În prezent, protecția mediului și a resurselor naturale este fundamentală pentru fermierii din România, pentru a îmbunătăți sănătatea și fertilitatea solului, precum și pentru a proteja resursele de apă și biodiversitatea. Numai prin acțiuni care minimizează impactul asupra mediului putem îmbunătăți rezistența la schimbările climatice.

Soluțiile și cele mai bune practici pentru a asigura sănătatea oamenilor și a ecosistemelor sunt strâns legate de modul în care este gestionat procesul de producție. Viitorul fermierilor și capacitatea lor de a prospera sunt interconectate, iar probleme precum condițiile meteorologice extreme și diminuarea resurselor naturale trebuie abordate cu o atenție sporită.

Unul dintre cei mai importanți factori care afectează mediul înconjurător este gestionarea deșeurilor provenite din activitățile agricole, cum ar fi materialele plastice din ambalajele produselor și reziduurile provenite din sistemele de irigare, mulcirea și alte procese implicate. Există soluții pentru atenuarea impactului acestora: reducerea nivelului lor, reciclarea și reutilizarea lor în continuare într-un nou ciclu de viață și utilizarea de materiale durabile în activitățile agricultorilor.

Compania internațională de agricultură Corteva Agriscience adoptă o abordare de economie circulară în ceea ce privește utilizarea materialelor de ambalaj care sunt introduse pe piață, pentru a crește potențialul ca aceste materiale de ambalaj să fie reciclate și/sau reutilizate în timp. Urmărind provocările actuale de mediu, echipa Corteva din România este angajată în astfel de acțiuni pentru a îmbogăți viața fermierilor și a consumatorilor prin aplicarea unor bune practici de sustenabilitate. Astfel, modul de gestionare a ambalajelor și materialelor folosite în activitățile zilnice a devenit o prioritate pentru echipa Corteva și oferă soluții în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei.

În ambalarea semințelor marca Pioneer® de la Corteva România sunt folosite materiale reciclabile, precum hârtia și lemnul. Astfel, pungile de hârtie și paleții din lemn reprezintă o soluție alternativă pentru a folosi cât mai puține materiale poluante. În cazul paleților din lemn, dacă aceștia necesită reparații, acestea vor fi efectuate cu prioritate, înlocuirea cu paleți noi nefiind prima opțiune luată în calcul de Corteva.

Accesoriile, cum ar fi folia de împachetare sau benzile de plastic folosite pentru ambalarea produselor, se încadrează în programul intern de gestionare a deșeurilor nepericuloase, împreună cu hârtia sau materialele din lemn nepotrivite. Alături de aceste deșeuri, materialele periculoase care pot dăuna mediului sunt, de asemenea, colectate separat de către companie. Împreună cu un consultant de mediu, lunar, echipa Corteva se asigură că operatorii de colectare respectă condițiile de mediu, iar prin intermediul acestora, în funcție de tipul de deșeu, acesta este valorificat ulterior pentru a nu afecta ecosistemul în alte forme de utilizare.

Portofoliul Corteva România cuprinde o gamă de soluții de diversificare a protecției plantelor care aduc rezultate excelente în orice fermă. Pentru a urma strategia de sustenabilitate, compania a dezvoltat de-a lungul timpului o infrastructură de colectare și reciclare necesară printr-o inițiativă de prevenire și reducere a cantității de deșeuri generate de propriile operațiuni și a devenit membră a Sistemului de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA).

Prin participarea la programul de colectare a SCAPA, Corteva Agriscience se alătură inițiativei de a oferi fermierilor mai multe informații privind gestionarea corectă a ambalajelor goale de pesticide. Fiecare fermier sau distribuitor la nivel național poate beneficia gratuit de serviciile de colectare și poate recupera deșeurile de ambalaje din plastic, metal și hârtie de la produsele de protecție a plantelor.

Mai mult, în calitate de partener responsabil în grija pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și a sistemului alimentar global pentru fermieri, terenuri, comunități și planetă, Corteva recomandă adoptarea celor mai bune practici. Doar împreună cu toate părțile interesate putem contribui la construirea unei agriculturi durabile care să ajute la utilizarea eficientă a resurselor, benefică pentru planetă și pentru activitățile fermierilor.

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager România, Republica Moldova și Ungaria

Stratul de mulci reprezintă operațiunea de împrăștiere la suprafața terenului a unor materiale de natură organică precum paie, vreji, pleavă, turbă, gunoi de grajd, tulpini tocate de porumb, sorg, floarea-soarelui etc.

În majoritatea cazurilor această operațiune se realizează concomitent cu lucrarea de recoltare deoarece combinele sunt prevăzute cu aparate de tocat și cu ventilatoare care împrăștie uniform tocătura pe suprafața recoltată.

O acțiune asemănătoare se realizează și prin lucrarea de dezmiriștit când rădăcinile, miriștea și paiele tocate se amestecă cu stratul superficial al solului. Un rol de mulci pot avea și culturile verzi care protejează solul, asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol, iar în final îmbogățesc solul în materie organică.

Principalele avantaje ale stratului de mulci constau în:

• Acumulează și conservă mai bine apa din precipitații, chiar din ploile torențiale care altfel s-ar scurge cu repeziciune la suprafața solului și ar provoca fenomenul de eroziune. Totodată, stratul de mulci împiedică pierderea apei prin evaporare, acest fenomen fiind diminuat de 3 ori.
• Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie, stratul de mulci fiind un tampon care amortizează forța de cădere a acestora.
• Are rol de reglare a temperaturii solului atât în perioada de vară, cât și iarna. Vara s-a constatat că în timpul arșiței, când temperatura în aer era de 48°C, la 1 cm sub stratul de mulci se înregistrau 27°C, favorizând creșterea nestigherită a rădăcinilor și o intensă activitate microbiologică. În timpul iernii, stratul de mulci protejează culturile de îngheț. Prezența stratului de mulci asigură o reducere a amplitudinii temperaturii între zi și noapte cu peste 6°C.
• Reduce gradul de îmburuienare a culturilor deoarece buruienile abia răsărite sunt înăbușite de stratul de mulci și mor înainte de a începe procesul de fotosinteză.
• Contribuie la formarea și menținerea structurii solului.

Materia organică din stratul de mulci prin descompunere formează humus care, împreună cu argila din sol, formează liantul (cimentul) de unire a particulelor elementare de sol în agregate structurale. În solul structurat regimul aerohidric se găsește în condiții optime cu 2/3 apă și 1/3 aer. Stratul de mulci reduce procesul de tasare-compactare, menținând solul structurat.

• Asigură o corectă permeabilitate a solului prin afânarea corespunzătoare. Afânarea nu trebuie să fie exagerată deoarece circulă aerul prin sol și antrenează apa pe care o evaporă.

Totodată, excesul de aerisire intensifică mineralizarea humusului cu formarea de elemente nutritive peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul este levigat. Afânarea nu trebuie să depășească nivelul de dezvoltare a sistemului radicular (200 cm) pentru că, în acest caz, apa se pierde în pânza freatică.

Existența materiei organice în stratul de mulci este sursa de formare a humusului. Dacă există humus, există agregate structural stabile care asigură o bună porozitate a solului și, deci, o corectă permiabilitate care realizează înmagazinarea și păstrarea apei în sol.

Experiențele au demonstrat că, din precipitațiile căzute, în sol cu structură corespunzătoare, solul ușor permiabil se infiltrează 85%, iar în solul fără structură, sol greu permiabil, se înfiltrează 30-40% din precipitații.

• Stratul de mulci, până la urmă, constituie un valoros îngrășământ. Din analize a rezultat că 1 t paie de grâu furnizează solului 5 kg de azot, 2,1 kg de P2O5 și 9,5 kg de K2O. După cerealele păioase se asigură solului 1.500 kg/ha humus, iar de la tulpinile de porumb 2.000 kg/ha humus. Din humusul format, 2/3 se mineralizează și furnizează elementele nutritive, iar 1/3 intră în rezerva solului.
• Prin urmare, stratul de mulci asigură și nutriția plantelor, reducându-se necesarul de îngrășăminte.
• În stratul de mulci se menține un raport echilibrat de humificare/mineralizare. Materia organică, în condiții optime de umiditate și temperatură, se descompune și rezultă humus care, la rândul său, se mineralizează și rezultă elemente nutritive pentru plante.

Cele două procese, humificare / mineralizare, în prezența stratului de mulci se mențin în echilibru.

În stratul de mulci acționează și ciupercile, producând o anumită acidificare a solului.

Multiplele avantaje oferite de stratul de mulci trebuie să determine cât mai mulți fermieri să facă toate eforturile pentru realizarea lui.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Agricultura este un domeniu aflat permanent sub stres, dar acest lucru se resimte mai ales acum, când criza climatică se înrăutățește în multe regiuni ale planetei. Peste câteva decenii, evenimentele meteorologice și condițiile climatice imprevizibile și neregulate vor deveni probabil și mai frecvente. Incertitudinile privind sistemul energetic și piața mărfurilor vor contribui la amplificarea acestor probleme. De aceea este nevoie să construim un sistem agricol mai rezistent, iar agricultura ecologică este parte a răspunsului.

Beneficiile agriculturii ecologice

Agricultura ecologică îmbunătățește gestionarea solului și a apei, are un impact negativ minim asupra mediului și nu contaminează solul și apa. Aceasta implică costuri mai mici de producție pentru fermieri, precum și creșterea randamentelor (adesea comparabil sau chiar mai mult decât în cazul folosirii intensive a substanțelor chimice) și ca atare și profituri crescute. În agricultura ecologică se folosesc, în special, semințe cu toleranță mai mare față de clima extremă, dăunători și boli și astfel rezistența comunităților vulnerabile în fața fenomenelor meteorologice este mai mare. Practicile precum rotația culturilor, intercultura și policultura (multiple culturi) cresc nivelul de disponibilitate a alimentelor pe tot parcursul anului și ajută la diversificarea producției de alimente. În plus, sănătatea fermierilor și a societății poate fi îmbunătățită prin agricultura ecologică, deoarece aceasta promovează adesea o dietă mai diversificată prin producerea multor produse alimentare diferite, prin utilizarea a mai puține pesticide și prin îmbunătățirea disponibilității apei curate. În plus tehnicile utilizate în agricultura ecologică ajută la îmbunătățirea fertilității solului.

Degradarea solului

Aceasta este o modificare a stării de sănătate a solului care are ca rezultat o capacitate redusă a ecosistemului. Cauzele degradării solului sunt, în principal, epuizarea nutrienților și a materiei organice din sol și eroziunea. O altă cauză primordială o reprezintă practicile de supra-pășunat și cultivarea neadaptate la condițiile locale. Există însă și alte forme de degradare, mai rar întâlnite, cum este cea chimică prin poluarea solului și fizică determinată de compactarea pământului și absența apei. Toți acești factori conduc într-un final la scăderea fertilității solului. Există aproximativ șaptesprezece elemente care s-au dovedit a fi esențiale pentru creșterea plantelor. Tipurile și cantitățile de nutrienți trebuie să fie corect echilibrate și aplicate, astfel încât culturile să fie viguroase și sănătoase. Culturile diferite necesită diferite tipuri și cantități de nutrienți. Macro-elementele sunt necesare în cantități mari, în timp ce microelementele sunt necesare în cantități mici. Elementele trebuie să fie prezente în forme utilizabile de către plante și în concentrații optime pentru creșterea plantelor. Spre exemplu, atunci când unii nutrienți sunt prezenți în cantități excesive, cum este cazul manganului, aluminiului și sulfului, sunt toxici pentru plantă, de exemplu. Macroelementele necesare solului sunt: carbon (C), hidrogen (H2), oxigen (O) – derivate din aer și apă – azot (N), fosfor (P), potasiu (K), calciu (Ca) – derivate din sol, iar unele din aer – magneziu (Mg), sulf (S) – derivate din sol – fier (Fe), molibden (Mo), cupru (Cu), zinc (Zn), mangan (Mn), cobalt (Co), bor (Bo), clor (Cl) – derivate din sol.

Tehnicile ecologice care restabilesc echilibrul solului și îi îmbunătățesc calitatea sunt prezentate în rândurile următoare.

Compostarea este procesul de descompunere a materiilor organice de origine vegetală și animală în urma căruia rezultă humusul. Condițiile necesare pentru obținerea compostului sunt prezența microorganismelor din sol și a materiilor organice precum gunoiul de grajd, resturile de recoltă, gunoiul municipal, deșeurile din bucătărie, lemnul rezultat în urma tăierilor de gard viu și a buruienilor. Factorii care favorizează reușita acestui proces sunt umiditatea care grăbește descompunerea materiilor, controlul temperaturii pentru optimizarea activității microorganismelor și aerarea pentru a furniza oxigen adecvat procesului de descompunere. Compostul poate fi utilizat în toate solurile cu fertilitate redusă. Este deosebit de bun în zonele cu precipitații reduse, unde îngrășămintele nu pot fi utilizate eficient din cauza lipsei de umiditate. Este, de asemenea, util în solurile nisipoase care au o capacitate redusă de reținere a apei. Compostul îmbunătățește structura și drenajul tuturor solurilor.

Mulcirea este acoperirea solului cu reziduuri de recoltă, iarbă uscată și frunze. Odată putred și descompus, mulciul formează humus și se adaugă la materia organică din sol. Mulcirea este importantă pentru prevenirea eroziunii solului pentru că astfel se adaugă materie organică în sol, contribuie la reglarea temperaturii solului, crește nivelul microorganismelor din sol și activitatea biologică, suprimă creșterea buruienilor, ajută la creșterea retenției de apă și scăderea evaporării ei din sol.

Mulciul poate fi folosit înainte și după plantare, precum și în jurul plantelor tinere recoltate. Este util, în special, în cazul culturilor de legume cu valoare ridicată și pentru cultivarea în zone uscate, în timpul secerișului de recoltare și în locurile în care solul este ușor erodat de ploi abundente. Acolo unde eroziunea solului este o problemă, mulciul care se descompune încet (conținut scăzut de azot, raport C/N ridicat) va oferi o protecție pe termen lung în comparație cu alte materii care se descompun rapid.

Mulciul menține solul umed mai mult timp, controlează eroziunea prin amortizarea impactului picăturilor de ploaie și prin încetinirea scurgerii, suprimă buruienile și determină o creștere sănătoasă a culturilor. Dezavantajele sunt că mulcirea necesită multă muncă și că odată cu mulciul se pot introduce noi dăunători și boli într-un câmp.

Gunoiul de grajd verde reprezintă practic plantele care sunt cultivate în mod deliberat cu scopul încorporării în sol pentru a îmbunătăți fertilitatea acestuia și conținutul de materie organică. În acest sens, sunt folosite în general leguminoasele. Acestea mai au un rol important pentru că prin acoperirea solului îl protejează de radiații și de eroziune. Beneficiile utilizării lor includ:

• azotul furnizat;
• îmbunătățirea înclinării solului și a infiltrării apei;
• reducerea bolilor și a nematodelor;
• controlul buruienilor;
• captarea nitraților și prevenirea levigării;
• controlul eroziunii;
• sursă de hrană pentru animale.

O cultură ideală pentru a fi folosită drept gunoi de grajd verde este una care îndeplinește majoritatea criteriilor următoare: crește rapid (acumulează multă biomasă într-o perioadă scurtă de timp), fixează azotul din aer, este înrădăcinată profund și astfel îmbunătățește structura solului, acoperă rapid solul, controlând astfel eroziunea și suprimând buruienile.

Îngrășămintele organice sunt derivate din părți vegetale și animale /excremente sau reziduuri care se aplică pentru fertilizarea solului. Acestea includ gunoi de grajd, reziduuri de buruieni, masă lemnoasă rezultată în urma tăierilor, compost, gunoi de grajd și gunoi verde și reziduuri de cultură, printre altele. De asemenea, animalele care pășunează joacă un rol important în fluxul de nutrienți către terenurile cultivate. Plantele conțin substanțe care își definesc calitatea ca îngrășământ organic: azot, fenoli și lignină.

Intercultura implică cultivarea a două sau mai multe culturi în același câmp în același timp, cu condiția ca cel puțin una dintre culturile să asigure o acoperire rapidă a solului. Intercultivarea permite, de asemenea, utilizarea intensivă a suprafețelor de teren mici.

Rotația culturilor presupune cultivarea diferitelor culturi într-un ciclu prestabilit pe aceeași suprafață de teren. Aceste culturi au nevoie de minerale diferite, au adâncimi diferite ale rădăcinilor și atrag boli și dăunători diferiți. Rotirea culturilor previne acumularea dăunătorilor și asigură un echilibru al nutrienților în funcție de cerințele nutritive și de înrădăcinare ale diferitelor plante.

• În Africa subsahariană, se așteaptă ca schimbările climatice să afecteze securitatea alimentară pentru că în această regiune, agricultura este dependentă de precipitații. Estimările arată că până în 2050, recolta va scădea cu 14% în cazul orezului, cu 22% în cazul grâului și cu 5% la porumb și ca urmare oamenii săraci care depind de agricultură pentru existența lor vor deveni și mai vulnerabili.

• Fermele ecologice care țin cont de biodiversitate mai degrabă decât de consumul intensiv de substanțe chimice sunt cele mai rezistente într-un climat mai uscat și cu fenomene meteorologice din ce în ce mai imprevizibile.

(D.Z.)

Însușirea de bază a solului este fertilitatea, care este asigurată de conținutul în humus, iar humusul provine din materia organică transformată în sol de către microorganisme.

Rezultă că pentru a avea soluri fertile trebuie să le asigurăm cu cantităţi corespunzătoare de materie organică.

Materia organică provine din plante verzi în urma procesului de fotosinteză. Prin urmare, pentru a avea cât mai multă materie organică trebuie să fie valorificată la maximum energia solară prin plante.

Se apreciază că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în fenomenul de fotosinteză.

Energia solară furnizată în principalele zone agricole ajunge la 3.800-4.100°C, din care plantele valorifică, în cultura principală, 2.500-3.000°C. Rămân peste 1.000°C din vară până cade bruma nevalorificate. Din acest motiv solul trebuie să fie permanent verde. Asigurarea cu materie vegetală se poate realiza prin:

• cultura de plante leguminoase folosite ca îngrăşământ verde fie în cultura principală, fie cultură în mirişte;
• din resturile vegetale rămase după recoltarea culturilor;
• din masa de buruieni rezultată în urma dezmiriştirii;
• din acţiunea de „înverzire“ devenită obligatorie în ţările UE, pe anumite suprafeţe.

În perimetrele irigate terenul se poate menţine permanent verde prin cultivarea de soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole, în miriştea de orz, grâu, rapiţă. Acestea pot ajunge la maturitate până cade bruma folosind foarte eficient energia solară, prin producţiile obţinute sub formă de boabe sau pentru siloz. După recoltarea acestora resturile vegetale se adaugă la cele din cultura principală, îmbogăţind solul în materia organică. În zonele neirigate, după culturile recoltate în vară, este obligatorie lucrarea de dezmiriştit care prezintă multiple avantaje, printre care şi acela că forţează germinarea seminţelor de buruieni care acoperă terenul pe perioada de vară-toamnă folosind energia solară, iar după tocarea masei de buruieni se asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol.

În mod asemănător se procedează la acţiunea de înverzire care se realizează după recoltarea culturilor principale. Se folosesc seminţe de diferite plante precum: ovăz, muştar, facelia, rapiţă, latir, măzăriche, mazăre, secară, triticale, lupin, trifoi, bob, camelină, care se însămânţează două câte două, în funcţie de condiţiile climatice din zonă.

Se foloseşte utilajul tip APV care asigură pregătirea solului şi însămânţarea. Culturile verzi se înfiinţează în vară sau toamna, până la 1 octombrie, şi rămân pe teren peste iarnă.

În primăvară, culturile respective se desfiinţează până la 31 martie fie putrezind singure în sol, fie prin erbicidare.

Principalele avantaje ale menţinerii terenului permanent verde sunt:

• reţine şi conservă apa din precipitaţii, evitând eroziunea solului;
• se valorifică îngrăşămintele neconsumate de cultura principală;
• este evitată levigarea nitraţilor care se întorc în sol cu masa vegetală;
• se reduce rezerva de seminţe de buruieni şi agenţi fitogeni, dăunători;
• se valorifică energia solară, cresc biodiversitatea şi agenţii polenizatori;
• protejează agregatele structurale ale solului de lovirea picăturilor de ploaie;
• prezenţa covorului vegetal fereşte solul de arşiţă, menţinând o temperatură mai mică cu 4-6°C, favorabilă microorganismelor din sol;
• rădăcinile acestor plante afânează straturile compactate ale solului, solubilizează substanţele greu solubile din sol şi contribuie la îmbunătăţirea structurii solului.

Considerăm că sunt suficiente motive pentru a milita pentru menţinerea terenului permanent verde.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Un teren tasat-compactat, chiar dacă are conținut ridicat de materie organică, humus și elemente nutritive, acestea nu pot fi valorificate. Aici au loc procese lente de descompunere anaerobă cu acumulare de gaze toxice.

Prin afânare se asigură mobilizarea fertilității potențiale a solului, iar schimbul de gaze se realizează ușor, fără acumularea gazelor toxice de tipul nitriților, hidrogenului sulfurat, metanului etc.

Afânarea trebuie însă realizată în anumite limite deoarece în terenul prea afânat apa se infiltrează repede peste nivelul de creștere a rădăcinilor, antrenând cu ea diverși produși chimici care poluează pânza freatică.

În același timp, aerul circulă intens prin sol antrenând apa care se evaporă la suprafața solului și provocând mineralizarea materiei organice și a humusului din sol cu eliminarea de elemente nutritive peste nivelul de consum al plantelor și surplusul se pierde prin levigare, volatilizare și eroziune.

Afânarea corectă se realizează pe solurile cu structură glomerulară stabilă și prin lucrări raționale, numai la umiditatea optimă care este de 8-26% pe solurile nisipoase, 12-22% pe solurile lutoase și 19-21% pe solurile argiloase. În aceste condiții solul se fragmentează pe linia de minimă coeziune și nu prin rupere sau compresiune.

Împrospătarea aerului din sol depinde de variațiile de temperatură între zi și noapte, de variațiile de presiune, de unghiul de incidență a vântului, de prezența apei din precipitații sau irigații care înlocuiește aerul, precum și de galeriile formate de șoareci, cârtițe și râme. Solul realizează și o afânare naturală prin îngheț-dezgheț, uscare-umezire și contracție-gonflare.

Gradul de afânare a solului se poate determina astfel:

• Prin măsurarea densității aparente (Da) a solului a cărei valori favorabile plantelor variază între 1,0-1,4 g/cm3. Într-o arătură proaspătă, negrăpată, terenul este foarte afânat, cu Da 0,8-1,0 g/cm3, iar pe terenul tasat-compactat Da este mai mare de 1,5-1,6 cm3 și apa pătrunde greu, se scurge la suprafața solului sau băltește, deci se pierde.
• Sistemul radicular crește nestingherit la Da 1,07-1,40 g/cm3, iar nitrificarea la 1,11-1,15 g/cm3.
• Prin măsurarea vitezei de infiltrare a apei în sol, care este influențată în mod direct de gradul de afânare sub denumirea de permeabilitate.
• Prin măsurarea rezistenței la penetrare care pe solurile nisipoase este mică, de 15 daN&cm2, iar pe solurile argiloase variază între 50 și 150 daN/cm2.

Aceste valori ne indică, pe de o parte, gradul de afânare, iar pe de altă parte permeabilitatea solului în funcție de care are loc circulația apei și aerului, precum și creșterea rădăcinilor.

Cunoașterea acestor valori ne indică ce lucrări să fie efectuate asupra solului. Pe solurile tasate-compactate sunt necesare lucrări de distrugere a straturilor impermeabile, de aplicare a îngrășămintelor organice, iar în asolament să nu lipsească sola săritoare de graminee și leguminoase perene care contribuie la refacerea structurii solului.

Exemplu: porumbul cultivat într-un sol tasat-compactat are sistemul radicular mai mic cu 41%, suprafața foliară scăzută de la 5.504 cm2 pe o plantă la 2.804 cm2/plantă, iar înălțimea redusă de la 171 cm la 140 cm și, bineînțeles, producțiea este diminuată corespunzător.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Deși plantele nu se hrănesc cu materia organică din sol, ea reprezintă totuși materia primă din care, sub acțiunea microorganismelor, are loc descompunerea materiei organice cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și formarea de humus.

Se știe că 97-98% din corpul plantelor este format în procesul de fotosinteză din CO2 și apă și numai 2-3% din substanțele minerale extrase din sol sau primite prin fertilizarea foliară. Dar cei 3% au o influență importantă asupra plantelor ținând seama de felul produselor administrate, când și sub ce formă ajung la plante pentru a fi asimilate. În condițiile în care sunt raze luminoase există în aer CO2 și se asigură necesarul de apă, iar aparatul foliar se menține intact. Astfel, cei 3% au o influență determinantă asupra nivelului și calității recoltelor.

În plus, materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă. Acumularea în sol a 10-15% t/ha materie organică este echivalentă cu aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Aplicarea a 30 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aduce în sol 3.000 kg/ha humus, iar aplicarea a 1.000 kg/ha substanță uscată din paie este echivalentul a 120 kg/ha humus.

Din 1.000 kg de resturi vegetale se acumulează în sol 200 kg de humus. Resturile vegetale de la o cultură bună de grâu asigură 1.700 kg/ha humus, de la porumb 1.800 kg/ha, iar de la sfeclă 1.200 kg/hectar.

Pe un sol de tip cernoziom, pe stratul 0-100 cm se găsesc 426 t/ha de humus. Aplicarea fiecărei tone de gunoi de grajd, bine fermentat, aduce în sol 3,5 kg de azot, 2 kg de fosfor și 5-6 kg de potasiu.

Pentru menținerea unui bilanț corect de humus în sol sunt necesare 8-10 t/ha materie organică în fiecare an. Din resturile vegetale se asigură cca 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat pentru a asigura o bună fertilitate a solului.

Aceasta se poate realiza prin aplicarea de gunoi de grajd, prin culturile verzi speciale, prin îngrășăminte verzi din lupin, măzăriche, bob sau, prin covorul verde creat după dezmiriștire, din buruienile și samulastra răsărite care trebuie tocate înainte de a forma semințe.

Prin urmare, la baza formării humusului din sol stă materia organică. Humusul apare ca o substanță organică coloidală amestecată cu nisip, argilă ș.a. El conține peste 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul are capacitatea de a reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu 2 săptă­mâni efectele secetei.

Din humusul nou format prin descompunerea materiei organice din sol de către microorganismele aerobe, 80% se mineralizează și rezultă substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului, îmbogățindu-l.

Sporirea conținutului în humus al solului ca un punct procentual asigură spor de producție de 1 t de cereale/ha. Pe stratul 0-20 cm din sol se pierd anual, prin mineralizare, cca 3.000 kg/ha de humus care trebuie completat cu materie organică.

În același timp, humusul plus argila formează complexul coloidal argilohumic care constituie liantul (cimentul) pentru unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale stabile.

După conținutul în humus, solul se consideră sărac atunci când are 2-3%, moderat la 3-5% și bogat la 5-7,5%. Un sol cu conținut de 3-4% humus poate furniza, în perioada de vegetație, 20-30 kg de azot în anii secetoși și 80-100 kg în anii ploioși. Coeficientul de mineralizare anuală a humusului este de 2,5-3% în solul mai nisipos, 1,8-2,5% în solul luto-nisipos și 0,8-1,3% în solul argilos.

Din datele de mai sus rezultă rolul esențial pe care îl are materia organică introdusă în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a se asigura descompunerea aerobă cu formare de humus și substanțe nutritive pentru plante. În același timp, materia organică asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante. Niciun efort nu este prea mare pentru asigurarea materiei organice în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Principala caracteristică agronomică a solului este fertilitatea. Criteriul obiectiv de apreciere a fertilității solului este conținutul în humus care încorporează 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul se formează din descompunerea aerobă a materiei organice de către microorganismele din sol și el constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. Prin urmare, pentru a avea soluri fertile trebuie să se asigure materia organică necesară. Cel mai indicat ar fi gunoiul de grajd, însă el poate asigura necesarul de materie organică pentru suprafețe foarte reduse. Cu fiecare recoltă se extrag din sol echivalentul a 10 t de materie organică și aceasta trebuie să fie restituită pentru a menține în echilibru bilanțul humusului din sol.

Principala sursă sigură și ieftină o reprezintă resturile vegetale ale fiecărei culturi agricole care pot asigura 4-5 t/ha materie organică și din care, prin descompunere de către microorganismele din sol, rezultă 1,5-2 t humus.

Resturile vegetale conțin 5 kg N; 5 kg P2O5; 9 kg H2O; 5,5 kg CaO și 0,3 kg sulf în fiecare tonă. Diferența, până la 10 t/ha materie organică, ar trebui administrată din alte surse. Dar dacă nici pe cele 5 t/ha resturi vegetale ale fiecărei culturi nu le încorporăm în sol, vom epuiza total rezerva de humus a solului. De neînțeles sunt unele voci care afirmă că încorporând în sol deșeul agricol îmbolnăvim pământul pentru că acest deșeu fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan.

Este adevărat că în condiții anaerobe din descompunerea lentă și incompletă a materiei organice rezultă unele substanțe toxice (CO2, H2S, acid oxibenzoic ș.a.) care au un anumit grad de toxicitate, dar nu îmbolnăvesc pământul. De aceea este necesar ca descompunerea materiei organice din sol să aibă loc în condiții aerobe din care se formează humusul, din acesta apoi 80% se minimalizează și furnizează substanțele nutritive pentru plante, iar 20% intră în rezerva solului. Pentru aceasta încorporarea în sol a resturilor vegetale trebuie să se facă până la 12-15 cm adâncime, strat în care se asigură condiții de aerobioză.

Pe această temă, în anul 2012, în paginile revistei Lumea Satului a fost o dezbatere cu fermierii pe tema folosirii plugurilor cu antetrupiță. Antetrupița preia stratul de la suprafața solului, bogat în materie organică, și-l introduce în fundul brazdei anterioare. Peste acest strat trupița preia restul de sol și-l răstoarnă peste primul strat, unde nu se mai pot asigura condiții pentru activitatea bacteriilor aerobe. De aceea nu este indicată folosirea plugurilor cu antetrupiță.

Se mai afirmă că terenurile agricole aveau în anul 2001 o fertilitate de 55%, iar în 2018 de 35% (cum s-au calculat oare aceste procente?) Afirmația este neîntemeiată deoarece realitatea din teren o infirmă. Se știe că în anii 2017 și 2018 au fost obținute producții record istoric, cu mult peste nivelul producțiilor realizate în anul 2001.

Prin urmare, este indicat să se folosească toate resturile vegetale, dar acestea să fie încorporate în sol în stratul de până la 12-15 cm adâncime pentru a avea condiții optime pentru activitatea bacteriilor aerobe care le transformă în humus – acel aur negru al pământului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În funcție de tipul solului, de textura și structura acestuia, dar și de modul cum este lucrat, spațiile libere din sol pot varia foarte mult.

Prin urmare, când ne referim la porozitatea solului avem în vedere aceste spații care mențin în stare de echilibru volumul de apă și de aer din sol.

Aerul și apa sunt factorii care, alături de elemen­tele nutritive, care și ele sunt condiționate de primii doi factori, reprezintă condițiile de bază pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pentru activitatea microbiologică din sol.

În sol se găsesc porii din interiorul agregatelor structurale care pot fi mici (cu aspect poros), mijlocii (spongios) sau mari (cavernos), dar și porii dintre agregatele structurale care, la rândul lor, pot fi cu fisuri mici, cu fisuri mijlocii (sol crăpat) sau cu fisuri mari (sol spintecat).

Porozitatea totală a solului poate avea valori de 48-60% din masa solului, din care porozitatea capilară (30-36% și porozitatea necapilară (de aerație) 18-24%.

Porozitatea de aerație este socotită deficitară când are valori de 6-10%, moderată la 11-22% și bună când reprezintă 23-30% din spațiile solului. Porozitatea se consideră favorabilă creșterii recoltelor atunci când porii solului sunt ocupați 2/3 cu apă și 1/3 cu aer.

Schimbări radicale în porozitatea solului au loc atunci când se execută arătura:

– porozitatea capilară înainte de arătură = 26,1%, iar după arătură =18,3%;

– porozitatea necapilară înainte de arătură = 11,2%, iar după arătură = 42,5%.

Desigur că prin așezarea naturală a solului, după cca 2 săptămâni, se revine la porozitatea normală sau această așezare a arăturii se poate grăbi prin lucrări cu grapa stelată sau tăvălugul.

Când spațiul lacunar (porozitatea) din sol crește de la 30 la 50% permeabilitatea solului crește de 5-7 ori, cu efecte negative împotriva apei din sol.

Mărimea spațiilor libere din sol depinde de gradul de afânare, respectiv de tasare a solului care se pot exprima prin densitatea aparentă (Da) care reprezintă raportul între masa unui corp poros și volumul total al acestuia. Se consideră ca optimă valoarea Da de 1,20-1,30 g/cm3.

