrările de stropire ecologică preventivă împotriva dăunătorilor înaripaţi (afide) se fac tot de două ori/an, respectiv una primăvara înainte de apariţia bobocilor şi alta după înflorire, perioadă în care trandafirii au o etapă de vegetaţie puternică. Pe de altă parte, îngrăşământul natural se distribuie doar la tulpinile trandafirilor toamna şi apoi se muşuroiesc, iar lucrările solului au loc de 7-8 ori/an. Dintre toate aceste etape de îngrijire, cele mai dificile şi care necesită cele mai multe resurse umane şi financiare sunt culesul trandafirilor şi prelucrarea lor, care se fac exclusiv manual“, mai adaugă Adriana.

În curând... miere, lichior şi ulei esenţial

Plantaţia are în acest moment un număr de 1.355 de plante mature de trandafiri Rosa Damascena Tigintipetala sau trandafirii de Kazanlak, cu vârsta de 3 ani şi 450 de plante noi din acelaşi soi, sădite în luna noiembrie 2018. Suprafaţa totală cultivată este de 6.037 mp, cultura fiind una perenă, iar producţia sezonieră anuală de trandafiri pentru petale se ridică la aproximativ 5-6 tone, mai spune aceasta. „Pentru anul 2021, când vor intra pe rod 1.800 de plante, estimez o producţie sezonieră de 8-9 tone, recoltabilă în 25-30 de zile de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie. De altfel, noi comercializăm petale proaspete de trandafiri în lunile de înflorire (mai-iunie), butaşi de trandafiri Rosa Damascena (în luna noiembrie), iar cele mai importante produse procesate realizate în acest moment sunt produse rafinate, 100% naturale, printre care dulceaţa de trandafiri, apa distilată de trandafiri, siropul de trandafiri, siropul de trandafiri şi struguri, precum şi oţetul de trandafiri. În acest moment, comercializarea produselor se face în câteva lanţuri de magazine din Sibiu şi Deva şi am început o colaborare timidă cu câteva firme din Luxemburg, Austria şi Italia. În viitorul apropiat, Dolce Idea România va lansa pe piaţă câteva produse noi tot din trandafiri Rosa Damascena, mai precis mierea de trandafiri, liqueurul de trandafiri şi preţiosul ulei esenţial din trandafiri“, a conchis Adriana Stretean, general manager, Dolce Idea România.

Beatrice Alexandra MODIGA

Idei şi soluţii pentru balcoane, terase și grădini mici

Dacă sunteți în căutarea unor idei care să vă transforme mica grădină într-o oază de relaxare, atunci ați ajuns la sursa potrivită. Chiar dacă dispuneți de un spaţiu restrâns, acesta poate fi pus în valoare şi transformat într-un refugiu primitor în aer liber. Trebuie doar să aflați cum să faceți asta. La urma urmei, vorba grădinarilor: lucrurile bune vin în pachete mici.

Chiar dacă dispuneţi de un buget mic, în rândurile de mai jos veţi găsi o mulţime de idei pe care le puteţi încerca fără să cheltuiţi prea mult. Grădinile mici au o mulțime de avantaje, în primul rând sunt uşor de realizat și de întreţinut, un lucru foarte important, nu-i aşa? De asemenea, micile detalii precum elementele decorative sau sursele de iluminat au un efect mult mai spectaculos în asemenea spaţii.

Creați un perete viu

Grădinile verticale sunt reprezentate de o mulţime de plante înrădăcinate într-o structură atașată de un perete. Se pot folosi o serie de plante perene erbacee, ierburi, arbuști mici, fructe și legume. Pentru a obține un efect cât mai deosebit, încercați să includeți plante aromate și flori de sezon. Însă ar fi bine să vă consultaţi şi cu un specialist cu privire la plantele folosite; acestea trebuie să se potrivească decorului și microclimatului peretelui pe care vor fi cultivate.

Pata de culoare

Chiar și cea mai mică terasă poate fi transformată în ceva excepțional. Pavelarea simplă, cum ar fi travertinul sau piatra tradițională, creează un aspect elegant și rustic. De asemenea, și scaunele sau canapelele pentru grădini au o contribuție importantă în crearea unui decor relaxant. Motiv pentru care optați pentru mobilier tapițat cu burete. Accesoriile puternic colorate, precum nuanțele de turcoaz, portocaliu sau  roz, merg foarte bine împreună în aceste situaţii.

Vopsiți pereţii în alb

Gândiți-vă la decorul exterior ca și cum ar fi cel din interior. Vopseaua albă este adesea folosită într-un spațiu pentru a profita la maximum de proprietățile sale strălucitoare și luminante. De asemenea, și grădinile pot beneficia de acest truc util. Mobilierul de grădină şi zidăria pictată în alb reprezintă o temă frumoasă de vară și oferă grădinii un stil aparte.

gradina Simon Scarboro 920x920

Iluzie optică

Nu aveți nevoie de o pajiște pentru a crea o grădină luxuriantă și nici nu sunt necesare covoare de flori. Spre exemplu, pietrișul reprezintă o opțiune de „pardoseală“ excelentă pentru grădinile mici deoarece este ușor de întreținut și creează sentimentul de profunzime. Totodată, adăugați o mulțime de vase de ceramică umplute cu flori. De asemenea, nu uitați să decorați spațiul și cu trei – patru arbuști decorativi, precum magnolia sau iasomia. Adăugaţi şi mobilierul de grădină și veți avea locul perfect pentru a vă bucura de o zi de vară.

Revigorați un spațiu nefolosit

Concluzia finală este că și cele mai mici zone pot fi transformate într-un spațiu decorativ în aer liber. Cu puţină creativitate puteţi înnobila orice. Cireaşa de pe tort a unui balcon sau unei grădini constă în locul unde vă relaxați şi vă beți cafeaua. Aşadar, transformați acel loc într-o zonă vibrantă alegând o masă mică de sticlă sau din metal, rotundă, completată de niște scaune confortabile şi o umbrelă mare pentru a vă compune în totalitate oaza de relaxare.

Ruxandra Hăbeanu

  • Publicat în Social

Grădinari cu cântec

Ciripitul păsărilor ne face, de cele mai multe ori, să ne relaxăm şi să ne aducem aminte cât de importantă este apropierea noastră de natură. De asemenea, se mai zice că orice spaţiu verde fără păsări este ca o zi fără soare deoarece micile necuvântătoare sunt menite să transforme orice grădină într-un vals al bucuriei.

„Dacă dorim să scăpăm de dăunători într-un mod cât mai natural și sănătos, păsările sălbatice ne pot ajuta deoarece majoritatea speciilor sunt insectivore. Spre exemplu, există studii care demonstrează că micile înaripate pot aduce servicii ecosistemice de 315 euro/ha. De asemenea, dacă dorim să le atragem în propria grădină, trebuie să reducem substanțele chimice de sinteză ori să fim mai atenți atunci când le aplicăm. Totodată, este indicat să avem cât mai multe specii de plante în oaza de relaxare deoarece aceasta înseamnă o biodiversitate mare de viețuitoare atrase de plante“, spune Cosmin Mihai, specialist în horticultură.

Dacă vrem să ne bucurăm din plin de ele trebuie să le oferim un habitat prietenos. Spre exemplu, păducelul este un arbust care, pe lângă faptul că este decorativ, reprezintă și o sursă de hrană și de adăpost pentru o mulțime de viețuitoare care trăiesc în simbioză cu celelalte micro și macroorganisme, fie că vorbim de păsări sau de mamifere.

„De principiu, sunt cel puțin patru reguli de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să construim sau să achiziționăm o căsuță pentru păsări. Trebuie să îndeplinească rolul de adăpost, să fie o sursă de hrană, de apă și loc de cuibărit. Asta dacă dorim să le ținem cât mai mult timp alături de noi. În ceea ce privește adăposturile pentru păsări, acestea trebuie să îndeplinească cerințele ecologice și biologice ale speciei țintă. Spre exemplu, dacă vrem să atragem un pițigoi mare în grădină trebuie să ținem cont că această pasăre are nevoie de o căsuță cu un orificiu de 32 mm și nu mai mare de atât, pentru că altfel va fi accesibil prădătorilor. De asemenea, țicleanul are nevoie de un cuib cu un orificiu de 35 mm, construit din lemn de rășinoase netratat cu substanțe chimice. Atrag atenția asupra materialului din care este construită căsuța deoarece trebuie să fie din lemn gros, netratat și cu o grosime de 2 cm. De asemenea, mare atenție la căsuțele din magazine pentru că nu toate sunt utile, unele au doar rol decorativ și nu atrag viețuitoarele sălbatice. Recomand ca toamna târziu adăpostul pentru păsări să fie curățat și dezinfectat cu apă caldă și detergent de vase“, explică Cosmin Mihai.

Lăstunul de casă și liliacul, cei mai temuți dușmani ai țânțarilor

Lăstunul de casă este o specie asemănătoare cu rândunica. Micuțul înaripat poate fi aliatul grădinii tale deoarece se hrănește cu insectele zburătoare pe care le prinde în aer. „Dacă vă aduceți aminte, vara trecută majoritatea bucureștenilor au fost «donatori» de sânge pentru că am avut foarte mulți țânțari. Dacă am fi avut rândunele, lăstuni și lilieci prin preajmă probabil că nu am fi fost atât de afectați de prezența țânțarilor“, mai adaugă specialistul. Pe lângă rolul estetic şi cel cu efect de relaxare, păsările mai îndeplinesc și funcția de sanitar al grădinii. Datorită acestor motive este recomandat să atragi cât mai multe prietene de acest fel în propria oază de relaxare.

Ruxandra Hăbeanu

  • Publicat în Mediu

Vegetația grădinii japoneze, sfaturi și sugestii

Dacă vă doriți o grădină diferită, care să reflecte simplitate, eleganță și seninătate, atunci grădina japoneză este alegerea perfectă. Această oază verde este special concepută pentru a-ți induce o stare de relaxare și contemplare. Însă, pentru a pătrunde în această atmosferă cadrul vegetal trebuie ales cu mare atenție.

Atunci când plantați rezumați-vă doar la anumite specii de plante, cum ar fi arțarul roșu, bonsaiul, azaleele sau iarba bicoloră. De asemenea, lăsați un spațiu generos între plante deoarece acest lucru poate contribui la crearea efectului unei grădini mai mari. Potrivit specialiștilor, pentru a completa un cadru paradisiac amplasați în gră­dină și un grup de cireși japonezi.

„O grădină japoneză o poți realiza și cu puține elemente. În acest sens putem folosi un bonsai, un aranjament cu piatră și cam atât. Însă grădina japoneză este mult mai complexă, vegetația specifică arhitecturii grădinilor presupunând o mulțime se plante spectaculoase. De obicei cadrul vegetal este compus din bonsai, cireși japonezi, glicină, conifere sau bambuși. De asemenea, există multe varietăți de cireși japonezi, însă cel mai renumit este Prunus Kanzan, cireșul japonez clasic cu floarea roz bătută, dar la fel de frumos este și cel pe alb“, spune Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

În concluzie, datorită splendorii și spectacolului oferit, cireșul japonez reprezintă o adevărată bijuterie în orice spațiu verde. Ca să întărim și mai mult aceste calități estetice ale cireșilor, specialiștii recomandă plantarea lor în grupuri.

Glicina, grațioasa grădinii

Glicina, salcâmul japonez sau Wisteria este una dintre cele mai speciale plante căţărătoare. Bogate în ciorchini,  florile acestei plante dau tonul eleganţei oricărei grădini. Dacă vă tentează să creşteţi o boltă de glicină trebuie să aveți în vedere câteva detalii importante.

Wisteria iubeşte soarele, preferă solul fertil, umed şi bine drenat. Dacă solul este în stare proastă, adăugați compost, astfel planta se va dezvolta frumos. Pentru plantare săpaţi o groapă adâncă de aproximativ 45 de cm. Distanţa minimă între plante este de 2 m.

În concluzie, pentru a crea complet atmo­sfera unei asemenea grădini, folosiți vegetația specifică și accesorizați spațiul cu pietre și pietriș. Încercați să legați bucăți de bambus împreună cu sfoară pentru a crea garduri în stil japonez. De asemenea, încurajați mușchii să se răspândească prin colțuri și crăpături. Spațiile verzi de acest gen prezintă adesea diferite nuanțe de verde, iar mușchii sunt deseori folosiți în multe grădini și temple japoneze.

Inițial, grădinile japoneze au fost create și realizate sub puternica influență a grădinilor chinezești, dar, încet și gradat, designerii japonezi au găsit propria lor abordare, dezvoltând o estetică originală în parte datorită culturii japoneze, dar și peisajului natural și aspectului diferit al reliefului japonez, precum și a materialelor locale. Astfel, cu trecerea timpului, grădinăritul și grădinile japoneze au atins acel nivel de autenticitate care le-a conturat o apartenență distinctă.

Ruxandra Hăbeanu

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

„Eco sfaturi“ pentru o grădină prietenoasă cu mediul

În ultima vreme se pune tot mai mult accent pe metodele de întreținere a grădinii ecologice. Chiar dacă pare un clișeu, folosirea în mod repetat a substanțelor pentru întreținerea și protejarea plantelor de dăunători poate distruge biodiversitatea din jurul nostru. Dacă vorbim strict de oaza de relaxare, aceasta poate fi tratată și îngrijită cu ușurință cu ajutorul unor trucuri venite direct de la Mama Natură.

„Ierbicide“ ecologice

Dacă dorim să împiedicăm creșterea buruienilor, dar în același timp să protejăm mediul putem aplica pe acestea apă fiartă, extracte pe bază de plante, decocturi, infuzii, plămădeli, sare de potasiu, ulei de parafină, sulf și alte substanțe agreate în sistemul ecologic. De asemenea, chiar dacă gazonul arată senzațional în grădini, acesta trebuie hrănit cu tot felul de substanțe neprietenoase cu mediul pentru a căpăta un aspect proaspăt și perfect. Din acest motiv, specialiștii în realizarea grădinilor ne recomandă un covor verde natural compus din iederă ori trifoi. Acestea sunt la fel de spectaculoase, veșnic verzi și nu necesită timp sau bani pentru întreținere.

gradina poza medie

Câteva metode ecologice de întreținere a grădinii

  • Compostați resturile vegetale și întrețineți solul cu îngrășământ natural
  • Îndepărtați părțile deteriorate ale speciilor atacate de boli și dăunători
  • Mențineți un covor vegetal permanent, format din iederă ori trifoi.
  • Apa de ploaie are un pH neutru, de aceea este indicat să o colectați și să o folosiți pentru udarea grădinii.
  • Pentru a înlătura insectele care se hrănesc cu seva plantelor, pulverizați pe frunze un amestec format din 500 ml de apă și ½ căpățână de usturoi
  • Uneori, chiar este indicat să lăsați găinile să umble în voia lor prin grădini. Acestea ajută la combaterea insectelor și au rol de erbicid natural pentru grădină și gazon.
  • Puteți ține la distanță dăunătorii cu ajutorul amplasării unor hrănitoare și căsuțe de păsări. Astfel veți atrage micile înaripate, inamicii numărul 1 al insectelor.
  • Pentru îndepărtarea anumitor dăunători, cum ar fi limacșii, folosiți metode ecologice precum cenușa de lemn, rumegușul sau acele de conifere. De asemenea, varul reprezintă un alt scut de protecție. Această metodă este deseori folosită în solarii.
  • Lucrarea de mulcire a solului poate fi realizată cu ajutorul paielor, scoarței de copac sau prin utilizarea frunzelor uscate.
  • Folosiți-vă imaginația și utilizați ghivece din pet-uri sau alte tipuri de ambalaje
  • În concluzie, o asemenea grădină are o contribuție benefică și plăcută atât asupra mediului înconjurător, cât și pentru cei care o privesc.

Ruxandra Hăbeanu

Grădina sălbatică, moft sau necesitate?

Revenirea la natură. Acest slogan bântuia foarte des lumea marilor grădinari englezi de la începutul secolului al XVIII-lea. În acea perioadă se dorea o schimbare majoră a peisajelor grădinilor. Așadar, aleile drepte, vegetația atent lucrată și detaliile luxuriante ale stilului baroc nu-și mai aveau locul. Era momentul pentru o schimbare! Cred că mai degrabă era vorba de o chemare  a naturii. Așa au luat naștere noile grădini sălbatice. Unul dintre cei mai mari poeți englezi ai secolului al XVIII-lea, Alexandru Pope, a fost primul care a realizat un asemenea spațiu și a creat în parcul Twickenham, din Anglia, un adevărat paradis în voia naturii.

Revenind în prezent și comparând stilurile grădinilor între ele, constatăm că Pope a avut mare dreptate și îl înțelegem perfect de ce a luat o asemenea inițiativă. Grădina liberă, sălbatică, lăsată să crească în mare parte liber, îți creează un sentiment de pace, liniște și naturalețe.

„Toți vrem un «colț de Rai», dar foarte puțini știm cum era în Rai. O grădină sălbatică nu înseamnă dezordine sau ceva neîngrijit, înseamnă diversitate mare de specii de plante autohtone care, pe lângă aspect, oferă și sursă de hrană pentru fluturi, albine, bondari, arici și păsări… Pentru ca o grădină sălbatică să fie funcțională din punct de vedere ecologic și biologic, ea trebuie să ofere, pe lângă surse de hrană și apă, locuri de adăpost și cuibărit pentru viețuitoarele sălbatice, care aduc un plus de valoare grădinii prin cântec și culoare“, spune specialistul în horticultură asist. univ. dr. Cosmin MIHAI.

Prietenii unei grădini sănătoase

Existența micilor chiriași în grădini precum păsările, aricii, albinele, melcii sau chiar liliecii este o binecuvântare. Am putea spune că simpla lor prezență în spațiile verzi contribuie semnificativ la sănătatea vegetației deoarece aceștia asigură o bună funcționare a ecosistemului. Spre exemplu, ariciul se hrănește cu o mulțime de dăunători, la fel și în cazul liliacului. Potrivit unor cercetări, micuțul Batman servește pe noapte aproximativ 2.000 de insecte. Destul de rezonabil, nu?

„Există multe specii de păsări, însă din cauza distrugerii habitatului ele nu mai sunt întâlnite în habitate naturale și au devenit antropofile, așa cum este rândunica. În loc să înțelegem fenomenul și să vedem cum putem trăi în comuniune cu natura, declarăm război naturii din grădină. Rândunica este un excelent zburător care se hrănește în mod special cu insecte cu aripi moi, așa cum sunt muștele și țânțarii. Până acum s-au identificat peste 80 de familii de insecte cu care se hrănește. Prin urmare, dacă aveți probleme cu muștele și țânțarii acasă, împrieteniți-vă cu ele. De asemenea, Pițigoiul mare (Parus major) aduce într-o singură zi la cuib peste 1.500 de omizi. Un serviciu gratis pe care orice grădinar și l-ar dori“, mai adaugă Cosmin Mihai.

Exemplele pot continua cu zeci de specii de păsări utile, dacă și grădina oferă un habitat prietenos. Dar, pe lângă serviciile ecosistemice de a controla populațiile de dăunători, micile înaripate ne aduc mereu bucurie în suflet când le auzim și vedem. Așadar, împrieteniți-vă cu păsările sălbatice din grădina voastră, veți avea numai avantaje de pe urma lor!

Ruxandra HĂBEANU

GALERIE FOTO

Gardul viu - ultimele tendințe

Dacă vă doriți un gard ecologic, natural și uneori înmiresmat, atunci gardul viu este alegerea potrivită. Mai mult de atât, această alternativă a gardurilor clasice aduce cu sine o serie de avantaje: ne protejează de vânt, furtună, reține praful, noxele și, în același timp, transformă grădina într-un loc minunat. Cu puțină atenție și efort minim putem obține toate aceste beneficii.

„Gardurile vii au rolul de a îndeplini anumite funcțiuni în ansamblul vegetației, precum separarea unor spații, protejarea sau chiar mascarea unor zone neplăcute. Ele sunt, în general, elemente care ordonează spațiul. Deseori le întâlnim sub forma unor  borduri foarte mici până la garduri înalte, folosite ca ziduri verzi. Prin tunderea lor, gardurile vii devin adevărate piese arhitecturale“, ne explică conf. univ. arh. peisagist, Anca Stănescu

Tuia, mesteacănul și mahonia roșie, trio-ul cu care nu dai greș

Despre mahonia roșie nu se știu prea multe. Potrivit specialiștilor, acest arbust este o specie rustică puțin pretențioasă. În iernile foarte reci, dacă nu se asigură protecție, o parte din frunziș degeră, dar se reface fără probleme în sezonul următor. De asemenea, planta suportă bine tunderea. Mahonia roșie se încadrează armonios în majoritatea tipurilor de grădini.

„Mahonia roșie se caracterizează printr-o culoare intensă și o întreținere foarte ușoară. Timp de două săptămâni se evidențiază prin florile sale galbene care oferă un spectacol cromatic. Apoi, după această etapă apar semințele sale decorative sub formă de ciorchine, de culoare albastru spre mov. În România am văzut și exemplare înalte de 2 m, în primii 4-5 ani creșterea mahoniei fiind foarte lentă. De asemenea, aș mai menționa că este o specie rezistentă, nu am făcut niciun tratament sau fertilizări, este o specie destul de rustică“, spune Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Există nenumărate combinații de specii pentru realizarea gardului viu. Spre exemplu, putem utiliza garduri vii compuse din arbori și arbuști. De asemenea, pentru compunerea lor se folosesc  specii rășinoase. În acest caz, tuia este deseori întâlnită.

„Folosirea tuiei pentru un gard viu este recomandată deoarece rămâne verde tot timpul, are o creștere rapidă și este ușor de întreținut. Această specie este foarte iubită și fixată în mintea beneficiarilor datorită culorii sale intense. Noi, cei care realizăm grădini, mai glumim câteodată și spunem că suntem o țară de «tuiști». Ca să mai dispară din monotonia tuiei am mai venit cu varietăți noi în decor, precum tuia aurie, presociparis, juniperus, chamaecyparis, ca să mai alternăm un pic imaginea instalată de clasica tuie“, adaugă Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Folosirea mesteacănului în realizarea unui gard viu a devenit o nouă modă. Coloritului alb strălucitor al scoarței, forma și transparența coroanei, toate aceste caracteristici fac ca această specie să dea un aspect deosebit zonelor verzi. Mesteacănul poate fi folosit în parcuri, grădini, scuaruri, în grupuri de 3-5 bucăți în amestec cu alte foioase sau rășinoase.

„Încurajez formarea gardurilor vii din mesteacăn, este o alegerea mai curajoasă deoarece impactul vizual este foarte puternic. Aceștia când ajung la maturitate oferă un adevărat spectacol. În alte țări mesteacănii se folosesc atât în designul interior cât și în cel exterior“, mai adaugă Ionuț Olteanu.

Cum plantăm gardul viu?

Dacă dorim să plantăm gardul viu în linie dreaptă trebuie să legăm o sfoară între doi ţăruşi şi să plantăm pe lângă aceasta. Groapa de plantare în cazul plantelor cu balot sau ghiveci trebuie să fie de 1,5 ori mai adâncă şi de 2 ori mai lată decât balotul de pământ. În cazul plantelor cu rădăcină nudă se va săpa un şanţ de cca 40-50 cm lăţime. Se vor planta 3-5 plante bine mocirlite/metru liniar. Pământul scos din groapă se va amesteca în proporţie de 3:1 cu compost sau mraniţă macerată. Înaintea plantării, părţile de rădăcini deteriorate se vor îndepărta, iar plantele se vor păstra timp de 12 ore în apă. Când aşezăm plantele în groapă trebuie să avem grijă ca lăstarii să fie orientaţi spre exterior.

Important: După plantare udați zilnic gardul viu, cel puțin două săptămâni.

Bine de știut...

La gardurile vii cea mai importantă lucrare este tunderea, mai ales în primii ani. Dacă nu se taie regulat, vor ajunge la înălţimea dorită mai repede și nu se vor îndesi. Ulterior se vor forma diferite goluri în coroană care sunt extrem de dificil de corectat, uneori imposibil. Creşterea rapidă împiedică îndesirea bazei.

În cazul gardurilor din foioase, cum ar fi carpenul sau lemnul câinesc, ca remediu împotriva chelirii poate ajuta o tăiere de întinerire radicală. Aceasta constă într-o tăiere masivă la 30 cm deasupra solului, primăvara. Gardul viu din foioase se va tunde în repausul vegetativ.

Evitați tunderea coniferelor în primăvară; dacă doriți să-i tundeți atunci o puteți face la începutul verii sau la sfârşitul acesteia.

Ruxandra HĂBEANU

Terariul, o minigrădină în casa ta

Terariul este cea mai nouă metodă de a-ţi personaliza decorul într-un mod cât se poate de inedit. Folosind doar un bol, o plantă suculentă şi câteva accesorii poţi realiza o mică poveste în miniatură. Trebuie să ţii cont că plantele alese sunt foarte importante. Ideale sunt cele care cresc lent, iar indiferent de specie acestea trebuie să fie de mici dimensiuni sau raportate la mărimea vasului de sticlă.

Cu alte cuvinte, terariul este uşor de făcut şi de întreţinut! Trebuie doar să nu-l poziţionaţi în bătaia directă a soarelui şi să nu-l udaţi prea des. Hidratarea abundentă duce la putrezirea rădăcinilor, de aceea vă recomand să udaţi mai rar plantele de acest gen. O dată pe săptămână, poate chiar la două săptămâni se poate uda terariul în norme mici de apă. De asemenea, nu uitaţi că sticla nu are scurgerea necesară pentru surplusul de apă şi trebuie să fim mai precauţi la acest capitol.

terariu detaliu

Aşadar, dacă doriţi să oferiţi cuiva un cadou originar sau pur şi simplu vreţi să vă decoraţi balconul cu nişte adevărate bijuterii botanice, terariile sunt soluţia ideală.

Pentru realizarea unui terariu aveți nevoie de...

  • plante suculente – cactuşi, bromelia, ferigă;
  • vas din sticlă – acvariu sau bol transparent;
  • muşchi de pădure pentru décor;
  • cărbune activ pentru purificarea apei;
  • pietricele pentru filtrare;
  • nisip;
  • pământ pentru plante;
  • decoraţiuni.

Ruxandra Hăbeanu

Grădina rustică, relaxare pe stil „vechi“

Dacă locuiți într-o zonă departe de agitația cotidiană și doriți să aveți o grădină veselă, plină de culoare, cochetă și care să nu necesite prea mulți bani și implicare, atunci grădina rustică este alegerea ideală. Potrivit specialiștilor, o asemenea oază de relaxare este cel mai ușor de realizat. Însă înainte de a porni la lucru trebuie să evaluați cu atenție terenul.

„Nu putem oriunde să organizăm o grădină rustică deoarece acest spațiu trebuie legat de caracterul locului. Compoziția grădinii trebuie să îmbrace două aspecte: funcționalitatea și organizarea. Ce înseamnă asta? Aleile pe care ne plimbăm vor avea obiecte de ședere sau alte obiecte de mobilier pe care stăm să ne odihnim. Acestea pot fi bănci, chioșcuri, balansoare, pergole sau umbrare. Revenind la aspectul organizării, în funcție de cât de generos este spațiul, putem avea o zonă a grătarului, a grădinii cu legume, dar și o zonă mai administrativ gospodărească. Această organizare a spațiului este obligatorie în primele noastre creionări ale compoziției unei grădini“, explică arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Anca Stanescu

Piatra naturală, cel mai frumos accesoriu

Aleile au și ele un rol important în cadrul unui asemenea decor pitoresc. Din punctul de vedere al stilului aleilor rustice trebuie să evitaţi liniile drepte. Pentru realizarea acestora se pot folosi materiale naturale precum lemnul, nisipul cu granulaţie mare şi piatra. De asemenea, pentru alei se mai poate folosi şi scoarţa de copac, foarte naturală şi atractivă, numai că în timp ea se va tasa. „Spațiul unei asemenea grădini va avea în principal vegetația ca îmbrăcăminte deoarece aceasta este ofertantă atât prin specii, cât și prin combinațiile de culori. Totodată, pot exista și elemente decorative precum grupările cu piatră. Piatra naturală este foarte pitorească și căutată. În mod cert, piatra în sine poate deveni un element decorativ, căpătând valențe filozofice. De asemenea, vasele din ceramică sau obiectele de iluminat sunt elemente care pot accesoriza grădina într-un mod armonios“, spune arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Plantele decorului pitoresc

Bulboasele de primăvară, bujorii, margaretele, trandafirii și crizantemele sunt cel mai des întâlnite flori în decorul rustic. Pe lângă spectacolul vizual oferit, florile menționate sunt cele mai potrivite peisajului pitoresc. „Grădina rustică este foarte direct legată de tot ce înseamnă flora spontană. În general, oamenii din zona rurală s-au bazat pe flora specifică țării noastre. Spre exemplu, arbuștii floriferi dau savoare spațiului și nu trebuie să lipsească din asemenea grădini. Aici putem aminti minunata forsithya, spiraea, liliacul sau iasomia. Vegetația arbustivă trebuie să completeze vegetația arboricolă care, la rândul ei, este și ea aleasă ca sortiment în funcție de spațiul pe care îl avem. Alegerea vegetației va răspunde unor cerințe importante. Spre exemplu, este obligatoriu ca vegetația foioasă să ocupe o pondere de 60% din spațiu, iar restul de rășinoase. Această regulă se aplică pentru zona de sud a țării, pentru zonele montane vegetația rășinoasă fiind în proporție mai mare“, conchide arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Ruxandra Hăbeanu

GALERIE FOTO

Cum să cultivi citrice în casă și grădină

Fără îndoială, un lămâi sau un portocal în casa, balconul sau grădina ta schimbă total aspectul spațiului și oferă un aer exotic care te duce cu gândul la vacanțe… exotice. Însă, pentru a cultiva cu succes aceste specii ornamentale în condițiile din România trebuie să știți și să respectați câteva reguli pentru a le face să se simtă ca acasă.

Mai întâi de toate luați în calcul că majoritatea citricelor au cam aceleași cerințe de întreținere. Deși aceste plante au nevoie de multă căldură și atenție, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți crește cu ușurință portocali, lămâi și, de ce nu, chiar pomelo. Marin Constantin – ing. horticultor și producător de arbori și arbuști – vine în sprijinul nostru cu câteva sfaturi și sugestii utile.

Crescute cu grijă…

„Citricele sunt dispuse la o serie de boli și dăunători. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este legată de apariția musculiței miniera, o insectă care își depune ponta sub epiderma frunzelor, larvele sale dezvoltându-se în interiorul acestora și făcând niște caneluri. În prima fază canelurile apar pe dosul frunzelor și de foarte multe ori sunt observate când planta este afectată sever. În acest caz recomand eliminarea frunzelor și arderea lor. Rețineți că o musculiță poate să depună până la 600 ouă pe zi, de aceea este indicat să examinăm cât mai des plantele. După ce am eliminat frunzele se revine cu un insecticid combinat cu un îngrășământ foliar, tratament ce trebuie repetat de cel puțin 3 ori la un interval de 5-7 zile. De asemenea, citricele mai sunt atacate și de păduchii lânoși și țestoși. Acești dăunători se așază pe frunze și tulpină și se hrănesc cu seva plantei. Partea bună este că sunt vizibili pe plantă și pot fi eliminați prin îmbăiere. Prin acest mod curățăm planta de substanța lipicioasă care este lăsată de cei doi paraziți. Imediat ce planta se uscă de apă putem efectua 3-5 tratamente consecutive cu insecticide. Tot la citrice se poate întâlni o boală care se manifestă prin pătarea frunzelor și a fructelor – Colletotrichum gloeosporioides – aceasta fiind o afecțiune fungică și poate fi tratată cu fungicide. Pentru a evita o parte din aceste probleme ar fi ideal să tratăm plantele preventiv la un interval de 15 zile prin stropiri cu insecticide și fungicide combinate cu îngrășăminte foliare. Indicat este să utilizăm pe cât posibil substanțe NATURALE“, spune Marin Constantin.

Lumină și temperatură medie

Deoarece sunt niște plante heliofile, citricele se dezvoltă frumos sub razele generoase ale soarelui. Atunci când plantezi arborii trebuie să ai în vedere acest aspect. De asemenea, mai țineți cont că plantele exotice sunt sensibile la vânt și temperaturi scăzute, motiv pentru care în sezonul rece este indicat ca ghivecele de pe terase și balcoane să fie amplasate în spații protejate.

„Citricele se țin pe timpul iernii în casă într-un loc mai răcoros, pe hol, balcon sau magazine. Temperatura nu trebuie să depășească 13-15 grade deoarece în acest fel evităm șocul termic din primăvară, când va veni momentul să scoatem plantele afară. În schimb, citricele care sunt ținute tot timpul anului în casă au nevoie de un loc cu acces la lumină cel puțin 4 ore pe zi, iar în perioada de iarnă să nu stea prea aproape de o sursă de căldură“, explică Marin Constantin.

Cum se îngrijește corect lămâiul la ghiveci?

Lămâiul este o plantă subtropicală, asta înseamnă ca la noi în țară iarna trebuie protejat de îngheț și mutat într-un loc unde temperatura nu scade sub 5 grade. Pentru o bună creștere, lămâiul are nevoie de micro și macroelemente pe care le putem administra atât prin udare cât și prin stropiri foliare. De regulă, în primăvară se intervine cu tăieri de formare a coroanei și se transplantează planta într-un vas mai mare cu 3-4 cm în diametru. De asemenea, pe timpul verii substratul lămâiului trebuie menținut umed. Pentru a evita riscul apariției șocului termic în momentul udării, acțiune care duce la pierderea florilor sau fructelor nou formate, folosiți doar apă la temperatura camerei. „O altă problemă o reprezintă apa de la robinet tratată cu clor. Puneți apa într-un vas cu gura largă și lăsați-o cel puțin 24 de ore. În perioada de iarnă, dacă lămâiul este ținut într-o încăpere mai rece de 10-15 grade udarea se face o dată la 10 zile, iar dacă este ținut într-o încăpere la limita înghețului putem uda lămâiul o dată pe lună“, mai adaugă Marin Constantin, inginer horticultor.

Altoirea, cea mai simplă metodă de înmulțire

„Pentru această metodă avem nevoie de o sămânță de lămâi care se plantează în pământ și se îngrijește până când noua plăntuță ajunge de grosimea unui creion. Se altoiește cu un lăstar dintr-o plantă care a fructificat deja. După ce au trecut 30 de zile se verifică dacă altoiul este verde. O altă metodă de înmulțire este cea prin butași, o variantă mai complexă unde trebuie să avem în vedere perioada optimă de butășire. Lăstarul butășit trebuie să fie ușor lignificat, tratat cu o soluție de înrădăcinare și plantat într-o turbă cât mai curată. Amplasarea noului butaș trebuie făcută într-o zonă caldă, cu o umiditate crescută“, conchide Marin Constantin.

În cazul în care doriți să cumpărați un ghiveci cu citrice gata crescut, specialiștii din domeniu ne recomandă să îl procurăm direct de la producători, din magazinele de specialitate. Așa puteți afla informații despre cum a fost tratat, îngrijit, dar și de ce substanțe și nutrienți are nevoie pentru următoarele tratamente.

Citricele, scutul organismului sănătos

Citricele aduc beneficii în numeroase afecțiuni precum: Alzheimer, Parkinson, artrită, astm, diabet, scleroză multiplă, holeră, gingivită, funcționarea optimă a plămânilor, cataractă, colită ulcerativă și maladia Crohn. De asemenea, ajută la prevenirea obezității. Un studiu publicat în British Journal of Nutrition informează că femeile care consumă 1/2 - 1 litru de suc de portocale, grepfrut sau mere în fiecare zi își reduc semnificativ riscul de a face pietre la rinichi. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali și al instalării bolilor de rinichi. Potrivit specialiștilor, un pahar cu suc de portocale pe zi previne apariția ulcerului gastric. De aceea, se recomandă o dietă cu alimente bogate în vitamina C pentru a împiedica dezvoltarea infecțiilor cu Helicobacter pylori, bacteria care ne îmbolnăvește stomacul.

Ruxandra HĂBEANU

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XIV)

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm (XIII)

Pe nesimțite, am ajuns la jumătatea toamnei, Chiar dacă până acum ne-am bucurat de temperaturi confortabile pe timpul zilei, trebuie să fim conștienți că nu va fi la fel și de-acum înainte. În orice zi ne putem deja trezi că încep ploile reci, de toamnă, sau că peste noapte a căzut bruma. Ca atare, este cazul să începem o serie de lucrări care să facă ca și în primăvară să avem o grădină cel puțin la fel de frumoasă, dacă nu și mai frumoasă ca cea din anul acesta. Iar până la înrăutățirea vremii putem să ne mai bucurăm de prospețimea pe care multe dintre flori o au în această perioadă. În special unele soiuri de trandafiri „se simt“ foarte bine acum, înflorind la fel de frumos ca primăvara.

Aromele pentru iarnă stau mai bine în congelator

La fel și o serie de plante aromatice, precum menta, salvia și altele asemenea, în această perioadă dezvoltă frunze cu o aromă deosebită. Acest lucru se petrece deoarece temperaturile mai scăzute nu mai fac ca cea mai mare parte a uleiurilor volatile ce dau aroma să se evapore. Ca atare, să profităm de ocazie și să ne facem provizii din frunze de plante aromatice. Recomandăm păstrarea frunzelor acestea congelate, în stare proaspătă. Pentru aceasta, imediat după recoltare se clătesc de praf și alte impurități, se scutură de apă, apoi se pun în pungulițe și se bagă la congelator, la o temperatură cât mai scăzută. Când se folosesc se adaugă congelate în sosuri sau alte preparate. Acest mod de păstrare este valabil în egală măsură și pentru mărar, pătrunjel, leuștean, dar și pentru frunzele de viță destinate sarmalelor. Însă acestea din urmă se dezgheață înainte de utilizare.

Față de frunzele uscate, cele congelate proaspete își păstrează mult mai bine aroma. Ca un ultim sfat referitor la acest aspect, puneți câte o etichetă pe fiecare pachet, astfel încât atunci când este congelat să știți ce conține. Astfel evitați situația în care, eventual, să folosiți de exemplu leuștean în loc de pătrunjel sau salvie în loc de mentă.

E vremea pentru săpatul gropilor

Pentru cei care își doresc să planteze pomi sau trandafiri, se apropie perioada optimă. Deocamdată este bine să vă hotărâți asupra locului unde le veți planta. Așa cum am mai spus, luați în calcul dimensiunea la care vor ajunge plantele când vor fi mature. Un pui de cireș sau măr, când este plantat, e doar un bețisor și pare ușor ridicol să îl sădești la cel puțin patru metri de alt pom. Dar când va ajunge la maturitate, coroana sa va avea nevoie de acest spațiu. Sau frunzele sale vor umbri trandafirii ori alte plante, care nu se vor mai putea dezvolta așa cum v-ați dori.

Dacă deja s-a întâmplat acest lucru, tot acum se apropie perioada în care puteți muta tufe de trandafiri sau alte specii.

După ce v-ați hotărât asupra locului, săpați gropile. Este foarte bine dacă gropile sunt săpate cu ceva vreme înainte, iar în ele se mai toarnă câte o găleată de apă la două-trei zile, dacă nu plouă.

În ceea ce privește dimensiunile gropilor, acestea se fac în funcție de puieții pe care îi vor găzdui. În orice caz, trebuie să fie măcar cu 20-30 de centimetri mai adânci decât lungimea rădăcinii. Asta pentru că pe fundul gropii, sub rădăcină, vom așeza în momentul plantării un strat de pământ afânat, care să permită o mai bună fixare și dezvoltare a rădăcinii. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește diametrul gropii, care trebuie să fie măcar cu 30 de centimetri mai mare decât diametrul rădăcinii. În general, pentru puieți de pomi sau de trandafiri sunt necesare gropi de aproximativ 60-70 cm diametru și cam de aceeași adâncime.

Un alt argument pentru care vă îndemnăm să pregătiți gropile de acum este și acela că e mai plăcut să le săpați pe un timp favorabil, și nu pe ploaie sau cu mâinile înghețate.

Frunzele uscate –  farmec, dar și bătaie de cap

Pentru că tot vorbim despre săpat, tot acum este bine să ne facem o provizie de pământ bine afânat, undeva la îndemână. Acesta va fi necesar în prima parte a lunii noiembrie pentru mușuroirea trandafirilor. Și pentru că în acea perioadă de obicei vremea nu mai este chiar atât de prietenoasă cu grădinarii, e mult mai bine ca pământul să fie pregătit din vreme. Altfel riscăm să creăm tot felul de gropi sau denivelări prin grădină, care ulterior ne vor da bătăi de cap și ne vor crea disconfort.

Tot în această perioadă e indicat să mai tundem gazonul, probabil pentru ultima oară pe anul acesta. Vremea răcoroasă și umedă îl face să crească repede și înalt. Dacă nu îl tundem acum, are mari șanse ca în primăvară, până când terenul va fi suficient de uscat ca să putem intra cu mașina, să fie prea înalt și să-i putrezească rădăcina neaerisită. De asemenea, gazonul mai scurt va înfrăți mai bine și, evident, va fi mai des.

O bătaie de cap pentru cei care au cultivat gazon o reprezintă frunzele uscate. Deși este destul de solicitant, nu este bine să fie lăsate în iarbă, pentru că odată cu ele va putrezi și gazonul. De aceea, măcar la două-trei zile, cu o greblă de frunze trebuie adunate, la fel ca și eventualele fructe căzute pe peluză. Desigur că există și aspiratoare speciale destinate acestei activități, dar dacă nu avem o suprafață prea mare sunt o investiție care nu este foarte rentabilă.

O altă activitate care se face foarte bine acum, la jumătatea toamnei, este săparea acelor zone din grădină unde florile deja s-au uscat. Lujerii mai lungi se îndepărtează înainte de a săpa. Dar, în limita posibilităților, este indicat ca părțile de plantă chiar uscate să fie înglobate în sol. Astfel, prin putrezire în timpul iernii, vor acționa ca un îngrășământ natural.

Săpătura de toamnă nu trebuie să fie urmată și de o mărunțire. Scopul ei este de a permite apei de peste iarnă să pătrundă mai bine și mai adânc în sol. Mare parte dintre bulgării de pământ rămași se vor sparge singuri peste iarnă, iar în primăvară oricum va fi necesară o nouă mărunțire.

În sfârșit, un alt lucru de care trebuie să avem grijă este să ne procurăm materialele de care avem nevoie pentru protejarea unor arbuști de ger. Smochinii tineri, magnoliile, ca și o serie de arbuști sau tufișuri de origine mediteraneeană trebuie protejate pe timpul iernii, dacă nu sunt plantate în ghivece care să permită mutarea lor la interior. În acest scop se folosesc de obicei folii de plastic, paie, tulpini de porumb. Mai indicată este folosirea foliilor speciale, care se pot procura din magazinele de specialitate și care permit o circulație a aerului care previne condensul.

Dar, deocamdată, până la acel moment, haideți să ne mai bucurăm, cât se poate, de farmecul toamnei, care ne-a colorat grădina! (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XII)

Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XI)

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (X)

Crăițele, mângâiere și leac pentru ochi

Una dintre florile care pot înfrumuseța orice grădina este crăița. Este o plantă absolut nepretențioasă, care înflorește încă de la sfârșitul lui mai și până în octombrie. Este prezentă într-o paletă largă de varietăți, de înălțimi diferite, cuprinse între 10 cm și un metru. Și florile au culori diferite, în funcție de varietate. Ele pornesc de la galben-portocaliu, trecând prin portocaliu și ajungând la roșcat. Diametrul lor poate ajunge până la 7-8 cm.

Crăițele se plantează direct în grădină la sfârșitul lui aprilie sau începutul lui mai. Se pot cumpăra de la magazin plăntuțele tinere sau se pot face răsaduri, începând cu luna martie. Semințele se pun într-o cutie cu pământ, apoi se acoperă cu un strat subțire de nisip. Răsadul trebuie udat bine.

Cresc fără niciun fel de probleme în toate tipurile de sol, însă au nevoie de soare și de spațiu. Trebuie udate la 3-4 zile în perioadele normale, iar în cele caniculare chiar și zilnic, pentru că sunt foarte „însetate“.

Ca să înflorească mai mult timp, iar floarea să fie mare se procedează ca la trandafiri: se rup florile uscate, iar acolo unde au crescut prea mulți muguri se răresc. Așa vor avea flori practic în permanență.

Toamna, după ce se ofilesc, crăițele trebuie smulse. Semințele se adună și se păstrează pentru anul următor. Adesea, dacă iarna nu este grea și uscată, se întâmplă ca plantele de crăițe să răsară în mod spontan din semințele căzute și rămase în sol din anul precedent. Aceste plante vor fi mai viguroase decât cele obținute prin răsădire, chiar dacă nu vor fi la fel de timpurii.

Crăițele au și proprietăți repelente. Dacă sunt plantate în preajma legumelor sau chiar intercalate între rânduri îndepărtează unii paraziți și insectele dăunătoare.

Fitoterapia cu flori de crăiţe are acţiune antispastică şi hipotensivă, reglează tensiunea intraoculară şi circulaţia sanguină a retinei, combate oboseala oculară, scade tensiunea oculară, are acţiune vermifugă şi purgativă. Preparatele fitoterapeutice sunt recomandate persoanelor cu glaucom, cecitate nocturnă (nictalopie) şi diurnă (hemeralopie), celor care lucrează mult la calculator sau care suprasolicită ochii prin natura profesiei (şoferi, conductori de locomotivă, radiologi, operatori calculator, piloţi, controlori trafic aerian), în menţinerea acuităţii vizuale, retinită pigmentară şi miopie.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de flori uscate la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3 minute, apoi se strecoară şi se administrează 2-3 căni pe zi în cură internă sau sub formă de comprese, spălături locale (la nivelul ochilor) în uz extern.

Gălbenelele, ajutor pentru frumusețe și leac pentru ulcer

galbenele c

Gălbenelele, științific numite calendula oficinalis, iar popular zise și rujuliță, călinică, filimică sau ochi galben, sunt flori care înfrumusețează grădinile fără a cere prea mult în schimb.

Planta are tulpina ramificată în jumătatea superioară, atingând înălţimea de 30-35 cm. Ramificaţiile poartă în vârf inflorescenţe tip calatidiu, alcătuite din flori ligulate colorate în nuanţe diferite de galben şi portocaliu şi flori tubuloase colorate în galben–purpuriu. Frunzele sunt alungite și ascuțite spre vârf, dispuse alternativ, colorate în verde intens şi acoperite cu perişori. Înflorirea are loc din mai până în octombrie, calitatea florilor fiind superioară primăvara şi toamna.

Calendula este o plantă puţin pretenţioasă şi poate creşte pe orice tip de sol, tolerând chiar şi solurile cu salinitate medie. Preferă zonele cu temperaturi moderate şi terenurile însorite. Se înmulţeşte prin seminţe, pentru obţinerea a 1.000 de plante fiind necesare 15-20 g seminţe. Semănatul se face direct la locul de cultură în câmp, în cuiburi distanţate la 20-30 cm, câte 2-3 seminţe la cuib, primăvara devreme sau toamna târziu. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor se situează în jurul valorii de 15°C, plantele răsărind în circa 10-14 zile de la semănat. După răsărire se face rărirea plantelor, lăsându-se o singură plantă la cuib. Calendula se poate autoînsămânţa de la un an la altul, mai ales în regiunile cu ierni blânde. În aceste regiuni plantele pot chiar rezista în faza de rozetă peste iarnă dacă sunt uşor protejate cu materiale organice (paie, frunze, rumeguş).

Mai rar se poate apela şi la producerea de răsaduri, semănându-se în ghivece, 1-2 seminţe la ghiveci, în luna martie, pentru devansarea înfloririi.

Lucrările de înflorire sunt cele comune, respectiv plivirea și udarea. Se udă la fel ca și crăițele, la 3-4 zile în mod normal sau mai des în perioadele caniculare.

Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană, imunostimulentă, cicatrizantă, grăbesc vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare. Sunt indicate în tratamentul ulceraţiilor, eczemelor, gastritelor, ulcerului gastric, ulcerului duodenal, inflamaţiilor colonului, colecistitei, bolilor hepatobiliare, hemoroizilor, dereglărilor menstruale, dismenoreei, micozelor, vaginitelor, infecţiilor urinare, cistitelor și chiar ca adjuvant în cancer.

Se administrează sub diferite forme. Infuzia se prepară din 2 liguriţe cu vârf de floare uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3-5 minute şi se consumă 2-3 căni pe zi, înainte de mese.

Tinctura se prepară din flori proaspete puse într-o sticlă, peste care se toarnă alcool de 60 de grade. Se lasă la macerat, la soare, timp de două săptămâni, apoi se strecoară şi se păstrează în recipiente închise la culoare, închise ermetic. Se administrează de 3 ori pe zi câte 30 de picături, pentru reglarea ciclului menstrual și tratarea ulcerului gastro-duodenal.

Decoctul se prepară din două linguri de plantă uscată la un litru de apă. Se lasă la macerat în apă rece 24 de ore, apoi se strecoară şi se fierbe maceratul într-un litru de apă timp de 10 minute. Se strecoară şi se amestecă cele două extracte. Se administrează atât intern cât şi extern, prin gargară (afte, stomatite, gingivite, faringite), băi de şezut, comprese externe (vindecarea ulcerelor, escarelor, abcese, pustule, fisuri, degeraturi), spălături, clisme.

Pulberea de plantă se obţine prin măcinarea florilor uscate. Se administrează câte o linguriţă de plantă pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi, pentru efectul antiinflamator, cicatrizant. Se depozitează în recipiente bine închise, maximum 10 zile, datorită uleiurilor volatile care se evaporă rapid.

Unguentul pe bază de gălbenele poate fi utilizat cu succes în diverse boli dermatologice sau pentru întreţinerea pielii.

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Ce trebuie să plantezi ca să atragi păsările în grădina ta

Cum ar trebui să arate grădina dvs. pentru a fi considerată un paradis de către păsări? În primul rând trebuie să aveți în vedere ca vegetația să fie variată și structurată pe mai multe nivele. Este important să aveți laolaltă copaci bătrâni, tufișuri, specii de plante verzi, decorative și chiar pajiște, acolo unde dimensiunea curții o permite. Specialiștii de la Societatea Ornitologică Română recomandă plantarea unor pomi și arbuști autohtoni precum socul, măceșul sau mărul care au o valoare mult mai mare decât speciile decorative deoarece toamna și iarna le oferă păsărilor care iernează aici fructe. În plus, aceștia reprezintă un habitat ideal pentru o mulțime de insecte care devin sursă de hrană pentru păsări în special în perioada de creștere a puilor.

Arbuști

Unul dintre arbuștii îndrăgiți de păsări este scorușul (Sorbus aucuparia). Acesta este un arbust cu flori mici și albe, cu fructe roșii de dimensiunea bobului de mazăre, prinse în ciorchine. Fructele sale, care se coc în lunile august și septembrie, sunt preferate de sturzi, mierle, mătăsari și codroși. Păsările găsesc în scoruș și un alt tip de hrană. Este vorba despre unele specii de fluturi de noapte care caută scorușul pentru a se hrăni cu omizile de pe frunzele lui. Scorușul preferă locurile cu soare sau semiumbră și se poate planta solitar sau în grupuri. Are avantajul de a fi un arbust rezistent la ger și la secetă.

Păducelul (Crataegus monogyna) este un alt  arbust care atrage un număr mare de specii de păsări. Poate și datorită faptului că peste 150 de specii de insecte colonizează acest arbust. Raportat la acest lucru, meniul păsărilor este unul variat dacă poposesc în păducel. Mierlele, sturzii, cintezele, graurii și presurele galbene consumă fructele lui. Păducelul preferă zonele uscate, ferite de vânt și fără expunere directă în lumină, de aceea este recomandat să fie plantat la umbra unor copaci mai mari, dar cu suficient spațiul liber în jurul lui. Se dezvoltă foarte bine pe solurile calcaroase și fertile, bine drenate

Tot din categoria arbuștilor îndrăgiți de păsări face parte și socul (Sambucus nigra) care este căutat de înaripate – mierle, sturzi – și de unele mamifere mici mai ales pentru fructele sale negre. Acesta preferă solurile umede și zonele ușor umbrite. Este recomandat să fie plantat în zone aerisite, unde să își dezvolte coroana fără a fi înghesuit de alți copaci.

Un alt arbust pe care cei de la SOR îl recomandă este piracanta (Pyracantha coccinea). Din ghivece acesta poate fi plantat în orice perioadă a anului, mai puțin în lunile geroase, când pământul este înghețat. Preferă solurile uscate. Piracanta are rol decorativ, dar pentru păsări este o adevărată comoară datorită încrengăturilor sale dese și spinoase. În special vrăbiile de casă sunt cele care se ascund aici, dar piracanta reprezintă un loc de cuibărire și pentru alte specii de păsări precum măcăleandru sau mierla. Florile sale sunt albe, iar fructele sunt galbene, portocalii și roșii. Este foarte important că aceste fructe rezistă peste iarnă și sunt o sursă de hrană pentru păsările care iernează la noi – mierle, sturzi, florinți, mai rar mugurari.

Plante decorative

Iedera (Hedera helix) este o adevărată comoară pentru viețuitoarele din grădină. Aceasta are și rol de refugiu pentru păsările de talie mică, dar este și o sursă de hrană pe timp de iarnă. Fructele ei mici și negre rezistă chiar până în primăvară și fac parte din meniul mierlelor și sturzilor cântători.

Caprifoiul (Lonicerea sp) este o plantă cățărătoare apreciată de un număr mare de specii datorită beneficiilor variate pe care le oferă.

O altă plantă pe care o recomandă specialiștii de la SOR este caprifoiul. Parfumul florilor sale se răspândește în așa fel încât atrage și fluturii de noapte aflați la 500 de metri distanță. Fluturii de zi și molia colibri sunt alte insecte care iubesc caprifoiul. Biologii spun că peste 19 specii de insecte se hrănesc cu nectarul florilor de caprifoi și, mai mult, pentru 10 dintre ele acest nectar este singura hrană. Frunzele sale sunt consumate de mai multe specii de omizi care ajung în meniul păsărilor. Mierlele, sturzii, cintezele, mugurarii se hrănesc cu fructele sale roșii. Mai mult decât atât, mierlele folosesc foliajul dens al caprifoiului pentru a-și construi cuibul.

Floarea-soarelui (Helianthus annus) este de asemenea o plantă care nu ar trebui să lipsească din grădina dumneavoastră. În afară de faptul că nectarul său atrage foarte multe insecte, uneori chiar și fluturi, semințele de floarea-soarelui reprezintă hrană pentru foarte multe specii de păsări. Și avem câteva exemple: pițigoi, florinți, botgroși, scatii.

Pe lângă faptul că va atrage o multitudine de bondari, albine și fluturi în grădina dvs., echinacea este o plantă îndrăgită și de păsări. Este recomandat ca după uscare florile sale veștejite să nu fie îndepărtate pentru că semințele lor fac parte din meniul sticleților.

Alte plante ale căror fructe sunt consumate de păsări sunt măceșul, tisa, porumbarul, drăcila.

Tăierile se realizează iarna târziu. Dacă se taie florile sau fructele se elimină și beneficiile aduse viețuitoarelor. Nu trebuie tăiate ramurile pe care au fost construite cuiburi și nici cele din jurul lor. Se evită folosirea insecticidelor pentru că acestea decimează insectele și astfel dispare sursa de hrană a păsărilor.

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Mediu

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (IX)

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VIII)

Încheiam episodul trecut al acestui serial vorbind despre florile de primăvară. În cel de față ne propunem să continuăm să vorbim despre florile care apar la sfârșitul primăverii și la începutul verii. De fapt, luna mai este cea mai prielnică pentru dezvoltarea plantelor cu flori, lucru reflectat și în numele popular al acestei luni: Florar.

Bujorul, vedeta lui Florar

Vedeta incontestabilă a începutului de lună mai este bujorul. Această plantă oferă flori minunate, de culoare albă, roz, roșu-trandafiriu și, mai rar, galben sau mov. După ce trec florile, planta rămâne verde până toamna târziu, ornamentând plăcut grădina. În plus, trebuie să spunem că bujorul este o plantă care pune ceva probleme doar la început, după care este destul de puțin pretențioasă.

Bujorul este, prin excelență, o plantă rustică. Se pretează foarte bine și ca floare tăiată, încântând cu aroma și frumusețea sa destul de mult timp dacă avem grijă să schimbăm apa cel mult o dată la două zile și să-i punem două-trei picături de miere.

Bujorul rămâne un simbol al prosperității, iar explicația este foarte simplă: inițial, el putea fi cultivat numai de cei bogați, care făceau parte din elita socială a Japoniei, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăția. În cultura chineză bujorul se numește „Floarea Împăratului“. Vechii greci numeau bujorii după Paeon, medicul zeilor greci. La ei existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că există niște forțe puternice în bobocii de flori care strălucesc în nopțile cu lună plină, iar bujorul se încadrează în acest criteriu.

Bujorii (Paeonia Hybriden) au nevoie de soare cel puțin 6 ore pe zi pentru a înflori și de mult spațiu. Acest lucru îi face niște plante ideale pentru grădinile proaspăt înființate din zone cu spații largi și vecinătăți care nu țin umbră. În astfel de condiții acoperă foarte bine terenul, într-un mod estetic.

Un start mai dificil, dar o viață lungă

Cum spuneam, bujorii au dezavantajul că au nevoie de ceva timp până să înceapă să înflorească. Perioada de la plantare și până la prima înflorire este cuprinsă între doi și patru ani. Cea mai bună perioadă pentru plantarea bujorului este începutul toamnei, din septembrie până la mijlocul lui octombrie. Astfel, planta va avea suficient timp să se aclimatizeze pe timpul iernii. Bujorul poate fi plantat și la începutul primăverii, având grijă să așteptăm ca substratul să se încălzească suficient (mai). Dacă bujorul este achiziționat în ghiveci, atunci plantarea se poate face oricând, începând cu luna mai până toamna, în octombrie.

Cât sunt încă în faza de boboci se vor instala sisteme de susținere a tijelor florale. Altfel, sub greu­tatea florilor, se apleacă până la pământ. Cel mai simplu este să batem una până la trei tije de susținere în jurul tufei, în funcție de mărimea acesteia, apoi să înconjurăm ansamblul cu o bandă, suficient de strânsă.

După ce se trec florile, frunzișul rămas va da un farmec deosebit grădinii, mai ales dacă sunt tăiate tijele uscate. Mai trebuie adaugat că, odată formată o vatră de bujori, aceasta va trăi pe același loc zeci de ani, regenerându-se singură.

Udarea nu trebuie neglijată în cursul verii, mai ales în iulie-august, când plantele își formează mugurii florali incipienți pentru anul următor.

Rădăcinile de bujori nu se deranjează decât la 4-5 ani de la plantare și numai dacă este nevoie pentru că înflorirea va avea de suferit o perioadă mai îndelungată, atât cantitativ cât și calitativ. Dacă se dorește înmulțirea prin divizarea tufei, atunci este de preferat ca această operațiune să se facă toamna, în septembrie-octombrie, cu mare atenție la mugurii subterani, care sunt fragili.

Plantarea nu se face mai adânc de 5-10 cm, nici măcar în zonele mai geroase, deoarece întârzie înflorirea cu 2-4 ani. Unde este cazul, după plantare se va face o mușuroire ușoară cu mraniță sau pământ de frunze, iar primăvara se nivelează la loc.

Farmecul regal al crinilor

O altă plantă care vestește apropierea verii este crinul. La ora actuală se cultivă o varietate de peste 110 specii. Ceea ce le este comun tuturor acestor specii este aspectul lor elegant. Nu degeaba în Franța ca și în alte țări au fost considerate un simbol al regalității.

Cele mai multe au și un parfum puternic și persistent. Totuși, polenul lor este un alergen foarte puternic. Așadar, cei care se știu cu probleme e mai bine să nu cultive aceste flori în grădină.

Unele specii de crin au și avantajul că se îndesesc foarte repede, formând un fel de minitufărișuri, astfel încât împiedică dezvoltarea buruienilor în spațiul pe care îl ocupă. Pe deasupra, rămân verzi din aprilie și până la căderea zăpezii, păstrând aspectul luxuriant al grădinii.

Crinul se poate planta atât din semințe, cât și din bulbi. Cel mai la îndemână este să plantăm bulbi. Solurile ideale sunt cele bine afânate și, dacă se poate, și fertilizate. Preferă locurile luminoase, dar nu aflate în bătaia directă a soarelui. Bulbii se plantează atât primăvara, cât și toamna, la o adâncime de cca 20 cm. Este indicat ca vârful bulbului să nu aibă peste el un strat mai gros de cinci cm de pământ. Eventual, pe perioada iernii, dacă au fost plantați toamna, se pot acoperi cu un strat ceva mai gros de pământ, deși nu sunt foarte sensibili la ger. Distanța între plante trebuie să fie, inițial, de 30-40 cm.

În perioada de creștere au nevoie de multă apă. Florile uscate se îndepărtează. După înflorire, nu mai necesită o îngrijire specială.

Deși sunt plante rezistente la înghețurile târzii de primăvară, la frig, dar și la arșiță, dacă au apă suficientă, crinii sunt sensibili la boli. De fapt, constituie un bioindicator excelent. Dacă e ca o boală să apară în grădină, crinii vor fi, probabil, primii afectați. De aceea este bine ca destul de des să ne uităm la frunzele lor și, dacă observăm vreun semn de boală să aplicăm un tratament adecvat. În grădinile bio ne vom mulțumi doar să îndepărtăm, cu promptitudine, frunzele bolnave.

După patru-cinci ani bulbii se pot dezgropa, în septembrie-octombrie, și separa de bulbii apăruți. Aceștia din urmă se plantează în locul unde dorim să îi transplantăm, la distanțe de 15-20 cm. Se poate încerca și înmulțirea prin semințe, dar este destul de dificilă. Semințele se recoltează la deplina maturitate și se seamănă în martie-aprilie afară. În fiecare an se adaugă câte un strat de pământ de trei-patru centimetri, vreme de doi, chiar trei ani. Abia după aceea se pot transplanta în locul dorit. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (VII) - Trucuri cu erbicide

Așa cum spuneam la sfârșitul episodului trecut, vom continua să trecem în revistă câteva mici trucuri care să facă mai ușoară îngrijirea florilor. Este limpede pentru oricine că, indiferent cât de mult am vrea să evităm asta, tot felul de buruieni sau plante nedorite își vor face apariția în straturile cu flori. Și atunci chestiunea cea mai importantă este să scăpăm de ele cât mai simplu și cu pagube colaterale minime.

Cel mai simplu este ca, pur și simplu, să smulgem planta nedorită. Numai că, atunci când este vorba despre un puiet de prun sălbatic, corcoduș sau vreo plantă cu rădăcină adâncă ori foarte ramificată, smulgerea sa înseamnă distrugerea unor flori din jur. Tăierea n-ar face decât să îi întârzie dez­voltarea și eventual să îi crească vigurozitatea. În acest caz, soluția o reprezintă un erbicid. Cel mai indicat este produsul Round-up gel, special creat pentru horticultură. În lipsa lui se poate utiliza orice alt erbicid universal, preparat într-o concentrație mai mare, aproape dublă față de cea prescrisă pentru aplicarea obișnuită, prin pulverizare. Cu o pensulă convenabilă ca dimensiune, vom aplica erbicidul pe frunzele și pe tulpina plantei pe care dorim să o îndepărtăm. Totul este să fim atenți ca picături de pe pensulă sau de pe buruiană să nu se prelingă pe florile din jur. De asemenea, e preferabil să facem această operațiune într-o zi fără vânt.

Vestitorii primăverii

Primele flori de primăvară sunt ghioceii, brândușele și toporașii. Toate acestea sunt plante de bulb, perene. Plantarea bulbilor se face din toamnă, în locuri însorite, la o adâncime situată sub limita de îngheț. De fapt, alegerea adâncimii potrivite este o artă. Cu cât adâncimea este mai mică, cu atât florile vor răsări mai repede, dar riscul de îngheț peste iarnă e mai mare. Bulbii plantați mai adânc vor răsări mai târziu, în schimb vor avea tijele mai lungi și mai viguroase.

După înflorire, plantele se usucă și dispar până în anul următor. Cu toate acestea, bulbul se divide în mai multe părți, care vor genera tot atâtea plante. De aceea este recomandabil ca măcar o dată la doi-trei ani, după ce plantele s-au uscat, să dezgropăm bulbii și să-i replantăm. Această operațiune rezolvă cel puțin două probleme. Prima dintre ele este aceea că afânează pământul din jur, facilitând dezvoltarea viitoarelor plante. A doua chestiune rezolvată este că le rărește. Dacă se îndesesc prea mult, în timp ajung să își împiedice reciproc dezvoltarea și, în ani, să dispară.

Următoarele flori de primăvară – care apar, în funcție de vreme, în a doua jumătate a lui martie și la începutul lui aprilie – sunt narcisele, zambilele și unele lalele. Și aceste plante se îngrijesc relativ ușor. De fapt, narcisele nu au nevoie de niciun fel de îngrijire, fiind plante perene.

În schimb, bulbii zambilelor și cei ai lalelelor sunt ceva mai pretențioși. Ei trebuie dezgropați și răriți cel puțin o dată la doi ani. Dezgroparea se face după ce planta s-a uscat, în general în luna mai. Replantarea se face de regulă toamna, în octombrie, sub adâncimea de îngheț.

Farmecul colorat al bănuților...

gradina casa flori 2

O altă floare ce apare primăvara și care este foarte decorativă și, în același timp, total nepretențioasă este părăluța sau bănuțul. Cunoscute și sub numele de năsturași sau cocoșei, Bellis perennis, sunt plante perene ce cresc sub formă de rozetă, cu o înălțime cuprinsă între 5 și 25 de centimetri. Florile colorate în alb, galben, roz închis sau roșu apar grupate în capitule și sunt prezente în lunile aprilie și mai. Frunzele tinere se folosesc și în salate, cărora le dau o aromă specifică.

Părăluțele se pot folosi atât în straturi sau ronduri, ca plante acoperitoare de teren, cât și în gazon. Preferă spațiile însorite și un sol bine aerist și drenat, reavăn. Udarea se face cu moderație. Înmulțirea se face prin rizomi sau prin semințe. Înmulțirea prin rizomi se realizează prin divizarea tufei, recomandabil primăvara sau după trecerea perioadei de înflorire. Semințele se seamănă vara, din iulie până în august. Germinarea durează 9-10 zile. Când ajung la stadiul de trei-patru frunze, plantele noi se răsădesc la distanțe de 13-15 cm în grădini, sere sau pepiniere. În sfârșit, în primăvară, în februarie-martie, sau toamna, în septembrie-octombrie, se răsădesc din nou în grădină, la distanțe de 20-25 cm.

...și parfumul subtil al „lacrimilor Evei“

Vândută pe străzile Franței în data de 1 Mai, plantă națională a Finlandei, lăcrămioara este o pre­zență discretă și parfumată în grădinile noastre.

Vechile cărți astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de când Maia, fiica lui Atlas, a devenit mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). În „limbajul florilor“, lăcrămioara înseamnă întoarcerea fericirii. Legenda povestește despre afecțiunea lăcrămioarei pentru o privighetoare, care s-a întors după ce planta a înflorit în luna mai.

În unele legende creștine se spune că lăcrămioara provine din lacrimile Evei, dupa ce a fost alungată împreună cu Adam din Rai. În același timp, alte legende spun că lacrimile Fecioarei Maria s-au transformat în lăcrămioare când a plâns la Crucea lui Iisus.

Lăcrămioara este un simbol al umanității în picturile religioase. Se spune că planta este a doua revenire a lui Iisus pe Pământ. Puterea bărbatului de a visa la o lume mai bună a fost de asemenea atribuită plantei. Aceasta este o plantă erbacee, perenă, care se extinde pe suprafețe mari prin rizomi. Noile tulpini ale plantelor se formează la capătul stolonilor, vara. Planta înfrunzește primăvara, din rădăcinile rămase în pământ pe timpul iernii și care continuă să se extindă. Tulpina plantei are o înălțime de aproximativ 15-30 cm și este încadrată de una sau două frunze mari, eliptice, de aproximativ 10-25 cm. Tulpina cu flori are în general două frunze și inflorescența în formă de ciorchine, alcătuită din 5-15 flori la capăt.

Florile sunt albe (rareori roz pal), au formă de clopoței, măsoară 5-10 mm în diametru și au un parfum îmbietor. Planta înflorește de la începutul primăverii până la începutul verii. Fructul de lăcrămioară este de culoare roșu aprins și măsoară 5-7 mm în diametru. Conține câteva semințe de culoare albicioasă sau maronie. Când se usucă capătă o culoare translucidă și sunt rotunde, având dimensiunea de 1-3 mm.

Lăcrămioara nu se poate înmulți prin polen, iar coloniile formate dintr-o singură tulpină nu produc semințe. Este folosită și pentru proprietățile sale medicinale. Este utilizată pentru îmbunătățirea memoriei, tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și a amețelilor. Atenție, însă: deoarece planta este extrem de toxică, infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se folosesc numai sub stricta supraveghere a medicului. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Abonează-te la acest feed RSS