Pe site-ul Uniunii Europene Eurostat Statistics Explained este prezentată situația generală a culturii viței-de-vie în Europa și în statele membre. Astfel, în 2015, UE a avut 3.2 milioane de ha cultivate cu viță-de-vie în țările membre.

Au fost identificate 17 state cultivatoare de viță-de-vie pe suprafețe întinse. Trei state membre – Spania, Franța și Italia — dețin 74,1% din arealul cultivat cu viță-de-vie a UE. Portugalia, România, Grecia și Germania sunt pe locul următor în șirul producțiilor de struguri obținute, totalizând proporția de 18,2%, fiind urmate de Ungaria, Bulgaria, Austria, Croația, Cehia, Slovenia și Slovacia. Cipru, UK și Luxemburg dețineau la acea dată (2015) mai puțin de 8.000 ha de viță-de-vie fiecare (0,3% din suprafața totală cultivată cu viță-de-vie). Spre deosebire de datele statistice precedente, în 2015 Malta a fost sub nivelul admis pentru raportare pentru Eurostat în ceea ce privește cultura viței-de-vie, deținând doar 450 ha.

Una dintre cele mai relevante provocări pentru viticultură sunt bolile lemnului viței-de-vie (BLV), acestea fiind considerate cele mai distrugătoare boli ale acestei plante din ultimii treizeci de ani, fiind în creștere rapidă în toate țările cultivatoare. Aceste boli distructive cauzează în podgorii tot mai multe daune în fiecare an și preocuparea pentru combaterea lor crește rapid în toate țările cultivatoare de viță-de-vie. Hofstetter și colab. estimau în 2012 că, în cadrul economiei mondiale, costul pentru înlocuirea viței-de-vie moarte în plantații este estimat la peste 1,5 miliarde de dolari pe an. Declinul viței-de-vie cauzat de ciupercile de scoarță și lemn este un fenomen lent, care este puternic influențat de condițiile de cultură și de stresul la care sunt supuse plantele în urma modificării formelor de conducere, a introducerii pe scară largă a mecanizării în viticultură și datorită evenimentelor climatice.

Ciuperci diferite

Există patru boli majore ale lemnului viței-de-vie, toate cauzate de ciuperci diferite: esca, eutipoza, înnegrirea și moartea brațelor (BDA) și excorioza. Esca este o problemă majoră în Europa, în timp ce eutipoza se găsește în întreaga lume. BDA este de asemenea globală, dar nu este la fel de bine înțeleasă și nici identificată de mulți viticultori.

Complexitatea BLV rezultă din diversitatea ciupercilor asociate, perioada nedeterminată de latență a viței-de-vie (stare asimptomatică), expresia eratică (dezordonată) a simptomului foliar de la un an la altul și, probabil, corelată cu toate aceste puncte, lipsa strategiilor eficiente pentru controlul acestora. Metodele distincte (diferite) pot fi benefice pentru îmbunătățirea cunoștințelor noastre despre BLV. 

Complexitatea BLV-urilor ar putea fi explicată prin diversitatea ciupercilor și a metaboliților pe care aceștia le produc (toxine și exopolizaharide), în special contribuția lor la exprimarea mai multor simptome asociate cu BLV. Acești factori, împreună cu cunoștințele incomplete despre influența factorilor de mediu asupra dezvoltării simptomelor BLV, au dus la o lipsă de informații despre conexiunea dintre actorii care condiționează expresia BLV. De-a lungul anilor, au fost dezvoltate și transferate mai multe metode de la laborator în teren pentru a răspunde la întrebări despre BLV și pentru a testa diverse ipoteze.


În acest context cercetătorii de la SCDVV Blaj își propun înființarea unei platforme de studiu și prezentare a bolilor lemnului fungice, atât la nivel regional cât și la nivel național. Îi informăm pe această cale pe viticultori că ne-am bucura să avem întrebările, nelămuririle și sugestiile lor la adresa de e-mail:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și la numărul de telefon 0768.246.221.

Dr. ing. Veronica Sanda CHEDEA,
Ing. Alexandra Doina SÎRBU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti