Espro Premia 260x100 mai2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2021

Singurul soi de castravete amar aclimatizat la condițiile din ţara noastră, cultivat la Fierbinți

Cultura castravetelui amar este una dintre ideile de afaceri cu potențial mare de profit chiar și în cazul unor investiții pe suprafețe mici, de câteva mii de metri pătrați, după cum ne spune și Steluța Munteanu, care a înființat o astfel de plantație în anul 2019 în Fierbinți, județul Dâmbovița.

Inamicul pancreatitei și al diabetului

Familia Munteanu manageriază o firmă ce se ocupă de 10 ani de import și personalizează produse promoționale, dar cu agricultura au început să cocheteze abia în anul 2019, când au înființat o plantație de castravete amar pe o suprafață de 2.000 mp. „Povestea noastră este simplă; ne-a plăcut mereu să lucrăm în aer liber, dar jobul nostru a fost de birou, prin urmare ne doream de mai mulți ani să facem ceva outdoor. În urmă cu 4 ani am făcut o criză de pancreatită, mama și soacra mea au diabet și tot căutând remedii naturale am descoperit castravetele amar. Așa s-a născut ideea de a planta această cultură, dar a existat și dorința de a-i ajuta pe alții. Am plecat la drum cu fonduri proprii, sperând ca anul acesta să putem accesa fonduri europene, însă pandemia a pus stop la orice speranță“, spune cultivatoarea.

Cultura… în regim ecologic

castravete amar Fierbinti Dambovita recolta

Cu toate că, la nivel de țară, încă nu putem vorbi de suprafețe impresionante cu o astfel de cultură de nișă, producția mare obținută pe suprafețe mici îi inspiră pe toți mai mulți tineri să înceapă o afacere agricolă cu castravetele amar supranumit și insulina vegetală, în regim ecologic, mai adaugă Steluța. „Am avut avantajul de a începe pe un teren ce nu a fost lucrat de ceva timp și cu o plantă care nu are mulți dăunători și cerințe foarte speciale. Folosim un sistem de palisare din două rânduri unite pentru a crea o boltă pe care planta să se poată dezvolta armonios. Desigur că la o asemenea suprafață folosim un sistem de picurare și folie de mulcire pentru combaterea buruienilor. Pentru a proteja plantele de arșița specifică lunilor de vară folosim un sistem de plase de umbrire ce reduce temperatura, dar apără și de păsări. Totul în regim ecologic, fiind deja în conversie ecologică cu cei de la EcoCert.“

Rodeo - singurul soi aclimatizat la condițiile de la noi din țară

În primul an aceștia au avut o varietate de soiuri de la Priya, Konkan,Vivek la Moon Beauty, dar cel mai productiv s-a dovedit a fi Rodeo, specifică cultivatoarea. „Răsadurile sunt certificate și achiziționate de la SCDL Buzău, unde dl ing. Costel Vânătoru a brevetat soiul Rodeo – singurul aclimatizat la condițiile de la noi din țară. Un fruct din soiul Rodeo ajunge cu ușurință la 200-250 g și peste 20 cm. Anul acesta am decis să rămânem doar cu acest soi pentru o producție mai mare. Tot acesta a avut bunăvoința și răbdarea de a ne îndruma pas cu pas de la început, cu tot ce este necesar unei asemenea plantații, dar și cu cărți și materiale de specialitate.“

castravete amar Fierbinti Dambovita

Anul acesta familia din Dâmbovița a plantat castravete amar pe o suprafață de 5.000 mp; la început preconizau o producție semnificativă, dar planurile le-au fost date peste cap. „Estimam la început o producție de 20 de tone, dar seceta ne-a încetinit foarte mult. Nu folosim absolut niciun fel de produs fitosanitar. Planta, fiind încă nouă pe meleagurile noastre, nu are dăunători și nici boli. Până acum nu am avut probleme majore, doar seceta ne-a afectat anul acesta foarte tare. Lipsa forței de muncă și restricțiile impuse de pandemie au fost singurele notabile“, mai spune Steluța Munteanu.

castravete amar

La fel ca în cazul oricărei culturi de nișă, desfacerea producției este cea care pune cele mai mari probleme, odată cu apariția situației pandemice. „Distribuția ar fi trebuit să se facă către câțiva producători de ceaiuri, doar că anul acesta s-au retras din cauza pandemiei. Prețul către persoane fizice variază între 20-30 lei/kg. Ne dorim certificarea pentru ambalare și distribuție în regim propriu a produselor noastre, valorificarea lor în magazine naturiste și de specialitate, rețele de retail și diverse platforme online. Recomandarea mea este aceea de a avea un plan bine pus la punct de la început, de la răsad până la clientul final. Pandemia are și părți bune în ceea ce privește managementul timpului“, încheie Steluța Munteanu, cultivatoare de castravete amar din Fierbinți, județul Dâmbovița.

Beatrice Alexandra MODIGA

Când castravetele amar devine o afacere… dulce

Roxana Aldulescu este o tânără din Făcăeni, județul Ialomița, care a început un business de familie cu castraveţi amari, în anul 2015. A pornit afacerea cu 5.000 de euro, iar de la 10 plante, cultivate în primul an, a ajuns la peste 3.500 de plante, după patru ani de trudă.

O legumă miraculoasă

Roxana Aldulescu are 26 de ani, iar de patru ani se ocupă cu cultivarea castraveţilor amari. Tânăra a pornit o afacere de familie cu 5.000 de euro, bani pe care i-a primit de la părinţii săi care lucrează în Austria, ne spune aceasta. „Am început să cultiv castravetele amar în anul 2015, când încă eram studentă la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir“ din București. Am aflat de această plantă și de proprietățile sale impresionante de la o persoană din Austria, unde părinții mei lucrează; aceasta folosea castravetele amar pentru diverse afecțiuni. De asemenea, mama mea l-a folosit pentru probleme cu fierea. Văzând rezultatele pe care le are, am început să ne documentăm din ce în ce mai mult despre această legumă și am rămas plăcut surprinsă văzând că există deja o persoană ce cultivă Momordica charantia la noi în țară, mai exact în Oradea, de unde am și achiziționat primele semințe. Primul an a fost mai mult de încercare, am cultivat câteva semințe și astfel am reușit să îmi obțin propriile semințe pe care le-am utilizat în anul următor. Pot spune că de la an la an descopăr lucruri noi și sunt mândră de rezultate. Proprietățile sale sunt uimitoare pentru diabet, colesterol, trigliceride, iar în urma unor analize efectuate s-a putut observa că acesta are efecte mult mai bune decât unele antibiotice în ceea ce privește stafilococul auriu. În cazul persoanelor bolnave de diabet îl recomand cu încredere; acestea trebuie să își monito­rizeze glicemia și să nu exagereze, plus că le ține departe de infecții“, ne spune Roxana.

castravetele amar 3

Plasele antigrindină – o soluție eficientă

Cultivarea castravetelui amar nu este foarte complicată pentru că nu este o plantă pretențioasă, are nevoie doar de căldură și apă din abundență, mai adaugă legumicultoarea. „Eu am optat prin a-mi proteja cultura cu ajutorul unor plase antigrindină deoarece, în zona în care locuiesc vremea este destul de capricioasă. În privința bolilor și acarienilor pot spune că nu am întâmpinat probleme, acest lucru datorându-se și gustului care este destul de amar. Recoltarea se face manual, nu folosesc utilaje de recoltare, la fel și procesarea, practic suntem implicați direct în orice operațiune, de la plantare până la ambalarea produsului finit“, mărturisește tânăra.

Cu buletinele de analiză la zi

Ulterior, aceasta a optat pentru realizarea propriilor semințe și răsaduri. În prezent cultivă trei soiuri de castravete amar, dar ele sunt diferite doar ca formă, proprietățile sunt aceleași, lucru demonstrat în urma buletinelor de analize realizate la centrul INCD-IBA București, precizează aceasta. „În prezent, suprafața cultivată este considerabilă, peste 3.500 de plante, având în vedere că în primul an am avut maximum 10 plante. Producția este destul de mare, câteva sute de kilograme, dar aceasta variază de la an la an, în funcție de temperatură și de cât de târzie este toamna. Cultivarea începe undeva prin luna aprilie, în funcție de vreme și putem recolta până la sfârșitul lunii octombrie“, adaugă tânăra Roxana.

De tratamente fitosanitare nici nu poate fi vorba deoarece Roxana folosește doar apă din abundență și multă grijă. Lucrul acesta se poate deduce și din buletinele de analize pe care le face an de an. „Cele mai mari probleme în ceea ce privește cultivarea castravetelui amar le putem întâmpina în momentul în care producem răsadul deoarece în faza de răsad plantele au nevoie de foarte multă căldură și lumină naturală. Noi realizăm răsadul în solar, nu avem o perioadă anume pentru a începe pentru că totul depinde de vremea de afară. Anul acesta am hotărât să ne extindem cu încă o cultură ce este situată în județul Mehedinți, unde vom încerca și un alt tip de sol“, specifică legumicultoarea.

Ulei și dulceață de castravete amar

În primul an, distribuția castravetelui amar a fost destul de grea deoarece aceasta s-a lovit de reticența oamenilor în fața unui produs nou și nu foarte gustos, dar acest lucru nu a făcut-o să renunțe și a mers mai departe. „Cu timpul totul a devenit mult mai ușor, având persoane ce au ales să își facă bulentin de analize înainte de consum și după, iar rezultatele au fost satisfăcătoare. În prezent, colaborăm și cu fabrici de medicamente naturiste, dar avem deja și foarte multe persoane fizice ce achiziționează de la noi produsul proaspăt sau procesat, fructe uscate pentru ceai, pudră, ulei și dulceață de castravete amar“, mai adaugă Roxana.

Pe viitor, familia Aldulescu dorește să acceseze fondurile europene pentru a achiziționa aparatură pentru procesarea castravetelui amar, pentru că este destul de costisitoare. „Ca perspective de viitor ne dorim achiziționare de aparatură pentru procesare la o scară mai mare, dar și să ne ocupăm «ca la carte» de ambalare, etichetare și distribuția lui, în cât mai multe orașe pentru a ajunge la cât mai multe persoane, fără a mai fi nevoiți să suporte anumite taxe de transport, care uneori pot fi destul de costisitoare. De asemenea, ne gândim la o colaborare cu diverse lanțuri de hypermarketuri pentru distribuția fructelor proaspete, ce sunt destul de perisabile și au nevoie de condiții optime de transport și păstrare“, încheie Roxana Aldulescu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Castravetele Amar şi roşiile Nectaria

Continuăm şi în numărul acesta al revistei prezentarea realizărilor ştiinţifice ale cercetătorilor români. Vă supunem atenţiei două dintre creaţiile Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Soiul de castravete amar (Momordica charantia) RODEO, omologat în 2014

Este un soi semitimpuriu, destinat cultivării în sudul ţării în câmp şi spaţii protejate.

Tipul de plantă. Soi: plantă anuală erbacee. Toleranţă: bună rezistenţă genetică faţă de atacul agenţilor patogeni, boli şi dăunători. Vigoare: mare, peste 3 m în spaţii protejate şi 1.8-2.0 m în câmp.

Fructul. Greutatea medie: 250-300 g până la 500 g. Forma: melonidă de formă eliptică, puţin bombat în regiunea mediană, cu ambele capete uşor ascuţite. Lungime: 16-18 cm, până la 26 cm. Diametru median: 5-6 cm, până la 8 cm. Grosimea pulpei:

6 mm. Culoarea la fruct imatur: verde cu vârf uşor albicios. Culoarea la maturitatea fiziologică: galben portocaliu. MMB: 250 g. Epiderma: uşor brobonată, ornată cu ţepi de culoare închisă.

Utilizat în diverse preparate culinare, în special în industria farmaceutică, datorită proprietăţilor sale benefice în afecţiunile diabeticilor.

(Dr. ing. Costel VÎNĂTORU)

Soiul de tomate NECTARIA, omologat în noiembrie 2014

Este un soi semitimpuriu de tomate (02) (100 – 120 de zile), cu fructe de culoare portocalie. Tip de creştere – nedeterminată (SP+). Înălţimea medie a plantei – 2,2 m. Plante de vigoare medie, foliaj bogat, cu un număr mediu de 34 frunze/plantă şi pilozitate medie. Număr mediu de frunze sub prima inflorescenţă – 7. Număr de frunze între inflorescenţe – 2-3. Poziţia frunzelor pe plantă – pendule. Frunze mari, penate, cu băşicare slabă, de culoare verde mediu, suprafaţa fotosintetic activă a plantei – mare. Inflorescenţă ramificată dihotomic sau compusă. Distanţa medie între inflorescenţe – 20 cm. Număr de inflorescenţe pe plantă – 9.

Forma fructului: uşor turtit, neted, înălţimea medie 7.4 cm, diametrul 8.6 cm. Indicele de formă: 0.86. Număr mediu de fructe pe plantă (9 etaje): 25. Număr mediu de fructe în ciorchine: 3. Culoarea fructului imatur: verde albicios, cu slabă calotă verzuie în zona pedunculară. Culoarea fructului la maturitatea tehnologică: portocaliu intens, uniform, cu luciu. Punct pistilar – neregulat. Grosime pericarp – 9 mm. Zona de abscizie – 6 mm. Loji seminale: 6 în secţiune transversală. Greutatea medie a fructului (g): 280 g. Fructe cu fermitate bună, gustoase, aromate. Substanţă uscată solubilă (% s.p.): 5.2.

Comportarea faţă de atacul agenţilor patogeni: este tolerant faţă de bolile specifice tomatelor cultivate în spaţii protejate şi câmp. Potenţial de producţie: peste 5 kg/plantă şi 70-80 t/ha.

Domeniul de aplicabilitate. Consum în stare proaspătă şi industrializare. Pretabil pentru cultivare atât în sistem protejat (solar), cât şi în câmp deschis în toate zonele favorabile din punct de vedere pedoclimatic cultivării tomatelor. Se poate cultiva şi în sistem ecologic, fiind creat în condiţiile pedoclimatice specifice ţării noastre.

(Dr. biol. Floarea BURNICHI, CS Carmen-Gabriela STRUGARIU)

Abonează-te la acest feed RSS