Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV