reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Să valorificăm cu maximă eficiență toate resturile vegetale

Principala caracteristică agronomică a solului este fertilitatea. Criteriul obiectiv de apreciere a fertilității solului este conținutul în humus care încorporează 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul se formează din descompunerea aerobă a materiei organice de către microorganismele din sol și el constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. Prin urmare, pentru a avea soluri fertile trebuie să se asigure materia organică necesară. Cel mai indicat ar fi gunoiul de grajd, însă el poate asigura necesarul de materie organică pentru suprafețe foarte reduse. Cu fiecare recoltă se extrag din sol echivalentul a 10 t de materie organică și aceasta trebuie să fie restituită pentru a menține în echilibru bilanțul humusului din sol.

Principala sursă sigură și ieftină o reprezintă resturile vegetale ale fiecărei culturi agricole care pot asigura 4-5 t/ha materie organică și din care, prin descompunere de către microorganismele din sol, rezultă 1,5-2 t humus.

Resturile vegetale conțin 5 kg N; 5 kg P2O5; 9 kg H2O; 5,5 kg CaO și 0,3 kg sulf în fiecare tonă. Diferența, până la 10 t/ha materie organică, ar trebui administrată din alte surse. Dar dacă nici pe cele 5 t/ha resturi vegetale ale fiecărei culturi nu le încorporăm în sol, vom epuiza total rezerva de humus a solului. De neînțeles sunt unele voci care afirmă că încorporând în sol deșeul agricol îmbolnăvim pământul pentru că acest deșeu fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan.

Este adevărat că în condiții anaerobe din descompunerea lentă și incompletă a materiei organice rezultă unele substanțe toxice (CO2, H2S, acid oxibenzoic ș.a.) care au un anumit grad de toxicitate, dar nu îmbolnăvesc pământul. De aceea este necesar ca descompunerea materiei organice din sol să aibă loc în condiții aerobe din care se formează humusul, din acesta apoi 80% se minimalizează și furnizează substanțele nutritive pentru plante, iar 20% intră în rezerva solului. Pentru aceasta încorporarea în sol a resturilor vegetale trebuie să se facă până la 12-15 cm adâncime, strat în care se asigură condiții de aerobioză.

Pe această temă, în anul 2012, în paginile revistei Lumea Satului a fost o dezbatere cu fermierii pe tema folosirii plugurilor cu antetrupiță. Antetrupița preia stratul de la suprafața solului, bogat în materie organică, și-l introduce în fundul brazdei anterioare. Peste acest strat trupița preia restul de sol și-l răstoarnă peste primul strat, unde nu se mai pot asigura condiții pentru activitatea bacteriilor aerobe. De aceea nu este indicată folosirea plugurilor cu antetrupiță.

Se mai afirmă că terenurile agricole aveau în anul 2001 o fertilitate de 55%, iar în 2018 de 35% (cum s-au calculat oare aceste procente?) Afirmația este neîntemeiată deoarece realitatea din teren o infirmă. Se știe că în anii 2017 și 2018 au fost obținute producții record istoric, cu mult peste nivelul producțiilor realizate în anul 2001.

Prin urmare, este indicat să se folosească toate resturile vegetale, dar acestea să fie încorporate în sol în stratul de până la 12-15 cm adâncime pentru a avea condiții optime pentru activitatea bacteriilor aerobe care le transformă în humus – acel aur negru al pământului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Factorii de care se ține seama la stabilirea dozelor de îngrășăminte

Realizarea de recolte bogate, de calitate superioară și cu eficiență maximă presupune aplicarea rațională a îngrășămintelor, în doze optime și bine echilibrate.

La stabilirea dozelor se ține seama, pe de o parte, de plantele cultivate, cu cerințele acestora în funcție de producția prognozată, iar pe de altă parte, de sol, cu proprietățile sale privind starea de fertilitate.

În situația când se cultivă porumb, de exemplu, și se prognozează o producție de 10 t/ha se are în vedere că pentru 1 t porumbul consumă, în medie, 25 kg N, 10 kg P2O5 și 20 kg K2O, ceea ce înseamnă un necesar de 250 kg N, 100 kg P2O5 și 200 kg K2O pentru realizarea celor 10 t/hectar.

Pe de altă parte, avem buletinul cu analiza agro­chimică a solului care ne indică un sol fertil având indicele de azot (IN) 3, cu 12 mg P2O5/100 g sol și 22 mg K2O/100 g sol. Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5 și 1 mg K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/hectar.

Asta înseamnă că solul poate furniza: IN3 este echivalent cu 50 kg N/ha, 12 mg P2O5 x 7 = 84 kg/ha și 22 mg K2O x 13 = 282 kg/hectar.

Prin urmare, sunt necesare:

  • 250 kg N/ha – solul oferă 50 kg/ha;
  • 100 kg P2O5/ha – solul oferă 84 kg/ha;
  • 200 kg K2O/ha – solul oferă 282 kg/ha.

Rezultă că ar mai trebui aplicate 200 kg N/ha și 16 kg P2O5/hectar.

Aceasta ar fi o apreciere simplistă privind stabilirea dozelor de îngrășăminte deoarece, dacă ne referim la buletinul de analiză agrochimică a solului, datele înscrise în acest buletin reprezintă situația existentă în sol în momentul ridicării probelor. La scurt timp, situația se schimbă deoarece solul este un organism viu, cu activitate dinamică și o parte din elementele nutritive sunt consumate de buruieni, sunt levigate, se volatilizează sau intră în diferite combinații insolubile. În același timp, prin activitatea microbiologică și biochimică din sol se produc noi cantități de elemente nutritive.

De aceea, calculele de mai sus sunt cu totul orientative.

Trebuie să se țină seama de dinamica modificărilor din sol care se referă la:

  • În anul de aplicare a îngrășămintelor chimice se consumă 40% din N, 18% din P2O5 și 40% din K2O. Dacă se aplică și gunoi de grajd în anul I se consumă 0,35% N, 0,45% P2O5 și 0,654 K2O.
  • În funcție de pH-ul solului:
    • la pH 4,5 se valorifică 30% din N, 23% din P2O5 și 33% din K2O;
    • la pH 5,5 se valorifică 77% din N, 48% din P2O5 și 77% din K2O;
    • la pH 6,5 se valorifică 100% din N, 100% din P2O5 și 100% din K2O;
  • În funcție de cantitatea de precipitații acumulate în perioada de toamnă-iarnă:
    • se adaugă 3 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în plus;
    • se scad 5 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în minus.
  • Doza de azot se corectează și în funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:
    • până la 60 cm se aplică 50% din doza calculată;
    • la 90 cm – 75%;
    • la 120 cm – 100%:
    • la 150 cm – 125-150%.
  • Dacă se cultivă într-un asolament cu graminee și leguminoase perene:
    • se reduce cu 30-50% doza de azot;
    • se reduce cu 20-40% doza de fosfor și potasiu.
  • Prin activitatea microbiologică din sol se realizează cantități importante de azot de care se va ține seama:
    • 10-30 kg/ha prin fixare liberă;
    • 70-90 kg/ha prin fixare asociativă și
    • 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.
  • Prin valorificarea resturilor vegetale tratate cu Bacto-Fil 10 se reduce doza N cu 30-50%.
  • Fertilizarea foliară crește coeficientul de valorificare a N cu 6-18% și a fosforului cu 6-9%.
  • Se apreciază că în sistemul clasic de fertilizare se valorifică 30-50% din îngrășăminte, când se aplică îngrășăminte cu eliberare controlată – 50-60%, iar când se asociază cu fertilizarea foliară și biostimulatori se valorifică 80-90% din îngrășăminte.
  • La aplicarea îngrășămintelor microgranulate cu efect de starter asupra germinației, răsăririi și creșterii plantelor, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.
  • Folosirea inhibitorului N. LOCK de descompunere a azotului face ca atunci când se administrează uree, la pregătirea patului germinativ, aceasta este transformată în azot amoniacal care rămâne 3 luni la dispoziția plantelor.
  • Prin folosirea îngrășămintelor de la Năvodari:
    • când se aplică tehnologia NG aceasta cuprinde îngrășăminte pe bază de N și S pelicularizate cu inhibitor N Guard care are la bază uleiuri vegetale care împiedică levigarea și asigură azot 70-90 zile la dispoziția plantelor.
    • când se aplică tehnologia Amesal pentru îngrășămintele cu fosfor. Acesta este un polimer de sinteză cu capacitate de schimb cationic mare care blochează ionii de Fe, Al și Ca și împiedică formarea de fosfați insolubili.
  • La stabilirea dozelor de îngrășăminte se mai ține seama de speciile cultivate care au consum specific diferit. De exemplu, necesarul de K la grâu și porumb este de 16 kg/t, iar la floarea-soarelui de 50 kg/t.
  • În cadrul speciilor se ține seama de capacitatea de valorificare a soiurilor (hibrizilor) care este diferită.
  • Se au în vedere plantele premergătoare și cum acestea au fost fertilizate.
  • În egală măsură se ține seama de factorii care reduc din eficiența îngrășămintelor:
  • soiuri (hibrizi) greșit raionate;
  • întârzierea semănatului și densitatea culturii neadecvată;
    • atacul de boli, dăunători și buruieni;
    • administrarea neuniformă și neechilibrată a îngrășămintelor.

Starea de fertilitate a solului se poate determina, în timpul vegetației, cu Ferti Drona prevăzută cu senzori care determină necesarul de azot din plante pe baza conținutului de clorofilă. Transmite la calculator și indică doza necesară de aplicat.

De asemenea, cu dispozitivul N. Pilot care are un senzor optic ce măsoară reflectanța luminoasă a culturilor și afișează nivelul de azot.

Prin urmare, acțiunea de fertilizare a culturilor agricole este o activitate de înalt profesionalism și la realizarea ei trebuie să se țină seama de multitudinea factorilor care acționează în sens pozitiv sau negativ asupra valorificării îngrășămintelor de către plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS