Adama 750x100 30 martie
update 5 Apr 2020

Mazărea de grădină (Pisum sativum) în cultura ecologică

Mazărea este originară din Asia Mică și Asia Centrală. A fost cultivată în Antichitate de greci și romani în sudul Europei, de unde s-a răspândit pe tot continentul. În România a fost introdusă în secolul al XVII-lea. În prezent, cei mai mari cultivatori mondiali sunt Canada, China, India, Franța, Ucraina și Germania.

Semințele de mazăre germinează la temperaturi destul de joase, de 2-3°C, iar optimele pentru creșterea și dezvoltarea plantei se situează între 25-30°C. Temperaturile de peste 35°C sunt dăunătoare în timpul înfloririi, împiedicând o fructificare normală și favorizând atacul gărgăriței. Cerințele față de apă sunt ridicate în faza umplerii bobului, când sunt necesare 1-2 udări, iar după formarea producției e preferabilă o perioadă mai uscată. În rest, excesul de umiditate creează probleme în funcție de faza de vegetație: imediat după semănat (asfixiere) și în timpul înfloririi (avortarea florilor). Apa în exces contribuie, de asemenea, la apariția bolilor și diminuarea activității bacteriilor fixatoare de azot. Pentru o producție de 10 tone de păstăi/ha, mazărea extrage din sol cantităţi de 125-170 kg de azot, 45 kg de fosfor, 100-125 kg de potasiu, 60-150 kg de calciu și 12-30 kg de magneziu. Solurile cele mai potrivite pentru mazăre sunt cele cu drenaj bun și un pH neutru. În cultura ecologică soiurile trebuie să răspundă următoarelor cerințe: să aibă rezistență ridicată la boli, viroze, bacterioze, micoze, adaptabilitate la condițiile de mediu, capacitate ridicată de producție, rezistență la transport și manevrare, să nu aparțină grupurilor OMG (organisme modificate genetic). Înainte de a vă procura semințele este bine să consultați catalogul oficial al soiurilor din România.

mazare

Pregătirea solului, semănatul și întreținerea culturii

Mazărea se cultivă în câmp deschis după orice cultură care nu părăsește prea târziu terenul în toamnă. Bune premergătoare sunt varza, cartoful, tomatele, mai ales dacă au fost suficient de bine fertilizate cu gunoi de grajd. Pregătirea terenului constă în: afânarea cu grapa cu discuri și 1-2 treceri cu nivelatorul; fertilizarea organică; arătura la 22-25 cm; pregătirea patului germinativ primăvara, printr-o trecere cu grapa cu discuri grele și apoi cu combinatorul pentru afânarea solului la adâncimea de 8 cm. Semănatul se efectuează la 10 martie, folosindu-se 180-220 kg de boabe/ha, la distanțe de 12,5 cm între rânduri și adâncimea de 3-5 cm, în funcție de sol. Lucrările de îngrijire presupun: prășitul, irigarea, combaterea bolilor și a dăunătorilor.


Bolile cele mai întâlnite la cultura de mazăre sunt antrancnoza, mana și arsura bacteriană, iar dintre dăunători cei mai periculoși sunt tripsul, păduchele verde, gărgărița frunzelor, gărgărița mazărei, molia păstăilor, buha mazărei. Pentru combaterea ecologică se au în vedere măsurile preventive de igienă culturală, arăturile adânci, amplasarea corectă a culturii, distrugerea plantelor gazdă ale diferitelor boli, iar pentru prevenirea atacului de antracnoză ce apare frecvent în anii ploioși se stropește cu zeamă bordeleză, 0,5-0,7%.

Maria BOGDAN

Cultura ecologică a cepei de arpagic

Pentru cultura ecologică, soiurile de ceapă trebuie să răspundă câtorva cerințe: să aibă rezistență ridicată la viroze, bacterioze și micoze; să prezinte adaptabilitate la condițiile de mediu; să ofere capacitate mare de producție; să nu aparțină organismelor modificate genetic; să aibă rezistență la transport, păstrare și manevrare.

Pregătirea solului și înființarea culturii

Toamna se desființează resturile culturii anterioare prin discuire și se execută o arătură la 28-30 cm, iar primăvara terenul va fi afânat superficial și modelat în straturi înălțate, cu coronament de 104 cm (solul nu este obligatoriu să fie modelat în brazde). În gospodărie toate aceste lucrări se fac manual, iar brazdele vor avea dimensiunea dorită (de la 0,50 la 1,00 m). Înainte de plantare, pentru prevenirea atacului de mană, arpagicul se tratează termic, prin menținerea, timp de 8 ore, la temperatura de 30-35 grade Celsius.

  • Plantarea se efectuează primăvara cât mai devreme, în luna martie (prima decadă în sudul țării, ultima decadă, în nord), la următoarele distanțe:
    • pe teren modelat, 4 rânduri pe brazdă, la distanța de 28 cm între rânduri și 6-8 cm între plante pe rând, cu zone de protecție la rigole de 10 cm; în benzi de câte 2 rânduri, la 34 cm distanța între benzi, 25 cm între rânduri pe bandă și 7 cm între plante pe rând;
    • pe teren nemodelat, în benzi de câte 5 rânduri, la distanța de 25 cm și 7-8 cm între plante pe rând sau în rânduri (fără benzi), la 25 cm între rânduri și 8-10 cm între plante pe rând.

Adâncimea de plantare este de 4-5 cm pe solurile ușoare și de 2-3 cm pe solurile compacte (vârful trebuie să rămână afară). Pentru un hectar se folosesc 500-600 kg de arpagic.

Lucrări de îngrijire: prășitul se execută ori de câte ori este nevoie, prin afânarea solului la 6-8 cm, irigarea, în caz de secetă, fertilizarea fazială cu produse din gama F231, Cropmax, Bionat.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Bolile cele mai întâlnite la cultura de ceapă sunt putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă, mana cepei, alternarioza, putregaiul alb, putregaiul cenușiu, iar ca dăunători, nematodul bulbilor, tripsul cepei și gândacul roșu.

Pentru combaterea bolilor culturii cepei ecologice se pot utiliza următoarele metode:

  • biologice, folosind Trichodex 25 WP și Trichosemin 25 PTS pentru combaterea putregaiului;
  • biochimice, cu preparate minerale precum hidroxid de cupru (Champion 50 WP, Funguran OH 50 WP, Kocide 101), în concentrație de 0,4 %, pentru combaterea manei ori oxiclorura de cupru (Turdacupral 50 PU, Oxicig 50 PU), în concentrație de 0,4-0,6 %, pentru mană;
  • fungicide minerale: decoctul de coada-calului, purinul de urzică vie, infuzia de mușețel și macerat de usturoi. Ceapa în sine conține substanțe care o feresc de anumite boli.

Pentru combaterea dăunătorilor sunt utilizate mai multe măsuri, printre care:

  • metoda biologică – plante contra insecte, bazată pe însușirea unor plante de a secreta substanțe repelente sau distrugătoare pentru dăunători (pelin, muștar negru, fenicol, levănțică, busuioc, ricin, urzică vie etc., se cultivă printre rândurile de ceapă, din loc în loc);
  • metode biochimice, prin folosirea insecticidelor minerale precum Alaun (pitră acră), făina de bazalt, săpun de potasiu, sulfat de aluminiu sau prin utilizarea unor insecticide vegetale obținute din urzica vie, ferigă, pelin, leurdă, usturoi etc.

Maria BOGDAN

Cum să întreții ecologic cultura de vinete

Originare din India de Vest și Birmania, vinetele au ajuns în România în secolul al XVII-lea, fiind astăzi cultivate mai ales în zonele de sud, sud-est și sud-vest ale țării, devenind un ingredient de bază al multor preparate pe timpul verii, dar mai ales în pregătirea conservelor pentru iarnă. De-a lungul timpului vânăta a primit tot felul de denumiri, „mărul dragostei“, așa cum o apreciau englezii, „mărul nebuniei“, cum o vedeau italienii, sau „pătlăgica vânătă“, așa cum au botezat-o românii. Indiferent cum i-am spune, deși o apreciem ca legumă, ea este de fapt un fruct, făcând parte din aceeași familie cu a roșiilor și cartofilor, dar fiind înrudită și cu fructele goji.

Motive pentru cultivarea vinetelor sunt destule. Deși au o valoarea energetică redusă și un conținut scăzut de vitamine și săruri minerale, datorită conținutului ridicat de celuloză și hemiceluloză vinetele au efect de reducere a colesterolului din sânge, sunt diuretice, laxative, antianemice, stimulente hepatice, calmante. Am mai putea adăuga și alte beneficii, însă ne-am propus să prezentăm soluțiile ecologice care ar putea fi aplicate într-o cultură curată, fără tratamente chimice.

Înainte de plantare este bine de știut că în rotația culturilor vânăta poate avea ca bune premergătoare plantele leguminoase, rădăcinoase sau bulboase, iar ca buni vecini usturoiul – care o apără de putregai, crăițele care îndepărtează nematozii și gălbenelele – repelent pentru musculița albă de seră.

La înființarea culturii prin răsad, plantarea se face pe teren modelat, câte 2 rânduri pe stratul înălțat, la intervale de 80 cm între rânduri și 35-40 cm distanță între plante pe rând în funcție de varietate. Densitatea culturii poate varia între 33.000-38.000 de plante/ha.

Ca lucrări de întreținere trebuie să menționăm completarea golurilor, udarea solului după plantare cu infuzie de coada-calului (se poate realiza din 300 g plantă uscată fiartă în 5 litri apă timp de 30 de minute și diluată în proporție de 1 la 5) împotriva bolilor criptogamice. De asemenea, trebuie prășit dacă nu s-a folosit metoda prin mulcire. Vinetele au nevoie să fie copilite și cârnite, iar irigarea se recomandă a se face prin picurare.

În ceea ce privește fertilizarea plantelor se poate folosi în prima parte a perioadei de vegetație purin de Taraxacum officinale din 200 grame frunze uscate. În fiecare lună se poate administra în același scop plămădeală din balegă de vacă (din jumătate de găleată cu balegă uscată și restul apă, lăsată la fermentat 14 zile, amestecând zilnic) în concentrație 20%, aplicată seara sau pe timp noros.

Dacă vă propuneți să aveți o cultură ecologică, atunci și combaterea bolilor și dăunătorilor se va face tot cu soluții din plante, așa cum vă propunem în tabelul de mai jos.

cultura vinete tabel

Recoltarea începe când fructele au atins mărimea specifică soiului, iar într-un an bun producția poate atinge 20-30 tone/ha. Este bine de știut că vinetele, ca și roșiile și cartofii, nu trebuie ținute în frigider, ci la temperatura camerei și nu se consumă niciodată crude.

Dr. ing. Elena Catană

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, pagina 22

Abonează-te la acest feed RSS