Solul proaspăt arat este foarte afânat și are Da de 0,8-1,0 g/cm3. Solul așezat este cele mai favorabil culturilor agricole și are Da 1,0-1,4 g/cm3.

Nitrificarea se desfășoară în condiții optime la Da de 1,11-1,45 g/cm3. Sistemul radicular se dezvoltă nestingherit la Da de 1,07-1,45 g/cm3.

Solul tasat are Da mai mare de 1,50 g/cm3 și aici circulația aerului, apei și creșterea rădăcinilor sunt stânjenite.

Cel mai puțin corespunzător culturilor agricole este solul compactat la care gradul de tasare se manifestă și în adâncime și are Da cu valori peste 1,60 g/cm3.

Porozitatea solului este considerată foarte mică, mică, mijlocie, mare conform valorilor:

Se apreciază că, atunci când porozitatea (spațiul lacunar) depășește 58%, apa se infiltrează prea repede în adâncime, peste nivelul de creștere al rădăcinilor, aerul se primenește prea des și intensifică evaporarea apei din sol, precum și mineralizarea humusului.

În terenul neafânat, când oxigenul scade sub 5%, respirația rădăcinilor scade, iar la 1% se oprește. De asemenea, când concentrația CO2 crește la 2-3%, respirația rădăcinilor se oprește.

În terenul tasat pe stratul 0-30 cm creșterea rădăcinilor la sfecla de zahăr este stânjenită:

La fel, reducerea porozității solului influențează negativ creșterea sistemului radicular la porumb, redus cu 41%, și la floarea-soarelui, redus cu 49%, și bineînțeles, în mod corespunzător scade și producția.

Prin urmare, prin toate mijloacele să fie evi­tate acțiunile care duc la tasarea-compactarea solului, pentru menținerea unui grad de afânare în limitele Da de 1,0-1,4 g/cm3, când regimul aerohidric, termic și de nutriție sunt optime pentru plante.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 16-17

În noțiunea generală de pământ care ne hrănește avem în vedere, în primul rând, solul.

Acesta este definit ca stratul afânat de la suprafața scoarței terestre care poate asigura creșterea plantelor datorită proprietății sale fundamentale care este fertilitatea.

Aceasta reprezintă capacitatea solului de a pune la dispoziția plantelor, în mod simultan și neîntrerupt, apa și substanțele nutritive.

Vom prezenta în continuare principalele însușiri și valori care caracterizează solurile noastre:

1. Solul este alcătuit din:

• 50% partea solidă formată din

            – 95% substanțe minerale

            – 5% substanțe organice:

                        → 85% humus

                        → 10% rădăcini

                        → 5% organisme

• 50% pori ocupați:

            – 25% cu apă

            – 25% cu aer, variabil în funcție de:

                        textura solului:

                        → pe sol nisipos = 30-40% aer

                        → pe sol lutos = 10-25% aer

                        → pe sol argilos = 5-10% aer

De regulă, porii sunt ocupați 1/3 cu aer și 2/3 cu apă.

2. Suprafața totală a fondului funciar în România este de 23.839.100 ha.

Suprafața agricolă este de 14.630.100 ha, reprezentată de:

• 9.395.300 ha de teren arabil;

• 4.828.500 ha de pășuni și fânețe;

• 209.400 ha de vii și pepiniere viticole

• 169.900 ha de livezi și pepiniere pomicole.

3. Calitatea terenurilor din România este apreciată astfel:

• Terenuri de clasa I și II de calitate bună și foarte bună 27,5%

• Terenuri de clasa a III-a de calitate mijlocie 20,8%

• Terenuri de clasa IV și V de calitate slabă și foarte slabă 51,7%

După aprecierile Institutului de Pedologie și Agrochimie, în ultimii 20 de ani s-a pierdut o clasă de fertilitate.

4. Aprecierea gradului de fertilitate potențială a unui sol lutos este – vezi tabelul nr. 1 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

5. În general, fertilitatea solului din țara noastră este relativ bună.

Se apreciază că la nivel mondial există soluri cu:

• Fertilitate redusă pe 62% din suprafață.

            → În România, pe 52%.

• Soluri cu fertilitate moderată în lume, pe 27%

            → În România, pe 20,7%

• Soluri cu fertilitate ridicată în lume, pe 11%

            → În România, pe 27,3%

6. Starea de fertilitate a solurilor noastre este evaluată prin note de bonitare astfel:

• Teren fără restricții, cu nota de bonitare 81-100, ocupă 4,02% din suprafață.

• Teren cu limitări mici, cu nota de bonitare 61-80 ocupă 38,56% din suprafață.

• Teren cu limitări mijlocii, cu nota de bonitare 41-60 ocupă 32,64% din suprafață.

• Teren cu limitări mari, cu nota de bonitare 21-40 ocupă 13,51% din suprafață.

• Teren cu limitări severe, cu nota de bonitare 1-20 ocupă 11,48% din suprafață.

Culturile agricole cu pretenții mai mari față de sol vor fi amplasate pe terenurile cu nota de bonitare mai mare de 60.

7. Asupra gradului de fertilitate, un rol important îl are conținutul în humus, astfel:

• Sunt socotite soluri sărace când conțin 2-3% humus.

• Sunt socotite soluri moderate când conțin 3-5% humus.

• Sunt socotite soluri bogate când conțin 5-7,5% humus.

8. În ceea ce privește porozitatea de aerație

a solului, aceasta este considerată:

• deficitară, când are valori de 6-10%

• moderată, când are valori de 11-22%

• bună, când are valori de 23-30%

9. Capacitatea de reținere a apei de către sol este socotită:

• mică, atunci când reține 300-500 mm

• mijlocie, când reține 500-900 mm

• mare, când reține  900-1.200 mm

10. După nivelul precipitațiilor anuale care cad în România, acestea sunt de:

• 390-550 mm pe suprafața de 5,4-5,5 mil. ha

• 500-600 mm pe suprafața de 4,5-4,9 mil. ha

• peste 600 mm pe suprafața de 3,5-3,9 mil. ha.

11. Din punctul de vedere al resurselor termice și solare teritoriul țării noastre se împarte în trei zone – vezi tabelul nr. 2 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Suma gradelor de temperatură necesară plan­telor pe parcursul perioadei de vegetație este de:

• 2.000-2.300°C la grâul de toamnă;

• 1.200-2.300°C la porumb;

• 1.700-2.500°C la floarea-soarelui;

• 2.400-2.700°C la sfecla-de-zahăr;

• 2.000-3.000°C la soia;

• 2.500-5.000°C la sorg.

În funcție de aceste cerințe are loc și zonarea culturilor agricole

12. Indicii hidrofizici ai solului au valori variate în funcție de textură – vezi tabelul nr. 3 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Cunoașterea acestor indicii ne ajută în dirijarea regimului de apă pe solurile pe care lucrăm.

13. Dacă nu se iau măsuri de folosire rațională a solului, vor apărea probleme precum:

• Eroziunea prin apă existentă pe - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe afectate de secetă - 7,1 mil. ha.

• Soluri cu pH-ul acid - 3,4 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de fosfor - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de azot - 5,1 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de humus - 7,4 mil. ha.

• Suprafețe cu tendințe de deșertificare - 4,0 mil. ha.

Prin urmare, cunoscând această stare de lucruri privind solurile din țara noastră, avem obligația să întreprindem toate măsurile care duc la îmbunătățirea fertilității solului, din care să nu lipsească, periodic, cartarea agrochimică și pedolo­gică, pentru a-l lăsa în condiții favorabile generațiilor viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 14-15

Fertilitatea este o însușire fundamentală a solului. De-a lungul timpului, majoritatea oamenilor de știință din agricultură au elaborat definiții cât mai fundamentate științific din punct de vedere agronomic, agrochimic și biologic pentru însușirea solului numită fertilitate.

Pe scurt, fertilitatea este capacitatea solului de a asigura toți factorii necesari pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pe tot parcursul perioadei de vegetație, până la recoltare. Solul, corect lucrat, asigură în condiții optime regimul aerohidric și de nutriție al plantelor.

Ce presupune un sol corect lucrat?

– presupune că este necesar să se intervină cât mai puțin asupra solului pentru a evita fenomenul de tasare-compactare;

– să nu se lucreze când solul este foarte uscat sau umed deoarece rezultă bolovani care pentru mărunțire solicită lucrări energice care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului;

– solul prăfuit produce crustă (scoarță) care îngreunează răsărirea plantelor și împiedică accesul aerului (oxigenului) și eliminarea CO2, cu efecte negative asupra sistemului radicular; totodată, împiedică pătrunderea apei care băltește sau se scurge la suprafața solului, deci se pierde;

– solul nu trebuie să fie nici prea afânat, deoarece se intensifică circulația aerului în sol ducând la pierderea apei prin evaporare, la infiltrarea apei la adâncimi mai mari decât nivelul sistemului radicular și, totodată, se intensifică procesul de mineralizare a materiei organice din sol, la scăderea conținutului în humus;

– solul trebuie să aibă densitatea aparentă (d.a.) de 1-1,4 g/cm3, iar porozitatea totală să fie de 44-53%, din care porozitatea de aerație de 15-30%. În asemenea condiții aerul și apa se găsesc în proporții optime, este favorizată activitatea microbiologică din sol, asigurând o bună nutriție a plantelor.

În astfel de condiții se va observa și un număr destul de mare de râme în sol, care constituie un indiciu al fertilității.

Tabelul 1 – Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

Tabelul 2 - Aprecierea gradului de aprovizionare a solului cu elemente nutritive pe 0-20 cm (kg/ha)

Cum se poate interveni pentru creșterea fertilității solului?

Se poate interveni, în primul rând, prin lucrarea corectă a solului, așa cum am arătat mai sus:

– prin aplicarea de îngrășăminte organice și a tuturor resturilor vegetale prin care se asigură o activitate biologică intensă în sol și deci furnizarea de elemente nutritive pentru plante;

– printr-o fertilizare chimică echilibrată pe baza buletinului de cartare agrochimică și cu evitarea poluării;

– prin aplicarea de amendamente, când este necesar, să se corecteze pH-ul solului pentru a-l aduce în apropiere de neutru (pH 6,8-7,2);

– prin executarea de drenaje unde este necesară evacuarea surplusului de apă;

– prin aplicarea irigațiilor care, în condițiile actuale, anii secetoși sunt tot mai frecvenți;

– prin alcătuirea de asolamente raționale, cu prezența solei amelioratoare și cu asigurarea unei bune structuri a solului;

– prin măsuri integrate de limitare a atacului de boli, de dăunători și de infestare cu buruieni;

– prin creșterea conținutului solului în elemente nutritive accesibile plantelor, așa cum se prezintă în tabelul 1.

La aceste măsuri bine asigurate este necesar să se folosească soiuri și hibrizi cu potențial de producție ridicat, capabili să valorifice la maximum condițiile de fertilitate create. O privire de ansamblu asupra gradului de fertilitate potențială a unui sol lutos se poate urmări în tabelul 2.

Din cele de mai sus rezultă că stă la îndemâna fermierilor să ia toate măsurile care pot duce la creșterea fertilității solului.

Prof. dr. univ. Vasile POPESCU