Adama aprilie 2020
update 7 Apr 2020

Plante-condiment produse în casă

Soluția ideală de a avea, peste iarnă, plante-condiment ori aromatice în casă este să le cultivați în ghivece. Pentru aceasta este suficient un spațiu cu multă lumină naturală, unde să fie asigurată o temperatură de 20-30 de grade Cesius, mai multe ghivece și diferite amestecuri de pământ.

Busuiocul (Ocimum basilicum) se seamănă într-un vas de ceramică pentru că acesta păstrează umiditatea de care are nevoie planta. Se alege un substrat format din pământ de flori bogat în micro și macro elemente, se împrăștie semințele, se acoperă cu 3-6 mm de pământ, fără a-l tasa. Perioada de germinare este de 8-14 zile, iar cea de maturare, de 60 de zile. Planta preferă soarele, căldura, apa, însă nu suportă crusta formată la suprafață, astfel că e nevoie de o afânare periodică.

Cimbrul (Satureja hortensis) preferă un sol ușor, un spațiu intens luminat  și cu mult soare. Din acest motiv se seamănă înainte de lunile de iarnă, când ziua este încă lungă. La ghiveci reușește și plăntuța recuperată din grădină și replantată în vase cu diametrul de 9 cm.

Oregano (Origanum vulgare) se poate înmulți prin semințe, lăstari sau butași, ultima variantă fiind și cea mai practicată. Planta are nevoie de un substrat fertil, bine drenat, preferând locurile însorite.

Menta (Mentha piperita) nu suportă căldura excesivă, se dezvoltă la semiumbră, are nevoie de pământ umed. În ghiveci se plantează rădăcinile recuperate din grădină sau cumpărate din magazinele de specialitate. Pentru că sistemul radicular este profund, ghiveciul trebuie să fie unul de dimensiuni mai mari.

Dafinul (Laurus nobilis) are nevoie de un substrat fertil, foarte bine drenat, cu pH neutru sau ușor alcalin. Preferă spații călduroase, aerisite și bine luminate, cu soare direct, iar iarna temperatura nu trebuie să scadă sub 10 grade Cesius. Umiditatea ideală este de 75-80%. Pentru că planta se obține dificil, un astfel de arbust la ghiveci se poate achiziționa din magazin, planta (1-2 m înălțime) putând fi menținută în casă pentru foarte mulți ani.

Maria BOGDAN

Tehnologia culturii de cimbru

Încă din cele mai vechi timpuri, cimbrul era considerat mai degrabă un panaceu, decât o mirodenie folosită în arta culinară. În prezent, planta continuă să fie în topul preferințelor consumatorilor datorită calităților sale medicinale. Pentru cei pasionați de agricultură, care vor să-și extindă o cultură avantajoasă și ușor de întreținut, cimbrul este alegerea potrivită.

Cerințele biologice și amplasarea teritorială

Cimbrul de cultură este în general rezistent la secetă, dar în perioada de răsărire are nevoie de multă apă. Se cultivă pe soluri fertile, bogate în calciu, permeabile. Specia se poate cultiva și pe pante mici având efect antierozional. Locul cel mai indicat este partea de sud și de sud-vest a țării. Este o specie cu cerințe deosebite față de căldură și lumină.

Locul în asolament

Fiind un semiarbust, se cultivă în afara asolamentului, după plante care lasă terenul curat de buruieni, cu o perioadă scurtă de vegetație (leguminoasele pentru boabe, borceag, cereale de toamnă sau după prășitoarele îngrășate cu gunoi de grajd). O cultură durează 4-5 ani.

Pregătirea și fertilizarea terenului

Cimbrul de cultură reacționează bine la îngrășăminte, mai ales atunci când în sol se realizează un echilibru. Fosforul se aplică în doze de 60-80 kg/ha. Îngrășămintele cu azot se pot aplica singure sau împreună cu fosforul sau cu potasiul, în doze de 80-100 kg/ha. De asemenea, fertilizarea cu potasiu se administrează în zonele cu terenuri sărace în acest element, în doze de 40-50 kg/ha.

Epoca de aplicare diferă la înființarea plantației. Superfosfatul și sarea potasică se administrează toamna sub arătura de bază. Azotul se aplică în 3 reprize: jumătate imediat după plantare, iar a doua jumătate imediat după prima recoltă.


Lucrările solului.
După recoltarea plantei premergătoare se ară la adâncimea de 28-30 cm, iar până la plantare terenul se menține curat de buruieni prin discuiri repetate. Lucrările premergătoare plantării urmăresc nivelarea, distrugerea buruienilor, mărunțirea și afânarea superficială a solului. Se lucrează cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.

Epoca de semănat

Cimbrul de cultură se înmulțește atât pe cale vegetativă cât și prin semințe. Vegetativ, prin despărțirea tufelor, iar înmulțirea prin semințe se poate face prin însămânțarea direct în câmp sau prin producere de răsad. Epoca de plantare în câmp pentru răsadul semănat primăvara este la sfârșitul lunii iunie-început de iulie, iar răsadul semănat vara se plantează în septembrie-octombrie. Norma de plantare pentru un hectar este de 160.000-200.000 fire de răsad.

Distanța de plantare în cuiburi este de 20 cm, folosind câte 2-3 fire/cuib. Răsadul de cimbru se va planta la o adâncime mai mare cu 1 cm decât a fost în strat. După plantare se udă obligatoriu. Lipsa precipitațiilor în timpul plantării impune repetarea acestei operații până la prinderea lor.

Lucrările de întreținere

Combaterea buruienilor din cultură se poate realiza cu succes folosind Gesagarde 50, care în primul an se recomandă să se aplice înainte de plantare, iar în anii următori se administrează primăvara devreme în doze de 5-7 kg/ha, în funcție de gradul de îmburuienare a culturii.

Informațiile articolului au fost oferite de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice.

Ruxandra HĂBEANU

Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris L.)

Proprietățile antiseptice ale cimbrului de cultură (cimbrul de câmp, lămâioară, timișor) au fost descoperite de sumerieni. Grecii foloseau planta ca „sursă de curaj“, egiptenii utilizau extractul în procesul de îmbălsămare, iar romanii – pentru purificarea templelor. Ultimii sunt cei care au răspândit cimbrul în toată Europa. În Evul Mediu se credea că un fir de Thymus inocula vitejie, astfel că era oferit bărbaților care plecau la luptă. Începând cu anul 1300, uleiul servea ca pansament aplicat extern ori pentru spălături ale cavității bucale. În 1997, Asociația Internațională pentru Plantele Medicinale a ales cimbrul drept planta medicinală a anului.

Cimbrul are, prin compușii fenolici și conținutul de flavonoide, acțiune antiseptică (previne sau înlătură infecțiile microbiene), coleretică (stimulează secreția biliară), colagogă (favorizează evacuarea bilei în duoden), antitusivă, antihelmintică (combaterea viermilor intestinali), antifungică (tratarea micozelor) și antipruriginoasă (cazuri de erupții cutanante). Uleiul, ceaiul, siropul obținute în plantă se folosesc în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree și enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), bronșite, tuse și catar al tractului respirator superior, infecții etc.

Origine și descriere

Cimbrul de cultură (de câmp) este deseori confundat cu cimbrișorul (plantă multianuală, erbacee, medicinală) sau cimbrul de grădină (specie folosită drept condiment). Din multele alte specii ale genului, numai Thymus zygis este un substitut acceptabil. Celelalte varietăți (T. satureoides, mastichina, broussonetti, maroccanus, pallidus, algeriensis) au conținut scăzut de compuși și sunt considerate, din acest motiv, inferioare ca utilizări terapeutice. Originar din sudul Europei, Thymus vulgaris este un semiarbust peren, care crește sub formă de tufă, până la 30 cm înălțime, are frunze mici, de 6-10 mm, scurt-pețiolate, sempervirescente și flori lila-roz, violacee sau roșii-purpurii. Este o plantă cu cerințe deosebite față de căldură; rezistă la secetă, dar în perioada de răsărire are nevoie de mai multă apă. Pretenții ridicate mai are față de lumină, preferând așadar zonele cu expoziție sudică, sud-estică ori sud-vestică. În flora spontană crește în pășuni, pe soluri pietroase, dar în cultură agreează pământul fertil, bogat în calciu, permeabil. Cele mai propice perimetre de cultură sunt cele din sudul și sud-vestul țării.

Thymus vulgaris

Tehnologie de cultură

Fiind un semiarbust peren (5-4 ani), cimbrul se cultivă în afara asolamentului. Se înmulțește pe cale vegetativă (despărțirea tufelor) sau prin semințe (însămânțare direct în câmp sau prin producere de răsad). Lucrările de pregătire a solului constau în fertilizare cu fosfor (60-80 kg s.a./ha), potasiu (40-50 kg s.a./ha) și azot (80-100 kg s.a./ha, aplicat după plantare și după prima recoltă), arătură la 28-30 cm, nivelare, mărunțire și afânarea superficială a solului. La cultura prin răsad, acesta se produce primăvara devreme sau vara și se transplantează în iunie-iulie, respectiv în septembrie-octombrie. Norma de plantare este de 160.000-200.000 fire/ha, iar distanța între cuiburi, de 20 cm. La un cuib se folosesc 2-3 fire. După plantare se udă obligatoriu, operațiune care se repetă și în timpul vegetației, mai ales în verile secetoase. În cazul înființării culturii prin semănat direct, se folosește o normă la hectar de 3-4 kg de sămânță, iar distanța este de 50 cm între rânduri. Ca lucrări de îngrijire enumerăm afânarea solului, distrugerea buruienilor și irigarea. Recoltarea se face începând cu al doilea an de cultură, din mai până în iulie, în mai multe reprize și constă în tăierea părților aeriene nelignificate, înainte de înflorirea completă.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS