Lumea satului 750x100

update 22 Oct 2020

Soiuri de cătină

Până prin anii 1970 nici nu se discuta despre vreun program de ameliorare a cătinei albe (Hippophaë rhamnoides L) în România. Dar la acea vreme se descoperiseră efectele terapeutice extraordinare ale fructului, astfel că importante cantități recoltate din flora spontană plecau la export (Germania) sau înspre industria farmaceutică și de cosmetică internă.

Primele plantații de cătină au fost realizate în silvicul­tură, pentru fixarea și valorificarea terenurilor degradate, în special în zona colinară a țării, dar și pentru fixarea nisipurilor mișcătoare în deltă. Așa au apărut, de exemplu, cătinișurile de la Letea, Cordon, Sistovka și Sfântu Gheorghe. Primele plantații experimentale s-au înființat la ICPP Pitești Mărăcineni, SCPP Bacău (SC Fructex SA) și Institutul Agronomic Iași, Facultatea de Horticultură. Cătina a fost introdusă în cultură începând din anul 1980. În scopul înființării unor plantații industriale și consolidării terenurilor degradate s-au realizat, în județul Iași, 300 ha de cătină în zona localităților Bârnova, Dagâța, Dolhești, Rediu și ferma Adamache.

În România sunt câteva soiuri omologate și selecții obținute din populații locale de cătină, din flora spontană, care au întrunit însușiri ce corespund unor cerințe de valorificare: Andrei, Andros, Auraș, Carina, Carmen, Clara, Colosal, Cora, Diana, Dora, Eros, Golden abundent, Mara, Miki, Ovidiu, Peri, Pitești, Serpenta (fost Serpeni), Silvia, Star, Tiberiu și Victoria. Menținătorii acestor creații sunt: SC Cătina Plant Bistrița SRL, SC Primagra SRL Arad, SC Frutex Bacău, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și SC MIK A.I. impex SRL Gherla. Astăzi vă vom prezenta câteva soiuri, așa cum sunt ele descrise într-o lucrare a Agenției Zonelor Montane.

Serpenta: vigoarea plantelor este mijlocie spre mare, coroana globulos-piramidală, cu ramuri moderat ramificate și ghimpi deși, rigizi. Fructul este de culoare portocalie, cu perișori solzoși de densitate moderată, oval-alungit, aproape cilindric, de greutate mijlocie, cu peduncul care se desprinde destul de ușor de pe ramură. Capacitatea de producție este mare, cu alternanțe de rodire de la 7 kg la 30,5 kg/plantă.

Auraș: planta este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana de formă globuloasă, ramuri laxe, prezentând ghimpi cu o densitate medie, rigizi și ascuțiți la vârf. Fructele sunt de mărime mijlocie, sferic-ovoidale, cu epiderma de culoare galbenă-portocalie, peduncul mijlociu ca lungime și desprindere relativ ușoară de pe ramură. Capacitatea de producție este mijlocie spre mare, cu producții cuprinse între 7 și 16,6 kg/plantă, în funcție de alternanța de rodire.

Ovidiu: plantele au vigoare mare, prezentând coroană piramidală și ramificată. Lăstarii de 20-25 cm pornesc în număr mare și au o creștere erectă, ghimpii fiind lungi, rigizi și deși. Fructul este mare (0,44 g), cu formă ovală, galben-portocaliu, cu perișori solzoși. Capacitatea de fructificare este foarte mare, recolta fiind între 7,2 și 30,5 kg/plantă.

Diana (soi fără spini): planta crește sub formă de pom, are vigoare mijlocie, dispune de ramuri lungi flexibile, cu creștere descendentă, rezultând o coroană de tip plângător. Lăstarii sunt subțiri și lungi de 15-20 cm, iar ghimpii falși sunt neagresivi. Fructele sunt mijlocii spre mici, de formă ovală, de culoare portocalie. Capacitatea de producție este bună și relativ constantă, de pe fiecare plantă recoltându-se 10-12,6 kg/plantă.

Clara: este un soi pur, recomandat pentru plantații superintensive, cu fructe mari, galben-oranj și un potențial de producție de 15,3 t/ha în anul III și 24,5 t/ha din anul V.

Mara: plantă cu creștere verticală, se pretează la recoltare mecanică. Fructe sunt mari, galben-orange strălucitor, capacitatea de producție fiind de 14,7 t/ha în anul III și  23,1 ton/ha din anul V.

Dora: Fructele sunt intens colorate în roșu-orange și aromate, de o calitate considerată excepțională. Producția este de 12,2 t/ha în anul III și 18,1 din anul V.

Cora: soi rezistent, cu producții mari și constante, respectiv 14,2 t/ha în anul III și 21,8 din anul V. Fructele sunt semirotunde, galben-orange.

Maria BOGDAN

Cătina albă (Hippophae rhamnoides), tehnologie de cultură

Cătina nu mai trebuie privită drept cultura miracol care toarnă cu găleata milioane în casă, fără prea mare efort. Să zicem că vremea poveștilor despre succese fulgerătoare a trecut. Dar planta poate reprezenta o afacere pe care un fermier o poate consolida în timp. Și mai ales înseamnă cu adevărat fructul cu valențe terapeutice extraordinare, cu nimic mai prejos decât leacurile chinezești, înspre care ne-am îndreptat aproape fermecați, poate și din cauza publicității agresive. Vă sugerăm o singură rețetă: consumați toamna, în lunile octombrie-noiembrie, timp de 40 de zile, câte o linguriță de cătină cu miere (dimineața) și veți remarca faptul că iarna următoare nu se va mai lipi răceala de organism! Garantat!

În literatura internațională de specialitate se spune că Hippophae rhamnoides este originară din regiunile reci și temperate ale Europei și Asiei, crescând în țări precum Suedia, Finlanda, Polonia, Germania, India, Nepal, Bhutan, China, Pakistan, Afganistan, fiind introdusă ulterior în cultură în Canada, SUA, Bolivia, Chile, Coreea de Sud, Japonia, Franța etc. România, după cum bine observați, nu figurează în statistici, deși noi ne-am asumat cătina drept o plantă miracol națională. Și pesemne c-am exportat, de-a lungul timpului, sute de mii de tone de fructe în Germania pentru industria farmaceutică și de cosmetice. Culmea, cea mai mare producătoare de cătină din lume este patria goji sau a ginsengului, China, planta fiind utilizată aici și pentru îmbunătățirea ecologică a mediului.

În România cătina crește în mod natural pretutindeni, începând din nisipurile și pietrișurile litorale, până în regiunile muntoase, alcătuind crânguri și tufișuri destul de întinse. Doar în ultimii 15-20 de ani s-a pus problema introducerii în cultură a arbustului, deși cercetări în acest sens se fac de mai bine de patru decenii la USAMV Iași și ICDPP Mărăcineni, ultima instituție obținând din flora spontană și câteva biotipuri propice cultivării cătinei.

Descriere

În locuri aride cătina se comportă ca o plantă târâtoare. La noi crește sub formă de arbust înalt de 1,5- 3,5 m înălțime, în anumite condiții putând depăși chiar 5 m. Sistemul radicular este predominant cu creștere orizontală, putând ajunge în sol chiar și la 2-3 m adâncime, dar marea masă a rădăcinilor se dezvoltă vertical; pe ramificațiile secundare se formează nodozități cu microorganisme fixatoare de azot. Tulpina ramifică destul de puternic și face lujeri anuali solzoși, cenușii-argintii, care se termină cu un ghimpe. Ramurile laterale au, de asemenea, țepi numeroși, rigizi și ascuțiți.

Frunzele sunt liniar-lanceolate, de culoare verde-cenușie pe fața superioară și albicios-argintie pe cea inferioară. Fructul este o drupă de 6-8 mm (0,30-0,50 g), ovoidă, rotundă sau cilindrică, de culoare portocalie, galbenă și, mai rar, roșiatică.

Cerințe față de factorii de mediu

Cătina înflorește primăvara, în lunile martie-aprilie, concomitent cu înfrunzirea. Este o plantă unisexuat dioică, exemplarele femele asigurând fructificarea, iar cele mascule fiind purtătoare de polen. Polenizarea este intermediată în principal de vânt și mai rar de insecte. Cele mai mari pretenții le are față de lumină, de aceea sunt preferate pentru cultură terenurile cu expoziție sudică sau sud-estică. Față de sol, apă și temperatură, cerințele sunt medii. Arbustul rezistă atât la căldură excesivă (plus 45 grade Celsius), cât și la ger (minus 35-40 grade Celsius), dar nu suportă excesul de umiditate și  nu crește nici acolo unde apa freatică este la suprafață. Planta reușește aproape pe orice tip de sol, dar producțiile mari se obțin în substraturile cel puțin cu fertilitate medie, ușoare, permeabile.

Pregătirea solului și înființarea culturii

Suprafața pe care se va înființa cultura se curăță în prealabil de resturi vegetale, apoi se ară la 28-30 cm, se discuiește și se pichetează. Plantarea se efectuează de preferință toamna, în luna octombrie, în gropi de 40 x 40 x 40 cm, la următoarele distanțe: 2,8-3 m între rânduri și 2 m între plante pe rând, dacă sistemul de conducere este aplatizat (1.750 plante/ha); 3,5-4 m între rânduri și 2-2,5 m între plante pe rând, la forma de conducere globuloasă (1.000-1.430 plante/ha); 4 m între rânduri și 3 m între plante pe rând în cazul biotipului viguros (830 plante/ha). Pe solul nedesțelenit, dimensiunea gropilor este mai mare, de 60 x 60 x 50 cm. Materialul săditor se fasonează prin împrospătarea rădăcinilor, scurtarea tulpinii la 25 cm și înlăturarea părților vătămate și se mocirlește în amestec de apă, balegă și sol proaspăt. Puieții se plantează după tehnica bine-cunoscută, cu singura mențiune că, la final, se va face un mușuroi în jurul plantei pentru a evita înghețarea materialului pe timpul iernii.

Tăierile de formare

Primele fructe de cătină apar în anul al 2-lea de la plantare, dar planta intră cu adevărat pe rod în anii 3-4 de la înființarea culturii. Cea mai importantă lucrare este cea a tăierilor de formare și fructificare. Specialiștii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni (Paulina și Gheorghe Mladin) recomandă următoarele tipuri de forme de conducere și tăieri de formare:

  • pentru forma globuloasă, în primii 2-3 ani se urmărește formarea unei tulpini ce reprezintă axul principal pe care se formează apoi șarpantele sau ramurile de schelet (brațe laterale), 3-5 la număr. În primul an, tulpina principală se scurtează o treime din lungime, iar în anii 2 și 3, de la înălțimea de 1,6 m, se formează ramurile de schelet, dispuse la 30 cm una de cealaltă, iar pe ramurile de schelet se vor dezvolta ramificațiile, dispuse altern, la 12-15 cm;
  • pentru coroana aplatizată pe rând, în primul an se aleg tulpina centrală și 2 ramuri poziționate pe direcția rândului. Tulpina centrală, care se scurtează la 30-40 cm, împreună cu cele 2 ramuri, formează primul etaj al arbustului. În anii 2-3 se aleg alte ramuri situate la distanță de 25 cm între ele, care se scurtează la o treime din lungime, iar pe acestea vor crește ramificații, dispuse la 12-15 cm, care se taie la 30-35 cm.

Lucrări de întreținere

În primul an, plantația trebuie menținută curată de buruieni prin afânări ale solului ori de câte ori este nevoie și tot în primul an se aplică mai multe udări, pentru a garanta prinderea pomișorilor. În rest, după intrarea pe rod, se aplică tăieri de fructificare, protejarea pe timp de iarnă împotriva rozătoarelor, fertilizarea cu gunoi de grajd, afânarea solului etc. Cea mai mare problemă este dată de puterea de regenerare a plantei, ceea ce face o adevărată aventură din efortul de a menține spațiile dintre rânduri curate. Recoltarea este una dintre cele mai grele lucrări din cauza ghimpilor care cresc pe ramuri ori pe fiecare terminație: se extrag rămurele cu fructe prin tăiere, iar desprinderea acestora se face fie manual, tot cu foarfeca sau pieptenele special, fie prin scuturare, după congelare. Din acest motiv, recoltarea înglobează aproape 80% din cheltuielile de întreținere a plantației. Calendaristic, deși fructul se coace începând cu luna august, termenul ideal de recoltare este septembrie-octombrie, când fructul are cea mai intensă acumulare de substanțe (vitamina C, substanțe uscate și acizi grași).

Cătina are un conținut uriaș de vitamina C (de 10 ori mai mult decât citricele) și b-caroten, ceea ce i-a determinat pe unii specialiști să considere planta un fel de miracol pentru sănătate. Într-adevăr, în fruct au fost descoperite peste 150 de substanțe: 15-20% principii uscate, 0,05-0,5% zaharuri, la 4% acizi organici, pectine, polifenoli și tananți, flavonoide, celuloză, proteine, ulei complex (8-12%), b-caroten (3,5-10%), fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, vitamine liposolubile (A, E, K, D), vitamine hidrosolubile (C, P, F, B1-B9), aminoacizi esențiali, acizi grași esențiali (omega-9, omega-6, omega-3 şi omega-7). Fructul poate fi consumat în stare pură, cu miere ori sub formă de suc, sirop, ulei, gem, ceai, tinctură etc. Ca efecte terapeutice, regăsim: întărirea sistemului imunitar, răceală, infecții, anemie, hipertensiune arterială, ateroscleroză, afecțiuni hepatice acute sau cronice, oboseală cronică, stres și depresie, obezitate, afecțiuni gastrointestinale și ale vederii etc.

Maria BOGDAN

Colecția de cătină din Bacău, unică în Europa

Cătina albă – „uzina vie“, cum i-au spus modernii – este cunoscută și folosită, probabil, de mii de ani pentru însușirile sale tămăduitoare. Componentele cu rol important pentru sănătatea omului – vitaminele, sărurile minerale, hidrații de carbon și acizii organici l-au cucerit pe Ioan Viorel Rați, care în primăvara anului 2008 a înființat la Bacău o colecție cu peste 81 de tipuri de cătină, unde realizează și în acest moment studiul de germoplasmă. Acesta a elaborat tehnologii la cătină în cadrul unei pepiniere, folosite acum în țară, cu performanțe notabile.

Colecție cu peste 81 de tipuri

Cătina este o specie de mare perspectivă și are un potențial de creștere și de cultivare foarte bun în România. În acest context societatea Fructex a avut preocupări permanente pentru această specie privind crearea de soiuri, tehnologiile de cultură, precum și înmulțirea în pepinieră cu material certificat și tehnologie ecologică. Fructex are o colecție impresionantă de cătină albă, prin intermediul unui proiect de cercetare: „În anii 2006-2008 am câștigat prin competiție un proiect de cercetare CEEX, care avea ca obiectiv principal specia de cătină. În calitate de director de proiect am prevăzut o activitate care se referea la selecția din floră spontană a tuturor biotipurilor existente în România și studiul acestora în colecție. Ca urmare a acestei acțiuni, în primăvara anului 2008 am înființat o colecție cu peste 81 de tipuri de cătină, unde noi realizăm studiul de germoplasmă. Ca realizări importante avem: publicarea unei cărți „Cătina în exploatații agricole“, derularea unor proiecte de cercetare, crearea a opt soiuri de cătină albă, care au fost și brevetate; elaborarea unor tehnologii de cultură, care au fost publicate și diseminate în producție. Iar în continuare, ca obiective de cercetare pe termen mediu și lung privind această specie, ne dorim: crearea de soiuri noi, elaborarea de tehnologii în sistem ecologic, dar și publicarea rezultatelor de cercetare sub formă de carte“, ne-a declarat administratorul societății Fructex, prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați.

14 ani de muncă în slujba cătinei

Publicarea volumului „Cătina în exploatații agricole“ reprezintă pentru autor „un mod de valorificare a peste 14 ani de muncă în slujba cătinei. Am realizat o activitate științifică privind ameliorarea cătinei în cadrul unui program amplu, care a cuprins o bogată documentare și selecția din flora spontană a numeroase populații clonale, cu care am înființat o colecție de cătină ce ne-a permis să realizăm studii de germoplasmă. Am înființat culturi de concurs, unde am făcut numeroase observații și determinări, care au stat la baza obținerii unor rezultate clare ce ne-au permis să recomandăm un sortiment pentru cultura cătinei cu maturitatea fructelor extratimpurii până la târzie. S-au realizat experiențe privind tehnologia de înmulțire și cultură, concretizate prin tehnici de plantare și mai ales de recoltare a cătinei“, a mai adăugat acesta.

Această specie reprezintă o imensă resursă naturală care, cu puțină preocupare, privită cu o strategie bine aleasă, ar putea deveni o resursă economică extraordinară, participând la dezvoltarea unui mediu de afaceri în zona rurală și la realizarea unor produse ecologice. Cătina poate deveni o importantă sursă de venituri, poate genera afaceri, dar poate reprezenta și o deschizătoare de drumuri în domeniul științific, protecția mediului, biotehnologie și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea afacerilor. Din aceste considerente, administratorul societății ne destăinuie câteva secrete legate de o astfel de cultură.

soiuri catina

Înființarea și întreținerea culturii în primii ani de la plantare

Cătina este o foarte iubitoare de lumină şi foarte sensibilă la umbră, cu o incredibilă putere de adaptare deoarece gerurile intense şi seceta par să nu o afecteze. Aceasta poate ajunge la înălţimea de 1-6 metri, cu mai multe rădăcini principale adânc ramificate, dar şi cu o reţea bogată deasă de rădăcini. Prin rădăcinile adventive cătina se înmulţeşte şi se îndeseşte permanent.

Repausul seminal are loc în fruct, astfel încât sămânţa poate încolţi imediat după extragere. Rezultatele cele mai bune se obţin la semănatul din primăvară. Înainte de semănat seminţele se stratifică timp de 30 zile în nisip la 3-5°C; capacitatea de germinaţie a seminţei de cătină se păstrează 2 ani. Perioada de creştere intensivă începe din anul II de la plantare şi se desfăşoară timp de 4-5 ani, interval în care planta se garniseşte cu ramuri de schelet şi semischelet: „Arbustul de cătina este o specie precoce ce intră repede pe rod din anul trei de la plantare şi poate atinge vârste între 7-30-50 ani, în funcţie de condiţiile ce i se oferă. În ţara noastră durata de viaţă a cătinişurilor este cuprinsă între 18-20 ani și fructifică la 2-5 ani după plantare anual, dar abundent doar o dată la 2 ani. Pe măsură ce planta înaintează în vârstă, fructifică mai intens. În perioada martie-aprilie înflorește, înainte de a înfrunzi, iar floarea rezistă la temperaturi negative de cca -3,7°C și durează o săptămână; polenizarea are loc prin intermediul vântului şi a insectelor.“

Înmulțire pe cale generativă și vegetativă

Cătina se înmulţeşte pe cale generativă prin seminţe şi pe cale vegetativă prin butaşi, marcote, drajoni, altoire și înmulțire meristematică. Seminţele se seamănă în straturi la distanţa de 12-15 cm, 20-25 cm, 35-40 cm, după cum puieţii vor rămâne în acelaşi loc 1-2 sau 3 ani. Adâncimea de semănat nu trebuie să fie mai mare de 1 cm, iar cantitatea de sămânţă la mp este de 1,2-3 g.

Perioada de creştere a fructelor este de 180-200 zile, iar în condiţiile ţării noastre are loc la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, perioadă ce coincide cu maturitatea optimă, ne subliniază băcăuanul: „În jurul acestei date fructele capătă culoarea specifică, seminţele sunt complet formate, capabile să germineze. În continuare culoarea pieliţei şi a pulpei se intensifică, fructele cresc în volum, iar la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie ajung la maturitatea optimă. Fructele bine coapte se zdrobesc, se presează printr-o altă sită deasă astfel încât să se desprindă învelişul ce protejează spermoderma. Seminţele se spală bine, se usucă la curent de aer și se pun apoi în săculeţi de pânză spre păstrare. Dintr-un kilogram de fructe rezultă 80-90 g de seminţe.“

„Cea mai recomandată epocă de plantare este toamna deoarece plantele beneficiază de multă umiditate în sol, dar se poate face şi primăvara foarte devreme cu condiţia ca terenul să fie pregătit din toamnă. La stabilirea distanţelor de plantare trebuie să se ţină seama de forma de conducere a coroanei, vigoarea biotipurilor, sistemul de cultură. Obişnuit, cătina se plantează în gropi de 45/45/40 cm în locuri marcate prin picheţi. Odată cu plantarea se mai adaugă 5-6 kg de gunoi bine fermentat. Butaşii înrădăcinaţi se aşază în groapă cu 5-6 cm mai adânc, cu rădăcinile răsfirate şi cu vârful către pichet. Se tasează bine cu piciorul pământul în groapă, iar după ce aceasta s-a umplut cu pământ se face o mică copcă în care se toarnă 6-8 l de apă. Se scurtează butaşul la 8-10 cm deasupra nivelului solului, după care se face un muşuroi până la nivelul mugurelui terminal“, ne-a vorbit pomicultorul despre pregătirea terenului pentru înființarea plantației de cătină.

Prima recoltă de cătină se obține în anul III

Recoltarea are loc la maturitate de coacere, înainte de 15 octombrie. Fructele trebuie să fie bine coapte și trebuie folosite foarfece neruginite, linguri din lemn şi vase din ceramică: „Aceasta este cea mai grea operaţie datorită tufelor dese, a spinilor lungi şi rigizi, a fructelor mici şi aglomerate pe ramuri, a prinderii lor puternice de ramuri; acestea sunt principalele cauze care îngreunează foarte mult lucrarea. Pentru a realiza o eficienţă economică ridicată şi un randament sporit la hectar recoltarea trebuie făcută în momentul când fructele au ajuns la greutatea maximă şi când majoritatea substanţelor chimice active acumulate ating nivele ridicate. În condiţiile ţării noastre, pentru a se desfăşura în bune condiţii, fructele de cătină trebuie recoltate în stare bine coaptă, apoi prelucrate rapid ori congelate. Întrucât oxidează uşor şi astfel îşi schimbă nu numai culoarea ci şi gustul, fructele nu trebuie să vină în contact cu metale.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS